Structura afectivă a grupurilor

Pentru a observa cum se stabilesc relaţiile dintre participanţi şi cum evoluează ele în
timp, J.L.Moreno, citat de De Visscher şi Neculau (2001) a promovat tehnici care permit
stabilirea unei radiografii a relaţiilor interpersonale. Aceste tehnici sociometrice au la bază
observarea alegerilor preferenţiale pe care le fac indivizii.
Toţi membrii grupului care se cunosc între ei sunt întrebaţi cu ce persoane ar dori să se
asocieze pentru o activitate dată. Pentru reuşita anchetei, sunt necesare mai multe condiţii:
- grupul să aibă o relativă încredere în experimentator;
- scopul anchetei să fie explicit formulat;
- ancheta să prezinte un interes real pentru participanţi;
- întrebarea să fie definită în raport cu un scop precis.
Alegerile (menţionate în scris) sunt colectate de la fiecare individ şi clasificate,
pornind de la o matrice structurată pe două coloane, reunind, pentru fiecare subiect, alegerile
exprimate şi cele primite. Plecând de la această matrice, se pot reprezenta grafic constelaţiile
afective din grup.
Ca exemplu, figura de mai jos (în Pierre De Visscher, Adrian Neculau) prezintă
alegerile unilaterale şi alegerile reciproce. Se observă că subiectul cel mai des ales se găseşte
în centrul ţintei, fără a fi conducătorul formal al grupului.
Sociograma indică o structură sociometrică particulară: există în mod clar un clivaj
între două subgrupuri formate în jurul unui lider-băiat (A, 7 alegeri) şi a unui lider-fată (B, 5
alegeri). Există şI un al treilea subgrup (C), mai izolat, care prezintă o mare omogenitate. Un
subgrup este cu atât mai durabil şi mai închegat cu cât există mai multe alegeri reciproce între
indivizii care îl compun. În acest grup, o persoană (D) ocupă o poziţie de legătură între
subgrupurile A şi B, întreţine relaţii cu membrii ambelor subgrupuri, iar influenţa sa în
funcţionarea grupului este, probabil, importantă, deoarece participă la viaţa acestor
subgrupuri. În acest exemplu, persoana în cauză este competentă, dar are o personalitate prea
puternică, ceea ce explică de ce nu a fost aleasă de mai mulţi membri ai grupului.
Psihologii sociali au arătat că printre factorii care determină preferinţele şi atracţia
interpersonală se numără atractivitatea fizică, proximitatea, familiaritatea şi similaritatea
(Atkinson et al., 2005).

B
A

Fată
C
Băiat

Prima alegere

Alegere reciprocă
 Atractivitatea fizică îi determină pe oameni să-şi asigure compania altora. A fi şi a
lucra în prezenţa unui individ plăcut ca înfăţişare este un adevărat privilegiu pentru multe
persoane, după cum reprezintă un disconfort a fi însoţit de persoane percepute ca fiind
neplăcute. În primul caz, stima de sine, ca expresie superioară motivatoare, este satisfăcută
mai degrabă dacă ne aflăm în preajma unei persoane atractive şi dacă lucrăm cu aceasta.
Există şi reversul medaliei: nu ştim întotdeauna dacă noi înşine suntem sau nu agreaţi pentru
trăsăturile noastre fizice. În mentalul comun, conducătorii trebuie să fie relativ tineri, chipeşi
şi puternici. Reprezentaţi de asemenea oameni, suntem mai hotărâţi să-i urmăm, mai ales dacă
împărtăşim experienţe şi succese comune. Mai mult, proximitatea face ca sentimentele inţiale
să se întărească; relaţiile de prietenie se dezvoltă mai ales pe baza lucrului împreună.
Reciprocitatea valorilor de referinţă, a credinţelor, a obiceiurilor şi a preferinţelor face ca
relaţiile dintre oameni să devină familiare, plăcute, fireşti şi profitabile, atât pentru indivizii
respectivi, cât şi pentru grupul din care fac parte. Probabil că motivul pentru care similaritatea
conduce la susţinere reciprocă şi la prietenie este nevoia de confirmare a opiniilor şi
preferinţelor de către ceilalţi. În registrul opus, nevoia de complementaritate şi de comparaţie
vine să sublinieze nevoia de recunoaştere a unicităţii fiecărui individ.
Oricum, „dacă nu sunteţi prea frumoşi sau admiraţia pentru cineva nu este reciprocă,
fiţi insistenţi şi daţi târcoale. Proximitatea şi familiaritatea sunt cele mai puternice arme“
(Atkinson et al., 2005).