Sunteți pe pagina 1din 7

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

PROIECT ECONOMETRIE
ANALIZA SECTOARELOR ECONOMICE DIN ROMANIA.
SECTORUL – POPULATIA DUPA DOMICILIU

BUCURESTI 2020
1. INTRODUCERE

Am ales tema de analiza “Populatia dupa domiciliu” prezentata in anul 2016 pe toate judetele
Romaniei (33). In cazul proiectului prezentam o variabila dependenta si patru variabile
independente, dupa cum urmeaza:
Variabila dependenta:
- Populatia dupa domiciliu pe judete (Y): reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie
română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-
teritoriale. Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuinţa
principală, trecută în actul de identitate (CI, BI), aşa cum este luată în evidenţa
organelor administrative ale statului. În stabilirea valorii acestui indicator nu se ţine
cont de reşedinţa obişnuită, de perioada şi/sau motivul absenţei de la domiciliu. Datele
privind populaţia după domiciliu sunt disponibile în profil teritorial, pe următoarele
niveluri de detaliere: nivel naţional, macroregiuni, regiuni de dezvoltare, judeţe.

Variabilele independente:
- Nr. de casatorii(X1): casatoria reprezinta uniunea liber consimtita intre un barbat si o
femeie, incheiata in conditiile legii.
- Nr. de divorturi (X2): divortul reprezinta desfacerea unei casatorii incheiate legal,
printr-o hotarare definitiva a instantei judecatoresti, a ofiterului de stare civila sau a
unui notar public. Datele se refera la cererile de divort pentru care desfacerea
casatoriei a fost admisa.
- Populatia activa (X3): din punct de vedere economic - cuprinde toate persoanele de 15
ani şi peste, care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi
servicii; include populaţia ocupată şi şomerii.
- Nr. mediu al pensionarilor cu asigurari sociale de stat (X4): nr. persoanelor care au
incetat sa mai lucreze la varsta maxima legala si care incaseaza venituri lunare de la
stat in urma prestatiilor in munca in decursul vietii acestora.

Table 1. Valorile variabilelor

Nr. mediu al
Populatia pensionarilor
dupa Nr. de cu asigurari
domiciliu pe Nr. de divortur Populatia sociale de
  judete casatorii i activa stat
Bihor 618881 3632 1028 267800 145415
Bistrița-Năsăud 329397 2053 269 132100 57731
Cluj 723538 5091 768 360600 166641
Maramureș 525342 3238 813 196400 111978
Satu Mare 390398 2230 581 147000 76556
Sălaj 247317 1393 309 103100 55447
Albă 380295 2163 607 168500 85133
Brașov 631796 3864 1024 262500 142862
Covasna 228492 1084 311 86300 45268
Harghita 333441 1499 333 135400 73833
Mureș 595627 3086 707 233700 133755
Sibiu 464686 2893 727 197500 95839
Bacău 746524 4109 979 211400 141118
Botoșani 455158 2335 629 139600 77835
Iași 925583 5924 1074 289200 148156
Neamt 576521 3017 784 182400 115912
Suceava 746192 5180 1028 231900 137024
Vaslui 482762 2779 598 139800 81716
Brăila 354467 1692 680 124400 79204
Buzău 477071 2237 656 174700 109197
Constana 769337 4767 1398 296600 144316
Galați 630683 3667 926 194000 126796
Tulcea 243419 1189 116 84100 44781
Vrancea 390861 2054 519 138900 69522
Argeș 644726 3730 863 256700 146950
Călărași 316634 1596 419 94200 62473
Dâmbovița 527842 2846 759 193900 112064
Giurgiu 276413 1519 316 83000 56829
Ialomița 292965 1428 413 96200 56155
Prahova 806504 4498 1187 297300 196694
Teleorman 387028 1758 559 148700 93094
Ilfov 399525 3075 748 187800 72508
București 2102675 17165 3075 1193100 484721

Numarul de casatorii influenteaza stabilirea unui domiciliu deoarece o persoana isi poate
schimba domiciliu in favoarea celuilalt sau poate chiar isi vor schimba amandoi domiciliu
datorita noului statut.
Numarul de divorturi, de asemenea, influenteaza populatia dupa domiciliu pentru ca in urma
divortului una sau chiar ambele personae isi schimba domiciliul.
Populatia activa, persoanele ce se incadreaza in aceasta categorie isi pot schimba domiciliul
in urma unei promovari sau poate chiar din dorinta de a locui intr-un oras cu mult mai multe
optiuni de angajare.
Numarul mediu al pensionarilor influenteaza populatia dupa domiciliu deoarece o parte din
cei care traiau in mediul urban se decid ca le-ar fi mai usor daca s-ar muta in mediul rural sau,
deopotriva, acestia raman la acelasi domiciliu din lipsa de economii.
2. METODA SI REZULTATELE OBTINUTE

Forma, variabile, parametrii

y=bo+b1*x1+b2*x2+b3*x3+ b4*x4+ε
Unde:
Y = variabila dependenta (Populatia dupa domiciliu pe judete)
Xi= variabila independenta: - Nr. de casatorii(X1)
- Nr. de divorturi (X2)
- Populatia activa (X3)
- Nr. mediu al pensionarilor de asigurari sociale de stat (X4)

Parametrii ecuatiei de regresie sunt b0 (termenul liber sau interceptia), nu are semnificatie
economica. Coeficientii de regresie sunt b1, b2, b3, b4, care ne arata cu cate unitati concrete
de masura se modifica Y la cresterea cu o unitate a lui X.

Table 2. Summary Output

Regression Statistics
Multiple R 0.996688926
R Square 0.993388815
Adjusted R Square 0.992444359
Standard Error 29059.05283
Observations 33

Table 3. ANOVA

Significance
  df SS MS F F
3.55E+1 8.88E+1 1051.81
Regression 4 2 1 2 4.5427E-30
2.36E+1 8.44E+0
Residual 28 0 8  
3.58E+1
Total 32 2      
Standar
  Coefficients d Error t Stat P-value Lower 95% Upper 95%
12064.3 5.98854 47535.0436 96960.2941
Intercept 72247.66892 1 4 1.89E-06 9 5
11.3002 9.40334 83.1123287 129.407210
Nr. de casatorii 106.2597698 1 1 3.68E-10 8 8
-
41.1429 1.25171 0.22103 32.7783145 135.776669
Nr. de divorturi 51.49917767 4 4 1 2 9
- -
0.17454 1.42826385 0.71319753
Populatia activa -1.070730692 2 -6.13451 1.28E-06 1 4
Nr. mediu al
pensionarilor cu
asigurari sociale 0.38595 7.14003 1.96515526 3.54635355
de stat 2.755754411 8 7 9.05E-08 9 4

Table 4. Residual Output

Predicted Populatia
dupa domiciliu pe Residual
ZObservation judete s
1 625110.6558 -6229.66
2 321901.1886 7495.811
3 725883.7086 -2345.71
4 556477.9945 -31136
5 392700.1007 -2302.1
6 278586.7546 -31269.8
7 387535.0705 -7240.07
8 648196.3573 -16400.4
9 235792.9356 -7300.94
10 307168.9697 26272.03
11 554941.4056 40685.59
12 469736.5204 -5050.52
13 721820.8406 24703.16
14 417777.3541 37380.65
15 855666.8963 69916.1
16 557332.4767 19188.52
17 804916.476 -58724.5
18 473841.1541 8920.846
19 372126.5145 -17659.5
20 457597.697 19473.3
21 730904.5722 38432.43
22 651287.3653 -20604.4
23 237921.4269 5497.573
24 360094.3743 30766.63
25 643141.9426 1584.057
26 334713.8311 -18079.8
27 514957.0307 12884.97
28 317666.1194 -41253.1
29 297000.8769 -4035.88
30 835045.7607 -28541.8
31 385166.9318 1861.068
32 436248.8628 -36723.9
33 2112839.834 -10164.8

3. INTERPRETARE REZULTAT

Multiple R ne arata cat de puternica este legatura dintre variabile in cazul nostru acesta
este aprozimativ 0.99, deoarece este cuprins in intervalul [0.8 ; 1] rezultand o legatura foarte
puternica.
R Square ne arata cat la suta din variatia variabilelor independente explica variatia
variabilei dependente, in cazul nostru 99.33%.
Significance F in cazul nostru fiind mai mic decat 0.05, acest lucru aratand ca cel putin o
variabila este diferita de 0.
Coefficients Intercept (b0), in cazul nostru 72247.6689 ,aproximativ 72248 persoane, ne
arata valoarea variabilei dependente in cazul in care variabilele independente sunt 0.
Coefficients Nr. de casatorii (b1), in cazul nostru 106.2597 , cresterea cu aproximativ 106
persoane, ne arata cu cat se modifica variabila dependenta la cresterea variabilei Nr. de
casatorii cu o unitate de masura.
Coefficients Nr. de divorturi (b2), in cazul nostru 51.4991, cresterea cu aproximativ 51
persoane, ne arata cu cat se modifica variabila dependenta la cresterea variabilei Nr. de
divorturi cu o unitate de masura.
Coefficients Populatia activa (b3), in cazul nostru -1.0707, scaderea cu aproximativ o
persoana, ne arata cu cat se modifica variabila dependenta la cresterea variabilei Populatia
activa cu o unitate de masura.
Coefficients Nr. mediu al pensionarilor cu asigurari sociale de stat (b4), in cazul nostru
2.7557 , cresterea cu aproximativ 3 persoane, ne arata cu cat se modifica variabila
dependenta la cresterea variabilei Nr. mediu al pensionarilor cu asigurari sociale de stat cu o
unitate de masura.
Deoarce coeficientul b3 este mai mic decat 0.05, putem afirma ca acesta este semnificativ
statistic, iar coeficientii b1, b2, b4 sunt mai mari decat 0.05 acest lucru rezulta ca variabilele
nu sunt semnificative statistice astfel incat exista probabilitatea ca una dintre acestea sa fie
egala cu 0.
Raportul dintre casatorii si divorturi
20000
18000
16000
14000
12000
10000
8000
6000
4000
2000
0
r uj ar
e bă na eș u ș i a la a a ș a ița an ti
Bi
ho Cl Al s ur că Ia av ăi an lce ge viț eș
M va M Ba ce Br ns
t
Tu Ar bo l om orm cur
tu Co Su Co m Ia le Bu
Sa Dâ Te

Casatorii Column1

Figure 1. Grafic - raportul dintre casatorii si divorturi

Raportul dintre casatorii si divorturi pe fiecare judet al Romaniei in anul 2016 ne arata ca
in judetele mai dezvoltate economic (Bucuresti, Cluj, Iasi) numarul casatoriilor este mult mai
mare decat in judetele slab dezvolatate (Salaj, Tulcea, Giurgiu) datorita modului de trai mult
mai ridicat. Totodata in acelasi judete dezvolatate economic si numarul divorturilor este mai
mare.

4. BIBLIOGRAFIE:
https://insse.ro/cms/files/Publicatii_2018/84.Repere_economice_si_sociale_Statistica_teritoriala/Re
pere_economice_si_sociale_regionale_statistica_teritoriala.pdf

S-ar putea să vă placă și