OVIDIU GAVRILOVICI

Unitatea de învățare 1.
PARADIGMELE ASISTENȚEI PSIHOLOGICE
 
1.1. INTRODUCERE

Practica terapeutică a consilierii psihologice are în centru anumite conceptualizări a schimbării

psihologice. De asemenea, aceasta are efecte în conceptualizarea și aplicațiile relației terapeutice, a
rolului terapeutului, a definirii problemei sau problemelor care sunt ținte ale schimbării, în anumite
modalități terapeutice (în altele se derivă alte ținte ale schimbării, însă pornind de la ceea ce persoana
care ajunge în terapie ar denumi „problemă” sau „acuză”).
Există mai multe eforturi de sintetizare și comparare a variatelor școli de gândire terapeutice
apărute în timp, în istoria de peste 100 de ani a terapiilor psihologice.
Într-o conceptualizare de la începutul acestui mileniu (Corey, 2001) se prezintă 10 abordări
terapeutice – terapia psihanalitică, terapia adleriană, terapia existențială, terapia centrată pe persoană
(rogersiană), terapia gestaltistă, terapia realității, terapia comportamentală, terapia cognitiv-
comportamentală, terapia feministă, terapiile sistemice de cuplu și de familie.

APLICAȚIE (timp mediu de realizare 1 oră)

Alegeți alți 3 sau 4 colegi cu care veți constitui o echipă de studiu a unuia din modelele
terapeutice menționate de Corey mai sus. Realizați un raport al echipei care să conțină, pentru
abordarea aleasă – confirmată de către mentor – următoarele aspecte, într-un format tabelar, cu
următoarele coloane:
Promotor(i) / Concepte fundamentale / scopul terapiei / rolul terapeutului / tehnici și proceduri specifice
Transmiteți sau prezentați rezultatele în format tabelar în două săptămâni de la primiriea sarcinii.

1.2. ÎNVĂȚAREA EXPERIENȚIALĂ

Acest curs are la bază modelul învățării experiențiale pentru a putea oferi o platformă provocativă
integrării cunoștințelor de bază, abilităților profesionale și reflecției sistematice cu privire la debutul unei
activități de consiliere psihologică.
Modelul învățării experiențiale (Kolb, 1985) descrie un circuit al învățării aplicabil în educația
adulților cuprinzând patru etape prezentate distinct: trecerea de la „experiența concretă”, la „observația
reflectivă”, la „conceptualizarea abstractă” și, în fine, la „experimentarea activă”. Cele patru stadii ale
învățării experiențiale sunt descrise succint de Kolb prin „a simți-a observa-a gândi-a face”.

EXPERIMENT
Kolb (1985) a realizat un etalon pentru SUA în ce privește stilul de învățare; a realizat o anchetă
implicând 1446 de subiecți de vârste între 18 și 60 de ani, de diferite profesii, reprezentativi pentru
populația țării.

Inventarul Stilului de Învăţare (Kolb, 1985) este un instrument simplu prin care se evidențiază
preferința pentru stadiile învățării experiențiale, iluminând maniera personală de a trece prin procesul
învățării. Diferite persoane pot „începe” de la alt stadiu procesul de învățare. Persoanele care adoptă
procese de învățare eficiente folosesc toate cele patru modalități. Astfel, în învățarea prin implicarea

390
 
INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

emoțională se preferă situațiile de învățare din experiențe specifice, prin contacte cu ceilalți, fiind
sensibili la emoții și sentimente; în învățarea prin observare și urmărire se preferă observarea atentă
înainte de a judeca, observarea lucrurilor din mai multe perspective și căutarea semnificației lucrurilor;
mai departe, caracteristic celui de al treilea stadiu al învățării experiențiale, învățarea prin
conceptualizare abstractă se bazează pe analiza logică a ideilor, planificarea sistematică și abia apoi
acțiune bazată pe înțelegerea intelectuală a situației; ultima etapă a ciclului învățării învățarea prin
acțiune s-ar produce prin angajamentul de a face lucrurile până la capăt, prin asumarea riscurilor și prin
influențarea oamenilor și evenimentelor prin acțiune.
În conceptualizarea modelului învățării experiențiale avem de fapt un mixaj de preferințe pentru
anumite stadii ale ciclului învățării (ordonate de către Kolb în opoziție, după cum se observă în Fig. 1).

fig. 1. Modelul învățării experiențiale (Kolb, 1985)

(Kolb, 1985)

Din combinarea scorurilor două câte două se pot identifica patru tipuri ale stilului de învățare,
Acomodator, Divergent, Convergent, Asimilator.

AUTOEVALUARE
Autoevaluați stilul de învățare utilizând Scala stilului de învățare (Kolb, 1985).

În acest curs vom trece în revistă una din practicile de sorginte eclectică utilizată în formarea
abilităților fundamentale de consiliere psihologică (și, mai general, de consiliere educațională, socială
etc..) în tradiția americană având la bază contribuțiile lui Ivey și colaboratorilor. Dincolo de poziționarea
structuralistă a acestui model de consiliere, trecând peste demersurile sistemice, vor fi prezentate la
final și elemente ale atitudinii și practicilor narative, gen terapeutic dezvoltat din rădăcini sistemic-
colaborative, situat pe poziții social-construcționiste, postmoderne.
Unul din modelele formării consilierilor psihologici provin din practica anglo-saxonă integrativă cu
rădăcini în orientări rogersiene, cognitiv-comportamentale, purtând denumirea de consilierea
decizională, un model programat de formare a abilităților de comunicare eficientă – în direcții
influențiale. Abordarea descrisă în acest curs provine din activitatea de peste 40 de ani a lui Allen E.

391
OVIDIU GAVRILOVICI

Ivey în SUA care a promovat o formare a abilităților de consiliere prin unități discrete a competențelor
numite „microabilități”. Presupoziția ar fi că există un grup central de deprinderi de comunicare necesare
oricărui interviu, oricărei intervenții terapeutice; astfel, intervievarea (pentru obținerea unor informații din
experiența intervievatului), consilierea (psihologică, juridică, economică, educațională etc..), și
modalitățile mai sofisticate precum psihoterapia au la bază aceleași deprinderi fundamentale de
comunicare și intervievare.
Modelul formativ presupune identificarea răspunsului consilierului la un context terapeutic pe care
tot acesta îl dirijează. Orientările teoretice care informează intervențiile terapeutice descriu o serie de
dimensiuni esențiale precum ascultarea, acțiunea, și structurarea. Pe de o parte, Ivey și colaboratorii
s-au axat pe o serie de abilități specifice, antrenate într-o ordine a complexității și a utilității acestora în
interacțiunile de consiliere (Fig. 1). Pe de altă parte, s-ar defini așadar un set de abilități de
„management” sau de conducere a interviului de consiliere, a ședințelor de consiliere sau a terapiei, în
general (Fig. 2).
Acest model de antrenament al unor abilități fundamentale de intervievare cu aplicații în
consiliere are utilitate pentru formarea profesională și în specializări precum: asistență socială,
psihopedagogie specială sau pedagogie. Demersul este folosit și în formarea aspiranților la posturi de
resurse umane, marketing, relații cu publicul, vânzări etc..
Practica formativă în grup a micro-abilităților are permite achiziția și dezvoltarea unor deprinderi
singulare care apoi să fie integrate unui stil personal clinic de interacțiune terapeutică ghidat de o
deprindere de structurare a ședinței și a terapiei, în general. Avantajele practicii în grup de patru
studenți ai micro-abilităților constau în interînvățare, oferirea unui feedback bogat și imediat, precum și
asigurarea premiselor pentru dezvoltare personală-profesională prin intercunoaștere și sprijin reciproc.
Principiile care ghidează o asemenea practică sunt:
1. Învățarea presupune recunoașterea și respectarea nivelului particular al fiecăruia dintre practicanți
2. Abilitățile supuse exersării pot fi antrenate pentru a deveni deprinderi profesionale
3. Exersarea susținerii și dezvoltării unui climat de încredere între practicanți este precursor al susținerii
și dezvoltării unui climat de încredere în viitoarele ședințe terapeutice
4. În exersarea în echipă se dezvoltă toți membrii participanți, însă fiecare, în mod particular, exprimate
în stiluri diferite ale practicii abilităților fundamentale terapeutice și al abilităților de structurare sau
management al ședinței sau terapiei
5. Antrenamentele nu sunt un scop în sine; ele au ca rezultat abilitarea practicantului pentru a putea să
le exprime în practica terapeutică cu o persoană, cuplu, familie, grup sau o organizație
6. Antrenamentele micro-abilităților și a abilităților de structurare presupun, în final, integrarea pozițiilor
teoretic-conceptuale care ghidează structurarea și alegerea micro-abilităților exprimate în tehnici și
metode terapeutice
7. Practica reflectivă inclusiv în antrenamentul micro-abilităților terapeutice și a abilităților de structurare
este fundamentală: orice răspuns din partea consilierului nu este neutru; se cere o responsabilitate
activă manifestă din partea practicantului în a decela efectul antrenamentului asupra persoanei sau
persoanelor cu care acesta lucrează, chiar și în cadrul simulării. Abilitățile, instrumentele, tehnicile nu
sunt „bune” sau „rele” ci ele pot conduce la efecte constructive, terapeutice, la lipsa unor efecte, sau
chiar la efecte nedorite, contra-terapeutice, sau efecte mixte, ambivalente. Practica reflectivă este un
atribut al practicii etice a consilierii psihologice.
8. Modelul consilierii decizionale are la bază o concepție modernistă, structuralistă, asupra persoanei,
asupra conceptualizării problemei psihologice, și adoptă un model al rezolvării problemelor în
vederea căruia terapeutul parcurge, împreună cu cel consiliat, o serie de decizii care informează
acțiunile care conduc la schimbarea dezirabilă (în genere, diminuarea sau rezolvarea problemei).
Fiecare decizie urmează secvența de bază a identificării problemei, identificarea soluției dorite (în
termeni de obiective dezirabile, cum ar arăta situația în absența sau cu diminuarea efectelor
problemei), generarea posibilităților de acțiune (metode, alternative, succesiunea unor pași, un plan
și calendar al acțiunilor), alegerea soluției dezirabile și punerea în acțiune a mijloacelor planificate

392
 
INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

anterior; toate acestea fiind, totodată supuse unui principiu al recirculării, secvența se poate
întrerupe și relua de la început sau de la nivelul anterior necesar, reiterând pașii, până la rezoluția
problemei.
9. Alte modele terapeutice au la bază concepții sistemice, care pun accentul asupra fenomenelor
relaționale din cupluri, familii, sau grupuri și comunități. În fine, alte modele terapeutice se
poziționează social-construcționist, în aceea că iau în considerare aspectele dialogic-narative sau
colaborative în care angajamentul persoanelor din terapie se realizează prin intermediul poveștilor
de viață, al dialogurilor, sau al interacțiunilor din conversații. Aceste alte modele terapeutice nu fac
scopul antrenamentelor de consiliere psihologică prin micro-abilități terapeutice. În ultima unitate
tematică vor fi descrise abilități fundamentale din perspectiva unui model narativ de consiliere.

fig. 2. Abilități terapeutice în consilierea psihologică

1 INIȚIEREA 2 IDENTIFICAREA 3 PRIORITIZAREA 4 FORMULAREA

5 FORMULAREA 6 ACȚIUNEA 7 ÎNCHEIEREA

fig. 3. Abilități de structurare / management al ședinței sau terapiei

393
OVIDIU GAVRILOVICI

Etapele standard ale unei antrenament al abilităților de micro-consiliere constau din:

1. înregistrarea a unui interviu audio sau video de circa 5 minute (între un student și un client real sau
un coleg în joc de rol)
2. formarea unei singure deprinderi
a) lectura unui material care descrie deprinderea ce urmează a fi formată
b) prezentarea unor exemple audio/video ale unor experți
c) auto-observarea propriului comportament și compararea cu modelul teoretic și cu cel audio/video
3. înregistrarea a unui al doilea interviu între un client și student. Înregistrarea este evaluată împreună
cu un supervizor pentru determinarea gradului în care studentul a reușit să atingă standardele dorite.
Pașii sunt repetați până când studentul dovedește achiziționarea deprinderii. (Evans et al., 1989, p.
12)
Elementul central este ca practicanții care ajung să învețe un set segregat de abilități de
comunicare să le practice integrator, creându-și astfel un stil personal de intervievare, exersând, în
același timp, abilități de practică reflectivă, etică.
Fundamentat pe demersul aplicativ, practic, în conducerea interviului de consiliere, practicantul
este invitat să se axeze pe faptul că fiecare comportament specific de intervievare este exprimat în
termeni specifici, precis descriptibil, și ușor de observat. Aplicațiile practice înregistrate audio și video se
constituie în surse de documentare individuală pentru fiecare practicant utile în realizarea rapoartelor de
antrenament în consiliere psihologică.
Organizarea învățării și exersării abilităților fundamentale terapeutice are la bază patru gupe de
abilități:
 Abilități de invitare în conversație: Ascultarea și urmărirea atentă; Încurajarea minimă
 Abilități de angajare în conversație: Punerea întrebărilor
 Abilități de reflectare: Reflectarea conținuturilor (parafrazări și sumarizări); Reflectarea emoțiilor
 Abilități de împărtășire: Autodezvăluirea; Comunicarea emoțiilor
 Abilități de clarificare și confruntare terapeutică: Clarificarea direcției terapiei; Confruntarea
terapeutică.
Fundația o reprezintă conștientizarea și aplicarea corectă a abilității de ascultare și urmărire.
Aceasta constituie baza susținerii interacțiunii terapeutice, de la momentul primului contact (fie el și
telefonic) până la încheierea interacțiunii terapeutice.
Pentru începători, identificarea, urmărirea și clarificarea nemulțumirilor, acuzelor și problemelor
cum sunt ele prezentate de către client permite setarea unei relații terapeutice, deosebită de relațiile
personale, de cererile de sfaturi primite din partea unui cunoscut, prieten sau rudă.
Pregătirea în profesia sau rolul profesional de consilier psihologic presupune în paralel și
conștientizarea de sine și, ca urmare, în acest curs vor fi numeroase oportunități de explorare de sine,
de auto-observare și de observare din partea colegilor, mentorului sau a profesorului.

APLICAȚIE
Alegeți alți 3 sau 4 colegi cu care veți constitui o echipă de antrenare a unei microabilități de consiliere.
Explorați împreună cu aceștia intenția lor în a participa la unul sau la mai multe antrenamente.
Identificați în conversații diadice sau de grup interesele și motivația aplicațiilor practice la acest curs.
Cum va folosi aceste abilități? Ce așteptari ar avea cu privire la practica în echipă? Care ar fi abilitățile
deja existente care ar ajuta exersarea și învățarea în grup? Cum se vor distribui rolurile din echipă
(organizatorul, consilierul, „clientul”, observatorul atent la aspectele nonverbale, paraverbale,
observatorul care urmărește exersarea abilității care urmează a fi antrenate etc.).

394
 
INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ

TEMĂ DE REFLECȚIE
Scrieți un scurt eseu de o pagină sau două în format A4 pe marginea: „Cum mă raportez la scrierea
unui jurnal al formării în consiliere psihologică”. Descrieți ce experiențe aveți deja în a ține un jurnal sau
a documenta, la un moment dat, în viața personală sau academică, a unor experiențe. Ce avantaje ar
avea să documentați în scris experiențele de învățare de la curs, de la aplicațiile practice, și de la
experiențele similare din viața academică, profesională sau personală de pe parcursul semestrului,
legate de aspecte ale consilierii psihologice?

395