1. INTEGRALA NEDEFINITĂ.

1.1. Primitivele unei functii. Integrala nedefinită a unei functii

Definitie: Fie f: I → R, unde I este un interval sau o reuniune finită disjunctă de intervale. Se spune că f admite primitive pe I
dacă F : I →R astfel încât a) F este derivabilă pe I;
b) F’(x) =f(x), x  I. F se numeşte primitiva lui f.
Teoremă: Fie f : I → R. Dacă F1 , F2 : I R sunt două primitive ale funcţiei f, atunci ele diferă printr-o constantă, adică
există o constantă c R astfel încât F1(x) = F2(x) + C , x I.
Obs 1. Fiind dată o primitivă F0 a unei funcţii atunci orice primitivă F a lui f are forma F =  + c , c= constantă
f admite o infinitate de primitive.
Obs 2. Orice funcţie continuă definită pe un interval admite primitive.
Definiţie Fie f: I →R o funcţie care admite primitive. Mulţimea tuturor primitivelor lui f se numeşte integrala nedefinită a
funcţiei f şi se notează prin simbolul dx. Operaţia de calculare a primitivelor unei funcţii se numeşte integrare.
Aceasta este operaţia inversă derivării. Simbolul a fost propus pentru prima dată de Leibniz, în
1675.
dx ={F : I →R / F primitivă a lui f }.
Teorema de liniaritate: Dacă f,g : I→ R sunt funcţii care admit primitive şi α R, α ≠0, atunci funcţiile f+g, αf admit de
asemenea primitive şi au loc relaţiile:∫(f+g) =∫f +∫g, ∫αf=α∫f, α≠0, ∫f =∫f +C.

1.2. Primitivele functiilor continue simple. Primitive uzuale

1. Ex

2. Ex.

3. Ex

4. Ex 5.

6. 7. 8.

9. 10.

11. Ex

12. Ex

13. Ex

14. Ex

15. Ex

16. 17.

1
18. Ex

19. Ex

20. Ex

21. Ex

22. Ex

23. Ex

I. Să se calculeze primitivele următoarelor funcţii:

1. ∫(3x ; 2. ∫ x(x-1)(x-2)dx; 3. ∫ ; 4. ∫

5. ; 6. ; 7. ∫ x ; 8.

9. ∫( e ; 10. ∫ (x ; 11. ; 12. ; 13. ∫

14. ; 15. ; 16*. ; 17*. ; 18*.

II.Să se calculeze primitivele următoarelor funcţii :

1. 2. 3. 4. 5. 6.

7. 8. ; 9. ; 10. ; 11. ;

12. ; 13. ; 14.

III. Să se arate că următoarele funcţii nu admit primitive:

1) f: R → R, f(x) = 2) f: R → R f(x) = 3) f: R → R , f(x) =

4). f: R → R , f(x) = [x] ([x]= partea întreagă din x).

IV. Să se determine a,b numere reale astfel încât F să fie primitiva unei funcţii f.
1*. F(x) = 2*. F(x) =
V. Să se verifice dacă următoarele funcţii admit primitive şi în caz afirmativ să se determine o primitivă.

1. f: R→ R, f(x) = 2. f: R→ R, f (x) =

3*. f:[0,∞)→R, f(x) = 4*. f:[-2,∞)→R, f(x) =

2
1.3. Metode de calcul al integralelor
A. Formula de integrare prin părţi.
Teorema: Dacă f, g:R→R sunt funcţii derivabile cu derivatele continue, atunci funcţiile fg, f’g, fg’ admit primitive şi are loc

relaţia: f(x)g’(x)dx = f(x)g(x) - f’(x)g(x)dx.

Exercitii rezolvate:

1) ? Pentru a aplica formula de integrare prin părti, ne trebuie produsele fg și f’g, deci trebuie să găsim

functia g. Dacă g(x) = sin x, facem operatia inversă derivării, adică integrăm: g(x)= (nu mai punem
constanta). De aceea în loc de sinx vom pune pe (-cos x). Vom avea aşadar:

2) ? Pentru a calcula integrala ne trebuie produsele fg și f’g . Dacă g(x) = x, găsim g integrând: g(x)=

Vom avea :

3) ? Aici nu este vorba de produsul a două funcţii deci s-ar părea că nu poate fi aplicată formula integrării prin
părţi. Şi totuşi… dacă scriem 1 lnx, putem nota g(x) = 1 ( fiindcă ne trebuie fg) atunci g(x)= . Vom obţine:

4) EMBED Equation.3
1 1 1 1 1
 x ln xdx   ln x ' ln xdx  ln x   ln x  x dx  2 ln x  x dx  ln x    x ln xdx  2 ln x   C
2 2 2

Obs: La integralele care conţin funcţia logaritmică nu se umblă la ea (ea va fi f ) ci se scriu celelalte funcţii ca g’.
5) ? Notând f(x) = sin x și g(x) = ex , obtinem g(x)= (nu mai punem constanta). Aşadar :

. (*)

Acum însă pentru a calcula voi aplica încă o dată integrarea prin părţi punând loc lui g tot pe ex
( altfel „ne învârtim în jurul cozii”). Prin urmare:

(**)
şi acum ne oprim pentru că am dat peste integrala de la care am plecat iniţial. Înlocuind integrala obţinută în (**) în relaţia
(*) obţinem
,

adică şi deci .

6)

Obs: La integralele unde apare funcţia exponenţială, se va scrie aceasta ca g ’.

3
7) ? În loc de sin2x vom scrie un produs: sin x sin x şi, dacă notăm cu g(x) = sin x, atunci g(x)=
Putem scrie:

(*)
Acum însă pentru a calcula nu vom mai aplica încă o dată integrarea prin părţi cum am fi tentaţi ( pt că
altfel „ne învârtim în jurul cozii”) ci ţinem cont de formula sin2x+cos2x=1, de unde rezultă cos2x = 1-sin2x . Prin urmare
şi acum ne oprim pentru că am dat iarăşi
peste integrala de la care am plecat iniţial. Înlocuind integrala obţinută anterior în prima relaţie (*) obţinem
,

adică şi deci

8)
9) (folosind
rezultatul găsit la ex 8).

10) .

Obs: La integralele care conţin funcţii polinomiale şi funcţii trigonometrice nu se va umbla la funcţiile polinomiale ci doar la
funcţiile trigonometrice care se vor scrie ca g ’.

11) .Obţinem

În urma calculului, am dat din nou peste

I1: .

Pe de altă parte .

Punând
laolaltă
cele două
integrale
obţinem

Temă*: Folosind procedeul de mai sus calculaţi: ; ;

Exercitii propuse: Să se calculeze integralele:

(1) ; (2) ; (3) ; (4) (se aplică metoda de 2 ori)

(5)
(6) ; (7) ; (8) ; (9) ; (10)
, (11) ;

4
(12) ; (13) ; (14) ; (15) ; (16)
; (17) ; (18) ; (19) ; (20) ;

(21) ; (22) ; (23)

B. Formula schimbării de variabilă (sau Metoda substitutiei)

Teoremă: Fie I, J intervale din R şi : I  J, f: J R functii cu proprietătile: 1)  este derivabilă pe I;
2) f admite primitive. (Fie F o primitivă a sa.)
Atunci funcţia (f o)’ admite primitive, iar funcţia F o  este o primitivă a lui (f o)’ adică:

Să se calculeze integralele:

1) unde ax+b=t adx=dt  dx=

2) unde 2x-1=t 2dx=dt  dx = ½ dt

3)

4)

5)

6) Notăm:

7). Notăm: . Deci

8) deoarece

9)

10).

Justificati egalitătile:

11) ; 12) ; 13) ; 14)

5
15) ; 16) ;17)

; 18) ; 19)

; 20)

21) ;22) ;23)

; 24)

Exercitii propuse:

(1) ; (2) ; (3) ; (4) ; (5)

(6) ; (7) ; (8) ; (9) ;

(10)

Integrarea functiilor trigonometrice

Calculul integralelor trigonometrice se poate face fie folosind formula integrării prin părţi, fie metoda substituţiei. În acest
ultim caz se pot face substituţiile:
1. Dacă funcţia este impară în sin x, atunci cos x=t.
2. Dacă funcţia este impară în cos x, atunci sin x=t.
3. Dacă funcţia este pară în raport cu ambele variabile, atunci tg x=t.
4. Dacă o funcţie nu se încadrează în cazurile 1,2,3, atunci se utilizează substituţiile universale:

5. Se mai pot folosi şi alte formule trigonometrice: sin 2x=2sin xcos x,

Să se calculeze:

1) . Notăm sin x=t cosx dx= dt

2) . Notăm cos x=t -sin x dx=dt

3)

4) . Notăm t=arcsin x

5) ; 6) ; 7) ; 8) ; 9) ; 10)

; 11)

Integrarea functiilor rationale

6
Definiţie: O funcţie f:I→R , I interval, se numeşte raţională dacă R(x)= unde f,g sunt funcţii
polinomiale. Dacă grad f ≥grad g, atunci se efectuează împărţirea lui f la g f=gq+r, 0≤grad r<grad g şi deci

Pentru R(x) se face scrierea ca sumă de functii rationale simple.

1) ; 2.) (Metoda substitutiei)

3)*

4)

5)

6)

7) ; 8)

(Metoda substitutiei)

9*.

Să se calculeze:

(1) ; (2) ; (3) ; (4) ; (5) ; (6)

; (7) ; (8)

(9) ; (10) . Notăm x3= t 3x2dx = dt

(11) ; (12) . Notăm x4 = t  4x3dx=dt 

7
(12) . Notăm x-1 = t  x=t+1 dx=dt

(13) . Notăm x-1= t 

Integrati folosind descompunerea în fracţii raţionale simple: (14) ; (15)