Modele de schimbare a prejudecăţilor etnice

În interacţiunile cu ceilalţi, există mai multe modalităţi prin care experienţele pot generaliza
schimbarea atitudinilor faţă de străini, priviţi ca membri ai altor grupuri etnoculturale:
1. Schimbarea atitudinii către grup ca întreg, 2. Creşterea complexităţii percepţiei intergrupale, 3.
Decategorizarea, 4. Recategorizarea, 5. Diferenţierea mutuală, 6. Programe educaţionale
interculturale, 7. Modele hibride.

• Schimbarea atitudinii către grup ca întreg

Mulţi oameni cred că dacă intră în contact cu membrii unei alte culturi, îşi îmbunătăţesc
cunoaşterea şi înţelegerea acelei culturi şi consecutiv, îi va ajuta să dobândească atitudini mai
pozitive faţă de noua perspectivă întâlnită. Aceasta, însă, nu este singura condiţie. Contactul
poate promova relaţii pozitive între grupuri etnoculturale, sau poate augmenta ostilitatea între
acestea. Interogaţia care trebuie avansată este: Când contactul conduce la îmbunătăţirea relaţiilor
dintre grupurile etnoculturale ?
Stephan (1987) izolează 13 caracteristici ale situaţiilor de contact necesare pentru
schimbarea pozitivă a atitudinilor către out – grup, rezultate din interacţiunile individuale cu
ceilalţi:
1. Cooperarea în interiorul grupurilor trebuie maximizată, iar competiţia minimizată.
2. Membrii grupurilor culturale trebuie să aibă statute egale atât în interiorul, cât şi în afara
situaţiei de contact.
3. Similitudinile membrilor grupurilor pe alte dimensiuni decât cea de statut (credinţe,
valori, etc) par a fi dezirabile.
4. Trebuie evitate diferenţele în competiţie.
5. Efectele trebuie să fie pozitive.
6. Este necesară furnizarea unui puternic suport normativ şi instituţional pentru contact.
7. Contactul intercultural trebuie să aibă potenţialul de extindere dincolo de situaţia
imediată.
8. Trebuie încurajat contactul profund (ex. dezvăluirile reciproce de informaţii).
9. Trebuie promovată individualizarea membrilor grupurilor.
 10. Contactul trebuie să fie voluntar.
11. Efectul pozitiv este de dorit a fi corelat cu durata contactului.
12. Contactul trebuie să întâlnească o varietate de contexte cu cât mai mulţi membri ai in –
grupului şi out – grupului.
13. Trebuie folosit un număr egal de membri în cele două grupuri culturale.
După cum se poate observa din condiţiile de mai sus, similitudinile prezente la nivelul grupurilor
culturale aflate în contact ar stimula atracţia interpersonală dintre membrii fiecărui grup şi ar
diminua prejudecăţile. Pe de altă parte, Brown (2000) afirmă că este periculos să se susţină că
grupurile etnice (sau de altă natură) sunt asemănătoare din toate punctele de vedere fără a
recunoaşte diferenţele reale existe între aceste grupuri.
O a doua interogaţie, pornind de la ipoteza contactului intergrupuri este: dacă pot fi
generalizate atitudinile pozitive faţă de membrii out – grupului cu care am avut contacte pozitive
şi asupra altor indivizi ai grupului de străini cu care nu am avut nici un contact? Răspunsul
majorităţii studiilor este că efectul benefic al contactului intergrupuri nu poate fi generalizat
asupra ansamblului colectivităţii.
Există doi factori care pot explica rezultatele descurajante (Hewstone şi Brown, 1986, ap.
Bourhis şi Leyens, 1997). În primul rând, se pare că multe din aceste contacte sunt de fapt
întâlniri interpersonale şi nu intergrupuri. Cu alte cuvinte, situaţia de contact se desfăşoară între
persoane care nu se definesc în funcţie de colectivitatea, cultura lor, ci de calitatea de indivizi.
Astfel, atitudinile pozitive care apar în urma acestor întâlniri sunt limitate doar la participanţii
înşişi şi nu riscă să se generalizeze asupra tuturor membrilor out – grupului. În al doilea rând,
Pettigrew (1998) subliniază că absenţa generalizării survine deoarece indivizii au tendinţa să
interpreteze ca excepţii contactele pozitive pe care le-au avut cu membrii out – grupului.
Experienţa pozitivă avută cu un membru al out – grupului poate fi resimţită ca disonantă, date
fiind prejudecăţile deja existente cu privire la acest grup. Indivizii reuşesc să-şi menţină
prejudecăţile despre out – grup interpretând contactul pozitiv ca pe o excepţie de la regulă.
Având aceste date, Pettigrew recomandă ca toate contactele intergrupuri să se facă mai curând
accentuând decât atenuând apartenenţa la grupul cultural al fiecărui individ. Aceasta pare a fi
abordarea cea mai susceptibilă de a generaliza efectul benefic al contactului intergrupuri asupra
tuturor membrilor unei colectivităţi.
• Creşterea complexităţii percepţiei intergrupale

Accentuarea complexităţii percepţiilor intergrupale implică considerarea categoriilor sociale mai

curând eterogene, diferite, decât omogene, asemănătoare. Fixând diferenţele, indivizii pot creşte
complexitatea percepţiilor intergrupale, recunoscând cum membrii diferitelor categorii sociale
sunt diferiţi. Să ne gândim la grupurile sociale de bărbaţi şi femei. Ne putem întreba dacă toţi
bărbaţii şi toate femeile sunt la fel. Evident, răspunsul este nu. Percepem diferenţe printre bărbaţi
şi femei, plasându-i pe aceştia în subcategorii. De pildă, bărbaţii pot fi categorizaţi în: „şovini” şi
„feminişti”. Cu cât vom crea mai multe subcategorii, cu atât percepţiile noastre intergrupale vor
fi mai complexe.
Accentuarea complexităţii percepţiilor intergrupale este consistentă cu procesul de
concentrare a atenţiei asupra comunicării şi interacţiunii cu celălalt. Specific acestui proces este
tocmai crearea de noi categorii, operaţie care presupune diferenţierea printre indivizii plasaţi în
interiorul unei colectivităţi mai largi. Aceasta înseamnă o creştere a numărului de discriminări pe
care indivizii le fac folosind mai degrabă etichete specifice decât generale. Când atenţia este
concentrată asupra diferenţelor existente între membrii diferitelor out – grupuri cu care
comunicăm, expectanţele noastre sunt bazate pe subcategorii, şi nu pe categoria socială largă.

• Decategorizarea

Decategorizarea are loc când indivizii interacţionează cu membrii out – grupului pe baza
trăsăturilor şi opiniilor individuale proprii, accentuând efectul individuaţiei şi reducând salienţa
categoriilor de apartenenţă (interacţiunea este în principal interpersonală şi nu intergrupală).
Pentru a face posibil aceasta, trebuie diferenţiat celălalt, ca individ, de grupul său de origine, însă
doar diferenţierea, în sine, nu este suficientă pentru ca decategorizarea sau personalizarea să se
întâmple.
Când interacţiunile cu străinii sunt personalizate sau decategorizate, identitatea personală
joacă un rol mai important decât identitatea socială. Pentru a ilustra această distincţie, să
considerăm formularea: „Jana este o asistentă.” Această descriere poate fi reprezentată
psihologic în unul sau două moduri. Poate însemna ca Jana este subordonată (ex. unei instanţe
specifice a) categoriei generale de asistente. Sau poate însemna că fiind o asistentă este
subordonată (ex. unei trăsături particulare a) conceptului Jana. Vechea interpretare este un
exemplu al categoriei bazată pe individuaţie, iar ultima este un exemplu de personalizare.
Diferenţa consta în modul în care procesăm informaţia. Dacă ne centrăm pe identitatea personală
a celuilalt, putem descreşte gradul în care identităţile lor sociale afectează expectanţele noastre.

• Recategorizarea

Brewer şi Gaertner (2001) argumentează că scopul recategorizării este de a structura o definiţie a

categorizării grupului la un nivel înalt de incluzivitate al categoriilor în forme susceptibile de a
reduce conflictul şi biasul intergrupal. Modelul identităţii intergrupale sugerează că biasul
intergrupal poate fi redus când identităţile indivizilor sunt transformate din două identităţi
separate într-o identitate comună, incluzivă. Pentru a exemplifica, o femeie de etnie maghiară şi
o femeie etnie germană pot descoperi că sunt amândouă mame ale copiilor care merg la aceeaşi
şcoală, membri ale aceleaşi religii, angajaţi ale aceleaşi companii, etc.
Procesele cognitive care conduc la favorizarea in – grupului când indivizii percep că ei
sunt membri ai diferitelor grupuri, sunt redirecţionate pentru a beneficia foştii membri ai out –
grupului. Când o identitate intergrupală comună este descoperită, interacţiunea cooperantă, de
exemplu, sporeşte evaluarea pozitivă a membrilor out – grupului, cel puţin în parte, deoarece
cooperarea transformă reprezentarea apartenenţei membrilor din dihotomia Noi şi Ei în mult mai
incluziva Noi.

• Diferenţierea mutuală

Biasurile intergrupale pot fi reduse când membrii a diferite grupuri etnoculturale sunt angajaţi în
interacţiuni de cooperare în vederea atingerii unui scop comun fără a schimba distincţia originală
in – grup / out – grup. Brewer şi Gaertner (2001) subliniază că acest model încurajează grupurile
să lucreze împreună pentru a percepe complementaritatea prin recunoaşterea şi valorizarea
reciprocă a superiorităţilor şi inferiorităţilor în interiorul contextului de realizare a sarcinilor
cooperante, interdependente sau a scopurilor supra-ordonate.
Situaţiile de contact trebuie organizate în aşa fel încât să permită membrilor diferitelor
grupuri să aibă roluri complementare necesare pentru realizarea scopului comun.
Interdependenţa cooperantă dintre grupuri este asumată pentru a depăşi bias-urile intergrupale
reprezentative.
Worchel (1986) afirmă că nici chiar cooperarea pentru atingerea unui scop comun nu
duce necesar la o diminuare a prejudecăţilor şi a ostilităţii intergrupuri. Studiile sale
demonstrează că reuşita în atingerea unui scop comun stă la originea îmbunătăţirii percepţiilor şi
relaţiilor intergrupuri ca urmare a introducerii unui scop supra-ordonat. Autorul ne atrage atenţia
asupra încercărilor pripite de a utiliza cooperarea intergrupuri ca mijloc de diminuare a
conflictelor intergrupuri. Înainte de a porni pe calea cooperării intergrupuri, trebuie evaluate
şansele de reuşită ale unei astfel de colaborări. În caz contrar, eşecul cooperării intergrupuri va
duce la accentuarea bias-ului în favoarea in - grupului, la învinuirea out – grupului şi va risca în
loc să atenueze, să accentueze, tensiunile intergrupuri. În plus, trebuie să recunoaştem că, în viaţa
de zi cu zi, cooperarea intergrupuri este dificil de realizat între grupuri rivale, aflate deja în
situaţii de conflict real.

• Programe educaţionale interculturale

Programele educaţionale interculturale sunt justificate în a fi centrate pe oportunităţile prezentate

de schimbul şi reciprocităţile existente la nivel grupal şi individual, unde interacţiunea oferă
posibilitatea de a fi gestionată în direcţia încurajării atitudinilor intergrupale pozitive. Implică
dezvoltarea deschiderii către alte culturi, aprecierea diversităţii culturale şi înfrângerea bias-ului
cultural şi etnocentric. Sunt necesare şi pot oferi soluţii pentru problemele apărute în situaţiile
definite prin coexistenţa grupurilor cu diferite referinţe culturale. Dintr-o anumită perspectivă,
programele educaţionale interculturale pot fi gândite ca o formă de prevenire şi mediere a
conflictelor culturale, încurajând priza de conştiinţă a acestora, dimensiunea şi originea lor
culturală. Politicile şi practicile educaţionale care includ desegregarea, interacţiunile cooperante,
imitarea, individualizarea, îmbunătăţesc atitudinile interasiale / interetnice.
Strategiile formative interculturale de schimbare a atitudinilor faţă de alteritate propun
câteva obiective referenţiale: a) eliminarea etnocentrismului, ceea ce implică conştientizarea
faptului că percepţia este influenţată de cultură şi experienţă; b) dezvoltarea capacităţii de a
empatiza cu o altă cultură, aspect care atrage după sine deschiderea către străin, către
necunoscut; c) achiziţionarea abilităţilor de comunicare dincolo de graniţele culturale,
dimensiune care aduce în discuţie bilingvismul; d) dezvoltarea sensurilor cooperării în societăţile
multiculturale;
Un exemplu în acest sens, îl reprezintă programul R.A.P. (Racial Awarness Program,
Sauceda, Guillean, McKenna, 1998, ap. Oskamp, 2000) de conştientizare a atitudinilor rasiale,
unul dintre cele a căror procedură este fondată pe o intervenţie la nivelul şcolii, proiectată de
către specialişti în domeniul educaţiei interculturale, pentru a creşte confortul elevilor în a
discuta, analiza problematica interculturală, a atenua stereotipurile, prejudecăţile şi discriminările
interetnice şi interrasiale şi de a promova în egală măsură valorizarea diferitelor grupuri etnice.
Programul s-a derulat în şcolile multi-etnice din Statele Unite, implicând informaţii despre istoria
şi contribuţiile variatelor grupuri etnice în Statele Unite, conceptele de antidiscriminare şi
antirasism, dezvoltarea prizei de conştiinţă culturală, instruirea pentru tratamentul şi respectul
tuturor grupurilor culturale. În general, curriculum programului R.A.P. a avut ca obiectiv
iniţierea discuţiilor printre elevi şi profesori pe tema interculturalităţii şi manipularea conceptul
de rasă.
Modelul acesta de intervenţie a condus la obţinerea unor rezultate importante în
schimbarea atitudinilor elevilor între pre-testarea şi post-testarea cuprinse în designul
experimental. La momentul (1), respectiv în prima săptămână participanţii au completat un
chestionar care măsoară atitudinile şi experienţele lor rasiale, urmând ca la momentul (2),
respectiv la sfârşitul programului, să completeze acelaşi chestionar. Elevii care au constituit lotul
ţintă al programului au prezentat o modificare semnificativă a bias-ului atitudinal după cele opt
săptămâni de interacţiuni şi dialoguri interculturale, exprimând în acelaşi timp o creştere
importantă a confortului în timpul dezbaterilor. Rezultatele sunt cu atât mai veridice cu cât în
grupul de control, nu a fost observată nici o modificare. Însă chiar dacă a avut loc o schimbare
atitudinală la elevi, aceasta nu a avut consistenţa şi profunzimea aşteptată încât să genereze
rezultate semnificative şi în planul deschiderii către structurarea relaţiilor de prietenie interrasială
sau interetnică.
Programul propus de autori, ca de altfel toate programele educaţionale interculturale sunt
văzute ca procese de creştere, dezvoltare şi dobândire de experienţe, având ca finalităţi
înţelegerea şi acceptarea diferenţelor. Aduc în discuţie învăţarea prin dialog care include
confruntarea cu ceea ce este străin, compararea propriei culturi cu o altă cultură, comunicarea şi
negocierea conflictului intercultural, comprehensiunea culturii de origine şi a altei culturi precum
şi interrelaţionarea şi cooperarea dintre acestea.

• Modele hibride

Brewer şi Gaertner (2001) sugerează că în ideea creşterii eficacităţii pot fi combinate diferite
abordări pentru reducerea prejudecăţilor. Autorii subliniază că majoritatea cercetărilor pleacă de
la ipoteza că identităţile sociale sunt mutual exclusive şi că numai o identitate socială ghidează
comportamentul într-o situaţie particulară. Când membrii in – grupurilor se percep în acelaşi
timp pe ei înşişi ca membri ai altor grupuri diferite, dar ca parte a aceleiaşi colectivităţi sau
entităţi supra – ordonate, relaţiile intergrupuri dintre aceste subgrupuri sunt mult mai pozitive
decât dacă membrii se consideră ca grupuri separate. Pentru a ilustra, indivizii care se percep pe
ei înşişi ca membri ai unui grup etnic şi ca „Români”, vor avea mai puţine bias-uri intergrupale
decât indivizii care se percep pe ei înşişi doar ca membrii ai grupurilor etnice. Identificarea cu
mai multe grupuri sociale incluzive nu solicită din partea indivizilor negarea identităţii lor etnice.
Ameninţările la adresa identităţilor subgrupului (ex. etnice) joacă un rol important în
relaţiile intergrupuri. Ameninţarea identităţii subgrupului este principalul obstacol în calea
armoniei sociale. Aranjamentele sociale care ameninţă identitatea socială produc reacţii
defensive rezultate în urma conflictului. Armonia socială este cel mai bine atinsă prin menţinerea
identităţilor subgrupului într-o formă bine conturată, şi localizate în interiorul contextului din
spatele unei identităţi supra – ordonate. Identitatea supra – ordonată poate implica subgrupuri de
acelaşi fel sau subgrupuri transversale.
O altă alternativă pentru indivizi este aceea de a avea identităţi transversale. Brewer şi
Gaertner (2001) susţin că multe din diferenţierile categoriale de baza – gen, vârstă, religie,
etnicitate, ocupaţie – reprezintă sciziuni transversale. Pornind de la punctul de vedere al unei
persoane particulare, unii indivizi pot fi prieteni cu membrii in - grupului pe o dimensiune a
diferenţierii categoriale şi cu membrii out – grupului pe o alta. Este posibil ca asemenea identităţi
sociale ortogonale să fie menţinute izolat una de alta şi numai o distincţie in – grup / out – grup
să fie activată într-un context social particular. Dar există şi motive pentru activarea simultană a
multiplelor identităţi ale in – grupului. Ambele situaţii sunt posibile şi au un potenţial pentru
reducerea prejudecăţilor şi discriminărilor bazat pe oricare distincţie categorială.