CAPITOLUL IV: CONCLUZII

Taxa pe valoare adăugată este un impozit cu o importanță deosebită în economie

datorată capacității sale de colectare a veniturilor bugetul de stat. Reprezintă una dintre
componentele fundamentale regăsite intr-un sistem financiar modern. Acesta fiind motivul
principal pentru care îi este atribuită o atenție sporită în cadrul Comisiei Europene.

Pentru sistemul actual din România, taxa pe valoare adăugată constă în preluarea
impozitului indirect, căruia i-a fost demonstrată eficacitatea în economiile de tip concurențial
al țărilor vest – europene. Este favorabilă utilizarea taxei pe valoare adăugată pentru
concretizarea veniturilor bugetare deoarece presiunea fiscașă este disimulată în prețurile și
tarifurile care circulă în economie, reducând puterea de cumpărare și diminuând veniturile
reale.

Statul utilizează impozite și taxe nu doar ca sursă pentru veniturile bugetare, ci și ca

metodă de influență pentru dezvoltarea sau restrângerea unor tipuri de activități, pentru
stimularea sau limitarea producției sau consumului unor bunuri, având ca scop amplificarea
sau delimitarea relațiilor cu unele state. În acest sens, pentru încurajarea anumitor activități,
reducerea impozitelor indirecte ar putea fi una dintre soluții.

O întreprindere adaugă, în activitatea sa, valoare nouă bunurilor şi serviciilor pe care

le cumpără de la diverşi furnizori, antrenând pentru aceasta resursele umane disponibile -
forţa de muncă - şi echipamentele de producţie din dotare. Întreprinderea, în urma procesului
de producţie, poate produce materiale brute, semifabricate, diverse agregate şi piese de
schimb necesare unor beneficiari de pe piaţa internă sau externă, putând să-şi exercite şi
funcţia comercială pentru comercializarea acestor produse cu ridicată sau cu amănuntul.

Preţul de livrare suportat de către beneficiari trebuie să acopere toate valorile adăugate
în stadiile succesive parcurse de produsele fabricate. Se pare că, pentru fiecare stadiu, suma
valorilor adăugate se cumulează vânzărilor cu amănuntul.

Acest lucru este valabil şi se confirmă în cazul unei economii închise şi statice. Într-o
economie deschisă, consumatorii apelează şi la bunuri din import pentru acoperirea nevoilor
sale. Valoarea adăugată producerii acestor bunuri s-a realizat în ţara de origine unde ele au
fost fabricate. Ea nu va putea fi direct impozitată de ţara importatoare şi deci nu va fi
înregistrată.

Astfel, valoarea adăugată poate fi supusă impozitării, fie prin taxele de importuri, fie
prin aplicarea unei taxe pe valoarea totală a produselor la prima vânzare, după ce au fost
importate (sau chiar şi la o vânzare ulterioară primei vânzări).

în ambele cazuri, valoarea vânzărilor cu amănuntul, depăşeşte valoarea adăugată în ţara de

origine a produselor respective.

În cazul exporturilor, problema se pune invers: valoarea adăugată apare în ţara

producătoare, dar nu apare în ţara în care mărfurile se vând cu amănuntul. în felul acesta,
suma valorilor adăugate în ţara de origine a produselor respective depăşeşte vânzările interne
cu amănuntul.

De fapt, într-o economie deschisă, baza normală a taxei pe valoarea adăugată pe

consum o reprezintă vânzările interne cu amănuntul care nu sunt egale cu totalul valorilor
adăugate decât numai dacă se întâmplă ca exporturile să egaleze importurile.

Practica generală a ţărilor care aplică T.V.A. este de a impozita importurile şi a

exonera exporturile.

Prezentul studiu de caz prezină operațiunile efectuate de societatea în cauză ce au fost

înregistrate conform normelor actuale, respectând disciplinele financiare. La fel ca o
monografie contabilă, studiul de caz conferă proiectarea în contabilitate pentru operațiunile
economico – financiare caracteristic obiectului de activitate. În ceea ce privește taxa pe
valoare adăugată am observat că valoarea cotei a fost determinată, calculată și înregistrată
bine, iar operațiile sunt reflectate cu precizie în contabilitate.

Se consideră că aria operațiunilor cu privire la T.V.A., în special în cazul societăților

comerciale ce au la bază activitate compleză, epuizarea are loc mai greu, având în vedere
legislația fiscală ce se modifică într-un mod dinamic.

În speța prezentată aferentă dosarului expus Curții rezultă că cerințele de fond

referitoare la dreptul de deducere a impozitului pe venit au fost îndeplinite și că recurentii din
acțiunea principală erau considerați persoane impozabile pentru T.V.A. în timpul un audit
fiscal. În acest caz, amânarea punerii în aplicare a "dreptului de deducere a T.V.A." până la
prima declarație a impozitului pentru respectiva taxă de către persoanele impozabile, numai
pe motiv că nu au fost identificate în scopuri de T.V.A. atunci când au efectuat tranzacțiile
supuse T.V.A., și întrucât aceste persoane trebuie să plătească și sancțiunile corespunzătoare,
depășește necesarul pentru a asigura încasarea corectă asupra impozitului și pentru prevenirea
evaziunii. În consecință, răspunsul la a treia și a patra întrebare este acela că Directiva
2006/112 exclude, în circumstanțe precum cele ale litigiului din acțiunea principală, normele
naționale conform cărora "dreptul de deducere a T.V.A." introdus, datorat sau plătit pe
bunuri și serviciile utilizate în contextul tranzacțiilor impozitate, sunt refuzate persoanei
impozabile, ce trebuie totuși să plătească impozitul ce trebuia recuperat, pentru singurul
motiv că nu a fost identificat în scopuri de T.V.A. la efectuarea acestor tranzacții, deci atâta
timp cât nu a fost identificat în mod corespunzător în scopuri de T.V.A. și declarația fiscală
pentru impozitul datorat nu a fost depusă.