Iepurele, ogarul și copoiul Pe el nici îl ascult, purtările-i le ştiu,

de Grigore Alexandrescu Orice pentru el crez, şi iată-l osândit

Să fie jupuit.
Calităţile noastre cele mai lăudate Carnea va rămânea pentru judecător,
Ne sânt ades în lume drept crime reproşate; Iar labele vor fi pentru jeluitor.”
Aceasta se întâmplă de câte ori prin ele
Oprim executarea intenţiilor rele.
Iepurele odată
Fu tras la judecată
De un ogar. În tufe atuncea prezida
Copoiul, şi sentinţe fără apel el da.
Ogarul către el aşa se adresă
Şi-n limba lui strigă:
„O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc,
Te rog să mă asculţi: eu viu să jeluiesc
De acest ticălos,
Ce sufletul mi-a scos.
Căci vrând a-l întâlni, pe deal sau pe câmpii,
El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;
Ş-apoi n-aleargă drept,
Cu el să poţi da piept,
Ci merge tot cotiş
Şi sare curmeziş;
C-un cuvânt, n-are pas, nici umblet
creştinesc.
Dar ce să mai vorbesc,
Când chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,
Ai fost adeseori de dânsul înşelat?”
„Destul – lătră atunci copoiul cafeniu –
 Omida și furnica Îți strig, omidă parvenită,
de George Ranetti, Că ești o parazită!
Când eu trăiesc prin mine însămi,
— Eu te privesc de sus, furnică, Tu îți furi hrana de la alți,
Și-mi pari atât de mică! Și doar târându-te te-nalți.
Te văd cum jos muncești
Din greu,
Ca să trăiești;
Când eu
Stau sus, stau sus ca Dumnezeu,
Pe frunza-naltului copac
Pe care trupu-mi se răsfață.
Stau sus: atâta numai fac
Ca să câștig comoda-mi viață!
Furnica e de obicei
Cam prea modestă (treaba ei!);
Dar socoti că de-astă dată
Din cale-afară e prea lată
Ca să îi ție o omidă
O cuvântare-așa stupidă.
Și-i zise:
— Bre, nu ți-e rușine?
Eu merg, nu mă târăsc ca tine!
Stai sus pe-o frunză cocoțată
Ce mâine va muri uscată,
Când toată seva-i vei fi supt;
Dar eu, d-aici de dedesubt,
Eu, mândră, fără s-arăt plânsu-mi,
 Lev Tolstoi -fabule

1.VULPEA ŞI STRUGURII-
Vulpea văzu nişte struguri frumoşi, daţi în
pîrg şi tot chitea cum să se înfrupte dintr-
înşii.
Multă vreme ţopăi ea sub butuc, dar nu
izbuti să ajungă la ei. Ca să-şi înăbuşe ciuda,
zise:
- Sînt încă acri.
2. MĂGARUL ÎN PIELE DE LEU
Măgarul îmbrăcă o piele de leu şi toată
lumea crezu că-i un leu adevărat. Oamenii şi
vitele o luară la fugă. Dar prinse a bate
vîntul, pielea flutură săltînd într-o parte şi îl
dădu de gol pe măgar. Oamenii se întoarseră
şi îl ciomăgiră zdravăn.
3. VULPEA
Vulpea nimeri într-o capcană, se smulse din
ea şi rămase fără coadă. Văzînd una ca asta,
începu să se gîndească cum să scape de
ruşine. Adună toate suratele şi încercă să le
hotărască să-şi taie şi ele coada.
- Coada, le spuse ea, nu ne este de nici o
trebuinţă; e o greutate de prisos pe care o tot
cărăm după noi.
Una dintre vulpi răspunse:
- Hm, n-ai spune tu asta dacă nu erai bearcă!
Vulpea bearcă tăcu chitic şi plecă ruşinată
de acolo.
4. LUPUL ŞI CAPRA 
Văzînd o capră păscînd pe creasta unei stînci
golaşe unde nu putea ajunge, lupul îi spuse:
— Ai face bine să cobori în vale. Aici şi
locul e mai neted, şi iarba e mai dulce la
gust.
Capra răspunse:
- Nu pentru asta, lupule, mă chemi tu în
vale. De hrana mea puţin îţi pasă ţie — tu de
a ta te îngrijeşti.