449 Materialele conferinței științifico-practice internaționale din 26 iunie 2018

Ludmila ŞUBELIC,
doctorandă, Academia „Ştefan cel Mare” a MAI

SUBCULTURA CRIMINALĂ ÎN SPAŢIUL EX-SOVIETIC

Rezumat
Subcultura criminală existentă în spaţiul postsovietic a apărut la începutul existenţei
închisorilor sovietice. De aici, prin intermediul „hoţilor în lege”, a fost răspândită pe larg în toate
statele ex-sovietice.
La momentul actual în statele fostei URSS elementele subculturii criminale s-au infiltrat
în toate straturile societăţii, asigurându-şi un spaţiu tot mai larg în cultura oficială, în special în
mediul tinerei generaţii. Ea prezintă un pericol imens pentru ordinea socială şi securitatea oricărui
stat, fiind una din cauzele principale ale nivelului ridicat al criminalităţii atât în rândul adulţilor,
cît şi în rândul minorilor.
Cuvinte-cheie: subcultura criminală, atributele subculturii criminale: legea hoţilor, tradiţii
şi obiceiuri criminale, argou, tatuaje, minor, hoţ în lege.

Summary
The criminal subculture that existed in the post-Soviet space arose at the beginning of the
existence of the Soviet prisons. Thus, through "thieves in law" it was widely spread in all ex-Soviet states.
At present, in the states of the former USSR, the elements of criminal subculture have
infiltrated all the strata of society, ensuring a wider space in official culture, especially in the
environment of the younger generation. It presents immense danger to the social order and security of
any state, being one of the main causes of the high level of crime among both adults and minors.
Keywords: criminal subculture, the attributes of criminal subculture: the law of thieves,
traditions and customs, criminal tattoos, minor, thief in law.

Introducere. Subcultura criminală reprezintă un fenomen social, în cadrul

căruia relaţiile dintre indivizi, valorile, activitatea, comportamentul, modul lor de
viaţă şi de gândire sunt bazate pe un sistem de norme neformale orientate împotri-
va normelor oficiale, fiind impuse persoanelor care fac parte din mediul criminal.
Tot aici se încadrează judecata pentru încălcarea normelor, nerespectarea valori-
lor, precum şi soluţionarea conflictelor dintre membrii lumii interlope.
Atributele de bază ale subculturii criminale sunt: argoul, tatuajele, gesticulă-
rile, folclorul, ierarhia, tradiţiile.
Cele mai timpurii cercetări în domeniu au fost realizate în Rusia: M.N.
Ghernet, D.A. Drili, P.I. Liublinskii, V.M. Doroşevici.
Ele ne relatează că începând cu sec. al XVIII-lea grupurile de hoţi existente
până atunci şi care „acţionau” separat au început să conlucreze, devenind mai or-
ganizate. În această perioadă o dezvoltare deosebită o capătă argoul.
Temelia subculturii criminale a fost pusă la începutul existenţei închisorilor
ruseşti, ca reacţie de opunere a deţinuţilor faţă de administraţia penitenciarelor
Criminalitatea transfrontalieră şi transnaţională:
Tendinţe şi forme actuale de manifestare, probleme de prevenire şi combatere 450
din cauza condiţiilor insuportabile (foame, înghesuială, căci închisorile deveni-
seră suprapopulate în anii 1930 cu cei care aveau statutul de condamnaţi politici,
trădători de patrie şi duşmani ai poporului, în urma represiunilor în masă) care le
provocau moartea. Atitudinea şi acţiunile de opunere au fost organizate de către
hoţii profesionişti, cu ani buni de detenţie, dar şi cu o ideologie proprie (supranu-
miţi ulterior „hoţi în lege”), care au transformat închisorile (lagărele) în „şcoală
a măiestriei criminale”, „academie a hoţilor”. Numărul persoanelor trecute prin
lagăre creştea. Numai în perioada anilor 1961-1985 prin sistemul GULAG-ului-
GUITU au trecut peste 30 de milioane de oameni, inclusiv originari din republica
noastră [1, p. 41].
Anume criminalii au organizat în penitenciare bande criminale, caracteri-
zate prin disciplină severă, susţinere reciprocă şi legături cu lumea interlopă aproa-
pe din toată URSS (aflată în lagăre şi în libertate), impuneau întregului contingent
de deţinuţi tradiţiile şi obiceiurile criminale, cărora li se supuneau şi care, la rândul
lor, erau formate pe baza respectării riguroase a legilor şi regulilor lumii criminale.
Tot atunci au apărut şi atributele actuale ale culturii criminale.
Reuşita propagării subculturii criminale se datora în mare parte şi modului
de viaţă dus în închisoare de către „hoţii în lege”: alcool, tutun, femei, televizor,
radio şi chiar legătura telefonică cu întreaga Uniune, subalterni şi neintervenţiei
conducerii închisorii în acţiunile batjocoritoare contra altor condamnaţi, înfăptu-
ite la indicaţia hoţilor în lege.
După criminologul rus V.V. Luneev, criminalitatea organizată în Rusia a
existat din primii ani ai puterii sovietice, iar ca temelie a criminalităţii organizate
în fosta URSS au servit legile neformale ale mediului criminal, întrucât un element
indispensabil al acesteia l-au costituit „hoţii în lege” (unitate specifică, fără sea-
măn, caracteristică pentru Rusia şi ţările CSI), căreia îi aparţine prerogativa de a
stabili ideologia criminalităţii.
Aceştia au supravieţuit în condiţiile schimbărilor produse în perioada sovie-
tică şi a intensificării concurenţei în mediul criminal, reuşind să păstreze prevede-
rile fundamentale ale „legii hoţilor”.
Printre savanţi ruşi ce au cercetat serios domeniul în cauză se numără: M.N.
Ghernet, G.N. Breitman, V.M. Doroşevici. Rolul hoţilor în lege era studiat încă în
1957 (V.I. Monahov), iar în 1989 (V. Şalamov) sunt descrise pe deplin cruzimea
reprezentanţilor mediului criminal şi rolul „legii hoţilor” în viaţa acestora.
De menţionat că normele subculturii penitenciare occidentale (SUA, Marea
Britanie) se deosebesc de cele existente în lagărul sistemului penitenciar al fostelor
republici sovietice. O astfel de trăire emoţională puternică descrisă de S. Harborot
în sistemul penitenciar sovietic îi va fi caracteristică mai mult unei persoane care
a fost condamnată pentru prima dată la privaţiune de libertate şi care, pe lângă
stresul provocat de privarea de libertate, trăieşte şi stresul adaptării la subcultura
criminală persistentă pe întregul areal al sistemului penitenciar ex-sovietic.
Anual aveau loc întruniri („shodki”) ale hoţilor în lege din toată URSS. La
întrunirea din anul 1975 care a avut loc în oraşul Soci, una din problemele puse în
discuţie a fost menţinerea legăturii strânse cu liderii comunităţilor organizate în
 451 Materialele conferinței științifico-practice internaționale din 26 iunie 2018

republicile Uniunii Sovietice, dar mai ales extinderea influenţei mişcării hoţilor în
Ţările Baltice, unde este un număr insuficient de hoţi în lege. O altă chestiune re-
zolvată atunci a fost lărgirea activă a mediului criminal prin antrenaraea tinerilor
care au însuşit obiceiurile şi tradiţiile hoţilor.
Conţinutul de bază. În haosul statelor independente de la începutul anilor
1990, liderii lumii interlope din spaţiul ex-sovietic au preluat controlul total asupra
economiei, vânzărilor, privatizărilor şi redistribuirii zonelor de influenţă a fostului
imperiu. Iar interesele autorităţilor lumii criminale au fost şi rămân a fi identice pe
întreg teritoriul postsovietic: propagarea modului de viaţă criminal prin interme-
diul atributelor subculturii criminale.
Penitenciarele cu cel mai sever regim de detenţie din Federaţia Rusă sunt
suprapopulate de hoţi în lege, care duc un mod de viaţă lejer, favorizează crimina-
litatea organizată în ţara lor şi nu numai.
Anume ei „încoronează” noi persoane, numesc supraveghetori pe teritoriile
Ucrainei, Republicii Moldova, Kârgâstanului, Armeniei, Azerbaidjanului, Italiei,
Spaniei, SUA, Greciei, Emiratelor Arabe Unite etc. [2, p. 37, 38]. Scopul este extin-
derea sferei de influenţă, adică a activităţilor infracţionale întru obţinerea profitu-
rilor fabuloase care sunt vărsate în fondul comun numit „obşceak”.
Dacă până la destrămarea URSS în Republica Moldova nu existau grupări
criminale bine organizate, atunci după 1990, în ţara noastră, ca şi în celelalte foste
republici sovietice acestea au apărut, fiind dirijate de hoţii în lege.
Odată cu destrămarea URSS, toate fostele republici socialiste au primit
drept moştenire tradiţia bandelor criminale, conduse de un lider, care a preluat
legea mafiei sovietice (subcultura criminală cu toate elementele ei) şi a răspândit-o
în rândul persoanelor necertate cu legea, asigurând infiltrarea acesteia în cultura
oficială. Acţiunile în cauză au fost realizate cu implicarea activă a condamnaţilor
reveniţi în societate după ispăşirea pedepsei privative de libertate în instituţiile
penitenciare ale fostului imperiu sovietic.
Republica Moldova, ca ţară de hotar a fostului imperiu sovietic, este acum
vestită pentru export de lideri ai lumii interlope în Uniunea Europeană [2, p. 7].
Hoţii în lege joacă rolul principal în subcultura criminală. Aceşti lideri re-
cunoscuţi ai lumii interlope păstrează cu stricteţe legile, tradiţiile şi obiceiurile cri-
minale şi conduc activităţile criminale pe teritoriile lor, având în subordine armate
întregi de luptători.
„Încoronarea” unui candidat diferă de la o ţară la alta, de la un conducător
la altul, dar are şi unele aspecte comune: candidatul trebuie să dispună de susţine-
rea autorităţilor criminale din Moscova; candidatul era/este încoronat de 2-3 de-
ţinători ai acestui titlu, care aduc încoronarea cuiva la cunoştinţa tuturor liderilor
formaţiunilor [2, p. 14].
În Republica Moldova, ca şi în alte state postsovietice, elementele subcultu-
rii criminale sunt cunoscute în limba rusă.
Până şi astăzi, în închisorile din Republica Moldova sunt respectate cu stric-
teţe legile instituite cândva de autorităţile criminale ale fostului imperiu [2, p. 13].
În baza celor expuse mai sus putem concluziona că:
Criminalitatea transfrontalieră şi transnaţională:
Tendinţe şi forme actuale de manifestare, probleme de prevenire şi combatere 452
– prin intermediul subculturii criminale, interlopii ruşi au creat pe teritoriul
ţărilor ex-sovietice grupări criminale care se supun şi depind de primii;
– subcultura criminală serveşte drept regulament de „activitate” a acestor „fi-
liale”, ea poate fi influenţată şi modificată de subcultura criminală din Federaţia Rusă.
În zilele noastre problema subculturii criminale a căpătat o actualitate deo-
sebită în legătură cu creşterea criminalităţii în ansamblu, inclusiv a celei organizate,
precum şi cu schimbarea ei radicală în ceea ce priveşte caracterul şi structura în
marea majoritate a ţărilor postsovietice. Ea capătă forme mai organizate, devine mai
profesională, se îmbină cu diferite grupări mafiote, ajungând să aibă o amploare in-
ternaţională. Este alarmant faptul că criminalitatea „întinereşte”, adică din rândurile
infractorilor, criminalilor face parte un număr impunător de minori şi tineri.
Este înspăimântător numărul imens de crime monstruoase şi infracţiuni
săvârşite zilnic de minori în Rusia. Din păcate, şi conaţionalii noştri minori săvâr-
şesc infracţiuni, inclusiv grave.
Subcultura criminală începe să influenţeze copiii încă la o vârstă fragedă,
la aceasta contribuind diverse surse mass-media şi beletristica, surse care de facto
propagă modul de viaţă al reprezentanţilor lumii interlope şi atributele subculturii
criminale (argoul, gesturile, regulile de comportament dintre caste, prestigiul şi
viaţa luxoasă de care se bucură casta ierarhic superioară, influenţa sa puternică pe
care o exercită chiar şi asupra reprezentanţilor puterii de stat etc.).
Rezultatele cercetărilor realizate de I.P. Başkatov [3, p. 195] au arătat că ima-
ginea atrăgătoare a subculturii criminale pentru 24,6% minori a fost creată de an-
turajul criminal din familie, instituţiile pentru copii, inclusiv şcoala, curtea.
Aceasta se datorează uneia din obligaţiile membrilor castelor superioare ale
lumii criminale, reieşite din „codul criminal” – răspândirea şi propagarea activă a
elementelor subculturii criminale, în special, în rândul generaţiei în creştere, pen-
tru recrutarea de noi membri şi folosirea ulterioară a acestora în realizarea sco-
purilor lor criminale. Acest angajament va exista tot timpul, deoarece este dictată
şi de modificările permanente ce au loc în componenţa formaţiunilor criminale
organizate.
În acelaşi timp, reorientarea tinerei generaţii către subcultura criminală este
facilitată de o serie de factori precum factorii psihologici de vârstă, slăbirea nor-
melor morale, liberalizarea moravurilor, predominarea tot mai mare a valorilor
materiale etc.
Iniţierea minorilor în subcultura criminală poate începe prin familiariza-
rea cu argoul criminal, partea de bază a căruia o constituie jargonul hoţesc sau
din penitenciar. Autorul Iu. Aleksandrov clasifică jargonul criminal în trei tipuri:
jargonul criminal comun, jargoane hoţeşti speciale profesionale, jargonul din pe-
nitenciar [4, p. 46-47].
Jargonul criminal se dezvoltă în permanenţă, inclusiv prin metoda împru-
mutului (din limbi străine) ca rezultat al dezvoltării relaţiilor internaţionale în lu-
mea interlopă.
Autorul V.F. Pirojkov a relatat despre apariţia infractorilor ruşi tineri pe
arena internaţională (atât în statele din Europa, cât şi în SUA şi Canada) care ac-
 453 Materialele conferinței științifico-practice internaționale din 26 iunie 2018

ţionează în grupuri de „racket”, tâlhari şi jefuitori destul de puternice, mobile şi

organizate, estorcând conaţionalii săi şi emigranţii din statele CSI. „În Canada este
remarcat afluxul romilor din Europa de Vest, şi în primul rând din CSI, care desfă-
şoară o activitate criminală organizată” [5].
În argoul moldovenesc, elementele expresiv argotice sunt preluate din argo-
ul rusesc. De remarcat că, argoul rusesc este foarte dezvoltat şi în ultimele decenii
se extinde tot mai mult asupra multor sfere de comunicare: sursele mass-media,
vorbire uzuală a populaţiei, a politicienilor, dar mai ales cea a generaţiei în creşte-
re. Argoul se răspândeşte rapid mai cu seamă în rândul tinerei generaţii din cauza
caracterului său atrăgător prin expresivitate, ironie, mister.
Problema în cauză afectează nu numai Republica Moldova.
„Marea şi puternica limba rusă” s-a pomenit a fi contaminată în întregime
de terminologia argoului criminal, pe care îl întrebuinţează de bunăvoie atât mi-
norii, cât şi reprezentanţii puterii, deputaţii Dumei de Stat. Or pierderea curăţeniei
limbii naţionale este un simptom serios de creştere a procesului de criminalizare
profundă a societăţii [6, p. 6-7].
Cercetătorul jargonului criminal M.A. Graciov evidenţiază pericolul aces-
tuia, subliniind pe bună dreptate faptul că, în conştiinţa elementelor declasate toa-
te valorile de bază ale omenirii sunt puse la îndoială sau dispreţuite: societatea,
familia, iubirea, prietenia, onoarea, jertfirea de sine, caritatea etc [7, p. 34].
Autorul V.F. Pirojkov consideră că „în funcţie de propagarea argoului crimi-
nal se poate de studiat nivelul de dezvoltare a criminalităţii în ţară ...” [5].
Distingem legea „hoţilor” şi legea peniteciară. Din prima categorie fac
parte prevederile şi regulile obligatorii pentru casta superioară. A doua conţine
norme impuse celorlaltor caste în condiţiile privaţiunii de libertate. În marea lor
majoritate, aceste norme au un caracter de obligativitate şi de interdicţie.
În funcţie de conţinut, tatuajele se pot diferenţia în felul următor: ierarhic-
informaţionale, determinatoare de personalitate, de semnalizare, hoţeşti (crimina-
le), profesionale, memoriale, sexual-erotice.
Tatuajele au o răspândire largă în rândul infractorilor, îndeplinind funcţia
de informare, semnalizare, atenţionare. Simbolica tatuajelor în mediul criminal se
află într-o legătură strânsă cu tradiţiile, obiceiurile şi legile subculturii criminale.
Tatuajele servesc la stabilirea atitudinii, strategiei de comportament şi modului de
relaţionare dintre infractori, deoarece, la fel ca şi poreclele, vorbesc despre statutul
purtătorului lor în ierarhia criminală.
O bună parte din tatuaje se aplică forţat.
În Moldova aproape nu sunt ediţii referitoare la tatuaje. Însă există un şir
de lucrări ale cercetătorilor ruşi şi ucraineni care relatează despre istoria apariţi-
ei tatuajelor, semnificaţia lor etc. Acestea sunt cercetări ale lui A. Bronnicov, Iu.
Dubeaghin, O. Kucinskii, Iu. Aleksandrov. În cursul studierii tatuajelor specifice
republicii noastre, s-a stabilit că ele sunt practic identice în tot spaţiul postsovietic
[1, p. 76].
Ierarhia neformală în cadrul subculturii criminale s-a format în urma stra-
tificării sau repartizării membrilor lumii interlope pe caste.
Criminalitatea transfrontalieră şi transnaţională:
Tendinţe şi forme actuale de manifestare, probleme de prevenire şi combatere 454
Nici într-un colectiv din societate nu există atât de pronunţat rangurile de
clasificare aşa cum sunt în mediul condamnaţilor. Aceste lucruri se fac mai des în
izolatoarele de urmărire penală şi în penitenciare. Această clasificare se subîmparte
în patru grupuri: 1) „blatnâe” („ciornâe”)- casta superioară în scara ierarhică a lu-
mii criminale; 2) „mujiki” („serâe”) – cea mai numeroasă castă, care nu refuză de
a fi antrenată în muncă, dar, în acelaşi timp, evită de a coopera cu administraţia,
respectând anumite tradiţii ale lumii criminale; 3) „kozlî” („krasnâe”) – cei care
cooperează deschis cu administraţia penitenciară; 4) „opuşcenâe” („golubâe”) – cea
mai inferioară treaptă pe scara ierarhică [8, p. 109].
Fiecărei caste îi sunt stabilite norme neformale, interdicţii sau privilegii,
după caz, precum şi obiceiuri, tradiţii proprii doar membrilor castei respective pe
care este obligată să le respecte.
Obiceiurile şi tradiţiile subculturii criminale („folclorul” penitenciar,
„propiska”, jocurile de cărţi, poreclele ş.a.) reprezintă forme de realizare a relaţiilor
interpersonale. Acestea iau tot mai mult amploare în rândul tineretului.
În activitatea practică şi investigaţiile efectuate anterior în mediul deţinuţi-
lor din republica noastră reiese că în sistemul penitenciar autohton, precum şi pe
întreaga arie penitenciară post-sovietică, se respectă aceleaşi tradiţii.
Analiza folclorului penitenciar (poezii, proverbe, zicători şi piese cu text
specific) ne permite să concluzionăm că în mediul infracţional lipseşte cu desăvâr-
şire compătimirea faţă de fiinţa umană, deoarece în viziunea infractorilor aceasta
le înjoseşte demnitatea.
Printre atributele devastatoare ale subculturii criminale specifice mediului
penitenciar se numără jocurile de noroc şi homosexualitatea.
Mediul privativ reprezintă una din cauzele homosexualităţii şi reprezintă un
fenomen întâlnit în cadrul grupurilor de deţinuţi. Cu excepţia homosexualităţii
ocazionale, întâlnite în mediul carceral, celelalte forme de homosexualitate sunt
puternic încărcate de conflictualitate şi agresivitate. Periculozitatea socială a feno-
menului se datorează faptului că homosexualitatea poate constitui un element de
recunoaştere, racolare şi coeziune al grupurilor de deţinuţi.
Concluzii. Pericolul elementelor subculturii criminale descrise mai sus con-
stă în faptul că ele formează în conştiinţa persoanelor valori de orientare antisoci-
ală, ele constituie mijloace de acumulare a experienţei sociale şi de viaţă în mediul
criminal, asigură stabilitatea formelor de comunicare între infractori în locurile
de detenţie şi în libertate, reglează mecanismele comportamentului infractorilor.
Subcultura criminală are următoarele trăsături: dă buzna în cultura ofici-
ală, devastând-o, depreciindu-i valorile şi normele, introducând în ea regulile şi
atributele sale; este veriga ce menţine legătura strânsă permanentă între membrii
lumii criminale, îi consolidează; „îndreptăţeşte şi stimulează modul infracţional
(criminal) de viaţă; înlătură barierele psihologice şi morale. Criminalitatea fără
subcultura criminală nu există, la fel cum şi subcultura în cauză nu poate exista
fără criminalitate [5].
Subcultura criminală reprezintă mediul prielnic al infracţionalităţii minori-
lor, categorie de cetăţeni care reprezintă viitorul pentru orice stat.
 455 Materialele conferinței științifico-practice internaționale din 26 iunie 2018

Iată de ce un şir de savanţi preocupaţi de studierea subculturii criminale

consideră că aceasta constituie un fenomen social-psihologic periculos, capabil să
influenţeze în modul cel mai negativ multe laturi ale vieţii publice [9, p. 106]; că
subcultura criminală nu pătrunde, ci distruge cultura generală (oficială), nu este
parte a culturii generale, ci antipodul ei [10, p. 16].
Cercetătorii respectivi sunt alarmaţi de faptul că fenomenul în cauză pă-
trunde tot mai mult în subcultura tineretului şi încearcă să găsească soluţii de pro-
tejare a minorilor de acest fenomen care le poate schimba negativ cursul vieţii
pentru totdeauna.
În acest sens ar fi importante elaborarea unor programe la nivel naţional ce
ar implica minorii în diverse activităţi de dezvoltare, instruire, promovare a valori-
lor general-umane în vederea modelării unor personalităţi multilateral dezvoltate,
fiind realizate de autorităţi publice, instituţii de stat şi nu numai, a căror activitate
are legătură cu generaţia în creştere. În aşa fel s-ar reuşi realizarea mai bună a
procesului de socializare a minorilor, apropierea de valorile sociale şi îndepărtarea
de atributele subculturii criminale, care condiţionează criminalizarea persoanelor.

BIBLIOGRAFIE

1. Середа B., Тонкоглаз В., Плохотнюк B., Болюх Л. «Криминальная

субкультура», Изд-во Музеум, Кишинёв, 2002, кол.стр. 163, с. 41.
2. Pungă A., Pareniuc A. „Hoţii în lege”. Criminalitatea organizată în Repu-
blica Moldova – mituri şi realitatea, Chişinău, 2012.
3. Башкатов И.П. «Психология неформальных подростково-молодёж-
ных групп», Москва, 2000.
4. Александров Ю.К. «Тюремный закон», Москва, 1999, c. 46-47.
5. http://yurpsy.com/files/biblio/pirojkov/20.htm В.Ф.Пирожков «Законы
преступного мира молодёжи» (криминальная субкультура), Tверь, 1994.
6. Метелев A.В., Криминальная субкультура (Учебно-методическое
пособие), Ижевск, 2009, 69 стр., с. 6-7.
7. Социально-психологический механизм функционирования уголов-
ного жаргона и необходимость его изучения // Вестник Владимирского юри-
дического института № 1 (6), 2008, с. 34.
8. Carp S., Drept execuţional penal, Chişinău, 2010, p. 109.
9. Кудрявцев В.Н., «Преступность и нравы переходного общества»,
Москва, 2002, с. 106.
10. Мацкевич И.М., «Криминальная субкультура» //Российское право,
№1, 2005, p. 16.