TIMPUL LUI LUCIAN BLAGA: NEMURIREA

Dan VEREJANU

Institutul de Filologie al AŞM

Din perspectiva creării timpului său, aprobat singur în lumina sa

(Poezia), în sens de veşnicie sau de nemurire, Lucian Blaga îşi

înfăţişează programul filosofic nu asupra timpului abstract, ci a tuturor

dimensiunilor lui: timpul de ieri, timpul de azi, timpul de mâine.

Prins în imaginea mişcătoare a eternităţii (Platon), timpul la care

muncea Blaga nu era atât timpul vieţii sale, cât timpul nemuririi sale,

durata cărui e măsura talentului şi importanţa mesajului pentru noile

generaţii printre care trăieşte deja nu autorul, ci opera sa.

Creatorii de valori, de timp – Eminescu, Blaga, Stănescu… – au

oferit unul altuia din trăinicia timpului său: timpul eminescian fiind

folosit cu prisosinţă de Blaga, timpul blagian fiind inspirat cu dibăcie

de Stănescu, oferind la rându-i timpul său viitorilor creatori spre a nu

permite deteriorarea timpului. Oare aceasta nu e o pregătire,

anticipare, intenţie a eternităţii? Astfel se creează un suflet colectiv,

un neam. Chiar fiind exclus din viaţa publică, Lucian Blaga a

conştientizat că există pentru cultura unui neam, intuind clar spaţiul şi

timpul ce-l vor avea de parcurs mesajele filosofice şi metaforele sale.

Folosind metafore precum „cascada”, „havuzul”, „fluviul”,

filosoful vorbeşte despre timpul în care se simte „respirând, trăind,

sperând”. Timpul blagian e „orizontul deschis unor trăiri îndepărtate

prin excelenţă spre viitor” [1, p.73]. Anume prin acest profil, de

„timp-havuz”, sufletul, despre care vorbeşte autorul, îşi are accentul

hotărât şi fără ocol pus la dimensiunea viitorului. Şi are „semnificaţia

unei necurmate îndepărtări în raport cu un punct iniţial, investit cu

accentul maximei valori” de care, nu se poate bucura, în opinia

filosofului, nici prezentul şi nici trecutul, deoarece acest fel de timp „e

trăit şi înţeles prin sine însuşi”. Şi sufletul care-l trăieşte, va constata

că timpul are „darul să înalţe necontenit nivelul existenţei”, fiind

creator de valori tot mai înalte. Oare nu despre nemurire vorbea

Lucian Blaga? Evoluţionismul şi Hegel apreciind devenirea lumii „ca

o trecere de la haos la un cosmos tot mai organizat”, adică văzând-o ca

pe o trecere „de la un nivel de echilibru inferior la un nivel de