REFERAT LA DISCIPLINA:

PROTECȚIA MEDIULUI ÎN SPAȚIUL EUROPEAN

Titlul referatului:
Instrumentele politicii de mediu utilizate la nivel european
Introducere
Având în vedere importanța mediului pentru desfășurarea vieții în condiții
normale, Consiliul Europei şi instituţiile Uniunii Europene sunt preocupate, în mod
deosebit, de problema conservării naturii şi protecția mediului, stabilind sancțiunile
aplicabile şi măsurile ce urmează a se dispune, împotriva celor care aduc atingere acestor
valori, prin săvârșirea de fapte vătămătoare. De-a lungul timpului s-a conturat o anumită
„specializare” a celor două structuri continentale, în sensul că problemele conservării
naturii au preocupat în mod deosebit Consiliul Europei, iar cele vizând protecția mediului
(din perspectiva efectelor poluării) au intrat în sfera de acțiune a Uniunii, cu implicațiile
juridice aferente.
Politica de mediu reprezintă totalitatea obiectivelor şi priorităților de mediu, a
metodelor de reglementare şi a instrumentelor de implementare a acestora, concepute
pentru asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale şi prevenirea degradării calității
mediului. Uniunea Europeană aplică unele dintre cele mai avansate standarde de protecție
a mediului din lume, elaborate de-a lungul anilor. Politica europeană de mediu
încurajează întreprinderile să „ecologizeze” economia și să contribuie la protejarea
patrimoniului natural european, a sănătății și bunăstării cetățenilor UE.
Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii,
corectării poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Programele multianuale de acțiune
pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de
mediu. Acestea sunt integrate în strategiile orizontale și sunt luate în considerare în cadrul
negocierilor internaționale în materie de mediu. Nu în ultimul rând, punerea în aplicare
este fundamentală.

Noțiunea de mediu
Noțiunea de mediu cunoaște nenumărate valențe și este folosită cu înțelesuri mai
mult sau mai puțin diferite în numeroasele medii ale societății umane. Oamenii de știință,
economiștii, juriștii, politicienii, artiștii, sensibilizați de importanța covârșitoare ale
mediului și a resurselor umane, reliefează anumite aspecte ale mediului, care, de fapt,
este unic.
Termenul mediu are două expresiuni, două sensuri diferite care le îmbracă.
Prima accepțiune este o abordare ecologică (ansamblu de elemente și echilibre de
facto care condiționează viața unui grup biologic); celălaltă accepțiune, care este datorită
limbajului arhitecților și urbaniștilor și care se referă la zona de contact între spațiul
construit și mediul natural (între spațiul artificial și cel natural).1
Mediul cuprinde:
- resursele naturale abiotice și biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna și flora,
precum și interacțiunile acestor factori;
- bunurile care compun moștenirea culturală; și
- aspectele caracteristice ale peisajului

Temei juridic
Articolul 11 și articolele 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE) UE are competența de a acționa în toate domeniile politicii de mediu,

1
Mircea Duţu, Andrei Duţu, Dreptul mediului, ed a IV-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014
precum poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice. Politica
Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective:
- conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;
- ocrotirea sănătății persoanelor;
- utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;
- promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze
problemele de mediu la scară regională sau mondială și în special lupta împotriva
schimbărilor climatice. 2
Sfera de aplicare a competenței sale este limitată de principiul subsidiarității și de
cerința unanimității în Consiliu în ceea ce privește aspecte precum cele de natură fiscală,
amenajarea teritoriului, utilizarea terenurilor, gestionarea cantitativă a resurselor de apă,
alegerea surselor de energie și structura aprovizionării cu energie.
Legislația orizontală de mediu cuprinde acele reglementari ce au în vedere
transparența şi circulația informației, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea
activității şi implicării societății civile în protecția mediului.
Legislația sectorială de mediu se referă la sectoarele care fac obiectul politicii de
mediu (gestiunea deșeurilor, poluarea fonică, calitatea apei, calitatea aerului, controlul
poluării industriale, protecția naturii, protecția solului, substanțe chimice periculoase,
organisme modificate genetic şi protecția civilă).
În România LEGE nr. 137 din 29 decembrie 1995 privind protecția mediului
(republicată) - (actualizată până la data de 24 iulie 2003*) reglementează protecția
mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice
care conduc la dezvoltarea durabila a societății.3
Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul
asigurării unei dezvoltări durabile, sunt:
a) principiul precauției în luarea deciziei;
a^1) principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin
utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitățile care pot produce poluări
semnificative;
b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
c) principiul conservării biodiversității şi a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;
d) principul "poluatorul plătește";
e) înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit şi grav
sănătatea oamenilor;
f) crearea sistemului național de monitorizare integrată a mediului;
g) utilizarea durabila a resurselor naturale;
h) menținerea, ameliorarea calității mediului şi reconstrucția zonelor deteriorate;
i) participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;
j) dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.

Originea și evoluția a politicii de mediu

Politica de mediu europeană a fost adoptată în cadrul Consiliului European de la
Paris din 1972, unde (în urma primei conferințe ONU privind mediul) șefii de stat sau de
2
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT
3
LEGE nr. 137 /1995 privind protecţia mediului http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/6385
guvern europeni au declarat că este nevoie de o politică comunitară de mediu de însoțire
a expansiunii economice și au solicitat un program de acțiune. Actul Unic European din
1987 a introdus un nou titlu „Mediul”, care furniza primul temei juridic pentru o politică
de mediu comună care are drept obiective conservarea calității mediului, protejarea
sănătății umane și asigurarea unei utilizări raționale a resurselor naturale. Revizuirile
ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față de protecția mediului și
rolul Parlamentului European în dezvoltarea acesteia. Prin intermediul Tratatului de la
Maastricht (1993), mediul a devenit un domeniu oficial de politică a UE, s-a introdus
procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă
generală. Tratatul de la Amsterdam (1999) a stabilit obligația de integrare a protecției
mediului în cadrul tuturor politicilor sectoriale ale UE, în vederea promovării dezvoltării
durabile. Prin intermediul Tratatului de la Lisabona (2009), „combaterea schimbărilor
climatice” și dezvoltarea durabilă în relațiile cu țările terțe au devenit obiective specifice.
Personalitatea juridică i-a permis astfel UE să încheie acorduri internaționale.
Din 1973, Comisia a inițiat programe de acțiune pentru mediu (PAM)
multianuale, care stabilesc viitoarele propuneri legislative și viitoarele obiective pentru
politica de mediu a UE. În 2013, Consiliul și Parlamentul au adoptat cel de-al șaptelea
PAM pentru perioada până în 2020, cu titlul „O viață bună, în limitele planetei noastre.”
Bazându-se pe o serie de inițiative strategice, programul stabilește nouă obiective
prioritare, printre care se numără: protejarea naturii, o reziliență ecologică sporită, o
creștere durabilă, eficientă din punctul de vedere al resurselor și cu emisii reduse de
dioxid de carbon și combaterea amenințărilor la adresa sănătății legate de mediu.
Programul subliniază, de asemenea, nevoia unei mai bune aplicări a legislației UE în
domeniul mediului, a cunoștințelor științifice de vârf, a investițiilor și a integrării
aspectelor legate de mediu în cadrul altor politici.

Politica de mediu
Programele multianuale de acțiune pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele
acțiuni în toate domeniile politicii de mediu. Cel de-al șaptelea Program de Acțiune
pentru Mediu al UE, 7 PAM, stabilește nouă obiective prioritare în domeniul mediului
care vor trebui atinse până la 31 decembrie 20204:
- protecția, conservarea şi consolidarea capitalului natural al UE;
- transformarea UE într-o economie competitivă cu emisii reduse de carbon,
mai verde şi mai eficientă din punct de vedere al resurselor;
- protecția cetățenilor UE împotriva presiunilor asupra mediului, precum şi
a riscurilor pentru sănătate;
- maximizarea beneficiilor legislației UE din domeniul mediului;
- îmbunătățirea informațiilor şi datelor necesare definirii politicii de mediu;
- asigurarea investițiilor pentru politicile din domeniul mediului şi a
schimbărilor climatice la un preț corect;
- îmbunătățirea integrării aspectelor de mediu şi coerența cu alte politici;
- sporirea durabilității orașelor din UE;
- creșterea eficacității UE în confruntarea provocărilor la nivel regional şi
global.

4
https://www.mae.ro/node/35846
 În domeniul protecției mediului, Comisia Europeană (COM) a adoptat în
decembrie 2015 un nou Pachet privind economia circulară, inclusiv o propunere privind
revizuirea legislației din domeniul gestionării deșeurilor, în urma negocierilor derulate pe
varianta Juncker față de care majoritatea statelor membre au solicitat o analiză
suplimentară de impact. Comisia Europeană a amendat parțial pachetul, respectiv
propunerea de directivă pentru modificarea unor directive privind gestionarea deșeurilor,
din rațiuni ce țin de nivelul de ambiție propus, în scopul promovării economiei circulare
în UE. PRES SK și-a propus să avanseze cât mai mult negocierile pe acest dosar. Având
în vedere complexitatea dosarului, precum și calendarul de lucru al Parlamentului
European (votul în Comisia ENVI fiind programat pentru data de 8 noiembrie 2016)
intenția PRES SK este de a prezenta un raport de progrese la reuniunea Consiliului UE
Mediu din decembrie 2016.
Subiectul principal al negocierilor privind propunerea de directivă a
Parlamentului European şi a Consiliului privind reducerea emisiilor naționale de anumiți
poluanți atmosferici şi de modificare a Directivei 2003/35/CE (Directiva NEC) l-a
reprezentat nivelul de ambiție țintelor propuse. Adoptarea formală a Directivei NEC şi
publicarea în Jurnalul Oficial al UE s-ar putea realiza până la finalul anului 2016. În data
de 12 iulie 2016, Comisia ENVI a PE a votat favorabil asupra acestui text, cu 44 de
voturi pentru, 14 împotrivă și 3 abțineri. Votul final al Parlamentului European este
posibil să se deruleze în luna noiembrie 2016.
În plan internațional, în cadrul Summit-ului ONU pentru Dezvoltare Durabilă
Rio+20 din anul 2012, a fost recunoscut rolul important al economiei verzi în contextul
dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei, prin abordarea unor modele de consum şi
producție durabile şi a tehnologiilor curate, prin utilizarea eficientă a resurselor și
dezvoltarea unor sisteme energetice cu nivel scăzut de emisii. Cadrul decenal al
programelor privind consumul şi producția durabile (10YFP) a fost adoptat ad-
referendum în anul 2011 la cea de-a 19-a sesiune a Comisiei ONU pentru Dezvoltare
Durabilă, unde România a deținut Președinția, prin intermediul ministrului mediului.
De asemenea, Summit-ul ONU privind dezvoltarea durabilă (New York, 25-27
septembrie 2015) a adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă („Transformarea
lumii în care trăim”), inclusiv un ansamblu unic de Obiective de dezvoltare durabilă
(ODD) la nivel global care constituie punctul culminant al unui proces îndelungat care a
debutat în iunie 2012, la Conferința ONU pentru Dezvoltare Durabilă Rio+20. Agenda
cuprinde o multitudine de chestiuni legate de mediu şi de schimbări climatice, păstrându-
se astfel un echilibru între dimensiunile economică, socială și de mediu a dezvoltării
durabile. Printre altele, există ODD-uri consacrate apei și salubrității, energiei durabile,
orașelor durabile, modelelor de consum și producție sustenabile, climei, oceanelor și
ecosistemelor regionale.
Principiul „poluatorul plătește” este pus în aplicare prin intermediul Directivei
privind răspunderea pentru mediul înconjurător 5, care vizează prevenirea sau remedierea
daunelor aduse mediului (și anume, speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei și
solului).
În Comunitate există, în prezent, numeroase situri poluate care prezintă riscuri
grave pentru sănătate, iar pierderea biodiversității s-a accelerat în mod dramatic în
ultimele decenii. Absența unor acțiuni ar putea duce la o poluare și mai mare a așezărilor
5
DIRECTIVA 2004/35/CE https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32004L0035
și la pierderi și mai mari ale biodiversității în viitor. Prevenirea și repararea, în cea mai
mare măsură posibilă, a daunelor aduse mediului contribuie la realizarea obiectivelor și la
aplicarea principiilor politicii comunitare în domeniul mediului, astfel cum sunt stabilite
de tratat. La luarea deciziilor privind modul de reparare a daunelor, trebuie să se țină
seama de condițiile locale.6
Prevenirea și repararea daunelor aduse mediului trebuie să se pună în aplicare în
conformitate cu principiul „poluatorul plătește” prevăzut de tratat și cu principiul
dezvoltării durabile. Prin urmare, principiul fundamental al prezentei directive ar trebui
să fie cel potrivit căruia operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra mediului sau
o amenințare iminentă de producere a unei asemenea daune trebuie să răspundă financiar,
pentru a-i determina pe operatori să adopte măsuri și să dezvolte practici menite să
diminueze riscurile de producere a unor daune asupra mediului, astfel încât să se reducă
expunerea la riscurile financiare asociate.7
Operatorii care desfășoară anumite activități profesionale, precum transportul de
substanțe periculoase sau activități care presupun evacuări în apă, trebuie să ia măsuri
preventive în cazul unei amenințări iminente la adresa mediului. Dacă s-au produs deja
pagube, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate pentru remedierea acestora și
să suporte cheltuielile aferente. Domeniul de aplicare al Directivei a fost extins de trei ori
pentru a include gestionarea deșeurilor extractive, funcționarea siturilor geologice de
stocare și, respectiv, siguranța activităților petroliere și gaziere offshore.
Daunele aduse mediului se referă, de asemenea, la daunele cauzate de elementele
prezente în aer, în măsura în care acestea dăunează apelor, solului sau speciilor sau
habitatelor naturale protejate.8
Prezenta directivă are scopul de a preveni și repara daunele aduse mediului și nu
afectează drepturile la despăgubiri pentru daunele tradiționale acordate în temeiul
acordurilor internaționale relevante de reglementare a răspunderii civile și nu se aplică
vătămărilor corporale, celor aduse proprietății private sau pierderilor economice și nu
afectează drepturile care rezultă din aceste categorii de daune.9
De când a apărut pentru prima dată în urma unei inițiative a Consiliului European
de la Cardiff din 1998, integrarea preocupărilor legate de mediu în cadrul altor domenii
de politică ale UE a devenit un concept important la nivelul politicilor europene. În
ultimii ani, integrarea politicii de mediu a înregistrat progrese semnificative, de exemplu,
în domeniul politicii energetice, astfel cum s-au reflectat în dezvoltarea în paralel a
pachetului energie/climă al UE sau în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie
competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050.

Rolul Consiliului Europei în sancționarea faptelor care aduc atingere

mediului10

6
DIRECTIVA 2004/35/CE Articolul 1.
7
DIRECTIVA 2004/35/CE Articolul 2.
8
DIRECTIVA 2004/35/CE Articolul 4.
9
DIRECTIVA 2004/35/CE Articolul 11 și Articolul 14.
10
Dr. Daniel-Ştefan PARASCHIV: Consideraţii privind răspunderea, potrivit dreptului european, pentru
fapte care aduc atingere mediului Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 3. Issue 2/2014 -
http://juridica.ugb.ro/
 Convenția asupra responsabilității civile pentru pagube rezultând din activităţi
periculoase pentru mediu, adoptată la Lugano, în data de 21 iunie 1993, de către Consiliul
Europei, are ca obiect stimularea şi uniformizarea reglementărilor juridice ale statelor
membre, în ce privește repararea pagubelor rezultate dintr-o activitate periculoasă şi
refacerea mediului.
Sunt calificate drept periculoase, activitățile decurgând din folosirea unor
substanțe nocive (anexa Convenției cuprinde o listă a substanțelor poluante, potrivit
Directivei CEE nr. 92/32 din 30 aprilie 1992), dar şi orice producere sau utilizare a
organismelor modificate genetic, orice utilizare a unui microorganism susceptibil să
prezinte riscuri pentru om sau pentru mediu, precum şi orice exploatare care tratează ori
depozitează deșeuri.
Răspunderea pentru faptele care aduc atingere mediului revine, în general,
exploatantului sau celui care exercită controlul.

Strategii orizontale
În 2001, UE a introdus Strategia sa de dezvoltare durabilă (SDD), venind astfel în
completarea Strategiei de la Lisabona adoptate anterior pentru promovarea creșterii și a
locurilor de muncă cu o dimensiune de mediu. Reînnoită în 2006 pentru a combina
dimensiunea internă a dezvoltării durabile cu cea internațională, SDD revizuită a UE
încearcă să îmbunătățească în mod constant calitatea vieții prin promovarea prosperității,
a protecției mediului și a coeziunii sociale. În conformitate cu aceste obiective, Strategia
Europa 2020 pentru creșterea economică vizează „o creștere inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii”. Sub egida acestei strategii, inițiativa emblematică „O Europă
eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pregătește terenul pentru o creștere
durabilă și sprijină trecerea la o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor și cu emisii scăzute de carbon. În plus, în 2011, UE s-a angajat ca, până în
2020, să combată declinul biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice (Strategia
UE în domeniul biodiversității).

Cooperarea internațională în domeniul mediului

UE are un rol fundamental în cadrul negocierilor internaționale în domeniul
mediului. UE este parte la numeroase acorduri globale, regionale sau subregionale în
domeniul mediului care vizează o gamă largă de chestiuni, printre care protecția naturii și
biodiversitatea, schimbările climatice și poluarea transfrontalieră a aerului sau a apei. La
cea de a zecea Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică,
organizată la Nagoya (Japonia) în 2010, UE a adus o contribuție majoră la stabilirea unui
acord privind o strategie globală pentru stoparea pierderii biodiversității până în 2020. De
asemenea, Uniunea a contribuit la elaborarea mai multor acorduri internaționale majore
adoptate în 2015 la nivelul ONU, cum ar fi Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă [care
include cele 17 obiective globale de dezvoltare durabilă (ODD) și cele 169 de ținte
aferente acestora], Acordul de la Paris privind schimbările climatice și Cadrul de la
Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre. Totodată, în același an, Uniunea a devenit
parte la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe
cale de dispariție (CITES).

Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

 Anumite proiecte (private sau publice) care ar putea avea efecte semnificative
asupra mediului, de exemplu, construirea unei autostrăzi sau a unui aeroport, fac obiectul
unei evaluări a impactului asupra mediului (EIM)11. De asemenea, o serie de planuri și
programe publice (de exemplu, privind destinația terenurilor, transportul, energia,
deșeurile sau agricultura) fac obiectul unui proces similar care poartă denumirea de
evaluare strategică de mediu (SEA)12. În cazul acesteia, aspectele ecologice sunt deja
integrate în etapa de planificare, iar posibilele consecințe se iau în considerare înainte de
aprobarea sau autorizarea unui proiect, în vederea asigurării unui nivel sporit de protecție
a mediului. În ambele situații, consultarea publicului reprezintă un aspect fundamental.
Acest lucru se datorează Convenției de la Aarhus, un acord multilateral de mediu sub
auspiciile Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE),
care a intrat în vigoare în 2001 și la care UE și toate statele sale membre sunt părți.
Convenția garantează publicului trei drepturi: dreptul cetățenilor de a participa la luarea
Deciziilor în probleme de mediu, dreptul de acces la informațiile referitoare la mediu
deținute de autoritățile publice (de exemplu, privind starea mediului sau starea sănătății
oamenilor în cazul în care aceasta este afectată de starea mediului) și dreptul de acces la
justiție în cazul încălcării celorlalte două drepturi.

Biodiversitatea, exploatarea terenurilor și silvicultura13

Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea din 1992 a reprezentat un pas
important în vederea conservării biodiversității și protejării naturii, grație adoptării
Convenției privind diversitatea biologică. UE a jucat un rol internațional important în
căutarea de soluții pentru problemele legate de pierderea biodiversității, schimbările
climatice și distrugerea pădurilor tropicale. În 2011, UE s-a angajat să stopeze pierderea
biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice în UE până în 2020. Alte obiective
prevăzute de Directiva privind habitatele sau în Convenția privind comerțul internațional
cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES) urmează să fie
îndeplinite. Acordul global pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice, încheiat la
Paris în decembrie 2015, și legislația subsecventă adoptată de UE pentru implementarea
acordului vor avea probabil un impact pozitiv în ceea ce privește conservarea
biodiversității în deceniile următoare. Încă din anul 1992, programul LIFE reprezintă cel
mai important instrument financiar pentru protecția biodiversității în UE.
Programul ONU pentru mediu (UNEP) estimează că până la 24% din speciile
aparținând unor grupuri precum fluturii, păsările și mamiferele au dispărut deja complet
de pe teritoriul anumitor țări europene. Conform datelor publicate în anul 2007 de
11
Articolul 23: Pentru realizarea unei evaluări complete a efectelor directe și indirecte ale unui proiect
asupra mediului, autoritatea competentă ar trebui să realizeze o analiză, examinând conținutul informațiilor
furnizate de inițiatorul proiectului și obținute în urma consultărilor, și luând în considerare, de asemenea,
orice alte informații suplimentare, după caz. DIRECTIVA 2014/52/UE https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/ro/TXT/?uri=CELEX:32014L0052
12
Adoptarea procedurilor de evaluare a efectelor asupra mediului în stadiul planificării și programării ar
trebui să fie în beneficiul întreprinderilor prin asigurarea unui cadru mai coerent pentru desfășurarea
activităților economice, incluzând în procesul de luare a deciziilor informații relevante despre mediu.
Includerea unui set mai larg de factori în luarea deciziilor contribuie la soluții mai de durată și mai
eficiente. Articolul 5. din DIRECTIVA 2001/42/CE https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?
uri=celex%3A32001L0042
13
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/73/biodiversitatea-exploatarea-terenurilor-si-
silvicultura
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), în Europa 23% dintre
amfibieni, 19% dintre reptile, 15% dintre mamifere și 13% dintre păsări sunt în pericol.
În mai 2006, Comisia a adoptat o Comunicare intitulată „Stoparea pierderii
biodiversității până în 2010 și ulterior: susținerea serviciilor ecosistemice pentru
bunăstarea oamenilor”, care a inclus un plan de acțiune al UE pentru obținerea protecției
necesare a biodiversității. Întrucât era puțin probabil ca UE să-și îndeplinească
obiectivele de oprire a declinului biodiversității, în iunie 2011 Comisia a adoptat o nouă
strategie, în vederea „stopării pierderii biodiversității și a deteriorării serviciilor
ecosistemice în UE până în 2020 și a refacerii acestora [...], sporind totodată contribuția
UE la combaterea pierderii biodiversității la nivel mondial”. În decembrie 2011, Consiliul
a aprobat Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2020, care cuprinde șase obiective:
punerea în aplicare pe deplin a legislației UE în domeniul naturii pentru a proteja
biodiversitatea; protecția sporită a ecosistemelor și intensificarea utilizării
infrastructurilor ecologice; agricultură și silvicultură mai durabile; gestionarea mai
eficientă a stocurilor de pește; controale mai stricte ale speciilor alogene invazive;
sporirea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității globale; În plus față de
obiectivul pentru 2020, noua strategie a UE privind biodiversitatea până în 2020 definește
viziunea pentru 2050: „Până în 2050, biodiversitatea Uniunii Europene și serviciile
ecosistemice pe care aceasta le oferă − capitalul său natural − vor fi protejate, valorificate
și refăcute în mod corespunzător, având în vedere valoarea intrinsecă a biodiversității și
contribuția esențială a serviciilor ecosistemice la bunăstarea oamenilor și la prosperitatea
economică, și vor fi evitate astfel schimbările catastrofale generate de pierderea
biodiversității.”
Directiva privind habitatele (Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor
naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, modificată prin Directiva 97/62/CE) a
instituit rețeaua europeană, „Natura 2000”. Rețeaua cuprinde „situri de importanță
comunitară”/„arii speciale de conservare”, desemnate de către statele membre, și „arii de
protecție specială”, clasificate în conformitate cu Directiva 79/409/CE privind
conservarea păsărilor sălbatice. Rețeaua Natura 2000 acoperă o suprafață de peste 850
000 km2, fiind cea mai mare rețea coerentă de arii protejate din lume. Directiva privind
habitatele urmărește în principal să promoveze conservarea diversității biologice, ținând
cont, în același timp, de cerințele economice, sociale, culturale și regionale. Directiva
modificată privind conservarea păsărilor sălbatice (2009/147) include protejarea,
gestionarea și controlul păsărilor (sălbatice), inclusiv normele privind vânatul sustenabil.
Speciile alogene invazive
Unul dintre cele șase obiective ale Strategiei UE privind biodiversitatea până în
2020 este înăsprirea controalelor legate de speciile alogene invazive. Speciile alogene
invazive cauzează în UE daune de ordinul a miliarde de euro anual, nu doar
ecosistemelor, ci și recoltelor și zootehniei, dereglând ecologia locală și afectând
sănătatea umană. O caracteristică esențială a Regulamentului nr. 1143/2014 privind
prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii SAI este o listă a SAI de interes
pentru Uniune. Regulamentul vizează, prin prevenire, avertizare timpurile și reacție
rapidă, protejarea biodiversității indigene, precum și reducerea la minimum și atenuarea
impactului negativ al speciilor respective asupra sănătății umane și a economiei. Statele
membre vor trebui să instituie, în special, sisteme de supraveghere și planuri de acțiune.
Biodiversitatea marină
 Biodiversitatea marină se înscrie în domeniul de aplicare al Planurilor de acțiune
pentru biodiversitatea în domeniul conservării resurselor naturale și al pescuitului.
Revizuirea Strategiei UE privind biodiversitatea evidențiază importanța „stării ecologice
bune” a mărilor și a zonelor de coastă pentru sprijinirea biodiversității. În plus, Directiva
privind strategia pentru mediul marin (2008/56), referitoare la protecția și conservarea
mediului marin, a intrat în vigoare în iulie 2008. Aceasta viza asigurarea unei bune stări
ecologice a mediului marin al UE până în 2020 și protejarea bazei de resurse de care
depind activitățile economice și sociale legate de mediul marin.
Pădurile
Pădurile reprezintă aproximativ 30% din suprafața rețelei „Natura 2000”. O serie
de măsuri urmăresc protejarea pădurilor. Regulamentele (CEE) nr. 3528/86 și nr. 2158/92
privind protecția pădurilor din UE împotriva poluării și, respectiv, împotriva incendiilor,
care au expirat în 2002, au fost integrate în Regulamentul (CE) nr. 2152/2003 privind
supravegherea pădurilor. Regulamentul (CEE) nr. 1615/89 al Consiliului a instituit
Sistemul european de informare și comunicare în domeniul forestier (EFICS), punând
bazele unui sistem de informare în domeniul forestier. În iunie 2013, a fost adoptată o
comunicare a Comisiei intitulată „O nouă strategie a UE pentru păduri și sectorul
forestier” (COM(2013)0659). Ulterior, concluziile Consiliului din 19 mai 2014 au
subliniat „importanța sectorului forestier pentru UE și rolul esențial al pădurilor în făcând
posibilă transformarea structurală a societății față de economiile bazate pe conceptul bio”.
Regulamentul UE privind lemnul (995/2010) stabilește obligațiile operatorilor care
introduc lemn și produse din lemn pe piața UE. Regulamentul combate comerțul cu lemn
și produse din lemn obținute ilegal, stabilind o serie de obligații fundamentale, și
interzice introducerea pe piața UE pentru prima dată a lemnului și a produselor din lemn
recoltate ilegal.
Exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura
Acest sector cuprinde utilizarea solurilor, a arborilor, a plantelor, a biomasei și a
lemnului și are drept caracteristică distinctivă nu numai emiterea de GES, ci și
posibilitatea de a absorbi CO2 din atmosferă. Până în 2020, statele membre s-au angajat,
în temeiul Protocolului de la Kyoto, să garanteze că emisiile de gaze cu efect de seră
provenite din exploatarea terenurilor sunt compensate de o absorbție echivalentă de CO2,
posibilă prin acțiuni suplimentare în acest sector. În prezent, UE urmărește să consacre
acest principiu (așa-numita regulă a bilanțului neutru sau pozitiv) în dreptul UE pentru
perioada 2021-2030, prin includerea pentru prima dată a sectorului exploatării terenurilor,
schimbării destinației terenurilor și silviculturii în eforturile UE de reducere a emisiilor.
Regulamentul nr. 2018/841, care a fost adoptat în mai 2018 și a intrat în vigoare la 9 iulie
2018, privind includerea emisiilor și absorbțiilor de GES din sectorul exploatării
terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii în cadrul privind clima și
energia pentru 2030, pune în aplicare acordul la care au ajuns liderii UE în octombrie
2014, conform căruia toate sectoarele ar trebui să contribuie la obiectivul UE de reducere
a emisiilor până în 2030. În temeiul acestui regulament, emisiile de gaze cu efect de seră
din sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii ar
trebui să fie compensate prin eliminarea unei cantități cel puțin echivalente de CO₂ din
atmosferă în perioada 2021-2030.

Concluzie
 Parlamentul European are un rol major în formularea legislației UE în domeniul
mediului. În cadrul celui de al optulea mandat al său, Parlamentul se ocupă de acte
legislative care decurg din planul de acțiune referitor la economia circulară (privind
deșeurile, bateriile, vehiculele scoase din uz, depozitarea deșeurilor etc.), chestiuni legate
de schimbările climatice (ratificarea Acordului de la Paris, partajarea eforturilor,
contabilizarea exploatării terenurilor, a schimbării destinației terenurilor și a silviculturii
în cadrul angajamentelor Uniunii în materie de schimbări climatice, reforma ETS etc.) și
altele.
Parlamentul a recunoscut în mod repetat că este nevoie ca o mai bună punere în
aplicare să devină o prioritate-cheie. Într-o rezoluție privind „optimizarea avantajelor
obținute de pe urma măsurilor UE în domeniul mediului: creșterea încrederii prin
ameliorarea cunoștințelor și a capacității de reacție”, Parlamentul a criticat nivelul
nesatisfăcător al punerii în aplicare a legislației în domeniul mediului în statele membre și
a prezentat o serie de recomandări în vederea unei puneri în aplicare mai eficiente,
precum diseminarea celor mai bune practici între statele membre și între autoritățile
regionale și locale. În prezentarea poziției sale privind actualul program de acțiune în
domeniul mediului, Parlamentul a subliniat nevoia unei aplicări mai riguroase a legislației
UE în domeniul mediului. De asemenea, Parlamentul a solicitat îmbunătățirea siguranței
investițiilor care sprijină politica de mediu și eforturile de combatere a schimbărilor
climatice, precum și luarea în considerare într-o mai mare măsură a preocupărilor legate
de mediu în cadrul altor politici.

Bibliografie

1. LEGE nr. 137 /1995 privind protecția mediului

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/6385
2. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului
privind funcționarea Uniunii Europene - Tratatul privind Uniunea Europeană
(versiune consolidată) - Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune
consolidată) - Protocoale - Anexe - Declarații anexate la Actul final al Conferinței
interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona semnat la 13
decembrie 2007 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?
uri=CELEX:12012E/TXT
3. Ministerul Afacerilor Externe Afaceri europene » Politici UE
https://www.mae.ro/node/35846
4. DIRECTIVA 2004/35/CE https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?
uri=celex%3A32004L0035
5. DIRECTIVA 2014/52/UE https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?
uri=CELEX:32014L0052
6. DIRECTIVA 2001/42/CE https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?
uri=celex%3A32001L0042
7. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/73/biodiversitatea-
exploatarea-terenurilor-si-silvicultura
8. Dr. Daniel-Ştefan PARASCHIV: Consideraţii privind răspunderea, potrivit
dreptului european, pentru fapte care aduc atingere mediului Acta Universitatis
George Bacovia. Juridica - Volume 3. Issue 2/2014 - http://juridica.ugb.ro/
9. Mircea DUŢU, Andrei DUŢU, Dreptul mediului, ed a IV-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014