Universitatea din Craiova

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD)

Programul de formare psihopedagogică, nivelul II postuniversitar

PORTOFOLIULUI PENTRU EXAMEN

Sociologia educației

Student: Cîrstea -Mic Emilia Alina (Vlădășel)

1
 1.Metode si tehnici de cunoaștere a grupurilor

1. Tehnica sociometrica
Tehnica sociometrica inițiata de J. L. MORENO, psihosociolog american de origine romana,
reprezintă un ansamblu de procedee articulate intre ele:
- Testul sociometric;
- Sociomatricea;
- Sociograma;
-Indicii sociometrici;
Testul sociometric reprezintă un instrument prin care se măsoară relaţiile afectiv simpatetice
dintre membrii grupului. In general, testul sociometric permite cunoașterea relațiilor
interpersonale afectiv-simpatetice, de preferința sau de respingere, din interiorul grupului, poziția
ocupata de fiecare membru al grupului in raport cu ceilalți (lideri, marginalizați, ignorați, respinsi
etc.), existenta unor eventuale tensiuni sau conflicte latente in grup, posibila scindare a grupului
in mai multe subgrupuri, atmosfera socio-afectiva, gradul de coeziune al grupului, toate, însă,
într-o anumita situație de viată.

Se poate prezenta sub forma unui interviu (atunci când se aplica școlarilor mici) sau sub forma
unui chestionar, ale cărui întrebări ii pun pe elevi sa-si exprime preferințele pentru colegii din
clasa cu care ar dori sa stea in aceeași banca, sau sa-si petreacă timpul liber, ori sa colaboreze in
realizarea diferitelor tipuri de activități şcolare etc.
Instructajul va trebui sa cuprindă:
-motivarea aplicării testului (exemplu, "am vrea ca in trimestrul următor sa schimbam așezarea
in bănci ținând seama de preferințele voastre");
-asigurarea caracterului confidențial al testului (exemplu, "răspunsurile voastre nu vor fi aduse la
cunoștința colegilor");
-determinarea situației de alegere (exemplu, "va trebui sa indicați pe cine anume preferați, pe
cine nu preferați"; "va trebui sa răspundeți prin nominalizări, nu prin formulări de tipul "cu toți",
"cu nici unul", "nu este cazul");
-limitarea sau nelimitarea alegerilor ("alegeți cați vreți, după cum credeți de cuviința");
-ordinea de preferința (de exemplu, pe cel pe care îl doriți cel mai mult îl treceți pe primul loc, pe
un altul pe locul doi, si așa mai departe").
Aplicarea testului va fi precedata de câteva atenționări ale elevilor, de genul: "sa nu
comunice intre ei; sa răspundă la toate întrebările, sa fie sinceri in răspunsuri, sa ii ia in
considerație pe toți membrii grupului, chiar daca vreunul dintre ei nu este prezent in momentul
aplicării testului" .
Sociograma constituie un instrument de reprezentare grafica a configurației relațiilor referențiale
existente in interiorul grupului. Ea se întocmește pe baza datelor înscrise in sociometrice si pune
in evidenta caracterul reciproc sau unilateral al relațiilor de alegere ori de respingere, tipologia
rețelelor si a structurilor simpatetice din interiorul grupului ("perechi", "triunghiuri", "lanțuri"),
precum si "liderii" informali in jurul cărora se grupează ceilalți colegi, sau cine sunt
"marginalizații" din punct de vedere preferențial. Se pot alcătui sociograme individuale, pentru a
reda poziția unui anumit elev in contextul preferințelor de grup si sociograme colective, care
redau situația relațiilor dintre toți membrii grupului.

2
Cel mai des utilizata este așa-numita "sociograma ținta", alcătuita din mai multe cercuri
concentrice; in primul, cel din mijloc, vor fi reprezentați elevii cei mai populari din grup, care au
obtinut cel mai înalt indice de statut preferențial, iar in celelalte, in funcție de valoarea indicilor
obținuți, cei "acceptați", apoi cei "indiferenți", ajungând ca in cercul din margine sa fie cuprinși
cei "respinși".
2. Profilul psihosocial al grupului
Profilul psihosocial al grupului este o metoda de reprezentare grafica a gradului in care grupul
poseda anumite proprietăți considerate de psiho-sociologi definitorii pentru un grup mic.
Informațiile privind proprietățile grupului respectiv sunt obținute in urma aplicării si prelucrării
unui chestionar de evaluare. Aplicarea metodei presupune parcurgerea mai multor etape:
1. Pregătirea grupului in vederea aplicării chestionarului consta in organizarea unei discuții
preliminare cu întreaga clasa, pentru explicarea unor termeni mai dificili care vor fi întâlniți in
chestionar (de exemplu, "consens", "statute", "constanta" s.a.). In plus, grupul va fi instruit in
legătura cu completarea foilor de răspuns ale chestionarului: de exemplu, vor primi 16 întrebări,
iar in dreptul fiecăreia vor trebui sa scrie o nota de la 1 la 5, după cum apreciază ca
particularitatea vizata de întrebare este prezenta in clasa lor "într-o foarte mica măsura" (1
punct); "într-o mica măsura" (2 puncte); "într-o oarecare măsura" (3 puncte); "într-o mare
măsura" (4 puncte); "într-o foarte mare măsura" (5 puncte).
2. Aplicarea chestionarului presupune distribuirea formularelor cu întrebări sau dictarea lor si
cotarea răspunsului de catre elevi.
CHESTIONAR
1. "In ce măsura exista atitudini si comportamente asemănătoare la membrii grupului dv.?
2. In ce măsura membrii grupului dv. manifesta conduite de supunere, acceptare, aderenta si
traducere in fapt a prescripțiilor normelor de grup?
In ce măsura grupul dv. poate sa se autoregleze, sa se organizeze si sa se conducă prin sine
însuși, fara intervenții din afara?
4. In ce măsură membrii grupului dv. sunt uniți, acționează unitar?
5. In ce măsură grupul dv. isi realizează scopurile si sarcinile propuse?
6. In ce măsură grupul dv. funcționează independent de un alt grup?
7. In ce măsură grupul dv. controlează conduita si acțiunile membrilor săi?
8. In ce măsură in grupul dv. statutele si rolurile membrilor sunt strict delimitate si ierarhizate?
9. In ce măsură admite grupul dv. cooptarea sau pătrunderea in grup a unor noi membri?
10. In ce măsură permite grupul dv. manifestarea unor idei sau comportamente diferite, variate?
11. In ce măsură se caracterizează grupul dv. prin asemănarea caracteristicilor sociale si
psihologice ale membrilor săi?
12. In ce măsură membrii grupului dv. se simt bine, satisfăcuți, fericiți in cadrul grupului, simt
plăcerea de a fi in grup?
1 In ce măsură membrii grupului dv. sunt apropiați intre ei?
14. In ce măsură grupul este considerat ca având un sens pentru membrii săi?
15. In ce măsură membrii grupului acționează, muncesc pentru grup?
16. In ce măsură grupul dv. se caracterizează prin constanta, stabilitate si durabilitate in timp? "
Construirea profilului psihosocial grupului reprezintă cea de a treia etapa in care, mai întâi, se
calculează, pentru fiecare întrebare, mediile notelor acordate de elevii clasei, apoi fiecare medie
se marchează grafic printr-un punct pe un tablou, de genul celui de mai jos, iar in final, prin
unirea punctelor, se obține profilul psihosocial al grupului clasei respective.
Proba de autocunoaștere prin intermediul colegilor

3
 Proba poate fi aplicata in scopul intervenției educaționale, prin stimularea proceselor de
autocunoaștere si inter cunoaștere.
Sarcina:
1. Se solicita elevilor sa noteze pe o foaie de hârtie principalele trăsături de personalitate pe
care le apreciază ei înșiși ca le poseda (nu se specifica un anumit număr de trăsături) :
2. Se cere elevilor sa realizeze un număr de N-1 biletele (N= numarul elevilor din clasa) pe
care vor nota, ca si pentru ei înșiși, principalele trăsături de personalitate ale colegilor (fara a li se
impune un anumit număr de trăsături si fara a fi nevoie sa se semneze) ;
Observație : se atrage atenția elevilor asupra seriozității si responsabilității presupuse de aceasta
proba, pentru a nu leza in mod gratuit personalitatea vreunuia dintre colegi. Este de preferat sa
dea un bilet gol sau incomplet decât sa noteze la întâmplare atribute oarecare.
3. Sunt menționate unul cate unul numarul elevilor după catalog acordând-se timpul necesar
colegilor sa noteze pe biletele caracteristicile de personalitate ale fiecăruia dintre ei ;
4. Bilețelele sunt adunate de profesor (diriginte) in cate un plic cu numele fiecărui elev pentru
a le analiza înainte de a le înmâna fiecăruia dintre cei vizați ;
5. Comentarea de catre profesor (diriginte) a diferitelor situații care ar putea sa apară :
o dacă elevul obține o caracterizare mult diferita de a sa, se va întreba daca se cunoaște
suficient, cântărind veridicitatea părerilor despre sine dar si ale celorlalți, in funcție de dorințele
si aspirațiile sale dar si de comportamentul pe care l-a manifestat pana in acel moment ;
o daca cineva obține atribute foarte diverse trebuie sa se întrebe daca are sau nu o
personalitate suficient de conturata ori daca nu cumva manifesta inconsecventa in
comportamentul sau ;
o daca un elev obține un număr mare de biletele albe sau un număr mic de trăsături este
cazul sa-si pună problema daca are cumva o fire prea retrasa care nu permite sa fie cunoscut.

Importanta: pe baza rezultatelor obținute se pot organiza activități de consiliere individuala sau
de grup, diverse activități extrașcolare menite sa contribuie la sporirea gradului de
autocunoaștere si inter cunoaștere.
Întocmirea unui model de fisa de caracterizare psihosociala a clasei de elevi

Fisa de caracterizare a clasei este un document care conține concluziile investigațiilor asupra
unei clase de elevi. Ea reprezintă o informare esențializata asupra caracteristicilor clasei
respective. Rubricile fisei oferă, totodată, profesorilor indicaţii asupra faptelor pe care trebuie sa
le cerceteze in continuare si care sunt considerate necesare pentru o buna cunoaștere a unui grup
școlar. In scoli profesorii utilizează diverse alte tipuri de fise (fisa medicala, fisa psihologica, fisa
pedagogica pe obiecte, fisa psihopedagogica sau fisa individuala a elevului), dar spre deosebire
de fisa clasei, ele sunt destinate sistematizării datelor despre caracteristicile unui singur elev, cu
particularitățile sale individuale, nu despre un întreg colectiv școlar.
Fisa de caracterizare a clasei reprezintă un instrument de lucru in mana profesorului si
îndeplinește mai multe funcții:

. Fixează cadrul de cunoaștere a grupului clasei de elevi, indicând aspectele care trebuie sa fie
abordate;
. Ordonează si prezinta într-o maniera sistematica datele obținute in urma investigațiilor
întreprinse asupra grupului;

4
. Informează permanent profesorii care preiau clasa respectiva asupra caracteristicilor
colectivului de elevi cu care urmează sa lucreze;
. Direcționează procesul formativ desfășurat in scoală in vederea educării capacitaților de
integrare sociala a elevilor care compun clasa școlara la care se refera fisa respectiva;
Oferă indicatori de evaluare a eficientei acțiunilor educative întreprinse pentru a-i ajuta pe elevi
sa se dezvolte in planul social. Ca si in cazul celorlalte tipuri de fise psihopedagogice, gradul de
eficienta al fisei clasei de elevi este condiționat de respectarea unor criterii metodologice
(MUSTER D., 1971, pag. 39):
. Criteriul completitudinii - sa permită acoperirea tuturor aspectelor definitorii pentru specificul
unui grup;
. Criteriul selectării - din multitudinea fenomenelor de grup descrise in literatura de cercetare sa
se concentreze asupra acelora care sunt utile profesorilor pentru realizarea obiectivelor lor
educative;
. Criteriul sistematizării - sa permită o ordonare logica a informației si sa scoată in evidenta
aspectele specifice ale unei clase de elevi;
. Criteriul accesibilității - sa poată fi completata si cercetata cu ușurința de toate persoanele
implicate in procesul educativ.
Conținutul fisei de caracterizare a clasei de elevi se grupează in patru mari secțiuni: informații
generale, dinamica grupului, specificul clasei ca microgrup social, concluzii (CRISTEA S.,
CONSTANTINESCU C., 1998).

Scoală.......... Localitatea...........Clasa:.........
FISA DE CARACTERIZARE A CLASEI
I. INFORMATII GENERALE
1. Nr. elevi:.....; Nr. băieți:...; Nr. fete:...
2. Profesiile părinților/nr. cazuri;
.........../
........../
........../
Starea sănătății/ nr. cazuri
.........../
.........../
4. Situația la învățătura:
Mediile generale ale clasei in anii precedenți (anul/media):
. .../....
. .../....
. ..../... Etc.
5. Elevi cu aptitudini deosebite/domenii/ nr. cazuri
Aptitudini sportive/....
Aptitudini artistice/....
Aptitudini matematice/...
Aptitudini tehnice/..... Etc.
Elevi care ridica probleme/ nr cazuri
Probleme sociale/...
Probleme la învățătura/...

5
Probleme comportamentale/...
6. Starea generala de disciplina a colectivului:....
7. Perspectiva colectivului:...........
II. DINAMICA GRUPULUI
1. Gradul de coeziune colectivului:
. Colectivul clasei este in formare (marcați situatiile constatate)
Exista un subgrup dominant format din foști colegi de clasa (nr. elevi...);
Exista un subgrup secundar cu tendința de a se opune grupului majoritar, dominant (nr. elevi...);
Exista mai multe subgrupuri labile (nr. subgrupuri/ nr. elevi./...
Colectivul clasei este format
Alegerea modului de acțiune al grupului se face cu acordul total sau majoritar al
membrilor?..................
Ajungerea la acord presupune discuții, confruntare de puncte de vedere?.........................
Se constata o transformare a structurii interne a grupului atunci când se trece de la o sarcina la
alta?...............
2. Scopul dominant imediat al colectivului.....
Scopul de perspectiva al colectivului........
III. SPECIFICUL CLASEI CA MICROGRUP
● Procesele de influenta a grupului asupra membrilor determina
la cei mai mulți (marcați):
Conformism (respectarea normelor de grup)
Autonomie (independenta in raport cu alte grupuri)
Respingere/ acceptare a noilor veniți;
Plăcerea apartenentei la grup
Disponibilitatea de a acționa pentru grup
Alte aspecte

OBSERVAŢIA CA METODĂ DE CERCETARE ÎN EDUCAŢIE

,,Școlile să nu fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor putea să
probeze toți, în propria lor practică, adevărul că: învățând pe alții ne învățăm pe noi înșine”
Jan Amos Comenius

În didactica modernă, calitatea pedagogică a unei metode didactice de învățământ presupune

transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaștere propusă de cadrul didactic, într-o cale de
învățare, parcursă de cel care se instruiește (prin instruire formală şi nonformal), cu deschideri
spre educația permanentă. În această perspectivă facțională, metodele sunt instrumente cu
ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea educatorului sau independent, progresează în acțiunea de
cunoaștere şi de formare a priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice.
Metodele de instruire şi educare privesc atât modul cum se transmit şi asimileze cunoștințele,
cum se formează priceperile şi deprinderile, cât şi dezvoltarea unor calități intelectuale şi morale,
precum şi controlul dobândirii cunoștințelor şi al formării abilităților. Metodele servesc unor
scopuri de cunoaștere (stăpânirea normelor şi metodelor de gândire), de instruire (asimilarea
unor cunoștințe, priceperi şi operații de lucru) şi formative (de formare şi perfecționare a
trăsăturilor de personalitate).
6
,,Metoda poate deveni o formă concretă de organizare a învățării (J.Bruner 1970) sau ,,o cale de
descoperire a lucrurilor descoperite” după opinia lui G.N.Volcov. Metoda însoțește acțiunea
instructiv-educativă dar nu se identifică cu acțiunea însăși.
Metoda observației constă din urmărirea sistematică de către elev a obiectivelor şi fenomenelor
ce constituie conținutul învățării, în scopul surprinderii însușirilor semnificative ale acestora.
Potrivit unor autori consacrați în problema metodelor de învățământ (Cerghit, I.pag 155),
observația reprezintă una dintre metodele de învățare prin cercetare şi descoperire. Este
practicată de elevi în forme mai simple sau mai complexe, în raport cu vârsta. Faptele de
observat pot să aibă o mare diversifitate: evoluția unor fenomene caracteristice anotimpurilor
anului, dezvoltarea fluturelui de mătase, corelații între viața animalelor şi plantelor, producerea
unor fenomene meteorologice, etc. Funcție metodei nu este în primul rând una informativă, ci
mai accentuată apare cea formativă, adică de introducere a elevului în cercetarea științifică, pe o
cale simplă.
Potrivit mai multor autori (Todoran, D., 1964; Cerghit,I.,1980; Roman,I.,1970) o observare
presupune parcurgerea câtorva etape:
-organizarea observării,
-observarea propri-zisă,
-prelucrarea datelor culese,
-valorificarea observării.
În funcție de dinamica echilibrului dintre activitatea profesorului şi elevilor, putem stabili gradul
de independență a observării. ,,Inițial, pentru familiarizare, se poate folosi şi observarea dirijată
dinafară, printr-un program stabilit de educator, dar care trebuie să lase treptat loc auto dirijării”
(Cerghit,I., pag.159). Fazele următoare sunt, faze de tranziției, în care elevii se desprind treptat
de tutela educatorului, începând cu etapa a doua (observarea propriu-zisă), continuând cu a treia,
ca în final să ajungă la independență aproximativ completă. Numai în acest ultim stadiu ea poate
fi numită, pe drept, observare independentă.
Observația, ca metodă psihologică constă în consemnarea sistematică şi riguroasă, amănunțită şi
clară a tuturor reacțiilor şi formelor de conduită cuprinse în programul unei cercetări, care
privește un anumit aspect al dezvoltării psihice. Ca metodă de cercetare, ea trebuie să
îndeplinească o serie de condiții – să fie completă şi precisă, ceea ce presupune un plan prealabil
bine elaborat. Cu cât se vor face mai multe şi mai complete relatări exacte, cu atât observația își
va atinge scopul, cu condiția ca să fie notate mai ales fapte şi condiții considerate semnificative
din punctul de vedere al sarcinilor temei de cercetare. De aceea trebuie stabiliți în prealabil itemii
observației. În al doilea rând trebuie să fie orientată bine spre toate felurile de comportamente şi
reacții care cuprind caracteristicile sau conduitele implicate la obiectivul cercetării.

Deoarece psihicul omului este legat de activitatea sa, se manifestă în acțiunile şi faptele sale,
observarea acestor acțiuni, a actelor sale de conduită, a manifestărilor sale verbale etc., precum şi
analiza lor, cunoașterea științifică, în anumite limite, a psihicului uman este posibilă pe bază de
observație.
Observația, ca metodă științifică, este observația sistemică pe care trebuie să o deosebim de
observația ocazională (întâmplătoare, accidentală). Aceasta din urmă nu se face după un plan, iar
cel care face o astfel de observație nu este în așteptarea fenomenului psihic şi nu este pregătit
pentru a-l înregistra. Uneori, observația ocazională a unui fenomen poate constitui un punct de
plecare pentru o observație sistematică sau pentru cercetări experimentale.

7
Observația sistematică necesită din partea aceluia care o efectuează să fie pregătit să observe, să
fie în așteptarea fenomenului sau a fenomenelor pe care vrea să le studieze. Observația științifică
nu este simplă privire, ci urmărirea atentă şi sistematică a unor manifestări psihice în scopul de a
le fixa cât mai adecvat. Prin urmare, cel care face observația trebuie, în primul rând, să-şi aibă
precizate obiectul şi sarcina observării, să observe pe baza unui program.
Observația cere timp îndelungat de lucru, deoarece există riscul ca fenomenul, procesul psihic
observat să nu se manifeste în măsură suficientă şi în situații variate, încât să permită degajarea
unor concluzii semnificative cu o bază de fapte suficiente. Un bun observator știe în ce fel de
situații se manifestă mai frecvent caracteristica pe care o are în obiectiv şi se axează pe observații
ale unor astfel de situații.
Rezultatele observației trebuie să fie consemnate chiar în timpul observării, dar fără știrea celui
observat, sau imediat după ce observația a luat sfârșit. Uneori observația psihologică este
combinată cu utilizarea unor mijloace speciale de înregistrare sau consemnare a fenomenelor
observate, cum sunt: cronometrul, aparatul de fotografiat sau filmat, videofonul etc.
O cerință importantă a observației ca metodă științifică este aceea de a nu altera spontaneitatea
fenomenelor observate, deci de a nu interveni în desfășurarea lor. Utilizarea aparatelor de
înregistrare videofonică sau a unor încăperi care permit observarea printr-un perete de sticlă
transparent într-o singură direcție (pe partea unde se găsesc subiecții acest perete face impresia
de oglindă) asigură efectuarea observației, lăsând nestingherită desfășurarea spontană a
fenomenelor. Aceste procedee se utilizează mai frecvent în clinicile de copii sau în școală
(pentru observarea copiilor în procesul de învățământ).
Cel care face observația va căuta să observe fenomenele supuse studiului în condițiile cele mai
favorabile desfășurării lor şi în condiții de activitate cât mai variată (de exemplu în clasă, în
recreație, în excursii, pe stradă etc.). Deși cel care efectuează observație face o anumită selecție a
datelor, în scopul de a le reține pe cele mai semnificative, totuși asigurarea unei obiectivități
ridicate pretinde o înregistrare cât mai detailată şi fidelă a fenomenelor, analiza rezultatelor fiind
rezervată etapei care urmează după încheierea perioadei de observație.
Pentru a se asigura date cât mai obiective, este de dorit ca observațiile să fie cât mai numeroase
şi, pe cât posibil, efectuate de mai mulți observatori. Uneori, când fenomenul supus observației
durează mai mult şi nu este posibil să se consemneze toate momentele desfășurării lui, se recurge
la observația fracționată, numită şi eșantion temporar. În acest caz, observatorul folosește
perioade scurte de câteva secunde sau câteva minute şi notează acțiunea subiectului sau a
subiecților în această perioadă scurtă de timp. De exemplu, dacă se urmărește manifestarea
oboselii la elevi în cursul zilei de școală, se notează de câte ori au apărut la elevi semne de
oboseală (cum ar fi: elevul cască, se întinde, priveste distrat etc.) în fragmente scurte de timp din
prima oră a programului, ora a doua, a treia etc.
În timpul observației nu se intervine cu nimic în modificarea condițiilor ce acționează asupra
copiilor. Este absolut necesar ca acestea să se consemneze atent. De asemenea, este necesară
notarea a tot ce intervine şi există ca factori de implicație şi influenta (orice schimbare)
Spontană, de la începutul la sfârșitul observației, ca şi durata ei ca timp. În timpul observației, cel
ce o face este un fel de spectator inteligent şi atent la tot ce se întâmplă.
Folosirea observației ca metodă de cercetare, prezintă unele inconveniente, printre care, faptul că
fenomenul cuprins în obiectiv poate să apară rareori izolat şi este greu de desprins şi analizat din
comportamente. Astfel de inconveniente țin de situația de observație şi de conjuncturile ei. Tot
atât de complexe sunt inconvenientele ce se datorează celui ce face observație, competenței lui,

8
faptului dacă este sau nu obosit, indispus, plictisit, dominat de o problemă personală nerezolvată
etc.
Observația are meritul că ne permite studierea activității psihice în condițiile vieții de toate zilele.
Astfel, activitatea psihică a elevului se manifestă în condițiile de joc, în procesul de învățământ
etc., a muncitorului la locul de muncă, în contactul cu colegii de muncă etc. Cu toate acestea,
interpretarea datelor obținute pe bază de observație comportă şi riscul unei anumite doze de
subiectivitate. În viață, situatiile sunt complexe, iar datele esenţiale nu pot fi totdeauna uşor
desprinse din cele accidentale. Din acest motiv, ori de câte ori este posibil, este de dorit ca datele
observației să fie controlate, completate şi explicate cu ajutorul faptelor dobândite pe cale
experimentală.
Datele strânse pe bază de observație sunt supuse prelucrării şi analizei, pentru a putea fi
desprinse concluziile sau legitățile care se degajează din materialul adunat. Astfel, observațiile
pot fi folosite în alcătuirea fișelor de caracterizare a copiilor, în cercetări de profil monografic şi
în cercetări care au în vedere interesele şi preocupările copiilor după modificările de conduită la
diferite ore, materii, activități.

Observația didactică este urmărirea atentă a unor obiecte şi fenomene de către elevi fie sub
îndrumarea cadrului didactic – observația sistemică – fie în mod autonom – observația
independentă – în scopul depistării unor aspecte noi ale realității şi al întregirii unor informații.
Ea are o valoare euristică şi participativă, întrucât ea se bazează pe receptivitatea elevilor (pe
care o şi dezvoltă) fată de fenomenologia existențială.
Observațiile pot fi de lungă sau de scurtă durată. Prin ele se urmăresc: explicarea, descrierea şi
interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învățare, exprimarea şi
explicitatea rezultatelor cu ajutorul unor suporturi materiale (referate, tabele, desene, grafice). În
același timp, această metodă conduce şi la formarea unor calități comportamentale cum ar fi:
consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea, imaginația.
Ca şi alte metode de învățământ, observația are mai multe funcții:
1. funcția operațională / instrumentală – metoda are valoarea unei tehnici de execuție pentru cel
care o utilizează – elev sau profesor, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative şi a
obiectivelor operaționale preformulate.
2. funcția cognitivă – metoda reprezintă pentru cei care se instruiesc sau autoinstruiesc, un mod
de a afla, de a cunoaște, de a acționa, de a cerceta, de a descoperi sau redescoperi noi adevăruri şi
de a le folosi în mod independent, respectiv un instrument şi o tehnică de învățare
3. funcția formativ – educativă – metoda contribuie la formarea unei noi structuri cognitive,
deprinderi intelectuale, comportamentale, atitudini, trăiri, sentimente, deci presupune şi un
proces educativ.
4. funcția normativă – metoda îi arată celui care o utilizează cum să procedeze, ce cale eficientă
să urmeze pentru a atinge obiectivele prestabilite (profesorul îi sugerează cum să predea, iar
elevul cum să învețe).
5. funcția motivațională – metoda contribuie la stimularea şi dezvoltarea interesului pentru studiu
al elevilor, a curiozității lor epistemice, a dorinței lor de a afla, de a (re)descoperi şi de a acționa.
Metoda reprezintă un anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de
învățare, mai mult sau mai puțin dirijată, migrându-se până la una similară aceleia de cercetare
științifică, de urmărire şi descoperire a adevărului şi de raportare a lui la aspectele practice ale
vieții.
Tehnica sociometrica

9
Considerata de mulți teoreticieni ca fiind o forma specifica de ancheta psihosociologica, analiza
sociometrica s-a impus odată cu apariția lucrării lui J. L. Moreno, „We shall survive” prin care el
isi manifesta intenția de a găsi o modalitate de sondare a relațiilor interpersonale din cadrul
grupurilor mici, mai cu seama a celor de natura preferențială. Principalul instrument utilizat in
cadrul metodelor sociometrice il constituie testul sociometric care, de la Moreno si pana astazi, a
fost utilizat cu o dubla destinație:
a) sa permită determinarea locului pe care il ocupa un individ oarecare in contextul relațiilor
interpersonale din grup (cat de popular sau, dimpotrivă, cat de izolat, respins, ignorat este);
b) sa permită detectarea structurii psihologice globale a grupului, cu diferitele lui substructuri,
in centre de influenta, grade de coeziune etc.
Prin intermediul acestui instrument se încearcă o studiere a structurilor de grup prin prisma
factorilor psihologici, mai ales a atracțiilor si respingerilor ce se manifesta in cadrul grupului.
Cercetarea cu ajutorul testului sociometric parcurge câteva etape distincte:
A) alcătuirea si aplicarea testului sociometric;
B) despuierea testului si alcătuirea sociometricei;
C) întocmirea sociogramei;
D) reorganizarea grupului potrivit imaginii rezultate din test.
A. In cursul primei etape se construiesc si se aplica itemii sociometrici, prin care li se cere
subiecților sa isi exprime preferințele, repulsiile si indiferentele fata de ceilalți membri ai
grupului din care fac parte in prezent sau din care ar putea face parte in viitor, in legătura cu
participarea la o activitate comuna (munca, învățătura, petrecerea timpului liber) sau la o situație
comuna (locuitul in comun). Nu sunt vizate toate relaţiile interpersonale, ci numai relaţiile
preferențiale (simpatetice, afective) si relaţiile perceptive având drept conținut reflectoriu
preferința simpatetica.
George Bastin, pentru a îmbunătăți sistemul de obținere a datelor cu privire la alegerile
preferențiale, transformă testul sociometric într-un chestionar, încercând sa obțină răspunsuri la
anumite tipuri de întrebări. Astfel, un asemenea chestionar va cuprinde următoarele parti:
a) motivația (de ce se cere completarea chestionarului);
b) crearea unei stări de încredere a subiecților (ei vor fi încredințați de faptul ca acel
chestionar va avea un caracter confidențial);
c) determinarea situației preferențiale; aici se va avea in vedere:
- stabilirea limitelor ariei preferențiale (clasa, echipa de lucru etc.);
- precizarea calitatii preferinței (alegere, respingere, indiferenta);
- criteriul de alegere – unul sau mai multe;
- limitarea sau nelimitarea numărului de alegeri (respingeri);
- utilizarea unei scări preferențiale si descrierea ei; de exemplu: „Scrieți in ordinea
preferințelor, începând cu cel cu care doriți cel mai mult sa fiți in aceeași echipa”.
Chestionarul este destinat sa ofere date atat cu privire la afirmarea preferințelor de catre un
subiect (pe cine alege sau respinge), cat si asupra percepției de catre el a atitudinii afective
exprimate de ceilalți membri ai grupului (cine crede ca l-a ales si cine nu). Acest ultim aspect si
însemnătatea sa pentru sporirea eficientei unui astfel de instrument de investigare a fost semnalat
de catre Tânguiri. El o numește „percepție sociometrica” si menționează totodată faptul ca „nici
un comportament interpersonal nu ar putea fi înțeles fara a cunoaște maniera in care este
perceputa relatia de catre persoanele implicate”. „Un om plasat într-un grup – afirma George
Bastin citat de Jean-Claude Abric (2002, p. 132) – acționează si reacționează nu in funcție de

10
statutul sau sociometric real, ci conform poziției sociale pe care crede ca o are, in funcție de
percepția sa cu privire la legăturile care îl unesc cu ceilalți”.
O problema importanta ce tine de întocmirea chestionarului o constituie caracterul formalizat al
preferințelor. Subiecților li se cere sa răspundă prin (+) pentru alegeri, (-) pentru respingeri si (0)
sau (X) pentru atitudinea de indiferenta. In alte cazuri li se cere sa înșire într-o ordine
preferențială, de obicei de la 1 la 5 pe cei cu care doresc sau nu sa stea in grupul respectiv
(Eugen David, 2000, p. 145). Un exemplu de test sociometric este prezentat in anexa 3.
B. După obținerea datelor testului sociometric ele trebuie despuiate si prelucrate pentru aflarea
locului preferențial pe care il ocupa individul in grup. O prima operație in acest caz o constituie
construirea matricei sociometrice, adică a unui tabel cu doua intrări in care, atat pe orizontala cat
si pe verticala se trec cu inițială numele indivizilor grupului. La despuierea datelor se citește
numele celui care a întocmit testul si se trec răspunsurile formalizate (de la 1 la 5) pe orizontala
in dreptul rubricilor verticale care indica pe membrii din grup, fie aleși, fie respinși. Pot fi luate
in considerare si răspunsurile date de subiecți unor întrebări ce vizează modul in care aceștia
percep preferințele posibile fata de ei ale colegilor din grup. Ele se trec in rubrica celui care a
întocmit testul, in dreptul celor pe care ii presupune ca l-au ales sau l-au respins (de regula se
folosește culoarea albastra pentru alegere si roșie pentru respingere). Percepțiile se trec in
paranteze pentru a se distinge de preferințele exprimate. Pentru 3 criterii se vor trece 3 cifre,
fiecare din ele exprimând intensitatea alegerii făcute (534, de pilda, exprima faptul ca pentru
primul criteriu a fost exprimata o alegere in primul rând, pentru al doilea criteriu in al treilea rând
si pentru al treilea criteriu un vot in al doilea rând). Pe baza datelor înscrise in sociometrice se
pot calcula o serie de indici sociometrici.
Astfel, indicele de status sociometric ne arata numarul de alegeri primite de fiecare subiect si
deci, puterea de atracție exercitata de individ in cadrul grupului si se afla prin însumarea pe
verticala a numărului de alegeri primite, fie prin formula:
Iss = n / N-1
unde: n = numarul de indivizi care l-au ales pe X;
N = numarul total al indivizilor din grup.
Aceasta formula este preferabil de aplicat atunci când efectivul grupurilor supuse cercetării
diferă. De pilda, doi elevi pot primi opt alegeri, dar într-un caz ele vin de la 20 de indivizi, iar in
altul de la 36, ceea ce face ca statusul sociometric sa fie diferit (0.40 in primul caz si 0.22 in cel
de-al doilea). Analizându-se fiecare membru al grupului prin prisma statusului sociometric se va
putea constata ca unii dintre aceștia primesc un număr mare de alegeri (au deci un grad mare de
soci centralitate situându-se astfel pe poziția de lider, de persoana centrala), iar alții primesc un
număr foarte mic de alegeri sau deloc situându-se astfel in categoria izolaților.
Prin însumarea pe orizontala a numărului de alegeri efectuate de fiecare subiect se poate afla
gradul de expansivitate afectiva a acestuia. Atunci când prin testul utilizat apelam doar la doua
criterii (de pilda, activitatea in comun si petrecerea timpului liber) subiecții au expansivitatea
egala cu 2 (doua alegeri efectuate) impusa deci prin criteriile din test. In alte situații, subiecții pot
face alegeri multiple si atunci indicele de expansivitate afectiva este diferit. Este interesant de
cunoscut si acest fapt întrucât se poate stabili o corelație intre status si expansivitate. Pe baza
considerării datelor înscrise in matricea sociometrica se poate realiza astfel o prima analiza a
structurilor preferențiale ale grupului la nivel individual care pune in evidenta poziția ocupata de
fiecare membru al grupului in cadrul acestei structuri. Pentru aceasta se poate calcula si indicele
de status preferențial al fiecărui subiect in parte, indice considerat mult mai sensibil decât

11
indicele de status sociometric, întrucât ia in considerare atat alegerile, cat si respingerile
efectuate de catre acesta. Formula de calcul utilizata este:
ISP = Na-Nr / N-1
unde: Na = numarul alegerilor exprimate de catre subiect;
Nr = numarul respingerilor primite;
N = numarul membrilor grupului.
Valorile indicelui de status preferențial pot fi foarte diferite, atat pozitive, cat si negative, punând
in evidenta poziția diferiților indivizi in cadrul grupului: populari, lideri, nesemnificativi
(indiferenți), izolați, respinși. Cunoașterea acestor poziții ne da posibilitatea surprinderii gradului
de incluziune sociala a membrilor grupului, măsura in care ei sunt acceptați sau nu de catre
grupul de apartenenta.
C. Pentru a trece la un nivel superior de analiza a datelor cuprinse in matricea
sociometrica si anume, la nivelul interpersonal al relațiilor socioafective constituite in cadrul
grupului, este necesara elaborarea sociogramei acestuia. Cu ajutorul ei putem urmări si in plan
intuitiv configurația de moment a structurii socioafective a grupului, măsura in care relaţiile de
alegere (respingere) exprimate sunt unilaterale sau reciproce.
Ca forma de prezentare grafica a sociogramelor, cea mai utilizata este sociograma-țintă
conceputa de catre M. L. Northway si care cuprinde un sistem de cercuri concentrice in care
subiecții sunt dispuși in funcție de gradul de popularitate. Astfel, in raport cu valorile indicilor de
status preferențial calculat pentru fiecare subiect investigat, putem stabili cinci categorii de
putere preferențiala, după cum urmează:
a) subiecți „foarte populari” având un indice al statusului preferențial cu valori de peste 0.50;
b) subiecți „populari” având un indice al statusului preferențial cu valori cuprinse intre 0.20 –
0.50;
c) subiecți „acceptați” având un indice al statusului preferențial cu valori cuprinse intre 0 –
0.20;
d) subiecți „indiferenți” al căror indice este de valoare nula;
e) subiecți „respinși” al căror indice al statusului preferențial primește valori negative.
Fiecărei categorii astfel delimitate ii putem acorda apoi un indice de putere preferențiala a cărui
valoare scade in raport cu scăderea valorii indicelui de status preferențial astfel încât subiecților
din prima categorie le revine un indice de putere egal cu „+3”, iar celor din ultima categorie, un
indice de putere egal cu „-1”. O asemenea delimitare este necesara pentru construirea in cadrul
sociogramei a unor zone preferențiale corespunzătoare cercurilor concentrice in cadrul cărora
vom plasa subiecții din grup supuși investigației, in raport de puterea lor preferențiala. Plasarea
subiecților in aceste zone ne va da posibilitatea vizualizării modului in care ei relaționează in
cadrul grupului, cat si orientarea atenției noastre spre acei indivizi care au reușit sa polarizeze in
cea mai mare măsura simpatia unui număr semnificativ de membri, ocupând, prin aceasta,
poziția de lideri informali ai grupului respectiv (E. David, 2000, p. 147). Totodată, in cazul in
care in testul sociometric au fost incluse întrebări privitoare la modul in care subiecții percep
preferințele posibile fata de ei ale colegilor din grup, se pot calcula si diferiți indici ai percepției
sociometrice (Jean-Claude Abric, 2002, p. 134):
-numarul de indivizi de care subiectul crede ca este ales;
-numarul de indivizi de care subiectul crede ca este respins.
Acești doi indici permit cunoașterea imaginii de sine a fiecărui individ aflat in situație de grup; ei
pot fi comparați cu alegerile si respingerile efective, obtinandu-se astfel nivelul de conștientizare
al fiecăruia cu privire la locul sau in grup – este ceea ce se numește acuitate perceptiva:

12
-numarul de indivizi care se cred aleși de subiect;
-numarul de indivizi care se cred respinși de subiect.
Acești doi indici asigura accesul la imaginea pe care grupul si-o face despre fiecare dintre
membrii săi – așa-numita imagine de sine la ceilalți – exactitatea previziunilor putând fi si in
acest caz evaluata; cu cat imaginea de sine la ceilalți este mai aproape de realitate, cu atat
individul este mai transparent din punct de vedere social, si astfel se poate aprecia gradul in care
fiecare individ suscita la ceilalți impresii juste sau false.
Importanta analizei sociometrice pentru cunoașterea unor caracteristici definitorii pentru
grupul social este data si de faptul ca, in afara indicilor analizați mai sus, pot fi calculați si alții,
cum ar fi:
-indicele de coeziune grupala;
-indicele integrării in grup;
-indicele coerentei grupului;
-indicele interesului pentru propriul grup etc.
(vezi Septimiu Chelcea, 1996).
Cu toate acestea, reținem atenția si asupra faptului ca, deși are o serie de avantaje
incontestabile, tehnica sociometrica nu trebuie absolutizata. Ea prezinta si o serie de limite
printre care, cea mai importanta este aceea ca dezvăluie doar structura grupului la un moment dat
fara a preciza însă cauzele, natura sau evoluția ulterioara a interrelațiilor din grup decât in mod
aproximativ. De aceea, cunoașterea in profunzime a acestor aspecte necesita coroborarea
rezultatelor obținute prin tehnica sociometrica cu cele obținute prin alte metode de analiza
psihosociologica (observația, interviul, analiza documentara etc.).
Aplicații si teme pentru reflecție
1. Precizați conținutul si specificul testului sociometric; arătați câteva situații in care el
poate fi utilizat.
2. Construiți sociometrice si sociograma colectiva a grupului de munca din care faceți parte
si comentați rolul acestora in cunoașterea configurației de moment a acestuia.
3. Identificați avantajele utilizării tehnicii sociometrice; exemplificați.
4. Comentați următorul text si desprindeți semnificația lui psihosociologica: „Unul din
principalele puncte de interes ale rezultatelor sociometrice este faptul ca ele pot fi puse in relație
cu alți factori mentali si sociali. Când ne interesam de statute, confruntam in general extremele –
subiecți populari si lideri pe de o parte, izolați si excluși pe de alta parte – in funcție de diverse
caracteristici ce fac obiectul unor masuri independente. Daca se considera afinitățile sau
clivajele, se caută ceea ce au in comun membrii perechilor amicale, in raport de perechile de
subiecți indiferenți sau ostili”

13
2.Elaborați şi instrumentele corespunzătoare celor două metode prezentate la punctul 1.

Pentru cele două metode prezentate în întrebarea anterioară, pot fi utilizate următoarele
instrumente:

Observarea directă:
a) Un registru de observație: Acest instrument poate fi utilizat pentru a înregistra observațiile
făcute în timpul interacțiunilor cu elevii. Registrele pot fi structurate în funcție de
comportamentul sau trăsăturile specifice care trebuie urmărite și pot fi utilizate pentru a analiza
și evalua observațiile făcute.

b) Lista de verificare: Acest instrument poate fi utilizat pentru a urmări comportamentele sau
activitățile specifice ale elevilor care trebuie urmărite. Lista de verificare poate fi structurată în
funcție de obiectivele cercetării și poate fi utilizată pentru a analiza și evalua observațiile făcute.

c) Jurnalul de reflecție: Acest instrument poate fi utilizat pentru a înregistra observațiile făcute și
pentru a reflecta asupra acestora. Jurnalul poate fi utilizat pentru a înregistra impresiile,
sentimentele și observațiile personale și poate ajuta la dezvoltarea unui sentiment de
autocunoaștere și dezvoltare personală.

Chestionare și interviuri:
a) Chestionar: Acest instrument poate fi utilizat pentru a colecta datele de la elevi sau părinții lor.
Chestionarele pot fi structurate în funcție de obiectivele cercetării și pot fi utilizate pentru a
evalua nivelul de satisfacție cu diferite aspecte ale școlii, nivelul de implicare în activitățile
școlare și multe altele.

b) Interviu structurat sau semi-structurat: Acest instrument poate fi utilizat pentru a obține
feedback-ul direct de la elevi sau părinții lor. Interviurile pot fi structurate în funcție de
obiectivele cercetării și pot fi utilizate pentru a evalua perspectivele elevilor asupra diferitelor
probleme sau pentru a identifica factorii care influențează performanțele lor.

c) Grupuri de discuție și dezbateri: Acest instrument poate fi utilizat pentru a permite elevilor să-
și exprime opiniile și punctele de vedere despre diferite probleme. Grupurile de discuție pot fi
structurate în funcție de obiectivele cercetării și pot fi utilizate pentru a dezvolta abilitățile de
comunicare și de gândire critică ale elevilor și pentru a obține o perspectivă asupra nevoilor și
preocupărilor lor.

În concluzie, instrumentele utilizate depind de obiectivele cercetării și de metodele alese pentru a

cunoaște grupul de elevi dintr-o școală de liceu. Pentru a obține cele mai bune rezultate,
instrumentele trebuie să fie structurate și adaptate la nevoile și scopurile cercetării.

14
Este important să se acorde atenție și factorilor de confuzie care pot afecta interpretarea datelor
colectate. Factorii de confuzie pot include variabile care nu au fost luate în considerare, influențe
culturale sau sociale, erori de eșantionare și altele.

De asemenea, este important să se respecte etica cercetării atunci când se utilizează aceste
instrumente. Aceasta implică informarea participanților despre scopul cercetării și obținerea
consimțământului lor informat înainte de colectarea datelor. De asemenea, trebuie să se asigure
confidențialitatea datelor și să se evite orice formă de discriminare sau prejudiciu.

În general, utilizarea mai multor metode și instrumente de cunoaștere poate oferi o imagine mai
completă și mai precisă a grupului de elevi dintr-o școală de liceu. Acest lucru poate ajuta la
identificarea problemelor și la dezvoltarea unor soluții eficiente pentru a îmbunătăți
performanțele și experiența elevilor în școală.

15