CURS 1+2 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIAL

METODE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

(comune cu alte ramuri ale psihologiei)

1. OBSERVAcIA
 Const din înregistrarea riguroas `i planificat a desf`urrii unui proces, fenomen,
comportament sau acţiune, fr intervenţia observatorului în desf`urarea acestora.

Eficienţa observaţiei depinde de:

• Calitţile personale ale observatorului (spiritul de observaţie, capacitatea de concentrare,
volumul `i fidelitatea memoriei)
• Respectarea unor exigenţe metodologice specifice

Exigende metodologice ale observadiei

• Precizarea `i delimitarea riguroas a obiectivului;
• Efectuarea unei documentri teoretice prealabile;
• Formularea unor ipoteze de lucru (ce structureaz actul observaţional pe anumite direcţii
predilecte);
• Pregtirea instrumentarului necesar desf`urrii observaţiei `i înregistrrii rezultatelor (ex:
tabele de înscriere a datelor, aparatur audio-video).
• Efectuarea unor observaţii multiple;
• Prelucrarea rezultatelor `i desprinderea concluziilor

2. STUDIUL DOCUMENTELOR
⎯ Constituie o modalitate eficient de obţinere a unor informaţii importante privind
desf`urarea unor evenimente sau fenomene psihosociale trecute dar care au fost
consemnate în documentele timpului

SURSE PTR. RECONSTITUIREA MODULUI DE DESFA_URARE A UNOR EVENIMENTE :

• Presa
• Autobiografiile
• Jurnalele de cltorie
• Documentele oficiale ale epocii
• Memoriile unor personalitţi semnificative

OBIECTIVELE METODEI STUDIULUI DOCUMENTELOR:

• Relevarea specificului psihosocial al diferitelor epoci
• Evidenţierea principalelor dimensiuni ale vieţii sociale `i de familie
• Influenţa modelelor socioculturale asupra personalitţii de baz `i asupra relaţiilor
interpersonale
• Stabilirea profilului comportamental al unor grupuri sociale de-a lungul timpului
3. ANCHETA SOCIALĂ
⎯ Este o metod prin care cercettorii pot obţine informaţii privind anumite fenomene,
procese `i evenimente sociale prin intermediul opiniilor exprimate de subiecţii implicaţi
direct sau indirect.
• Ea presupune formularea unor seturi de întrebri vizând aspecte relevante ptr. obiectivul
cercetrii
Formele anchetei sociale:
⎯ INTERVIU ORAL
⎯ CHESTIONAR

SONDAJUL DE OPINIE
 cea mai rspândit `i eficient form de cercetare a opiniei publice pe baz de chestionar
⎯ Formularea clar `i explicit a obiectivului cercetrii (informaţiile solicitate celor intervievaţi
pot viza intenţiile,atitudinile,motivaţiile acestora în raport cu o situaţie foarte clar
prezentat);
⎯ Elaborarea setului de întrebri menite s acopere problematica cercetrii;
⎯ Construirea unui e`antion reprezentativ d.p.d.v. statistic ptr categoriile de populaţie vizate
de cercetare;
⎯ Pretestarea instrumentului de lucru `i efectuarea unor eventuale corecţii asupra acestuia;
⎯ Stabilirea tehnicilor de înregistrare a datelor, precizarea modalitţilor de prelucrare
statistic;
⎯ Desf`urarea propriu zis a sondajului;
⎯ Prelucrarea rezultatelor, sistematizarea acestora `i formularea concluziilor.

SONDAJUL DE OPINIE este folosit:

• În cercetarea psihosociologic
• De ctre unele servicii de marketing `i publicitate
• De ctre organizaţii de asistenţ social
• Ptr. diferite instituţii oficiale

5. Chestionarele (inventarele) de personalitate

• CPI – California
• MMPI – Minnesota
• 16 PF

6. STUDIUL DE TEREN
⎯ Este o metod eficient ptr. cercetarea direct a unor procese `i fenomene psihosociale în
curs de desf`urare
⎯ Folose`te observaţia, anchetele sociale precum `i cercetarea documentelor unor instituţii
locale
⎯ Vizeaz obţinerea unor informaţii complexe privind producerea `i desf`urarea unor
evenimente, profilul comportamental al oamenilor dintr-o anumit zon geografic,
structura relaţiilor sociale în cadrul unor grupuri etnice sau religioase
 Metodele specifice psihologiei sociale

1. METODELE SOCIOMETRICE
• Testul sociometric – este un instrument care studiaza structurile sociale din perspectiva
atractiilor si a respingerilor care se manifesta in sinul grupului.
• Testul propriuzis consta in a cere subiectilor sa-si exprime preferintele, respingerile sau
indiferentele lor fata de ceialti membrii ai grupului in legatura cu participarea lor la o actiune
comuna (activitate profsionala, petrecerea timpului liber).

Testul sociometric
⎯ nu epuizeaza totalitatea relatiilor interpersonale; el se adreseaza cu precadere relatiilor
preferentiale, simpatetice.
⎯ Succesul sau insuccesul aplicarii testului depinde in mare masura, de intelegerea,
dispozitia si atitudinea (favorabila sau dimpotriva, reticenta, ostila) a subiectilor fata de test.
Moreno numeste aceste fenomene <grad de constiinta sociometrica=
⎯ Testul sociometric trebuie adaptat constiintei sociometrice a subiectilor.
⎯ Pentru aceasta este necesar ca, inainte de a se proceda la testarea preferintelor, sa se
efectueze o ancheta sociometrica, in cursul careia psihologul social trebuie sa se
straduiasca sa risipeasca confuziile si sa inlature atitudinea de teama si de rezistenta a
subiectilor fata de test.
Atitudinea de teama si de rezistenta a subiectilor fata de test poate avea urmatoarele cauze :
A. Sentimentul penibil sau dezagreabil pe care poate sa il incerce subiectul in urma
constientizarii pozitiei sale sociale reale in grup;
B. Teama subiectului de a pune sub privirile altora preferintele si repulsiile sale;
C. Teama subiectului de a cunoaste sentimentele altora fata de el, teama de retelele psihologice,
de curentele afective indreptate impotriva lui

Intrebarile cuprinse in test vizeaza:

• fie aspectul pozitiv al relatiei preferentiale (subiectului cerindu-i-se sa arate care sunt
persoanele cu care doreste sa se afle impreuna in situatia invocata de intrebare);
• fie aspectul negativ (in acest caz cerindu-i-se indicarea persoanelor cu care nu doreste sa
se afle impreuna in situatia invocata);
• fie aspectul de interactiune nula (i se cere indicarea persoanelor cu care ii este indiferent
daca se afla sau nu impreuna in situatia invocata).

Inregistrarea preferintelor poate face uz si de alte procedee, apropiate si conexe testului

sociometric cum ar fi :
A. metoda compararii pe perechi : fiecare membru este grupat, pe rind, cu toti ceilalti membrii,
subiectului cerindu-i-se sa indice pentru fiecare pereche pe cel preferat;
B. metoda ordonarii : subiectul primeste o lista cu toti membrii grupului si i se cere sa ii aseze in
ordine preferentiala, numerotindu-I corespunzator
Matricea sociometrica (sociomatricea)
⎯ Reprezinta un tabel cu dubla intrare;
⎯ In dreptul fiecarui subiect se trec pe orizontala, alegerile si respingerile emise, iar pe
verticala, in coloane alegerile si respingerile primite.
⎯ Nr.alegerilor primite coroborat cu nr.respingerilor primite confera indicele statusului
sociometric.

2. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL GRUPURILOR

 Profilul psihologic este nu atit o metoda de investigare si determinare a unui continut
psihologic oarecare, ci mai ales o metoda de reprezentare grafica a rezultatelor unor
masuratori facute prin utilizarea diverselor probe, fie pe un subiect, fie pe un esantion de
subiecti.
 De obicei se masoara prin teste nivelul de dezvoltare al diferitelor capacitati psihice globale
ale individului cum ar fi : gindirea, memoria, atentia, imaginatia, afectivitatea,
temperamentul;
De exp., in legatura cu gandirea pot fi determinate insusiri cum ar fi : flexibilitatea, rapiditatea; in
legatura cu atentia insusiri precum : concentrarea, volumul, stabilitatea, distributivitatea,
mobilitatea, in legatura cu memoria am putea determina : rapiditatea intiparirii, trainicia pastrarii,
promptitudinea si completitudinea reactualizarii datelor memorate.
 Informatiile obtinute, convertite intr-o unitate de masura (in centile, de pilda) sunt dispuse
vertical si apoi reunite printr-o linie rezultind profilul psihologic.
 Profilul psihologic are avantajul de a oferi dintr-o data o imagine globala, de ansamblu,
clara si precisa asupra nivelului de dezvoltare a diferitelor functii psihice ale individului.
Pentru a realiza profilul psihosocial al unui grup sunt necesare :
A.Stabilirea acelor particularitati ale grupului ce urmeaza a fi mai intii masurate si apoi
vizualizate sub forma profilului.
 Conform M.Zlate in <Cunoasterea si activarea grupurilor sociale= cele 16 proprietati ale
grupurilor mici sunt :
1. consensul (existenta atitudinilor asemanatoare in grup);
2. conformismul (respectarea normelor de grup);
3. autoorganizarea
4. coeziunea (unitatea grupului)
5. eficienta (indeplinirea obiectivelor)
6. autonomia (independenta in raport cu alte grupuri)
7. controlul (grupul ca mjloc de control al actiunilor mebrilor sai)
8. stratificarea (ierarhizarea statutelor)
9. permeabiliatea (gradul de cooptare a altor membri si masura in care acestia sunt acceptati in
grup)
10.flexibilitatea (capacitatea de a manifesta comportamente variate, opuse rigiditatii si
stereotipiei)
11. omogenitatea (gradul de similaritate psihologica a membrilor)
12. tonul hedonic (placerea apartenentei la grup)
13. intimitatea (gradul de apropiere psihologica intre membrii)
14. forta (puterea grupului)
15. participarea (actionarea pentru grup)
16. stabilitatea (persistenta in timp a grupului)
B. =Transformarea” acestor proprietati ale grupurilor mici in intrebari ce vor figura in chestionarul
ce se va adresa mebrilor grupului;
C. Stabilirea unitatii de masura a proprietatilor respective; indicata este folosirea unei scale de
tip LIckert cu cinci intervale valorizate (exp. : intr-o foarte mica masura, intr-o mica masura, intr-o
oarecare masura, intr-o mare masura, intr-o foarte mare masura)

Profilul psihosocial al grupului:

• Indica orientarea generala, pozitiva sau negativa a proprietatilor grupului respectiv
Exp. : daca membrii grupului arata ca cele 16 proprietati sunt prezente intr-o mare sau intr-o foarte
mare masura in grupul lor, inseamna ca avem de-a face cu un grup:
• bine organizat,
• structurat,
• cu functionalitate optima
Exp. : daca majoritatea celor 16 proprietati sunt indicate ca fiind prezente doar intr-o mica sau intr-
o foarte mica masura, aceasta inseamna ca grupul este:
• dezorganizat,
• tensional,
• Conflictual

Profilul indica atât cauzele probabile ale unei situatii din grup, cit si unele efecte ce s-ar putea
obtine :
⎯ O coeziune slaba intr-un grup s-ar putea explica prin lipsa de consens a membrilor, prin
nonconformism, prin insuficienta participare a membrilor la viata grupului, la realizarea
scopurilor sale;
⎯ O coeziune slaba ar putea conduce la scaderea sau chiar la anularea eficientei grupului, la
instabilitatea lui.
CURS 3 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIAL

EUL SOCIAL

COMPONENTELE EULUI:
⎯ Eul somatic sau corporal (configurat din percepţia, reprezentarea şi informaţiile privind
schema corporal a propriei persoane)
⎯ Eul psihologic (include trsturile şi structurile psihice prin care persoana se exprim şi
acţioneaz ca subiect activ, conştient de sine şi de lume)
⎯ Eul social

DIMENSIUNI ALE EULUI SOCIAL

1. Concepdia de sine sau latura cognitiv include suma credinţelor şi convingerilor pe
care persoana le are despre sine,
2. Stima de sine sau latura afectiv incluzând sinteza autoevalurilor pozitive şi negative
trite într-un anumit registru emoţional ce alimenteaz, autoîncrederea şi calitatea imaginii de
sine;
(*) Concepţia de sine şi stima de sine formează imaginea de sine
3. Autoprezentarea sau latura comportamental, rezultat direct al procesului prin care
oamenii încearc s influenţeze asupra a ceea ce gândesc alţii despre ei

CUM SE FORMEAZ IMAGINEA DE SINE?

Sursele formrii imaginii de sine:
⎯ Dinamica succeselor şi eşecurilor proprii
⎯ Opinia grupului (grupul constituie matricea in care se cristalizeaz imaginea de sine)
⎯ Comparadia cu <altul=
⎯ Interiorizarea schemei de manifestare a unei persoane semnificative (printe,
profesor)

Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine

TEORIA COMPARRII SOCIALE (L. FESTINGER)
➢ Atunci când oamenii sunt nesiguri cu privire la abilitţile şi opiniile lor se autoevalueaz
comparându-se cu alţii asemntori.
➢ Oamenii simt adesea nevoia unei întriri, unei confirmri, compararea sociala oferind
reperele obiective necesare consolidrii imaginii de sine.
Factorii comparatiei sociale
Festinger considera ca :
➢ şcolile absolvite,
➢ mediul social frecventat, cons琀椀tuie in mod curent baza unei con琀椀nue
➢ reşedinţa deţinuta, comparări sociale.
➢ grupul de apartenenţ,
➢ statutul material al familiei.

REFLECTAREA SOCIAL
 Concepţia pe care ne-o formam despre noi înşine este in cea mai mare parte reflectarea
prerilor persoanelor importante din mediul social cruia ii aparţinem , fizic si afectiv.
 Oamenii sunt selectivi in alegerea sau acceptarea unei <oglinzi sociale=.

Tendința general este:

⎯ Sa acceptm mult mai uşor opiniile celor care proiecteaz asupra noatr o imagine pozitiv
⎯ Sa respingem prin ignorare sau raţionalizare prerile ce sunt in dezacord cu propriile ns
opinii.

EFECTUL „OGLINZII SOCIALE=

⎯ O mare importanţ o au pozidia sociala şi prestigiul celui care îndeplineşte rolul de
<oglind social=;
⎯ Cu cit acestea sunt mai înalte, cu atât efectele sunt mai puternice si mai persistente in timp.
⎯ Prerile persoanelor semnificative devin adesea repere esenţiale in formarea imaginii de
sine.

EFECTUL DE <HALOU SOCIAL=

⎯ O imagine pozitiv sau negativ proiectat asupra cuiva apropiat se rsfrânge şi asupra
ns., producând efecte indirecte.
⎯ In cazul unei imagini negative tendinţa este una de distanţare si disociere fata de obiectul
proiecţiei;
⎯ In cazul unei imagini pozitive tendinţa este una de apropiere, chiar prin invocarea unor
legturi simbolice (ca in cazul susţintorilor unei echipe de fotbal, care se simt personal
gratulaţi si valorizaţi atunci când echipa favorita câştig un meci important).

➢ Adesea oamenii sunt dispuşi sa fac eforturi considerabile pentru a intra in zona de aur,
sau a se altura celor care au succes sau ocupa o poziţie foarte importanta.
➢ Fenomenul are la baza o puternica nevoie de valorizare sociala.
DIFERENcIEREA SOCIAL
• Diferenţierea sociala – oamenii realizeaz un efort intens ptr a-si crea un eu distinctiv si
original, acţionând in acest sens atât asupra propriei persoane cit si asupra mediului
social.
• Nevoia de unicitate determina oamenii sa evite toate situaţiile in care pot fi asemntori
celorlalţi. Resurse si eforturi deosebite vor fi investite in scopul obţinerii unei diferenţieri şi
originalitţi care sa le marcheze personalitatea si mediul.

Mecanisme psihosociale de automendinere a imaginii de sine.

Formarea imaginii de sine este un proces dinamic, condiţionat de o serie de factori si fenomene
psihosociale:
➢ Interacţiunea dintre factorii cognitivi si afectivi,
➢ Interactiunea dintre procesele oglindirii sociale, comparaţiei sau a eforturilor de diferenţiere

Fluctuaţiile ample sau mult prea frecvente ale imaginii de sine afecteaza:
➢ echilibrul psihic,
➢ activitţile si relaţiile individului cu mediul social,
➢ adaptarea individului

Se impune necesitatea existentei unor mecanisme de autoreglare menite sa asigure:

➢ automenţinerea imaginii de sine si
➢ automentinerea sistemelor atitudinale, relaţionale si comportamentale.

Acestea sunt:
1. Autovalidarea ipotezelor despre sine
➢ Pe baza informaţiilor din exterior, in urma proceselor de reflectare si comparaţie sociala, ne
formulam anumite ipoteze despre noi înşine;
➢ Aceste ipoteze ce au o deosebita capacitate structurant ptr. atitudinile si comportamentul
nostru;
➢ Menţinerea ipotezei despre sine capt o deosebita funcţie motivaţionala, determinând
alegerea unui comportament social prin care aceasta sa fie validata.

2. Afilierea selectiva la mediul social

➢ O alta modalitate de menţinere a imaginii de sine este aceea de a cuta acele medii sociale
(persoane, grupuri, organizaţii, activitţi, profesii) care sa corespunda in cea mai mare
msura aspiraţiilor si motivaţiilor esenţiale ale persoanei.
➢ Prin acest proces de afiliere selective oferim celorlalţi informaţii care sa le permit s ne
interpreteze in sensul propriei imagini pe care o avem despre noi înşine.
➢ Cercetrile arata ca eforturile oamenilor de a oferi celorlalţi informaţia care sa corespunda
propriilor imagini despre ei înşişi este cu atât mai mare cu cât exista semnale ca aceştia nu
ii apreciaz in sensul dorit.
3. Radionalizarea opiniilor contrare
⎯ nu toate informaţiile pe care le primim din partea celor din jur concorda cu imaginea pe care
ne-am format-o despre noi înşine . In acest caz intra in funcţiune o serie de mecanisme
psihosociale prin care încercm s modificam opiniile neconcordante:
• Persuasiunea
• Amplificarea informației favorabile validrii propriei opinii
• Ignorarea opiniilor nefavorabile
• „raționalizarea= acestora
Raţionalizarea
⎯ constituie o modalitate frecventa de a face compatibila o anumita imagine pe care ne-am
format-o despre noi înşine cu opiniile care o contrazic. In acest caz se caut <explicaţii
raţionale= cu privire la persoana care emite asemenea opinii neconvenabile:
• „nu înțelege despre ce e vorba=
• „vrea s se rzbune=
• „este invidioas=

STIMA DE SINE
 Constituie mecanismul afectiv, energizant al eului social.
 Cuprinde: încrederea în sine + iubirea de sine
Încrederea în sine:
 Sentimentul de încredere în raport cu propria capacitate de a gândi şi a acţiona, de a lua
decizii pe baza propriilor capacitţi şi însuşiri psihofizice.

Stima de sine este condiționat de:

➢ raporturile intrafamiliale, (în familia de origine, nuclear şi extins),
➢ de relaţiile parteneriale şi sociale.
➢ Un rol important în autoapreciere îl are dinamica succes-eşec, în diversele arii ale
existenţei persoanei (relaţii afective şi intime, profesie, performanţ fizic, performanţ
intelectual)

N.Branden si Coopersmith
stima de sine înalt coreleaz cu :
➢ intuiţia,
➢ creativitatea,
➢ raţionalitatea,
➢ flexibilitatea,
➢ independenţa,
➢ capacitatea de a-şi asuma şi corecta erorile

stima de sine sczut este asociat cu:

➢ reacţiile defensive,
➢ teama de nou şi necunoscut,
➢ iraţionalitatea,
➢ comportamentul de tip – servil sau tiranic,
➢ anxietate şi ostilitate.
Autoprezentarea
 Autoprezentarea este expresia comportamental a eului social.
Goffman utilizând metafora inspirat a vieţii ca „scen= şi a oamenilor ca „actori=, observ faptul
c:
 persoanele au tendinţa de a-şi asuma anumite identitţi sociale, acţionând conform
anumitor principii şi prescripţii, astfel încât
• S minimalizeze riscul respingerii
• S creasc sentimentul de securitate și apartenenț la o structur social
 acest comportament de=faţad= tinde s se relaxeze în intimitate.

Arkin(1981) identific dou stiluri de autoprezentare:

Stilul asertiv coreleaz cu: -stima de sine înalt și stabil
Stilul protectiv coreleaz cu: -stima de sine sczut și frica de evaluare negativ, în direct
legtur cu teama de a fi respins

➢ Autoprezentarea este o strategie, conştient sau inconştient, autentic sau înşeltoare

prin intermediul creia oamenii induc în plan social o anumit imagine despre ei înşişi,
putând controla sau manipula anumite relaţii sau situaţii.
➢ Ea se modeleaz în funcţie de scopurile personale şi caracteristicile situaţiei sau câmpului
relaţional în care se afl persoana.

Autoprezentarea strategic
⎯ Este efortul individului de a cuceri putere, influenţ, simpatie sau aprobare.
Strategiile de acest tip variaz de la o situaţie la alta, asigur totuşi dou scopuri comune:
Agreabilitatea
 În acest caz miza aflat în joc este obţinerea de gratificaţie, simpatie, afecţiune.

Autoglorificarea
 În acest caz, miza se refer la satisfacerea nevoii de putere sau respect (în acest scop
strdania persoanelor este de a impresiona prin cunoştinţe, status, prestigiu, sacrificiu,
etc.).

Ce este fenomenul Gaslighting?

➢ form de manipulare psihologic și emoțional în care persecutorul încearc (în mod
conștient sau nu) s induc cuiva un sentiment de nesiguranț faț de propriile percepții,
reacții, amintiri sau credințe
➢ un tip de abuz psihologic prin care victimele ajung s-și pun la îndoial propria sntate
mintal, precum și veridicitatea și legitimitatea propriilor percepții și sentimente d nu doar
c se înșal, ci c este complet desprins de realitate
➢ convingerea victimei c propria ei judecat și competenț nu pot fi luate în considerare,
slbindu-i încrederea în sine și fcând-o s-și pun la îndoial punctele de vedere și chiar
experiențele de viaț. Fenomenul se produce în timp, în mod recurent și poate fi întreținut
de ctre una sau mai multe personae.
 ➢ Brbații și femeile pot juca deopotriv rolul abuzatorului, neexistând diferențe clare între
sexe; totuși, observațiile empirice ale clinicienilor constat o predispoziție mai mare a
femeilor de a apela la ajutor de specialitate, îns asta nu le confer automat rolul
predominant de victime.
➢ Filmul artistic Gaslight (1944), - în care o tânără femeie, la scurt timp după ce se
căsătorește, este împinsă să creadă că își pierde mințile de către soțul ei rău intenționat.
Acesta modifică pe ascuns sistemul de luminare cu gaz al căminului lor, timp în care neagă
faptul că alimentarea cu gaz a fost redusă, pentru a submina încrederea soției sale în
sănătatea ei mintală. Soțul propune ca ea să fie internată într-o instituție de boli mintale,
ceea ce îi va oferi libertatea de a recupera o comoară ascunsă în casa lor, prada constând
în bijuterii furate de la o femeie în vârstă pe care el o ucisese cu ani în urmă.

Gaslighting
➢ O persoan aplic manipularea, cealalt este dispus s se îndoiasc de propriile percepții
pentru a menține relația.
➢ Aceast dinamic reflect un tipar relational de dependenț și co-dependenț, precum și o
slab distingere dintre lumea intern și cea extern, dintre realitatea subiectiv și cea
obiectiv, o slab capacitate de autonomie și diferențiere în cadrul relației.
➢ Un element specific acestei forme de manipulare este „rstalmcirea vorbelor= și utilizarea
cuvintelor în total contradicție cu propria percepție asupra evenimentului desfșurat,
gaslighterul folosind replici precum :
„Ești prea sensibil(ă)!“,
„Dacă nici eu nu îți pot spune asta, atunci cine? Eu îți vreau binele, iar tu ești
nerecunoscător(oare)!“,
„Tot tu ești supărat(ă)?!“,
„Învață să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci!“,
„Exagerezi, ca de fiecare dată!“
➢ Starea de confuzie se instaleaz și victima începe s aib sentimente de îndoial,
inadecvare, frustrare, disociere, ajungând în punctul în care s „recunoasc= faț de
agresor c a exagerat, s își cear scuze, etc, ajungând practic într-o poziție de auto-
agresiune prin disocierea de propria realitate și persoan și identificare cu agresorul inițial-
extern.

➢ Motivația abuzatorului este direct legat de dorința de putere și control, alegânduși

victimele dintre cele care prezint un simț sczut al valorii de sine, care sunt vulnerabile și
au dificultți în a identifica, gestiona și exprima emoții.
➢ Alte semnale caracteristice acestui tip de abuz sunt faptul c abuzatorul își neag în mod
constant acțiunile și promisiunile, nu face niciodat ceea ce spune c va face, își izoleaz
victima și, deasemenea întoarce alți oameni împotriva victimei portretizând-o ca având
probleme sau ca fiind nebun
„Dubla lovitur= - reprezint un atac verbal în dou faze, unde, dup ce victima a protestat faț de
primul atac, agresorul atac din nou prin discreditarea argumentelor fcute de victim în aprarea
sa. Aceast tehnic poate fi folosit în principal doar în gaslighting, dar, poate s apar
concomitent cu alte forme de abuz emoțional, mascând și alte agresiuni (Rietdijk, 2018).
 ➢ Cel care manipuleaz se poate folosi de orice tactic care îi poate asigura slbirea
barierelor emoționale ale victimei cum ar fi s-și acopere intrigile cu gesturi romantice, s
ofere semnale mixte de respingere urmate de idealizare a relației, cu scopul de a-și
confuza partenerul.

Gaslighting si diferite tulburri de personalitate

➢ În relațiile romantice, de obicei gaslighterul apare la început șarmant, spiritual, încreztor,
dar manifestând o dorinț extrem de control. Gaslighterii sunt controlori și manipulatori
desvârșiți, provocând adesea simțul realitții, denaturând adevrul prin minciun, reținere,
triangulare și multe altele, fcându-și victimele s-și pun la îndoial propria realitate și
sntate.
➢ Love-bombing – reprezinta încercarea de a manipula o persoan prin intermediul
unor demonstrații de atenție i afecțiune)
➢ Stonewalling – reprezinta copleirea, <înghețul= emoțional ce poate aprea in cazul
unuia sau al ambilor parteneri în timpul unui conflict

Aceste comportamente pot avea un impact asupra sntții mintale a partenerilor romantici,
având în vedere faptul c studiile arat o asociere puternic între a fi autorul abuzului/violenței
partenerului intim și trsturile de personalitate narcisiste, precum și antisociale (de exemplu,
Fernández-Suárez et al., 2018; Regan & Durvasula, 2016; Swogger, Walsh și Kosson, 2007).

➢ Trsturile narcisiste au fost, de asemenea, asociate cu cauzarea de suferinț altora (Miller,

Campbell și Pilkonis, 2007).
➢ Mai mult, cercetrile au stabilit c nivelurile ridicate de psihopatie sunt predictive pentru
abuzuri psihologice, fizice și sexuale mai frecvente și duntoare (Carton & Egan, 2017;
Humeny, Forth, & Logan, 2021).
➢ Psihopatia partenerului poate prezice, de asemenea, severitatea simptomelor PTSD la
victime (Humeny, Forth și Logan, 2022).
➢ Agresiunea este cu atât mai accentuat cu cat exist un grad de dependenț între cele
dou persoane, respectiv cu cât crește gradul de dependenț, cu atât crește riscul
agresiunii în relație, ceea ce poate indica o probabilitate mare ca persoanele cu o structur
de personalitate dependent s devin victime ale gaslightingului.

STATUTUL I ROLUL PERSOANEI

Statutul
➢ Defineste caracteristicile unei pozitii sociale ocupate de individ in cadrul unei structuri :
grup, organizatie, institutie;
➢ Fiecare dintre aceste structuri se caracterizeaza printr-un ansamblu de pozitii articulate
structural si functional, astfel incit sa se asigure atingerea scopurilor;
➢ Fiecarei pozitii sociale ii sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele
comportamentale considerate dezirabile
➢ Realizarea optima a finalitatii unei activitati (atingerea unor scopuri) este conditionata de o
corecta definire si articulare a statutelor in cadrul structurii generale a sistemului social;
 ➢ In cadrul diferitelor culturi pot exista diferente sensibile in ceea ce priveste definirea si
stabilirea functiilor unor pozitii sociale;

Atit statutele considerate individual, cit si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem
social indeplinesc o serie de functii complexe :
1.Organizeaza viata sociala prin stabilirea pozitiilor sociale si a regulilor de subordonare si
coordonare dintre acestea;
2.Asigura eficienta activitatilor sociale, prin stabilirea functiilor si responsabilitatilor fiecarei pozitii
din structura sistemului social;
3.Regleaza raporturile interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor comportamentale pe
care le impun;
4.Creeaza zone de <certitudine si predictibilitate= in cadrul vietii sociale, cu efecte asupra climatului
social si asupra performantelor individuale si colective

ROLUL
➢ Se defineste ca modalitatea concreta prin care o persoana indeplineste prescriptiile
statutare;
➢ Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut, fiind rezultaul unei
intractiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite pozitii sociale si
trasaturile/caracterisiticile de personalitate ale individului

Comportamentul de rol al unei persoane aflata intr-o anumita situatie sociala depinde de o
multitudine de factori cum ar fi :
A.modul in care persoana percepe prescriptiile si modelele aferente statutului pe care il ocupa;
B.aptitudinile si capacitatile reale de care dispune pentru a obiectiva rolul pe care trebuie sa il
joace;
C.imaginea de sine
D.sistemul de relatii interpersonale in care urmeaza a se desfasura rolul respectiv;
E.experienta personala acumulata in situatii similare;
F.natura si calitatea statutelor conexe pe care le ocupa : statutul social (prestigiul social in cadrul
grupului sau institutiei), statutul economic, statutul cultural si profesional (nivelul de instructie si
prestigiul profesional);
G.particularitatile grupului sau institutiei in cadrul careia se desfasoara rolul respectiv (tipul
grupului sau institutiei, gradul de formalism sau liberalism pe care il promoveaza, permeabilitatea
la inovatie)

Intre notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate :

⚫ Statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei ocupate, ale carei
determinatii sunt preponderent socio-culturale;
⚫ Rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al comportamentului persoanei
care ocupa respectiva pozitie, avind determinatii preponderent psihoindividuale si
psihosociale
CURS 4 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIAL

FOBIILE SOCIALE

DEFINIREA FOBIILOR
⎯ Termenul de fobie provine de la zeul grec Phobos care putea provoca teroare și panic
dușmanilor si și se refer la teamă irațională și persistentă față de o persoană, un
obiect, situație, senzație sau stimul.

Fobia este o frică puternică, irațională însoțită de manifestări psiho-fiziologice care se

declanșeaz în prezența unui anumit stimul (obiect, animal, persoan) sau într-o anumit situație,
frică care afectează întreg comportamentul și conduita persoanei și care pe termen lung
poate duce la inadaptare pe plan interpersonal, profesional sau social.

Individul nu își poate explica sau înțelege fobia și nu are control asupra reacțiilor sale
invadate de teamă.
Adultul conștientizează natura fobiei, pe care o consideră excesivă și nejustificată,
trăsătură ce diferențiază fobia de alte tulburări anxioase (tulburarea anxioas generalizat,
atacul de panic, etc.).

Fobia poate fi :
• o tulburare de sine stttoare,
• un simptom asociat unor alte fobii sau
• un simptom al unor tulburri de personalitate (tulburarea de personalitate anxios-evitant,
tulburarea de personalitate schizoid)
• în unele cazuri chiar și un simptom al bolilor psihice.

Simptomatologia fobiilor și consecințele în plan individual și social

Simptome fiziologice:
⎯ tahicardie, transpirație abundent, tremor, senzație de sufocare, senzație de gol în stomac,
senzație de nod în gât, paloare sau dimpotriv, înroșirea feței, gâtului, pieptului, dureri sau
disconfort în piept, dureri de cap, amețeal, senzație de greaț, vom, nevoia de micțiune
frecvent, diaree, tensiune sau slbiciune muscular, anorexie, tulburri ale somnului,
leșin; în unele cazuri poate aprea și atacul de panic);

Simptome psihologice, mentale.

⎯ Este vorba de o serie de gânduri și triri, care pe lâng teama pe care o experimenteaz
individul pot fi: jen, rușine, anxietate, nevoia de fug, de evitare, dorința de a se ascunde,
nevoia de a fi însoțit sau de a se afla într-un mediu securizant, gândul morții iminente, și
altele.

Simptome comportamentale.
⎯ Acestea se refer la formele pe care le îmbrac conduita individului în plan intim, relațional,
socio-profesional.
Enchescu C. (2005)
• conduite de evitare (individul își organizeaz comportamentul și viața pentru a evita
confruntarea cu situația/stimulul fobic),
• conduite de asigurare (individul caut prezența unei persoane apropiate pentru a avea
siguranț în cazul unei situații fobogene) și
• conduite de fugă (cu hiperactivitate ca adoptare a unui atitudini de bravur sau de sfidare
a situației traumatizante).

Sociofobia
⎯ teama de societate sau de oameni în general.
⎯ Este frica extrem de a interacționa cu ceilalți, de a te simți evaluat, criticat, stânjenit în
public.
⎯ Comportamentele acestor persoane variaz
▫ de la: a nu se putea exprima în public,
▫ a nu putea mânca în public,
▫ a evita mersul la toalete publice
▫ pân la: a nu interacționa cu nimeni în mediul social.

⎯ Sociofobii se tem frecvent de propriile lor reacții, se tem c mâinile le vor tremura
atunci când mnânc sau când scriu și care urmare vor avea tendința s evite pe cât
posibil restaurantele, bncile, ghișeele publice, etc.
⎯ Foarte frecvent evită contactul ochi-în-ochi atunci când sunt nevoiți s vorbeasc cu alt
persoan, pstreaz o distanț foarte mare faț de interlocutor și uneori se ascund sau
încearc s nu atrag atenția asupra lor sub nici o form uneori rostesc foarte puține
cuvinte.
⎯ Unii indivizi traverseaz strada pentru a evita întâlnirea cu o persoan pe care o cunosc.
Alți sociofobi se tem s mearg la petreceri, mai ales la acelea la care sunt invitate
persoane pe ei nu le cunosc.

Paradoxal, în unele cazuri, deși aceste persoane fac tot posibilul să rămână în umbră, ele
ies în evidență tocmai prin gesturile lor de evitare și prin reacțiile psiho-somatice.
⎯ Mulți dintre cei care sufer de aceast fobie sufer de o timiditate excesiv.
⎯ Este de menționat faptul c mulți agorafobi prezint simptomele sociofobiei, pe când
sociofobii prezint într-o mic msur simptomele agorafobiei.
⎯ Sociofobii acuz frecvent dureri de ceaf, gât, umeri, înțepturi în piept, gol în stomac și
uneori senzația extrem de presant de a urina.

• În general, aceste persoane își descriu experiența ca fiind una terifiant.

• Sentimente de incertitudine și neajutorare dublate de ruminații privind potențiale pericole în
viitor își pun amprenta asupra existenței persoanei și încet, încet ajung să creadă despre
ei că ar fi ciudați, incompetenți, lași, neatrăgători, respingători, toate acestea
cristalizându-se într-un sentiment de dezndejde.
 • Fobia social difer de alte stri anxioase și prin faptul c individul încearcă să mascheze
manifestările fizice ale fricii, astfel:
▫ purtarea ochelarilor fumurii,
▫ plrii, șepci,
▫ make-up,
▫ gulere lungi.

⎯ Unii sociofobi utilizeaz alcool, medicamente sau droguri care acționeaz ca niște inhibitori
ai sistemului nervos supraexcitat; astfel se reduc palpitațiile, tremurul mâinilor, dar pe
termen lung pot provoca dependența sau alte probleme fiziologice.
⎯ Cazurile de sociofobie nu sunt niciodat identice, chiar dac vorbim de apartenența la
spațiul socio-cultural.
⎯ Sociofobii difer prin amploarea manifestrilor somatice, numrul de situații sociale
generatoare, manier în care este raportat frica (diferențe cantitative) și prin faptul c unii
experimenteaz panic, alții roșeața sau tremor (diferențe calitative) .
⎯ Fobiile sociale de obicei încep în adolescenț sau la maturitate (vârstele de debut fiind de
la 15 la 32 de ani).
⎯ În mod frecvent fobiile sociale sunt acompaniate de un nivel înalt de anxietate generalizat.
⎯ Unele fobii sociale încep s se dezvolte de-a lungul anilor dar, exist cazuri în care un
anumit eveniment ce se precipit s fie hotrâtor.
⎯ Comportamentul prinților poate avea o influenț major asupra acelora care dezvolt fobii
sociale (de exemplu, prinții care au puțini prieteni și sunt anxioși social îi pot influența pe
copii lor s aib comportamente similare).
⎯ Spre deosebire de fobiile specifice pe msur ce individul înainteaz în vârst fobiile
sociale persist.
⎯ Astfel aceast tulburare va ajunge s se intersecteze cu universul interpersonal al
individului, s-i afecteze relațiile intime și s-l duc chiar la depresie.

FOBIILE SOCIALE
Allodoxafobia
• teama de opiniile celorlalți.
• Poate fi asociat cu teama de critic sau chiar de propriile opinii.
• Se întâlnește la sociofobi.
Antropofobia
• teama de oameni, de mulţime, societate.
Anuptafobia
• teama de a rmâne singur, teama de burlcie.
• Mulți oameni se tem de singurtate pentru c vd lumea populat de cupluri. Se tem s nu
rmâne singuri pentru c nu doresc s fie percepuți ca fiind diferiți de ceilalți oameni.
Aphefobia, (Haptefobia, Tixofobia)
• teama de a fi atins.
• Aceast fric coreleaz cu fobia social. În unele cazuri se poate asocia cu temerile de
natur sexual.
• Unele persoane se tem s fie atinse pentru c au fric de contaminare.
Atelofobia
• teama de imperfecţiune.
• Persoanele afectate de aceast fobie sufer de cele mai multe ori de tulburarea obsesiv-
compulsiv și se tem constant c nu fac totul impecabil, sau c ar putea comite vreo eroare
în ceea ce întreprind, în acțiunile rutiniere, ceea ce îi conduce la a face verificri și
reverificri perpetue.
• Teama de a nu face totul perfect provine și dintr-o nevoie acerb de a fi aprobați de ceilalți
și apreciați, din intoleranța la critic.
• Foarte multe fobii își au rdcina în teama imperfecțiune.
• Persoanele atelofobe pot avea mari dificultți în a merge la un interviu, a mânca în fața
altor persoane, a vorbi la telefon, a vorbi în public, etc.

Atichifobia (Cacorafobia)
• teama de eşec.
• Aceast fobie apare la :
▫ persoanele cu o stim de sine sczut,
▫ cu o structur de personalitate anxioas,
▫ la cei care au team de a nu fi ridiculizați de ctre ceilalți pentru eșecuri,
▫ cei care se tem s-și asume riscuri se tem și de eșec și au așteptri și standarde
nerealiste.

Autodisomofobia
• teama de a nu rspândi mirosuri neplcute,
• de a fi impregnat cu mirosuri repugnante.
• Aceast fobie se combin de cele mai multe ori cu automisofobia, ambele fiind asociate
tulburrii obsesiv-compulsive, și, se traduc în splri excesive sau chiar evitarea
contactelor sociale.

Cacotenofobie (Petofobie)
• teama de nu se face de râs în public din pricina unor tulburri de control sfincterian, de a nu
flatula în public.

Cainofobia (Cainotofobia, Neofobia)

• teama de noutate, de lucruri sau idei noi.
• Persoanele care sufer de aceast fobie duc o viaț rutinier, evitând s desfșoare
activitți noi, s viziteze locuri noi, s-și schimbe domiciliul, locuința, s cltoreasc,
uneori chiar s-și schimbe garderoba.

Catagelofobia (Katagelofobia)
• teama de ridicol, de a fi ridiculizat, de a se face de râs. Se asociaz cu intoleranța la critic.

Chenofobie (Agiofobia, Dromofobia)

• teama de a fi în strad, teama de strzi , de a traversa strzile.
• Se asociaz temerii de a nu fi lovit de o mașin, sau de teama de mulțimi.
• Foarte mulți agorafobi se tem s traverse strzile.
• Aceast fric este legat de agorafobie și topofobie (teama de anumite locuri).
Corofobia
• teama de a dansa.
• Poate fi o fobie social, sau poate avea cauze mai adânci cum este teama de a intra în
contact mai apropiat cu o persoan de sex opus, teama de a fi atins. Poate fi asociat cu
teama faț de sexul opus sau cu fricile de natur sexual.

Decidofobia
• teama de a lua decizii.
• Unele persoane anxioase gsesc dificil a lua decizii, a face alegeri (de la cele mai simple,
cum ar fi ce anume s îmbrace, pân la cele mai complexe, cum ar fi a se cstori sau nu).
Anxietatea legat de luarea deciziilor este strâns legat de o stim de sine sczut, de
neîncrederea în forțele proprii.

Deipnofobia
• teama de a cina sau de conversaţiile care au loc în timpul cinei sau dup mas.
• Persoanele care sufer de o astfel de fobie, mnânc în liniște și stau ușor retrași faț de
ceilalți meseni.
• Aceste persoane pot suferi de asemenea, de teama de a nu se îneca, de a vorbi cu gura
plin, de a nu prea ridicoli când deschid gura s vorbeasc, de teama de a nu fi criticați.

Demofobia (Enoclofobia, Oclofobia)

• teama de mulţime, de gloat.
• Cele mai multe persoane care sufer de agorafobie, se tem de mulțimi. Teama de mulțimi
se asociaz cu teama de nu se afla într-un loc sigur.

Didaskaleinofobia (Scolionofobia)
• teama de a merge la școal.
• A nu se confunda cu absenteismul!
• Didaskaleinofobia reprezint teama exagerat de a merge la școal, sau mai precis teama
de a prsi mediul familial, de a pleca de lâng prinți (teama de separare).
• Foarte mulți copii prezint la un moment sau altul anxietate faț de școal, îns, cei care
sunt sufer de aceast fobie manifest o team exagerat însoțit de un refuz de a merge
la școal ce se întinde pe o perioad foarte mare de timp.

• Didaskaleinofobia își are originea în frici care sunt conectate fie la mediul școlar, fie la cel
familial, cum sunt teama de învțtor, profesor, de anumiți colegi, de directorul școlii, frica
de examinare; pentru cei mai mulți, îns, aceast fric este un simptom al sindromului de
separare.
• În cazul multor copii, aceast fobie apare ca urmare a traversrii unor perioade de stres
sau traumatice cum sunt
▫ moartea unui animal drag, a unui apropiat sau a unei rude
▫ îmbolnăvirea copilului sau a unui părinte,
▫ divorțul părinților,
▫ mutarea într-o altă locuință sau oraș, schimbarea școlii.

• Fobia școlar este identificat cel mai frecvent atunci când copilul acuz anumite simptome
doar în timpul zilelor de școal, nu și în week-end sau vacanțe.
 • Printre aceste simptome enumerm:
▫ dureri de cap, greață, vomă,
▫ diaree, anorexie, dureri de burtă, de gât,
▫ slăbiciune, stări de leșin și altele.

Doxofobia
• teama de a primi laude.

Emetofobia
• teama de a vomita, mai ales în public.

Ergofobia
• teama de munc, de a munci, de a întreprinde ceva.
• Poate fi legat de anxietatea social, de perfecționism, sau de teama de efort, stres.

Eritrofobia (Eritofobia, Ereutofobie)

• teama de a nu roşi în public.
• Se întâlnește la persoanele cu o stim de sine sczut și cu probleme de adaptare social.

Eufobia
• teama la auzul veştilor bune.

Filemafobia (Filematofobia) - teama de srut.

• Se poate asocia cu teama de a nu contacta anumiți germeni, microbi; totodat, poate fi
vorba de teama de intimitate.

Filofobia
• teama de a se îndrgosti sau de a iubi.

Gelotofobia
• teama de nu a fi luat în derâdere.
• Principalele cauze ale gelotofobiei sunt experiențele recurente de tip traumatizant, din
copilrie și adolescenț, situații în care persoanele în cauz nu au fost luate în serios sau
au fost ridiculizate de foarte multe ori.
• Exista un pattern specific al mișcrilor corpului acestor pacienți: mișcri ciudate, similare
celor ale ppușilor de lemn --- sindromul Pinocchio

• Consecințele gelotofobiei, sunt simptome psihosomatice cum ar fi:

▫ tremor,
▫ amețeal,
▫ dureri de cap,
▫ tulburri ale somnului,
▫ lipsa de spontaneitate, bucurie, entuziasm,
▫ înfțișare glacial,
▫ lipsa umorului (acesta nu apare niciodat ca o experienț social plcut),
▫ sindromul Pinocchio, psiho-rigiditate,
▫ și chiar izolare social.

• Gelotofobii au mari probleme în a-și controla emoțiile, controlându-se foarte mult.

 • Principalele aspecte ale sferei emoționale dominante în comportamentul și conduita lor
sunt:
▫ nivelul scăzut de bucurie și
▫ nivelul înalt de frică și rușine.
• Gelotofobii nu au abilitatea de a înțelege diferența dintre diferite tipuri de umor (de la cel
mai nevinovat pân la cel mai acid).
• Acest lucru înseamn c dac cineva încearc s fie jovial sau prietenos cu un gelotofob
probabilitatea ca tendința acestuia s fie interpretat eronat este foarte mare.

Gimnofobia
• teama de nuditate.
• Datorit acestei temeri individul poate refuza s mearg la medic.

Glossofobia
• teama de a vorbi în public.
• Se caracterizeaz prin disconfort fizic puternic, amețeal, chiar atac de panic înaintea și în
timpul discursului public.
• Este una din cele mai întâlnite frici ale oamenilor.
• Se asociaz cu frica de a nu fi pus în situații jenante, de a nu fi umilit în public, etc.

Oftalmofobia (Scopofobia,Scoptofobia)
• teama de a fi privit insistent

Pselismofobia
• teama de bâlbâial.

Shopofobia
• teama de a face cumprturi.
• Se asociaz cu agorafobia sau cu teama de a fi vzut în public.
• Persoanele care sufer de aceast fobie, au o stim de sine sczut, nu au încredere în
alegerile pe care le fac, sunt indecise, se tem s nu fie ridiculizați datorit felului în care
arat, se tem s intre în contact cu strinii.
• Opusul este mania cumprturilor (shopaholism).
CURS 5 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIAL

PROCESUL SOCIALIZRII
Valori, norme sociale și modele culturale

Socializare
 Un proces obiectiv prin care individul asimileaza, interiorizeaza si exercita activ un
ansamblu de valori, norme, modele socioculturale;

Procesul socializrii
⎯ Desfasurat in ontogeneza,
⎯ sub influenta directa a familiei, scolii,
⎯ socializarea nu inseamna preluarea pasiva de valori so modele culturale, ci o asimilare si o
adaptare a respectivelor influente la specificul propriei personalitati
⎯ Socializarea modeleaza personalitatea la nivelul tuturor componentelor sale : cognitive,
afective, atitudinale, comportamentale si relationale;
⎯ Prin socializare experienta sociala se converteste in scheme formative individuale,
asigurindu-se astfel insertia activa a subiectului in structurile generale ale comunitatii;
⎯ Modelarea de catre structurile sociale a conduitelor individuale se realizeaza prin
intermediul unui sistem de valori,norme si modele comportamentale si atitudinale;

Valorile
 Sunt principii generale de larga consensualitate, care exprima ceea ce este esential si ceea
ce este pretuit in concordanta cu scopurile si idealurile unei comunitati.
 Valorile sunt acele repere in raport cu care se elaboreaza seturile atitudinale si
comportamentale dezirabile social;
 Implicit rezulta ca valorile au si o functie normativa, derivind din capacitatea acestora de a
stabili criterii de evaluare si orientare a comportamentelor sociale;
 Asimilarea sistemului axiologic specific unei comunitati reprezinta o dimensiune principala a
procesului de socializare si invatare sociala
 Caracterul prosocial, antisocial sau deviant al comportamentelor individuale depinde in mod
esential de asimilarea si interiorizarea valorilor si normelor sociale;
 mai mult de atat - sistemul axiologic devine un nucleu functional al personalitatii;

Normele sociale
 reprezinta reguli standardizate de conduita, recunoscute si practicate de majoritatea
membrilor unei comunitati
 si a caror incalcare atrage dupa sine sanctiuni specifice
 Norma sociala constituie
 media opiniilor, atitudinilor si comportamentelor acceptate social,prin care se stabilesc
limitele intre care sunt acceptate variatiile reactiilor psihosociale individuale;
In functie de domeniul vietii sociale in care actioneaza, normele pot fi
• morale,
• juridice,
• religioase,
• economice,
• educationale
• de relationare interpersonala in diferite grupuri

Normele indeplinesc o serie de functii importante in viata sociala,dintre care:

⎯ Prin intermediul normelor se exercita controlul social asupra membrilor comunitatii,
grupul fiind principalul mediator in procesul controlului respectarii prescriptiilor cit si in
exercitarea de sanctiuni in cazul incalcarii limitelor acceptate consensual;
⎯ Regleaza relatiile interpersonale, oferind reperele necesare elaborarii eficiente a
propriului comportament;
⎯ Reduc anxietatea in cursul desfasurarii unor situatii sociale inedite,in masura in care ofera
<zone de certitudine= comportamentala si relationala;
⎯ Eficientizeaza activitatile sociale, datorita utilizarii unor scheme comportamentale
standardizate

MODELELE CULTURALE
⎯ Reprezinta scheme atitudinale si comportamentale exemplare in raport cu un anumit
sistem normativ;
⎯ ele indeplinesc functia de referential pentru conduitele individuale, de grup si
organizationale

Devianța
 Reprezinta o înclcare a normelor sau regulilor unui grup sau unei societți care atrage
dupa sine o sanctiune pentru cel in cauza.
 Ceea ce este considerat comportament deviant sau caracteristici ale acestuia variaz de la
societate la societate, de la un sector al societții la altul, de la un grup la altul, de la un
context social la altul și de la o perioad la alta.

Teoriile explicative ale devianței

1. Teoria anomiei (Merton, 1968)
⎯ Atunci cand exista o discrepanta intre obiectivele si standardele propuse de catre o
societate si mijloacele sau conditiile efective de atingere a acestora se creeaza o stare de
tensiune si de dezorientare normativa denumita anomie.
⎯ Anomia este un proces prin care structurile sociale creeaza ele insele conditiile incalcarii
codului moral; datorita implicatiilor sale psihosociale, anomia capata valoare explicativa
pentru multe din fenomenele disfunctionale ale lumii contemporane cum ar fi: devianta,
delincventa sau suicidul.
Tipuri de raspunsuri la starea de anomie (Merton - Social Theory and Social Structure,1968) :
a. Conformarea – acest tip de raspuns individul inseamna acceptarea scopurilor dezirabile social
cat si a mijloacelor legitime de atingerea a acestora.
b. Inovarea – este un tip de raspuns prin care individul are un comportament ce exprima
acceptarea scopurilor sociale si respingerea mijloacelor institutionale pentru atingerea lor. Concret
presupune adoptarea unor mijloace dezaprobate social insa eficiente in atingerea scopurilor social
dezirabile. Aici pot sa intre diferite tipuri de excrocherii dar si comportamentele periculoase
adoptate de cei care militeaza pentru pastrarea mediului sau salvarea unor specii pe cale de
disparitie in contextual urbanizarii excesive sau al tehnologizarii abuzive.
c. Ritualismul – reprezinta ansamblul de comportamente prin care sunt respinse scopurile sociale
dar sunt acceptate si hiper valorizate mijloacele institutionale legitime. Exemple – rigiditatea
birocratica, supunerea oarba in fata ordinelor.
d. Retragerea – aici intra indivizii care nu au acces la mijloacele legitime (de atingere a scopurilor
dezirabile social) si care nu pot adopta nici mijloace ilegitime eficace, aflandu-se intr-un dublu
conflict. Starea de tensiune emotionala puternica (anxietate) este transformata in resemnare si
apatie sociala, individul neavand alte mecanisme de coping. In aceasta categorie se regasesc
persoanele marginalizate social – alcoolicii, prostituatele, dependentii de droguri, vagabonzii.
Acest tip de reactie poate sa apara si ca urmare a unor esecuri existentiale repetate insa poate sa
fie generata si de o conditie psihopatologica (spre exp. existenta unor psihoze).
e.Rebeliunea - este caracterizata de respingerea si a scopurilor dezirabile social dar si a
mijloacelor legitime de atingere a acestora.
• Cei care intra in aceasta categorie isi doresc inlocuirea fostului sistem normativ cu unul
nou, iar deziluzia socio-culturala ii impinge sa adopte si comportamente extreme.

2.Teoria frustrarii legate de statut (Cohen,1955)

⎯ Societatea valorizeaza si incurajeaza obtinerea unui statut inalt insa nu ofera si mijloacele
obtinerii acestuia in acelasi fel pentru oameni aflati in structuri sociale diferite; astfel indivizii
din clasele de jos ale societatii se vor angaja in acte deviante pentru a obtine statutul
valorizat social.
⎯ Teoria lui Cohen este destul de asemanatoare cu teoria lui Merton, in sensul ca inlocuieste
de fapt <succesul= valorizat social cu <statutul= valorizat social, dar are un grad inalt de
obiectivare in statisticile infractionale in care intr-adevar, predomina tinerii aflati in clasele
de jos.
⎯ Modelele introiectate in procesul socializarii sunt diferite in ceea ce priveste tinerii din
clasele de mijloc versus cei din clasele de jos; anumite paternuri comportamentale sunt
deprinse ca urmare a apartenentei intr-un anumit mediu familial si altele complet diferite
sunt deprinse in alte medii familial.
⎯ De pilda, politetea, respectul pentru proprietatea altuia, curtoazia creeaza premisele unei
adaptari sociale mult mai bune decat reactiile violente sau ostilitatea.
⎯ Ca urmare, se creeaza o frustrare legata de atingerea statutului, ceea ce il impinge pe
tanarul din clasa de jos sa isi creeze propriile standarde in subcultura delincventa. Aceasta
ofera o solutie la frustrarea legata de statut, iar apartenenta la o astfel de subcultura este o
solutie pentru cei aflati in imposibilitatea satisfacerii criteriilor sistemului de statut
respectabil.
 3. Teoria oportunitatilor diferentiale (Cloward si Ohlin, 1960)
⎯ Potrivit acestei teorii mijloacele de a devia cu success sunt accesibile diferentiat, respectiv
doar anumiti indivizi au acces la mijloacele ilegitime pentru obtinerea unui statut sau
indeplinirea unui scop.
⎯ Teoria celor doi autori afirma ca lipsa de acces la mijloacele legitime de atingere a scopului
nu trebuie echivalata cu accesul deschis la mijloacele de deviere.
⎯ In cadrul subculturilor oamenii invata sa se adapteze la frustrarile generate de insatisfactia
privind pozitia sociala, insa modalitatea concreta prin care fac acest lucru nu este identica
pentru toti.
⎯ Subcultura devianta/delincventa ofera mijloace si oportunitati in special tinerilor din clasa de
jos, tineri care se integreaza foarte usor si care prezinta o anumita capacitate de adaptare
(respectiv, cei care sunt dispusi sa isi riste viata sau sa se raneasca in diferite conflicte
violente, in acte de talharie, furturi sau hartuire).
⎯ Cei care nu se pot integra intr-o astfel de subcultura, se confrunta cu un dublu esec – pe de
o parte nu au acces la canalele legitime iar pe de alta parte nu reusesc sa obtina statut nici
in mediul in care se valorizeaza exclusive canalele si mijloacele ilegitime.
⎯ Mecanismul de evadare ales de indivd poate fi intr-o masura si mai mare deviant datorita
dublului sau esec, iar subcultura in care aluneca este cea a persoanelor consumatoare de
droguri sau/si alcool.

4. Teoriile invatarii sociale – comportamentul deviant este invatat prin interactiunea cu ceilalti
4.1. Teoria asocierilor diferentiale – Edwin Sutherland (1939)
⎯ Aceasta teorie afirma faptul ca atunci cand un individ se asociaza mai degraba cu indivizi
ce au comportament deviant decat cu indivizi ce au un comportament conformist,
probabilitatea de a dezvolta la randul lui un comportament deviant este crescuta.
⎯ Asocierea diferentiala are o dubla conotatie – una comportamental interactionala si una
normativa.
⎯ Prima face referire la interactiunea cu ceilalti si preluarea comportamentelor lor conformiste
sau deviante; cea de a doua indicand prezenta unor valori si norme diferite la care este
expus individul in timpul asocierii (de pilda, un copil desi creste intr-o familie in care nu
exista conflicte, preia comportamentul violent din mediul scolar).
⎯ Deci, sursa preluarii comportamentelor deviante o constituie atat grupul primar (familia de
origine, familia extinsa) cat si grupul secundar (scoala, grupul de vecinatate, prietenii,
grupul de petrecere a timpului liber).

4.2. Teoria identificarii diferentiale (Glaser, 1956)

⎯ Sustinand faptul ca teoria lui Sutherland ofera o imagine <mecanica= asupra deviantei,
Glaser a evidentiat faptul ca individul nu poate dezvolta comportament deviant doar prin
simpla asociere cu alti indivizi deviant si ca nu poate fi ignorat rolul propriei vointe precum si
capacitatea individului de a face anumite alegeri si de a lua anumite decizii.
⎯ Ideea de baza a teoriei identificarii diferentiale elaborate de Glasier (1956) este
urmatoarea: asocierea cu indivizi devianti poate sa nu fie insotita de urmari grave decat
daca individul se identifica cu acestia.
 4.3. Teoria intaririi diferentiale a comportamentului deviant (Burgess si Akers,1966)
⎯ Procesul de intarire pozitiva se reflecta in urmatoarea asumptie – probabilitatea ca un act
sa fie comis sau repetat creste proportional cu recompensele atasate (statut, bani, placere,
obtinerea aprobarii).
⎯ Procesul de intarire negativa se reflecta in urmatoarea asumptie – probabilitatea ca un act
sa fie comis sau repetat descreste proportional cu sanctiunile sau pedepsele atasate.
⎯ Diferitele tipuri de comportamente vor depinde de frecventa si valoarea atasata intaririlor
sociale specifice fiecaruia, astfel incat cele mai recompensate comportamente sunt alese a
fi adoptate, iar cele mai sanctionate vor fi evitate.

5.Teoria controlului social – sustine ca lipsa de control social genereaza devianta

5.1.Travis Hirschi (1969) – Legatura sociala
⎯ O legatura puternica realizata cu societatea reprezinta factorul esential al conformarii, iar
devianta rezulta in urma slabirii sau ruperii legaturilor dintre individ si societate.
⎯ Social bond (legatura sociala) reprezinta conceptul cheie al teoriei controlului social potrivit
lui Hirschi (1969). Acesta descrie patru modalitati principale prin care se realizeaza
conexiunea dintre individ si societate, respectiv – atasamentul, angajamentul, implicarea
si credinta in validitatea morala a regulilor sociale.
⎯ Atasamentul reprezinta legatura emotionala creata cu familia, prieteni, persoane apropiate
sau institutii (scoala).
⎯ Angajamentul reprezinta dimensiunea rationala a legaturii sociale – individul investeste
timp si energie intr-o serie de activitati conventionale cum ar fi nivelul de educatie,
obtinerea unui job, imbunatatirea statututului profesional, dobandirea reputatiei intr-un
domeniu. Incalcarea normelor sociale inseamna afectarea prestigiului, reputatiei, statutului
si chiar a resurselor materiale astfel incat aceasta este si o modalitate indirecta prin care
societatea se asigura ca membrii vor continua sa respecte normele si prescriptiile sociale.
⎯ Implicarea semnifica participarea membrilor societatii la actiuni si activitati dezirabile social
astfel incat nu au timpul si energia comiterii unor comportamente deviante. Odata angajate
in activitati conventionale de tipul programelor de lucru, oportunitatile comiterii actelor
deviante se ivesc mult mai rar.
⎯ Credinta in validitatea morala a regulilor sociale

Teoria formulata de Hirschi arata faptul ca

⎯ atunci cand cele patru aspecte reprezinta fatetele unei conexiuni puternice cu modul de
functionare al societatii per ansamblu, individul are tendinta de respecta normele, iar atunci
cand aceasta conexiune este una slaba iar elementele componente sunt lacunare si
disfunctionale, tendinta individului de a dezvolta comportamente deviante este una
crescuta.
5.2. Hirschi si Gottfredson (1994) – Autocontrolul
⎯ Cei doi autori au evidentiat faptul ca devianta isi are originea intr-un autocontrol slab
dezvoltat, caracteristic persoanelor cu un nivel inalt de impulsivitate si nesabuinta. Aceste
trasaturi reprezinta tot produsul unei socializari deficitare, neavand si o sorginte biologica.
5.3. Charles Tittle (2004) – Echilibrul controlului
⎯ Principala teza avansata de Tittle (2004) este aceea potrivit careia devianta este cauzata
de o lipsa a echilibrului controlului, in sensul in care indivizii sunt confruntati fie cu un
<surplus de control= (spre exp., controlul pe care il au asupra altora este mai mare decat
controlul pe care il au respectivii asupra lor), fie cu un = deficit de control= (in aceasta
situatie controlul pe care il au altii asupra lor fiind mai mare decat controlul pe care il au ei
fata de acestia).

6. Teoria etichetrii
⎯ Reprezentantii acestei teorii sustin ca in urma interactiunilor sociale, oamenii eticheteaza
conduitele altor indivizi ce nu seamana cu cele ale majoritatii ca fiind deviante. Persoanele
ce primesc aceasta <eticheta= de deviant ajung sa isi introiecteze acest rol si ulterior sa se
comporte conform rolului atribuit.
⎯ Howard Becker (1963) a evidentiat faptul ca atunci cand eticheta de <hot=, <criminal=,
<talhar=, <abuzator= este aplicata unei persoane acest lucru va conduce la excluderea
acesteia din societate, generand asa numitii Outsideri. Acestia isi vor insusi identitatea de
persoana devianta si delincventa, asociindu-se ulterior exclusiv cu alti indivizi ce au
conduite deviante.

Comportament prosocial
 tip de comportament intenţionat, orientat spre susţinerea şi promovarea valorilor sociale,
spre ajutorarea altora, în afara obligaţiilor de serviciu, cu libertatea de a alege, fără a
aştepta vreo recompensă externă.

Teorii sociologice
 In procesul socializrii am învţat c <prietenul la nevoie se cunoaşte= şi ne comportm ca
atare, fr a urmri vreo recompens exterioar;
 Ne considerm obligaţi s acordm ajutor cu atât mai mult cu cât cei care au nevoie de el
sunt mai dependenţi de noi. În astfel de situaţii funcţioneaz aşa numita normă a
responsabilităţii sociale.
 În afara normei responsabilitţii sociale, acordarea ajutorului mai este reglementat şi de
norma reciprocitţii. Când cineva te ajut, trebuie s rspunzi în acelaşi fel.
 Norma reciprocitţii funcţioneaz cu precdere în grupurile mici, în micile orşele.
 Ea este intim legat de principiul echitţii: în relaţiile interpersonale, fiecare aşteapt s
primeasc beneficii proportional cu ceea ce a investit.
Teorii psihologice
 Teoria cost-beneficiu deschide o perspectiv inedit în explicarea comportamentului
prosocial;
 Aceasta teorie este în consonanţ cu teoria echitţii, întemeiat pe urmtoarea teza :
– Oamenii tind s menţin echitatea în relaţiile interpersonale, întrucât relaţiile
inechitabile produc discomfort psihic.
 Proporţia comportamentelor prosociale depinde de foarte mulţi factori, dar costul implicat
de acordarea ajutorului pare a fi hotrâtor:
– Cu cât costul este mai ridicat, cu atât probabilitatea de a-i ajuta pe alţii este mai
redus.
 Prin cost se înţelege o gam larg de factori de natur material, financiar, dar şi
ideal, psihic.
 Trebuie s facem îns o distincţie între costul real şi costul perceput al ajutorului.
 Experienţa trecut ne permite s evalum costul real al comportamentelor noastre, şi ne
ajut s anticipm costurile viitoarelor noastre acţiuni.
 Unii cercettori au atras atenţia asupra faptului c şi emoţiile negative (tristeţea,
suferinţa, vinovţia) pot influenţa apariţia comportamentelor prosociale.

 Underwood, Froming şi Moore (1977) au demonstrat c exist o corelaţie între afectele

negative şi altruism (dup vizionarea unui film depresiv, oamenii devin mai caritabili decat
dup ce s-a proiectat un film neutru din punct de vedere afectiv).
 O alta serie de factori conditionali ai comportamentelor prosociale sunt legati de contextul
social in care se solicita sau se impune ajutorul;
 Daca situatia in care se solicita ajutorul are loc in prezenta unei mari multimi,efectul asupra
implicarii este de regula negativ, datorita fenomenului de difuzie a responsabilitatii;

Conform cercetarilor lui Latane si Darley

⎯ cu cat numarul martorilor oculari la un accident sau o agresiune este mai mare, cu atit mai
mica va fi proportia celor care acorda ajutor si cu atit mai mare va fi durata pina se intervine
efectiv in sprijinul victimei;
⎯ Marile aglomerari umane creeaza o accentuata stare de anonimat, favorizanta pentru
aparitia fenomenului de difuzie a responsabilitatii;
⎯ Ambiguitatea situatiei si numarul mare de martori amplifica fenomenul de spectator si cel al
dispersiei responsabilitatii, ceea ce diminueaza considerabil sansa unei interventii prompte.
CURS 6 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIAL

AGRESIVITATEA

⎯ Agresivitatea nu se confunda cu un comportament antisocial, cu delincventa si

infractionalitatea;
⎯ Conduita boxerului nu este orientata antisocial si cu cit este mai agresiva cu atit este mai
performanta; si invers, nu orice comportament antisocial, inclusiv infractional poate fi
caracterizat prin agresivitate (exista infractiuni ce pot fi comise fara implicarea factorului
agresivitate- exp.: frauda).

Privitor la comportamentul agresiv, diferentiem urmatoarele tipuri:

A. agresivitatea nediferentiata, ocazionala, fara un rasunet antisocial obligatoriu;
B. comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf in care poate fi inclus si comportamentul criminal
C. comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unor stari patologice sau a unei
afectiuni neuropsihice preexistente sau dobindite
• Comportamentul agresiv nu este orientat exclusiv in afara subiectului ci poate fi orientat si
asupra sinelui.

Cauzele agresivitatii – teorii explicative

• Principala problema care se pune este aceea daca <echipamentul <psihocomportamental al
individului uman este dependent de factorul ereditar (zestrea ereditara) sau de factorul de
mediu.
S-au conturat citeva teorii :
Teoriile biologice ale agresivității
1. Agresivitatea este innascuta
• Teorie sustinuta de autori importanti precum S.Freud si Konrad Lorenz. In viziunea lui
Freud agresivitatea este un instinct – oamenii se nasc cu instinctul de a agresa si de a fi
violenti.
• Intrucit aceasta presiune ereditara nu poate fi inlaturata, este necesar ca in procesul
influentarii educational-culturale sa se gaseasca modalitati nedistructive de canalizare a
tendintelor agresive.
• Konrad Lorenz in lucrarea sa <On agression= accentueaza asupra naturii biologic-
instinctuale a comportamentului agresiv pe care il regasim si la nivel infrauman.
• Insa in timp ce la Freud agresivitatea aparea ca fiind predominant distructiva, la K.Lorenz
agresivitatea interspecii are o valoare adaptativa si este esentiala ptr.supravietuire.
• Animalul isi apara teritoriul, disponibilitatile de hrana si indepartindu-i pe altii, previne
supraaglomerarea; in plus datorita faptului ca cel puternic invinge se produce o selectie
naturala a celor cu un potential genetic ce va permite odata cu transmiterea lui urmasilor,
reproducerea agresivitatii.
Teoriile care au abordat agresivitatea ca un instinct au fost supuse unor multiple critici
• Privitor la agresivitatea umana, daca ea ar fi exclusiv de natura instinctuala, ar fi de asteptat
sa intilnim foarte multe asemanari intre oameni legate de modul de adoptare a
comportamentului agresiv. Insa realitatea a demonstrat si demonstreaza continuu ca exista
mari diferente interindividuale in manifestarea agresivitatii –
– In anii 80 rata omuciderilor era de aproape 0 in Norvegia si Suedia si 14 in Thailanda
la 100 000 de locuitori.

• Respingerea cvasigeneralizata a naturii instinctuale a agresivitatii nu inseamna insa si

ignorarea unor influente biologice cum ar fi:
A. Influente neuronale – exista anumite zone ale cortexului care in urma stimularii faciliteaza
adoptarea de catre individ a comportamentului agresiv.
B. Influente hormonale – barbatii sunt mult mai agresivi decit femeile datorita diferentelor de
natura hormonala.
C. Influente bio-chimice – cresterea alcoolului in singe poate intensifica agresivitatea.

Sociobiologia (Rushton si Wilson)

• Potrivit sociobiologiei, toate aspectele comportamentului social, inclusiv agresivitatea pot fi
intelese in functie de evolutie; principiile selectiei favorizeaza in timp cresterea nivelurilor de
agresivitate.

2. Influențele de tip genetic ale agresivității

• Cercettorii de origine suedez Lagerspetz și Lagerspetz (1971, 1979) au realizat un
experiment cu dou grupuri de șoareci –
– un grup care avea un nivel ridicat de agresivitate și
– un al doilea care prezenta un nivel sczut de agresivitate; cele dou grupuri au fost
crescute separat.
– Dup 26 de generații, au constatat c în primul grup șoarecii erau extrem de
agresivi, teritoriali, adevrați lupttori, iar în cel de-al doilea grup șoarecii au fost
denumiți generic „pacificiști=.
• Biologul Trut (1999) a realizat un experiment pe scar larg, crescând și înmulțind o
populație slbatic de vulpi siberiene.
• La început vulpile se comportau așa cum era de așteptat din partea unor animale slbatice
– prezentau o fric intens atunci când oamenii se apropiau și încercau s muște îngrijitorii.
• Cercettorul a selectat vulpile care erau mai puțin agresive, le-a separat și, dup câteva
generații, artau din ce în ce mai puțin fric, ba chiar se conturase o generație de „elit=:
aceste vulpi nu numai c tolerau contactul cu oamenii, dar și artau afecțiune, prezentând
un comportament similar cu cel al câinilor.
• Toate aceste modificri comportamentale au fost acompaniate și de schimbri la nivel fizic.
În mod particular, prezentau schimbri de pigmentație (culoarea blnii) și aveau un pattern
aparte la nivelul feței (acest model în form de stea se regsește și la multe rase de câini
domestici).
 • Astfel, concluzia a fost c genele care controleaz agresivitatea la multe animale sunt, de
asemenea, responsabile pentru anumite caracteristici fizice
Dacă agresivitatea este determinată genetic, ar fi de așteptat să existe o relație de
corespondență puternică între nivelurile de agresivitate ale gemenilor monozigoți (gemeni
„identici”), întrucât sunt produsul splitării unui singur ovul fertilizat (această corespondență ar
trebui să fie mai puțin precisă în cazul gemenilor dizigoți)
• Raine (1993) a studiat cazurile unor gemeni ai criminalilor condamnați în SUA. Jumtate
dintre gemenii identici și 1/5 dintre gemenii dizigoți aveau cazier criminal, comițând diferite
infracțiuni. Deci, cu cât împrtșeau mai mult material genetic, cu atât probabilitatea s fi
comis vreun delict era mai mare.
• Tuvblad et al. (2009) au artat c exist o legtur de similaritate mai puternic în ceea ce
privește nivelul de agresivitate al gemenilor monozigoți în raport cu cei dizigoți.
• Brenden (2005) a relevat faptul c agresivitatea în forma ei fizic, mai degrab decât în cea
social, ar avea o baz genetic
• Alte studii s-au focalizat pe analiza gemenilor separați la naștere sau la puțin timp dup
naștere (deci mediul în care se dezvolt fiind diferit);
• Aceste studii au artat de asemenea faptul c nivelul de agresivitate al gemenilor
monozigoți era mai asemntor decât al celor dizigoți, cercettorii descoperind și faptul c
nivelul de agresivitate al gemenilor monozigoți era la fel de ridicat în condițiile în care erau
crescuți separat, ca și atunci când erau crescuți împreun.

Ce rol joaca monoaminoxidaza A (MAO-A) in aparitia comportamentului agresiv?

• O gen aflat pe cromozomul X produce o enzim denumit monoaminoxidaza A (MAO-A).
• Aceast enzim are misiunea de a metaboliza neurotransmițtorii, inclusiv serotonina, ce
au o contribuție extrem de important în reglarea dispoziției noastre afective, dar și în
controlul comportamentului; de aceea MAO-A este legat și de producerea și menținerea
depresiei.
• Un nivel sczut de serotonin este asociat cu un nivel de agresivitate crescut, cercetrile
subliniind faptul c diferite variații ale nivelului de MAO-A coreleaz cu o agresivitate
crescut și cu delincvenț la adolescenți și tinerii adulți (Guo et al., 2008).
• Relația dintre factorul genetic și comportamentul uman este una complex, factorii ce țin de
mediu interpunându-se.
• Zestrea genetic are un anumit impact asupra comportamentului, îns doar pân în
momentul în care intervine un factor declanșator (trigger) ce ține de mediu.
• Astfel, MAO-A împreun cu anumiți factori de mediu contribuie la dezvoltarea agresivitții
umane, iar uneori joac un rol important în agravarea „ciclului violenței= (spre exemplu,
copiii abuzați în familiile de origine devin la rândul lor agresivi și abuzatori la vârsta adult).
3.Influențele biochimice ale agresivității
Serotonina
• Deficitul de serotonin (un neurotransmițtor extrem de important) a fost asociat cu
agresivitatea atât la animale, cât și la ființele umane. Studiile corelaționale au indicat într
adevr, dup cum am vzut, o legtur între tendința de a agresa și nivelul sczut de
serotonin (Moore et al., 2002).
Acest lucru a fost determinat și experimental – de pild, triptofanul (un aminoacid
care se gsește în alimente cum ar fi brânza, soia, semințele de susan, semințele de floarea
soarelui și având un rol important în secreția serotoninei), când lipsește complet din dieta unei
persoane, nivelul su de serotonin scade, iar nivelul de agresivitate crește (Bjork et al., 1999;
Bond et al., 2001).

Testosteronul
• Testosteronul este un hormon steroid ce se regsește atât la animale, cât și la om și este
asociat cu creșterea oaselor și a masei musculare.
• Brbații au un nivel de testosteron de cca.10 ori mai mare decât femeile, astfel fiind mult
mai predispuși în a se angaja în acte de agresiune fizic – cercetrile arat faptul c
agresivitatea poate fi accentuat și chiar „alimentat= de acest hormon (Archer, 1991).
• Indivizii cu un nivel extrem de ridicat de testosteron au adesea senzații de tensiune
muscular și agitație și au un comportament agresiv (Book et al., 2001).
• O serie de studii au indicat faptul c nivelul testosteronului crește atunci când brbații
câștig o competiție și scade atunci când pierd (Mazur și Lamb, 1980).
• Rezultate similare au fost constatate și în cazul animalelor, respectiv, vrbii (Wingfield,
1985), șoareci (Leshner, 1983), pești (Hannes et al., 1984) și maimuțe (Beehner et al.,
2006).
• Metaanaliza a sute de studii a relevat faptul c brbații sunt mai predispuși în a se angrena
în agresivitate fizic faț de femei (Card et al., 2008); statisticile arat c brbații comit de
cca. 10 ori mai multe crime decât femeile (Landau et al., 2002)

Alcoolul
• Alcoolul este un drog complex ce are efecte asupra multor sisteme din organism;
interacționeaz de pild cu testosteronul, cercetrile artând c subiecții cu un nivel ridicat
de testosteron sunt mai afectați de efectele alcoolului (DeBold & Miczek, 1985).
• Steele și Josephs (1990) au artat faptul c alcoolul afecteaz funcționarea cortexului
prefrontal
• Sub influența consumului de alcool, oamenii pot interpreta greșit o remarc sau un gest,
ceea ce poate duce la comportamente agresive și violenț.

• Printre efectele dependenței de alcool se numr:

– distorsiuni ale relațiilor cu membrii familiei,
– tulburarea relațiilor interpersonale la serviciu și în cercul de prieteni,
– reducerea sentimentelor de responsabilitate,
– neglijarea educației copiilor,
– întârzierea și absența de la locul de munc,
 – accidente de munc și de circulație,
– delicvenț,
– divorț,
– pierderea locuinței și a locului de munc.

• Unul dintre cele mai periculoase sentimente generate de alcool este „sentimentul
invincibilității”
• Acesta reduce cenzura și creeaz adesea premisele manifestrilor violente. Individul simte
c nimic nu îi poate sta în cale și poate comite acte heterodestructive, dar și
autodestructive.
• Un alt efect al acestui „sentiment de invincibilitate= este ignorarea consecințelor pe plan
fizic, emoțional și social ale actelor agresive
• Cel puțin dou treimi din toate crimele comise, cel puțin o jumtate din delictele cu caracter
sexual, mai mult de jumtate din actele de violenț comise de brbați asupra soțiilor se
datoreaz consumului de alcool (Bègue & Subra, 2008). Alcoolul reduce într-adevr
inhibiția și cenzura comportamental și faciliteaz trecerea la act

Teoriile sociale ale agresivității

1. Agresivitatea este un raspuns la frustrare
2. Teoria indice-excitație (cue-arousal theory)
3. Bias-ul atribuirii ostilității
4. Agresivitatea este un comportament social invatat

1. Agresivitatea este un raspuns la frustrare

Aceasta afirmatie are la baza ipoteza potrivit careia agresivitatea este determinata de conditiile
externe.
Cea mai populara si cunoscuta este Teoria frustrare-agresivitate formulata de Miller si
Dollard; ptr. aceasta teorie, doua psotulate sunt elocvente:
A.agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii;
B.frustrarea conduce intotdeauna catre o anumita forma de agresivitate

• Blocarea caii de atingere a unui scop creeaza frustrari care, la rindul lor, se constituie in
sursa de manifestare a agresivitatii;
• Destul de frecvent insa, agresivitatea nu este indreptata asupra sursei starii de frustrare, ci
este reorientata, redirectionata catre o alta tinta.
2.Teoria indice-excitație (cue-arousal theory)
• Teoria lui Miller si Dollard a fost ulterior supusa unor revizii. Astfel, Leonard Berkowitz
considerand ca teoria celor doi autori exagereaza legatura dintre frustrare si agresivitate,
sustine ca frustrarea produce o stare de pregatire emotionala ptr. a agresa - furia.
• Actul în sine se va derula doar dac vor exista în mediu/ context stimuli asociați cu furia, în
acest caz stimulii ajungând s funcționeze ca indici de agresivitate prin mecanismul
condiționrii clasice. Ca urmare, orice obiect sau persoan poate deveni un indice de
agresivitate de acest fel.
3. Bias-ul atribuirii ostilității
• Când cineva te lovește din greșeal pe strad sau când cineva te calc pe pantofi într-un
supermarket exist premisele generrii unui tip de comportament.
• În aceasta situație, este foarte important felul în care interpretezi o circumstanț ambigu.
• De cele mai multe ori, interpretarea poate fi în sensul hazardului sau întâmplrii pure, îns
uneori ea poate fi în sensul depistrii unei ostilitți din partea celeilalte persoane, în acest
caz conturându-se și apariția unei reacții de ripost
Riposta poate varia ca form și intensitate în funcție de:
⎯ contextul social (permisiv sau extra punitiv),
⎯ trsturile de personalitate (cei cu un temperament coleric, vulcanic fiind mai predispuși la
reacții agresive),
⎯ dispoziția de moment (starea de agitație favorizeaz reacțiile necontrolate) sau chiar în
funcție de anumiți factori meteo (cldura amplific starea de nervozitate și poate declanșa
acte violente).
Toti acesti factori pot genera într-o anumit msur bias-ul atribuirii ostilității, îns persoanele
care au de obicei o conduit agresiv sunt prinse cel mai frecvent în capcana acestui tip de bias

Ce este bias-ul atribuirii ostilității?

• Reprezinta o interpretare eronat a unui comportament inofensiv sau ambiguu din partea
unei alte persoane, fiind considerat ca fiind ostil sau provocator în mod deliberat.
• Cel mai frecvent tip de comportament de acest gen (deci, care se subînscrie în sfera bias-
ului atribuirii ostilitții) este ciocnirea întâmpltoare între doi oameni (pe strad, în
magazine, în stația de metrou etc.)
• În prelucrarea și procesarea informațiilor sociale oamenii folosesc scheme – cadre mentale
(cu funcția unor convingeri despre oameni, evenimente și obiecte), rolul acestora fiind
înțelegerea rapid a stimulilor și contextelor.
• Schemele sunt activate automat (aduse în minte) atunci când sunt disponibile în stocul
mnezic și când în mediul social sunt întâlnite informații relevante pentru ele.
• Schemele direcționeaz atenția oamenilor ctre anumite informații și se constituie într-un
fel de ghid de interpretare al acestora.
• Persoanele care cad prad bias-ului atribuirii ostilitții par s aib în schemele lor informații
mult mai elaborate, de natur agresiv, cu privire la diferite evenimente și concepte, faț de
alte persoane.
 • Deoarece au stocate multe amintiri legate de diferite situații ostile, oamenii care prezint
acest tip de bias pot aplica mult mai ușor astfel de scheme mentale în diferite situații
sociale.
• Pentru a fi în concordanț cu modul în care funcționeaz schemele ei cognitive, o persoan
va fi mult mai atent la indiciile din mediu cu potențial caracter agresiv și le va ignora pe
cele cu caracter nonagresiv. Schema cu informația ostil va fi folosit și în cazul indiciilor cu
caracter ambiguu.
• Schemele au frecvent un efect de autoconfirmare.

• Agresivitatea reactiv apare atunci când informațiile ambigue social sunt interpretate în
mod greșit ca fiind mai amenințtoare decât sunt în realitate, astfel încât persoana tinde s
reacționeze pentru a se apra și pentru a riposta împotriva provocrii percepute
• Agresivitatea reactiv încorporeaz procesul de atribuire al ostilitții și conduce la un
rspuns agresiv.
• Acest rspuns, la rândul su, este perceput de ceilalți ca fiind agresiv și poate declanșa o
reacție ostil.
• În felul acesta, persoana are un fel de confirmare a convingerii inițiale, iar schema este
întrit (bias-ul propagându-se, uneori multiplicându-se).

• Dezvoltarea schemelor ostilitții este un proces ce se formeaz prin:

– expunere repetat la conflicte interpersonale,
– la violenț în familia de origine,
– expunere la violența din jocuri și din mass-media.
• Copiii care sunt agresivi și care au fost supuși unui mediu familial ostil dezvolt aceste
scheme și prezint frecvent bias-ul atribuirii ostilitții.

4.Agresivitatea este un comportament social invatat

• Albert Bandura este cel care formuleaza teoria invatarii sociale a agresivitatii. Potrivit
acestei teorii, comportamentul agresiv se invata prin mai multe modalitati si anume:
A. direct prin invatare directa (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente);
B. prin observarea sau imitarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor. Cel mai
frecvent aceste modele de conduita agresiva pot fi intilnite in:
1.familie (parintii copiilor violenti si ai celor abuzati si maltratati provin adeseori ei
insisi din familii in care, ca mijloc de disciplinare a conduitei s-a folosit pedeapsa
fizica);
2.mediul social (in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate
si admirate, agresivitatea se transmite mult mai usor noilor generatii;
3.mass-media.
Ce factori influenteaza agresivitatea?
A. factori ce tin mai mult de individ, de conduita si reactivitatea lui comportamentala;
B. factori ce tin de familia individului;
C. factori ce tin de mijloacele de informare a maselor.
A. factori ce tin mai mult de individ, de conduita si reactivitatea lui comportamentala;
• – tipul de personalitate – spre conduite agresive sunt predispuse persoanele extrem de
competitive, irascibile, persoanele tot timpul grabite
• - durerea fizica si morala poate duce la cresterea agresivitatii
• - caldura - cercetarile au demonstrat o legatura directa intre temperaturile inalte si
manifestarea agresivitatii
• - aglomeratia – se constituie ca agent stresor si poate creste agresivitatea
• - alcoolul si drogurile – se constituie intr-un important factor de risc in comiterea actelor
antisociale bazate pe violenta

B. Factori ce tin de familia individului;

A. mariajul instabil, divortul;
B. <istoria propriei vieti a parintilor= – cei mai multi parinti care isi maltrateaza copiii au fost
ei insisi, la rindul lor, supusi unui tratament similar de catre proprii parinti sau au fost in cea
mai mare masura, neglijati emotional de catre acestia;
C. atitudini parentale in raport cu cresterea copiilor – parintii abuzivi in utilizarea mijloacelor
de sanctionare fizica privesc copilul ca pe o modalitate de a-si satisface propriile nevoi si
aspiratii, solicitindu-l sa intreprinda actiuni ce depasesc posibilitatile si abilitatile lui psihice
si fizice. Ei intimpina mari dificultati in a stabili legaturi empatice cu proprii copii
D. tulburari psihice si de personalitate – destul de frecvent se constata ca parintii care isi
maltrateaza fizic copiii prezinta diferite tulburari psihice.

Merrill realizeaza o tipologizare a parintilor abuzivi in utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor:
• TIPUL 1. : parinti ce se caracterizeaza printr-un inalt grad de agresivitate manifestata
continuu, uneori fiind clar concentrata si focalizata, alteori insa nu. Supararea si enervarea
lor scapa controlului, fiind nevoie de o actiune stimulativa iritativa minimala. Explicatia unei
asemenea conduite vizeaza, in principal, propriile experiente traite in perioada copilariei
timpurii.
• TIPUL 2 : parintii sunt rigizi, compulsivi, reci afectiv, resping copilul si sunt preocupati mai
mult de propria persoana.
• TIPUL 3 : parintii sunt persoane pasive si dependente; sunt oameni reticenti si sovaielnici in
a – si exprima sentimentele si dorintele. Aparent sunt neagresivi dar adesea intra in
competitie cu copiii ptr. a cistiga atentia sotului, fiind de obicei depresivi, imaturi si
capriciosi.
• TIPUL 4 : parinti frustrati ce isi pedepsesc copiii ptr.lucruri minore.
CURS 7.1 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIAL

TULBURRI DE PERSONALITATE CU RISC CRESCUT DE AGRESIVITATE

1.Tulburarea de personalitate de tip antisocial

Debutul inaintea virstei de 15 ani indicat prin manifestarile :
• lipsa nemotivata de la scoala,
• exmatricularea din scoala pentru un comportament neadecvat,
• delincventa,
• fuga de acasa de cel putin doua ori,
• tendinta de a minti in permanenta,
• abuz de droguri sau alcool,
• furturi, vandalism,
• performante scolare scazute fata de asteptari in raport cu un QI evaluat sau cunoscut,
• initierea de batai si diferite violente,
• incalcarea cronica a regulior.

2.Tulburarea de personalitate de tip paranoid

• Se mai numeste si tulburarea de personalitate paranoiaca sau psihopatie paranoiaca;
• Se caracterizeaza prin:
– Suspiciozitate exagerata
– Neincredere generalizata
– Interpretativitate
– Controlul fidelitatii si autenticitatii datelor, faptelor si a situatiilor prezentate
– Retinere,distantare,nonconfidentialitate,ermetizare
– Dificultati de relationare, de integrare, de armonizare
– Rigoare logica, argumentativitate, disponibilitati persuasive
– Combativitate si tenacitate
– Nevoia de a fi recunoscut, stimat, pretuit
– Slaba toleranta la pierdere, esec, frustrare
– Intoleranta la minimalizare sau ignorare
– Incapacitate de cooperare
– Tendinta la autovalorizare si atitudine autoreferentiala
– Atitudine de supraestimare, fantezii de omnipotenta si grandoare

3.Tulburarea de personalitate de tip borderline

• Relatii interpersonale intense si schimbatoare
• Reactii impulsiv-agresive la incitatii minime
• Intoleranta solitudinii
• Sentimentul de vid interior
• Comportament imprevizibil
• Acte autodestructive repetitive
• Unele studii precizeaza faptul ca tulburarea de personalitate borderline este cea mai
frecventa forma de tulburare a personalitatii (cf. Gunderson – incep anilor 90)
CURS 7.2 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIAL

TULBURRILE DE PERSONALITATE

PERSONALITATEA NORMAL vs PERSONALITILE PATOLOGICE

⎯ Personalitile psihopatice ocup un loc intermediar între starea de normalitate
psihic i marile tablouri psihopatologice ... domeniu care a dat natere la numeroase
controverse i dispute
⎯ Personalitatea normal se definete la un individ ca fiind rezultatul integrrii
diferitelor sale componente pulsionale, emoionale i cognitive (J.D. Gulefi, P. Boyer,
S. Consoli, R. Oliver Martin, apud. M. Montreiul)

3 modele de personalitate normal:

Normalitatea statistică – indivizii normali sunt indivizii medii, cei anormali (care se abat de la
medie) sunt considerați devianți
Normalitatea ideală – deseamneaz o stare de perfecțiune la care se aspir; orice comportament
care nu este conform cu normele etice sau cu cele sociale (conform modelului sociocultural) este
considerat ca fiind patologic
Normalitatea funcțională – corespunde strii celei mai apropiate de modelul de funcținare
psihologic propriu-zis

Ellis i Diamond, apud. Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L., (2002), stabilesc urmtoarele
CRITERII DE NORMALITATE:
▪ contiina clar a eului personal;
▪ capacitate de orientare în via;
▪ nivel înalt de toleran la frustrare; autoacceptare;
▪ flexibilitate în gândire i aciune; realism i gândire antiutopic;
▪ asumarea responsabilitii pentru propriile tulburri emoionale;
▪ angajarea în activiti creatoare;
▪ angajarea moderat i prudent în activiti riscante;
▪ contiina clar a interesului social; gândire realist;
▪ acceptarea incertitudinii i capacitatea de ajustare a acesteia;
▪ îmbinarea plcerilor imediate cu cele de perspectiv.

ISTORIA TULBURRILOR DE PERSONALITATE

• Emil Kraepelin, fondatorul nosografiei psihiatrice moderne, a elaborat, în anul 1921, în
ediția a opta a Manualului de Psihiatrie, o concepție proprie asupra tulburrilor de
personalitate, considerându-le ca:
– Anomalii constituționale ale personalitții
– Psihoze nedezvoltate
Dezvolt noțiunea de <Spectru al tulburrilor de personalitate=
 În 1927 elaboreaz tipurile de personalitate pe care le denumete: schizoid, cicloid,
epileptoid, senzitiv.
⎯ Folosete pentru prima dat noțiunea de Personalitate Psihopatic.

Kraepelin folosete pentru prima dat noțiunea de Personalitate Psihopatic, preluat ca atare de
• Kurt Schneider – psihiatru german – Lucrarea <Personaliti Psihopatice= (1950) care
descrie 10 tipuri:
- psihopații hipertimici sau activi,
- psihopații deprimai,
- psihopații timorai,
- psihopații fanatici,
- psihopații vanitoi,
- psihopații cu dispoziie labil,
- psihopații explozivi,
- psihopații reci,
- psihopații abulici,
- psihopații astenici.

• În mod independent, sau inspirat de Schneider, psihiatrul scoțian David Henderson, în

lucrarea intitulat Stri Psihopatice (1939) clasific psihopații în trei categorii:
– Predominant agresivi – heteroagresivi sau suicidari
– Predominant pasivi sau inadecvai – insensibili, schizoizi, hipocondriaci, instabili
– Predominant creativi – cu aptitudini, dar intens individualiti, îi croiesc drum în viaț
indiferent de mijloace

Tulburarea de personalitate este un pattern durabil de experiență internă și de

comportament care deviază considerabil de la expectațiile culturii individului, este inflexibil, are
debutul în adolescență sau precoce în perioada adultă, este stabil în cursul timpului și duce la
detresă sau deteriorare. (DSM IV)

CRITERII DE DIAGNOSTIC – CRITERII DSM IV

 Pattern durabil psiho-comportamental care deviaz considerabil de la expectațiile culturii,
duce la detres sau deteriorare; se manifest între dou sau mai multe din urmtoarele
domenii:
➢ Cunoatere (modul de a se percepe pe sine, pe ceilalți, realitatea)
➢ Afectivitate (gama, intensitatea, labilitatea i adecvarea rspunsului emoțional)
➢ Funcționare interpersonal
➢ Controlul impulsului
B. Patternul durabil este inflexibil în raport cu o gam larg de situații personale i sociale
C. Patternul durabil duce la o detres sau deteriorare semnificativ clinic în domeniul social,
profesional, ori în alte domenii de funcționare
D. Patternul este stabil i de lung durat – debutul în adolescenț sau la începutul perioadei
adulte
E. Patternul durabil nu este explicat mai bine ca manifestare sau consecinț a unei tulburri
mentale
F. Patternul durabil nu se datoreaz efectelor fiziologice directe ale unei substanțe sau ale unei
condiții medicale generale

DEBUT i DIAGNOSTICARE
 În general tulburrile de personalitate se manifest cu acuitate în decada a 3a şi a 4a de
viaţ şi se reduc treptat cu vârsta.
 Dei debutul nu este mai devreme de începutul perioadei adulte, îndivizii pot s nu vin la
examen clinic decât mai târziu în viaț.
⎯ Tulburarea de personalitate poate fi exacebat dup pierderea unei persoane de suport
importante (ex. soțul/soția, unul din prinți, etc.) sau a unor situații stabile anterior (ex.
serviciul; locuința)
⎯ Unele tulburri de personalitate au fost identificate mai frecvent la femei (histrionic,
dependent, borderline) sau brbați (antisocial)

Caracteristicile obişnuite ale pacienţilor cu tulburri de personalitate (1)

• Modele de comportament cronice şi durabile, nu episodice
• Blamarea constant a altora
• Uşor de înfuriat sau de fcut geloşi
• Funcţia social şi ocupaţional tulburat
• Dependenţ sau independenţ excesiv
• Frecvent "dezamgiţi" de ctre partener
• Impulsivi sau compulsivi
(*) Actele impulsive constituie comportament egosintonic (produce placere); ulterior comiterii
comportamentelor, persoana poate trai stari egosintonice (relaxare, placere) sau egodistonice
(sentimente de culpa, rusine).

Caracteristicile obişnuite ale pacienţilor cu tulburri de personalitate (2)

• Standarde şi opinii inflexibile
• Iritabilitate
• Abilitţi empatice reduse
• Inşelarea persoanelor pentru a ajunge la un rezultat final
• Egocentrism
• Trecere de la subevaluare la supraevaluare
• Relaţii interpersonale tulburi sau instabile

În diagnosticare s se in seama de fondul etnic, cultural i social al invidului!

Date epidemiologice: 10-13% din populaţia general prezint tulburri de personalitate (DSM-IV,)
 PROBLEME ÎN DIAGNOSTICARE – dificultatea de a obține informații
1. Pacienții nu sunt contienți de simptomele disfuncționale
2. Au uitat anumite comportamente
3. Minimizeaz sau neag anumite simptome
4. De vreme ce au aceast simptomatologie de foarte mult vreme – ani – consider c acestea
fac parte din personalitatea lor, deci sunt normale sau de netratat
”Toată viața mea am fost așa” , ”Întotdeauna a fost așa, ne-am obișnuit cu el”
* obținerea informațiilor colaterale de la unul din memebrii familii sau de o persoan foarte
apropiat sau verificarea informațiilor obținute de la pacient

Complicaţiile tulburrilor de personalitate

• Tulburare de somatizare
• Tulburare anxioas/ fobii sociale
• Episod depresiv major
• Episoade psihotice
• Tulburare delirant
• Dependenţa de substanţe
• Alcoolism şi toxicomanie
• Suicidul

TULBURRILE DE PERSONALITATE (DSM V TR)

CLUSTER A (bizarerie,
excentricitate)
• Tulburarea de
personalitate paranoid
• Tulburarea de
personalitate schiziod
• Tulburarea de
personalitate
schizotipal
CLUSTER B (teatralitate, CLUSTER C (anxios–
emoionalitate, extravagan) temtoare)
• Tulburarea de • Tulburarea de
personalitate antisocial personalitate evitant
• Tulburarea de • Tulburarea de
personalitate borderline personalitate dependent
• Tulburarea de • Tulburarea de
personalitate histrionic personalitate obsesiv-
• Tulburarea de compulsiv
personalitate narcisic

Tulburarea de personalitate fr alt specificație

TULBURRI DE PERSONALITATE (ICD -10)

Tulburarea de personalitate paranoid
Tulburarea de personalitate schiziod
Tulburarea de personalitate disocial
Tulburarea de personalitate emoional-instabil (de tip impulsiv / de tip borderline)
Tulburarea de personalitate histrionic
Tulburarea de personalitate anankast
Tulburarea de personalitate anxios-evitant
Tulburarea de personalitate dependent
TULBURAREA DE PERSONALITATE PARANOIDĂ
 Termenul de paranoia (para = alturi, nous = minte) era folosit în antichitatea greac pentru
a desemna o boal mintal sever
Kretschmer a denumit-o reacție de tip expansiv a personalității.
Cea mai autentic descriere clinic – Schneider (1960) care a denumit-o <Psihopatie fanatic=,
subliniindu-i trstura esențial
⎯ Potrivit lui G. Ionescu (1997), tulburarea se caracterizează printr-o triadă
comportamentală: suspiciozitate, neîncredere și interpretativitate, care survine la un
adult tânăr, axat ferm pe traiectoria puterii; cu o logică fermă, argumentativă și persuasivă,
el pare omul acreditat succesului.
Date epidemiologice
⎯ Are o frecvenț mai înalt decât era expectat:
⎯ 0,5 – 2,5% din populația general
⎯ 0 – 30% din pacienții internați în clinicile de psihiatrie
⎯ 2 – 10% din pacienții tratați ambulator

Trsturi caracteristice:
⎯ Suspiciozitate exagerat, neîncredere general
⎯ Sensibilitate excesiv la insulte pe care refuz s le ierte
⎯ Ostilitate şi tendinţ la conflictualitate (Ei poart pic tot timpul, şi sunt implacabili faţ de
insulte, injurii sau ofense)
⎯ Suspecteaz pe cei din jur c ar dori s-l exploateze sau s-i produc anumite daune
⎯ Nu face confidenţe
⎯ Este bnuitor în ceea ce priveşte loialitatea şi bunele intenţii ale partenerului, amicilor sau
colegilor
⎯ Complimentele sau remarcile pozitive sunt interpretate ca încercri de a obţine ceva
⎯ Tendinţa supraevalurii propriei importanţe
⎯ Dac o persoan îi ofer ajutorul, consider c acest lucru de fapt îl critic şi îl
desconsider
⎯ Tind s fie distanţi, fr umor şi certreţi şi fac adeseori <din ţînţar armsar=.
⎯ În activitatea profesional depun multe eforturi şi dac se afl în situaţia de a munci
individual, se descurc foarte bine.

Trsturi asociative sau facultative:

⎯ Rațional, obiectiv, non-emoțional
⎯ Grad semnificativ de rigoare logic
⎯ Este limpede în exprimare, coerent, argumentativ
⎯ Combativitate i tenacitate
⎯ Nevoia de a fi recunoscut, stimat, prețuit
⎯ Slab toleranț la pierdere, eec sau frustrare
⎯ Heteroatribuirea insucceselor, ceilalți fiind acuzați i culpabilizați pentru acestea
⎯ Rezonanț afectiv redus – conduit rece, distant
⎯ Incapacitate de cooperare, tendinț la autonomie
⎯ Exigenț i intransigenț
TULBURAREA DE PERSONALITATE PARANOID - CRITERII DSM IV
A. Neîncredere şi suspiciozitate faţ de alţii ale cror intenţii sunt interpretate ca ru-
voitoare şi care persist chiar în faţa unor dovezi puternice c nu exist nici un motiv de îngrijorare
- cel puțin 4 din urmtoarele:
- Suspecteaz fr o baz suficient c alții îi exploateaz, prejuduciaz ori îneal
- Este preocupat de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor ori
asociaților
- Refuz s aib încredere sau s fie mai apropiați de alții din cauza fricii nejustificate c
informațiile vor fi utilizate împotriva sa
- Citete intenții amenințtoare ori degradante în remarci sau evenimente benigne (chiar i
complimentele pot fi interpretate eronat; la fel ofertele de ajutor) Poart pic tot timpul, este
implacabil faț de insulte, injurii ori ofense; sentimentele de ostilitate persist foarte mult
timp
- Percepe atacuri la persoan sau la reputația sa, care nu sunt evidente altora i este prompt
în a acționa coleros sau în a contraataca
- Are suspiciuni recurente, fr nici o justificare, de ex referitoare la fidelitatea partenerului;
pot suferi de gelozie patologic
B. Nu survine exclusiv în cazul schizofreniei, al unei tulburri afective cu elemente
psihotice, ori al unei alte tulburri pshihotice i nu se datoreaz efectelor fiziologice directe ale
unei condiții medicale generale

TULBURAREA DE PERSONALITATE PARANOID – subtipuri

Schneider (1960) a împrțit paranoizii în 2 categorii:
• combativii (agresivi, exapansivi, iritabili)
• excentricii (suspicioi, îns în mod tcut, fac presupuneri ascunse despre motivele altora,
manifest credința în culte, secte)

Millon, Th., (coord., 2007), afirm c, dei, tulburarea de personalitate de tip paranoid este un
sindrom în sine, se poate, totui, asocia cu elemente, trsturi ale altor tulburri de personalitate.
Autorii propun urmtoarele variante ale personalitții de tip paranoid:

PARANOIDUL PERSEVERENT (se asociaz cu trsturi specifice tulburrii de personaliate

obsesivo-compulsiv)
Caracteristici: încpțânare, neînduplecare, implacabil, irascibil, nemilos, rigizi, perfecționiti, fr
simțul umorului, tensionați, au mania controlului.
PARANOIDUL FANATIC (se asociaz cu trsturi specifice tulburrii de personaliate trsturi
NARCISIC)
Caracteristici: aroganț, sentimentul omnipotenței, dispreț faț de ceilalți.
PARANOIDUL ARGOS (se asociaz cu trsturi specifice tulburrii de personaliate negativist
(sau pasiv-agresiv))
Caracteristici: ciclitor, arțgos, suprcios, nemulțumit, caustic, mitocanie, gelozie.
PARANOIDUL IZOLAT (se asociaz cu trsturi specifice tulburrii de personaliate evitant)
Caracteristici: schimbtor, cu toane, suprat; indispus, prost dispus, iritat, irascibil, suprcios,
capricios, hipersensibil la critic

Cauze:
• Se cunoate faptul c exist o anumit corelație între tulburrile de personalitate din
clusterul A i schizofrenie, astfel rudele bolnavilor de schizofrenie sunt mai predispuse s
dezvolte tulburarea de personalitate paranoid, decât personale care nu au astfel de rude.
• Pe lâng importana factorilor genetici, studiile au artat i rolul experienelor
traumatice din copilrie în dezvoltarea tulburrii de personalitate (Johnson, Bromlet,
McGeoch, 2005, apud. Barlow, Durand, 2009). Trebuie s fim îns precauţi şi atenți la
interpretarea mrturisilor acestor pacienți, mai ales când vine vorba de situații traumatice i
prejudicii personale (am aflat deja c aceste persoane tind s-i vad pe ceilalți i lumea,în
general, ca pe o amenințare).
• Factorul educație joac, de asemenea, un rol extrem de important. Copilul preia prin
educaie o serie de învminte i scheme de gândire de la prini. În cazul TPP, este
vorba de un pattern defectuos de a se raporta la ceilali, la lume, probabil din pricina
unor atenionri repetate de a fi extrem de vigileni la cei din jur i de a fi altfel decât
ceilali.
• Potrivit OBrien, Tresman & Silver (2003) i factorul cultural poate s fie implicat în
dezvoltarea TPP, mai ales la deținuți, refugiați, persoane cu deficiențe auditive.

Terapie:
• Datorit neîncrederii generalizate persoanele cu tulburare de personalitate paranoid au
mari dificultţi în a accepta s apeleze la serviciile unui consilier, psihoterapeut, iar
atunci când o fac au dificultţi în dezvoltarea unei relaţii de încredere, esenţial dealtfel în
succesul terapeutic.
• Realizarea alianţei terapeutice între client şi terapeut este primul pas extrem de
semnificativ într-o terapie cu rezultate pozitive, pas foarte greu de realizat cu o persoan cu
TPP.
• Spuneam mai sus c rarele sunt cazurile în care o persoan cu tulburare de personalitate
va solicta ajutor unui psihoterapeut, de regul familia ori instituţia pentru care lucreaz fiind
cele care se sesizeaz. Totuşi, în cazul în care acesta se prezint la cabinet din iniţiativ
proprie, este importanat de avut în vedere faptul c el nu va veni niciodat la terapie
având principala acuz faptul c e paranoid. El va veni pentru alte probleme, cum sunt
probleme recurente la locul de munc sau situaţii conflictuale în familie ori iminența unui
divorţ, ori faptul c partenera îl înşeal (s nu uitm faptul c tot ei sunt cei care sufer de
gelozie patologic, fâcând adevrate crize de gelozie fr a avea motive reale).
• Terapia trebuie centrat pe presupunerile lor eronate, acelea c toţi oamenii au
atitudini şi comportamente ru intenţionate (vis-a-vis de ei îndeosebi), respectiv pe
demolarea acestor credinţe şi pe construirea unora conform realitţii. De asemenea,
identificarea şi analiza proiecţiilor (respeciv faptul c aceste persoane atribuie altora
propriile intenţii rvoitoare) este un alt obiectiv important în lucrul cu persoanele cu TPP,
îns necesit mult fineţe, rbdare şi vigilenţ din partea terapeutului.
 • Terapia va fi una de suport. Se recomand terapeuţilor mare atenţie şi precauţie, îns, cci,
chiar i cel mai bun terapeut poate deveni obiectul suspiciozitii unui paranoid.
Acest lucru se întâmpl pentru c intimitatea le cauzeaz insecuritate datorit faptului
c se simt vulnerabili i expui.
• Se impune terapie individual, cea de grup nu este indicat datorit neîncrederii pe care
aceşti clienţi o manifest faţ de ceilalaţi oameni.

TULBURAREA DE PERSONALITATE PARANOID I LIDERII SECTELOR

Jim Jones, liderul sectei Templul oamenilor
• suicidul în mas 1978 Jonestown, Guyana
• 900 de oameni au murit, incluzând app 300 copii, bând cianur într-o butur..
• Se credea spiritul lui Iisus, alteori al lui Lenin
• Acte de caritate (cantine publice, programe sociale) + adopții pt a stârni interesul presei ... A
fost numit Filantropul Anului, de L.A. Herald
• A instaurat un regim de teroare – pedepse corporale, abuz sexual, tiranie, dependenț
emoțional

TULBURAREA DE PERSONALITATE SCHIZOIDĂ

⎯ Istoria tulburrii schizoide este corelat cu istoria schizofreniei
A fost descris de Kraepelin (1897), care a prezentat-o ca personalitate premorbid a
schizofreniei.
Bleuler (1911) a pus accentul pe slaba rezonan afectiv fa de cei din jur, pe incapacitatea
de a se bucura, de a tri satisfacia sau succesul.
 Se caracterizeaz clinic printr-un grad semnificativ de introversie, detaare de realitate,
sociofobie, non-implicare i slab rezonanț afectiv .

Epidemiologie
Prevalența – puține date, 0,5 – 7% din populația general
Prevalenț mai înalt la brbați, raportul brbați / femei = 2/1
Debutul – de obicei în prima copilrie

Trsturi caracteristice:
⎯ Tendinţ la izolare şi relativ dezinteres faţ de lumea exterioar
⎯ Contactele sociale şi afective se restrâng în favoarea unor activitţi solitare
⎯ Viaţ imaginar destul de intens dar bizar, cu preocupri filosofice, ştiinţifice şi teologice,
idealism doctrinar
⎯ Un anumit grad de pierdere al contactului cu realitatea, sociofobie
⎯ Persoana pare timid şi rece, indiferent
⎯ Indiferent faţ de activitţile plcute, distractive, sau faţ de experienţele sexuale
⎯ Evoluţia –> nu foarte favorabil, din cauza adaptrii sociale din ce în ce mai reduse –
desocializare –> poate conduce spre depresie atipic şi tentative de suicid
Agravarea trasturilor bolii poate anunţa chiar debutul unei schizofrenii
⎯ Sunt indiferenţi la laude sau critici.
⎯ Sunt nişte singuratici şi exprim foarte puţine emoţii.
⎯ Sunt retraşi, lipsiţi de simţ al umorului, reci şi aplatizaţi emoţional.
TULBURAREA DE PERSONALITATE SCHIZOID - CRITERII DSM IV
A. Un parttern pervaziv de detaare de relațiile sociale i o gam restrâns de exprimare a
emoțiilor în situații interpersonale, începând precoce în perioada adult i prezente într-o varietate
de contexte - cel puțin 4 din urmtoarele
- Nici dorinț, nici plcere din relațiile personale apropiate
- Prefer activitile solitare
- Manifest interes sczut în a întreține relații sexuale
- Gsete plcere în puține activitți
- Îi lipsesc prietenii apropiați, alții decât rudele de gradul I
- Este indiferent la admirația sau critica celorlalți
- Demonstreaz rceal i detaare emoțional ori afectivitate tocit
B. Nu survine exculsiv în cursul schizofreniei, al unei tulburri afective cu elemente psihotice, al
unei alte tulburri psihotice ori al unei tulburri de dezvoltare pervaziv i nu se datoreaz
efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale

Complicaii:
⎯ Se consider c poate apare ca un antecedent morbid al tulburrii delirante, schizofreniei
sau tulburrii depresive
majore
⎯ Pot apare episoade psihotice scurte

Cauze:
• Cauzele exacte ale tulburrii de personalitate schizoid nu sunt cunoscute, deşi un melanj
de factori genetici şi psiho-socio-educaţionali contribuie în mod indubitabil la dezvoltarea
acesteia.
• Este cunoscut faptul c tulburarea de personalitate schizoid are o prevalen
crescut în rândul rudelor persoanelor care sufer de schizofrenie sau de tulburare
de personalitate schizotipal. De asemenea, tulburari ale anumitor neurotransmiţtori
cum ar fi dopamina (care pot contribui şi la aparitia schizofreniei) pot fi implicaţi în
detaşarea social a persoanelor care sufer de tuburare de personalitate schizoid.
• Alte explicaţii se leag de mediul de viaţ al persoanei, cum ar fi prezenţa unui printe
rece emoţional, abuzul emoţional şi neglijarea copilului, un mediu familial ostil.
• Totodat, timidatea în copilrie poate fi un precursor al tulburrii de personalitate
schizoid la adult (Barlow, Durand, 2009). Aceştia sunt deseori descrişi ca hipersensibili în
copilrie şi pubertate. Este foarte probabil ca nevoile lor emoţionale s fi fost
bagatelizate ori tratate cu indiferenţ sau indignare în aceste etape de viaţ.

Psihoterapie:
• Dac lum în calcul faptul c tulburarea de personalitate schizoid îşi are originea în mediul
familial atunci se impune o intervenţie timpurie, care s ajute la diminuarea
problemelor de comportament. În aceste situaţii, de cele mai multe ori prinţii sunt cei
care ne aduc în atenţie situaţia copilului lor (chiar dac vorbim de adolescenţa târzie).
 • Când vorbim de o vârst mai înaintat sau de adultul matur, situaţia nu este foarte diferit,
în sensul c acesta rareori vine singur pentru a socilita ajutorul unui specialist, fie c este
vorba de un psiholog, un psihoterapeut ori de medicul psihiatru. De regul acesta vine la
specialist însoţit de familie sau la iniţiativa şi instenţele unei rude ori persoane
apropiate.
• Cazurile rare în care persoana poate solicita singur ajutor de specialitate sunt extrem de
rare, de regula atunci când aceasta se afl într-o criz profund (de exemplu depresia
sau pierderea locului de munc).
• Având în vedere faptul c abilitţile lor sociale nu au fost niciodat dezvoltate sau din
pricina utilizrii lor precare acestea s-au perimat, terapia trebuie s insiste foart mult pe
dezvoltarea unor abilitţi sociale, interepersonale, şi pe creşterea empatiei.
• Terapia trebuie s fie suportiv şi s-l ajute pe individ s stabileasc şi s menţin
relaţii sociale. Diminuarea anxietţii sociale şi a izolrii sunt alte obiective ale
psihoterapiei.
• Terapia de grup poate fi, de asemenea, eficient pentru c astfel clientul are şansa de
a interacţiona cu alte persoane, exersând noi abilitţi de relaţionare şi dobândind o
motivaţie social mai mare.

TULBURAREA DE PERSONALITATE SCHIZOTIPALĂ

 Se caracterizeaz prin comportament excentric i anomalii de gândire i de afectivitate
asemntoare schizofreniei
⎯ Prezint o prevalenț înalt printre rudele biologice ale pacienților cu schizofrenie, fiind
considerat ca parte a spectrului genetic al schizofreniei
⎯ Între 30-50% dintre pacienți au tulburare depresiv major

Epidemiologie
⎯ Prevalenț de 3% din populația general, la o evaluare clinic global
⎯ Evalurile simptomatice, bazate pe criterii standardizate indic o prevalenț de 10 – 20%
din populația general

Trsturi caracteristice:
⎯ Capacitate sczut de a lega relaţii mai strânse cu ceilalţi, anxietate social excesiv
(datorat mai mult unor temeri paranoide, decât fobiei sociale)
⎯ Rezonanț afectiv redus
⎯ Relaționare slab, cu sociofobie, absența prietenilor
⎯ Comportament bizar şi excentric
⎯ Introvertiți, cu viaț interioar bogat, cu un grad de detaare faț de lumea real
⎯ Prezint idei de referinţ, convingeri ciudate cu influenţe paranormale (superstiţii, telepatie,
clarviziuni)
⎯ Poate fi convins c deţine un control magic asupra celorlalţi – direct, prin gândire sau
indirect, prin intermediul unor obiecte în cadrul executrii unor ritualuri
⎯ Pot aprea tulburri de percepţie, în special diferite iluzii corporale
  Indivizii au o gândire magic sau credinţe stranii care influenţeaz comportamentul şi sunt
incompatibile cu normele subculturale (ex. superstiţiozitate, credinţ în clarviziune,
telepatie, fantezii şi preocupri bizare). De asemenea, ei triesc experienţe perceptive
insolite, incluzînd iluzii corporale. Au o gândire şi un limbaj bizar (ex. limbaj vag,
circumstanţial, metaforic, supraelaborat sau stereotip).
Rspunsurile pot fi cu conţinut abstract sau cu înţeles neobişnuit, fr a ajunge la incoerenţ
Comportamentul este considerat excentric prin:
- Maniera de a se îmbrca – obiecte de vestimentaţie care nu se potrivesc în ansamblu
- Gestica manierat
- Neglijarea convenienţelor sociale obişnuite

TULBURAREA DE PERSONALITATE SCHIZOTIPAL - CRITERII DSM IV

A. Un pattern pervaziv de deficite sociale i interpersonale manifestat prin disconfort acut în
relații i reducerea capacitții de a stabili relații intime, precum i distordiuni cognitive i de
percepție i excentricitți de comportament, începând precoce în perioada adult i
prezent într-o varietate de contexte - cel puțin 5 din:
- Idei de referinț
- Credințe ciudate sau magice care îi influențeaz comportamentul, necongruente cu normele
subculturale (superstițiozotate, credinț în clarviziune, telepatie, =cel de-al aselea simț; la copii i
adolescenți fantezii i preocupri bizare=)
- Experiențe perceptive neobinuite, incluzând iluzii corporale
- Gândire i vorbire ciudat (metaforic, excesiv elaborat)
- Ideații paranoide
- Comportament sau înfițare ciudate, excentric sau stranie
- Lipsa prietenilor apropiați sau confidenților, exceptând rudele de gradul I
-Anxietate social excesiv
B. Nu survine exculsiv în cursul schizofreniei, al unei tulburri afective cu elemente psihotice, al
unei alte tulburri psihotice ori al unei tulburri de dezvoltare pervaziv

Cauze:
• Tulburarea de personalitate schizotipal este strâns legat de schizofrenie, multe dintre
simptomele tulburrii fiind asemntoare cu cele ale schizofreniei, dar mai moderate ca
manifestare; legtura cu schizofrenia este sprijinit i de studiile genetice. Realizându-se
cercetri pe familii, gemeni i adopție s-a constatat o prevalen crescut a tulburrii de
personalitate schizotipal la rudele bolnavilor de schizofrenie (Silver & Davis, 2004
apud. Barlow, Durand, 2009). Totodat, prezenţa unui printe cu schizofrenie sau
personalitate schizotipal creşte riscul de dezvoltare a acestei afecţiuni.
• Factorii de mediu i educație pot, de asemenea, s influențeze dezvoltarea tulburrii în
cauz. Abuzul îndreptat asupra copilului, neglijarea sau stresul pot determina disfuncţii
cerebrale care duc la apariţia simptomelor schizotipale.
Psihoterapie:
• Aşa cum afirm şi Millon (2007) tulburarea de personalitate schizotipal este cea mai
uşor de identificat, îns cea mai greu de abordat cu psihoterapie. Ideal ar fi ca
intervenţia terapeutic s fie însoţit de tratament medicamentos, sugereaz acelaşi
autor, mai ales la persoanele la care trsturile bolii sunt destul de severe.
• Datorit gândirii lor bizare şi a ideaţiei paranoide pot distorsiona comunicarea cu
terapeutul şi impiedica formarea alianţei terapeutice.
• Studiile au artat c starea acestora nu se îmbuntţeşte în timp, din contr ei tind
s dezvolte caracteristici tot mai apropiate de schizofrenie. În ciuda celor
menţionate, ajutorul terapeutic poate fi util în diminuarea simptomatologiei sau în
amânarea decompensrii (depresie major ori schizofrenie mai ales).
• În primul rând aceşti clienţi au nevoie s înveţe s rspund potrivit în situaţiile
sociale (au mari dificultţi de relaţionare), s înveţe s-şi exprime adecvat
sentimentele sau s-şi ajusteze expresia facial şi vocea ca reacţie la anumiţi stimuli.
• Terapia de familie poate oferi de asemeni persoanei afectate reasigurarea suportului din
partea familiei şi creşterea încrederii.

TULBURAREA DE PERSONALITATE ANTISOCIALĂ

⎯ Dispreţ total faţ de drepturile celorlalţi, pe care adesea le şi încalc
⎯ Manifestrile încep din copilrie sau adolescenţ şi continu în perioada adult
⎯ Impulsivitate, instabilitate, pân la devianţ social
Nu se conformeaz normelor legale şi sociale
Pot s acţioneze repetat împotriva legii, prezentând numeroase arestri
⎯ Acţiunile antisociale se datoreaz şi unei impulsivitţi crescute, reacţii colerice de moment,
fr elaborri mintale şi fr a ţine cont de consecinţele actului svârşit
Comit acte de violenţ corporal, inclusiv faţ de membri ai familiei
Epidemiologie
⎯ 3-30% din populația clinic
⎯ 3% brbați – 1% femei din eantioanele comunitare

⎯ Pot fi agresivi şi faţ de propria persoan – automutilri

⎯ Scderea instinctului de conservare – manifest comportamente periculoase – vitez
excesiv de conducere, eventual sub influenţa alcoolului, consum de droguri, practicarea
unor <sporturi= riscante.
⎯ Instabilitatea comportamental se poate manifesta şi mai puţin grav d.p.d.v. legal, dar cu
influenţe negative asupra vieţii cotidiene – abandoneaz locurile de munc, prseşte
brusc domiciliul, îşi schimb des rezidenţa
⎯ Lips de responsabilitate pe plan financiar
⎯ Nu se simt niciodat vinovaţi de necazurile provocate celorlalţi sau de situaţiile dificile,
conflictuale, pe care le creeaz – lipsa remucrilor
⎯ Rceal afectiv, imaturitate, reacţii disforice
Evoluţia – marcat de:
- Acte de delicvenţ pedepsite prin lege (discernmânt pstrat)
- Stri depresive majore cu tentative suicidare
- Supradozri de droguri, accidente, infecţii HIV (comportament sexual riscant)
- Conjugopatii care duc la destrmarea familiei
- Vagabondaj şi cerşetorie

TULBURAREA DE PERSONALITATE ANTISOCIAL - CRITERII DSM IV

A. Exist un pattern pervaziv de desconsiderare i violare a drepturilor altora aprând de la
etatea de 15 ani – cel puțin 3 criterii din
- Incapacitatea de a se conforma normelor sociale în comportamentele legale, indicat de
comiterea repetat de acte care constituie motive de arest
- Incorectitudine, indicat de mințitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pentru profit
sau plcere personal
- Impulsivitate sau incapacitatea de a plnui dinainte
- Iritabilitate i agresivitate, indicate de luptele sau atacurile corporale repetate
- Neglijenț nesbuit pentru siguranța sa sau a altora
- Iresponsabilitate considerabil, indicat prin incapacitatea repetat de a avea un
comportament consecvent ori de a-i achita obligațiile financiare
- Lipsa de remucare

B. Individul are cel puțin 18 ani

C. Exista proba unei tulburri de conduit cu debut înainte de 15 ani
D. Comportamentul nu survine exclusiv în cursul schizofreniei ori al unui episod maniacal

Cauze:
• Nu doar factorii ereditari cât şi circumstanţele de mediu influenţeaz dezvoltarea acestei
tulburri de personalitate.
• Mediul familial (de acas), mediul şcolar, chiar şi comunitatea în care se dezvolt
copilul au o influenţ marcant asupra acestuia. Astfel, un mediu familial sau şcolar
extrem de punitiv reprezint un factor de risc. A tri într-un mediu haotic, fr norme,
reguli în care conflictele intrafamiliale sunt constante reprezint iarşi o condiţie a
acestei tulburri de personalitate ca şi prezenţa unor prinţi consumatori de droguri ori
alcool, abuzivi emoţional şi fizic. Copilului îi va fi greu s realizeze legturi emoţionale,
se poate ajunge la izolare şi mai mult poate vedea lumea ca ostil, imprevizibil şi
periculoas.
• Lipsa modelelor de comportanament sanogen, pozitiv, lipsa recompenselor pentru
acţiunile acceptate sociale, creşte riscul pentru angajarea în acte reprobalile de
societate (certuri, bti, furt, vandalism etc.).

Psihoterapie:
• Problema major în asistarea antisocialilor este aceea c ei nu consider c au o
problem.
 • Antisocialii ajung la terapie de cele mai multe ori împotriva dorinţei lor, motivele fiind
exmatricularea de la şcoal, pierderea job-ului, iminenţa divorţului sau acuzaţii
penale.
• Acestor clienţi le lipseşte empatia, capacitatea de realizare a insightului şi au o conştiinţa
deficitar. Pentru ei terapia este un soi de joc, o experienţ agasant din lungul şir de
constrângeri sociale.
• Terapia îşi va propune ţeluri modeste, focusându-se mai ales pe stoparea actelor
criminale. Clienţii cu tulburare de personalitate antisocial arat cel mai frecvent ostilitate
faţ de terapeut pân când vor învţa s capete încredere în acesta.
• Clienţii antisociali sunt experţi în a mima remuşcarea, sau chiar schimbarea
atitudinilor antisociale, pentru ca ulterior s se întoarc la comportamentele lor
criminale. Totuşi, nu trebuie s devenim neîncreztori sau s dezvoltm suspiciuni cu
clienţii care par s fac progrese.
• Terapia de grup s-a dovedit mai eficient decât cea individual. De asemenea, unii
clinicieni vorbesc de faptul c succesul terapeutic în asemenea cazuri este influenţat de
vârsta clientului, a.î. s-au înregistrat progrese mai mari la persoanele cu o vârst mai
înaintat. S nu uitm, îns, faptul c tulburrile de personalitate înregisteaz o diminuare
a simptomatologiei dup vârsta de 40 de ani.
• Se impune identificarea copiilor cu risc crescut de dezvoltare a tulburrii de
personalitate antisocial şi intervenţie timpurie. Comportamentul agresiv al copiilor
tinde s fie stabil (un copil care minte, fur, insult, îi ameninţ pe ceilalţi va face acest
lucru toat viaţa).
• Prinţii vor fi învţaţi cum s recunoasc problemele, tulburrile de comportament
ale acestora şi, totodat, cum s le încurajeze comportamente prosociale, adaptative.
Studiile au artat c acest tip de programe corecteaz tulburrile de comportament care se
pot traduce la vârsta adult în tulburarea de personalitate antisocial (Harris & Rice, 2006).
• Este important s se stabileasc reguli de conduit şi disciplin extrem de clare, şi
recompense pentru respectarea acestora. Lipsa de reguli sau inconstaţa în
sancţionarea comportamentelor indezirabile confuzeaz copilul, acesta devenind
încurcat în privinţa comportamentelor acceptate si neacceptate.

Studiu de caz: - tulburare de personalitate antisocial

FEMEI ANTISOCIALE
Aileen Wuornos - antisocial + borderline, prostituat, criminala in serie
- copilarie marcata de abandon si abuzuri sexuale incestuoase
- a comis numeroase jafuri armate si alte acte de violenta, a ales calea strazii, ... alegand sa
ucida barbatii care o acostau. Pana in ultima sa zi de viata, Aileen a jurat ca a fost violata
intr-un mod brutal de prima sa victima, declarand ca fapta sa a fost un act de legitima
aparare.
- a ucis 7 barbati care vroiau sa intretina raporturi sexuale cu aceasta.
- inaintea executiei sale, Aileen a rabufnit pentru ultima oara, invinovatind media, avocatii si
societatea pentru soarta ei
TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE
 Instabilitatea relaţiilor interpesonale, a propriei imagini despre sine, a afectelor
(impulsivitatea manifestat prin cheltuieli abuzive, joc patologic, abuz de substanţ, mâncat
excesiv, relaţii sexuale dezorganizate etc.)
 Sensibili faţ de circumstanţele exterioare
 Subiecţii experimenteaz o team excesiv de abandon, de rejecţie, neîncredere în sine
 Reacţioneaz cu furie chiar şi când se afl în faţa unei situaţii justificate de separare, clar
limitate în timp, sau a unor schimbri de plan
 Datorit sentimentului de abandon – adevrate crize de panic sau mânie, pân la
automutilri şi tentative sau echivalenţe suicidare (în 8-10% din cazuri suicidul este
reuit)

Epidemiologie
⎯ 2% din populația general
⎯ 10% ambulatoriu
⎯ 20% pacienții psihiatrici internați
⎯ 30-60% din populația clinic cu tulburri de personalitate

 Afectarea relaţiilor personale, prin tendinţa idealizrii potenţialului lor înc de la primele
întâlniri - Solicit petrecerea unui timp prea îndelungat de la început
 Sunt împrtşite multe detalii intime
 De la idealizare – trec foarte uşor la nemulţumire şi devalorizare, care se exprim de multe
ori dramatic
 Viaţa afectiv este marcat de sentimente de <vid interior=, dar şi de o reactivitate crescut
a dispoziţiei, cu accese necontrolate de furie

Kreisman J.J., Straus, H., (2004), propun urmtoarea list de caracteristici:

TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE - CRITERII DSM IV
Un pattern pervaziv de instabilitate i emoționalitate, care poate fi sesizat înc din adolescenț ori
la debutul vieții adulte şi prezent într-o varietate de contexte, ca indicat de cinci (sau mai multe)
dintre urmtoarele:
(1) eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar. Not: Nu include comportamentul
suicidar sau automutilant, care figureaz la criteriul 5;
(2) un pattern de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin alternare între
extremele de idealizare şi devalorizare;
(3) perturbare de identitate: imagine de sine sau conştiinţ de sine marcat şi persistent instabil;
(4) impulsivitate în cel puţin dou domenii care sunt potenţial autoprejudiciante (de ex., cheltuieli,
sex, abuz de o substanţ, condus imprudent, mâncat compulsiv. Not: Nu include comportamentul
suicidar sau automutlilant, care figureaz ia criteriul 5
(5) comportament, gesturi sau ameninţri recurente de suicid ori comportament automutilant;
(6) instabilitate afectiv datorat unei reactivitţi marcate a dispoziţiei (de ex., disforie episodic
intens, iritabilitate sau anxietate durând de
regul câteva ore şi numai rareori mai mult de câteva zile);
(7) sentimentul cronic de vid; mânie intens, inadecvat ori dificultate în a controla mânia (de ex.,
manifestri frecvente de furie, stare coleroas permanent, bti repetate);
(9) ideaţie paranoid sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legtur cu stresul.

Cauze:
• Experiențele traumatizante din copilrie, ca neglijarea, abuzul emoional, fizic, sexual,
lipsa suportului, pedepsele repetate, critica constant, ignorarea copilului atunci
când acesta este suprat, lipsa unui ataament sntos sunt strâns legate de TPB.
• studiile au artat c persoanle cu TPB îi descriu prinii ca indifereni, abuzivi, sau
invazivi, (Parker et al., 1999)
• Potrivit studiilor, peste 50% dintre persoanele cu TPB, au trit experiene de abuz
sexual în copilrie (Silk, K.R., Wolf, T.L., Ben-Ami, D.A., 2005). Alte studii au artat c
formele severe de abuz se coreleaz cu trsturi mult mai disruptive ale TPB, deci,
se pare c, cu cât abuzul este mai dur, grav (durata abuzului, dac a existat
penetrare, etc.) cu atât formele de manifestare ale TPB sunt mai severe, accentuate
(Zanarini et al., 2002).
• Copii ajung s cread c ceilalți sunt ri i interesați doar de propria lor gratificare.
• Experiențele de disociere, suspiciozitatea, teama de abandon i eforturile de a-l evita, relații
haotice, intoleranța la singurtate, acte automutilante sau suicidare, toate aceste trsturi
comune TPB, sunt definitorii pentru persoanele care au trecut prin evenimente
traumatizante, îndeosebi abuz sexual.
• Acest lucru nu înseamn c abuzul sexual este o condiție de sine stttoare, necesar i
suficient pentru dezvoltarea tulburrii de personalitate borderline.
• Abuzul sexual este corelat cu o serie de probleme ale anumitor persoane cu TPB i poate
constitui o cauz a dezvoltrii tulburrii, dar nu este nicidecum o condiție sine qua non a
TPB.
Psihoterapie
• TPB intr foarte des în atenţia specialiştilor, chiar mai des decât persoanele care
sufer de anxietate şi tulburri ale dispoziţiei.
• Deşi rspund pozitiv la anumite medicamente, eforturile pentru un tratament de succes
sunt foarte mari deoarece implic adesea lupta cu drogurile, tentativele de suicid şi
complianţa la tratament a acestor pacienţi. În consecinţ, pot exista specialişti care sunt
refractari în a lucra cu aceste persoane.
• Terapia va fi una de suport, iar clienţii vor fi învţaţi cum s-şi identifice emoţiile şi
cum s şi le gestioneze.
• Focusarea pe factorii stresori care se constituie în triggeri pentru tentativele de
suicid şi a ajuta pacientul s fac faţ acestor situaţii este un obiectiv imperios în
terapie. O atenţie sporit va fi centrat mai întâi pe comportamentele autolitice şi apoi pe
alte comportamente care interfer cu calitatea vieţii pacientului (relaţia terapeutic, relaţiile
cu familia, prietenii, relaţiile profesionale).
• Re-experimentarea evenimentelor traumatice pentru a-i ajuta pe aceşti clienţi s
externalizeze emoţiile negative şi s dea un alt sens fricii şi furiei asociate cu aceste
situaţii este un alt obiectiv importanat al psihoterapiei.
• Psihoterapia poate ajuta la o mai bun integrare social a acestor persoane, mai puţine
tentative de suicid (sau nicio tentativ), reducerea depresiei şi anxietţii.
• Kreisman J.J., Straus, H., (2004) afirm c cele mai multe persoane cu tulburare de
personalitate borderline, sufer o remisiune a simptomatolgiei invalidante, iar un procent de
25% dintre acetia îi revin complet, în sensul c nu mai satisfac criteriile pentru TPB. Nu
trebuie totui s omitem faptul c aceast tulburare de personalitate este o maladie foarte
periculoas, chiar fatal (un procent de 8-10% dintre pacienți se sinucid).

TULBURAREA DE PERSONALITATE - HISTRIONICĂ

⎯ Labilitate emoţional excesiv
⎯ Comportament direcţionat spre atragerea atenţiei (atitudini dramatice şi teatralism)
⎯ Nu se simt confortabil dac nu sunt în centrul atenţiei, <sufletul petrecerii=
⎯ Solicit în mod continuu atenţia celor din jur, în caz contrar – creaz scene dramatice
⎯ Atitudini cu conotaţii sexuale nepotrivite, cu scop provocator şi seductiv – erotizarea
raporturilor sociale (chiar şi în context profesional)
⎯ În acelaşi timp, pot exista o serie de modificri sexuale – frigiditate, nimfomanie
⎯ Aparenţa fizic prezint mare importanţ – cheltuie energie şi bani pentru haine şi diverse
accesorii

Epidemiologie
⎯ 2-3% din populația general
⎯ 10-15% din pacienții internați i ambulatori în unitțile de sntate mintal

⎯ Utilizeaz detaliile fizice şi vestimentare pentru a <vâna complimente=

⎯ Manifest o suprare exagerat faţ de un comentariu critic
⎯ Discursul – expuneri dramatice, far suport faptic, cu utilizarea de adjective, fabulaţii,
producţii imaginare
 ⎯ Sunt uşor sugestionabile – opiniile lor sunt uşor influenţate de alţii
⎯ Consider orice relaţie interpersonal, indiferent de contextul ei, mai intim decât este în
realitate, atitudine
cu atât mai evident exprimat, cu cât este vorba
despre o relaţie social important.
⎯ Sunt manipulativi, orientaţi spre satisfacerea propriilor interese. Se entuziasmeaz facil şi
efemer.
⎯ Pot exista ameninţri cu suicidul.

TULBURAREA DE PERSONALITATE HISTRIONIC - CRITERII DSM IV

Un pattern pervaziv de emoționaliatte excesiv i cutarea atenției, începând precoce în
perioada adult i prezent într-o varietate de contexte – 5 din urmtoarele:
- Este incomodat de situațiile în care nu se afl în centrul atenției
- Interacțiunea cu alții caracterizat de comportament seductor i provocator sexual
inadecvat
- Schimbare rapid i expresie superficial a emoțiilor
- Uzeaz în mod constant aspectul fizic pentru a atrage atenția asupra sa
- Stil de a vorbi extrem de impresionistic i lipsit de detalii
- Autodramatizare, teatralism, i o exprimare exagerat a emoțiilor
- Sugestionabil, uor de influențat
- Consider realțiile mai intime decât sunt în realitate

Cauze:
• Astfel, o persoan poate avea predispoziția genetic pentru a manifesta acest tip de
tulburare sau poate tri într-un mediu care s faciliteze dezvoltarea acesteia.
• Factorii de mediu care ar putea fi implicați includ lipsa de norme, repere sanogene, critici
constructive în timpul copilariei.
• Dac prinii sunt inconsecveni în a-i arta simpatia ori dezaprobarea pentru
diferite comportamente pe care copilul le manifest, acesta din urm va ajunge s fie
confuzat i nu va mai ti ce tip de comportament este dezirabil pentru a atrage
admiraia i afeciunea prinilor.
• În aceeai msur, dac copilul se simte respins sau este carențat afectiv, acesta va apela
la tot soiul de iretlicuri i demonstrații pentru a câtiga interesul printelui.

Terapie
• cunoscând faptul c viața emoțional a acestor persoane este foarte evervescent, ne
ateptm ca ele s ne contacteze mai ales când se confrunt cu o situaie de
separare de o persoan drag, de regul un partener de cuplu (desprire, divor). O
alt situație ar fi cea legat de pierderea prin deces a unei persoane apropiate, pierdere
care îi provoac o suferinț major, care poate conduce persoana cu TPH chiar ctre un
episod depresiv.
• Scopul terapiei este acela de a ajuta clientul s descopere motivaiile individuale i
temerile asociate cu gândurile i comportamentul su, dar i de a-l ajuta s se
raporteze la cei din jur, la lume, într-un mod pozitiv, mai putin egocentric.
 • De regul terapia se focuseaz în mare parte pe problematica relaiilor interpersonale.
tim deja c persoanele cu TPH îi manipuleaz pe cei din jur nu doar utilizându-i armul
personal, puterea de seducție i prin avansuri sexuale explicite, dar i prin adevrate
crize emoionale sau lamentrile perpetue. Aceste persoane au nevoie s fie învate
cum beneficiile obinute prin asemenea tertipuri sunt beneficii pe termen scurt, care
se vor transforma în adevrate costuri pe termen lung. Persoanele cu TPH au nevoie
s cunosc i alte modaliti de a-i negocia nevoile i relaiile.
• Cu toate c automutilarea i tentativelele de suicid pot fi întâlnite la aceti pacienți mai ales
în scopul atragerii atenției celorlalți (apropiați, terapeut, medic), aceste comportament nu
trebuie totui bagatelizate, ci este important s tratm cu seriozitate gândurile i modul de
acțiune ale persoanei cu tulburare de personalitate histrionic.
• Medicația este recomandat doar atunci când persoana a suferit decompensri (depresie,
anxietate).

TULBURAREA DE PERSONALITATE NARCISICĂ

⎯ Nevoia de a fi admirat, pattern de grandoare
⎯ Lipsa empatiei
⎯ Acord mult importanţ propriei persoane
⎯ Îşi supraestimeaz capacitţile şi realizrile
⎯ Devalorizare a acţiunilor şi contribuţiei celorlalţi
⎯ Preocupaţi de fantezii referitoare la mari succese, putere, strlucire în societate, frumuseţe
admirat de toat lumea şi iubiri ideale
⎯ Se consider persoane <speciale=, unice, superioare
⎯ Este sensibil la critic sau pierdere.
⎯ Are pretenţii exagerate de tratament favorabil şi supunere dorinţelor sale.
⎯ Caut relaţii cu persoane fcând parte din categorii sociale privilegiate

Epidemiologie
• 1% din populația general
• 2-16% din populația clinic

⎯ Insist ca în anumite situaţii s beneficieze de serviciile celor mai buni avocaţi, doctori,
stilişti, instructori
⎯ Nu pot aprecia meritele celorlalţi
⎯ Nu manifest empatie pentru problemele sau sentimentele celorlalţi
⎯ Nu au rbdare şi nici interes s asculte problemele personale ale interlocutorilor
⎯ Fac remarci nepotrivite, fiind indiferenţi faţ de anumite situaţii speciale în care se afl
cellalt
⎯ Invidie faţ de realizrile altora
⎯ Comportament arogant, superior şi snob
TULBURAREA DE PERSONALITATE NARCISIC - CRITERII DSM IV
Un pattern pervaziv de grandoare (în fantezie i comportament), necesitatea de admirație
i lisa de empatie, începând precoce în perioada adult i prezent într-o varietate de contexte, - 5
din urmtoarele:
- Sentiment grandios de autoimportanț
- Fantezii de succes nelimitat
- Se crede aparte i unic, ori trebuie s se asocieze numai cu oameni cu statut înalt
- Necesit admirație excesiv
- Pretenții excerbate de tratament favorabil special ori supunere automat la dorințele sale
- Exploatator interpersonal
- Lipsa empatiei
- Invidie
- Aroganț, comportamente sfidtoare

Cauze:
• Tindem s consideram ca i alți specialiti care au studiat problematica tulburrilor de
personalitate, c acestea se dezvolt ca urmare a unei învri defectuase a copilului
de ctre parinte/tutore a ceea ce inseamn empatia.
• Consecința acestei învțri deficitare fiind o fixare a copilului în stadiul centrrii pe sine a
ciclului dezoltrii.
• Indulgena sau permisivitatea exagerat, admiraia excesiv i supraevaluarea din
partea prinilor, fr a fi echilibrate de o atitudine realist, ponderat, contribuie la
dezvoltarea acestei tulburri de personalitate.
• Ateptrile foarte mari din partea prinilor, cerinele exacerbate sau supraprotecia
pot fi alte cauze ale TPN.
• Comportamentele instabile i incongruente ale prinilor pot servi ca model copiilor
a.î acetia pot prelua un comportament de tip manipulativ.
• De asemenea, neglijarea copilului, abuzul emoțional sau fizic al acestuia pot prilejui la
rândul lor dezvoltarea unei tulburri narcisistice de personalitate.

Terapie:
• Terapia în cazul acestor persoane trebuie centrat pe contientizarea sentimentelor de
grandoare, pe hipersensibilitatea la evaluare i pe lipsa de empatie a acestor
persoane.
• Terapia va avea ca scop scoaterea acestor pacieni din lumea fantasmelor
neîntrerupte i ghidarea acestora în gsirea unor bucurii reale, plceri mrunte în
viaa de zi cu zi.
• Un alt obiectiv va fi legat de contientizarea emoiilor care îl împing s fie în mod
constant în competiie, s nu aib încredere în altii si chiar sa se dispretuiasca pe
sine si pe ceilalti.
• A-i ajuta s se focuseze pe sentimentele altora, deci s exerseze empatia, este un alt
scop al terapiei, alturi de acela de a-i ajuta s accepte i s fac fa criticilor aduse de
alte persoane.
 • A-l ajuta pe individ s îi contureze o imagine de sine cât mai realist, s poate
interacționa mai bine cu ceilalți, s devin disponibil pentru intimitate în relații (fie ele de
prietenie ori amoroase) este un demenrs care poate dura câțiva ani ținând cont de faptul c
trsturile de personalitate sunt destul de dificil de schimbat.
• Îns, scopurile pe termen scurt ale psihoterapiei pentru pacienii cu tulburarea de
personalitate NARCISIC se adreseaz mai curând unor condiii comorbide cum ar fi
abuzul de substane sau alcool, depresia, anxietatea, încrederea sczut în sine (vezi
complexul de superioritate) i ruinea.
• Este recomandat terapia individual, îns i terapia de grup poate aduce beneficii, în
sensul unei mai bune relaționri cu alte persoane. În acest fel, pacientul poate învța cum
s-i asculte pe ceilalți, s le recunoasc sentimentele i s ofere suport.
• Tratamentul poate fi i unul medicamentos doar în situația în care persoana prezint
simptome de depresie, anxietate sau alte afecțiuni.

TULBURAREA DE PERSONALITATE EVITANTĂ (ANXIOASĂ)

⎯ Sentiment de inferioritate, team şi insecuritate
⎯ Inhibiţie social
⎯ Hipersensibilitate la evaluri negative din partea celorlalţi
⎯ Evit orice implicare social sau profesional care presupune relaţii interpersonale
semnificative
⎯ Se tem de critic, dezaprobare, rejecţie
⎯ Reticenţ faţ de promovrile profesionale
⎯ Nu se implic în activitţi de grup

Epidemiologie
• 0.5-1% din populația general
• 10% din pacienții ambulatorii întâlniți în clinicile de sntate mintal

⎯ Relaţiile intime sunt cu greu acceptate, din teama de a nu se expune şi de a fi ridiculizate

⎯ Accept o relaţie numai când au siguranţa de a fi plcuţi şi aprobaţi fr criticism
⎯ În societate sunt tcuţi, timizi, retraşi
⎯ Particip rar la conversaţii din teama de a nu spune ceva nepotrivit
⎯ Prefer un stil de viaţ simplu, cu rutin, fr expuneri la situaţii şi relaţii noi, din nevoia de
siguranţ
⎯ Comportamente compensatorii: sfidarea unor situaţii riscante – sporturi periculoase, sau
înfruntarea unor situaţii redutabile
⎯ Prefer prezenţa unei persoane contrafobice sau a unui obiect

TULBURAREA DE PERSONALITATE EVITANT (ANXIOAS) - CRITERII DSM IV

Un pattern pervasiv de inhibiţie social, sentimente de insuficienţ şi hipersensibilitate la
evaluare negativ, începând precoce în perioada adult şi prezent într-o varietate de contexte,
dup cum este indicat de patru (sau mai multe) dintre urmtoarele:
(1) evit activitţile profesionale care implic un contact interpersonal semnificativ, din cauza fricii
de critic, dezaprobare sau rejecţie;
(2) nu doreşte s se asocieze cu alţi oameni decât dac este sigur c este apreciat;
(3) manifest reţinere în relaţiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs ori de a nu fi
ridiculizat;
(4) este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situaţii sociale,
(5) este inhibat în situaţii interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare;
(6) se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;
(7) refuz s-şi asume riscuri personale sau s se angajeze în orice activitţi noi din cauza faptului
c acestea l-ar putea pune în dificultate.

Cauze:
• În susținerea ideii conform creia natura relației printe-copil poate influența dezvoltarea
anumitor tulburri de personalitate, v facem cunoscut un studiu realizat de Stravnsky, Elie
and Franche, 1989 (apud. Barlow, Durand, 2009) în urma cruia s-a constatat c
persoanele cu TPE i-au descris prinii ca manifestând comportamente de
respingere în raport cu ei, de învinovire i blamare, de suport emoional redus.
• Putem concluziona c, respingerea din partea prinilor poate genera o stim de sine
sczut la copil, un pattern de ataament anxios, culminând cu alienarea social a
acestuia, elemente care care îl vor însoi pân la maturitate.
• Pe de alt parte i hiperprotectivitatea din partea prinilor este o alt component
care poate sta la baza TPE. Un copil care nu este încurajat s se exprime (verbal sau prin
alte mijloace), sau care nu este lsat s îndeplineasc nicio acțiune sau angajament fr
atenta supraveghere sau chiar implicare a printelui va dobândi acea anxietate de contact
i se va considera pe sine un inapt social (aa cum în mod tacit sau chiar explicit l-a învțat
printele despre el; toate acestea, desigur, cu scopul de a-l proteja).
• Un alt aspect de luat în considerare este cel legat de posibile tare sau defecte fizice
instalate înc din copilrie care pot accentua distresul la contactul social, mai ales în cazuri
de reacții ostile din partea celorlalți.

Terapie
• Din cauza comportamentelor specifice de evitare a contactelor umane, aceste persoane
rareori ajung în atenția specialitilor din inițiativ proprie. Este nevoie de suportul familiei
sau apropiaților pentru ca demersul terapuetic s poate avea loc.
• În ceea ce privete succesul terapeutic cu aceti pacienți trebuie s cunoateți faptul c
aliana terapeutic este un predictor important al acestuia.
• Problemele pe care le experimenteaz persoanele cu TPE sunt similare celor care sufer
de sociofobie (fobia social), abordarea fiind destul de similar, centrându-se pe
externalizarea i resemnificarea situaiilor psiho-traumatizante, cu impact major în
sfera emoional a individului.
• Recâtigarea încrederii în sine….
TULBURAREA DE PERSONALITATE DEPENDENTĂ
⎯ Tendinţa sistematic de a lsa în mod pasiv pe altul s ia deciziile, importante sau minore
⎯ Teama de abandon
⎯ Atitudine de supunere pasiv
⎯ Dificultţi chiar şi în abordarea unor decizii zilnice, de rutin
⎯ Solicit exces de asigurri şi avizri din partea celorlalţi
⎯ Îl urmeaz în totalitate pe cellalt, care îşi va asuma responsabilitatea pentru toate
domeniile vieţii

Epidemiologie
• Printre cele mai frecvent raportate tulburri de personalitate întâlnite în clinicile de sntate
mintal

⎯ Dependenţa se manifest de obicei faţ de unul dintre prinţi sau soţi, se datoreaz unei
importante lipse a încrederii în sine, în propria judecat şi
abilitţi
Pot accepta anumite lucruri agreate de cellalt chiar dac lor le sunt neplcute
⎯ Nu îşi exprim preferinţele, pentru a nu-şi pierde suportul
⎯ Aceste persoane, în consecinţ, pot fi expuse deseori abuzurilor verbale, fizice sau
sexuale.
⎯ În momentul sfârşirii unei relaţii, prin desprţire, moarte, persoana <dependent= caut rapid
pe altcineva care s-i asigure suportul necesar
⎯ Se ataşeaz uneori nediscriminativ şi în mare grab de alt persoan, datorit convingerii
c nu ar putea funcţiona în afara unei relaţii
strânse

TULBURAREA DE PERSONALITATE DEPENDENT - CRITERII DSM IV

O necesitate excesiv şi pervasiv de a fi tutelat, care duce ia un comportament submisiv şi
adeziv şi la frica de separare, şi care începe precoce în perioada adult şi este prezent întro
varietate de contexte, dup cum este indicat de cinci (sau mai multe) dintre urmtoarele:
(1) are dificultţi în a lua decizii comune fr o cantitate excesiv de consilii şi reasigurri din
partea altora;
(2) necesit ca alţii s-şi asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieţii lui;
(3) are dificultţi în a-şi exprima dezacordul faţ de alţii din cauza fricii de a nu pierde suportul sau
aprobarea. Nota: Nu implic frica real de retribuţie;
(4) are dificultţi în a iniţia proiecte ori a face ceva singur (din cauza lipsei de încredere în judecata
sau capacitţile sale, mai curând decât din cauza lipsei de motivaţie sau de energie);
(5) merge foarte departe spre a obţine solicitudine şi suport de la alţii, pân la punctul de a se oferi
voluntar s fac lucruri care sunt neplcute;
(6) se simte incomodat sau lipsit de ajutor când rmâne singur din cauza fricii exagerate de a nu fi
în stare s aib grij de sine;
(7) caut urgent alt relaţie drept surs de.solicitudine şi suport când o relaţie strâns se termin;
(8) este exagerat de preocupat de frica de a nu fi lsat s aib grija de sine.
Cauze:
⎯ Decesul timpuriu al unui printe, neglijarea sau lipsa de atenie a tutorilor sau pot
genera teama de abandon.
⎯ Stilul de ataşament format în contextul relaţiilor de ataşament timpurii are un impact
semnificativ asupra personalitţii adultului.
⎯ Ataşamentul securizant ne dezvolta abilitatea de a ne simţi în siguranț, de a explora
lumea, de a fi echilibraţi din punct de vedere emoţional, de a avea aşteptri sntoase de la
relaţiile cu ceilalţi. Un ataament insecurizant, pe de alt parte, va conduce la
sentimente de abandon, de respingere social, izolare, labilitate emoţional, o stim
de sine sczut, motiv pentru care nevoia de acceptare şi valorizare din partea celor
din jur i dependena de ceilali este foarte mare.
⎯ Astfel, un pattern de ataament insecurizant va sta la baza dezvoltrii unei anxietți legate
de posibilitatea pierderii suportului celor apropiați sau chiar a pierderii celor dragi.

Terapie
⎯ Scopul terapiei, în general, este acela de a-l face pe pacient s devin independent
i responsabil, lucru pe care submisivitatea i dependența de cellalt specifice pacientului
cu TPD îl îngreuneaz.
⎯ Acesta trebuie încurajat s ia decizii singur, începând cu abordarea unor situaii
zilnice, de rutin i pân la deciziic mai importante.

TULBURAREA DE PERSONALITATE OBSESIVO-COMPULSIVĂ (ANANCASTĂ)

⎯ Preocupare faţ de ordine, detalii, perfecţionism, verificare, scrupulozitate, încpţânare,
rigiditate
⎯ Încearc s deţin controlul asupra activitţii zilnice
⎯ Acord o prea mare atenţie detaliilor nesemnificative, regulilor, procedurilor, listelor – cu
epuizarea activitţii pân la obţinerea esenţialului
⎯ Timpul este risipit şi în problemele importante mereu amânate
⎯ Perfecţionismul şi standardele de performanţ autoimpuse determin disfuncţionalitate
⎯ Sunt atât de preocupaţi de verificarea fiecrui detaliu al unui proiect, indiferent cât de bun,
încât acesta risc s nu fie îndeplinit niciodat
⎯ Sunt devotaţi muncii, profesiei

Epidemiologie
• 1% din eantioanele comunitare
• 3-10% la indivizii care se prezint la clinicile de sntate mintal

⎯ Neglijeaz activitţile plcute şi petrecerea timpului cu prietenii

⎯ Chiar şi atunci când îşi acord scurte vacanţe timpul nu este irosit, luându-şi întotdeauna cu
ei şi <ceva de lucru=
⎯ Activitatea de recreere este considerat o sarcin foarte serioas – totul trebuie s fie
performant şi perfect
⎯ Manifest conştiinciozitate, scrupulozitate şi inflexibilitate şi faţ de valori morale şi etice
 ⎯ Manifest tendinţa de a pstra orice fel de obiect, chiar dac acesta nu prezint o <valoare
sentimental= – motivaţia – acel obiect poate fi
cândva util (se supr dac îi sunt aruncate, face eforturi pentru a le recupera)
⎯ Accept cu dificultate s delege pe cineva pentru unele activitţi sau s lucreze cu alte
persoane –condiţioneaz respectarea exact a detaliilor
planului lor de activitate
⎯ În domeniul financiar – aceeaşi scrupulozitate a planificrii banilor – care nu trebuie irosiţi,
ci pstraţi, pentru eventuale <catastrofe=

TULBURAREA DE PERSONALITATE OBSESIVO-COMPULSIV (ANANCAST) - CRITERII

DSM IV
Un pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfecţionism şi control mental şi interpersonal
în detrimentul flexibilitţii, deschiderii şi eficienţei, începând precoce în perioada adult şi prezent
într-o varietate de contexte, dup cum este indicat de cel puţin patru (sau mai multe) dintre
urmtoarele:
(1)este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în aşa msur c
obiectivul major al activitţii este pierdut;
(2) prezint perfecţionism care interfereaz cu îndeplinirea sarcinilor (de ex., este incapabil s
realizeze un proiect, deoarece nu sunt satisfcute standardele sale extrem de stricte);
(3) este excesiv de devotat muncii şi productivitţii, mergând pân la excluderea activitţilor
recreative şi a amiciţiilor (nejustificat de o necesitate economic evident);
(4) este hiperconştiincios, scrupulos şi inflexibil în probleme de moralitate, etic sau valori (fapt
nejustificat prin identificare cultural sau religioas);
(5) este incapabil s se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când acestea nu au nici o
valoare sentimental;
(6) refuz s delege sarcini sau s lucreze cu alţii în afar de cazul când aceştia se supun exact
modului lui de a face lucrurile;
(7) adopt un stil avar de a cheltui, atât faţ de sine cât şi faţa de alţii, banii fiind vzuţi ca ceva ce
trebuie strâns pentru eventuale catastrofe;
(8) prezint rigiditate şi obstinaţie.

Cauze
• Nu s-a identificat o cauz specifica a acestei tulburari a personalitatii, îns este cunoscut
faptul c experientele de viaț timpurii (cldura mediului familial, responsivitatea adecvat
la nevoile copilului) au un rol major în dezvoltarea armonioas a fiinei umane sau, la celalalt
pol, în dezvoltarea tulburrilor de personalitate de ctre acestea.
• Comunicarea inautentic i inadecvat cu copilul, pedepsele aplicate de prini
pentru fiecare greeala i abatere de la reguli, indiferent cât de minore, au ca
rspuns un copil care nu se poate dezvolta în siguran sau manifesta bucuria,
spontaneitatea sau gândirea în mod independent. Acesta va dezvolta în schimb o
simptomatologie obsesiv-compulsiv drept strategie de a evita pedeapsa.
 • Aceti copii sunt invadați de furie pe care în mod vdit o resimt faț de prinți, îns o furie
pe care acetia o mascheaz, disimuleaz. Ei vor manifesta întodeauna obedienț faț de
orice autoritate, îns îi pot trata cu nedreptate pe cei mai slabi decât ei.
• Influențele culturale pot juca un rol în dezvoltarea tulburrii de personalitate obsesiv-
compulsive; de pild culturile înalt autoritare cum este Japonia.

Terapie
• Psihoterapia în cazul acestor clienți se centeaz pe a-i înva s se relaxeze, a-i distrage
de la gândurile ruminative i a-i înva s le înlucuiasc cu angajarea în mici activiti
recreaioale.
• Poate fi dificil pentru un terapeut s dezvolte o relație terapeutic cu un asemenea pacient
mai ales din pricina faptului c acesta vine la terapie cu o nevoie puternica de control (de a
controla terapia i terapuetul). Iar la acest nevoie exacerbat de control se adaug i
neîncrederea în ceilalții i mai ales tendința de a pune sub semnul întrebrii totul.
• În ceea ce privete medicația pentru aceast tulburare de personalite, studiile arat c
intervenția medicamentoas poate fi de ajutor, nu în tratatea cauzelor (lucru care este
unanim recunoscut, tulburrile de personaliate nu se trateaz medicamentos decât în cazul
unor decompensri), ci, în ameliorarea i controlul simptomelor. Medicația poate ajuta
individul s gândeasc mai clar i s se focusese mai bine pe anumite sarcini, ori s ia
anumite decizii cu mai mare rapididate fr a se îngloda în detalii redundante. În special
medicamentele cunoscute drept inhibitorii selectivi ai recaptrii de serotonin par a ajuta
pacientul asupra rigiditții i a compulsivitții, chiar i atunci când pacientul nu arat semne
de depresie.
CURS 7.2 TULBURRI DE PERSONALITATE
CLUSTER A (bizarerie, excentricitate)
 Fac parte de obicei din familii cu
încărcătură genetică, în special
schizofrenie.
Tulburarea de personalitate paranoid
⎯ pattern de neîncredere și suspiciozitate,
intențiile celorlalți fiind interpretate ca
fiind răuvoitoare
Tulburarea de personalitate schiziod
⎯ pattern de detașare de relațiile sociale și
o gamă restrânsă de expresie
emoțională
Tulburarea de personalitate schizotipal
⎯ pattern de disconfort acut în relațiile
intime, distorsiuni cognitive, sau
perceptuale și excentricități de
comportament
CLUSTER B (teatralitate,
emoționalitate, extravaganț)
 Se asociază mai mult cu depresia,
alcoolismul sau tulburările de
somatizare.
Tulburarea de personalitate antisocial
⎯ pattern de desconsiderare și violare a
drepturilor altora
Tulburarea de personalitate borderline
⎯ pattern de instabilitate în relațiile
personale, imagine de sine și afecte,
impulsivitate marcată
Tulburarea de personalitate histrionic –
⎯ pattern de emoționalitate excesivă și
căutare a atenției
Tulburarea de personalitate narcisic
⎯ pattern de grandoare, nevoie de
admirație și lipsa de empatie
CLUSTER C (anxios-temtoare)
Tulburarea de personalitate evitant
⎯ pattern de inhibiție socială, sentimente de
inadecvare și hipersensibilitate la
evaluarea negativă
Tulburarea de personalitate dependent
⎯ pattern de comportament submisiv și de
aderență în legătură cu necesitatea
excesivă de a fi potejat de cineva
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiv
⎯ pattern de preocupare de ordine,
perfecționism și control
CURS 8 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

TEORII ÎN EXPLICAREA ACTELOR CRIMINALE

1.TEORIILE PSIHO-BIOLOGICE
 Sustin ca anumite anomalii sau disfunctii psihofiziologice constituie factorii determinanti ai
comportamentului criminal.
 Crima ca fenomen individual are o baza psiho-biologica organica sau functionala.

1.1.TEORIA ANORMALITATILOR BIOLOGICE

• Cesare Lombroso – <Omul criminal=
• Reprezentant Cesare Lombroso - a intreprins studii de antropologie criminala bazate pe tehnica
masurarii diferitelor parti ale corpului omenesc, avand ca subiecti detinuti ai inchisorilor din Sicilia,
elaborand in acest sens lucrarea sa fundamentala <Omul criminal=.
• Studiind 383 cranii de criminali decedati si 5.907 cranii ale unor delincventi in viata, autorul a
concluzionat existenta unui tip criminal individualizat prin anumite stigmate sau semne particulare,
degenerative, care poate fi intalnit la anumite categorii de infractori (Lombroso, 1895).
• In teoria lombrosiana criminalitatea reprezinta o anormalitate biologica bazata pe atavism organic si
psihic si pe o patologie epileptica (Cioclei,1996).
• Opera lui Lombroso contine constatari deosebit de utile si actuale inca, cum ar fi cele referitoare la
infractorii bolnavi mintal.

1.2.TEORIA BIO-TIPOLOGICA
 Psihiatrul german Ernest Kretschmer mergand in cercetare pe linia corelarii elementelor de ordin
biologic cu cele psihice, a creat un sistem caracterologic complet, in lucrarea sa <Structura
corpului si caracterul=.
 Acesta considera ca, in functie de constitutia corporala, se pot distinge patru tipuri fizice, fiecare
tip avand o predispozitie spre comiterea unor infractiuni specifice.
 Cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii potirivit careia exista o
corelatie intre activitatea criminala si biotip.
 Fizicul singur nu poate explica in mod adecvat comportamentul infractional, insa poate favoriza
anumite tipuri de infractiuni.

1.3.TEORIA GENETICA (Brodski, 1973 & Sheley, 1985)

 Cercetarile in acest domeniu consemneaza existenta unor aberatii cromozomiale
 pornind de la aceste realitati unii autori (Brodski, 1973 & Sheley, 1985) sustin ca anomalia
genetica, cum ar fi un extracromozom, poate conduce la retardare mintala si la un comportament
antisocial si criminal.

1.4.TEORIA INADAPTARII BIO-PSIHICE

  Formulata de criminlogul suedez Olof Kinberg in lucrarea sa <Problemele fundamentale ale
criminologiei=.
 Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar biologica, ci una psihologica si sociala, caracterizata prin
<plasticitate=, adica prin facultatea de a-si modifica reactia si in functie de factorii psihologici si
sociali.
 Daca <plasticitatea= nu se coreleaza cu influentele mediului se creeaza o stare de inadaptare intre
organism si mediu.
 In opinia lui Kinberg persoana reactioneaza in general in functie de propria structura bio-psihica.
Astfel, pentru a stabili cauzele crimei, este necesara analiza structurii bio-psihice a persoanei
implicate in cauza.
 Din combinatia ce rezulta intre un anumit tip de nucleu constitutional si o anumita configuratie a
functiei morale, rezulta persoane inadaptate care, la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie cu
legea penala.

1.5.TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE

 Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio –
 Lucrarea <Tratat de antropologie criminala=
 Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic, ci intotdeauna
biosociologic. Rezulta ca personalitatea nu poate fi corect apreciata decat dupa criterii
biopsihosociologice.
 Pornind de la aceste premise, autorul incearca sa determine factorii ce conduc la formarea unei
personalitati criminale.
 Un prim factor important este ereditatea; cu toata influenta sa puternica, aceasta nu trebuie
considerata ca o determinare absoluta.
 Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale etc.
 Varsta si crizele biologice pe care le antreneaza sunt de asemenea importante.
 Predispozitiile spre crima sunt expresia unui ansamblu de conditii organice si psihice ereditare,
congenitale sau dobandite care, diminuand rezistenta individuala la instigari criminogene, permite
individului, cu mai multa probabilitate, sa devina un criminal.
 Di Tullio nu ignora factorii sociali sau fizici, exteriori individului, care nu pot avea o influenta reala
decat in masura in care intalnesc o constitutie criminala preexistenta ori contribuie la formarea unei
astfel de personalitati.

2. TEORIILE PSIHO-SOCIALE
 Conform acestor teorii comportamentul infractional este invatat prin interactiunea dintre persoana si
ambianta.
 Teoriile psiho-sociale sustin ca achizitiile rezultate in procesul interactiunii si invatarii psiho-sociale
sunt principalele cauze, explicatii ale infractionalitatii.
 Tendinta unor persoane de a devia in plan comportamental este relativ generala si constanta, astfel ca
acestea se vor comporta in mod frecvent antisocial daca ele nu sunt formate si sustinute in a evita
aceasta tendinta.
 Conform acestor teorii comportamentul infractional este invatat prin interactiunea dintre persoana si
ambianta.
  Invatarea ar include tehnicile comiterii actelor criminale, motivele, trebuintele, rationalizarile si
atitudinile favorabile comiterii infractiunii

1. TEORIA ASOCIERILOR DIFERENTIALE

 Apartine sociologului american, criminolog Edwin Sutherland
 Apartine sociologului american, criminolog Edwin Sutherland
 Sutherland constata ca exista doua tipuri de explicatii stiintifice ale fenomenului criminal: fie in
functie de elementele care intra in joc in momentul in care infractiunea este comisa, fie in
functie de elementele care si-au exercitat influenta anterior, mai ales in viata infractorului.
 In primul caz, explicatia poate fi calificata situationala sau dinamica; in al doilea caz, istorica.
 Sutherland considera ca un act criminal se produce atunci cand exista o situatie propice, pentru
un individ determinat.
 Mecanismul explica fenomenul criminal la nivel individual. Rata criminalitatii este expresia unei
organizari diferentiale a grupului.

2.TEORIA CONFLICTELOR DE CULTURI

 Apartine criminologului american Thorsten Sellin
 Apartine criminologului american Thorsten Sellin
 Termenii cultura si conflict, ce alcatuiesc si titlul lucrarii lui Sellin, <Conflict cultural si crima=,
reprezinta si elementele principale ale teoriei sale
 Prin <conflict cultural=, autorul desemneaza lupta intre valori morale sau norme de conduita opuse
aflate in dezacord. Codul moral al persoanei depinde de normele pe care le-a trait ca membru al unor
diverse grupuri sociale. Fiecare grup are propriile norme de conduita care se impun a fi respectate
 In lumea moderna, persoana se gaseste din ce in ce mai des in contact cu valori si norme diferite.
 Diferentele etnice, sociale, de varsta, profesionale, religioase etc. antreneaza diferente de reguli si
valori morale.
 In aceste conditii apar inevitabil situatii in care persoana, supunandu-se unei norme acceptate de
grupul din care face parte, risca sa incalce o alta apartinand altui grup cu care intra in contact.

3.TEORIA ANOMIEI
 Conceptul de <anomie= a fost introdus de sociologul american Robert K.Merton in anul 1938 odata
cu lucrarea <Structura sociala si anomia=, in scopul explicarii, cu ajutorul sau, a comportamentului
infractional.
 In anul 1957 apare lucrarea cu titlul <Teoria sociala si structura sociala=.
Anomia
 este conceputa de Merton ca o stare sociala de absenta ori de slabire a normei, ceea ce duce la o lipsa
de coeziune intre membrii comunitatii. In explicarea starii de anomie, autorul utilizeaza doua
concepte: cel de cultura si cel de organizare sociala.
 Prin cultura se intelege ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in societate si
desemneaza scopurile spre care acestia trebuie sa tinda.
 Organizarea sociala reprezinta ansamblul de norme si institutii care reglementeaza accesul la cultura
si indica mijloacele autorizate pentru atingerea scopurilor.
  Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare, intre scopurile propuse si
mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii sociale.
 Astfel, in societate exista un permanent conflict intre posibilitatile formal recunoscute de lege, de
realizare de catre persoana a scopurilor sale materiale si spirituale, pe de o parte, si posibilitatile
efective reale, de atingere a acestor scopuri, posibilitati care sunt foarte limitate.
 Astfel, categoriile sociale defavorizate recurg la mijloace ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea
scopurilor propuse de cultura ambianta.

4.TEORIA INTERACTIONISMULUI SOCIAL (TEORIA STIGMATIZARII)

 H.S.Becker , F.Tannenbauman, E.Lemert
 Conform teoriei interactionismului social, fenomenul criminalitatii este rezultatul interactiunii dintre
doua categorii de factori sociali:
1.activitatea nonconformista a unor persoane, pe de o parte,
2. activitatea grupurilor sociale dominante, pe de alta parte, care reactioneaza, atribuindu-le
celor din prima categorie pecetea comportamentului infractional si, totodata, ii stigmatizeaza
ca infractori.
 Ca o consecinta a acestor operatii de <denumire= sau <etichetare=, indivizii in cauza sunt
marginalizati, fiind respinsi in exteriorul grupului social.
 Ca urmare a acestei reactii sociale si a stigmatizarii, la persoanele in cauza apare o contrareactie de
natura psihica, o rezistenta, care le determina sa-si asume rolul atribuit, cel de infractori.
 Reprezentantii acestei teorii sustin faptul ca infractionalitatea nu isi are izvorul in realitatea obiectiva,
in conditiile concrete de existenta a persoanelor in cauza, ci in contrareactia psihica negativa pe
care infractorii primari o au fata de reactia sociala, prin care ei sunt etichetati ca infractori, sunt
stigmatizati ca atare.

3. TEORIILE PSIHO-MORALE
 Comportamentul criminal si infractionalitatea constituie simptome ale problemelor emotionale
fundamentale.
 In general, teoriile psiho-morale atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emotionale
sau sentimentelor de insecuritate, inadecvare si inferioritate.
 Teoriile psiho-morale pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni si psiho-
morali.
 Aceste teorii poarta, mai mult sau mai putin, amprenta directa a psihanalizei freudiene sau a gandirii
altor psihanalisti.

1.TEORIA ANALITICA
 Reprezentantul teoriei analitice este Sigmund Freud
 Referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in opera freudiana intrucat atorul nu s-a preocupat
in mod nemijlocit de acest subiect. Cateva referiri ce merita a fi semnalate le gasim in lucrarea
<Totem si Tabu=.
  Analizand cateva tabuuri dintre care unele cu relevanta criminologica (uciderea, incestul), Freud
considera ca transgresarea acestora reprezinta satisfacerea unor dorinte refulate.

2.TEORIA CRIMINALULUI NEVROTIC

 Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in
lucrarea <Criminalul si judecatorii sai <.
 Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in
lucrarea <Criminalul si judecatorii sai <.
 In viziunea celor doi cercetatori, criminalitatea poate fi clasificata in urmatoarele categorii:

1).Criminalitatea imaginara, care transpare in vise, fantezii sau acte ratate;

2).Criminalitatea ocazionala, specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda instanta
morala in urma unei vatamari sau amenintari iminente pentru Eu (cazurile in care conduita criminala
este consecutiva unui santaj, unei amenintari ori unei stari de legitima aparare etc.)
3).Criminalitatea obisnuita, categorie care cuprinde la randul ei trei tipuri de criminali:

a) criminalii organici, a caror personalitate tine de psihiatria clasica (bolnavii

mintal care prezinta alterari ale capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia);
b) criminalii normali, caracterizati prin aceea ca sunt sanatosi din punct de vedere
psihic, dar sunt socialmente anormali; acestia fac parte, de regula, dintr-o
colectivitate criminala si se comporta conform moralei acesteia si nu prezinta
conflicte intre Eu si Supraeu;
c) criminalii nevrotici, respectiv cei care actioneaza in functie de mobiluri
inconstiente. Eul este invins de Sine, care scapa determinarii Supraeului. In
aceste cazuri, se constata existenta unui sentiment de vinovatie, insotit de
angoasa pedepsei. Criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare
morala; doar gandul criminal este suficient pentru a dezvolta sentimentul de
culpabilitate si nevoia de pedeapsa.

3.TEORIA PERSONALITATII CRIMINALE

 Aceasta teorie apartine celebrului criminolog francez Jean Pinatel fiind conceputa ca un model
explicativ, capabil sa aduca lamuriri, atat in ceea ce priveste geneza cat si dinamica actului criminal.
 Personalitatea criminala este <un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational=
(Pinatel, 1971).
 Pinatel considera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai, nu exista o diferenta de natura
intre oameni cu privire la actul criminal.
 Orice om, in circumstante exceptionale, poate deveni delincvent. Inexistenta acestor deosebiri nu
exclude insa existenta unor diferente graduale in privinta <pragului lor delincvential=.
 Unii indivizi au nevoie de <instigari= exterioare intense, iar altii de <instigari= lejere, pentru a
prezenta reactii delictuale, pentru a realiza trecerea la act.
 Aceasta diferenta graduala este data de anumite trasaturi psihologice, care, in conceptia lui Pinatel,
alcatuiesc <nucleul central al personalitatii criminale=.
Componentele nucleului personalitatii criminale care determina trecerea la act sunt: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva.
▪ Egocentrismul reprezinta tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi.
▪ Labilitatea reprezinta o lipsa de prevedere, o <deficienta de organizare in timp=, o instabilitate.
▪ Agresivitatea desemneaza o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului
pana la ostilitate, ea se manifesta printr-un <dinamism combativ=, care are ca functie invingerea si
eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane.

⎯ Faptul ca subiectul nu va fi retinut de amenintarea pedepsei este explicat prin labilitate. Obstacolele
materiale susceptibile sa impiedice executarea crimei sunt invinse prin agresivitate. In ultima
instanta, cand subiectul ajunge in situatia de a comite o crima, este necesar ca el sa nu fie retinut de
sentimentul ca produce rau aproapelui sau, atentand la persoana sau bunurile acestuia.

⎯ Indiferenta afectiva asigura aceasta ultima etapa a trecerii la act. Cele patru componente nu trebuie
analizate in mod individual. Reunirea tuturor componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau
un caracter particular personalitatii in ansamblul ei.

CONCLUZII
• Fiecare din teoriile prezentate incearca sa ofere cea mai buna explicatie si sa individualizeze factorii
predominant responsabili, implicati in fenomenul infractional. Unele teorii insista asupra factorilor
bio-constitutionali sau fiziologici, altele asupra factorilor ambientali si sociali, altele asupra unor
factori psihologici individuali, altele asupra unor interinfluente dintre individual si social etc.
• Nici una dintre teoriile prezentate nu poate fi considerata suficienta si deplin consistenta in
explicatiile oferite;
• Etiogeneza fenomenului infractional este multinivelara. Fiecare teorie surprinde un anumit aspect al
fenomenului infractional.

• Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se pot organiza, ierarhiza pe mai multe
niveluri. Din integrarea lor poate rezulta o teorie unificata, globala, care sa evidentieze personalitatea
implicata in actul infractional in toata unitatea si complexitatea sa.
CURS 9 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIAL

Stereotipuri, prejudecati, reprezentari sociale.

Perspectiva evoluionist
i
perspectiva cultural asupra explicaiilor diferitelor comportamente sociale

CONSTRUCIA i DINAMICA UNIVERSULUI SOCIAL

Principalii mediatori implicaţi în construcţia universului social :
➢ Categorizri;
➢ Stereotipuri
➢ Prejudecati
➢ Reprezentrile sociale
➢ Procesul atribuirii.

CATEGORIZRI
➢ Fiinţele umane în mod spontan categorizeaz informaţii şi evenimente pe care le triesc în
experienţ.
➢ Pentru a reduce şi simplifica procesul prelucrrii de informaţie pe plan mental grupm:
obiecte, idei, evenimente ce au proprietţi şi caracteristici comune.
➢ Aceast tendinţ natural de a categoriza, se aplic de asemenea celor din jurul nostru,
acest proces purtând denumirea de categorizare social.

STEREOTIPUL
➢ Reprezint o serie de caracteristici considerate relevante pentru a descrie membrii
aparţinând unui grup sau unei categorii sociale.
➢ Stereotipurile influenţeaz semnificativ felul în care procesm informaţia social.
➢ Interpretarea realitţii cotidiene este facilitat de existenţa filtrelor cognitive, schemelor
mentale şi nu numai de moştenirea sociocultural;
➢ Potrivit lui Lippmann stereotipurile sunt concepute în funcţie de interfaţa cognitiv-afectiv, el
considerând c stereotipurile nu sunt neutre.
➢ Ele poart amprenta sentimentelor sau preferinţelor. Sunt caracterizate de afecţiune sau
respingere.
➢ Imaginea profund negativ asociat stereotipurilor în psihologia social din anii 30’-70’, se
datoreaz faptului c obiectivele studiilor din perioada respectiv s-au concentrat în mod
exclusiv asupra dimensiunii descriptiv-evaluative.
➢ A fost ignorat impactul stereotipurilor asupra percepţiei sociale în elaborarea de inferenţe,
atribuiri cauzale, formarea impresiilor.
 ➢ Ulterior stereotipurile au fost considerate „cadre explicative pentru construirea relaţiilor
cauz-efect în situaţiile sociale”
➢ De asemenea, ele pot fi privite asemenea unor scheme mentale structurate, ce
contribuie la percepţia, la realizarea de inferenţe, la raţionalizarea (justificarea) conduitei
observatorului social, în relaţie cu ţinta evaluat.

Ineria stereotipurilor
➢ stereotipurile utilizate excesiv pot deveni destructurante în relaţia cu realitatea inducând
confuzie, interpretri eronate .
➢ principalul „aliat” în facilitarea şi dezvoltarea relaţiilor interpersonale este destereotipizarea
.
Folosirea stereotipurilor în procesarea informaţională, este determinată de:
⎯ Aspecte intraindividuale (mecanismele cognitive, tririle afective, şi motivaţia celui care
prelucreaz datele)
⎯ Aspecte interindividuale (dimensiunile contextuale, variabilitatea grupului, ierarhiile grupale,
statutul şi puterea observatorului şi a actorului social).

Stereotipizarea este un fenomen complex determinat de anumiţi factori

1. cantitatea informaţiilor deţinute despre ţinta social:
⎯ cu cât reprezentrile sunt mai srace despre un grup, cu atât mai mult atribuirile cauzale
ale comportamentelor sau impresiile despre membrii acestuia vor fi influenţate de
constructele stereotipe, care pot avea valenţ pozitiv sau negativ

2. schemele mentale preexistente

3. profeţia auto-realizatoare (self-fulfilling prophecy) - const în:

⎯ selectarea acelor comportamente ale ţintelor care se potrivesc cu expectanţele anterior
formate

Prejudecata
➢ Reprezint reacţia afectiv faţa de membrii unui grup sau unei categorii sociale.
➢ Prejudecata influenţeaz atât natura conţinuturilor cognitive activate (adic elementele
stereotipurilor), cât şi direcţia procesrii acestora.
➢ Prejudecata este un predictor puternic pentru :
➢ direcţia şi natura procesrii cognitive;
➢ comportamentul în relaţiile cu grupul respectiv.
➢ discriminare.
REPREZENTRILE SOCIALE
➢ Emil Durkheim este primul autor care foloseşte conceptul de „reprezentare colectiv”
semnificaţia acestuia fiind de realitate psihosocial de sine stttoare.
➢ Conform acestui autor reprezentrile colective sunt o clas general de fenomene psihice
şi sociale ce înglobeaz ideologii, mituri, credinţe, sentimente, cunoştinţe împrtşite de
membrii unei societţi într-un anumit moment al dezvoltrii sale istorice.
➢ Reprezentrile colective sunt pe de o parte sociale – deoarece rezult ca urmare a unui
proces colectiv în care intervin caracteristicile comune ale unui grup, şi pe de alt parte
sunt psihologice întrucât percepţia realitţii şi desfşurarea gândirii sunt procese
individuale.

➢ Serge Moscovici redefineşte conceptul acordându-i conotaţii operaţionale şi paradigmatice

cu totul deosebite.
➢ Astfel, pentru Serge Moscovici, reprezentarea social este un ansamblu structurat de
valori, noţiuni, aspecte sau dimensiuni ale domeniului social, un sistem socio-cognitiv ce
permite supravieţuirea individului în societate, direcţionarea comunicrilor şi
comportamentelor, precum şi selecţia rspunsurilor la stimulii de mediu.
➢ Pornind de la aceast definiţie, reprezentrile sociale devin una din preocuprile centrale
ale psihologiei sociale moderne

Jean Claude Abric (1994) :

➢ Defineşte reprezentarea social ca o viziune funcţional a lumii ce permite individului sau
grupului s dea un sens conduitelor, s înţeleag realitatea prin propriul sistem de referinţe,
deci s se adapteze, s-şi defineasc locul.
➢ Ele sunt adevrate construcţii socio-cognitive ce înglobeaz şi structureaz elementele
cognitive ce rezult dintr-un context relaţional şi acţional concret pe fondul unei interacţiuni
dinamice dintre individual şi social, dintre cogniţie şi acţiune.
➢ Ele impregneaz aproape în totalitate raporturile interpersonale, grupale, instituţionale.

Ce funcţii îndeplinesc reprezentrile sociale?

1. Funcţia de cunoaştere – reprezentrile permit înţelegerea şi interpretarea realitţii; de
asemenea faciliteaz cunoaşterea celorlalţi şi comunicarea.
➢ Ele se instituie şi ca repere în înţelegerea şi atribuirea de semnificaţii evenimentelor şi
contextelor în care evolueaz relaţiile dintre oameni.
➢ Deşi acţioneaz ca filtre şi facilitatori ai dialogului şi intercunoaşterii, ele conţin îns în egal
msur şi constrângeri, limitri şi rigidizri în special în raport cu evenimentele sau
manifestrile imprevizibile, marginale sau originale. Adic în raport cu tot ceea ce poate
surprinde prin diferenţ, prin inedit sau şocant, prin nonconformism. Inclusiv reprezentarea
social asupra nonconformismului este departe de a-l cunoaşte, înţelege şi evalua adecvat,
dar mult mai aproape de a-l eticheta, bloca şi controla la nivel social
2. Funcţia de orientare
➢ Presupune orientarea, ghidarea comportamentelor, practicilor.
➢ Reprezentrile sociale intervin direct în definirea finalitţii situaţiei, prescrierea reacţiilor, a
tipului de demers cognitiv adaptat la momente şi persoane.
➢ Reprezentarea conduce la definirea scopului unei sarcini determinând implicit tipul de
comportament.

3. Funcţia justificativ
➢ Reprezentrile sociale permit aposteriori, s se justifice lurile de poziţie şi
comportamentele.
➢ Ele joac un rol important în explicarea şi susţinerea de tip argumentativ a unor acţiuni
grupale. Reprezentrile sociale pot sa întreasc poziţia social a unui grup, s menţin şi
s justifice diferenţa social sau chiar discriminarea dintre grupuri.

Perspectiva evoluionist i perspectiva cultural asupra explicaiilor diferitelor

comportamente sociale
Perspectiva evolutionista
➢ Selecția natural implic faptul c anumite gene, cele care au predispus la trsturi ce au
sporit șansele de a supraviețui suficient de mult pentru a se reproduce și a hrni
descendenții, s-au perpetuat.
➢ Selecțiile naturale, mult timp un principiu organizator al biologiei, au devenit recent o
noțiune important și pentru psihologie.
➢ Psihologia evoluționist studiaz modul în care selecția natural predispune nu numai
ctre trsturile fizice adaptate unor contexte particulare, ci și la trsturile psihologice și
comportamentele sociale ce sporesc conservarea și rspândirea genelor (Buss, 2009).
➢ Ca mașinrii purttoare de gene, manifestm moștenirea psihologic a preferințelor
adaptative ale strmoșilor noștri.
➢ Ne dorim tot ce i-a ajutat s supraviețuiasc, s se reproduc și s-și hrneasc urmașii,
care, la rândul lor, trebuie s îndeplineasc eficient același proces.
➢ Perspectiva evolutiv subliniaz natura uman universal – prin urmare, nu numai c
avem anumite preferințe alimentare, ci și anumite rspunsuri la întrebrile sociale.
➢ Deoarece sarcinile sociale sunt comune oamenilor de pretutindeni, ei tind s adopte
rspunsuri similare. De exemplu, toți indivizii îi clasific pe ceilalți dup autoritate și statut
(Fiske, 1992).
➢ Psihologii evoluționiști evidențiaz caracteristicile universale ale comportamentelor sociale
umane, prin intermediul selecției naturale; îns diferitele culturi ofer reguli specifice pentru
elaborarea variatelor aspecte ale vieții sociale.
Perspectiva cultural
➢ Diversitatea cultural, a limbilor, obiceiurilor și comportamentelor noastre expresive,
confirm faptul c o mare parte din comportamentul nostru este programat social.
➢ Comportamentul ateptat – toate culturile au descrieri despre un comportament adecvat
și, astfel, adesea așteptrile sociale sau normele se constituie ca o forț puternic ce
angreneaz oamenii într-un efort de a tri și de a se adapta.
➢ Normele restrâng și controleaz cu succes populația. Nu exist o modalitate mai bun de a
învța normele propriei culturi decât a experimenta o alt cultur și de a sesiza diferențele
dintre membrii lor și acțiunile acestora.
➢ Culturile pot varia în normele lor în ceea ce privește: expresivitatea, punctualitatea,
înclcarea regulilor și spațiul personal etc.
➢ Normele de prietenie sunt universale pentru oamenii de pretutindeni.
➢ Din studiile realizate în Marea Britanie, Italia, Hong Kong și Japonia, Michael Argyle și
Monika Henderson (1985) au remarcat mai multe variații culturale în criteriile definitorii ale
rolului amiciției. De exemplu, în Japonia este crucial s nu stânjenești un prieten cu critici
publice.
➢ Îns exist și unele convenții aparent universale, precum respectarea intimitții, menținerea
contactului vizual în timpul comunicrii și pstrarea confidențialitții. În lumea întreag,
oamenii tind s îi caracterizeze pe cei din jur ca fiind mai mult sau mai puțin stabili,
deschiși, plcuți, extraverți sau conștiincioși (John & Srivastava, 1999).
CURS 10 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIAL

PROCESUL ATRIBUIRII

 Atribuirea este procesul prin care oamenii realizeaz inferenţe în privinţa cauzelor
comportamentelor sau evenimentelor.
 Teoria atribuirii studiaz mecanismele psihologice prin care subiectul, în viaţa cotidian,
î`i explic modul de producere `i desf`urare a evenimentelor `i comportamentelor,
încercând astfel s prezic `i s stpâneasc realitatea;
 Prin atribuirea cauzalitţii se realizeaz implicit :
⎯ un proces de cunoa`tere a realitţii, de „inducere de sensuri” care asigur
inteligibilitatea acelei realitţi,
⎯ ceea ce permite totodat elaborarea unor prognoze asupra desf`urrii unor
procese, evenimente, sau comportamente sociale.

 F. Heider (1958) a fost primul psiholog ce a deschis drumul cercetrilor asupra atribuirii.
 Preocupat de descoperirea unor mecanisme prin care interpretm comportamentul propriu
`i al altora `i prin care atribuim anumite intenţii sau tendinţe, atât nou în`ine cât `i
celorlalţi, autorul considera c, omul obi`nuit este motivat de dou nevoi de baz.

Care sunt aceste nevoi care ne jaloneaz procesul cunoa`terii realitţii sociale ?
 În primul rând, nevoia de a avea o viziune coerentă asupra lumii în care trăim
 În al doilea rând, nevoia de a avea control asupra mediului
 Atunci când putem explica `i prezice acţiunile celorlalţi vom avea o viziune de ansamblu
coerent asupra lumii `i extrem de controlabil faţ de situaţia în care nu am avea nici o
idee faţ de intenţiile, dispoziţiile `i comportamentul semenilor.

Eroarea fundamentală de atribuire (fundamental attribution error)

 Este tendința general de a atribui explicația anumitor comportamente și evenimente mai
curând cauzelor psihologice, interne (trsturi și dispoziții emoționale) specifice celeilalte
persoane, chiar și atunci când nu exist suficiente dovezi care s justifice o astfel de
atribuire, și în special atunci când exist dovezi asupra faptului c ceva anume din mediu
sau din context a cauzat acel comportament sau eveniment.
 Deci, const în subestimarea factorilor cauzali situaționali, chiar și când aceștia sunt
evidenți, precum și în supraestimarea nejustificată a factorilor cauzali interni.
La ce se refera termenul de bias
 Bias – termen preluat din limba englez, traducerea fiind „tendențiozitate”, „prtinire”, „idee
preconceput”.
 În contextul analizei și explicrii unor mecanisme specifice cunoașterii sociale, cea mai
potrivit traducere/ conotație/ semnificație are urmtoarea echivalenț: bias =
preconcepție (idee preconcepută).

Tipuri de erori de atribuire cauzală

A.Eroarea atribuirii instrumentale (self-serving bias)
➢ Atunci când rezultatele acțiunilor noastre sunt favorabile, ne autogratificm simbolic prin
atribuirea reușitei unor cauze interne („am fost inteligenți, activi, energici”), iar când acțiunile
noastre au consecințe nefaste, le atribuim unor cauze externe („am fost lipsiți de șans”,
„sarcina a fost exagerat de dificil, nimeni nu ar fi putut-o realiza”)
➢ Oamenii accept responsabilitatea pentru succesul lor, întrucât ei se așteapt s aib
succes; dac se strduiesc în mod deosebit și investesc timp și resurse variate, atunci ei
vor supraestima corelația dintre efortul depus și succes, astfel încât s aib sentimentul
faptului c au controlat efectiv succesul, chiar dac acest lucru nu s-a întâmplat în realitate.
➢ Acest tip de eroare justific și o așa-numit „iluzie a controlului” (credința potrivit creia
avem controlul asupra lumii în care trim și asupra lucrurilor care ni se întâmpl, mai mult
decât avem de fapt în realitate).

Tip de eroare de atribuire instrumentala : - Eroarea legata de atribuirea succesului şi

eşecului
➢ Oamenii par a fi mai degrab înclinaţi s atribuie succesul propriu unor cauze interne
(aptitudini, talent, trsturi de personalitate, inteligenţ, perseverenţ, tenacitate, farmec
personal), în timp ce e`ecul este cel mai adesea atribuit unor cauze externe, situaţionale
sau atitudinii `i comportamentului celuilalt sau celorlalţi.
➢ Atunci când un elev are un succes deosebit, profesorul tinde s minimalizeze contribuţia
acestuia în propria-i performanţ, considerând c sursa succesului o constituie exclusiv
metoda sa de predare `i calitţile de pedagog de excepţie.
➢ Astfel succesul elevului spore`te „nimbul” profesorului, antrenând unul din efectele erorii
de atribuire, (cel puţin parţial) `i pe care am putea-o numi atribuire „de transfer”.

B. Eroare de atribuire de tip proiectiv.

➢ Se refer la situaţia în care atribuirea cauzalitţii unui comportament se face prin
extrapolarea comportamentului propriu ca fiind tipic pentru anumite situaţii `i pe
considerarea faptului c în situaţii similare, ceilalţi se comport tot a`a cum te-ai comporta
tu însuţi.
➢ Cu alte cuvinte, individul autocentrat `i ancorat în propriile-i cogniţii se a`teapt din partea
celorlalţi s gândeasc `i s reacţioneze în acela`i fel cu el, excluzând alte posibilitţi ce ţin
de diferenţ.
 ➢ Raportul con`tient-incon`tient creeaz în acest caz o situaţie special care „încurc” relaţia
de comunicare.
➢ Astfel, X atribuie lui Z ceea ce este presant în el dar refulat în incon`tient, Z devenind ecran
de proiecţie pentru acele „complexe comportamentale `i pulsionale” pe care de`i le conţine
la nivelul incon`tientului, le împiedic s se manifeste, le ascunde.
➢ _i cu cât le reprim mai mult în incon`tient, cu atât proiectarea `i atribuirea acestora altor
persoane devine mai frecvent, creându-se un fals context al interacţiunii.
➢ Acest tip de eroare de atribuire justific tendinţa individului de a explica comportamentul
celorlalţi în baza comportamentului `i opiniilor proprii, astfel încât el s-`i poat menţine
stima de sine la un nivel dac nu ridicat, cel puţin acceptabil.
➢ Uneori, oamenii, fr s ţin seama de informaţia real fac atribuiri conform unor modele
personale, din diferite raţiuni cognitive `i motivaţionale .

C. Eroarea de atribuire etnocentrică

➢ Procesul atribuirii cauzale nu este doar individual sau interpersonal, ci este semnificativ
influenţat `i de relaţiile, acţiunile `i fenomenele intragrupale, colective.
➢ În numeroase situaţii, indivizii sunt percepuţi `i evaluaţi în baza apartenenţei la un anumit
grup social.
➢ În baza dimensiunii etnocentrice, membri unui grup sau ai unei categorii sociale favorizeaz
propriul grup `i defavorizeaz celelalte grupuri. Discriminrile de tot felul î`i au sursa în
aceast tendinţ spontan.
➢ Modalitţile de atribuire a cauzalitţii comportamentelor în context social se reflect în
ideologiile care explic diferenţele intragrupale `i au un caracter mai curând spontan `i
intuitiv, bazat pe economicitate în adaptare.
➢ Oamenii caut mai puţin informaţia complet `i obiectiv atunci când elaboreaz curent
anumite concluzii `i interpretri. Ei sunt tentaţi s opereze mai curând cu informaţiile
subiective, dobândite din experienţele lor, care le u`ureaz controlul, adaptarea sau
predicţia în anumite situaţii `i interacţiuni sociale, chiar cu riscul practicrii `i repetrii unor
erori.

Euristici și bias-uri în cunoașterea social

➢ Termenul euristic (heuristic) era utilizat în limba greac (heuriskein),precum și în limba
latin (heuristicus) cu sensul de a căuta, a descoperi.
➢ Euristic sau euristică sunt termeni utilizați în mod curent pentru a defini acel procedeu de
luare a deciziei (sau de gsire a unei soluții) care nu analizeaz toat cantitatea de
informație disponibil în acest sens.

Euristica – „scurtătura” în gândire

➢ Având de procesat multe informații într-un timp foarte scurt, sistemul nostru cognitiv a
devenit rapid și s-a specializat în crearea de „scurtturi” mentale.
 ➢ Ne formm impresii, judecți și cutm explicații cu o ușurinț remarcabil. Facem asta cu
ajutorul euristicii, strategie de gândit eficient și simpl.
➢ Euristica ne permite s trim și s lum decizii de rutin cu minim de efort. Din punct de
vedere biologic, scopul gândirii este mai degrab axat pe supraviețuire decât pe luarea de
decizii corecte.

Euristica reprezentativității
➢ De multe ori, în procesul cunoașterii sociale, indicam c operm cu așa numite scheme
cognitive.
➢ Acestea au rolul de a
▪ prescurta și simplifica prelucrarea informației și
▪ țin de o economicitate a proceselor psihice,
▪ îns pot fi adesea adevrate capcane pentru înțelegerea adecvat a realitții
sociale
➢ Categorizarea este o astfel de schem cognitiv și const în gruparea unor persoane într-o
anumit categorie, în baza atributelor și caracteristicilor acestora ce par a fi similare cu
ceea ce este reprezentativ pentru membrii acelei categorii.
➢ Euristica reprezentativitții evidențiaz acea scurttura cognitiv în urma creia oamenii
sunt amplasați în spațiul mental al individului într-o anumit categorie, în urma similaritții
sau asemnrii cu acea categorie
➢ Andrei este un vecin, cu vârsta în jur de 35 de ani, este o persoana care vorbește încet,
săritor atunci când este nevoie și întotdeauna are la el și citește cărți de psihologie. Dacă
ești pus în situația de a ghici ocupația/ profesia lui, ai fi tentat să spui ca este psiholog ☺
➢ Aceast supoziție ar putea fi adevrat (întrucât euristica reprezentativitții funcționeaz în
unele cazuri și presupunerea se poate transforma în confirmare); cu toate acestea, aceast
supoziție ar putea fi și fals și s ne induc în eroare.
➢ De pild, Andrei ar putea fi și manager într-o companie (statistic exist mai mulți manageri
decât psihologi, deci, în realitate, șansele statistice potrivit crora Andrei lucreaz ca
manager sunt mai mari decât cele potrivit crora lucreaz ca psiholog).
➢ Dac nu ai ști absolut nimic despre Andrei, cu excepția faptului c are în jur de 35 de ani,
probabilitatea de a spune despre el c e manager, și nu psiholog, ar fi mai mare.

Ce este capcana conjuncției?

➢ Este acea tendinț de a nu acorda suficient atenție informației de baz (informația
princeps), ca urmare a activrii euristicii reprezentativitții.
➢ De pild, Andrei are la el mai tot timpul saci de gunoi, din aceia mari de plastic, și prefer
s mearg cu bicicleta decât s conduc.
➢ Acestea, împreun cu celelalte trsturi ale lui Andrei, te-ar duce cu gândul la faptul c, în
afara profesiei de psiholog, el este și un ecologist convins. Acest lucru se întâmpl întrucât
el pare c este reprezentativ pentru ambele categorii.
 ➢ Conjuncția (afirmația potrivita creia respectivul face parte din dou categorii) este cea care
va fi indicat în primul rând (adic Andrei este un psiholog ecologist), faț de încadrarea
într-o singur categorie (Andrei este psiholog sau Andrei este un ecologist).
➢ Din punct de vedere logic acest lucru nu este, bineînțeles, corect – întrucât dac una dintre
cele dou afirmații este neadevrat, atunci conjuncția este neadevrat (dac Andrei nu
este psiholog sau dac Andrei nu este ecologist, atunci Andrei nu este un psiholog
ecologist).

Euristica disponibilității
➢ Euristica disponibilității se refer la urmtoarea situație: atunci când emitem
raționamente sau anumite judecți vor conta doua aspecte – cât de disponibil este o
anumit informație sau o idee în mintea noastr și cât de fluent și de repede este aceasta
accesat.
➢ Desigur, rolul emoției este unul esențial, acest exemplu demonstrând cum ea poate
preceda raționamentul și judecata logic, inducând astfel o serie de confuzii.
➢ Euristica disponibilitții demonstreaz indirect și rolul extrem de important al dispoziției
emoționale în procesul amplu al cunoașterii sociale, precum și în cel al atribuirilor cauzale.

Sistemul 1 și Sistemul 2 (Daniel Kahneman)

➢ Kahneman descrie dou moduri de gândire specifice procesrii informației, dar și
procesului de cunoaștere social; dou sisteme a cror dinamic genereaz deopotriv
descifrare de sensuri, dar și erori și interpretri iluzorii.
➢ Sistemul 1 opereaz automat și rapid, cu effort redus sau nul și fr senzația de control
voluntar, iar Sistemul 2 acord atenția necesar activitților mintale solicitante, printre care
se numr calculele complicate
➢ Sistemul 1 st la originea impresiilor și senzațiilor care sunt principalele surse ale opiniilor
explicite și ale alegerilor deliberate ale Sistemului 2. Operațiile automate ale Sistemului 1
genereaz structuri de idei surprinztor de complexe, îns doar mai lentul Sistem 2 poate
s construiasc gânduri, urmând serii ordonate de pași.

➢ Sistemul 1 este rapid, intuitiv și emoțional;

➢ Sistemul 2 este mai lent, mai deliberativ și mai logic.
➢ Împrțirea activitții între Sistemul 1 și Sistemul 2 este foarte eficient – ea minimizeaz
efortul și optimizeaz performanța. Aceast relație între cele dou sisteme funcționeaz de
cele mai multe ori în parametrii optimi, întrucât Sistemul 1 este în general foarte bun în
ceea ce face: modelele sale de situații familiare sunt corecte, predicțiile sale pe termen
scurt sunt de asemenea precise, iar reacțiile sale inițiale faț de provocri sunt rapide și de
obicei adecvate.
➢ Întrucât Sistemul 1 opereaz automat și nu poate fi oprit voluntar, adesea erorile de gândire
intuitiv își fac apariția, iar bias-urile nu pot fi evitate.
➢ Sistemul 2 nu poate înlocui complet Sistemul 1 în luarea unor decizii de rutin și, de aceea,
cel mai bun lucru pe care l-am putea face este un compromis, și anume s învțm s
 recunoaștem situațiile în care greșelile sunt probabile și s ne strduim mai mult s evitm
greșelile importante atunci când e vorba de mize majore.
➢ Oamenii care se las cluziți de Sistemul 1 sunt mai susceptibili faț de bias-urile
disponibilitții.
➢ Sesizam rolul afectelor, dar și pe cel al încrederii în sine în ceea ce privește euristica
disponibilitții (o încredere exagerat în sine poate active Sistemul 1, deci poate s apar
bias-ul disponibilitții).
➢ De asemenea, simpla reamintire a unor momente când au reușit sporește încrederea
aparent a oamenilor în propria intuiție, situație care poate genera unele interpretri
eronate.

Euristica ancorelor
➢ Uneori o judecat inițial asupra unui anumit fapt, persoan sau situație funcționeaz ca o
ancor pentru emiterea unor judecți ulterioare vizavi de aceleași aspecte.
➢ Se creeaz astfel un fel de scheme cognitive și de evaluare ce dezvolt un adevrat
acroșaj pentru modul în care procesm informațiile, un fel de extrapolri automatizate.
Acestea constituie de multe ori surse de eroare în elaborarea judecților și pot influența
raporturile sociale ale individului.

Bias-ul informației negative

➢ Conotația, de tip pozitiv sau negativ, acordat anumitor informații este extrem de important
în prelucrarea informației și se reflect în procesul amplu al cunoașterii sociale.
➢ Cercetrile au artat faptul c adesea informația negative tinde s aib o importanț sporit
în percepția persoanei, comparativ cu informația pozitiv (Fiske, 1980).
➢ Acest lucru se explic prin efectul mult mai rapid de captare al atenției exercitat de
informația negativ.
➢ Skowronski și Carlston (1989) au evidențiat c, în mod particular, informația de tip negativ
este mult mai distinctiv în câmpul atenției în raport cu cea de tip pozitiv, în felul acesta
justificându-se și așa-numitul efect de target pe care îl deține informația negativ.
➢ În momentul în care își exercit influența și impresia se formeaz, este foarte greu s fie
dezamorsat acest efect.
➢ Chiar și prezentând o multitudine de informații pozitive în același context, acestea nu sunt
suficiente pentru a inversa efectul creat de informația negativ.
➢ Dintr-o perspectivă evoluționistă, faptul c omul este predispus mai degrab spre a
vedea ceea ce este mai ru în semenii si sau în animale, evenimente și situații cu caracter
periculos, a fost mai întotdeauna un lucru extrem de util în evitarea bolilor, a situațiilor în
care putea fi ucis sau chiar mâncat.
➢ Dintr-o perspectivă culturală, explicația merge în sensul protecției normelor și valorilor
sociale prin detectarea, sancționarea și înlturarea elementelor (fie c e vorba de alți
oameni sau de alte situații) care pun în pericol existența și organizarea acestora.
➢ Rozin și Royzman (2001) au artat faptul c informația negativ (indiferent c se refer la
oameni sau la evenimente) are un efect de contagiune mult mai pregnant decât informația
 pozitiv, generarea impresiilor fiind moderat de acest efect și adesea evoluând spre
distorsionri cognitive.

Bias-ul retrospecției
➢ Bias-ul retrospecției reprezint acea tendinț a oamenilor de a exagera cât de bine au
putut prezice finalul unui eveniment, dup ce acesta s-a întâmplat.
➢ Subînscris sintagmei „am știut înc de la bun început ca așa va fi”, bias-ul retrospecției
creeaz impresia c finalul evenimentului prea inevitabil, dar și predictibil, dup
producerea acestuia.
➢ Indiferent de modalitatea în care se finalizeaz (pozitiv sau negativ, final fericit sau trist
etc.), oamenii percep acel eveniment ca fiind o consecinț a așteptrilor lor.
➢ Roese și Olson (1996) au artat c Bias-ul retrospecției este mai probabil s apar atunci
când finalul sau consecințele unui eveniment sunt negative (faț de varianta când acestea
ar fi pozitive).
Bias-ul de confirmare
➢ Oamenii au tendința de a cuta informații care s confirme convingerile lor, mai degrab
decât informațiile care infirm acele convingeri. Uneori se merge pân la ignorarea efectiv
a acelor informații care contrazic convingerile deja create. Acesta este bias-ul de confirmare
și a fost descris de Trope și Thompson (1997).
➢ În general, oamenii pun întrebri suplimentare pentru a-și confirma expectațiile; caut
informațiile menite s confirme lucrurile pe care ei le cred despre alți oameni sau diferite
evenimente.
➢ Bias-ul de confirmare activeaz o serie de constructe stereotipe, precum și profeția
autoîmplinit – self fulfilling prophecy (ce consta în selectarea comportamentelor țintelor ce
corespund expectațiilor deja formate).

Evaluarea prin asociere

➢ Oamenii sunt adesea asociați cu cei care au trsturi și caracteristici similare.
➢ Mintea uman realizeaz o serie de asocieri/ conexiuni între stimuli percepuți a fi alturați.
Astfel, mintea noastr ne poate face s simpatizam unele persoane și s antipatizam altele
chiar și doar în funcție de stimulul cu care sunt asociate acestea.
➢ Frecvent, rudele persoanelor bolnave psihic sau a celor supraponderale experimenteaz
stigmatul asocierii (tendința celor din jur de a-I evalua în baza asocierii cu persoane
stigmatizate social). Acest lucru se întâmpl frecvent în cadrul grupurilor sociale ale copiilor,
dar se regsește și în cadrul contextelor și relațiilor sociale ale adulților (Latner et al., 2007).
➢ Aceast asociere de multe ori nu are nicio logic, ea fiind realizat în baza unor afecte
puternice sau a unor atitudini discriminatorii.
➢ Natura asociativ a formrii impresiilor joac un rol deosebit de important în procesul
cunoașterii sociale;
➢ în același timp îns reprezint și o capcan pentru percepția adecvat a relațiilor
interumane și
 ➢ ofer adesea o poart de acces discriminrilor din diferite arii ale vieții.

Gândirea magică
 Reprezint acea modalitate de a gândi bazat pe asumpții iraționale cu privire la
interacțiunea sau intercondiționarea dintre evenimente/ aspecte care sfideaz adesea și
legile fizicii.
 Una dintre aceste ipoteze complet absurde și ilogice este aceea potrivit creia atunci când
se ating dou obiecte își transmit proprietțile (o așa-numit lege a contagiunii).
 O alt credinț cu caracter irațional este acea conform creia obiectele care seamn
unele cu altele împrtșesc același proprietți fundamentale (o așa-numit lege a
similaritții). Cunoașterea social este și ea supus uneori acestor tipuri de gândire de tip
magic.
 Rozin et al. (1986) au realizat un experiment în care au demonstrat cum influențeaz ele
comportamentul oamenilor.
 Spre exemplu, au artat faptul c tricoul (splat) care fusese purtat înainte de o persoan
dezagreabil a fost mai puțin dorit decât acela purtat anterior de o persoan agreabil.
 De multe ori, nevoia oamenilor de control îi determin s vad conexiuni între evenimente,
chiar dac aceste legturi sunt complet nerealiste.
 Decât s accepte hazardul și impredictibilul din viața lor, oamenii mai degrab accept
explicațiile cu caracter fantezist, în care elementul irațional primeaz în fața celui rațional,
iar fantasticul sau magical înlocuiește realitatea.