Împărțirea la X - a.

Schema lui Horner

Teorema restului: Restul împărţirii unui polinom f  0 prin binomul X – a este egal cu valoarea f (a).
Obs: Această teoremă ne ajută să găsim restul împărţirii unui polinom oarecare prin binomul X – a fără a mai face împărţirea.
Exemple: 1) Restul împărţirii polinomului f = prin X – 2 este   f (2) = .

2) Să se determine parametrul real m ştiind că restul împărţirii polinomului prin X + 1 este 5.

Rezolvare: Punem condiţia f (-1) = 5. Obţinem 4 + m = 5 de unde rezultă m = 1.

Exerciţii propuse:

3) Să se determine parametrul real m astfel încât polinomul împărţit la X + 2 să dea restul 4.

4) Să se determine parametrii a şi b astfel încât polinomul f = X + aX + bX + 1 împărţit la X – 1 să dea restul 1 şi împărţit la
3 2

X + 1 să dea restul – 5.

Observaţie: Teorema restului nu ne spune nimic despre câtul împărţirii lui f prin binomul X – a . Acest lucru se rezolvă prin
procedeul numit “schema lui Horner”. Acesta constă în alcătuirea unui tabel din care vom “citi” câtul şi restul împărţirii.

SCHEMA LUI HORNER

Exemple: 5) Utilizând schema lui Horner, să se determine câtul şi restul împărţirii polinomului
prin binomul .
Rezolvare:

Deci câtul şi restul împărţirii sunt şi .

6) Folosind schema lui Horner aflaţi câtul şi restul împărţirii polinomului la .

Rezolvare:
X4 X3 X2 X1 X0
1 0 -3 5 4

2 1 0 + 2·1 = 2 -3 + 2· 2 = 1 5 + 2·1 = 7 4 + 2· 7 = 18

1 2 1 7 r = 18

Din ultima linie a tabelului, rezultă: şi r = 18.

Exerciţii propuse:
A.(uşoare)
Folosind schema lui Horner, să se determine câtul şi restul împărţirii polinomului f la g dacă:

7) şi g = X – 1 ;

8) şi g = X –2 ;

9) şi g = X + 1 ;
10) f = 2X +4X +X  şi  g = X – 1 ;
4 2

11) f = X4+X2+x-3  şi  g = X –2 ;
12) f = X4+4X2+3x-3 şi g = X + 1 .
B.(nivel mediu)
13) Aflati polinomul de grad cât mai mic astfel încât împărţit la X + 1 să dea restul –1 şi împărţit la X – 1 să dea restul 1.

1
 C.(dificile)

14) Fie polinomul Să se determine restul împărțirii acestuia prin X - a, dacă a =

TEST DE EVALUARE
15) Să se determine câtul şi restul împărţirii polinomului prin polinomul (folosind
schema lui Horner).
16) Împărţind polinomul f , f= la X+1 si X+2 se obtin resturile 2 și respectiv 4.Să se afle
a,bR .

Divizibilitatea polinoamelor . Teorema lui Bézout

Din teorema împărțirii cu rest: f, g C[X], g 0,  q, r C[X], , cu grad r < grad g.
Definiție: Spunem că f se divide prin g sau f este divizibil prin g sau g divide polinomul f , dacă ,
sau, altfel spus, dacă există un polinom h C[X], astfel încât f = g ·h .

Exemplu: Polinomul se divide prin polinomul deoarece există polinomul astfel

încât .
Exercițiu: Polinomul f = X2 - 9 se divide prin polinomul f = X + 3 ? De ce?

Ex. rezolvat: 1) Să se determine parametrul real m, astfel încât polinomul să se dividă prin
polinomul .
Rezolvare: Vom pune condiţia ca restul împărţirii polinomului f la g să fie 0. Cum polinomul g este de tipul X – a , cu a = – 1,
vom calcula restul pe baza Teoremei restului, adică r = f (-1) = 4 + m . Din ecuaţia 4 + m = 0 rezultă m = - 4.

Observatie: În probleme, este util să folosim că valoarea a este de fapt rădăcina (soluția) polinomului g.

Ex. rezolvat: 2) Să se gasească parametrul real m, astfel încât polinomul 4X2 +m  să se dividă cu polinomul X + 2.
Rezolvare: Se pune condiţia ca r, restul împărţirii polinomului f la g să fie 0. Cum polinomul g este de tipul X – a , cu a = – 2,
vom calcula restul pe baza Teoremei restului, adică r = f (-2) = 16 + m . Din ecuaţia 16 + m = 0 rezultă m = - 16.

Teorema lui Bézout: Daca f(a)=0 atunci polinomul f este divizibil prin X-a.

Exerciţii propuse:
A.(uşoare)

3) Să se arate că polinomul se divide prin X – 1 .

(Indicație: calculez restul împărțirii la X - 1.)
4) Să se demonstreze că polinomul 2X4+4X2+4x-2  se divide prin X + 1.
5) Să se determine parametrul m , astfel încât polinomul  X4+4X2+3mX - 3 să se dividă la polinomul  X + 2.

6) Să se determine parametrul m , astfel încât polinomul să se dividă prin X – 2.

B.(nivel mediu)
7) Să se determine a , b, c astfel încât polinomul să se dividă prin. X3  3X2 +2X.

TEST DE EVALUARE:
8) Să se determine pentru care polinomul se divide prin (folosind
teorema restului).

2
 Fișă de lucru - Divizibilitatea polinoamelor

1) Se considera polinomul f=
a) Aratati ca f(1)=0
b) Determinati catul si restul impartirii polinomului f la polinomul (BAC 2013)
2) Aratati ca polinomul este divizibil cu . Aflati catul impartirii.
3) Aratati ca polinomul este divizibil cu .
4) Se considera polinomul
a) Calculati f(0)+f(1)
b) Aratati ca f+1 este divizibil cu
5) Se considera polinomul
a) Calculati f(0)+f(1)
b) Aratati ca f este divizibil cu
6) Aflati pentru care polinomul este divizibil cu
7) Aflati pentru care polinomul este divizibil cu
8) Se considera polinomul
a) Aflati pentru care polinomul este divizibil cu
b) Pentru aflati catul impartirii lui la
9) Fie
a) Aratati ca f este divizibil cu
b) Calculati
10) Fie . Aratati ca f nu este divizibil nici cu , nici cu .

3
 Rădăcinile polinoamelor. Relațiile lui Viète
Definiţie: Fie f un polinom nenul cu coeficienţi complecşi.
Un număr complex,   C se numeşte rădăcină a polinomului f dacă f (a) = 0
Exemple

1. Numărul 2 este rădăcină pentru polinomul pentru că f (2) = 0.

2. Numărul i este rădăcină pentru polinomul pentru că .

Observaţie: Pentru a afla rădăcinile unui polinom f se rezolvă ecuaţia f (x) = 0.

Spre exemplu, pentru a afla rădăcinile polinomului vom rezolva ecuaţia şi găsim

rădăcinile polinomului .

Teorema lui Bézout se poate utilize și sub forma:

Fie f 0 un polinom nenul. Numărul este rădăcină a polinomului f dacă şi numai dacă X – a divide f .
Exemplu

Polinomul având rădăcinile se va divide atât prin X – 1 cât şi prin X – 2.

Definiţie: Fie f 0 un polinom nenul şi o rădăcină a lui f . Numărul natural m 1 cu proprietăţile că divide

pe f şi nu divide pe f se numeşte ordinul de multiplicitate al rădăcinii a. Dacă m = 1, atunci rădăcina se numeşte

rădăcină simplă, dacă m 2, atunci a se numeşte rădăcină multiplă de ordinul m .

Observaţie: Dacă m = 2 rădăcina se mai numeşte rădăcină dublă iar dacă m = 3 se mai numeşte rădăcină triplă.

Observatie: a are ordinul de multiplicitate n, pentru polinomul f, daca: f(a)=f'(a)=...=f(n-1)(a)=0 si f(n)(a)este nenul.

Exemple:
1)
nu divide f este rădăcină de ordin de multiplicitate 1(răd. simplă).
2) . Descompunând în factori ireductibili peste C vom obţine:
, unde:
1= rădăcină de ordin de multiplicitate 3; i,-i,-1= rădăcini de ordin de multiplicitate 1

3) Polinomul se mai poate scrie

şi deci se divide prin ceea ce înseamnă că are rădăcină

dublă pe 1, dar se mai divide şi prin sau dacă vreţi prin şi deci va avea rădăcină triplă pe 0.

Altfel spus prin rezolvarea ecuaţiei obţinem rădăcinile şi .

Teorema de descompunere în factori ireductibili(primi): Fie f 0 un polinom nenul. Dacă a0, a1, …, ar sunt rădăcini ale lui

f având ordinele de multiplicitate atunci polinomul divide pe f.

Obs: Singurii factori ireductibili(primi) în C[X] sunt polinoamele de gradul I.

Exemplu: 4) Să se arate că polinomul se divide prin .

Rezolvare: Cum se mai scrie deci având rădăcinile 1 şi – 1 vom arăta că şi polinomul f are aceste
două rădăcini.

şi , de unde
rezultă că 1 şi - 1 sunt rădăcini ale lui f . Atunci din teorema rezultă că (X – 1)(X + 1) divide pe f adică divide pe f .

4
Consecinţa 1: Orice polinom f de grad n 1 are n rădăcini (nu neapărat distincte; o rădăcină se repetă de un număr de ori
egal cu ordinul său de multiplicitate).

Consecinţa 2: Fie un polinom cu an 0, n ≥1. Dacă sunt rădăcinile lui f ,

atunci .

Observaţie: Această formulă am mai întâlnit-o la trinomul de gradul II: .

Exerciţii propuse
A. (uşoare)
5) Să se determine rădăcinile polinomului ştiind că are rădăcina
6) Să se determine ecuaţia de gradul cel mai mic ştiind că are rădăcină dublă pe 1 şi rădăcini simple 2 şi – 3.
7) Să se determine ordinul de multiplicitate al rădăcinii 2 pentru polinomul

B. (nivel mediu)
8) Să se determine parametrii a şi b ştiind că polinomul are rădăcină dublă .
9) Să se determine ordinul de multiplicitate al rădăcinilor 1 şi – 1 pentru polinomul .

Relaţii între rădăcini şi coeficienţi (formulele lui Viète)

Fie un polinom de grad n . Dacă sunt rădăcinile lui f , atunci:

Invers, dacă numerele complexe satisfac relaţiile de mai sus, atunci ele sunt rădăcinile polinomului f .

Observaţie:

Pentru polinomul de gradul III ,

cu rădăcinile , relaţiile lui Viète sunt:

Observaţie:

Pentru polinomul de gr IV ,
avem pentru relaţiile lui Viète următoarea scriere:

5
Exemplu 1). Care este valoarea expresiei: ,

unde sunt rădăcinile ecuaţiei ?

Rezolvare:

Exemplu 2). Să se determine parametrul m şi apoi să se afle rădăcinile polinomului ştiind că are
rădăcina x = 2.

Rezolvare:

Utilizăm relaţiile lui Viete:

Exemplu 3). Să se determine rădăcinile polinomului , , ştiind că produsul a două rădăcini

este egal cu 4. Aflaţi în aceste condiţii şi parametrul a .

Rezolvare: Relaţiile lui Viète în acest caz sunt:

Știind că , din vom avea că .

Cum – 2 este rădăcină a lui f rezultă că f(-2) = 0 adică .
Pentru a afla celelalte două rădăcini avem două metode: Metoda I. (relaţiile lui Viète)

Înlocuim în prima relaţie, vom avea sistemul ale cărui soluţii vor fi .
Metoda II. (Horner)
Cum - 2 este rădăcină a lui f rezultă că (X + 2) divide pe f . Cu schema lui Horner aflăm câtul împărţirii lui f la (X + 2) şi

polinomul se va scrie descompus f = . Rezolvând ecuaţia .

Exemplu 4). Fie ecuaţia  . Să se determine rădăcinile X1, X2, X3 ale ecuaţiei, ştiind că:
X1 + X2 = X3 .

6
Soluţie: Scriem relaţiile lui Viete:

Cum  , atunci din prima relaţie avem că   şi deci  .

Din  , obţinem  .

Formăm apoi sistemul:  , care dă rădăcinile   şi  .

Exemplu 5). Să se determine parametrii reali m, n astfel încât ecuaţia x4-x3-mx2-x+n=0 să aibă rădăcină dublă x=1 şi să
se rezolve ecuaţia dată.

Metoda 1. Dacă x=1 este rădăcină dublă a polinomului x4-x3-mx2-x+n, atunci acesta se divide prin (x-1)2 şi deci restul
împărţirii celor două polinoame este polinomul nul.
Efectuând împărţirea avem egalitatea X4-x3-mx2-x+n=(x2-2x+1)(x2+x+1-n) - 2mx+n+m-1
Restul fiind polinomul nul, adică –2mx+n+m-1=0 dă m=0 şi n+m-1=0, adică m=0 şi n=1.
1 3
x 3,4 
Celelalte rădăcini ale ecuaţiei sunt soluţii (câtul egal cu zero) ale ecuaţiei x2+x+1=0, adică 2 .
Metoda 2 (schema lui Horner): În schema lu Horner cerem ca x=1 să fie rădăcină dublă:
 
  x4 x3 x2 x x0

  1 -1 -m -1 n
1 1 0 -m -m-1 -m+n-1=0
1 1 1 1-m -2m=0  
 
Deci –m+n-1=0 şi –m=0 dau m=0 şi n=1, iar celelalte rădăcini ale ecuaţiei date coincid cu ale câtului x 2+x+1=0.
 
Metoda 3 (metoda identificării): Dacă x=1 este rădăcină dublă a ecuaţiei atunci trebuie să avem egalitatea:
x4-x3-mx2-x+n=(x2-2x+1)(x2+ab+b).
Efectuăm înmulțirile și prin identificare rezultă sistemul:
1  α  2
 m  β  2α  1
 1  α  2β
nβ
Din prima şi a treia ecuaţie rezultă a=1, b=1. Acum din celelalte ecuaţii se obţine m=0, n=1.
Acum ecuaţia se scrie (x2-2x+1)(x2+x+1)=0.
1 i 3
x 3,4 
Celelalte două rădăcini sunt date de rădăcinile ecuaţiei x2+x+1=0, adică 2 .
 
Metoda 4. (relaţiile lui Viéte). Din enunţ x1=x2=1. Având o relaţie între rădăcini vom asocia acesteia relaţiile lui Viéte
pentru o ecuaţie şi avem
x 1  x 2  x 3  x 4  1  x 3  x 4  1
x x  (x  x )(x  x 0  1 x x  1  m
 1 2 1 2 3 4  3 4
 
(x 1  x 2 )x 1 x 2  x 1 x 2 (x 3  x 4 )  1 x 3 x 4  1
x 1 x 2 x 3 x 4  n x 3 x 4  n
sau
 
Din relaţiile a doua şi a treia rezultă 1-m=1, adică m=0, iar din a doua şi a patra n=1-m=1.
Pentru a găsi rădăcinile x3, x4 se rezolvă sistemul x3+x4=-1, x3x4=1, adică ecuaţia x2+x+1=0

7
 1 i 3
x 3,4 
și găsim 2 .

Exemplu 6). Fie ecuaţia , fiind parametru. Mulţimea valorilor lui m pentru
care este:

a. ;b. ;c. ; d. .

Soluţie: .

Deci . R:a).

Exerciţii propuse
A. (uşoare)

7) Fie polinomul . Să se determine rădăcinile polinomului ştiind că .

8) Să se rezolve ecuaţia ştiind că rădăcinile sale sunt în progresie aritmetică.
9) Se consideră polinomul f = X – 9X – X + 9, cu rădăcinile x1, x2 , x3
3 2
C. Verificaţi că: x13 + x23 + x33 = 9(x12 + x22 + x32 )
– 18.
10) Se consideră polinomul f = X3 -3X2 + X + 1, având rădăcinile x1, x2, x3 C. Calculaţi determinantul D =

B. (nivel mediu)
11) Să se determine parametrii a şi b ştiind că polinomul are rădăcină dublă .
12) Să se determine m astfel încât suma a două rădăcini ale ecuaţiei să fie egală cu 1.
13) Să se determine m astfel ca o rădăcină a ecuaţiei să fie dublul altei rădăcini.
14) Să se determine , ştiind că ecuaţia are rădăcinile în progresie aritmetică.

15) Să se rezolve ecuaţia ştiind că suma primelor două rădăcini este egală cu opusul
mediei aritmetice a celorlalte două.
16) Fie cu rădăcinile şi cu rădăcinile .
(A) este: a. 5; b. 7; c. 9; d. 1.
(B) este: a. 1; b. 5; c. 7; d. 3.

Rezolvarea ecuațiilor algebrice cu coeficienți în Z, Q, R, C

8
Teorema fundamentală a algebrei: Orice ecuaţie algebrică de grad mai mare sau
egal cu 1 şi cu coeficienţi complecşi are cel puţin o rădăcină complexă.
Consecinta: Orice polinom f de grad n are n radacini.

Teorema lui Abel-Ruffini: Ecuatia algebrica generala de grad mai mare decat patru nu poate fi rezolvata prin radicali.

A. Mulţimea polinoamelor cu coeficienţi întregi

Fie şi ecuaţia

Teoremă: Dacă f admite o rădăcină de forma , , atunci şi . Dacă , atunci

Exemplu 1) Fie care admite soluţia . Deci

.
”Împărţind” succesiv polinomul la posibilele radacini, obţinem:

B. Mulţimea polinoamelor cu coeficienţi raţionali

Teoremă: Fie . Atunci dacă este rădăcină pentru f, cu , atunci

este rădăcină pentru f şi x1 şi x2 au aceeaşi multiplicitate.

Exemplu 1). Găsiți rădăcinile polinomului , știind că are rădăcină .

Rezolvare: este rădăcină.

Exemplu 2). Să se rezolve ecuaţia: x3-3x2-3x+1=0 dacă are rădăcină x 1  2  3.

Rezolvare: Fiind o ecuaţie cu coeficienţi raţionali, se ştie că dacă ecuaţia admite o rădăcină x 1  2  3 , atunci ea

admite şi rădăcina conjugată x 2  2  3 . Deci polinomul din membrul stâng al ecuaţiei se divide prin
2
(x  x 1 )(x  x 2 )  [(x  2)  3 ][(x  2)  3 ]  (x  2) 2  3  x 2  4x  1 .
3 2 2
Efectuând împărţirea găsim x  3x  3x  1  (x  4x  1)(x  1) . Aşadar a treia rădăcină a ecuaţiei este dată de x+1=0,
adică x3=-1.
Observaţie. Pentru rezolvarea acestei ecuaţii, mai simplu era dacă aplicam prima relatie a lui Viẻte x 1+x2+x3=3. Cum
x 1  2  3 , x 2  2  3 , atunci x3=3-4=-1.

C. Mulţimea polinoamelor cu coeficienţi reali

Fie şi ecuaţia .
Teoremă: Dacă este rădăcină pentru f, atunci este rădăcină pentru f, iar x1 şi xx au
acelaşi ordin de multiplicitate.
Exemplu 3). Să se determine m şi n şi apoi să se rezolve ecuaţia ştiind că admite rădăcina
.

9
 Rezolvare: Dacă

Deci . Dacă
.

10
 Rezolvarea câtorva ecuaţii algebrice de grad superior

(1) Ecuaţii binome: Forma ecuaţiilor binome este: .

(2) Ecuaţii bipătrate: Forma generală a ecuaţiilor bipătrate este:  ,   şi  .

În cazul general, rezolvarea ecuaţiei se face astfel:

- se face substituţia   şi obţinem ecuaţia de gradul doi 

Această ecuaţie se numeşte rezolventa ecuaţiei anterioare, iar rădăcinile ei sunt y1 și y2 :

Din egalitatea   obţinem ecuaţiile   şi  .

Ecuaţia   are rădăcinile x1 și x2. Ecuaţia   are rădăcinile x3 și x4.

Numerele  x1,x2, x3 și x4 sunt rădăcinile ecuaţiei date.

Exemplu 1). Să se rezolve ecuaţia bipătrată:  . Facem substituţia   şi obţinem ecuaţia

rezolventă   care are rădăcinile   şi  . Rădăcinile ecuaţiei bipătrate

sunt:

 ,  .
Folosind formulele de transformare a radicalilor dubli, obţinem:

 şi 

Deci  ,  ,  ,  .

Ex. Propus 2). Rezolvați ecuația bipătrată x4  5x2 +5 = 0.

(3) Ecuaţii reciproce: O ecuaţie de forma  ,   

avand proprietatea  , oricare ar fi  , se numeşte ecuaţie reciprocă de grad   (altfel spus, o
ecuaţie este reciprocă dacă coeficienţii termenilor egal depărtaţi de extremi sunt egali).

Observaţie: Ne interesează rezolvarea ecuaţiilor reciproce de  .

Dacă  , obţinem forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul 3:  ,  .

Dacă  , obţinem forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul 4:  ,  .

Dacă  n = 5 obţinem forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul 5: ,a

0.

Proprietăţi generale ale ecuaţiei reciproce de gradul n.

1) Dacă ecuaţia reciprocă are rădăcina  , atunci ea are şi rădăcina  .

11
2) Orice ecuaţie reciprocă de grad impar are rădăcină  .

a) Rezolvarea ecuaţiei reciproce de gradul III

Am văzut că forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul III este:  ,  . Această ecuaţie

are rădăcina  . Atunci putem să scriem:  . Ecuaţia admite

rădăcinile:   şi   date de ecuaţia  .

Exemplu 3). Să rezolvăm ecuaţia:  .

Rezolvare: Această ecuaţie este o ecuaţie reciprocă de gradul III. Ea se scrie:  , care are

rădăcinile   şi  x2, x3 care sunt rădăcinile ecuaţiei  , adică şi .

Exemplu 4). Să se rezolve ecuaţia: 2x3+3x2+3x+2=0;

Rezolvare: Să observăm că este o ecuaţie reciprocă de grad impar. Rezolvarea ei se reduce la rezolvarea ecuaţiei x+1=0
(când x=-1) şi a unei ecuaţii (reciproce) de gradul al doilea. Pentru a găsi coeficienţii acestei ecuaţii utilizăm schema lui Horner
(coeficienţii din ultima linie, mai îngroşaţi, sunt coeficienţii căutaţi).
 
  X3 X2 X X0
  2 3 3 2
-1 2 1 2 0
 
 1  i 15  1  i 15
 Din schemă rezultă ecuaţia 2x2+x+2=0 cu rădăcinile 4 . Ecuaţia dată are soluţiile : -1, 4 .
 
b) Rezolvarea ecuaţiei reciproce de gradul IV

Am văzut că forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul IV este:

 ,  . Cum  , ecuaţia nu admite ca rădăcină pe  . Împărţim

cu   şi obţinem ecuaţia   sau, grupând termenii în mod convenabil,

avem: 

Facem substituţia  . Cum  , obţinem ecuaţia în   

sau  .

Dacă   sunt rădăcinile ecuaţiei, atunci obţinem două ecuaţii:

 şi   sau   şi  .

Dacă  x1 și x2 sunt rădăcinile ecuaţiei  , iar x3 și x4  sunt rădăcinile ecuaţiei  ,

atunci   sunt rădăcinile ecuaţiei  ,  .

12
Exemplu 5). Să se rezolve ecuaţia  . Această ecuaţie este o ecuaţie reciprocă de

gradul IV. Împărţim cu   şi obţinem:   

sau  .

Notăm  . Cum  , obţinem ecuaţia   

sau   care are rădăcinile   şi  .

Avem ecuaţiile:   şi  .

Prima ecuaţie are rădăcinile  .

Ecuaţia a doua are rădăcinile  .

Deci   sunt rădăcinile ecuaţiei date.

Exemplu 6). Rezolvați ecuația: x4-x3-10x2+2x+4=0.

Rezolvare: Fără a fi o ecuaţie reciprocă de gradul patru, utilizează pentru rezolvare o tehnică asemănătoare. Se împarte
4 2 2
x2  2
 (x  )  10  0 x y
ecuaţia prin x2 şi se scrie sub forma x x . Se notează x , etc. Ecuaţia data are soluţiile:
3  17
2 , 1 3 .
c) Rezolvarea ecuaţiei reciproce de gradul V

Forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul V este:  ,  .

Deoarece această ecuaţie este de grad impar, rezultă că rezolvarea acestei ecuaţii se reduce la rezolvarea ecuaţiei   
şi a unei ecuaţii reciproce de gradul IV.

Exemplu7). Să se rezolve ecuaţia  .

Rezolvare: Această ecuaţie este o ecuaţie reciprocă de gradul V.

Deoarece este de grad impar, această ecuaţie admite soluţia  . Putem scrie

Deci obţinem ecuaţia reciprocă de gradul IV: .

Împărţind cu  , obţinem:  .

Facem substituţia  . Obţinem ecuaţia   care are rădăcinile  şi  .

Din ecuaţia   obţinem  .

Din ecuaţia   obţinem  .

13
Deci  ,   sunt rădăcinile ecuaţiei date.

Exemplu 8). Să se rezolve ecuaţia reciprocă: .

Rezolvare: Să observăm că este o ecuaţie reciprocă de grad impar. Rezolvarea ei se reduce la rezolvarea

ecuaţiei   şi a unei ecuaţii de gradul al doilea. Pentru a găsi coeficienţii acestei ecuaţii utilizăm
schema lui Horner:

Din schemă rezultă ecuaţia   cu rădăcinile  .

Ecuaţia dată are soluţiile:  .

Exemplu 9). Să se rezolve ecuaţia:

Rezolvare: Este o ecuaţie reciprocă de gradul patru. Împărţim ecuaţia prin  , când avem:

Notăm  , iar de aici prin ridicare la pătrat  .

Ecuaţia devine   cu soluţiile  .

Revenim la substituţie şi avem ecuaţiile  ,   cu soluţiile   şi

respectiv  . Ecuaţia dată are soluţiile:  .

Exemplu 10). 

Rezolvare: Ecuaţia este reciprocă de grad impar. Rezolvarea ei se reduce la rezolvarea ecuaţiei   şi a unei

ecuaţii reciproce de grad patru, ai cărei coeficienţi se determină din schema lui Horner cerând că   să fie rădăcină
a ecuaţiei date.

Coeficienţii ecuaţiei de gradul patru găsiţi duc la ecuaţia  .

Prin împărţire la   găsim  .

Punem  , iar de aici  .

Devine   cu soluţiile  .

Ecuaţiile   au soluţiile   şi respectiv  .

14
Ecuaţia dată are soluţiile:  .

15