Particularitati ale comunicarii

interpersonale in contextul actual

-CONCEPT, FORME, TIPURI-
  ,Comunicarea" a fost şi este un concept la modă văzut ca soluție
universală şi cheie a succesului.
 Prin comunicare, relația interpersonală îmbină definiția pe care noi
o acordăm cu cea pe care şi-o acordă, în mod voluntar sau
involuntar, interlocutorul nostru. Fiecare dintre noi se va simţi mai
mult sau mai puţin obligat să urmeze şi să respecte definiția
celuilalt. Definiţie este dată în acord cu rolul jucat.Dificultatea de a
da definiţia corectă este cu atât mai accentuată cu cât suntem
diferiți de interlocutorii noştri şi nu doar fizic sau temperamental.
Fiecare aplică grilele proprii pentru a distinge ceea ce este real de
Introducere ceea ce este imaginar şi pentru a-şi adapta comportamentul,
atitudinile, emoţiile, valorile şi stilul de viață la ceea ce-şi doreşte
să fie sau să devină.Importanţa competenţelor comunicaţionale este
cu atât mai mare cu cât conceptul despre noi înşine se alimentează
din abilitatea proprie de a aprecia cât de satisfăcătoare sunt relațiile
noastre cu ceilalți şi cât de satisfăcătoare ne sunt relaţiile cu lumea
materială proximă. Comunicarea cu ceilalţi îşi revendică un rol
decisiv în a defini şi în a ne construi şi proteja imaginile de sine.
 Comunicarea reprezintă un mod de manifestare al gândurilor şi sentimentelor cu
ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor și mimicii, în scopul de a te face înţeles. Astfel,
pornind de la definiţia ei, comunicarea interpersonală este ,, un mod fundamental de
interacțiune psiho-socială al persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor şi al
semnificaţiilor sociale, în vederea obţinerii stabilităţii sau a realizării unor
modificări de comportament individual sau la nivel de grup". Prin intermediul
comunicării, individul se umanizează, își ordonează comportamentele sub influenţa
experienţei sociale, îşi înțelege rolul şi locul printre ceilalți, își formează şi dezvoltă
personalitatea.În cadrul oricărui proces comunicaţional interpersonal, au loc
simultan două procese: reprezentarea (prin intermediul căreia indivizii fac diverse
afirmații despre persoane, obiecte) şi prezentarea (modul în care oamenii prezintă
anumite informaţii, mod care va determina şi va defini modalitatea de relaţionare cu
alţi semeni).
 Particularitati ale comunicarii interpersonale:
 Particularitățile comunicării sunt evidenţiate de multitudinea situaţiilor de comunicare în comunicarea are
rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu ceilalți, în mediul în carecare se plasează
oamenii:evoluează;în procesul de comunicare, prin conținutul mesajului, se urmăreşte realizarea unor
scopurişi transmiterea anumitor semnificaţii;orice proces de comunicare are o triplă dimensiune:
comunicarea exteriorizată (acţiunile verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori),
metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de
fiecare individ, la nivelul sinelui);orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică are loc
într-un anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizica sau temporal, cu care se află într-o relaţie de strânsă
independenţă; procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice comunicare,odată
iniţiată, are o anumită evoluţie se schimbă şi schimbă persoanele implicate înproces.procesul de comunicare
are un caracter ireversibil, în sensul că odată transmis un mesaj,el nu poate fi opritîn drumul lui către
destinatar, producând un efect oarecare asupraacestuia;în situaţii de criză, procesul de comunicarea are un
ritm mai rapid și o sferă mai mare decuprindere;semnificația dată unui mesaj poate fi diferită atât între
partenerii actului de comunicare,cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj;orice mesaj are un conținut manifest
(la vedere şi cu impact imediat) şi unul latent (întârziat), dar deseori mai semnificativ."
  Situaţia creată când unui subiect i se dă un ordin paradoxal se numeşte situaţie de dublăconstrângere.
Subiectul aflat în contact cu acest tip de comunicare nu ştie cum să reacţioneze, se află într-o situație
ambiguă ce riscă să se întoarcă împotriva lui, orice ar face. Comunicarea paradoxală este prin natura ei,
perturbatoare. Ea tinde să aducă subiectulîntr-o stare de confuzie mentală care - dacă acest subiect nu
este, pe de o parte foarte solid dinpunct de vedere psihologic, și pe de altă parte într-o poziție care să-i
permită să se elibereze de relaţia afectivă ce-l leagă de interlocutor - îl paralizează sau îl determină să
facă lucruri confuze.
Situatia de dubla  Ce este, în esență, dubla constrângere? O situație de tip paradoxal în care individul se simte prins fără

constrangere si şansa de a putea ieşi în vreun fel. ,,Ingredientele" necesare unei situații de tip dublă constrângere, așa
cum sunt ele prezentate de Bateson şi colaboratorii săi, sunt următoarele:22Două sau mai multe

efectele sale
persoane. De dragul argumentării una dintre ele va fi numită în continuare ,,victima".Experienţă
repetată. Se presupune că dubla constrângere este un model comportamental recurent în viața
individului în cauză.Un prim ordin negativ. Acesta poate avea una dintre următoarele două forme:
a) ,,Nu face asta, sau o să te pedepsesc!" sau b) ,,Dacă nu faci asta, o să te pedepsesc!". Cel mai adesea
pedeapsa se traduce prin retragerea iubirii (față de copil, de exemplu) sau prin exprimarea urii sau a
mâniei.Un al doilea ordin care intră în contradicţie cu primul la un nivel mai abstract şi, ca şi primul,
întărit de ameninţarea cu pedeapsa. Acest al doilea ordin este mai greu de descris, deoarece, de obicei,
el este comunicat în mod nonverbal. În plus, verbalizarea acestui al doilea ordin poate lua o mulțime de
forme, întrucât el poate avea legătură cu orice element al primului ordin.
  Comunicarea directă, interpersonală se referă la transmiterea conținuturilor prin
contact direct, nemijlocit între interlocutori, folosind un ansamblu de tehnici
naturale/primare caracteristice interacțiunii umane directe: cuvânt, voce, gesturi,
distanțe personale. Având ca reper rolul fundamental al comunicării în cunoaşterea
interpersonală, Mihai Dinu stabileşte diferențele dintre comunicarea interpersonală,
comunicarea interpersonală didactică și comunicarea de grup. Primul criteriu de
diferențiere se referă la faptul că acest tip de comunicare (interpersonală) nu
presupune transmiterea informației, ci este axată pe prelucrarea psihologică a
Tipuri ale cesteia. Comunicarea interpersonală didactică implică existența actorilor consacrați
ai procesului comunicării, emițător, receptor, aflați după cum precizează F.
comunicarii Orțan ,,într-un amplu proces de intercunoaştere prin stabilirea unor relaţii
semnificative, schimb intens de informație, elemente emoționale numerose, care se

interpersonale concentrează în jurul intențiilor de a colabora și de a ajuta, dar şi prin joc și

distracție". Diversele definițiile date comunicării interpersonale ne permit să
concluzionăm că acest tip de comunicare se manifestă prin sistematizarea
schimbului de informații dintre emitător și receptor, respectiv facilitarea transmiterii
unor elemente emoționale şi sociale. Deci pentru a facilita şi încuraja comunicarea
interpersonală se vor transmite mesaje pozitive, se va pune accent pe explicația şi
întelegerea acestora, asociind comunicarea verbală cu cea nonverbală (care va avea
efect de întărire a mesajelor de verbalizare)
  Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru
funcţionarea optimă a oricăruigrup social, indiferent de natura și
mărimea lui, un grup poate exista numai dacă între membri săi
există comunicare, manifestată prin interacțiuni sociale.
 Putem afirma faptul că prin comunicarea de grup înţelegem
schimburile de idei, experienţe, trăirile afective care au loc într-un
cerc restrâns. Relaţiile de comunicare într-un grup pot fi: verbale şi-
Comunicarea sau nonverbale, flexibile sau rigide, pot avea un grad înalt de

de grup centralitate sau de lateralitate respectiv de formalitate sau

informalitate. Din punctele de vedere al direcționării activităţii în
grupuri, relațiile de comunicare sunt ordonate în reţele de statusuri
şi roluri sub diferite forme: lineare (în lanţ), în cerc sau roată, în
stea sau cristal, fragmentate, reciproce. Aceasta face ca, împreună
cu gradul de conformitate normativă şi orientarea relaţiilor afective,
în orice grup să existe diferențe între indivizi din punct de vedere al
frecvenței angajării în comunicare.
  Se numeste astfel deoarece ,,este mediată de un suport mai mult sau mai puțin complex din
punct de vedere tehnologic (scrisoarea, telefonul, calculatorul) sau de un bun produs de
ansamblu de instituții, specialişti și dotări tehnologice (cărțile, filmele, yiarele, radioul,
televiziunea, internetul).33Media sau suportul de transmitere al mesajului, se clasifică după
Harry Pross în media primare, secundare şi terţiare:. media primare (umane) nu necesită un
suport tehnic pentru emiterea şi transmitereamesajului. Acestea sunt exprimarea verbală,
mimica, gestica, dansul.media secundare (tipografice) au nevoie de suport tehnic doar la
emitere. Din această categorie fac parte: scrisul, muzica instrumentală, presa, cărţile.media
terţiare (audio-vizuale) suportul tehnic este folosit atât pentru emisie cât şi pentru recepție.

Comunicarea
Pot fi identificate ca aparținând acestei categorii: telegraful, radioul, televiziunea, filmul,
internetul şi multimedia. În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult despre media digitale, care
includ internetul şi noile media. Deoarece în ultimele două decenii calculatorul și implicit

directa, mediata internetul precum și noile media sunt omniprezente nu numai în viaţa societății actuale ci şi
în activitatea didactică, am consideratoportună o privire de ansamblu asupra acestei forme
specifice a comunicării indirecte, mediate. Utilizarea comunicării mediate de computer în
activitatea didactică, prezintă multiple avantaje: interactivitarea pe parcursul lecției,
facilitarea înțelegerii predării unor noțiuni și concepte abstracte (chimie, fizică), utilizarea
jocurilor didactice, utilizarea programelor speciale de predare şi învățare bazate pe
utilizarea TIC, utilizarea internetului ca sursă alternativă de informare şi cunoaștere atât
pentru cadrele didactice cât şi pentru elevi. Existenţa forumurilor de specialitate oferă
cadrelor didactice posibilitatea de racordare la elemente de noutate, abordări ştiințifice, la
noi direcții de cercetare.
  1. Albu, Gabriel, 2008, Comunicarea interpersonală, București:
Institutul European
 .2. Abric, Jean-Claude, 2002, Psihologia comunicării, traducere
de Luminița şi FlorinBotoşineanu, Iaşi: Editura Polirom
 .3. Chiru, Irene, 2003, Comunicarea interpersonală, Bucureşti:
Editura Tritonic.
 4. Chiru, Irene, 2009, Comunicarea interpersonală, ediţia a II-a,
Bibliografie Bucureşti: Editura Tritonic.
 5. Dinu, Mihai, 2004, Fundamentele comunicării
interpersonale, Bucureşti: Editura All.
 6. Dobrescu, Paul, Bârgăoanu, Alina, 2007, Istoria comunicării,
București: EdituraComunicare.ro.
 7. Georgescu, Matei, 2007, Introducere în psihologia
comunicări, București: EdituraFundatiei România de Mâine.