Timpul – parametru important al evaluării eficienţei comunicării în grup

În cazul grupurilor mari, timpul de vorbire alocat fiecărui participant este redus, posibilitatea exprimării
ideilor este scăzută, apare tendinţa de non-implicare, iar gradul de satisfacţie este mic. Subiecţii îşi exprimă
insatisfacţia şi nemulţumirea şi se simt frustraţi. Pierre De Visscher a conceput un set de formule legate de
numărul de interacţiuni individuale (N) determinate de numărul membrilor grupului (n).
Astfel, utilizând formula:

n (n − 1)
N= , rezultă:
2

n 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
N 15 21 28 36 45 55 66 78 91 105 120 136 153 171 190

Dacă se calculează numărul total de interacţiuni potenţiale în cadrul unui grup, ţinând cont de legăturile
fiecărui individ cu un alt individ, cu o pereche, cu un trio etc., se ajunge, pe baza formulei de mai jos, la valori
Ntotal extrem de mari, pentru numere n relativ mici:

3n − 2n +1 + 1
N=
2
N 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Ntotal 301 966 3.025 9.330 28.501 86.526 261.625 788.970 2.375.101

N 15 16 17 18 19 20
Ntotal 7.141.686 21.457.825 64.441.010 193.448.101 580.606.446 1.742.343.625

Dacă se produc succesiv toate interacţiunile grupului format din 20 de persoane (incluzând şi
interacţiunile din subgrupuri şi cu acestea) şi dacă fiecare schimb de idei durează doar câte 10 secunde, durata
totală a interconexiunilor este de 4.839.843 de ore, adică 201.660 de zile, respective 550 de ani! Evident,
neparticiparea unor indivizi la dezbateri conduce la diminuarea consistentă a timpului alocat acestora.
Consecinţele sunt, însă, importante, de pildă scade implicarea şi motivarea, apărând riscul erodării unităţii şi
coeziunii grupului.
Ca urmare, dacă scopurile şi sarcinile grupului sunt complexe şi solicită aptitudini considerabile,
echipele mici (de la 6 la 12 indivizi) sunt cele mai eficiente. Dacă sarcinile sunt relativ simple şi redundante,
echipele pot fi suficient de mari pentru a le putea finaliza. Dacă echipa este responsabilă pentru o sarcină care
presupune mult know-how tehnologic, mărimea acesteia trebuie să fie destul de mare pentru a include toate
clasele de specialişti.
Decizia cu privire la mărimea echipei se bazează în general pe capacitatea indivizilor de a fi coechipieri
şi pe gradul în care vor şi pot să se integreze. Membrii unei echipe mari (15–25 de indivizi) trebuie să fie destul
de încrezători şi de înţelepţi ca să nu discute pe larg despre fiecare chestiune şi să fie deschişi delegării de
competenţe.