Introducere in psihologie sociala Curs 6 Atractia interpersonala

Termenul de atractie se refera la o stare motivationala (dorinta de a interactiona, de a avea relatii cu o anumita persoana) si afectiva (imi place sau nu imi place o persoana). Este opusul termenului de respingere (dorinta de a nu initia o relatie sau de a pune capat unei relatii) si diferit de indiferenta. Factori care influenteaza atractia interpersonala 1. Proximitatea. Unul din predictorii cei mai puternici ai atractiei interpersonale este apropierea in spatiu a celor doi parteneri - proximitatea. Proximitatea poate sa se afle, de asemenea, la baza actelor de agresiune, de ostilitate interpersonala, pentru ca agresorul dispune de mai multe informatii despre victima, despre masura in care aceasta ar putea risposta, despre eventualele consecinte ale agresiunii. Festinger, Schachter si Back (1950) au fost printre primii cercetatori care au demonstrat impactul proximitatii asupra atractiei. Cercetarile lor s-au desfasurat in camine studentesti si au evidentiat ca majoritatea locatarilor isi alegeau prietenii dintre cei care locuiau la acelasi etaj. Totodata, studiul din 1950 a probat ideea ca arhitectura (de pilda, asezarea casei scarilor) influenteaza procesele de atractie interpersonala, studentii aflati in spatii care permit proximitatea cu multi altii (de ex. cazati in camerele asezate langa scari) se bucura de o popularitate mai mare. Cercetarile invoca trei explicatii pentru efectele proximitatii: accesibilitatea, anticiparea interactiunii si simpla expunere. a. Accesibilitatea. De fapt, nu distanta geografica este importanta, ci "distanta functionala" frecventa interactiunilor. Frecventa interactiunilor inseamna de fapt accesibilitatea partenerului. Cei care locuiesc sau lucreaza aproape de noi sunt mai accesibili, interactiunile cu ei presupun eforturi reduse. b. Anticiparea interactiunii. Simpla anticipare a interactiunii conduce si ea la atractie pentru celalalt. John Darley si Ellen Berscheid (1967) au descoperit lucrul acesta furnizind unor studente informatii ambigue despre o tinara. Intr-una din conditii, studentele erau anuntate ca vor intilni in scurt timp fata descrisa, in cealalta conditie nu se facea un astfel de anunt. Rezultatele au indicat ca sudentele care anticipau interactiunea manifestau mai multa simpatie pentru fata din textul informativ decit studentele din grupul al doilea. S-a demonstrat, de asemenea, ca simpla anticipare a interactiunii ne face sa-l percepem pe celalalt ca fiind simpatic si compatibil, sporindu-ne sansele de a intretine o relatie recompensatoare. Acest fenomen are o valoare adaptativa. Fiecare din noi intra in relatie cu parteneri pe care nu i-a ales el insusi, dar cu care are nevoie sa interactioneze: colegii de clasa, bunicii, profesorii, colegii de birou etc. Simpatia aratata acestora amelioreaza relatiile cu ei, contribuind astfel la resimtirea de
1

catre individ a unei stari de satisfactie generala. c. Simpla expunere. In mod obisnuit consideram ca expunerea repetata la un obiect ne plictiseste si ne face in cele din urma sa-l detestam. Psihologii au demonstrat insa ca lucrurile nu stau deloc asa. Robert Zajonc este eel care a realizat, in 1968, primul experiment. Zajonc a prezentat unor grupuri de subiecti, studenti la Universitatea din Michigan, presupuse cuvinte turcesti, ca nansoma, saricik, afworbu, iktitaf, biwojn etc. si a constatat ca subiectii manifestau preferinta pentru cuvintele la care fusesera expusi cel mai frecvent. Acelasi autor, intr-un alt experiment, a prezentat subiectilor, timp de 4 saptamani, fotografiile aceluiasi barbat, iar in varianta de control, fotografii diferite. Subiectii participanti la prima conditie experimentala au indicat in masura mai mare ca persoana din fotografie este atractiva. S-a demonstrat ca avem tendinta de a-i simpatiza mai mult pe cei care ne sunt familiari. 2. Similaritatea. Identitatea sau asemanarea in opinii, atitudini si valori, constituie o sursa de atractie si convergenta interpersonala, in timp ce divergenta de convingeri si valori desparte, ii separa pe indivizi. In acelasi sens se invoca similitudinea psihologica: asemanarea in ceea ce priveste insusirile personale de temperament, de caracter, aptitudini etc. apropie oamenii, in timp ce diferentele marcate in timp de personalitate, ii indeparteaza. O persoana diferita ca opinii si valori sau factura psihica, devine imprevizibila, scapa controlului in situatii de interactiune. Studiile au investigat similaritatea partenerilor de relatie in raport cu diferite criterii: Similaritatea fizica : persoanele de talie mica au tendinta de a se casatori intre ele; sunt Similaritatea caracteristicilor sociale : partenerii de cuplu sunt similari in ceea ce

frecventa asemanarile dintre soti in privinta formei mainilor, a lungimii antebratelor, a degetelor. priveste: provenienta familiala (locul copilariei, nivelul educational, statutul social al parintilor), afilierea religioasa, tipul de relatii in familia de origine, petrecerea timpului liber, numarul de prieteni. Similaritatea in inteligenta si educatie : exista corelatii semnificative intre nivelurile de

inteligenta ale sotilor si sotiilor si scazute in relatiile de prietenie. De asemenea exista corelatii intre nivelurile educationale ale sotilor. Explicatia ar consta in faptul ca persoanele cu niveluri de inteligenta si educatie similare se regasesc in aceleasi medii profesionale sau de petrecere a timpului liber. Similaritatea comportamentala : ne plac cei care au atitudini similare noua. Oamenii se percep pe ei insisi mai asemanatori cu cei pe care ii plac si mai putin asemanatori cu cei pe care ii displac. Explicatia acestui fenomen consta in faptul ca tendinta de a accentua similaritatea deriva din nevoia de a evita neintelegerile si de a pastra armonia in relatie. Persoanele care impartasesc opiniile cuiva in chestiuni importante sunt mai placute decat cele care au opinii similare in chestiuni banale. O similaritate atitudinala perfecta in chestiuni importante si neimportante duce
2

la respingerea celuilalt (nevoia de diferentiere sociala). Similaritatea personalitatilor : exista similaritati ale trasaturilor de personalitate in

grupurile de prieteni. Profilurile de personalitate ale celor care se plac sunt similare, aspect constatat prin masurarea personalitatii inainte de intalnirea propriu-zisa a persoanelor. In contextul cuplului marital functioneaza mecanismul cuplului in oglinda: fiecare se recunoaste in celalalt, ceea ce genereaza sentimentul de confort si siguranta. 3. Complementaritatea. Sociologul american Robert Winch a formulat in 1958 teoria nevoii de complementaritate in relatiile interpersonale, opusa teoriei similaritatii. Winch sustinea ca oamenii sunt atrasi de cei care le pot satisface nevoile - de pilda, o persoana dominanta isi va alege un partener inclinat spre supunere. Cercetarile ulterioare nu au confirmat aceasta teorie decit intr-o masura extrem de redusa. S-au comparat atitudinile si credintele partenerilor din relatiile de dragoste si prietenie, dar si caracteristici precum virsta lor, rasa, nivelul economic, educatia, inaltimea, inteligenta, infatisarea fizica etc. In privinta tuturor acestor aspecte, similaritatea este mai importanta decit complementaritatea. Totusi, exista cercetatori care afirma ca studiile de psihologie inteleg gresit conceptul de complementaritate intr-o diada. Complementaritatea nu apare in ceea ce priveste masurile globale ale caracteristicilor de personalitate (ca inteligenta, onestitatea, etc.), ci ea adapteaza nevoile specifice ale partenerilor, cele care sunt relevante pentru o relatie. Lipetz si colaboratorii sai (1970) au aratat ca satisfactia maritala este legata de complementaritatea nevoilor cotidiene ale sotilor, desi nu coreleaza cu nevoilelor psihologice generale. 3. Reciprocitatea. Principiul reciprocitatii consta in faptul ca ii simpatizam pe cei care ne simpatizeaza si ii antipatizam pe cei care ne antipatizeaza. Atractia impartasita, confirmata, actioneaza ca un factor de potentare a relatiei; dimpotriva, indiferenta, refuzul, penalizarea, actioneaza in sens contrar. In consecinta, confirmarea, aprobarea, lauda, acordul, simpatia, admiratia etc. constituie intariri pozitive, iar contrarele acestora actioneaza ca intariri negative. Principiul intaririi si-a gasit expresia in teoria schimbului social (G. Homans), a castigului si pierderii (E. Aronson) care infatiseaza relatiile interpersonale ca similare tranzactiilor economice. Oamenii, spune Homans, cauta recompensele si evita pedepsele, incercand sa maximizeze pe primele si sa minimizeze pe cele din urma, sa obtina cu alte cuvinte profit din interactiunile sociale. Cand in locul recompenselor asteptate intervine penalizarea, declinul atractiei devine considerabil. 4. Atractivitatea fizica. Suntem cu totii sensibili la infatisarea fizica a celorlalti. Atractivitatea fizica nu este o calitate obiectiva, ca inaltimea. Atractivitatea este ceea ce indivizii dintr-o anume epoca si dintr-un anume loc gasesc atractiv, deci este relativa. De aceea, standardele de apreciere a atractivitatii cunosc o larga variatie. Totusi, exista intr-o anumita masura un acord universal. In general, trasaturile fetei si masurile corpului considerate atractive nu se departeaza foarte mult de medie. Percepem nasurile ori picioarele care nu sunt exagerat de mari ori exagerat de mici ca atractive. Studii foarte
3

minutioase au demonstrat ca masurile medii sunt realmente atractive. Ipoteza potrivirii afirma ca nivelul de atractivitate fizica a unei persoane influenteaza alegerile maritale, oamenii alegandu-si parteneri similari din punct de vedere al atractivitatii fizice. Atractivitatea fizica este importanta la inceputul relatiei, cand exista putine informatii despre celalalt. Pe masura ce relatia avanseaza, informatiile sunt mai diverse si devin importante alte aspecte. Exista cupluri care nu sunt foarte potrivite din punctul de vedere al infatisarii, si care sunt fericite. In astfel de cazuri, echilibrul apare prin faptul ca partenerul mai putin atractiv fizic poate compensa aceasta cu alte calitati. 5. A te lasa greu cucerit (Playing hard to get). Acest lucru mareste atractia prin faptul ca a face pe greu abordabilul motiveaza dorinta celuilalt de a stabili o relatie, cucerirea partenerului reprezentand o satisfactie cu atat mai mare cu cat a necesitat eforturi mai mari. 6. Atribuirea gresita a excitabilitatii se refera la faptul ca percepem o persoana ca fiind mai placuta atunci cand ne regasim cu aceasta intr-o situatie potential periculoasa. Un experiment care a evidentiat rolul acestui aspect in atractia interpersonala a constat in urmatoarele: intr-un context situational amenintator, susceptibil sa creasca nivelul fiziologic de activare/excitabilitate (de ex. un pod suspendat care se balanseaza din cauza vantului), o persoana de sex feminin (complice a experimentatorului) ii aborda pe trecatorii barbati (participanti naivi la cercetare) sub pretextul de a accepta sa completeze un chestionar. La final, participantii naivi erau rugati sa evalueze nivelul de atractivitate a femeii. Aceasta a fost evaluata ca fiind atractiva in mai mare masura decat atunci cand intalnirea cu trecatorii barbati se producea in contexte lipsite de caracterul amenintator. Explicatia consta in faptul ca starea de excitabilitate este atribuita in mod gresit femeii, in realitate aceasta stare fiind generata de situatia amenintatoare. 7. Dispozitia in care ne aflam, emotiile pe care le resimtim influenteaza cat de mult ii placem sau displacem pe altii. Dispozitia buna se asociaza cu un nivel mai mare al atractiei interpersonale. Persoanele depresive sunt mai putin placute decat cele optimiste, vesele, pentru ca induc o stare neplacuta. 8. Persoanele care detin caracteristici dezirabile social (inteligenta, onesitate, competenta, caldura etc.) sunt mai placute decat cele care nu le detin. Aronson a realizat un experiment care evidentiaza acest lucru: subiectii erau rugati sa-si exprime atractia fata de o persoana considerata foarte competenta (neobisnuita) si fata de o persoana obisnuita, cand ambele faceau o greseala minora (varsau o ceasca de cafea pe covor). Atractia fata de persoana competenta crestea dupa comiterea greselii, in timp ce fata de persoana obisnuita scadea. Un om mai putin obisnuit, cand greseste, devine mai uman. Un om obisnuit, cand greseste, isi poate pierde popularitatea, caci este deja perceput ca fiind uman.