Rosu Teodora Elvira

Amg 3

Infecția cu HIV/SIDA

   La 1 Decembrie 2008, marcam 20 de ani de cand pe plan mondial se

celebreaza, in toata lumea, Ziua mondiala anti - SIDA.
      Eforturile depuse inca din anul 1988, de a tine in frau epidemia, atat de
organizatii guvernamentale, cat si nonguvernamentale, si-au aratat roadele. Cu
toate acestea, mai sunt multe lucruri de facut. De aceea, este important sa ne
unim fortele. Anul acesta impreuna cu partenerii, UNAIDS a stabilit pentru Ziua
mondiala de lupta impotriva HIV/SIDA urmatoarea tema: "Condu -
Imputerniceste - Transmite" cu scopul de sublinia inca odata importanta faptului
ca decidentii politici, de la toate nivelele societatii, trebuie sa-si tina
promisiunea, si anume: aceea de a asigura acces universal si neingradit la
informatii privind infectia HIV, la tratamente si ingrijiri medicale pentru
persoanele seropozitive si bolnavii SIDA.

Infecția cu HIV (virusul imunodeficienței umane) determină șubrezirea

sistemului imunitar, ceea ce poate duce la infecții oportuniste portuniste și,
deseori, mortale. Sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA) este stadiul cel
mai avansat al infecției cu HIV. Deși nu există încă un leac contra sa, HIV/SIDA
poate fi tratată și prevenită: medicamentele antiretrovirale pot încetini și aproape
stopa progresia virusului în organism, reducând riscul de transmitere. Măsuri
precum raporturile sexuale mai bine protejate sau utilizarea acelor sterile
contribuie la evitarea infectării cu HIV și la prevenirea SIDA.

Și totuși, în ciuda tuturor eforturilor și succeselor (numărul de cazuri de

SIDA a scăzut în mod constant în UE începând din anii '90), transmiterea HIV
reprezintă în continuare o problemă în UE și în țările învecinate (de exemplu, în
Regiunea europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, care se întinde în
Europa și Asia Centrală), în special în partea de est a acesteia.

O uncie de prevenire valorează cât o livră de tratament, spune un citat

faimos* din Benjamin Franklin. Dar, atunci când vorbim de cercetare în
domeniul bolilor infecţioase, zicala nu este întotdeauna adevărată. Deşi
oamenii de ştiinţă au tendinţa să se concentreze, în mod obişnuit, fie pe
prevenire, fie pe tratamentul curativ, victoria în lupta cu HIV/SIDA va solicita
o colaborare între cercetători – şi finanţatorii lor – pentru abordarea problemei
din ambele direcţii.
    Progresele în domeniul prevenirii şi tratamentului au redus incidenţa
anuală a infecţiilor HIV cu o treime în ultimul deceniu, iar decesele prin SIDA
– cu 30% în ultimii cinci ani. Şi totuşi, 35 de milioane de oameni trăiesc în
continuare cu virusul. Anul trecut, 2,1 milioane s-au infectat cu HIV şi 1,5
milioane au murit din cauze asociate SIDA. Chiar şi în cel mai bun scenariu
existent de maximizare a prevenirii şi tratamentului, cel puţin o jumătate de
milion de oameni din ţările cu venituri mici şi mijlocii s-ar infecta cu HIV
anual până în 2050.
    Lumea are nevoie de un vaccin şi de un tratament curativ pentru a depăşi
boala, iar ambele domenii înregistrează progrese importante. Însă, deşi
cercetările în aceste zone distincte încep să se suprapună, prea mulţi oameni
de ştiinţă continuă să se considere ca operând strict într-un domeniu ori în
celălalt.
    Mecanismele de finanţare a cercetării HIV/SIDA consolidează această
separare, deoarece rar permit – şi, cu atât mai rar, stimulează – genul de
abordări interdisciplinare inovatoare care vor fi necesare pentru a translata
recentele descoperiri în produse testabile. Divizarea este evidentă şi în rândul
activiştilor şi lobbyştilor pentru cercetare în domeniul HIV/SIDA.
    Deoarece HIV/SIDA este deja cea mai studiată boală infecţioasă din
lume, diagnosticul de infecţie HIV nu mai reprezintă o condamnare la moarte.
Totuşi, suntem încă departe de a învinge virusul. Rata infectării continuă să
crească în unele regiuni şi populaţii, şi peste jumătate din cei care trăiesc cu
HIV la nivel mondial nici măcar nu ştiu că au virusul. Trei din cinci persoane
seropozitive nu primesc încă terapie antiretrovirală. Mai mult, tratamentul pe
termen lung nu este echivalent cu vindecarea şi niciun instrument de sănătate
publică (în afară de consumul de apă potabilă) nu a avut vreodată o putere
similară celei a unui vaccin.
   HIV este un virus extrem de complex. Suferă rapid mutaţii la nivelul
individului şi la nivel geografic, realizând rezervoare latente în celule, care îi
permit replicarea după luni sau chiar ani. Eludează sistemul imunitar, astfel că
abilităţile naturale ale organismului de a-l contracara sau elimina sunt limitate.
    Deşi nu există precedente care să ne poată ghida spre un vaccin ori un
tratament curativ, în ultimii cinci ani am învăţat mult despre modalitatea de
acţiune a virusului HIV – şi despre punctele sale slabe. În 2009, de exemplu,
cercetătorii au descoperit aşa-numita „validare a conceptului“ atunci când un
studiu clinic a arătat că un vaccin ar putea preveni infectarea HIV la om, iar
Timothy Ray Brown, cunoscut sub numele de „pacientul Berlin“, a fost
vindecat de HIV printr-un transplant de măduvă osoasă.
    Cercetătorii află mult din răspunsurile obţinute pe trei grupuri de
pacienţi. Primul grup, „de control posttratament“, este cel în care tratamentul
timpuriu a permis controlul pe termen lung al infecţiei chiar şi după ce s-a
oprit administrarea terapiei antiretrovirale. Al doilea grup – „de control de
elită“, format din persoane care pot purta HIV pe o perioadă de zece ani sau
mai mult fără tratament sau fără să se îmbolnăvească. Al treilea grup –
„neutralizatori de elită“ –, include pacienţi care produc în mod natural
anticorpi împotriva unei varietăţi mari de tulpini HIV.
    Cu informaţiile obţinute din urmărirea acestor pacienţi, cercetătorii
încep să recunoască tot mai mult că aceeaşi ştiinţă ne poate duce spre găsirea
şi a vaccinului, şi a tratamentului curativ. Cele două căi de cercetare, îndelung
urmate în laboratoare separate şi în cadrul unor proiecte individuale, s-au
intersectat în câteva zone interesante.
    De exemplu, oamenii de ştiinţă care lucrează la crearea unui vaccin ce
va induce producerea de anticorpi cu spectru larg de neutralizare, pentru a
proteja populaţia de infecţia HIV, au descoperit că aceşti anticorpi obţin
controlul şi chiar eliminarea infecţiei produse de versiunea simiană a virusului
la maimuţe. Un rezultat similar, dublat de o „vindecare funcţională“, a fost
obţinut cu un vaccin simian menit să inducă un răspuns prin intermediul
celulelor T killer ale maimuţelor, o altă armă din arsenalul sistemului
imunitar. Între timp, studiile pentru găsirea unui tratament curativ realizate pe
grupul de control de elită oferă indicii asupra secvenţelor din virus care suferă
mai puţine mutaţii, ceea ce s-ar putea transforma în lecţii importante pentru
cercetătorii vaccinului.
    Pe măsură ce ştiinţa avansează interdisciplinar, în moduri inimaginabile
în urmă cu cinci ani, zidurile ce despart cele două cercetări – pentru prevenire,
respectiv pentru găsirea tratamentului curativ – trebuie să cadă. Trebuie să
încetăm să comparăm kilograme cu grame, trebuie să colaborăm pentru a
dezvolta instrumentele necesare pentru a elimina, odată pentru totdeauna,
calamitatea HIV/SIDA.

Bibliografie: 

© Project Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org