TEHNICA SOCIOMETRICA

Tehnica sociometrica

Considerata de multi teoreticieni ca fiind o forma specifica de ancheta

psihosociologica, analiza sociometrica s-a impus odata cu aparitia lucrarii lui J.
L. Moreno, „We shall survive” prin care el isi manifesta intentia de a gasi o
modalitate de sondare a relatiilor interpersonale din cadrul grupurilor mici, mai
cu seama a celor de natura preferentiala. Principalul instrument utilizat in cadrul
metodelor sociometrice il constituie testul sociometric care, de la Moreno si
pana astazi, a fost utilizat cu o dubla destinatie:

a) sa permita determinarea locului pe care il ocupa un individ oarecare in

contextul relatiilor interpersonale din grup (cat de popular sau, dimpotriva, cat
de izolat, respins, ignorat este);

b) sa permita detectarea structurii psihologice globale a grupului, cu

diferitele lui substructuri, in centre de influenta, grade de coeziune etc.

Prin intermediul acestui instrument se incearca o studiere a structurilor de grup

prin prisma factorilor psihologici, mai ales a atractiilor si respingerilor ce se
manifesta in cadrul grupului.

Cercetarea cu ajutorul testului sociometric parcurge cateva etape distincte:

A) alcatuirea si aplicarea testului sociometric;

B) despuierea testului si alcatuirea sociomatricei;

C) intocmirea sociogramei;

D) reorganizarea grupului potrivit imaginii rezultate din test.

A. In cursul primei etape se construiesc si se aplica itemii sociometrici, prin care

li se cere subiectilor sa isi exprime preferintele, repulsiile si indiferentele fata de
ceilalti membri ai grupului din care fac parte in prezent sau din care ar putea
face parte in viitor, in legatura cu participarea la o activitate comuna (munca,
invatatura, petrecerea timpului liber) sau la o situatie comuna (locuitul in
comun). Nu sunt vizate toate relatiile interpersonale, ci numai relatiile
preferentiale (simpatetice, afective) si relatiile perceptive avand drept continut
reflectoriu preferinta simpatetica.
George Bastin, pentru a imbunatati sistemul de obtinere a datelor cu privire la
alegerile preferentiale, trasforma testul sociometric intr-un chestionar, incercand
sa obtina raspunsuri la anumite tipuri de intrebari. Astfel, un asemenea
chestionar va cuprinde urmatoarele parti:

a) motivatia (de ce se cere completarea chestionarului);

b) crearea unei stari de incredere a subiectilor (ei vor fi incredintati de

faptul ca acel chestionar va avea un caracter confidential);

c) determinarea situatiei preferentiale; aici se va avea in vedere:

stabilirea limitelor ariei preferentiale (clasa, echipa de lucru etc.);

precizarea calitatii preferintei (alegere, respingere, indiferenta);

criteriul de alegere – unul sau mai multe;

limitarea sau nelimitarea numarului de alegeri (respingeri);

utilizarea unei scari preferentiale si descrierea ei; de exemplu: „Scrieti in

ordinea preferintelor, incepand cu cel cu care doriti cel mai mult sa fiti in
aceeasi echipa”.

Chestionarul este destinat sa ofere date atat cu privire la afirmarea preferintelor

de catre un subiect (pe cine alege sau respinge), cat si asupra perceptiei de catre
el a atitudinii afective exprimate de ceilalti membri ai grupului (cine crede ca l-a
ales si cine nu). Acest ultim aspect si insemnatatea sa pentru sporirea eficientei
unui astfel de instrument de investigare a fost semnalat de catre Taguiri. El o
numeste „perceptie sociometrica” si mentioneaza totodata faptul ca „nici un
comportament interpersonal nu ar putea fi inteles fara a cunoaste maniera in
care este perceputa relatia de catre persoanele implicate”. „Un om plasat intr-un
grup – afirma George Bastin citat de Jean-Claude Abric (2002, p. 132) –
actioneaza si reactioneaza nu in functie de statutul sau sociometric real, ci
conform pozitiei sociale pe care crede ca o are, in functie de perceptia sa cu
privire la legaturile care il unesc cu ceilalti”.

O problema importanta ce tine de intocmirea chestionarului o

constituie caracterul formalizat al preferintelor. Subiectilor li se cere sa
raspunda prin (+) pentru alegeri, (-) pentru respingeri si (0) sau (X) pentru
atitudinea de indiferenta. In alte cazuri li se cere sa insire intr-o ordine
preferentiala, de obicei de la 1 la 5 pe cei cu care doresc sau nu sa stea in grupul
respectiv (Eugen David, 2000, p. 145). Un exemplu de test sociometric este
prezentat in anexa 3.
B. Dupa obtinerea datelor testului sociometric ele trebuie despuiate si prelucrate
pentru aflarea locului preferential pe care il ocupa individul in grup. O prima
operatie in acest caz o constituie construirea matricei sociometrice, adica a unui
tabel cu doua intrari in care, atat pe orizontala cat si pe verticala se trec cu
initiala numele indivizilor grupului. La despuierea datelor se citeste numele
celui care a intocmit testul si se trec raspunsurile formalizate (de la 1 la 5) pe
orizontala in dreptul rubricilor verticale care indica pe membrii din grup, fie
alesi, fie respinsi. Pot fi luate in considerare si raspunsurile date de subiecti unor
intrebari ce vizeaza modul in care acestia percep preferintele posibile fata de ei
ale colegilor din grup. Ele se trec in rubrica celui care a intocmit testul, in
dreptul celor pe care ii presupune ca l-au ales sau l-au respins (de regula se
foloseste culoarea albastra pentru alegere si rosie pentru respingere). Perceptiile
se trec in paranteze pentru a se distinge de preferintele exprimate. Pentru 3
criterii se vor trece 3 cifre, fiecare din ele exprimand intensitatea alegerii facute
(534, de pilda, exprima faptul ca pentru primul criteriu a fost exprimata o
alegere in primul rand, pentru al doilea criteriu in al treilea rand si pentru al
treilea criteriu un vot in al doilea rand). Pe baza datelor inscrise in sociomatrice
se pot calcula o serie de indici sociometrici.

Astfel, indicele de status sociometric ne arata numarul de alegeri primite de

fiecare subiect si deci, puterea de atractie exercitata de individ in cadrul
grupului si se afla prin insumarea pe verticala a numarului de alegeri primite, fie
prin formula:

Iss = n / N-1

unde: n = numarul de indivizi care l-au ales pe X;

N = numarul total al indivizilor din grup.

Aceasta formula este preferabil de aplicat atunci cand efectivul grupurilor

supuse cercetarii difera. De pilda, doi elevi pot primi opt alegeri, dar intr-un caz
ele vin de la 20 de indivizi, iar in altul de la 36, ceea ce face ca statusul
sociometric sa fie diferit (0.40 in primul caz si 0.22 in cel de-al doilea).
Analizandu-se fiecare membru al grupului prin prisma statusului sociometric se
va putea constata ca unii dintre acestia primesc un numar mare de alegeri (au
deci un grad mare de sociocentralitate situandu-se astfel pe pozitia de lider, de
persoana centrala), iar altii primesc un numar foarte mic de alegeri sau deloc
situandu-se astfel in categoria izolatilor.
Prin insumarea pe orizontala a numarului de alegeri efectuate de fiecare subiect
se poate afla gradul de expansivitate afectiva a acestuia. Atunci cand prin testul
utilizat apelam doar la doua criterii (de pilda, activitatea in comun si petrecerea
timpului liber) subiectii au expansivitatea egala cu 2 (doua alegeri efectuate)
impusa deci prin criteriile din test. In alte situatii, subiectii pot face alegeri
multiple si atunci indicele de expansivitate afectiva este diferit. Este interesant
de cunoscut si acest fapt intrucat se poate stabili o corelatie intre status si
expansivitate. Pe baza considerarii datelor inscrise in matricea sociometrica se
poate realiza astfel o prima analiza a structurilor preferentiale ale grupului la
nivel individual care pune in evidenta pozitia ocupata de fiecare membru al
grupului in cadrul acestei structuri. Pentru aceasta se poate calcula si indicele de
status preferential al fiecarui subiect in parte, indice considerat mult mai
sensibil decat indicele de status sociometric, intrucat ia in considerare atat
alegerile, cat si respingerile efectuate de catre acesta. Formula de calcul utilizata
este:

ISP = Na-Nr / N-1

unde: Na = numarul alegerilor exprimate de catre subiect;

Nr = numarul respingerilor primite;

N = numarul membrilor grupului.

Valorile indicelui de status preferential pot fi foarte diferite, atat pozitive, cat si
negative, punand in evidenta pozitia diferitilor indivizi in cadrul grupului:
populari, lideri, nesemnificativi (indiferenti), izolati, respinsi. Cunoasterea
acestor pozitii ne da posibilitatea surprinderii gradului de incluziune sociala a
membrilor grupului, masura in care ei sunt acceptati sau nu de catre grupul de
apartenenta.

C. Pentru a trece la un nivel superior de analiza a datelor cuprinse in matricea

sociometrica si anume, la nivelul interpersonal al relatiilor socioafective
constituite in cadrul grupului, este necesara elaborarea sociogramei acestuia. Cu
ajutorul ei putem urmari si in plan intuitiv configuratia de moment a structurii
socioafective a grupului, masura in care relatiile de alegere (respingere)
exprimate sunt unilaterale sau reciproce.

Ca forma de prezentare grafica a sociogramelor, cea mai utilizata

este sociograma-tinta conceputa de catre M. L. Northway si care cuprinde un
sistem de cercuri concentrice in care subiectii sunt dispusi in functie de gradul
de popularitate. Astfel, in raport cu valorile indicilor de status preferential
calculat pentru fiecare saubiect investigat, putem stabili cinci categorii
de putere preferentiala, dupa cum urmeaza:
a) subiecti „foarte populari” avand un indice al statusului preferential cu
valori de peste 0.50;

b) subiecti „populari” avand un indice al statusului preferential cu valori

cuprinse intre 0.20 – 0.50;

c) subiecti „acceptati” avand un indice al statusului preferential cu valori

cuprinse intre 0 – 0.20;

d) subiecti „indiferenti” al caror indice este de valoare nula;

e) subiecti „respinsi” al caror indice al statusului preferential primeste valori

negative.

Fiecarei categorii astfel delimitate ii putem acorda apoi un indice de putere

preferentiala a carui valoare scade in raport cu scaderea valorii indicelui de
status preferential astfel incat subiectilor din prima categorie le revine un indice
de putere egal cu „+3”, iar celor din ultima categorie, un indice de putere egal
cu „-1”. O asemenea delimitare este necesara pentru construirea in cadrul
sociogramei a unor zone preferentiale corespunzatoare cercurilor concentrice in
cadrul carora vom plasa subiectii din grup supusi investigatiei, in raport de
puterea lor preferentiala. Plasarea subiectilor in aceste zone ne va da
posibilitatea vizualizarii modului in care ei relationeaza in cadrul grupului, cat si
orientarea atentiei noastre spre acei indivizi care au reusit sa polarizeze in cea
mai mare masura simpatia unui numar semnificativ de membri, ocupand, prin
aceasta, pozitia de lideri informali ai grupului respectiv (E. David, 2000, p.
147). Totodata, in cazul in care in testul sociometric au fost incluse intrebari
privitoare la modul in care subiectii percep preferintele posibile fata de ei ale
colegilor din grup, se pot calcula si diferiti indici ai perceptiei
sociometrice (Jean-Claude Abric, 2002, p. 134):

Ø numarul de indivizi de care subiectul crede ca este ales;

Ø numarul de indivizi de care subiectul crede ca este respins.

Acesti doi indici permit cunoasterea imaginii de sine a fiecarui individ aflat in
situatie de grup; ei pot fi comparati cu alegerile si respingerile efective,
obtinandu-se astfel nivelul de constientizare al fiecaruia cu privire la locul sau
in grup – este ceea ce se numeste acuitate perceptiva:
Ø numarul de indivizi care se cred alesi de subiect;

Ø numarul de indivizi care se cred respinsi de subiect.

Acesti doi indici asigura accesul la imaginea pe care grupul si-o face despre
fiecare dintre membrii sai – asa-numita imagine de sine la ceilalti – exactitatea
previziunilor putand fi si in acest caz evaluata; cu cat imaginea de sine la ceilalti
este mai aproape de realitate, cu atat individul este mai transparent din punct de
vedere social, si astfel se poate aprecia gradul in care fiecare individ suscita la
ceilalti impresii juste sau false.

Importanta analizei sociometrice pentru cunoasterea unor caracteristici

definitorii pentru grupul social este data si de faptul ca, in afara indicilor
analizati mai sus, pot fi calculati si altii, cum ar fi:

Ø indicele de coeziune grupala;

Ø indicele integrarii in grup;

Ø indicele coerentei grupului;

Ø indicele interesului pentru propriul grup etc.

(vezi Septimiu Chelcea, 1996).

Cu toate acestea, retinem atentia si asupra faptului ca, desi are o serie de
avantaje incontestabile, tehnica sociometrica nu trebuie absolutizata. Ea prezinta
si o serie de limite printre care, cea mai importanta este aceea ca dezvaluie doar
structura grupului la un moment dat fara a preciza insa cauzele, natura sau
evolutia ulterioara a interrelatiilor din grup decat in mod aproximativ. De aceea,
cunoasterea in profunzime a acestor aspecte necesita coroborarea rezultatelor
obtinute prin tehnica sociometrica cu cele obtinute prin alte metode de analiza
psihosociologica (observatia, interviul, analiza documentara etc.).