Epopeea lui Ghilgameș 

este un poem epic din Mesopotamia antică, aparținând culturii sumero-

babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la
începutul mileniului al III-lea î. Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui
asirian Assurbanipal de la Ninive și povestește faptele eroice ale lui Ghilgameș, legendarul rege al
cetății Uruk. Interpretãrile asupra conţinutului operei se pot face pe mai multe
niveluri:condiţia umanã, moarte şi nemurire, prietenie, devenire şi maturizare, naturã
vs. culturã, conflictul dintre valori. S-au aplicat mai multe definiţii, axate în principal pe
prblematica vieţii şi a morţii:“Ghilgameş este arhetipul umanitãţii”, “eposul este în mare
mãsurã o scriere existenţialistã” În epopee se poate recunoaşte un progres al acceptãrii
efemeritãţii, interesul pentru moarte şi viaţa de apoi fiind o preocupare constantã a
scrierilor sumeriene. Nucelul central este cel al motivului “tinereţe fãrã de bãtrâneţe şi
viaţã fãrã moarte”, pe care îl împãrtãşeşte cu multe alte capodopere ale literaturii
universale. După părerea mea aceeastă opera este una dinte cele mai interesante și mai
informative dintre cele studiate, în urma lecturii căreia