Sunteți pe pagina 1din 143

Lista prestatorilor de servicii medicale privați acreditați (informația la 31.12.

2019)

Nr. Denumirea prestatorului Domeniul activităţii acreditate Adresa Data acreditării Data expirării
d/o prestatorului şi nr. valabilităţii
certificatului de certificatului
acreditare de acreditare
1. Clinica de Medicină Estetică Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 05.11.2002 05.11.2007
„CME SANCOS” S.R.L. în domeniul cosmetologiei, dermatologiei, bd. Moscova, 16 Nr. 0004
chirurgiei, medicinii de familie, medicinii 12.11.2007 12.11.2012
internistice (gastroenterologie, cardiologie, Nr. 0550
endocrinologie, reumatologie, fizioterapie),
imunizarea populaţiei, ginecologiei, urologiei,
otorinolaringologiei, oftalmologiei,
anesteziologiei, reanimatologiei, traumatologiei şi
ortopediei, mamologiei consultative, neurologiei,
psihoterapiei, psihologiei, medicinii tradiţionale
(acupunctură), imagisticii (imagistică sonografie), 06.11.2012 06.11.2017
laborator clinico-biochimic şi imunologic, Nr. 1676
stomatologiei (terapie, ortopedie, chirurgie de
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase, în condiţii de 29.09.2017 29.09.2022
ambulator şi staţionar  Nr. 3276
2. SRL „Calmet-Nalcas” Acordarea asistenţei medicale de urgenţă la etapa mun. Chişinău, 27.03.2006 27.03.2011
prespitalicească şi transport medical asistat str. Copăceni, 1 Nr. 0377
07.04.2011 07.04.2016
Asistenţă medicală consultativ-curativă de mun. Chişinău, 05.11.2010 05.11.2015
ambulator şi staţionar în domeniile: medicinii str. A.Russo, 11, Nr. 1099
interne, pediatriei, chirurgiei, ginecologiei, bloc 1, lit B
urologiei, neurologiei, otorinolaringologiei,
dermatovenerologiei, imagisticii, imunizării
(contra gripei)
Acordarea asistenţei medicale de urgență la etapa mun. Chişinău, str. 11.04.2016 11.04.2021
prespitalicească și transport medical asistat, A.Russo, 11, bloc Nr. 2803
asistență medicală consultativ-curativă de 1, lit B
ambulator și staționar în domeniile: medicinii mun. Chişinău, str.
interne, ginecologiei, urologiei, neurologiei, Copăceni, 1
gastrologiei, alergologiei,cardiologiei,proctologiei,
endocrinologie, nefrologiei, chirurgiei (cu
excepția patologiilor purulente), imagisticii
(imagistică-sonografie),anesteziologiei,
reanimatologiei
3. Societatea Interconfesională Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 17.12.2003 17.12.2008
a Medicilor Creştini în domeniul medicinii interne, medicinii str. Alexandru cel Nr. 0118
"EMANUIL" din Republica internistice (cardiologie, endocrinologie, Bun, 140
Moldova fizioterapie), neurologiei, pediatriei,
Societatea Interconfesională dermatologiei, ginecologiei, oftalmologiei,
a Medicilor Creştini otorinolaringologiei, ozonoterapiei, imagisticii
"EMANUIL" din Republica (imagistică sonografie), laboratorului clinico-
Moldova biochimic, stomatologiei (terapie, ortopedie,
schimbat denumirea chirurgie de ambulator) cu excepţia folosirii
metalelor preţioase, asistenţă medico-socială la
domiciliu 
Societatea Interconfesională Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 1.mun. Chişinău, 07.06.2010 07.06.2015
a Medicilor Creştini în domeniul medicinii interne, medicinii str. Alexandru cel Nr. 1021
"EMANUIL" din Republica internistice (cardiologie, endocrinologie, Bun, 140. Schimbat
Moldova fizioterapie), neurologiei, pediatriei, 2.mun. Chişinău,
dermatologiei, ginecologiei, oftalmologiei, str. Calea Ieşilor,
otorinolaringologiei, ozonoterapiei, imagisticii 59.
(imagistică sonografie), laboratorului clinico- 3.mun. Chişinău,
biochimic, stomatologiei (terapie, ortopedie, str. Nicolae
chirurgie de ambulator) cu excepţia folosirii Costin, 48/3.
metalelor preţioase, asistenţă medico-socială la
domiciliu 
Comunitatea religioasă Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 1.mun. Chişinău, 03.06.2015 03.06.2020
Societatea Medicilor în domeniul medicinii interne, medicinii str. Alexandru cel Nr. 2522
Creştini "Emanuel" internistice (cardiologie, endocrinologie, Bun, 140.
gastroenterologie,fizioterapie), neurologiei, 2.mun. Chişinău,
pediatriei, dermatologiei, ginecologiei, urologiei, str. Calea Ieşilor,
oftalmologiei, otorinolaringologiei, ortopediei- 59.
traumatologiei, ozonoterapiei, imagisticii 3.mun. Chişinău,
(imagistică sonografie), laboratorului clinico- str. Nicolae
biochimic şi imunologic, stomatologiei (terapie, Costin, 48/3.
ortopedie, chirurgie de ambulator) cu excepţia
folosirii metalelor preţioase, asistenţă medico-
socială la domiciliu 
Filiala Societăţii Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative r-l Ştefan Vodă, s. 08.06.2010 08.06.2015
Interconfesionale a Ciobruciu Nr. 1024
Medicilor Creştini
"EMANUIL" din Republica
Moldova
schimbat denumirea
Instituţia Religioasă Centrul Acordarea asistenţei medicale în domeniul r-l Ştefan Vodă, s. 31.03.2014 31.03.2019
Medico-Social stomatologiei (terapie, ortopedie, chirurgie de Ciobruciu
Multifuncţional “Emanuel” ambulator) cu excepţia folosirii metalelor
preţioase, asistenţă medico-socială la domiciliu 
Acordarea asistenţei medicale în domeniul r-l Ştefan Vodă, s. 03.06.2015 03.06.2020
medicinii interne, neurologiei, pediatriei, Ciobruciu Nr. 2521
cardiologiei, ginecologiei, fizioterapiei, ecografiei,
stomatologiei (terapie, ortopedie, chirurgie de
ambulator) cu excepţia folosirii metalelor
preţioase, examinări imunologice, clinice,
procedure injectabile, ozonoterapie, asistenţă
medico-socială la domiciliu 
Comunitatea religioasă Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 1.mun. Chişinău, 23.07.2012 07.06.2015
Societatea Medicilor în domeniul medicinii interne, medicinii str. Alexandru cel Nr. 1631
Creştini "EMANUEL" internistice (cardiologie, endocrinologie, Bun, 140.
fizioterapie), neurologiei, pediatriei, 2.mun. Chişinău,
dermatologiei, ginecologiei, oftalmologiei, str. Calea Ieşilor,
otorinolaringologiei, ozonoterapiei, imagisticii 59.
(imagistică sonografie), laboratorului clinico- 3.mun. Chişinău,
biochimic, stomatologiei (terapie, ortopedie, str. Nicolae
chirurgie de ambulator) cu excepţia folosirii Costin, 48/3.
metalelor preţioase, asistenţă medico-socială la
domiciliu 
4. Întreprinderea Individuală Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Orhei, 29.12.2004 29.12.2009
„CONSTANTIN în domeniul medicinii de familie, medicinii str. Şoimarul, 1 Nr. 0278
MUNTEANU” internistice (cardiologie, balneo şi fizioterapie),
neurologiei, psihoneurologiei pediatrice,
oftalmologiei, ginecologiei, urologiei, laborator
clinico-biochimic şi imunologic, staţionar de zi
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 25.06.2010 25.06.2015
în domeniul medicinii internistice (cardiologie, Nr. 1038
balneo şi fizioterapie), neurologiei, psihoneurolo-
giei pediatrice, oftalmologiei, ginecologiei, urolo-
giei, laborator clinico-biochimic şi imunologic,
staţionar de zi
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 24.04.2012 24.04.2017
în domeniul medicinii de familie.
Acordarea asistenței medicale consultativ-curative 13.07.2015 13.07.2020
în domeniul medicinii de familie, medicinii Nr. 2577
interne, medicinii internistice (cardiologie, balneo
și fizioterapie), neurologiei, ginecologiei,
psihoneurologiei pediatrice, oftalmologiei,
staționar de zi
Laborator clinico-diagnostic 04.11.2016 04.11.2021
5. Societatea Comercială Acordarea asistenţei medicale în cadrul Centrului mun. Chişinău, 15.03.2004 15.03.2009
„BALCOMBE” S.R.L. Sănătăţii și Familiei ”GALAXIA”  str. Alexandru cel Nr. 0156
Bun, 54

mun. Chişinău, 05.03.2009 05.03.2014


str. Alexandru cel Nr. 0713
Bun, 54
1. mun. Chişinău, 07.03.2014 07.03.2019
str. Alexandru cel Nr. 2111
Bun, 54. 28.02.2019 28.02.2024
2. mun. Chişinău, Nr. 0309
str. O. Goga, 25.
3. mun. Chişinău,
str. Băcioii Noi,
14/1.
4. or. Rezina, str.
Păcii, 63
6. SRL „Azazelo” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 04.04.2005 04.04.2010
inclusiv chirurgicale în domeniile oftalmologiei şi str. Zelinschi, 15 Nr. 0295
Centrul Oftalmologic otorinolaringologiei, în condiţiile de ambulator şi 14.05.2010 14.05.2015
„MICROCHIRURGIA staţionar Nr. 1002
OCHIULUI” S.R.L. 11.05.2015 11.05.2020
Nr. 2489
7. Centrul Medical de Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, 14.03.2006 14.03.2011
Diagnostic „Modus imagisticii (imagistică sonografie)  str. Burebista, 80 Nr. 0371
Vivendi” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul 25.03.2011 25.03.2016
imagisticii (imagistică sonografie), laboratorul Nr. 1200
clinic-biochimic, imunologic şi microbiologic 08.04.2016 08.04.2021
Nr. 2800
8. Firma „SANATATE EVP” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 23.12.2005 23.12.2010
S.R.L. în domeniile medicinii internistice (cardiologie, bd. Cuza-Vodă, 23 Nr. 0355
reumatologie, gastroenterologie, endocrinologie,
fizioterapie (cu hidroterapie), neurologiei,
medicinii tradiţionale (acupunctura),
kinetoterapiei (terapie manuală), ginecologiei (fără
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor 20.10.2011 20.04.2012
gravide şi avorturilor), otorinolaringologiei, condiţionat
endoscopiei (endoscopie diagnostică), imagisticii
(imagistică sonografie), laborator clinico-
biochimic şi imunologic
04.05.2012 20.10.2016
Nr. 1540
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 08.11.2016 08.11.2021
în domeniile medicinii internistice ginecologiei, Nr. 2967
imagisticii (imagistică sonografie), endoscopiei
(endoscopie diagnostică), medicinii tradiţionale
(acupunctura), laborator clinico-biochimic şi
immunologic, masaj curative.
9. Întreprinderea Știinţifică de Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Bălţi, 01.12.2006 01.12.2011
Producere „Incomed” SRL în domeniile medicinei interne, medicinei str. Hotinului, 37 Nr. 0424
internistice (fizioterapie), pediatriei, neurologiei,
psihoterapiei, dermatologiei, ginecologiei (fără
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor
gravide şi avorturilor), chirurgiei, neurochirurgiei,
urologiei, traumatologiei, otorinolaringologiei, 25.11.2011 25.11.2016
oftalmologiei, imagisticii (imagistică sonografie, Nr. 1385
imagistică radiologie), diagnostic de laborator
clinic în domeniul biochimiei şi imunologiei în
condiţii de ambulator şi staţionar. 30.11.2016 30.11.2021
Nr. 2993
10. Asociaţia Obştească Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, 25.12.2006 25.12.2011
„Hipoccrates” medicinei internistice (fizioterapie), pediatriei, str. Ion Creangă, Nr. 0437
medicinei tradiţionale (acupunctura), 39
kinetoterapiei (terapie manuală)
Instituţia Privată Centrul Acordarea asistenţei medicale de recuperare 04.01.2012 04.01.2017
Hippocrates Nr. 1456
schimbat
Instituţia Privată Tony mun. Chişinău, str. 12.11.2014 04.01.2017
Hawks Centru Drumul Taberei, 10 Nr. 2317
26.12.2016 26.12.2021
Nr. 3047
11. ÎI „Ghenadie Bou” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 05.04.2007 05.04.2012
în domeniul medicinii interniste, urologiei și str. Calea Ieşilor, Nr. 0464
ginecologiei inclusiv-chirurgicale de ambulator, 19
SRL “Medical Grup” imagisticii (imagistică sonografie), schimbat 05.04.2012
anesteziologiei,endoscopiei (endoscopie 23.06.2008
diagnostică), diagnostic clinic de laborator în Nr.0618
domeniul citologiei, biochimiei și imunologiei, în 02.04.2012 02.04.2017
condiţii de ambulator şi staţionar de zi Nr. 1520
30.03.2017 30.03.2022
Nr. 3139
12. Societatea pe Acţiuni de Tip Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Comrat, 22.05.2009 22.05.2014
Închis „OPTIMEDFARM” domeniul oftalmologiei  str. Tretiacov, 21/1 Nr. 0757
26.05.2014 26.05.2019
Nr. 2156
27.06.2019 27.06.2024
Nr. 0436
13. ÎI „Ionel Statii” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ocniţa, str. 20.11.2007 20.11.2012
în domeniul medicinii interne, medicinii Independenţei, Nr.0554
internistice (fizioterapie), kinetoterapiei 64 „A”
ÎI „Ionel Statii” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ocniţa, str. 28.12.2012 28.12.2017
Schimbat denumirea în domeniul medicinii interne, medicinii Independenţei, Nr. 1736
internistice (fizioterapie), kinetoterapiei 64 „A” schimbat
SRL „Annadent” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ocniţa, str. 16.12.2013 28.12.2017
în domeniul medicinii interne, medicinii Independenţei, Nr. 2039
internistice (fizioterapie), kinetoterapiei (terapie 64 „A”
manuală)
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ocniţa, str. 11.04.2014 11.04.2019
în domeniul imagistică sonografie Kiev, 8/A
14. Centrul curativ-diagnostic Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, str. 14.12.2007 14.12.2012
“Drăgălina-Popov” ÎI endoscopiei (endoscopia diagnostică), imagisticii Ştefan cel Nr. 0569
(imagistică sonografie) Mare, 111 “A” 10.12.2012 10.12.2017
Nr. 1708
06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3342
15. SC ”Caro-Service” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Edineţ, str. 22.01.2008 22.01.2013
în domeniul neurologiei, medicinii internistice Independenţei, Nr. 0590
(fizioterapie), staţionar de zi  37 „A” 23.01.2013 23.01.2018
Nr. 1743
27.11.2017 27.11.2022
Nr. 3330
16. SC „Diart Info” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 29.01.2008 29.01.2013
în domeniul oftalmologiei (microchirurgie de str. I. Creangă, Condiţionat
ambulator), medicinii interne, medicinii 22/2 Nr. 0592
SC „Diart Info” SRL internistice (fizioterapie, gastroenterologie), mun. Chişinău, str. 06.02.2013 06.02.2018
neurologiei, pediatriei, otorinolaringologiei, I. Creangă, 24/1 Nr. 1748
dermatologiei (cosmetologie), medicinii Schimbat
tradiţionale (acupunctură, homeopatie), masaj
curativ, în condiţii de ambulator şi staţionar de zi 
SRL „Promed C.M.S.” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 18.05.2015 06.02.2018
în domeniul oftalmologiei (microchirurgie de I. Creangă, 24/1 Nr. 2501
ambulator), medicinii interne, medicinii mun. Chişinău, str. 12.07.2017 12.07.2022
internistice (fizioterapie, reumatologie), I. Creangă, 24/1 Nr. 3238
ginecologiei, imagisticii (imagistică-sonografie), mun. Chişinău, str.
neurologiei, pediatriei, otorinolaringologiei, Miron Costin, 13/1
dermatologiei (cosmetologie), ortopediei-
traumatologiei chirurgiei, mamologiei, urologiei,
anesteziologiei, medicinii tradiţionale
(acupunctură, homeopatie), masaj curativ,
17. SRL „Încredere-DNM” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 27.06.2008 27.06.2013
în domeniul medicinii tradiţionale (acupunctura), str. N. Titulescu, Nr.0622
psihoterapiei, psihologiei  nr. 1 22.07.2013 22.07.2018
Nr. 1915
16.07.2018
condiționat
17.01.2019 16.07.2023
Nr.0255
18. ÎM “Excellence” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 15.12.2008 15.12.2013
în domeniul medicinii interne, medicinii str. Grenoble, 23 Nr. 0680
internistice (cardiologie, endocrinologie,
gastroenterologie, reumatologie, medicină de
diagnostic funcţional, fizioterapie), neurologiei,
urologiei conservative, ginecologiei, imagisticii
(imagistică-sonografie, tomografie computerizată, 13.12.2013 13.12.2018
osteodensiometrie), ortopediei-traumatologiei, Nr. 2027
anesteziologiei, mamologiei consultative,
chirurgiei de ambulator
04.12.2018 04.12.2023
Nr.0188
19. Firma “Dac Slav Biznes” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 29.12.2008 29.12.2013
SRL în domeniul medicinii interne, medicinii de str. I. Vieru, 15 Nr. 0696
familie, medicinii internistice (cardiologiei, 31.01.2014 31.07.2014
gastroenterologie, nefrologie, endocrinologie), condiţionat
pediatriei, neurologiei, psihoterapiei,
otorinolaringologiei, dermatologiei, ginecologiei 15.09.2014 -
(fără dreptul de supraveghere şi tratament a neacreditat
femeilor gravide şi întreruperea sarcinii), 24.12.2014 24.12.2019
urologiei, diagnostic de laborator, imagisticii Nr. 2373
(imagistică-sonografie), endoscopiei (endoscopie 31.12.2019 31.06.2020
diagnostică), stomatologiei (terapie, ortopedie) cu Conditionat
excepţia folosirii metalelor preţioase
20. ÎI „Aramă Maria” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 04.02.2009 04.02.2014
medicinii internistice (fizioterapie), kinetoterapiei V. Belinski, 59.  Nr. 0704
(terapie manuală), ortopediei-traumatologiei  mun. Chişinău, str.
E. Coca, 29/3 A.

Centrul Medical "Maria Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. Schimbat 04.02.2014
Aramă Reabilitare" SRL medicinii internistice (fizioterapie), kinetoterapiei E. Coca, 29/3 A. 26.08.2010
(terapie manuală), ortopediei-traumatologiei  Nr. 1065

Centrul Medical "Maria Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 19.06.2014 19.06.2019
Aramă Reabilitare" SRL medicinii internistice (fizioterapie), kinetoterapiei V. Belinski, 59/50 Nr. 2191
(terapie manuală), ortopediei-traumatologiei  “A”.  20.06.2019 20.06.2024
Nr.0423
21. SC ”Prodiafarm” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 02.02.2009 02.02.2014
medicinii interne, pediatriei, imunizarea populaţiei Independenţei, Nr. 0702
34/1.  10.02.2014 10.02.2019
Nr. 2081
24.01.2019 24.01.2024
Nr 0262
mun. Chişinău, str. 23.12.2009 23.12.2014
Alba Iulia, 75/15.  Nr. 0915
schimbat
mun. Chişinău, str. 19.09.2012 23.12.2014
Alba Iulia, 87 Nr. 1639
24.12.2014 24.12.2019
Nr. 2370
27.12.2019 27.12.2024
Nr.0626
mun. Chişinău, 23.12.2009 23.12.2014
bd Moscova, 5.  Nr. 0914
24.12.2014 24.12.2019
Nr. 2371
27.12.2019 27.12.2024
Nr.0627
mun. Bălţi, str. 07.05.2010 07.05.2015
Ştefan cel Mare, Nr. 0994
26  18.05.2015 18.05.2020
Nr. 2498
22. SRL „S.L.M. Prim” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, 10.04.2009 10.04.2014
terapiei, pediatriei, proctologiei neoperatorii, str. Hristo Botev, Nr. 0726
homeopatiei, terapiei manuale 27
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 06.11.2012 06.11.2017
ozonoterapiei
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 02.04.2014 02.04.2019
terapiei, pediatriei, homeoterapiei, terapiei Nr. 2118
manual, ozonoterapiei 11.04.2019 11.04.2024
Nr. 0366
23. SRL „Quaker” acordarea aistenţei medicale (dezinfecţie, mun. Chişinău, bd 08.05.2009 08.05.2014
deratizare) Moscova, 21, bl. 5, Nr. 0749
et. 5 14.05.2014 14.05.2019
Nr. 2151
24. SC „Mediclas” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ungheni, 28.05.2009 28.05.2014
în domeniul medicinii interniste şi asistenţei str. Ion Creangă, 4 Nr. 0770
medico-sociale de îngrijire la domiciliu  30.05.2014 30.05.2019
Nr. 2164
06.06.2019 06.06.2024
Nr. 0405
25. SRL “Petrumed” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 09.11.2009 09.11.2014
în domeniul medicinii internistei, ginecologiei Gh. Asachi, 71/4 Nr. 0875
(fără dreptul de supraveghere şi tratament a
femeilor gravide şi întreruperii sarcinii),
neurologie, dermatologiei(cosmetologie),medicinii
tradiţionale (acupunctură), kinetoterapiei (terapie
manuală), imagisticii (imagistică sonografie), 26.01.2015 26.01.2020
endoscopiei (endoscopiei-diagnostică), Nr. 2405
stomatologiei (terapie, ortopedie, chirurgie de
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase

26. SC “Reabilitolog” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 12.12.2009 12.12.2014
în domeniile medicinii interne, medicinii str. Tighina, 31 Nr. 0908
internistice (fizioterapie), neurologiei,
ginecologiei (fără dreptul de supraveghere şi
tratament a femeilor gravide şi avorturilor),
urologiei conservative, dermatologiei,
kinetoterapiei (terapie manuală), imagisticii
(imagistică sonografie), staţionar de zi
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 08.12.2014 08.12.2019
în domeniile medicinii interne, ginecologiei, Nr. 2350
urologiei conservative, imagisticii (imagistică
sonografie), staţionar de zi
27. SRL ,,Lacteia-Prim” Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, 08.02.2010 08.02.2015
domeniul medicinii interniste, ginecologiei (fără str. Cuza–Vodă, 6 Nr. 0936
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor
gravide şi avorturilor), urologiei, imagisticii
(imagistică sonografie), stomatologiei (terapie,
ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase

Acordarea asistenţei medicale în domeniul 29.05.2013 29.05.2018


ozonoterapiei

Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 30.01.2015 30.01.2020


în domeniul medicinii interne, medicinii Nr. 2407
internistice (endocrinologie), neurologiei,
dermatologiei (cosmetologie), ozonoterapiei,
ginecologiei, urologiei, imagisticii (imagistică
sonografie), stomatologiei (terapie, ortopedie).

Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 19.10.2015 19.10.2020


în domeniul medicinii interne, medicinii Vlaicu Pîrcălab, 2
internistice (reumatologie, endocrinologie),
dermatologiei (cosmetologie), ozonoterapiei,
ginecologiei, imagisticii (imagistică sonografie),
stomatologiei (terapie, ortopedie) cu excepţia
folosirii metalelor preţioase, kinetoterapiei (terapie
manuală), fizioterapiei, medicinei tradiționale
(acupunctură), cardiologiei, otorinolaringologiei,
masaj curativ.

28. ÎI “Lupuşor Vitalie” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 19.02.2010 19.02.2015
schimbat denumirea în domeniul medicinii interniste, medicinii str. Cosmonauţilor, Nr. 0941
tradiţionale (acupunctură, fitoterapie), 6, of. 224 schimbat
SRL „Tradiţiomed” kinetoterapiei (terapie manuală) 28.12.2012 19.02.2015
Nr. 1738
31.03.2015 31.03.2020
Nr. 2462
29. SC “Interoptic” SRL Acordarea asistenţei medicale oftalmologice mun. Chişinău, 18.03.2010 18.03.2015
consultative str. Zelinski, 15/2 Nr. 0956
26.02.2015 26.02.2020
Nr. 2431
30. SRL “Lupaşcu O.R.L.” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 13.04.2010 13.04.2015
în domeniul otorinolaringologiei str. Florilor, 12/1 Nr. 0971
17.04.2015 17.04.2020
Nr. 2477
31. Centrului medical SRL Acordarea asistenţei medicale psihoterapeutice, mun. Chişinău, or. 24.05.2010 24.05.2015
“Salvarea Naţiunii” psihiatrice, narcologice, neurologice consultativ- Durleşti, str. Nr. 1010
curative, ambulator şi staţionar, reabilitarea Cartuşa, 56
medico-socială a pacienţilor cu maladii 08.06.2015 08.06.2020
psihiatrice, narcologice şi neurologice Nr. 2524
32. SRL „Astro Universal” Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, str. 18.06.2010 18.06.2015
domeniul oftalmologiei Armenească, 27 Nr. 1034
„B”
mun. Chişinău, str. 13.07.2015 13.07.2020
Armenească, 27B Nr. 2567
mun. Chişinău, str- 03.06.2016 03.06.2021
la Teatrală, 2
mun. Chişinău, str. 05.06.2017 05.06.2022
Armenească, 47,
nr. 37
33. SRL ”Andretin” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 31 29.06.2010 29.06.2015
dermatologiei, cosmetologiei, ginecologiei August, 59, of. 1 Nr. 1046
conservative, otorinolaringologiei consultative 30.09.2015 30.09.2020
Nr. 2629
Sistat activitatea

34. SC „Centrul ORL-Nord” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Bălţi, str. 15.07.2010 15.07.2015
SRL în domeniul otorinolaringologiei conservative Ostrovski, 32, nr. 2 Nr. 1063
20.07.2015 20.07.2020
Nr. 2593
35. SC “Viomed-Cord” SRL Asistenţă medicală în domeniul medicinii de or. Floreşti, 25.10.2010 25.10.2015
familie, ginecologiei, diagnostic funcţional, str. Ştefan cel Nr. 1093
imagisticii (imagistică-sonografie), acupunctură, Mare, 13 Sistat activitatea
fizioterapie, hidroterapie, homeoterapie, terapie
manuală, stomatologie (terapie, protetică dentară),
cu excepţia folosirii metalelor preţioase şi
acordarea asistenţei medico-sociale de îngrijire la
domiciliu, asistenţă medicală la domiciliu cu
transport sanitar asistat.

36. SRL „Farmacon” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Ceadîr-Lunga, 24.12.2010 24.12.2015
neurologiei, otorinolaringologiei, ginecologie, str. Miciurin, 2A Nr. 1153
dermatologiei, imagisticii (imagistică sonografie).
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ceadîr-Lunga, 30.12.2015 30.12.2020
în domeniul medicinii interne, neurologiei, str. Miciurin, 3/1. Nr. 2727
otorinolaringologiei, dermatologiei, ginecologiei, or. Comrat, str.
oftalmologiei, chirurgiei, imagisticii (imagistică- Biruinţei, 69/1.
sonografie), în condiţii de ambulator şi staţionar
de zi.
Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ceadîr-Lunga, 29.12.2017 29.12.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Miciurin, 7/1
radioviziografie dentară).
37. ÎCS „Centrul de Diagnostic Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 24.12.2010 24.12.2015
German” SRL în domeniul medicinii interne, medicinii bd Negruzzi, 4/2 Nr. 1155
internistice (cardiologie, medicină de diagnostic
funcţional), anesteziologiei, neurologiei,
neurochirurgiei, otorinolaringologiei, imagisticii
(imagistică-sonografie, imagistică-radiologie,
rezonanţă magnetică nucleară), laborator clinic-
biochimic şi immunologic.
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 17.09.2015 17.09.2020
în domeniul medicinii interne, medicinii Nr. 2613
internistice (cardiologie, gastroenterologie,
endocrinologie, medicină de diagnostic
funcţional), anesteziologiei, neurologiei,
neurochirurgiei, chirurgiei, ginecologiei,
ortopediei-traumatologiei, mamologiei,
endoscopiei (endoscopie diagnostică), urologiei,
imagisticii (imagistică-sonografie, imagistică-
radiologie, rezonanţă magnetică nucleară,
tomografie computerizată, mamografie), laborator
clinico-biochimic, imunologic, citologic, masaj
curativ şi staţionar de zi
38. Asociaţia Obştească Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 09.11.2010 09.11.2015
“Medlife” în domeniul medicinii interne, chirurgiei de str. Nadejda Russo, Nr. 1100
ambulator şi îngrijiri medico-sociale la domiciliu 10, nr. 13 19.10.2015 19.10.2020
Nr. 2641
39. SRL „Medazur Med Spa” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 03.12.2010 03.12.2015
în domeniul neurologiei, psihoterapiei, str. 31 August Nr. 1125
dermatologiei, cosmetologiei (cu utilizarea 1989, 46
aparatelor Laser)
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 30.12.2015 30.12.2020
în domeniul medicinii interne, medicinii Nr. 2732
internistice (endocrinologie, alergologie,
dietologie), neurologiei, ginecologiei, urologiei,
dermatologiei (cosmetologie) cu utilizarea
aparatelor Lazer, chirurgiei de ambulator,
psihoterapiei
40. AO Fundaţia Filantropică Acordarea asitenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 13.12.2010 13.12.2015
Medico-Socială “Angelus- în domeniul medicinii interne, îngrijirile paliative str. A. Mateevici, Nr. 1136
Moldova” şi medico-sociale la domiciliu 46 30.12.2015 30.12.2020
Nr. 2731
Fundația ,,Hospice Angelus Acordarea asitenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. Nr. 0220 30.12.2020
Moldova” în domeniul medicinii interne, îngrijirile paliative Alexandru cel Bun, 26.12.2018
şi medico-sociale în staționar și la domiciliu 40/1

41. ÎI „V. V. Cernei” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Briceni, str. 07.05.2004 07.05.2009
terapiei, endoscopiei (de diagnostic şi tratament), Eminescu, 48, nr. 1 Nr. 0187
ÎI „V. V. Cernei” sonografiei 28.12.2009 28.12.2014
schimbat denumirea Nr. 0925
SRL “Endosonomed” 27.11.2013 28.12.2014
Nr. 2004
29.12.2014 29.12.2019
Nr. 2377
26.02.2018 26.02.2023
Nr. 3423
42. ÎI „M. G. Chimirciuc” Acordarea asistenţei medicale ginecologice or. Bălţi, 25.06.2004 25.06.2009
consultative str. Independenţei Nr. 0221
37-4 10.02.2010 10.02.2015
Nr. 0935
06.02.2015 06.02.2020
Nr. 2416
43. ÎI „Afrodita-Sergheev” Acordarea asistenţei medicale prin imagistică- mun. Chişinău, 17.08.2004 17.08.2009
sonografie, în obstetrică şi ginecologie bd. Mircea Nr. 0241
Cel Bătrîn, 3 04.03.2010 04.03.2015
Nr. 0948
30.04.2015 30.04.2020
Nr. 2484
44. Firma „Com V&V” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul terapiei mun. Chişinău, 10.07.2007 10.07.2012
manuale, masaj curativ bd. Ştefan cel Nr. 0523
Mare, 71/1 11.07.2012 11.07.2017
Nr. 1610
27.11.2017 27.11.2022
Nr. 3331
45. Firma „Alna-Ginecologie” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, 28.11.2007 28.11.2012
SRL ginecologiei conservative, imagisticii (imagistică str. V. Alecsandri, Nr. 0558
sonografie), în condiţii de ambulator şi staţionar 44
de zi
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 19.11.2012 19.11.2017
ginecologiei conservative, imagisticii (imagistică Nr. 1688
sonografie), în condiţii de ambulator şi staţionar
de zi
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 19.06.2013 19.06.2018
ginecologiei chirurgicale de ambulator
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 24.07.2017 24.07.2022
în domeniul ginecologiei, inclusiv chirurgicale; Nr. 3252
imagisticii (imagistică sonografie), în condiţii de
ambulator şi staţionar de zi
46. SC „Cetamed” SRL Acordarea asistenţei medicale de diagnostic mun. Chişinău,str. 21.12.2007 21.12.2012
funcţional (doplerografie, echoencefalografie, Independenţei,28, Nr.0578
electroencefalografie, termografie) lit. “A” 14.01.2013 14.01.2018
Nr. 1741
Sistat activitatea
47. Asociaţia Obştească Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 29.12.2007 29.12.2012
„Ascode” în domeniul neurologiei, psihologiei medicale, Grenoble, 163/5 A Nr. 0585
kinetoterapiei (terapie manuală) 14.01.2013 14.01.2018
Nr. 1739
13.02.2018 13.02.2023
Nr. 3416
48. Asociaţia Obştească Acordarea asistenţei medicale, îngrijire paliativă şi r-l Străşeni, 19.11.2008 19.11.2013
“Prosperare Zubreşti” medico-socială la domiciliu şi hospice s. Zubreşti Nr.0666
27.11.2013 27.11.2018
Nr. 2008
07.12.2018 07.12.2023
Nr.0195
49. SRL „Otomed” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Cimişlia, str. 15.12.2008 15.12.2013
în domeniul otorinolaringologiei Ştefan cel Mare, 17 Nr.0681
27.11.2013 27.11.2018
Nr. 2005
26.11.2018 26.11.2023
Nr. 0167
50. Asociaţia Obştească Asistenţă medicală consultativ-curativă în mun. Chişinău, str. 26.12.2008 26.12.2013
“Homecare” domeniul medicinii interne şi asistenţei medico- Valea Rădiului, 16 Nr.0692
sociale la domiciliu mun. Chişinău, Schimbat 26.12.2013
str. Muşatinilor, 1 26.08.2010
Nr. 1064
mun. Chişinău, Schimbat 26.12.2013
str. Columna, 150, 15.07.2011
lit. C Nr. 1302
26.12.2013 26.12.2018
Nr. 2047
26.01.2018 26.01.2023
Nr. 3390
51. ÎI „Gînga Axentie” Acordarea asistenţei medicale consultative or. Soroca, str. 13.03.2009 13.03.2014
oftalmologice Ştefan cel Mare, 24 Nr. 0717
24.03.2014 24.03.2019
Nr. 2112
22.04.2019 22.04.2024
Nr. 0369
52. ÎI “Vasilciuc Nina” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Floreşti, 24.06.2009 24.06.2014
în domeniul medicinii interne, medicine str. Pieţii, 1 “A” Nr.0799
internistice (medicină de diagnostic funcţional) 02.03.2015 02.03.2020
Nr. 2432
53. SC “Citobiomed” SRL Acordarea asistenţei medicale urologice şi mun. Chişinău, 14.10.2009 14.10.2014
ginecologice conservative cu examen de laborator str. Ismail, 44 Nr. 0853
citologic şi molecular-biologic mun. Chişinău, Schimbat 14.10.2014
str. L. Tolstoi, 15.02.2011
24/1 Nr. 1184
17.10.2014 17.10.2019
Nr. 2275
15.10.2019 15.10.2024
Nr.0528
54. ÎI ”Ambros Nadejda” Acordarea asistenţei medicale ginecologice or. Călăraşi, str. M. 26.10.2009 26.10.2014
consultative în condiţii de ambulator Eminescu, 53 „A” Nr. 0861
30.12.2014 30.12.2019
Nr. 2383
23.12.2019 23.12.2024
Nr.0603
55. ÎI „Profilaxie-Stovbun” Acordarea aistenţei medicale (dezinsecţie, mun. Chişinău, bd 26.10.2009 26.10.2014
deratizare) Moscova, 21, bl. 5, Nr. 0862
et. 5. 31.10.2014 31.10.2019
Nr. 2302
Sistat activitatea
56. ÎI ,,Croitor N.A.” Acordarea asistenţei medicale ginecologice or. Edineţ, str. 16.12.2009 16.12.2014
conservative Independenţei, 81 Nr. 0909
18.02.2015 18.02.2020
Nr. 2427
57. CP ,,Ut-Freita” Acordarea asistenţei medicale oftalmologice mun. Chişinău, 04.02.2010 04.02.2015
consultative str. Armenească, 53 Nr. 0931
20.07.2015 20.01.2016
condiţionat
21.12.2015 20.07.2020
Nr. 2699
58 SRL Centrul de Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, str. V. 27.04.2010 27.04.2015
Sănătate ,,Bio Med” medicinii de familie Stroescu, 40, nr. 16 Nr. 0985
24.04.2015 24.04.2020
Nr. 2482
59 SC "Renox-Optic" SRL Acordarea asistenţei medicale oftalmologice or. Cahul, str. V. 27.04.2010 27.04.2015
consultative Stroescu, 37/15 Nr. 0986
15.04.2015 15.04.2020
Nr. 2473
60 SRL ”Gesundheit” Acordarea asistenţei medicale ginecologice mun. Chişinău, str. 17.05.2010 17.05.2015
(conservative), sonografie, acupunctură Kogălniceanu, 45/2 Nr. 1003
11.05.2015 11.05.2020
Nr.2487
61 ÎI "Venus-N. Tihon” Acordarea asistenţei medicale ginecologie şi or. Orhei, str. 04.06.2010 04.06.2015
citologiei ginecologice Gorkii, nr. 18 Nr. 1017
29.05.2015 29.05.2020
2510
62 SC “Profdezinfecţie-MV” Acordarea asistenţei medicale (dezinsecţie, mun. Chişinău, bd 09.07.2010 09.07.2015
SRL deratizare şi dezinfecţie) Moscova, 21, bl. 5, Nr. 1056
et. 5 29.06.2015 29.06.2020
Nr.2549
63 ÎI “Bolbocean” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Criuleni, str. 22.09.2010 22.09.2015
medicinei tradiţionale (homeopatie, acupunctură, Lalelelor, 2 Nr. 1073
fitoterapie) mun. Chişinău, str. 30.09.2015 30.09.2020
31 August, 63 Nr. 2627
64 Centrul medical SC Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Edineţ, str. 01.10.2010 01.10.2015
“Neuromed-Test” SRL domeniul neurologiei, diagnosticului funcţional Independenţei, 81 Nr. 1079
(doplerografia vaselor transcraniene
doplerogerafia vaselor periferice a membrilor,
electroencefalografia, echoencefalografia,
reovasografia), imagisticii, (imagistică-sonografie)
Acordarea asistenţei medicale consultative în 26.12.2011 26.12.2016
domeniul tomografie compiuterizată
Acordarea asistenţei medicale consultative în 22.10.2015 22.10.2020
domeniul neurologiei, medicinii internistice Nr. 2649
(medicină de diagnostic funcţional), imagisticii
(imagistică-sonografie,tomografie computerizată),
laborator clinico-biochimic şi imunologic
65 ÎI “Levcenco-Med- Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 30.12.2010 30.12.2015
Diagnostic” endoscopiei Mircea cel Bătrîn, Nr. 1162
10 30.12.2015 30.12.2020
Nr. 2730
66 SC “Hamamelis” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 06.01.2011 06.01.2016
în domeniul medicinii interne Matei Basarab, 5/1 Nr. 1164
Acrodarea asistenţei medicale consultative în Mun. Chişinău, str. 30.11.2016 30.11.2021
domeniul pediatriei M. Dosoftei, 126 Nr. 2997
67 SRL „Ridicon-Comerţ” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 29.12.2007 29.12.2012
în domeniul medicinii internistice (cardiologie, str. Columna, 124 Nr. 0589
endocrinologie, fizioterapie), neurologiei,
imagisticii (imagistică-sonografie), hepatologiei, 19.12.2012 19.12.2017
traumatologiei-ortopediei, medicinii tradiţionale Nr. 1720
(acupunctură), staţionar de zi 
15.12.2017 15.12.2022
Nr. 3355
68 SRL "Magnific" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 29.06.2007 29.06.2012
în domeniul medicinii interne, medicinii str. , 20 Nr. 0493
internistice (medicină de diagnostic funcţional),
neurologiei, ginecologiei, neurochirurgiei
consultative, imagisticii (imagistică sonografie,
tomografie computerizată), endoscopiei
(endoscopie diagnostică), laborator clinico-
biochimic şi imunologic, stomatologiei (terapie,
ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase şi staţionar de zi
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 1.mun. Chişinău, 06.07.2012 06.07.2017
în domeniul medicinii interniste, medicinii str. Melestiu, 20, Nr. 1603
internistice (medicină de diagnostic funcţional), lit. E.
neurologiei, ginecologiei imagisticii (imagistică 2. mun. Chişinău,
sonografie, tomografie computerizată, endoscopiei bd. Mircea cel
(endoscopie diagnostică), laborator clinico- Bătrîn, 16.
biochimic şi imunologic, stomatologiei (terapie, 3. or.Comrat, str-la 17.07.2017 17.07.2018
ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Școlii, 3a condiţionat
preţioase şi staţionar de zi
29.12.2017 17.07.2022
Nr. 3373
69 Academia de Studii Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, 17.04.2007 17.04.2012
Economice din Moldova medicinii internistice (fizioterapie) str. Albişoara 86/4 Nr. 0468
24.04.2012 24.04.2017
Nr. 1532
10.04.2017 10.04.2022
Nr. 3143
70 AO Asociaţia pentru Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Străşeni, 07.12.2009 07.12.2014
Educaţie “Neoumanist” medicinii interne şi asistenţei medico-sociale la str. Ion Creangă, Nr. 0898
domiciliu 31. 30.12.2014 30.12.2019
Nr. 2387
23.12.2019 23.12.2024
Nr. 0606
71 Firma „Ovico” SRL Asistenţă medicală de diagnostic consultativ- mun. Chişinău, str. 13.01.2011 13.01.2016
curativ în oftalmologie, chirugie oftalmologică Melestiu, 20, lit. E, Nr. 1169
(ambulator şi staţionar) etajul 2 01.02.2016 01.02.2021
Nr. 2757
72 Misiunea Religioasă Acordarea asistenţei medicale curative, de către 1.mun. Chişinău, 31.01.2011 31.01.2016
Catolică „Caritas Moldova” asistenta medicală în baza indicaţiilor medicului, str-la Sf. Andrei, 7. Nr. 1175
în condiţii de ambulator şi la domiciliu
2.mun. Chişinău,
com. Stăuceni, str.
Livezilor, 27.
3.r-l Glodeni,
s. Stîrcea,
4.r-l.Sîngerei,
s. Grigorăuca.
Fundaţia de Binefacere Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, s. 29.04.2016 29.04.2021
„Caritas Moldova” medicinii interne, îngrijiri paliative şi medico- Stăuceni, str. Nr. 2813
sociale la domiciliu Livezilor, 24
r-l. Glodeni, s.
Stîrcea,

73 SC „Izalvv Service” S.R.L. Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 04.03.2011 04.03.2016
în domeniul homeopatiei Calea Ieşilor, 15/2 Nr. 1191
31.03.2016 31.03.2021
Nr. 2799
74 ÎI „Ion Rusu” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or.Anenii Noi, 27.05.2011 27.05.2016
în domeniul dermatologiei, andrologiei şi str. Uzinelor, 30 Nr. 1239
sexologiei conservative 23.05.2016 23.05.2021
Nr. 2835
75 ÎM „On Clinic Moldova” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 1. mun. Chişinău, 10.06.2011 10.06.2016
SRL în domeniul medicinii interniste, medicinii str. V. Alecsandri, Nr. 1252
internistice (gastroenterologie, fizioterapie), 90/1.
neurologiei, dermatologiei (cosmetologie), 2. or. Orhei, str. V.
proctologiei, urologiei, sexopatologiei Lupu, 122
conservative de ambulator, ginecologiei
conservative (fără dreptul de supraveghere şi
tratament a femeilor gravide şi întreruperea
sarcinii), imagisticii (imagistică-sonografie),
endoscopiei (endoscopie diagnostică)
Serviciul medicină de familie mun. Chişinău, str. 11.12.2013 11.12.2018
V. Alecsandri,
90/1.
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 25.04.2016 25.04.2021
în domeniul medicinii de familie, medicinii V. Alecsandri, Nr. 2809
interne, medicinii internistice (gastroenterologie, 90/1.
endocrinologie, fizioterapie), pediatriei, Filiala or. Codru,
neurologiei, dermatologiei (cosmetologie), str. Grenoble,
chirurgiei de ambulator, proctologiei, urologiei, 128E, nr.65;
ginecologiei, otorinolaringologiei, medicinii Filiala or. Durlesti,
tradiţionale (acupunctura), endoscopiei str. Decebal, 1c.
(endoscopie diagnostică), imagisticii (imagistică-
sonografie), stomatologiei (terapie, ortopedie), cu
excepţia folosirii metalelor preţioase
76 SRL "Cristela-Nord" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Făleşti, 14.06.2011 14.06.2016
în domeniul medicinii interne, imagisticii str. Ştefan cel Nr. 1260
(imagistică-sonografie) Mare, 79, nr. 3 17.06.2016 17.06.2021
Nr. 2869
77 SA Firma ”Baden-Baden” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 08.07.2011 08.07.2016
în domeniul oftamologiei şi corecţia cu lentile de bd. Mircea cel Nr. 1280
contact Bătrân, 21 nr. 10 23.06.2016 23.06.2021
Nr. 2878
78 ÎI ”Neuron-Med” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Briceni, 08.07.2011 08.07.2016
pediatriei, neurologiei pediatrice, diagnoscului str. Prieteniei, 3A Nr. 1283
funcţional 13.10.2016 13.10.2021
Nr. 2943
79 SRL „Monada” Acordarea asistenţei medicale de diagnosticare or. Ocniţa, 12.07.2011 12.07.2016
funcţională, de tratament fizioterapeutic, str. Sindicatelor, 8, Nr. 1288
acupunctură, terapie manuală, cosmetologie nr. 5
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 22.07.2016 22.07.2021
medicinii tradiţionale (acupunctură) Nr. 2904
80 SRL „Medoptifarm” Acordarea asistenţei medicale de diagnosticare mun. Chişinău, 15.07.2011 15.07.2016
imagistică-sonografică (fără dreptul de examinare bd. Grigore Vieru, Nr. 1301
a femeilor gravide) 14 14.07.2016 14.07.2021
Nr. 2894
81 ÎI „Babii Ortoped” Acordarea asistenţei medicale consultative şi mun. Chişinău, 21.01.2011 21.07.2011
tratament de reabilitare în ortopedie şi str. A.Doga, 27 condiţionat
traumatologie (kinetoterapie, reflexoterapie cu
lazer, fizioterapie)
Acordarea asistenţei medicale consultative şi 15.07.2011 21.01.2016
tratament de reabilitare în ortopedie şi Nr. 1306
traumatologie (kinetoterapie, reflexoterapie cu
lazer, fizioterapie)
Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 24.12.2015 24.12.2020
traumatologiei-ortopediei, kinetoterapiei (terapie Alba Iulia, 77 Nr. 2709
manuală), masaj curativ schimbat
mun. Chişinău, str. 30.12.2016 24.12.2020
Romană, 1 Nr. 3064
82 SRL ”Medopteh” Acordarea asistenţei medicale consultative mun. Bălţi, str. 15.07.2011 15.07.2016
oftamologice Ştefan cel Mare, Nr. 1307
6/1 19.10.2016 19.10.2021
Nr. 2948
83 ÎI „Roma-Casian” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative r-l Ocniţa, 06.10.2011 06.10.2016
în domeniul medicinii internistice (cardiologie), or. Otaci, Nr. 1331
imagisticii (imagistică-sonografie), endoscopiei str. Prieteniei, 26c
(endoscopie diagnostică), stomatologiei (terapie, 24.10.2016 24.10.2021
ortopedie, chirurgie de ambulator), cu excepţia Nr. 2952
folosirii metalelor preţioase
84 SC „Ginozon” SRL Acordarea asistenţei medicale (ozonoterapie) mun. Chişinău, 23.11.2011 23.11.2016
str. Mitropolit Nr. 1380
Dosoftei, 146 22.02.2017 22.02.2022
Nr. 3099
85 SRL „Medpharmconsult” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 02.12.2011 02.12.2016
în domeniul medicinii interne, medicinii Trandafirilor, 15/4 Nr. 1392
internistice (cardiologie, endocrinologie,
gastroenterologie, medicină de diagnostic
funcţional, fizioterapie), hepatologiei, chirurgiei,
ginecologiei, urologiei, neurologiei,
neurochirurgiei, dermatologiei (cosmetologie),
otorinolaringologiei, ortopediei-traumatologiei,
mamologiei, imagisticii (imagistică-sonografie,
imagistică-radiologie), endoscopiei (endoscopie
diagnostică, endoscopie chirurgicală),
anesteziologiei, reanimatologiei, stomatologice
(terapie, ortopedie, chirurgie) cu excepţia folosirii
metalelor preţioase, laborator clinico-biochimic şi
imunologic, în condiţii de ambulator şi staţionar
Acordarea asistenţei medicale în cadrul Centrului mun. Chişinău, str. 18.11.2016 18.11.2021
Medical „Medpharmconsult”, conform Trandafirilor, 15/4 Nr. 2983
Regulamentului de organizare şi funcţionare a
instituţiei medico-sanitare private
Acordarea asistenţei medicale în cadrul filialei mun. Chişinău, bd. 05.06.2017 05.06.2022
Centrului Medical „Medpharmconsult”, conform Cuza Vodă, 44/A
Regulamentului de organizare şi funcţionare a
instituţiei medico-sanitare private
86 ÎI „L. V. Nicola” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 05.12.2011 05.12.2016
oftalmologiei conservative Ştefan cel Mare, Nr. 1394
16, nr. 54 23.12.2016 23.12.2021
Nr. 3043
87 ÎCS "Health Forever Acordarea asistenţei medicale în cadrul Spitalului mun. Chişinău, str. 08.12.2011 08.12.2016
International" SRL Internaţional Medpark A. Doga, 24 Nr. 1402
Serviciul morfopatologie 28.12.2015 28.12.2020
Acordarea asistenţei medicale în cadrul Spitalului 09.12.2016 09.12.2021
Internaţional Medpark Nr. 3008
88 ÎCS "MNT Healthcare" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 08.12.2011 08.12.2016
imagisticii (imagistică-sonografie, imagistică- A. Doga, 24 Nr. 1403
radiologie, imagistică-medicină nucleară),
rezonanţă magnetică, osteodensitometrie 12.12.2016 12.12.2021
Nr. 3009
89 SRL „Medprivservice” Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Hînceşti, str. 12.12.2011 12.12.2016
domeniul ginecologiei, mamologiei, mediciniii Mihalcea Hîncu, Nr. 1404
internistice (fizioterapie), imagisticii (imagistică 174/B
sonografie), stomatologiei (terapie, ortopedie), cu
excepţia folosirii metalelor preţioase
Acordarea asistenţei medicale consultative în 12.12.2016 12.12.2021
domeniul imagisticii (imagistică sonografie), Nr. 3012
pediatriei, laborator clinico-biochimic și
imunologic, stomatologiei (terapie, ortopedie,
chirurgie de ambulator), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase
90 SRL „Pro SANO” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 01.04.2011 -
în domeniile medicinei internistice (cardiologie, Alba Iulia, 75/15 neacreditat
gastroenterologie, endocrinologie, medicina de
diagnostic funcţional, fizioterapie), pediatriei, 15.07.2011 15.01.2012
neurologiei, dermatologiei, ginecologiei (fără acreditat
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor condiţionat
gravide şi avorturilor), chirurgiei de ambulator,
anesteziologiei, urologiei, traumatologiei şi
ortopediei, otorinolaringologiei, oftalmologiei,
endoscopiei (endoscopie diagnostică), imagisticii
(imagistică sonografie), stomatologiei (terapie,
ortopedie, chirurgie de ambulator), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase, diagnostic de
laborator clinic în domeniul biochimiei şi
imunologiei în condiţii de ambulator şi staţionar
de zi
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 12.12.2011 15.07.2016
în domeniile medicinei internistice (cardiologie, Nr. 1407
gastroenterologie, endocrinologie, medicina de
diagnostic funcţional, fizioterapie), pediatriei,
neurologiei, dermatologiei, ginecologiei (fără
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor
gravide şi avorturilor), chirurgiei de ambulator,
anesteziologiei, urologiei, traumatologiei şi
ortopediei, otorinolaringologiei, oftalmologiei,
endoscopiei (endoscopie diagnostică), imagisticii
(imagistică sonografie), stomatologiei (terapie,
ortopedie, chirurgie de ambulator), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase, diagnostic de
laborator clinic în domeniul biochimiei şi
imunologiei în condiţii de ambulator şi staţionar
de zi
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 22.07.2016 22.07.2021
în domeniile medicinii de familie, medicinei Nr. 2901
internistice (cardiologie, endocrinologie,
fizioterapie), pediatriei, neurologiei,
dermatologiei, ginecologiei, chirurgiei de
ambulator, urologiei, otorinolaringologiei,
imagisticii (imagistică sonografie), stomatologiei
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase,
diagnostic de laborator clinic în domeniul
biochimiei şi imunologiei în condiţii de ambulator
şi staţionar de zi
91 SRL „Magnamed” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun Chişinău, str. 16.12.2011 16.12.2016
imagisticii prin rezonanţă magnetică. Acad. Natalia Nr. 1409
Acordarea asistenţei medicale în domeniul Gheorghiu, 3 12.10.2015 12.10.2020
imagisticii (rezonanţă magnetică nucleară), Nr. 2633
morfopatologiei, citologiei
92 Centrul Medical „Fluid” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 22.12.2011 22.12.2016
SRL medicinii internistice (medicină de diagnostic Bucureşti, 64 Nr. 1425
funcţional), psihoterapiei
20.11.2018 20.11.2023
Nr.0164
93 SC “Sonovial” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 04.01.2012 04.01.2017
imagisticii (imagistică sonografă), laborator Vasile Lupu, 109 Nr. 1453
clinico-biochimic
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 26.12.2016 26.12.2021
imagisticii (imagistică sonografă), laborator Nr. 3053
clinico-biochimic
Serviciul consultative urologic 19.02.2018 19.02.2023
94 ÎI ”G. S. Barari” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Bălţi, str. 04.01.2012 04.01.2017
în domeniul neurologiei Decebal, 126/5 Nr. 1459
23.12.2016 23.12.2021
Nr. 3040
95 SC "PMV & CO" S.R.L. Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 20.01.2012 20.01.2017
în domeniile medicinii internistice (cardiologie, Tighina, 65 Nr. 1468
gastroenterologie, fizioterapie), neurologiei,
ginecologiei (fără dreptul de supraveghere şi
tratament a femeilor gravide şi avorturilor),
chirurgiei de ambulator (chirurgie colorectală),
urologiei conservative, kinetoterapiei (terapie
manuală), imagisticii (imagistică-sonografie),
endoscopiei (endoscopie diagnostică), medicinii
tradiţionale (acupunctură), anesteziologiei şi
investigaţiilor serologice, în condiţii de ambulator
şi staţionar de zi
96 ÎI „I. Stati” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 13.02.2012 13.02.2017
medicinii internistice (medicină de diagnostic Şiomarul, 1 Nr. 1485
funcţional), imagisticii (imagistică-sonografie) 02.03.2017 02.03.2022
Nr. 3106
97 „Aspiro-Med” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 27.02.2012 27.02.2017
în domeniul medicinii internistice (cardiologie, str. Puşkin, 52 Nr. 1490
pulmonologie), pediatriei, neurologie, neurologiei
pediatrice, chirurgiei pediatrice (ortopedie-
traumatologie pediatrică, urologie pediatrică),
ORL pediatrice, oftalmologiei, medicinei
tradiţionale, (homeopatie), imagisticii (imagistică
sonografie)
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 02.03.2017 02.03.2022
pediatriei, medicinii tradiţionale (homeopatie), Nr. 3113
dermatologiei, ortopediei-traumatologiei,
neurologiei, imagisticii (imagistică-sonografie)
98 ÎI „I.G. Capaţîna” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Bălţi, str. 01.03.2012 01.03.2017
în domeniul dermatologiei Mihai Viteazul, 58 Nr. 1494
09.03.2017 09.03.2022
Nr. 3123
99 SRL „Anamed-Centru” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Comrat, str. 05.03.2012 05.03.2017
în domeniul medicinii internistice (medicină de Tretiacov, 28 a Nr. 1496
diagnostic funcţional, fizioterapie), ginecologiei
Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Comrat, str. 10.12.2012 10.12.2017
imagisticii (imagistică sonografie) Tretiacov, 28 a
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 09.03.2017 09.03.2022
în domeniul medicinii internistice (medicină de Nr. 3116
diagnostic funcţional, fizioterapie), ginecologiei,
imagisticii (imagistică sonografie), laborator
clinico-biochimic şi imunologic
100 SRL "Optic-Lux" Acordarea asistenţei medicale consultative în 1. mun. Chişinău, 05.04.2012 05.04.2017
domeniul oftalmologiei str. 31 August Nr. 1525
1989, 101.
2. mun. Chişinău,
bd Ştefan cel Mare
şi Sfînt, 123.
3. mun. Chişinău,
bd Dacia, 4.
4. mun. Chişinău,
bd Mircea cel
Bătrîn, 13/1, nr. 1g.
5. mun. Chişinău,
str. Zelinski, 15.
6. mun. Chişinău,
bd. Decebal, 80/1.
7. mun. Bălţi, str.
Bulgară, 120/A.
1. mun. Chişinău, 09.03.2017 09.03.2022
str. 31 August Nr. 3118
1989, 70
2. mun. Chişinău,
bd Decebal, 80/1
3. mun. Chişinău,
bd Dacia, 4
4. mun. Chişinău,
bd Mircea cel
Bătrîn, 1/1, nr. 1g
5. mun. Chişinău,
bd Ştefan cel Mare
şi Sfînt, 123
6. mun. Chişinău,
str. N. Zelinski, 15
7. mun. Chişinău,
str. 31 August
1989, 101
8. mun. Bălţi, str.
Bulgară, 120/A
101 Firma Ştiinţifică de Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 05.04.2012 05.04.2017
Producţie "Extramed" SRL în domeniul medicinii interne, medicinii Grenoble, 27. Nr. 1526
internistice (reumatologie), ginecologiei,
chirurgiei, urologiei, otorinolaringologiei,
anesteziologiei, reanimatologiei, dermatologiei,
imagisticii (imagistică sonografie), endoscopie
(endoscopie diagnostică, endoscopie chirurgicală)
în condiţii de ambulator şi staţionar.
Serviciul obstetrică şi neonatalogie 27.05.2013 27.05.2018
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 03.04.2017 03.04.2022
în domeniul obstetricii şi ginecologiei, Nr. 3141
neonatologiei, anesteziologiei, reanimatologiei,
dermatologiei, imagisticii (imagistică sonografie),
în condiţii de ambulator şi staţionar
102 SRL „Detrax-Lux” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, or. 30.05.2012 30.05.2017
schimbat denumirea în domeniul pediatriei Vadul lui Vodă, str. Nr. 1567
Ştefan cel Mare, 42
SRL „NC Company Plus” mun. Chişinău, or. 17.05.2014 30.05.2017
Vadul lui Vodă, str. Nr. 2153
Ştefan cel Mare, 42
mun. Chişinău, or. 05.06.2017 05.06.2022
Vadul lui Vodă, str. Nr. 3185
Ştefan cel Mare, 25
103 SRL "Magnific Nord" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 22.06.2012 22.06.2017
imagisticii (imagistică sonografie, tomografie Decebal, 125 Nr. 1584
computerizată, rezonanţă magnetică nucleară,
mamografie), endoscopiei (endoscopie
diagnostică)
Acordarea asistenţei medicale de laborator clinico- 14.02.2013 14.02.2018
biochimic şi imunologic
Acordarea asistentei medicale în domeniul 17.06.2015 17.06.2020
medicinii interne, medicinii internistice
(gastroenterologie, endocrinologie), ginecologiei,
chirurgiei, anesteziologiei-reanimotologiei,
urologiei, neurologiei, stationar, staţionar de zi
Acordarea asistentei medicale consultativ-curative 30.06.2017 30.06.2022
în domeniul medicinii interne, de diagnostic Nr. 3227
funcţional, reabilitării şi medicine fizice,
ginecologiei, chirurgiei, urologiei, mamologiei,
oncologiei consultative, anesteziologiei-
reanimotologiei, neurologiei, imagisticii
(imagistică sonografie, imagistică radiologie,
tomografie computerizată, rezonanţă magnetică
nucleară, mamografie), endoscopiei (endoscopie
diagnostică), laborator clinico-biochimic şi
immunologic, stationar şi staţionar de zi
104 AO Centrul de Asistenţă Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 22.06.2012 22.06.2017
Socio-Medicală la Domiciliu medicinii interne, acordarea asistenţei medico- Mihai Viteazul, 36, Nr. 1590
“Casmed” sociale de îngrijire la domiciliu nr. 2 schimbat
mun. Bălţi, str. 16.01.2015 22.06.2017
Ştefan cel Mare, Nr. 2400
19, nr. 1 - 2
mun. Bălţi, str. 23.06.2017 23.06.2022
Ştefan cel Mare, Nr. 3208
19, nr. 1 - 2 schimbat
mun. Bălţi, str. 20.09.2017 23.06.2022
Mircea cel Bătrîn, Nr. 3274
81, of. 51
105 ÎM “Maximum Magnum” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişiău, str. 06.07.2012 06.07.2017
SRL în domeniul medicinii internistice, urologiei, Melestiu, 20, lit. E Nr. 1604
imagisticii (imagistică sonografie, tomografie
computerizată, rezonanţă magnetică nucleară),
endoscopiei (endoscopie diagnostică)
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 17.07.2017 17.07.2022
în domeniul imagisticii (imagistică sonografie, Nr. 3242
tomografie computerizată), endoscopiei
(endoscopie diagnostică), litotripsiei
106 SC “Neuronova Plus” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 11.07.2012 11.07.2017
în domeniul medicinii internistice (medicina de Armenească, 9/1 Nr. 1611
diagnostic funcţional), medicinii tradiţionale
(acupunctura) 30.06.2017 30.06.2022
Nr. 3228
107 SC „Briomedtest” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 30.03.2012 30.09.2012
în domeniul medicinii interniste Burebista, 80, of. 7 condiţionat
24.09.2012 30.03.2017
Nr. 1644
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 14.04.2017 14.04.2022
în domeniul medicinii interne, imagisticii Nr. 3150
(imagistică-sonografie), laborator microbiologic,
biologie moleculara (analize prin metoda reactiei
de polimerizare in lanţ ADN si ARN,
determinarea paternitatii, maternitatii si a gradelor
de rudenie)
108 SC „Briomedtest” SRL Activitatea în domeniul geneticii (efectuarea mun. Chişinău, str. 30.03.2012 30.09.2012
analizelor prin metoda reacţiei de polimerizare în Burebista, 80, bir.
lanţ ADN şi ARN şi determinarea paternităţii) 21, bir. 28 24.09.2012 30.03.2017
Nr. 1645
109 AO „Gloria” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ceadîr-Lunga, 02.05.2012 02.11.2012
în domeniul medicinii internistice (cardiologie, str. Bugeacului, condiţionat
medicină de diagnostic funcţional), endoscopiei 205
(endoscopie diagnostică), imagisticii (imagistică
sonografie), stomatologiei (terapie), investigaţii de
laborator clinice şi biochimice.
12.10.2012 02.05.2017
Nr. 1654
Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Ceadîr-Lunga, 03.06.2013 03.06.2018
fizioterapiei, îngrijirilor paliative la domiciliu şi în str. Iujnaia, 3
hospice
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ceadîr-Lunga, 19.06.2017 19.06.2022
în domeniul medicinii internistice (cardiologie, str. Bugeacului, Nr. 3214
medicină de diagnostic funcţional, fizioterapie), 205.
endoscopiei (endoscopie diagnostică), imagisticii or. Ceadîr-Lunga,
(imagistică sonografie), investigaţii de laborator str. Iujnaia, 3
clinice şi biochimice, îngrijirilor paliative la
domiciliu şi în hospice
110 SC „Ergosum” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 14.12.2007 -
ginecologiei, imagisticii (imagistică sonografie), Moscovei, 14/1 neacreditat
urologie, medicinii internistice (endocrinologie), 15.10.2012 15.10.2017
Nr. 1657
28.02.2018 28.02.2023
terapie manuală
Nr. 3432
111 Firma "Dr. Pitel" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 08.05.2012 -
medicinii interne, hemodializei, Cuza-Vodă, 23 neacreditat
hidrocolonoterapiei, laborator clinico-biochimic şi
imunologic
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 19.11.2012 19.11.2017
medicinii interne, hemodializei, Nr. 1689
hidrocolonoterapiei, laborator clinico-biochimic şi
imunologic
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 03.07.2017 03.07.2022
hemodializei, hidrocolonoterapiei Nr. 3233
112 ÎM „Baltmod” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, 03.12.2012 03.12.2017
urologiei, imagisticii (imagistică sonografie) com. Coloniţa, str. Nr.1697
M. Eminescu, 25
06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3343
113 SRL „Euroclinic” Acordarea sistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 03.12.2012 03.12.2017
imagisticii (imagistică-radiologie, tomografie Negruzzi, 85 Nr. 1702
computerizată)
Acordarea sistenţei medicale în domeniul or. Ungheni, str. 23.12.2016 23.12.2021
imagisticii (imagistică-radiologie, tomografie Naţională, 37
computerizată)
Acordarea sistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 27.10.2017 27.10.2022
imagisticii (imagistică-radiologie, tomografie Negruzzi, 85 Nr. 3304
computerizată) or. Ungheni, str.
Naţională, 37
Acordarea sistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 28.11.2018 27.10.2022
imagisticii (imagistică-radiologie, imagistică- Negruzzi, 85; Nr. 0176
sonografie, tomografie computerizată) or. Ungheni,
str. Naţională, 37,
str. Decebal, 14/2
114 SRL "AnaMaria-Med" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, bd 10.12.2012 10.12.2017
în domeniul imagisticii (imagistică-sonografie) Ştefan cel Mare şi Nr. 1710
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative Sfînt, 202 10.10.2014 10.10.2019
în domeniul medicinii interne, medicinii
internistice (medicină de diagnostic funcţional,
cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie,
hepatologie, nefrologie, reumatologie),
traumatologiei, neurologiei, anesteziologiei,
urologie-andrologie, medicină tradiţională
(acupunctură, fitoterapie).
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 04.12.2017 04.12.2022
în domeniul imagisticii (imagistică-sonografie), Nr. 3334
medicinii interne, medicinii internistice (medicină
de diagnostic funcţional, cardiologie,
endocrinologie, reumatologie, gastroenterologie,
hepatologie, nefrologie, fizioterapie),
traumatologiei şi ortopediei, neurologiei, ATI,
ginecologiei, urologiei şi sexopatologiei.
115 SRL "SindBioDan" Acordarea acordarea asistenţei medicale mun. Chişinău, str. 28.12.2012 28.12.2017
consultativ-curative în domeniul medicinii interne, Trandafirilor, 7 Nr. 1735
dermatologiei, neurologiei inclusiv pediatrice,
pediatriei, ginecologiei, imagisticii (imagistică
sonografie), laborator clinico-biochimic,
imunologic şi citologic
Acordarea acordarea asistenţei medicale mun. Chişinău, str. 31.12.2014 31.12.2019
consultativ-curative în domeniul medicinii de Costiujeni, 1G
familie
Acordarea asistenței medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 12.07.2017 12.07.2022
în domeniul medicinii de familie, ginecologiei, Costiujeni, 1G Nr. 3236
imagisticii (imagistică-sonografie)
116 SRL „Repromed” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, bd 28.12.2012 28.12.2017
în domeniul medicinii internistice, chirurgiei Cuza-Vodă, 29/1 Nr. 1737
plastice şi reconstructive, obstetrică-ginecologie,
reproducerii asistate, anesteziologiei,
reanimatologiei, urologiei, andrologiei,
combustologiei, endoscopiei (endoscopie
diagnostică, endoscopie chirurgicală), ortopediei
şi traumatologie, medicinii de laborator,
dermatovenerologiei şi cosmetologiei,
kinetoterapiei şi medicină fizică
Acordarea asistenţei medicale în cadrul Centrului 19.06.2017 19.06.2022
Medical „Repromed”, conform Regulamentului de Nr. 3201
organizare şi funcţionare a instituţiei medico-
sanitare private
Acordarea asistenței medicale de ambulatoriu și mun. Chişinău, str. 17.12.2018 17.12.2023
staționar în domeniile: medicină internă, Valea Crucii, 19 Nr.0207
cardiologie, neurologie, neurologie pediatrică,
gastroenterologie, nefrologie, pneumologie,
endocrinologie, alergologie, anesteziologie,
reanimatologie, ortopedie și traumatologie,
ortopedie și traumatologie pediatrică, ortopedie de
protezare, pediatrie, imunologie, oftalmologie,
ORL, mamologie, oncologie, urologie, urologie
pediatrică, andrologie, medicina de diagnostic
funcțional, dietică, sexopatologie,
dermatovenerologie, cosmetologie cu/sau fără
afectarea tenului, genetică medicală, chirurgie
generală, chirurgie pediatrică, chirurgie plastică și
microchirurgie reconstructivă, chirurgie
cardiovasculară, chirurgie oro-maxilo-facială,
chirurgie toracică, chirurgie vasculară, chirurgie
laparoscopică, chirurgie colorectală, endoscopie
diagnostică și chirurgicală, obstetrică și
ginecologie, maternitate, proceduri injectabile și
vaccinări, întreruperea sarcinii; medicina de
laborator (biochimie, imunologie, serologie,
biologie moleculară și genetică, microbiologie,
hematologie, markeri tumorali, markeri
endocrinologie, markeri virali, teste alergologice,
teste de anatomie patologică (histologie));
imagistică medicală (radiologie, mamografie,
ultrasonografie); activitate farmaceutică, inclusiv
pentru substanțele narcotice, psihotrope și
precursori pentru desfășurarea activității medicale;
kinetoterapie, reabilitare medicală și medicină
fizică.
117 Întreprinderea Mixtă Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun.Chişinău, bd 14.02.2013 14.02.2018
"EUROLAB" S.R.L. în domeniul medicinii interne, medicinii Traian, 7/1 Nr. 1750
internistice (gastroenterologie, cardiologie,
reumatologie, nefrologie, endocrinologie),
oncologiei consultative, dermatologiei, urologiei,
andrologiei, ginecologiei, neurologiei, imagisticii
(imagistică-sonografie), acordarea serviciilor de
laborator clinic, citologic, hematologic, biochimic,
imunologic, coagulologic, molecular-biologic
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 13.02.2018 13.02.2023
în domeniul medicinii interne, gastroenterologiei, Nr. 3413
cardiologiei, reumatologiei, nefrologiei,
endocrinologiei, alergologie, pediatriei, oncologiei
consultative, dermatologiei, urologiei, andrologiei,
ginecologiei, neurologiei, hematologiei,
imagisticii medicale, medicină de laborator,
chirurgie de ambulator
118 SRL „Staţiunea Acordarea asistenţei medicale de recuperare şi r-l Călăraşi, s. 20.02.2013 20.02.2018
Balneoclimaterică Codru” asistenţei medicale balneo-sanatoriale în domeniul Hîrjauca Nr. 1755
medicinii interniste, medicinii internistice
(gastroenterologie, fizioterapie), ginecologiei (fără
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor
gravide şi întreruperii sarcinii), kinetoterapiei
(terapie manuală), medicinii tradiţionale
(fitoterapie), imagisticii (imagistică-sonografie), 29.12.2017 29.12.2022
laborator clinico-biochimic, stomatologiei. Nr. 3372

119 Staţiunea Balneară Acordarea asistenţei medicale de recuperare şi or. Vadul lui Vodă, 15.03.2013 15.03.2018
“Bucuria-Sind” SRL asistenţei balneo-sanatoriale în domeniul str. Balneară, 1 Nr. 1764
medicinii interne, medicinii internistice
(cardiologie, fizioterapie), medicinii tradiţionale
(acupunctura), laborator clinico-biochimic, masaj 24.01.2018 24.01.2023
curativ, stomatologiei terapeutice. Nr. 3387
120 ÎI „Tamara Ţîmbală” Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Floreşti, str. 26.03.2013 26.03.2018
domeniul neurologiei Ştefan cel Mare, 31 Nr. 1772
08.02.2018 08.02.2023
Nr. 3399
121 SC „Scanmedica-G.T.L.” Acordarea asistenţei medicale consultative- or. Edineţ, str. 08.04.2013 08.04.2018
SRL curative în domeniul oftalmologiei, neurologiei, Independenţei, 81 Nr. 1780
imagisticii (imagistică-sonografie) 02.04.2018 02.04.2023
Nr. 3471
122 ÎI „Haret Veaceslav” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ştefan Vodă, 02.05.2013 02.05.2018
în domeniul otorinolaringologiei, neurologiei str. 31 August, 6/1, Nr. 1799
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative nr. 18 27.04.2018 27.04.2023
în domeniul otorinolaringologiei, neurologiei, Nr. 3496
endocrinologiei, ginecologiei
123 SRL „Institutul Muncii” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 02.05.2013 02.05.2018
în domeniul medicinii interne, medicinii Zimbrului, 10 Nr. 1801
internistice (medicină de diagnostic funcţional),
imagisticii (imagistică-sonografie) 12.04.2018 12.10.2018
condiţionat
27.04.2018 12.04.2023
Nr. 3508
132 SRL ”Fitomed-Com” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Ocniţa, str. 07.05.2013 07.05.2018
imagisticii (imagistică-sonografie) Burebista, 46, nr. Nr. 1808
17 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3474
133 SRL “Elitmedical” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Teleneşti, str. 12.06.2013 12.06.2018
în domeniul medicinii interne, neurologiei, Renaşterii, 79, nr. Nr. 1834
oftalmologiei, imagisticii (imagistică-sonografie) 19 schimbat
or. Teleneşti, str. 10.10.2014 12.06.2018
Ştefan cel Mare, 5 Nr. 2274
19.02.2018 19.02.2023
Nr. 3419
124 SRL Sanatoriul „Nufărul Acordarea asistenţei medicale de recuperare şi or.Cahul, str. 19.06.2013 19.06.2018
Alb” asistenţei medicale balneo-sanatoriale în domeniul Nucilor, 1 Nr. 1851
medicinii interne, medicinii internistice
11.07.2018 11.07.2023
(cardiologie, medicină de diagnostic funcţional,
Nr.0014
fizioterapie), dermatologiei, neurologiei,
kinetoterapiei (terapie manuală), ginecologiei (fără
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor
gravide şi întreruperii sarcinii), imagisticii
(imagistică radiologie), laborator clinico-
125 SRL "Optimus-Med" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 19.06.2013 19.06.2018
imagisticii (imagistică-sonografie) Zelinski, 22 Nr. 1852
25.07.2018 25.07.2023
Nr.0075
126 SC "Lenmed" SRL Acordarea de asistenţei medicale în domeniul or. Anenii Noi, str. 19.06.2013 19.06.2018
imagisticii (imagistică-sonografie) Uzinelor, 30/1 Nr. 1854
16.07.2018 16.07.2023
Nr.0048
127 SRL „Cascada Vie” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 24.06.2013 24.06.2018
medicinii interne, stomatologiei (terapie, M. Sadoveanu, Nr. 1858
ortopedie), masaj curativ 24/3
128 ÎM Publicaţia Periodică Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 24.06.2013 24.06.2018
"Neogen" SRL în domeniul chirurgiei estetice, anesteziologiei- Lomonosov, 37 Nr. 1859
reanimatologiei, dermatologiei, stomatologiei
(terapie, ortopedie), staţionar de zi şi noapte
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 13.02.2018 13.02.2023
în domeniul chirurgiei estetice, anesteziologiei- Nr. 3411
reanimatologiei, dermatologiei, staţionar de zi şi
noapte
129 ÎM Centrul Medical Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Căuşeni, str. 28.06.2013 28.06.2018
American "Academia imagisticii (imagistică-sonografie, tomografie Gagarin, 54 Nr. 1870
Sănătăţii" SRL computerizată), endoscopiei (endoscopie
diagnostică), masaj curativ
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 1. or. Căuşeni, str. 02.06.2017 02.06.2022
imagisticii (imagistică-sonografie, tomografie Gagarin, 54. Nr. 3176
computerizată, mamografie, radioviziografie 2. or. Căuşeni, str.
dentară), endoscopiei (endoscopie diagnostică), Iu. Gagarin, 54/b.
medicine interniste (cardiologie, reumatologie, 3. or. Ştefan Vodă,
gastroenterologie, endocrinologie), neurologiei, str. N.Testimițanu,
ginecologiei, mamologiei, urologiei, pediatriei, 1.
otorinolarongologiei, chirurgiei de ambulatoriu,
ozonoterapiei, masaj curativ
130 Sanatoriul „Struguraş” SRL Acordarea asistenţei medicale de recuperare şi r-l Dubăsari, s. 28.06.2013 28.06.2018
asistenţei medicale balneo-sanatoriale în cadrul Cocieri Nr. 1874
medicinii interniste, medicinii internistice
16.07.2018 16.07.2023
(cardiologie, fizioterapie), neurologie, medicinii
Nr.0045
tradiţionale (acupunctura), ginecologiei (fără
dreptul de supraveghere şi tratament a femeilor
gravide şi întreruperii sarcinii), urologiei,
imagisticii (imagistică-sonografie), laborator
clinico-biochimic, stomatologiei terapeutice
131 SRL „Revimed Plus” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, bd 28.06.2013 28.06.2018
în domeniul medicinii interne, medicinii Mircea cel Bătrîn, Nr. 1879
internistice (medicină de diagnostic funcţional, 13/2, nr. 15
fizioterapie), neurologiei, psihologiei medicale,
medicinii tradiţionale (acupunctura), imagisticii 1. mun. Chişinău, 02.06.2017 02.06.2022
(imagistică sonografie), masaj curativ bd Mircea cel Nr. 3182
Bătrîn, 13/2, nr. 15.
2. mun. Chişinău,
str. Lăpuşnei, 20.
132 SRL „Tibetmed” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 28.06.2013 28.06.2018
medicinii tradiţionale (acupunctură, fitoterapie), Vlaicu Pîrcălab, 30, Nr. 1883
ginecologiei, masaj curativ nr. 4
09.07.2018 09.07.2023
Nr.0005
133 SRL “Pro Diagnostic” Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Ungheni, str. 28.06.2013 28.06.2018
domeniul medicinii interne, imagisticii (imagistică Vasile Lupu, 8 Nr. 1885
sonografie), laborator clinico-biochimic şi
imunologic
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 22.07.2016 22.07.2021
medicinii internistice (endocrinologie,
ginecologie, cardiologie), kinetoterapiei,
mamologiei, pediatriei, neurologiei 11.07.2018 11.07.2023
Nr.0035
134 ÎI “G. Oţel” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Floreşti, str. 10.07.2013 10.07.2018
în domeniul medicinii internistice (cardiologie) Ştefan cel Mare, Nr. 1892
20, nr. 3
135 SRL "Ozonomed-Lux" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 15.07.2013 15.07.2018
în domeniul medicinii interne, dermatologiei Alba-Iulia, 97 Nr. 1896
(cosmetologiei), ozonoterapiei,
23.07.2018 23.07.2023
hidrocolonoterapiei
Nr.0056
136 Centrul „Estetic-Sana” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun.Chişinău, str. 22.07.2013 22.07.2018
în domeniul medicinii interne, ginecologiei, Alexandru cel Bun, Nr. 1906
chirurgiei, imagisticii (imagistică-sonografie), 108/1 11.10.2018 11.10.2023
ozonoterapiei, dermatologiei (cosmetologiei),
0119
stomatologiei (terapie, ortopedie) cu excepţia
folosirii metalelor preţioase
137 ÎI "Irina-Banuh" Acordarea asistenţei medicale consultative în or.Donduşeni, str. 22.07.2013 22.07.2018
domeniul oftalmologiei Feroviarilor, 7 Nr. 1910
04.09.2018 04.09.2023
Nr. 0093
138 SRL "V.V. Chistruga" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Cahul, str. Ivan 22.07.2013 22.07.2018
în domeniul medicinii interne, medicinii Spirin, 94, nr. 38 Nr. 1913
internistice (fizioterapie), otorinolaringologiei,
23.07.2018 23.07.2023
ozonoterapiei
Nr.0054
149 ÎI "Luchian Dmitrii" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 18.07.2013 18.07.2018
imagisticii (imagistică-sonografie) Armenească, 75/1 Nr. 1916
14.11.2017 14.11.2022
Nr. 3322
140 SC „S&G Elit” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 16.09.2013 16.09.2018
dermatologiei (cosmetologie) A. Şciusev, 37, nr. Nr. 1929
2
29.09.2018 29.09.2023
Nr. 0108
141 SRL "Neurostomatologie" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 19.09.2013 19.09.2018
în domeniul neurologiei, pediatriei, stomatologiei Botanica Veche, 45 Nr. 1933
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de
29.09.2018 29.09.2023
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor
Nr. 0109
preţioase
142 Întreprinzătorul Individual Acordarea asistenţei medicale în domeniul r-l Teleneşti, 27.09.2013 27.09.2018
Cristea Anatolie imagisticii (imagistică-sonografie) s. Căzăneşti Nr. 1940
Suspendat activitatea
143 SRL "Medtehopticor" Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Bălţi, str. 27.09.2013 27.09.2018
domeniul oftalmologiei Kiev, 5, nr. 2 Nr. 1941
04.09.2018 04.09.2023
Nr.0094
144 SRL " Acustic" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str- 15.10.2013 15.10.2018
audiologiei la Teatrului, 2/1 Nr. 1957
schimbat
mun. Chişinău, str. 15.02.2016 15.10.2018
V. Alecsandri, 89/2 Nr.2767
06.11.2018 06.11.2023
Nr.148
145 SRL "Incrus" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 21.10.2013 21.10.2018
în domeniul medicinii internistice Alexandru cel Bun, Nr. 1964
(gastroenterologie, fizioterapie), oftalmologiei, 108/1
22.10.2018 22.10.2023
otorinolaringologiei, audiologiei, neurologiei,
Nr.0128
imagisticii (imagistică sonografie)
146 Întreprinzător Individual Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Ocniţa, str. 50 30.10.2013 30.10.2018
Vişnevschi Anatoli neurologiei ani ai Biruinţei, 25, Nr. 1984
nr. 4
Sistat activitateea

147 ÎI “Mihaliova Natalia” Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, bd 25.11.2013 25.11.2018
domeniul oftalmologiei Grigore Vieru, 19 Nr. 2003
17.01.2019 17.01.2024
Nr.0254
148 Asociaţia Obştească Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Ocniţa, str. 13.12.2013 13.12.2018
"Angelus-Ocniţa" medicinii interne, îngrijiri paliative la domiciliu  Independenţei, 64 Nr. 2030
06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3473
149 SRL "Centrul de Medicină Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 26.12.2013 26.12.2018
Regenerativă" medicinii internistice (cardiologie, Vasile Lupu, 158 Nr. 2044
endocrinologie), oftalmologiei, stomatologiei
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu
excepţia folosirii metalelor preţioase
Serviciul imagistică oftalmologică şi medicină de 04.04.2014 04.04.2019
diagnostic funcţional
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 26.12.2018 26.12.2023
medicinii internistice (cardiologie, Nr.0226
endocrinologie), oftalmologiei, stomatologiei
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu
excepţia folosirii metalelor preţioase
Serviciul imagistică oftalmologică şi medicină de
diagnostic funcţional
150 SRL "Medicort" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. M. 26.12.2013 26.12.2018
ortopediei şi traumatologiei Sadoveanu, 20, of. Nr. 2045
74
26.12.2018 26.12.2023
Nr.0225
151 SRL „Euromed Diagnostic” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 26.12.2013 26.12.2018
imagisticii (imagistică radiologie, mamografie, N. Testemiţanu, 29 Nr. 2052
tomografie computerizată, rezonanţă magnetică
26.12.2018 26.12.2023
nucleară)
Nr.0218
152 SC „Oftalmos” SRL Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Rezina, str. 27.01.2014 27.01.2019
domeniul oftalmologiei Basarabia, 4, nr. 1 Nr. 2070
26.12.2018 26.12.2023
Nr.0228
153 SRL "Neuromed San" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Călăraşi, str. M. 03.02.2014 03.02.2019
medicinii internistice (medicină de diagnostic Eminescu, 25 Nr. 2077
funcţional)
154 SC "Originea Vieţii" SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Glodeni, str. M. 29.04.2014 29.04.2019
în domeniul neurologiei, stomatologiei (terapie, Eminescu, 9/A Nr. 2137
ortopedie, chirurgie de ambulator) cu excepţia
Sistat activitatea
folosirii metalelor preţioase
155 SRL ,,Tocismed" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 13.12.2013 13.12.2018
medicinii de laborator: laborator clinico- V. Alecsandri, Nr.2019 schimbată
biochimic, imunologic şi citologic 90/1. denumirea
156 SRL „All Clinic” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 07.05.2014 07.05.2019
în domeniul medicinii de familie, medicinii V. Alecsandri, Nr.2147
interne, medicinii internistice (endocrinologie, 90/1.
gastroenterologie, fizioterapie), dermatologiei
(cosmetologie), ginecologiei, neurologiei,
medicinii tradiţionale (acupunctură), ozonoterapiei
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 25.04.2016 25.04.2021
în domeniul medicinii de familie, medicinii V. Alecsandri, Nr. 2810
interne, medicinii internistice (endocrinologie, 90/1.
gastroenterologie, fizioterapie), dermatologiei
(cosmetologie), ginecologiei, neurologiei,
medicinii tradiţionale (acupunctură),
ozonoterapiei, laborator clinico-biochimic,
imunologic şi citologic
157 SA "Elcom" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Orhei, str. M. 21.05.2014 21.05.2019
în domeniul medicinii interne, medicinii Eminescu, 10 Nr. 2154
internistice (cardiologie, fizioterapie), pediatriei,
neurologiei, urologiei, dermatologiei,
ginecologiei, oftalmologiei, chirurgiei,
endoscopiei (endoscopie diagnostică), imagisticii
(imagistică-sonografie), laborator clinico-
biochimic, imunologic, citologic
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 12.10.2015 12.10.2020
imagisticii (radiologie) şi medicină de diagnostic
funcţional.
158 SRL “Nivel-On” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 11.06.2014 11.06.2019
dermatologiei (cosmetologie) Columna, 78 Nr. 2177
26.07.2019 26.07.2024
Nr.0464
159 AO "Aripile Speranţei" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 19.06.2014 19.06.2019
medicinii interne, îngrijiri paliative la domiciliu Vasile Lupu, 36 Nr. 2198
Or. Orhei, sat. 18.06.2019 18.06.2024
Selişte Nr.0421
160 SRL "Med-Diagnostica" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 21.07.2014 21.07.2019
imagisticii (imagistică-sonografie) N. Testemiţanu, 39 Nr. 2235
04.07.2019 04.01.2020
Condiţionat
22.11.2019 22.11.2024
Nr. 0567
161 SRL "3D CEPH" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 22.09.2014 24.07.2019
imagisticii (imagistică radiologie) Puşkin, 14 Nr. 2264
21.08.2019 21.08.2024
Nr.0489
162 AO " Angelus Soroca" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Soroca, str. 24.07.2014 24.07.2019
medicinii interne, îngrijiri paliative la domiciliu Eminescu, 14 Nr. 2253
Or. Soroca, str. 17.06.2019 17.06.2024
Malamud, 10/3 Nr. 0411
163 SRL "Integrativ" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 14.02.2014 14.08.2014
medicinii tradiţionale (acupunctura, fitoterapie, Alba Iulia, 89, of. 1 condiţionat
homeopatie), kinetoterapiei (terapie manuală) mun. Chişinău, str. 24.07.2014 14.02.2019
Alba Iulia, 89, of. 1 Nr. 2254
mun. Chişinău, str. 06.05.2016 14.02.2019
V. Belinski, 19 Nr. 2820
mun. Chişinău, str. 06.03.2019 06.03.2024
Suceava,160 0319
164 SC „Vedasan” SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 22.09.2014 22.09.2019
în domeniul medicinii interne, medicinii Burebista, 80 Nr. 2263
internistice (endocrinologie, reumatologie,
23.09.2019 23.09.2024
gastrologie), pediatriei, neurologiei, ginecologiei,
Nr. 0505
urologiei-andrologiei, dermatologiei,
otorinolaringologiei, ortopediei-traumatologiei,
chirurgiei consultative
165 SRL „Medbioestetic” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 08.10.2014 08.10.2019
în domeniul dermatologiei (cosmetologie) Bernardazzi, 7 Nr. 2271
23.09.2019 23.09.2024
Nr.0514
166 ÎI "Marcela-Zarîşneac" Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Cahul, str. 22.10.2014 22.10.2019
domeniul neurologiei Ştefan cel Mare, 27 Nr. 2284
167 SRL "Mazamed Ultra" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 27.10.2014 27.10.2019
medicinii interne, imagisticii (imagistică- Nicolae Iorga, 20, Nr. 2296
sonografie) nr. 2 04.11.2019 04.11.2024
Nr. 0551
168 Firma „Medeferent P” SRL Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, str. 27.10.2014 27.10.2019
domeniul medicinii interne, medicinii internistice Miron Costin, 16 Nr. 2298
(medicină de diagnostic funcţional), mamologiei
consultative, endocrinologiei, neurologiei, 28.10.2019
pediatriei, imagisticii (imagistică sonografie) condiţíonat

Acordarea asistenţei medicale în domeniul r-l Anenii Noi, s. 31.12.2015 31.12.2020


medicinii de familie Ruseni

169 SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative r-l Briceni, s. 31.10.2014 31.10.2019
Melismed&Meliscosmetica în domeniul medicinii de familie, medicinii Grimăncăuţi Nr.2301
interne
03.04.2019 03.04.2024
Nr.0358
31.10.2019 31.10.2024
Nr.0541
170 ÎI ,,Varvariuc Carolina” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Bălţi, str. 03.11.2014 03.11.2019
în domeniul pediatriei Decebal, 101, nr. Nr. 2304
14
171 ÎI "Griţcu Elizaveta” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 07.11.2014 07.11.2019
în domeniul oftalmologiei, medicinii tradiţionale Mitrop. Varlaam, Nr. 2316
(fizioterapie, homeopatie) 84, of. 2
20.12.2019 20.12.2024
Nr.0600
172 ÎI "Gaibu Dumitru" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ungheni, str. 21.11.2014 21.11.2019
în domeniul oftalmologiei Naţională, 10 Nr. 2333
173 ÎI ,,Braduţanu Valentina” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Călăraşi, str. 04.12.2014 04.12.2019
otorinolaringologiei Pan Halippa, nr. 18 Nr. 2347
16.12.2019 16.12.2024
Nr. 0595
174 SRL "Medas-Lab" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Șoldănești, str. 31.12.2014 31.12.2019
în domeniul ortopediei-traumatologiei, laborator Independenţei, 2/B Nr. 2392
clinico-biochimic şi imunologic
31.12.2019 31.12.2024
Nr.0629
175 SRL "Alfamed Consult" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Ungheni, str. 31.12.2014 31.12.2019
în domeniul medicinii de familie, ginecologiei, Romană, 66A Nr. 2397
pediatriei, neurologiei, otorinolaringologiei,
16.12.2019 16.12.2024
imagisticii (imagistică sonografie)
Nr.0597
176 SRL "Ige Generalmed" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Cimişlia, str. M. 11.03.2015 11.03.2020
în domeniul ginecologiei, imagisticii (imagistică Eminescu, 44 Nr. 2441
sonografie)
177 ÎI "Marinescu Natalia" Acordarea asistenţei medicale în domeniul r-l Soroca, s. 23.03.2015 23.03.2020
medicinii interne Cosăuţi Nr. 2451
178 SRL "OftaMed" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Bălţi, str. 15.04.2015 15.04.2020
în domeniul oftalmolcosmetogiei Decebal, 101 Nr. 2471
mun. Bălţi, str. 09.12.2016 15.04.2020
Alexandru cel Bun, Nr. 3004
38, nr. 38 10.07.2019 15.04.2020
Nr.0457
179 ÎI „Radcov-Constantin” Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Comrat, str. 11.05.2015 11.05.2020
domeniul oftalmologiei Biruinţei, 69/1 Nr. 2486
180 SRL "Spamcrias" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Rezina, str. 1 15.05.2015 15.05.2020
în domeniul ginecologiei, imagisticii (imagistică Mai, 19, nr. 113 Nr. 2494
sonografie)
181 SRL „Cercetări Medicale Acordarea asisteneţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 20.05.2015 20.05.2020
Private” medicinii internistice (endocrinologie, medicină Mitrop. G. Nr. 2504
de diagnostic funcţional), neurologiei, Bănulescu-Bodoni,
otorinolaringologiei, oftalmologiei, imagisticii 45
(imagistică-sonografie)
182 SRL "CardioselectT" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun.Chişinău, str. 17.06.2015 17.06.2020
medicinii interne, medicinii internistice Trandafirilor, 33/3 2533
(cardiologie, reumatologie, endocrinologie,
gastroenterologie, medicină de diagnostic
funcţional), neurologiei, imagisticii (imagistică
sonografie)
183 SRL "EstetExpert" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 22.06.2015 22.06.2020
dermatologiei (cosmetologie) Cuza-Vodă, 23 Nr. 2539
mun. Chişinău, bd 30.11.2018 22.06.2020
Dacia,26 Nr. 0181
184 SC "SV-Medclinic" SRL Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Drochia, str. 24.06.2015 24.06.2020
în domeniul neurologiei, medicinii tradiţionale Independenţei, 29, Nr. 2542
(acupunctură), imagisticii (imagistică sonografie) nr. 8
185 ÎCS "Armonia-Med" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 29.06.2015 29.06.2020
psihoterapiei Grigore Vieru, 9, Nr. 2546
of. 406
186 AO Centrul de Reabilitare Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 20.07.2015 20.07.2020
Medico-Socială pentru oftalmologiei Romană, 1 Nr. 2591
Persoane cu Vedere Slabă
"LOW VISION"
187 SRL "Clinica Sf. Luca" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 22.07.2015 22.07.2020
chirurgiei de ambulator Bulgară, 35, nr. 29 2600
188 SC „Alvimed” SRL Acrodarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 22.07.2015 22.07.2020
medicinii de urgenţă Conev, 34 Nr. 2603
189 SRL "Privamed" Acordarea asistenței medicale în domeniul r-l Criuleni, s. 30.01.2015 30.07.2015
medicinii de familie Hîrtopul Mare condiţionat
07.09.2015 30.01.2020
Nr. 2604
190 SRL "Gulden" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, s. 14.09.2015 14.09.2020
în domeniul ginecologiei, imagisticii (imagistică- Băcioi, str. Nr. 2610
ultrasonografie), neurologiei, urologiei, chirurgiei Independenţei, 49
de ambulatoriu.
191 SRL "CCSM Grup" Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, str. 24.09.2015 24.09.2020
domeniul medicinii internistice (fizioterapie), Independenţei, 28/1 Nr. 2617
psihologiei, psihiatriei, masaj curativ, reabilitarea
psihosocială a persoanelor cu probleme de
sănătate mintală
192 ÎI Morariţa Radislav Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Briceni, str. M. 28.09.2015 28.09.2020
oftalmologiei, imagisticii (imagistică-sonografie), Eminescu, 19/1, Nr. 2622
endoscopiei (endoscopie diagnostică) 19/2
193 SRL "Andiendomed" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Briceni, str. M. 28.09.2015 28.09.2020
imagisticii (imagistică sonografie, rezonanţă Eminescu, 48/B, Nr. 2624
magnetică nucleară) nr. 075
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 20.09.2017 20.09.2022
neurologiei, cardiologiei, medicină internă
194 SRL "Homeofarm" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 10.06.2015 10.12.2015
în domeniul medicinii interne, medicinii Mioriţa, 9/2 condiţionat
internistice (cardiologie, gastroenterologie),
pediatriei, neurologiei, psihoterapiei, chirurgiei de 21.12.2015 10.06.2020
ambulator, medicinii tradiţionale (acupunctură, Nr. 2698
fitoterapie, homeopatie)
195 SRL "Stil-Optica" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 24.12.2015 24.12.2020
în domeniul oftalmologiei Columna, 42 Nr. 2708
196 ÎCS "Fertility Line" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 30.12.2015 30.12.2020
ginecologiei, reproducerii asistate, tratamentul Andrei Doga, 24 Nr. 2722
infertilităţii umane
197 Centrul de Medicină Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 30.12.2015 30.12.2020
Intervenţională "Cardiomed" medicinii internistice (cardiologie), cardiologiei Tudor Strişcă, 30. Nr. 2723
SRL intervenţionale, chirurgiei, ginecologiei,
otorinolaringologiei, neurologiei, anesteziologiei-
reanimatologiei, imagisticii (imagistică-
sonografie, imagistică-radiologie), staţionar şi
staţionar de zi
Laboratorul clinic diagnostic 28.11.2016 28.11.2021
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative 17.11.2017 17.11.2022
în domeniul oftalmologiei, alergologiei,
endocrinologiei, pediatriei, dermatologiei,
urologiei, neurochirurgiei, ortopediei, oncologiei,
endoscopiei diagnostic, endoscopiei chirugicale.
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 30.12.2018 30.12.2023
imagisticii (radiologiee)
198 SC "Unisano M" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 31.12.2015 31.12.2020
psihoterapiei Decebal, 99, of. 7 Nr. 2744
mun. Chişinău, str. 06.12.2017 31.12.2020
N. Zelinski, 35, nr. Nr. 3347
10 - 13
199 SRL "Vianova" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 04.03.2016 04.03.2021
în domeniul neurologiei Valea Dicescu, 117 Nr. 2780
200 SRL "Neuropromed" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 14.03.2016 14.03.2021
în domeniul medicinii interne, medicinii N. Dimo, 24, nr. 1 Nr. 2782
internistice (medicină de diagnostic funcţional),
neurologiei, imagisticii (imagistică sonografie)
201 SRL "Fetalmed" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 28.03.2016 28.03.2021
ginecologiei, imagisticii (imagistică sonografie) N. Zelinski, 31, of. Nr. 2793
74
202 SRL "Chiriac-Med” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, str. 31 28.03.2016 28.03.2021
endoscopiei (endoscopia diagnostică), imagisticii August, 21, ap. 1 Nr. 2790
(imagistică sonografie)
203 SRL "Antohi Victoria" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, bd 28.03.2016 28.03.2021
imagisticii (imagistică sonografie) Victoriei, 14 A Nr. 2791
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 09.11.2018 09.11.2023
imagisticii (imagistică sonografie) și endoscopiei Nr.0159
204 AO Centrul de Intervenţie Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, str. 31.03.2016 31.03.2021
Precoce "Voinicel” domeniul pediatriei, neurologiei pediatrice, Drumul Taberei, Nr. 2795
kinetoterapiei 2A
205 SRL “Sonomed Grup” Acordarea asitenţei medicale curative în domeniul mun. Chişinău, str. 11.04.2016 11.04.2021
imagisticii (imagistică, sonografie), medicinii Alba Iulia, 89 Nr. 2804
interne, medicinii internistice (endocrinologie,
reumatologie), ginecologiei, pediatriei,
dermatologiei, urologiei, neurologiei)
206 SRL "Denlenmed" Acordarea asistenţei medicale primare în or. Cahul, str. M. 10.05.2016 10.05.2021
domeniul medicinii de familie Frunze, 62 Nr. 2822
07.12.2018 07.12.2023
Nr. 0190
207 Centrul Medical "Triota" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun.Chişinău, bd 10.05.2016
SRL medicinii de familie, medicinii internistice Dacia, 24/2 Neacreditat
(reumatologie, fizioterapie), pediatriei,
ginecologiei, oftalmologiei, otorinolaringologiei,
neurologiei, imagisticii (imagistică sonografie),
imunizarea populaţiei, masaj curativ, în condiţii de
ambulator şi staţionar de zi
208 SRL "Medfam Grup" Acordarea asistenței medicale în domeniul or. Cahul, str. 27.05.2016 27.05.2021
medicinii de familie Ştefan cel Mare, Nr. 2844
31, of. 4
209 SRL „Grupmedoptic” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 03.06.2016 03.06.2021
oftalmologiei Mircea cel Bătrîn, Nr. 2851
3
210 Institutul de Ştiinţe ale Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 15.06.2016 15.06.2021
Educaţiei în domeniul medicinii interne, medicinii Doina, 104 Nr. 2864
internistice (fizioterapie), medicinii tradiţionale
(acupunctură), stomatologiei (terapie, ortopedie)
cu excepţia folosirii metalelor preţioase
211 ÎI ,,Plagov Vasile” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Taraclia, str. 23.06.2016 23.06.2021
în domeniul neurologiei Dimitrova, 31b Nr. 2877
212 SRL "Progineco" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 30.06.2016 30.06.2021
ginecologiei, imagisticii (imagistică sonografie) Bogdan Voievod, 7 Nr. 2884
213 SRL "BB-Dializă" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 22.07.2016 22.07.2021
medicinii internistice (nefrologie), urologiei, N. Testemiţeanu, 29 Nr. 2905
dializă
mun. Bălți, str. 20.11.2018 20.11.2023
Ivan Franco, 46

214 SRL "ConsultproMed" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Teleneşti, str. 08.11.2016 08.11.2021
în domeniul neurologiei, pediatriei, oftalmologiei, Ştefan cel Mare, 28 Nr. 2964
ginecologiei, imagisticii (imagistică-sonografie),
stomatologiei (terapie, ortopedie), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase, masaj curativ,
staţionar de zi
215 SRL "Implement Nova" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Vadul lui Vodă, 18.11.2016 18.11.2021
în domeniul neurologiei str. Balneară, 11 Nr. 2982
216 SRL "Veiany" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 24.11.2016 24.11.2021
în domeniul medicinii tradiționale (acupunctură, Alba-Iulia, 168 Nr. 2989
homeopatie, fitoterapie), kinetoterapiei (terapie
manuală), masaj curativ
217 SA "Farmacia Nr.280" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 08.06.2016 08.12.2016
oftalmologiei Moscovei, 5 condiţionat
12.12.2016 08.06.2021
Nr. 3015
218 SRL "Ultramed-Profil" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 23.12.2016 23.12.2021
imagisticii (imagistică-sonografie) Decebal, 126/5 Nr. 3041
219 SRL "Homeofitosan” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 26.12.2016 26.12.2021
în domeniul medicinii tradiţionale (fitoterapie, L. Tolstoi, 24/1 Nr. 3054
homeopatie)
220 Centrul Medico-Social de Zi Acordarea serviciilor medico-sociale de îngrijiri la mun. Bălţi, str. 28.12.2016 28.12.2021
"Rebeca" domiciliu. Decebal, 99/a Nr. 3056
221 SRL ”Babylife” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 30.12.2016 30.12.2021
pediatriei Albişoara, 72/3 Nr. 3077
222 ÎI Tănase Tatiana Acrodarea asistenţei medicale consultative în or. Străşeni, str. 30.01.2017 30.01.2022
domeniul pediatriei Ştefan cel Mare, Nr. 3089
133b
223 SRL "Farmacia Familiei" Acordarea asistenţei medicale consultativ în 1. or. Hînceşti, str. 02.03.2017 02.03.2022
domeniul oftamologiei Chişinăului, 2A Nr. 3108
2. mun. Bălţi, str. 26
Martie, f/n.
3. or. Sîngerei, str.
Independenţei,
117/4.
4. or. Orhei, str. V.
Lupu, 15 A
5. or. Floreşti, str. M.
Eminescu, 16 A
6. or. Ialoveni, str.
Alexandru cel Bun,
31, nr. 121.5
7. or. Străşeni, str.
Ştefan cel Mare, 125
8. or. Leova, str.
Independenţei, 14/1
9. or. Călăraşi, str,
Mihai Eminescu, 22
10. mun. Chişinău,
bd Ştefan cel Mare şi
Sfînt, 6
11. or. Nisporeni, str.
Suveranităţii, 10
12. or. Căuşeni, str.
Eminescu, 12/49
13. mun. Chişinău,
bd Mircea cel Bătrîn,
4/6
14. mun. Chişinău,
bd Grigore Vieru, 21
224 SRL „Ocular-M” Acordarea asistenţei medicale consultativ în 1. or. Cahul, str. 20.03.2017 20.03.2022
domeniul oftamologiei Ştefan cel Mare, 3133
46/2
2. or. Cahul, str. 31
August, 11 
225 AO "Moldova AID" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Rîşcani, str. 23.03.2017 23.03.2022
pediatriei, reabilitării şi medicinii fizice Luceafărul, 26 Nr. 3135
226 SRL "Derma Asist" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, str. 18.04.2017 18.04.2022
dermatologiei (cosmetologie) Ştefan cel Mare, 27 Nr. 3152
227 SRL "Salius Med" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Comrat, str. 25.04.2017 25.04.2022
imagisticii (imagistică-sonografie) Pobedî, 48 Nr. 3154
228 SRL "Neurogen" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 28.04.2017 28.04.2022
medicinii interne, medicinii internistice Mircea cel Bătrîn, Nr. 3159
(cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie, 39
alergologie), urologiei, ginecologiei, neurologiei,
oftalmologiei, otorinolaringologiei, pediatriei,
ortopediei-traumatologiei, imagisticii (imagistică
sonografie), medicinii de diagnostic funcţional,
masaj curativ
229 SRL "Alfa Diagnostica” Acordarea asistenţei medicale în domeniul 1. mun. Chişinău, str. 09.06.2017 09.06.2022
medicinii interne, urologiei, medicine de laborator N. Testemiţanu, 21. Nr. 3194
2. mun. Chişinău, bd.
Decebal, 72/6.
3. mun. Chişinău, str.
Alecu Ruso, 15, of.
13.
230 SRL ”Elite-Med” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 14.06.2017 14.06.2022
pediatriei, otorinolaringologiei, imagisticii Alba Iulia, 202 Nr. 3199
(imagistică-sonografie, imagistică-radiologie),
stomatologiei (terapie, ortopedie, ortodonţie,
chirurgie de ambulator), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase
231 FPC "Dioscorida" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul or.Soroca, str. C. 19.06.2017 19.06.2022
medicinii interne, medicinii internistice (medicină Negruzzi, 4, nr. Nr. 3203
de diagnostic funcţional) 106
232 SRL ”Clinica Familia” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, or. 23.06.2017 23.06.2022
în domeniul obstetricii-ginecologiei, reabilitarea Codru, str. Nr. 3204
funcţiei reproductive, reproducerea umană asistată Costiujeni, 14
(fecundarea „in vitro”), medicinii interne,
neurologiei, pediatriei, neonatologiei,
otorinolaringologiei, oftalmologiei,
anesteziologiei-reanimatologiei, chirurgiei,
urologiei-andrologiei, endoscopiei (endoscopie
diagnostică, endoscopie chirurgicală), imagisticii
(imagistică-sonografie), laborator clinico-
biochimic şi imunologic, în condiţii de ambulator
şi staţionar
233 ÎI "Bordian Tatiana" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Soroca, str. C. 30.06.2017 30.06.2022
în domeniul ginecologiei Negruzzi, 4 Nr. 3224
234 ÎI Todirean Rodica Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Soroca, str. C. 30.06.2017 30.06.2022
neurologiei Negruzzi, 4 Nr. 3225
235 SRL "Lux-DNG" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, str. 30.06.2017 30.06.2022
în domeniul medicinei de familie, medicinii M. Sadoveanu, 21 Nr. 3226
internistice (endocrinologiei, cardiologiei,
gastroenterologiei) neurologiei, ginecologiei,
oftalmologiei, otorinolaringologiei, pediatriei,
imagisticii (imagistică-sonografie), staţionar de zi.
236 SRL "Simettom" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 12.07.2017 12.07.2022
oftalmologiei M. Eminescu, 48 Nr. 3240
237 SRL "Ortopro" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 20.07.2017 20.07.2022
ortopediei-traumatologiei Mitropolit Petru Nr. 3244
Movilă, 23/9
238 SRL "Patrimed" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Briceni, str. M. 26.07.2017 26.07.2022
oftalmologiei Eminescu, 19/B Nr. 3260
239 ÎI "Postolatii" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, str. 26.07.2017 26.07.2022
neurologiei, kinetoterapiei (terapie manuală) Ştefan cel Mare, 27 Nr. 3261
240 SRL ”Sejeta Com” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Cahul, str. 26.07.2017 26.07.2022
endoscopiei (endoscopia diagnostică), imagisticii Ştefan cel Mare, 27 Nr. 3262
(imagistică sonografie)
241 SRL "Medclinic Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun.Chişinău, str. 26.07.2017 26.07.2022
Internaţional" oftalmologiei Serghei Lazo, 7 Nr. 3268
242 SC "Adrisan-Prim" SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 06.10.2017 06.10.2022
medicinei interne, medicinii internistice Traian, 10, nr. 58 Nr. 3284
(endocrinologiei, cardiologiei), neurologiei,
dermatologiei, ginecologiei, imagisticii
(imagistică-sonografie), endoscopiei (endoscopie
diagnostic)
243 Centrul de Reabilitare Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 09.10.2017 09.10.2022
"Vertebro Med" SRL neurologiei, kinetoterapiei (terapie manuală) Alexandru cel Bun, Nr.3288
108, of. 1
244 SRL "Centrul Medical Nr. Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Anenii Noi, str. 31.10.2017 31.10.2022
1" imagisticii (imagistică-sonografie)  Uzinelor, 30 Nr. 3309
245 SRL "Medlifeinvest" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 14.11.2017 14.11.2022
pediatriei, neonatologiei, dermatologiei, Mioriţa, 3/5 Nr. 3320
imagisticii (imagistică sonografie), ORL,
ortopediei, neurologiei, serviciul de laborator, în
condiţii de ambulator şi staţionar de zi
246 SRL "Cosgalmed" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Cahul, str. M. 24.11.2017 24.11.2022
în domeniul medicinii interne, medicinii Frunze, 62 Nr. 3327
internistice (cardiologie), neurologiei, pediatriei, or. Cahul, str. 07.12.2018 24.11.2022
imagisticii (imagistică sonografie), laborator Ștefan cel Mare, Nr 0189
29a
clinico-biochimic şi imunologic, staţionar de zi
247 SRL "C. M. Doctor" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Orhei, str. 06.12.2017 06.12.2022
medicinii interne, alergologiei, cardiologiei, Mihai Eminescu, Nr. 3336
neurologiei, urologiei, ginecologiei, oftalmologiei, 10.
ortopediei-traumatologiei, radiologiei şi Mun. Chişinău, bd.
imagisticii medicale, reabilitării medicale şi Mircea cel Bătrîn,
medicinii fizice, medicinii de laborator 34/6.
248 SRL "Itria-Group" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 29.12.2017 29.12.2022
medicinii interne Hristo Botev, 27, Nr. 3374
nr. 100
249 SRL "Medneuronix" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 05.01.2018 05.01.2023
otorinolaringologiei Bulgară, 41 Nr. 3379
240 SRL "Nordkinetika" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Edineţ, str. 09.02.2018 09.02.2023
medicinii internistice (fizioterapie), neurologiei, Independenţei, 81 Nr. 3409
kinetoterapiei (terapie manuală), masaj curativ
241 SRL "Medvigor" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 13.02.2018 13.02.2023
medicinii internistice (endocrinologie), pediatriei, Ţarinii, 52 Nr. 3410
ortopediei-traumatologiei, kinetoterapiei
242 SRL "Sonodiagnost" Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Briceni, str. 19.02.2018 19.02.2023
imagisticii (imagistică-sonografie) Prieteniei, 3/a Nr. 3422
243 SRL "Baby Med" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, bd 28.02.2018 28.02.2023
în domeniul medicinii interne, pediatriei, Renaşterii Nr. 3435
imagisticii (imagistică sonografie) Naţionale, 16
244 SRL "Patrifelix" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Hînceşti, str. 31 28.02.2018 28.02.2023
în domeniul ginecologiei August, 8, nr. 49 Nr. 3439
245 SRL "Neurovizor" Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative or. Cahul, str. 26.03.2018 26.03.2023
în domeniul neurologiei Ştefan cel Mare, 27 Nr. 34.62
246 SRL "Medrec" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 02.04.2018 02.04.2023
reabilitării şi medicinii fizice. N. Testemiţanu, Nr. 3468
23/1
247 ÎI Doncila Natalia Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative r-l Căuşeni, or. 02.04.2018 02.04.2023
în domeniul oftalmologiei Căinari, str. Nr. 3470
Trandafirilor, 57 A
248 SRL "Neuro Deny" Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Comrat, str-la 06.04.2018 06.04.2023
domeniul neurologiei Şcolinîi, 3a Nr. 3486
249 SRL "Neuromed Sf. Luca" Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, str. 12.04.2018 12.04.2023
domeniul neurologiei şi kinetoterapiei Alba-Iulia, 5/1, nr. Nr. 3491
81
250 CMCD ,,Ultrasonomed” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Rezina, str. 27.04.2018 27.04.2023
SRL imagisticii (imagistică-sonografie) Şciusev, 5, of. 412 Nr. 3506
251 ÎI Procopii Feodora Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Soroca, str. 27.04.2018 27.04.2023
domeniul reumatologiei Negruzzi, 4,nr. 106 Nr. 3515
252 ÎI ,,Gheorghe Nasulea” Acordarea asistenţei medicale consultative în or. Ialoveni, str. 11.07.18 11.07.2023
domeniul neurologiei, nefrologiei Alexandru cel Bun, Nr.0030
5/3, nr.64
253 SRL ,,Medosbin” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chișinău, str. 11.07.18 11.01.2019
în domeniul medicinii interne, profpatologiei. Tighina, 49A Condiționat
12.01.2019
neacreditat
254 SRL „Vladeliza” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative Sat. Chetrosu, r-nul 25.07.2018 25.07.2023
în domeniul medicinii de familie, medicinii Drochia Nr.0073
interne, medicinii internistice (cardiologie,
medicina de diagnostic funcțional, balneo și
fizioterapie), imagisticii (imagistică-sonografie),
ginecologiei, neurologiei, psihoneurologiei
pediatrice, oftalmologiei, laborator clinico-
biochimic și immunologic, staționar de zi.
255 SRL “Dermamed” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, şos. 04.09.2018 04.09.2023
dermatologiei (cosmetologiei) Hînceşti, 43. Nr.0100
mun. Chişinău, str.
Vasile Lupu, 61/5
256 ÎM ,,Foto-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul Mun. Chișinău, str. 12.09.2018 12.03.2019
imagisticii dentare Negruzzi, 5
Condiționat

Activitatea ÎM ,,Foto-Dent” SRL în acordarea mun. Chişinău, str. 18.02.2019 12.09.2023


asistenței medicale de examinare radiodiagnostică Cuza-Vodă, 18/5
prin ortopantomografie și tomografie panoramică Nr. 0297
cu prelucrarea digitală a informației
257 SRL ,,Alter Ego-Med” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chișinău, str. 15.08.2018 15.02.2019
dermatologiei (cosmetologiei), endocrinologiei, Alba Iulia, 81/3 Condiționat 6 luni
oncologiei, ORL, chirurgiei, chirurgiei plastice și 28.12.2018 28.12.2023
estetice, neurochirurgiei, ATI, staționar și Nr 0246
staționar de zi.
258 Asociaţia Obştească Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Taraclia, str. 04.09.2018 04.09.2023
"Angelus Taraclia" medicinii interne, îngrijiri paliative la domiciliu  Cotovschi, 2 Nr. 0097

259 SRL ,,Kokon Estet” Acordarea asistenţei medicale consultative- mun.Chişinău, bd 29.09.2018
curativă, consultația medicului: nutriționist, Negruzzi, 2/4 neacreditată
dermatology, flebolog, terapeut, acordareea
asistenței în domeniul cosmetologiei cu și fără
afectarea tenului (mezoterapie, plasmolifting),
colectarea probelor de sânge.
260 Centrul medical ,,Ganimed” Acordarea asistenței medicale consultativ-curative mun. Chișinău, str. 29.10.2018 29.10.2023
SRL în domeniul urologiei și imagisticii (imagistică- Ginta Latină, 17, Nr 0138
sonografie) of. 152

261 SRL ,,Alinmed” Acordarea asistenței medicale consultative în mun. Cahul, str. 09.11.2018 09.11.2023
domeniul oncologiei Ștefan cel Mare, 27 Nr 0158

262 SRL ,,Via-Intosana” Acordarea asistenței medicale consultative de or. Ștefan Vodă, 26.11.2018 26.11.2023
ambulator str. Boris Glavan, Nr 0172
13
263 ÎI ,,Tcaci Irina” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chișinău, str. 24.09.2018 24.03.2019
dermatologiei (cosmetologie). Alba Iulia, 89, of. Condiționat
154. 28.11.2018 24.09.2023
Nr 0175
20.05.2019 24.09.2023
Nr. 0390
Schimb certificat
264 AO ,,Tinerii pentru dreptul Acordarea serviciilor consultative și de prevenire mun. Bălți, str. 03.12.2018 03.12.2023
la viață” a infecției HIV, hepatitelor virale, ITS, infecției Victoriei, 7 A Nr 0184
TB în mediul consumatorilor de droguri
injectabile și lucrătoarelor sexului comercial.

265 AO ,,Pentru prezent și Acordării asistenței medicale consultative a mun. Chișinău, str. 07.12.2018 07.12.2023
viitor” medicului infecționist, psiholog, consultanță de Columna, 59 Nr 0194
consiliere, inclusiv pre- și post test HIV.
266 SRL ,,Doctor Coropceanu” Acordarea asistenței medicale în domeniul mun. Chișinău, str. 15.12.2018 15.12.2023
neurologiei, neurolofiziologiei și pediatriei. Armenească, 108 Nr 0199

267 SC ,,Ol-Victoris” SRL Acordarea asistenței medicale consultative în mun. Chișinău, str. 17.12.2018 17.12.2023
domeniul neurologiei, kinetoterapiei, Columna, 47 Nr.0202
reflexoterapiei, acupuncturii, masaj curativ,
diagnosticii funcționale.

268 SRL ,,Adler Medical” Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chișinău, str. 21.12.2018 21.12.2023
în domeniul medicinii internistice, chirurgiei Bulgară, 41 Nr.0214
plastice şi reconstructive, obstetrică-ginecologie,
reproducerii asistate, anesteziologiei,
reanimatologiei, urologiei, andrologiei,
combustologiei, endoscopiei (endoscopie
diagnostică, endoscopie chirurgicală), ortopediei
şi traumatologie, medicinii de laborator,
dermatovenerologiei şi cosmetologiei,
kinetoterapiei şi medicină fizică
269 SRL ,,Doctor Lica” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chișinău, bd 26.12.2018 26.12.2023
dermatologiei (cosmetologiei) Ștefan cel Mare, Nr.0229
184
270 ÎI ,,Melissa Colomeeț” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chișinău, str. 28.12.2018 28.12.2023
dermatologiei (cosmetologiei) Petru Movilă, 23/3, Nr.0245
of.2

271 SRL ,,Diagnosis” Acordarea asistenţei medicale în domeniul or. Ceadîr Lunga, 24.01.2019 24.01.2024
imagisticii (ultrasonografie) str. Miciurin, 2 Nr.0265
272 AO ,,Sos Autism” Acordarea asistenței medicale în domeniul mun. Chișinău, str. 03.01.2019 03.01.2024
pediatriei, psihoterapiei, reabilitării medicale și Grenoble, 191, bloc Nr.0250
medicinii fizice. 6
273 SRL,,Gloriamed” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chișinău, șos. 24.01.2019 24.07.2019
medicinii de familie Hîncești, 55/4 Condiționat
20.06.2019 24.01.2024
Nr. 0422
274 SRL ,,JACRONCOM” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 1 08.04.2019 08.10.2019
oftalmologiei mai,31/3 condiţionat

09.10.2019 09.10.2024
Nr. 0524
275 SRL ,,Kvazaros-Med” Acordarea asistenţei medicale în domeniul Mun. Bălţi, str. 28.08.2019 28.02.2020
endoscopiei și ultrasonografiei Decebal, 101 Condiţionat

276 SRL ,,Laser Promed Center” Activitatea în domeniul acordării asistenței mun. Chişinău, bd. 17.09.2019 17.03.2020
medicale consultativ-curative Ştefan cel Mare, Condiţionat
132, of.100
277 SRL ,,Dios Magico” Activitatea în domeniul acordării asistenței mun. Chişinău, str. 29.07.2019 29.01.2020
medicale consultativ-curative în pediatrie Mircea cel Bătrîn, Condiţionat
13/2, of.7

278 ÎI ,,Carazanu Natalia” Acordarea asistenței medicale în domeniul or. Călărași, str. 24.01.2019 24.07.2019
pediatriei și neonatologiei. Alexandru cel Bun, Condiționat
62, ap.17
26.07.2019 26.07.2024
Nr. 0467
279 SRL ,,Dr. T. Terzi” Acordarea asistenţei medicale în domeniul Mun. Chişinău, bd. 03.05.2019 03.11.2019
dermatologiei (cosmetologiei) Grigore Vieru, 13 condiţionat
04.11.2019 04.11.2024
Nr. 0547
280 SRL ,,Nacar-Lux” Acordarea asistenței medicale consultative în Mun. Chişinău, str. 11.03.2019 11.03.2024
domeniul endocrinologiei. Tighina, 49/3, Nr.0328
of.56
281 SRL ,,Uroandromed” Acordarea asistenței medicale consultative în Or. Ceadîr-Lunga, 21.03.2019 21.03.2024
domeniul urologiei str. Karl Max, Nr.0340
17,of.19
282 SRL ,,Naturamed Plus” Acordarea asistenţei medicale consultative în Mun. Chişinău, bd. 24.05.2019 24.11.2019
domeniul dermatologiei, cosmetologiei, cu şi fără Cuza Vodă, Condiţionat
afectarea tenului(mezoterapie), procedure 13/8,of.9
injectabile. 26.11.2019 26.11.2024
Nr. 0573
283 SC ,,Optica Natali” Acordarea asistenţei medicale în domeniul Mun. Chişinău, bd. 09.08.2019 09.08.2024
oftalmologiei Negruzzi,1 Nr. 0479
284 SRL ,,Stilitex-Grup” Acordarea asistenței medicale consultative în Mun. Chișinău, str. 28.05.2019 28.05.2024
domeniul pediatriei, chirurgiei, terapiei, Ginta Latină, 11/1 Nr. 0396
stomatologiei (terapie, ortopedie), imagisticii
(imagistică-sonografie), laborator clinico-
biochimic, masaj terapeutic
285 SRL ,,AM&FAMILY” Acordarea asistenței medicale consultative în mun. Chişinău, bd. 05.08.2019
domeniul pediatriei Mircea cel Bătrîn, Neacreditat
13/2, of.7
11.11.2019 11.11.2024
Nr. 0558
286 SRL ,,Clinica de Acordărea asistenței medicale consultative în Mun. Chişinău, str. 10.07.2019 10.01.2020
Endocrinologie” domeniul endocrinologiei, ginecologiei, Mitr. Bănulescu- Condiţionat
gastroenterologiei, mamologiei, USG, prelevarea Bodoni, nr.14
analizelor de sânge și secrețiilor urogenitale
287 SRL ,,Medconsulting Acordarea asistenţei medicale consultativ curative Mun. Chişinău, str. 20.05.2019 20.05.2024
Service” de diagnostic şi tratament ambulatoriu şi staţionar Independenţei, 54, Nr.0389
de zi în domeniul medicinii interne, gastrologie, ap.66
alergologie, cardiologie, reumatologie,
pneumologie, mamologie,oncologie, ginecologie,
chirurgie, endocrinologie, ORL, neurologie,
urologie, nefrologie, proctologie, psihologie,
dietologie, dermatovenerologie, flebolog,
nutriíonist, fizioterapie, reabilitare şi medicină
fizică.
288 Fundaţia ,,Agapedia din Activotatea instituției în domeniul îngrijirii Mun. Chişinău, str. 24.05.2019 24.05.2024
Moldova” medicale la domiciliu Alexandru cel Bun, Nr.0394
51A
289 SRL ,,EYE&Genetics” Activitatea instituției în acordarea asistenței Mun. Chişinău, 04.11.2019 04.11.2024
medicale de laborator, investigații clinico- or. Codru, Nr. 0554
biochimice, imunologice, biologie moleculară str. Costiujeni, 14
290 SRL ,,Sana Estet” Acordarea asistenței medicale consultative în Mun. Bălţi, str. 11.11.2019
domeniul pediatriei Ştefan cel Mare, 5 Neacreditat

291 SRL ,,Medicina Acordarea asistenței medicale consultative mun. Chişinău, str. 27.12.2019 27.06.2024
Regenerativă Modernă” N.Titulescu,1 condiţionat
292 SRL ,,Eclipse & Co” Acordarea asistenței medicale consultative mun. Chișinău, str. 16.12.2019 16.06.2024
Malina Mică, 1/2 condiţionat

293 SRL ,,Medical Suport” Acordarea asistenței medicale consultative mun. Ungheni, str. 20.12.2019 20.06.2024
Gh. Cristiuc, 9, ap. condiţionat
81

Cabinete stomatologice
1. ÎI „S. Zatoloşnîi” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Orhei, 12.09.2005 12.09.2010
1. (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. V. Lupu, 17/14 Nr. 0319
preţioase  22.09.2010 22.09.2015
Nr. 1072
28.09.2015 28.09.2020
Nr. 2619
2. SA ,,Vita-Lic” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 10.02.2004 10.02.2009
2. (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Independenţei, 36 Nr. 0145
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar), 05.03.2009 05.03.2014
cu excepţia folosirii metalelor preţioase  Nr. 0715
27.02.2014 27.02.2019
Nr. 2092
18.02.2019 18.02.2024
Nr. 0295
3. SRL „Clariss” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 01.03.2004 01.03.2009
3. (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Cuza-Vodă Nr. 0149
preţioase 30/1-138 27.02.2009 27.02.2014
Nr. 0710
23.06.2016 23.06.2021
Nr. 2873
4. ÎI „S. Toma”, Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Anenii Noi, 25.03.2004 25.03.2009
4. reorganizată la 21.02.18 în (terapie, protetică dentară, chirurgie de ambulator, str. Concelierii Nr. 0165
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii Naţionale, 8, nr. 12.10.2009 12.10.2014
SRL ,,Stoma Medical metalelor preţioase 004.  Nr. 0852
Centru” r-l Anenii Noi, 31.12.2014 31.12.2019
s.Mereni,  Nr. 2391
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 12.09.2018 31.12.2019
SRL ,,Stoma Medical
(terapie, protetică dentară, chirurgie de ambulator, Nr.0102
Centru”
laborator tehnico-dentar)
5. SRL „Astetic” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 31.03.2004 31.03.2009
5. (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu str. Puşkin, 43, ap. Nr. 0169
radioviziografie dentară, cu excepţia folosirii 13 14.07.2009 14.07.2014
metalelor preţioase Nr. 0823
21.07.2014 21.07.2019
Nr. 2250
26.07.2019 26.07.2024
Nr. 0460
6. SRL „San-Eco” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 18.03.2005 18.03.2010
6. (terapie, ortopedie, cu excepţia folosirii metalelor bd. Traian 17/1 Nr. 0289
preţioase), fizioterapeutice (aeroterapie, 14.06.2011 14.06.2016
laseroterapie), terapie manuală Nr. 1257
7. ÎI „Poserebneac-Tair” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 09.04.2004 09.04.2009
7. (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Zelinschi, 6/2 Nr. 0171
excepţia folosirii metalelor preţioase  01.03.2011 01.03.2016
Nr. 1190
03.06.2016 03.06.2021
Nr. 2854
8. SRL „Max Com-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 15.04.2004 15.04.2009
8. (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor bd. Dacia, 20 Nr. 0173
preţioase 01.10.2010 01.10.2015
Nr. 1078
09.11.2015 09.11.2020
Nr. 2661
9. ÎI „ Rusu Vitalie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Drochia, 20.04.2004 20.04.2009
9. (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. 31 August, Nr. 0176
excepţia folosirii metalelor preţioase 14/18 04.05.2009 04.05.2014
Nr. 0746
07.05.2014 07.05.2019
Nr. 2145
28.05.2019 28.11.2019
Condiţionat
05.08.2019 28.05.2024
Nr. 0473
10. ÎI „P. Casapu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Soroca, 20.04.2004 20.04.2009
1 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Independenţei, Nr. 0177
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 79/31 01.06.2009 01.06.2014
metalelor preţioase Nr. 0774
11.06.2014 11.06.2019
Nr. 2186
12.06.2019 12.06.2024
Nr. 0407
11. SRL „Ilenuţa-Farm” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 20.04.2004 20.04.2009
1 schimbat denumirea juridică (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Armenească, 47 Nr. 0178
preţioase 
SRL „Artes-AS Dental” 10.07.2009 10.07.2014
Nr. 0815
Schimbat 10.07.2014
12.12.2011
Nr. 1408
Schimbat 10.07.2014
12.12.2011
Nr. 1408
12. ÎI ,,V.G. Godorogea” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Drochia, str. 31 13.05.2004 13.05.2009
1 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor August, 12, nr. 17 Nr. 0190
preţioase 04.05.2009 04.05.2014
Nr. 0744
07.05.2014 07.05.2019
Nr. 2141
20.05.2019 20.05.2024
Nr.0391
13. ÎI ,,Tîrnovschii Nicolae” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Drochia, 13.05.2004 13.05.2009
1 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. 31 August, 33 Nr. 0191
preţioase 04.05.2009 04.05.2014
Nr.0745
07.05.2014 07.05.2019
Nr. 2142

Sistat activitatea
14. ÎI „Dent-Botnaru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Soroca, str. V. 07.06.2004 07.06.2009
1 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Stroescu, 118 A Nr. 0200
preţioase 12.12.2009 12.12.2014
Nr. 0907
29.12.2014 29.12.2019
Nr. 2381
15. ÎI „A. V. Barbaroş” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Bălţi, 21.06.2004 21.06.2009
1 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Bulgară 122 Nr. 0216
preţioase 07.05.2010 07.05.2015
Nr. 0991
25.05.2015 25.05.2020
Nr. 2507
16. Firma de Producţie şi Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 22.06.2004 22.06.2009
1 Comerţ „Stoma” SRL (terapie, ortopedie, radioviziografie dentară, Ştefan cel Mare, 18.  Nr. 0220
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii mun. Bălţi, str. Calea 26.03.2010 26.03.2015
metalelor preţioase Ieşilor, 27 B  Nr. 0965
18.03.2015 18.03.2020
Nr. 2446
17. ÎI „Universul Dentar- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 25.06.2004 25.06.2009
1 Cebotari” (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de str. Kiev, 50, nr. 18 Nr. 0222
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor 24.06.2009 24.06.2014
preţioase Nr. 0797
23.06.2014 23.06.2019
Nr. 2206
24.06.2019 24.06.2024
Nr. 0426
18. ÎI „Terzieva Albina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. 02.07.2004 02.07.2009
1 (terapie, protetică dentară), cu excepţia folosirii Ştefan cel Mare, 20 Nr. 0227
metalelor preţioase  24.06.2009 24.06.2014
Nr. 0798
ÎI „Terzieva Albina” 19.06.2014 19.06.2019
Nr. 2200
schimbat
30.01.2015 19.06.2019
Nr. 2413
SRL “Al-Ter Dent” Or. Cahul, str. 17.06.2019 17.06.2024
Eminescu, 28,of.19 Nr.0413
19. ÎI „Covalciuc-V” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 06.07.2004 06.07.2009
2 (terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia str. Kiev, 7, of. 18 Nr. 0231
folosirii metalelor preţioase mun. Chişinău, 11.05.2010 11.05.2015
str. Kiev, 7, of. 18 Nr. 0996
mun. Chişinău, str. 29.05.2015 29.05.2020
A. Doga, 23, of. 1 Nr. 2516
20. ÎI „Mihailiuc” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cimişlia, str. 02.07.2004 02.07.2009
2 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu Ştefan cel Mare, 144 Nr. 0239
excepţia folosirii metalelor preţioase
ÎI „Mihailiuc” 27.11.2009 27.11.2014
schimbat denumirea Nr. 0889
Întreprinzător Individual Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cimişlia, str. 11.12.2015 11.06.2016
Mihailiuc Sveatoslav (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Ştefan cel Mare, 146 condiţionat
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase 27.05.2016 11.12.2020
Nr. 2842
21. ÎI ,,Elena Grosu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Sîngerei, 17.08.2004 17.08.2009
2 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Dimitrie Nr. 0244
preţioase Cantemir, 5/12 26.10.2009 26.10.2014
Nr. 0863
24.10.204 24.10.2019
Nr. 2292
09.10.2019 09.04.2020
Condiţionat
22. SRL ,,Marea” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Sîngerei, 17.08.2004 17.08.2009
2 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. B. Glavan,1 Nr. 0245
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 01.12.2009 01.12.2014
metalelor preţioase Nr. 0894
29.10.2014 29.10.2019
Nr. 2300
28.10.2019 28.10.2024
Nr. 0539
23. SRL „Dentart” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 22.02.2005 22.02.2010
2 (terapie, ortopedie) cu excepţia folosirii metalelor str. Eminescu,23 Nr. 0282
preţioase 07.12.2010 07.12.2015
Nr. 1131
21.12.2015 21.12.2020
Nr. 2702
24. ÎI „Harea-Dental-Lux” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 08.02.2005 08.02.2010
2 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Tighina 53/5 Nr. 0279
preţioase 20.12.2010 20.12.2015
Nr. 1145
30.12.2015 30.12.2020
Nr. 2733
25. ÎI „Andrei Roşca” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 17.06.2005 17.06.2010
2 (terapie, ortopedie) cu excepţia folosirii metalelor str. Aleco Russo,9/3 Nr. 0311
preţioase 12.07.2010 12.07.2015
Nr. 1058
30.06.2015 30.06.2020
Nr. 2560
18.02.2019 Reperfectare
Nr. 0293 30.06.2020
26. ÎI „Calmaţui Valeriu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 22.06.2005 22.06.2010
2 (terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu str. Zelinschi, 44 Nr. 0312
excepţia folosirii metalelor preţioase 07.12.2010 07.12.2015
Nr. 1129
09.12.2015 09.12.2020
Nr. 2684
27. ÎI „Baltean-Crisdent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 27.09.2005 27.09.2010
3 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Cogîlniceanu, 28 Nr. 0324
ÎI „Baltean-Crisdent” excepţia folosirii metalelor preţioase 19.11.2010 19.11.2015
Nr.1112
schimbat
SRL „Baltean-Crisdent” 23.09.2013 19.11.2015
Nr. 1938
28.12.2015 28.12.2020
Nr. 2714
28. SRL „Noval-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 23.11.2005 23.11.2010
3 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Alba Iulia, 1 Nr. 0338
preţioase mun. Chişinău, 07.12.2010 07.12.2015
str. Alba Iulia, 1 Nr. 1132
mun. Chişinău, 27.11.2015 27.11.2020
str. Alba Iulia, 1 Nr. 2678
mun. Chişinău, str. 19.09.2016 27.11.2020
Nicolai Costin, 44/1 Nr. 2922
29. SRL „Coriodent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 30.12.2005 30.12.2010
3 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Calea Ieşilor, 47 Nr. 0358
preţioase mun. Chişinău, 05.04.2012 05.04.2017
str. Calea Ieşilor, 19 Nr. 1528
30.03.2017 30.03.2022
Nr. 3138
30. ÎI „Cobzaru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 30.12.2005 30.12.2010
3 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Prof. Ion Nr. 0360
preţioase Dumeniuc, 35 12.07.2011 12.07.2016
Nr. 1290
14.07.2016 14.07.2021
Nr. 2895
31. „Fala-Dental” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 30.12.2005 30.12.2010
3 (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de str. Bucureşti, 13 Nr. 0361
ambulator, implantologie, laborator tehnico-
dentar, radioviziografie dentară), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 29.04.2011 29.04.2016
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Nr. 1216
ambulator, implantologie, laborator tehnico-
dentar, radioviziografie dentară), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase
Serviciul imagistică 25.07.2013 25.07.2018
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 26.07.2016 26.07.2021
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Nr. 2913
ambulator, implantologie, laborator tehnico-
dentar, imagistică radiologie), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase
32. ÎI „Hachi Carolina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 06.07.2006 06.07.2011
3 (terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Bănulescu- Nr. 0391
excepţia folosirii metalelor preţioase Bodoni, 28/2
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 30.06.2011 30.06.2016
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Bănulescu- Nr. 1273
excepţia folosirii metalelor preţioase Bodoni, 28/2
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 17.07.2017 17.07.2022
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de 31 August 1989, nr. Nr. 3243
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia 93, of. 12
folosirii metalelor preţioase
33. ÎI „Andrieş Sîrcu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 10.07.2006 10.07.2011
3 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Kiev 8/1 ap. 23 Nr. 0393
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar), mun. Chişinău, str. 26.09.2011 26.09.2016
cu excepţia folosirii metalelor preţioase Kiev 8/1, nr. 22, nr. Nr. 1325
23 30.09.2016 30.09.2021
Nr. 2934
34. ÎI „Sănătate-Zabolotnîi” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Donduşeni, 17.10.2006 17.10.2011
3 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Krupskaia, 5 Nr. 0410
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 13.10.2011 13.04.2012
metalelor preţioase condiţionat
22.12.2011 13.10.2016
Nr. 1426
30.09.2016 30.09.2021
Nr. 2936
35. ÎI „Popa Stelian” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 31 26.03.2007 26.03.2012
3 terapeutice August, 24, nr. 10 Nr. 0455
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 08.07.2011 08.07.2016
(terapie, ortopedie, laborator-tehnico-dentar) Nr. 1279
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 26.07.2016 26.07.2021
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară, Nr. 2911
laborator tehnico-dentar)
36. ÎI „Tolcan Iurie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 29.03.2007 29.03.2012
3 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 14/1, Nr. 0457
preţiose  of.3 24.04.2012 24.04.2017
Nr. 1535
25.04.2017 25.04.2022
Nr. 3157
37. ÎI „Cheptea I.G.- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 30.03.2007 30.03.2012
4 Dentaurum” (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Alexandru cel Bun, Nr. 0459
radiviziografie dentară, laborator tehnico-dentar), 30/1
cu excepţia folosirii metalelor preţioase 1.mun. Bălţi, str. 23.03.2012 23.03.2017
Alexandru cel Bun, Nr. 1514
30/1.
2.mun. Bălţi, str.
Sfântul Nicolae,
61/10.
3. mun. Bălţi, str. 20.03.2017 20.03.2022
Ştefan cel Mare, 8/2, Nr. 3129
nr. 1.
38. FCP „Kapşuki” SRL Acordarea aistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 30.03.2007 30.03.2012
4 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu str. Alba Iulia, 192 Nr. 0460
radioviziografie dentară) of. 1/3
Acordarea aistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 12.04.2012 12.04.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu str. Alba Iulia, 192 Nr. 1529
radioviziografie dentară) of. 1/3
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 14.09.2015 14.09.2020
în domeniul neurologiei, ortopediei- bd Mircea cel Bătrîn,
traumatologiei, kinetoterapiei, medicinii 33/3
tradiţionale (acupunctură), medicinii internistice
(fizioterapie), reabilitare medicală.
Acordarea asistenţei medicale consultativ-curative mun. Chişinău, 12.10.2015 12.10.2020
în domeniul neurologiei, ortopediei- bd Mircea cel Bătrîn, Nr. 2632
traumatologiei, kinetoterapiei, medicinii 33/3
tradiţionale (acupunctură), medicinii internistice
(fizioterapie), reabilitare medicală, stomatologiei mun. Chişinău,
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Alba Iulia, 192
radioviziografie dentară) of. 1/3
39. ÎI „Martinello Melania” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.04.2007 05.04.2012
4 (terapie, ortopedie, ortodonţie,chirurgie de Doina şi Ion Aldea- Nr. 0467
schimbat denumirea ambulator) cu excepţia folosirii metalelor Teodorovici, 11/2,
ÎM „Martident SRL preţioase of.52.  02.04.2012 02.04.2017
mun. Chişinău, str. Nr. 1519
P. Zadnipru, 2 02.03.2017 02.03.2022
Nr. 3112
40. ÎI „Friptu Mihai” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 27.04.2007 27.04.2012
4 schimbat denumirea (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Lermontov, 126 Nr. 0470
excepţia folosirii metalelor preţioase
SRL „Estetic-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 23.07.2012 23.07.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Lermontov, 126 Nr. 1627
excepţia folosirii metalelor preţioase 20.07.2017 20.07.2022
Nr. 3245
41. ÎI „Borş Iuliu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 04.05.2007 04.05.2012
4 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Bulgară, 70/39 Nr. 0471
preţioase 02.05.2012 02.05.2017
Nr. 1539
17.05.2017 17.05.2022
Nr. 3170
42. ÎI „Văzdăuţan” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 04.05.2007 04.05.2012
4 terapeutice str. Puşkin, 68 Nr. 0472
04.05.2012 04.11.2012
condiţionat
17.09.2012 04.05.2017
Nr. 1638
17.05.2017 17.11.2017
condiţionat
20.11.2017 -
neacreditat
43. SC „Madident” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Briceni, 04.05.2007 04.05.2012
4 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Ştefan cel Mare, Nr. 0473
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar), 15 „A” 23.07.2012 23.01.2013
cu excepţia folosirii metalelor preţioase condiţionat
19.11.2012 23.07.2017
Nr. 1687
26.07.2017 26.07.2022
Nr. 3258
44. ÎI „Elena Platon” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-nul Anenii Noi, 21.05.2007 21.05.2012
4 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu s. Mereni Nr. 0477
excepţia folosirii metalelor preţioase 18.05.2012 18.05.2017
Nr. 1549
08.02.2017 08.02.2022
Nr. 3093
45. ÎI „Talpă Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 21.05.2007 21.05.2012
4 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Academiei, 3 Nr. 0478
preţioase mun. Chişinău, 27.02.2014 27.02.2019
str. Academiei, 9/1 Nr. 2090 SISTAT
46. SC „Denta-Mostovei” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. Ştefan 21.05.2007 21.05.2012
4 (terapie, chirurgie de ambulator, protetică, cel Mare, 42/2 Nr. 0480
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 14.05.2012 14.05.2017
metalelor preţioase Nr. 1544
15.05.2017 15.05.2022
Nr. 3163
47. Cooperativa „Ortoped” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 10.10.2007 10.10.2012
5 (terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Dostoevschi, Nr. 0534
excepţia folosirii metalelor preţioase 42/2 17.09.2012 17.09.2017
Nr. 1637
09.10.2017 09.10.2022
Nr. 3294
48. ÎI „Zariţcaia Angela” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, 26.06.2007 26.06.2012
5 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Ştefan cel Mare, Nr. 0489
preţioase 29, ap. 50 22.06.2012 22.06.2017
Nr. 1585
09.06.2017 09.06.2022
Nr. 3193
49. ÎI „Dental-Croitoru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Străşeni, 22.10.2007 22.10.2012
5 (terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia str. Eminescu, 56 Nr. 0538
folosirii metalelor preţioase or. Străşeni, str. 18.10.2012 18.10.2017
Ştefan cel Mare, Nr. 1660
26/2 24.07.2017 24.07.2022
Nr. 3248
50. ÎI „Stoma-Staver” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. A. 22.10.2007 22.10.2012
5 (terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Mateevici, 31 „D” Nr. 0539
excepţia folosirii metalelor preţioase 22.10.2012 22.10.2017
Nr. 1663
02.10.2017 02.10.2022
Nr. 3279
51. ÎI „Stoma-Popazu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. M. 22.10.2007 22.10.2012
5 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Eminescu, 32 „B” Nr. 0540
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 22.10.2012 22.10.2017
(terapie, ortopedie) Nr. 1662
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 26.05.2014 22.10.2017
(chirurgie de ambulator)
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 02.10.2017 02.10.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Nr. 3280
52. ÎI „ Coiţan T.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Anenii Noi, 12.11.2007 12.11.2012
5 (terapie, ortopedie) str. Chişinăului, 12 Nr. 0551
16.11.2012 16.11.2017
Nr. 1686
14.11.2017 14.11.2022
Nr. 3321
53. ÎI „Calaraş A.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. 02.11.2007 02.11.2012
5 (terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Ştefan cel Mare, 26 Nr. 0544
excepţia folosirii metalelor preţioase  ap. 20 06.11.2012 06.11.2017
Nr. 1674
24.11.2017 24.11.2022
Nr. 3325
54. SRL „Masterdent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 02.11.2007 02.11.2012
5 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. V. Lupu, 81 Nr. 0546
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 06.11.2012 06.11.2017
metalelor preţioase Nr. 1677
08.11.2017 08.11.2022
Nr. 3318
55. SRL „Perfect Clasic-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 06.11.2007 06.11.2012
5 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. I. Creangă, 12/1 Nr. 0548
excepţia folosirii metalelor preţioase 03.12.2012 03.12.2017
Nr. 1695
06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3341
56. ÎI „Galina Popa” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 06.11.2007 06.11.2012
5 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. A. Doga, 22 Nr. 0549
preţioase 12.11.2012 12.11.2017
Nr. 1682
02.10.2017 02.10.2022
Nr. 3281
57. ÎI „Centru Stomatologic- Acordarea aistenţei medicale stomatologice or. Rezina, 03.02.2003 03.02.2008
6 Luca” (terapie, ortopedie) cu laboratorul tehnico-dentar, str. 27 August, 46/4 Nr. 0029
cu excepţia folosirii metalelor preţioase 29.04.2009 29.04.2014
Nr. 0742
19.06.2014 19.06.2019
Nr. 2199
18.06.2019 18.06.2024
Nr. 0416
58. SRL „Liserdent” Acordarea asistentei medicale stomatologice mun. Chişinău, 16.03.2006 16.03.2011
6 (terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase str. Mirceşti, 22/4 Nr. 0374
mun. Chişinău, 19.05.2011 19.05.2016
str. Mirceşti, 22/4 Nr. 1228
1. mun. Chişinău, str. 27.05.2016 27.05.2021
31 August 1989, 101, Nr. 2843
nr. 10
2. mun. Chişinău,
str. Mirceşti, 22/4
59. Firma „Caracaş-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 28.12.2006 28.12.2011
6 SRL (terapie, ortopedie, chirurgie inclusiv str. Gh. Asachi, 65 Nr. 0443
implantologie, examinare viziografică şi 29.12.2011 29.12.2016
radiografie panoramică., laborator tehnico-dentar Nr. 1445
26.12.2016 26.12.2021
Nr. 3049
60. SRL „Odonto-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 12.11.2007 12.11.2012
6 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Alba Iulia, 5 Nr. 0552
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar), 30.11.2012 30.05.2013
cu excepţia folosirii metalelor preţioase condiţionat
27.12.2012 30.11.2017
Nr. 1734
24.07.2017 24.07.2022
Nr. 3256
61. Î.I. ,,Lidia Baraliuc” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Briceni, 20.11.2007 20.11.2012
6 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Prieteniei, 3 “A” condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase Nr. 0555
30.11.2012 30.05.2013
condiţionat
24.05.2013 30.11.2017
Nr. 1814
27.11.2017 27.11.2022
Nr. 3328
62. Î.I. „Stoma Comp-Muntean Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Şoldăneşti, 28.11.2007 28.11.2012
6 (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Păcii, 28/29 Condiţionat
preţioase  Nr. 0559
23.11.2012 23.05.2013
condiţionat
07.06.2013 23.11.2017
Nr. 1831
11.10.2018 11.10.2023
Nr.0123
63. Firma “Horev” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 07.12.2007 07.12.2012
6 (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Ştefan cel Mare şi condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase Sfînt, 64 nr. 176 Nr. 0566
19.12.2012 19.12.2017
Nr. 1719
16.11.2018 16.11.2023
Nr.0163
64. SRL „Atlant” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 07.12.2007 07.12.2012
6 (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de str. Mitropolit Petru condiţionat
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia Movilă, 2 Nr. 0567
folosirii metalelor preţioase 03.12.2012 03.12.2017
Nr. 1701
21.12.2017 21.12.2022
Nr. 3365
65. SC „Clinica profesorului D. Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 07.12.2007 07.12.2012
6 Şcerbatiuc” SRL (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de str. Petru Movilă, Nr. 0568
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia 23/1 07.12.2012 07.12.2017
folosirii metalelor preţioase Nr. 1704
21.12.2017 21.12.2022
Nr. 3364
66. ÎI “Asanarea-Cojocaru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 14.12.2007 14.12.2012
6 (terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase str. Alexandru cel Nr. 0571
Bun, 36/2 03.12.2012 03.12.2017
Nr. 1696
30.11.2017 30.11.2022
Nr. 3332
67. SRL „Saniodent-V” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 14.12.2007 14.12.2012
7 (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de str. Calea Ieşilor,9.  Nr. 0572
ambulator, radioviziografie dentară, laborator mun. Chişinău, str.
tehnico-dentar), cu excepţia folosirii metalelor Piaţa Gării, 2, nr. 2 
preţioase mun. Chişinău, 03.12.2012 03.12.2017
str. Calea Ieşilor, Nr. 1698
9/23  29.12.2017 29.12.2022
Nr. 3375
68 Centrul Stomatologic Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 26.12.2007 26.12.2012
“Vivodent” SRL (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de str. Bucureşti, 13/1 Nr. 0579
schimbat denumirea ambulator, radioviziografie dentară, laborator
SRL "Novadent" tehnico-dentar), cu excepţia folosirii metalelor mun. Chişinău, str. 27.12.2012 27.12.2017
preţioase Bucureşti, 13/1 Nr. 1727
mun. Chişinău, str. 19.10.2015 19.10.2020
Bucureşti, 13/1 Nr. 2640
mun. Bălţi, str.
Decebal, 101
69 SC „Mog-Nat PG” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 26.12.2007 26.12.2012
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor s. Grătieşti, Nr. 0581
preţioase str. Prieteniei, 2 27.12.2012 27.12.2017
Nr. 1729
06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3340
70 SRL „Anici-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 26.12.2007 26.12.2012
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Trandafirilor, Nr. 0582
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 29/1, nr.73 07.12.2012 07.12.2017
Nr. 1705
20.09.2017 20.09.2022
metalelor preţioase 
Nr. 3273
71 ÎI „Mihaela Costrov” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 29.12.2007 29.12.2012
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu str. Albişoara, 84/6 Nr. 0588
excepţia folosirii metalelor preţioase mun. Chişinău, 17.12.2012 17.12.2017
str. Albişoara, 84/6 Nr. 1718
mun. Chişinău, 31.03.2015 17.12.2017
str. Mihai Viteazul, Nr. 2461
10/1 24.01.2018 24.01.2023
Nr. 3388
72 ÎI „Silvia-Cebanu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 28.03.2008 28.03.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Kiev 8/1 Nr. 0601
preţioase 26.03.2013 26.03.2018
Nr. 1773
05.01.2018 05.01.2023
Nr. 3377
73 ÎI „Euroden-Trifan” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 16.04.2008 16.04.2013
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Anestiadi, 8, nr. Nr.0605
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 5-12 01.04.2013 01.04.2018
metalelor preţioase  Nr. 1776
26.03.2018 26.03.2023
Nr. 3460
74 SRL „Ol-A-Dent” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, 04.07.2008 04.07.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. I. Creangă, 4, ap. Condiţionat
preţioase 13 Nr. 0623
14.06.2013 14.06.2018
Nr. 1839
12.12.2017 12.06.2018
condiţionat
27.04.2018 12.12.2022
Nr. 3505
75 ÎI ”Moşin Valeriu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 10.11.2008 10.11.2013
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Ştefan cel Mare, Nr. 0659
excepţia folosirii metalelor preţioase 95 ”A”, of. 3 11.11.2013 11.11.2018
Nr. 1991
27.04.2018 27.04.2023
Nr. 3495
76 SC ”Autoslavia-Trans” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 10.11.2008 10.11.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. 1 Mai, 13 Nr. 0660
preţioase 04.11.2013 04.05.2014
condiţionat
14.02.2014 04.11.2018
Nr. 2083
04.02.2019 04.02.2024
Nr.0282
77 SRL “Dentarius” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, 17.11.2008 17.11.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Tineretului, 10, Nr. 0665
preţioase bl. 1, of. 3 18.11.2013 18.11.2018
Nr. 1997
26.11.2018 26.11.2023
Nr. 0169
78 ÎI „Ana Ursachi” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ştefan Vodă, str. 11.12.2008 11.12.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor 31 August, 3/1 Nr.0674
preţioase  13.12.2013 13.12.2018
Nr. 2028
27.04.2018 27.04.2023
Nr. 3497
79 SRL “Artident-Lux” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 11.12.2008 11.12.2013
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, bd Moscovei, 6 Nr.0678
radioviziografie dentară, laborator tehnico- 13.12.2013 13.12.2018
dentar),cu excepţia folosirii metalelor preţioase  Nr. 2021
28.12.2018 28.12.2023
Nr. 0232
80 ÎI “A. V. Golub” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Orhei, str. Iachir, 27.02.2009 27.02.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor 55, nr. 36 Nr. 0711
preţiose  13.03.2014 13.03.2019
Nr. 2101
03.04.2019 03.04.2024
Nr. 0353
81 SC „Lucident” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 18.03.2009 18.03.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Tighina, 49, of. 305 Nr. 0721
preţioase schimbat
mun. Chişinău, str. 03.07.2012 18.03.2014
Mircea cel Bătrîn, Nr. 1601
5/1 20.03.2014 20.03.2019
Nr. 2104
21.03.2019 21.03.2024
Nr. 0339
82 SC “NPN-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 15.04.2009 15.04.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Tricolorului, 36, Nr.0733
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii of. 1 04.04.2014 04.04.2019
metalelor preţioase  Nr. 2119
03.04.2019 03.04.2024
Nr.0355
83 SC „Odontus” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 25.03.2009 25.03.2014
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Bucureşti, 50/1 Nr. 0723
excepţia folosirii metalelor preţioase  04.04.2014 04.04.2019
Nr. 2122
08.04.2019 08.04.2024
Nr.0359
84 ÎI „V. Pşenicinîi” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Drochia, 04.05.2009 04.05.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator ) , cu bd Independenţei, Nr. 0747
excepţia folosirii metalelor preţioase 81/91 schimbat
SRL “Viviandent-Grup” Acordarea asistenţei medicale stomatologice 12.06.2013 04.05.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator ) , cu Nr. 1836
excepţia folosirii metalelor preţioase 07.05.2014 07.05.2019
Nr. 2143
20.05.2019 20.05.2024
Nr. 0392
85 SC “Ultradent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 28.05.2009 28.05.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. 31 August, Nr. 0769
laborator dentar), cu excepţia folosirii metalelor nr. 61, ap. 53 30.05.2014 30.05.2019
preţioase Nr. 2166
31.05.2019 31.05.2024
Nr. 0401
86 SC „Clasicdent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 03.06.2009 03.06.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Gh. Asachi, 29, Nr. 0778
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii of. 22 06.06.2014 06.06.2019
metalelor preţioase Nr. 2174
27.06.2019 27.06.2024
Nr.0432
87 SC „Dent Consult” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice Chişinău, str. 08.06.2009 08.06.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Bucureşti, 60, nr. 21 Nr. 0781
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii şi nr. 24. 
metalelor preţioase or. Orhei,
str. V. Lupu, 122 
mun. Chişinău, str. 06.06.2014 06.06.2019
Bucureşti, 60A Nr. 2173

Mun. Chişinău, str. 12.06.2019 12.06.2024


V. Lupu, 81, ap.12 Nr.0409

88 ÎI „Nedioglo F.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ceadîr-Lunga, 18.05.2009 18.05.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor s. Copceac, Nr. 0755
preţioase str. Lenin, 85 21.07.2014 21.07.2019
Nr. 2240
07.08.2019
Neacreditat
89 ÎI „Cuciuc Iurie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 11.06.2009 11.06.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Putnei, 5 Nr.0784
preţioase 23.06.2014 23.06.2019
Nr. 2205
01.07.2019 01.07.2024
Nr.0448
90 ÎI “Demciuc Alexandru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Floreşti, 24.06.2009 24.06.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Ştefan cel Mare, Nr. 0796
preţioase 29 19.06.2014 19.06.2019
Nr. 2195
18.06.2019 18.06.2024
Nr.0417
91 ÎI „Murjeneanu Sergiu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-nul Taraclia, 06.07.2009 06.07.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor s. Vinogradovca Nr. 0808
preţioase 25.06.2014 25.06.2019
Nr. 2208
20.06.2019 20.06.2024
Nr.0424
92 ÎI „Buicli Dumitru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Taraclia, 06.07.2009 06.07.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Lenin, 142 „A” Nr. 0809
preţioase  25.06.2014 25.06.2019
Nr. 2207
18.06.2019 18.06.2024
Nr.0420
93 ÎI „Melnic Claudia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-nul Rezina, 14.07.2009 14.07.2014
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase s. Cinişeuţi Nr. 0822
22.10.2014 22.10.2019
Nr. 2286
94 SC “Silvident” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 01.09.2009 01.09.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Albişoara, 16, of. Nr.0834
preţiose 71 “A” 21.07.2014 21.07.2019
Nr. 2238
07.08.2019 07.08.2024
Nr.0477
95 ÎI „Cojocaru Mihail” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 11.09.2009 11.09.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Toma Ciorbă, 24, ap. Nr. 0835
preţioase  2 14.07.2014 14.07.2019
Nr. 2225
26.07.2019 26.07.2024
Nr.0463
96 Instituţia de Învăţămînt Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 11.09.2009 11.09.2014
Universitatea Liberă (terapie, ortopedie, radioviziografie dentară, Vlaicu Pîrcălab, 52 Nr. 0837
Internaţională din Moldova laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 05.11.2014 05.11.2019
metalelor preţioase  Nr. 2307
97 ÎI „Boghean-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 14.09.2009 14.09.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu str. Bucureşti, 64 Nr.0838
radioviziografie dentară în regim video, cu Fuzionat cu SRL ,,FLUID”
excepţia folosirii metalelor preţioase
98 SA „Porţelan-Dental” Acrodarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 07.10.2009 07.10.2014
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Bănulescu- Nr. 0848
excepţia folosirii metalelor preţioase  Bodoni, 41, ap. 4 29.09.2014 29.09.2019
Nr. 2267
02.12.2019 02.12.2024
Nr. 0578
99 ÎI „Arabadji” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Cahul, str. 31 12.10.2009 12.10.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor August, 11, nr. 76. Nr. 0851
preţioase  or. Cahul, str.
Nucilor, 1
or. Cahul, 29.10.2015 29.10.2020
str. Nucilor, 1 Nr. 2658
100 SC ,,Art-Dental” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 16.11.2009 16.11.2014
(terapie) , cu excepţia folosirii metalelor preţioase Decebal, 23 Nr. 0881
24.12.2014 24.12.2019
Nr. 2368 SISTAT
101 ÎI „Otgon-Dentalux” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 16.11.2009 16.11.2014
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Belinski, 65/2 Nr. 0885
12.12.2014 12.12.2019
Nr. 2357
102 SC “Medical-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ceadîr-Lunga, 07.12.2009 07.12.2014
(terapie, protetică dentară), cu excepţia folosirii str. Lenin, 102, nr. 3 Nr. 0897
metalelor preţioase şi 4. 08.12.2014 08.12.2019
Nr. 2353
23.12.2019 23.12.2024
Nr. 0602
103 SRL „Mazur-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 21.12.2009 21.12.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Kogălniceanu, 20, Nr. 0912
excepţia folosirii metalelor preţioase of. 1 30.12.2014 30.12.2019
Nr. 2385
27.12.2019 27.12.2024
Nr.0616
104 SC “Oltom-Com” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 23.12.2009 23.12.2014
Schimbat denumirea (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Tighina, 49/3 Nr. 0913
SRL „Tomaş Dental” radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 24.12.2014 24.12.2019
metalelor preţioase  Nr. 2369
02.12.2019 02.12.2024
Nr. 0577
105 ÎI „Anastasia Rusu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ştefan Vodă, str. 28.12.2009 28.12.2014
(terapie, ortopedie, ortodonţie, cu excepţia 31 August, 9, nr. 20. Nr. 0926
folosirii metalelor preţioase mun. Chişinău,
str. Lev Tolstoi, 9  29.12.2014 29.12.2019
Nr. 2375

27.12.2019 27.12.2024
Nr. 0625
106 SC ,,Va-Alex Dent” SRL Acordarea asistenţei mediclale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.01.2010 26.01.2015
(terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia Izmail, 86, of. 3 Nr. 0930
folosirii metalelor preţioase 21.01.2015 21.01.2020
Nr. 2401
107 SC „Stomasor” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Soroca, str. M. 19.02.2010 19.02.2015
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Kogîlniceanu, 13/2 Nr. 0942
excepţia folosirii metalelor preţioase  31.03.2015 31.03.2020
Nr. 2458
108 ÎI “Armaş Irina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Anenii Noi, 19.02.2010 19.02.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Victoria, 7 Nr. 0943
excepţia folosirii metalelor preţioase  16.02.2015 16.02.2020
Nr. 2420
Sistat activitatea
109 SC „Neodent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 04.03.2010 04.03.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor bd. Unirii Nr. 0950
preţioase  Principatelor, 3 schimbat
mun. Chişinău, str. 20.02.2013 04.03.2015
Constituţiei, 8 Nr. 1756
26.03.2015 26.03.2020
Nr. 2455
110 ÎI “Ivanov Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, or. 12.03.2010 12.03.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Durleşti, str. Tudor Nr. 0954
preţioase Vladimirescu, 62/1, schimbat
bl. 3, of. 2
mun. Chişinău, str. 23.09.2013 12.03.2015
Alba Iulia, 91, of. 9 Nr. 1936
23.03.2015 23.03.2020
Nr. 2448
111 ÎI “Vataman-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 18.03.2010 18.03.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor or. Vadul lui Vodă, Nr. 0957
preţioase  str. Balneară, 11.
mun. Chişinău, com. 16.03.2015 16.03.2020
Budeşti, str. Nr. 2443
Chişinău, 115/1 
112 SRL „Floraura Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Floreşti, str. 22.03.2010 22.03.2015
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Independenţei, 2 Nr. 0959
excepţia folosirii metalelor preţioase 18.03.2015 18.03.2020
Nr. 2447
113 SC „Meva-Stom” SRL Acrodarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, 26.03.2010 26.03.2015
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. M. Frunze, 51/4 Nr. 0961
excepţia folosirii metalelor preţioase 23.03.2015 23.03.2020
Nr. 2449
114 ÎI “Tulgara Alvina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 26.03.2010 26.03.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Ginta Latină, Nr. 0964
excepţia folosirii metalelor preţioase 13/1 23.03.2015 23.03.2020
Nr. 2453
115 ÎI „Cojocaru Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Glodeni, 29.03.2010 29.03.2015
(terapie, chirurgie de ambulator), cu excepţia str. A. Saharov, 15 Nr. 0966
folosirii metalelor preţioase 06.04.2015 06.04.2020
Nr. 2463
116 SC „Profi-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice 1.mun. Bălţi, str. 29.03.2010 29.03.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Puşkin, 27, ap. 39 Nr. 0967
preţioase 2.mun. Bălţi, str. 23.03.2015 23.03.2020
Calea Ieşilor, 102 Nr. 2452
117 SC „Endodent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 31.03.2010 31.03.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor A. Russo, 24, nr. 1 Nr. 0969
preţiose 23.03.2015 23.03.2020
Nr. 2450
118 SRL „Dental Nord” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Edineţ, str. 15.04.2010 15.04.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Independenţei, 88 Nr. 0976
inclusiv implantologie) cu excepţia folosirii 25.05.2015 25.05.2020
metalelor preţioase; neurologie şi psihoterapie Nr. 2508
119 ÎI „Davidoglo Fiodor” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Vulcăneşti, str. 22.04.2010 22.04.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, M. Frunze, 20, of. 1 Nr. 0981
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 22.04.2015 22.04.2020
metalelor preţioase Nr. 2479
SRL ,,Dentsapiens” 21.12.2018 22.04.2020
Nr.0216
120 ÎI „Botnar Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Străşeni, str. M. 07.05.2010 07.05.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Eminescu, 50, nr.1 Nr. 0992
excepţia folosirii metalelor preţioase 11.05.2015 11.05.2020
Nr. 2490
121 ÎI “Talpa M. V.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 24.05.2010 24.05.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Mioriţa, 50, of. 10 Nr. 1004
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 20.05.2015 20.05.2020
metalelor preţioase Nr. 2506
122 FPC „Satelit-M” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 24.05.2010 24.05.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Traian, 21/1 Nr. 1009
preţiose 03.06.2015 03.12.2015
condiţionat
30.11.2015 03.06.2020
Nr. 2683
123 ÎI „Forţu Nicolae” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. 28.05.2010 28.05.2015
(terapeutică şi protetică), cu excepţia folosirii Frunze, 55/9 Nr. 1011
metalelor preţioase 03.06.2015 03.06.2020
Nr. 2520
124 SC “Briodent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.05.2010 28.05.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bogdan Voievod, 2 Nr. 1013
preţiose of. 180 03.06.2015 03.06.2020
Nr. 2518
125 SRL “Med-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 07.06.2010 07.06.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu T. Ciorbă, 9/1 Nr. 1018
excepţia folosirii metalelor preţioase 29.05.2015 29.05.2020
Nr. 2515
126 ÎI “Nica-Stom-Iovu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ialoveni, str. 14.06.2010 14.06.2015
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Alexandru cel Bun, Nr. 1027
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia 42 22.07.2015 22.07.2020
folosirii metalelor preţioase Nr. 2602
127 SC „Maxident-Plus” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.06.2010 14.06.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Columna, 105, nr. 53 Nr. 1029
preţioase 22.06.2015 22.06.2020
Nr. 2538
128 ÎI „Dulgherov Aurelia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 25.06.2010 25.06.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Alba-Iulia, 75  Nr. 1037
laborator tehnico-dentar) cu excepţia folosirii 22.06.2015 22.06.2020
metalelor preţioase Nr. 2535
Sistat activitatea 2019
129 SRL “Dentalstoma” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.07.2010 05.07.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Armenească, 25-1 Nr. 1050
preţioase 29.06.2015 29.06.2020
Nr. 2545
130 ÎI „Uncuţa Diana” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.07.2010 05.07.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Colina Puşkin, 18, Nr. 1051
excepţia folosirii metalelor preţioase of. 1 29.06.2015 29.06.2020
Nr. 2578
131 ÎI „Filip Gheorghiţa” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 12.07.2010 12.07.2015
schimbat denumirea (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Kogălniceanu, 41, Nr. 1057
ambulator, radioviziografie dentară, laborator nr. 7
SRL „Ceradent” tehnico-dentar), cu excepţia folosirii metalelor 13.07.2015 13.07.2020
preţioase Nr. 2570
132 SRL „Felluci” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 15.07.2010 15.07.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Moscova, 15/3, nr. 1 Nr. 1062
preţiose 11.11.2015 11.11.2020
Nr. 2669
133 ÎI „Ţurcanu-Dant” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Anenii Noi, str. 26.08.2010 26.08.2015
terapeutice Uzinelor, 30 Nr. 1066
24.06.2015 24.06.2020
Nr. 2540
Sisitat activitatea 2019
134 ÎI „Fîntînă Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Edineţ, str. 06.09.2010 06.09.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) , cu Octavian Cerempei, Nr. 1067
excepţia folosirii metalelor preţioase 78/1 schimbat
or. Edineţ, str. 26.12.2013 06.09.2015
Octavian Cerempei, Nr. 2050
52
or. Edineţ, str. 21.09.2015 21.09.2020
Octavian Cerempei, Nr. 2615
52
135 ÎI „Ivanova E.” Acordarea asitenţei medicale stomatologice or. Comrat, str. 13.09.2010 13.09.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Osvobojdenia, 12 Nr. 1069
preţioase schimbat
mun. Comrat, str. 21.01.2015 13.09.2015
Pobedî, 58 Nr. 2403
16.11.2015 16.11.2020
Nr. 2672
136 ÎI „Dental-Sâli” Acordarea asistenţei medicale sromatologice or. Străşeni, str. M. 13.09.2010 13.09.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu Eminescu, 31 Nr. 1071
excepţia folosirii metalelor preţioase 21.09.2015 21.09.2020
Nr. 2616
137 SRL „MaxCom-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 15.04.2004 15.04.2009
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Dacia, 20
preţioase 01.10.2010 01.10.2015
Nr. 1078
09.11.2015 09.11.2020
Nr. 2661
138 ÎI „Dent-Revenco” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 12.11.2010 12.11.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, bd Mircea cel Bătrîn, Nr. 1105
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 3 09.11.2015 09.11.2020
metalelor preţioase Nr. 2662
139 ÎI “Rusu Trofim” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Drochia, 17.11.2010 17.11.2015
(terapie, ortopedie protetică dentară laborator str. Cecal, 3 Nr.1107
tehnico-dentar), cu excepţia folosirii metalelor 23.11.215 23.11.2020
preţioase Nr.2677
140 ÎI ”Dragoi Nina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Cahul, 17.11.2010 17.11.2015
(terapie, chirurgie de ambulator), cu excepţia s. Slobozia Mare Nr.1110
folosirii metalelor preţioase 11.11.2015 11.11.2020
Nr. 2668
141 ÎI ” Chelban Gheorghe” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Cahul, 17.11.2010 17.11.2015
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de s. Slobozia Mare Nr.1111
ambulator, laborator tehnico-dentar), cu excepţia 11.11.2015 11.11.2020
folosirii metalelor preţioase  Nr. 2667
142 ÎI „Joian Anatolie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. 07.12.2010 07.12.2015
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Romană, 7, ap. 1 Nr. 1128
excepţia folosirii metalelor preţioase 09.12.2015 09.12.2020
Nr. 2688
143 SC “Dental-Coral” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 07.12.2010 07.12.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Columna, 76 Nr.1130 SISTAT
preţioase
144 ÎI „Jugurt-Stoma” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 13.12.2010 13.12.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Mircea cel Bătrîn, 21 Nr. 1137
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 21.12.2015 21.12.2020
metalelor preţioase Nr. 2697
145 SRL „Dentlux” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 13.12.2010 13.12.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. I. Nistor, 19, nr. Nr. 1139
excepţia folosirii metalelor preţioase 1 24.12.2015 24.12.2020
Nr. 2706
146 ÎI “Duminica Lidia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 20.12.2010 20.12.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Dacia, 5 of. 181 Nr.1140
preţioase 24.12.2015 24.12.2020
Nr. 2705
147 ÎI „Belalî Dumitru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 20.12.2010 20.12.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bălănescu, 35, of. 1 Nr.1146
preţioase 24.12.2015 24.12.2020
Nr. 2707
148 SC „Ipschi-Nicolana” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Hînceşti, str. 31 24.12.2010 24.12.2015
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor August, nr. 3 Nr.1156
preţioase 01.02.2016 01.02.2021
Nr. 2755
149 Cabinetul stomatologic ÎI Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 06.01.2011 06.01.2016
“Hâţu Maria” (terapeutică, protetică, dentară, ortodonţie, bd Negruzzi, 6 Nr. 1166
chirurgie de ambulator), cu excepţia folosirii 30.12.2015 30.12.2020
metalelor preţioase Nr. 2725
150 SRL „Dent V.I.P.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 13.01.2011 13.01.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. 31 August, 1989, Nr.1167
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar), 34
cu excepţia folosirii metalelor preţioase
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 31.12.2015 31.12.2020
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Nr. 2743
ambulator, radioviziografie dentară, laborator
tehnico-dentar), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase
151 ÎI „Tasmasis Nadejda” acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Basarabeasca, str. 19.01.2011 19.01.2016
(terapie, chirurgie de ambulator) Lenin, 11, nr. 1 Nr. 1170
22.01.2016 22.01.2021
Nr. 2753
152 ÎI „Vetrogonova Larisa” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Basarabeasca, str. 19.01.2011 19.01.2016
(terapie, chirurgie de ambulator), cu excepţia Gogol, 14, nr. 1 Nr. 1171
folosirii metalelor preţioase 22.01.2016 22.01.2021
Nr. 2754
153 ÎI „Ghenadie Braga” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Teleneşti, str. 24.01.2011 24.01.2016
(terapie) Ştefan cel Mare, 35 Nr. 1173
08.11.2016 08.11.2021
Nr. 2965
154 ÎI „Purice-Ivodent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Vadul lui Vodă, 24.02.2010
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Balneară, 11 neacreditat
preţioase 03.02.2011 03.02.2016
Nr. 1177
05.02.2016 05.02.2021
Nr. 2761
155 SC „Med-Farm” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, str. 03.02.2011 03.02.2016
(terapie, ortopedie, laborator-tehnico-dentar) cu Nr. 1178
excepţia folosirii metalelor preţioase Toma Ciorbă, 11/A 05.02.2016 05.02.2021
Nr. 2762
156 SC ”Dumbravă-Dental” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice or. Cahul, str. V. 15.02.2011 15.02.2016
SRL (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Stroescu, 40/2 Nr. 1182
preţioase 28.03.2016 28.03.2021
Nr. 2787
157 ÎI „Nicoleta-Ciobanu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 10.02.2011 10.02.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Alexandru cel Bun, Nr. 1181
preţioase 27
19.02.2016 19.02.2021
Nr. 2772

158 SRL „Primdent-Lux” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 10.02.2011 10.02.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Gh. Asachi, 66/1, nr. Nr. 1180
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 107 „a”
metalelor preţioase
mun. Chişinău, str. 04.06.2012 10.02.2016
Calea Ieşilor, 15 Nr. 1570

1. mun. Chişinău, or. 30.12.2016 30.12.2021


Cricova, str. Nr. 3063
Chişinăului, 86.
2. mun. Chişinău,
str. Calea Ieşilor, 15.

3. mun. Chişinău,
str. Drumul Crucii,
10
159 ÎI „Botnari Petru Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 15.02.2011 15.02.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Zelinski, 8. Nr. 1183
laborator tehnico-dentar, radioviziografie dentară), mun. Chişinău, str.
cu excepţia folosirii metalelor preţioase Independenţei, 28/1.
mun. Chişinău, str. 25.04.2016 25.04.2021
Zelinski, 8. Nr. 2806
160 Centrul Medical „Fesburg- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 15.06.2004 15.06.2009
Dent” SRL (terapie, oropedie, chirurgie de ambulator, T. Vladimirescu, 3 Nr. 0205
ortodonţie) şi radioviziografie dentară, cu excepţia 02.11.2009 02.11.2014
folosirii metalelor preţioase Nr. 0871
mun. Chişinău, str. 22.12.2014 22.12.2019
Ion Nistor, 15 Nr. 2263
161 ÎI „Cicala Serghei” Acordarea asistentei medicale stomatologice r-l Orhei, 01.03.2011 01.03.2016
(terapie) s. Jora de Jos Nr. 1189
03.05.2016 03.05.2021
Nr. 2817
162 ÎI „Dantist-Gaibu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, 25.02.2011 25.02.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. Naţională, 10 Nr. 1185
preţioase 19.02.2016 19.02.2021
Nr. 2774
163 ÎI „Niculcea Alexei” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 09.03.2011 09.03.2016
(terapie, chirurgie de ambulator) s. Elizaveta, Nr. 1192
str. Cupcea, nr.1
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 26.07.2016 26.07.2021
(terapie) Nr. 2912
164 SC „R.C.-Cronimed” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.03.2011 14.03.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, P. Zadnipru, 18/3 Nr. 1195
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase 04.03.2016 04.03.2021
Nr. 2779
165 SC „Dent-Service” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 18.03.2011 18.03.2016
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu A.Russo, 63/1, nr. 39 Nr. 1199
excepţia folosirii metalelor preţioase
mun. Chişinău, str.
Izmail, 46
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 03.05.2016 03.05.2021
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu A.Russo, 63/1, nr. 39 Nr. 2815
excepţia folosirii metalelor preţioase
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 26.03.2018 26.03.2023
(chirurgie de ambulator)
166 SC “Guţadent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Orhei, s. Pelivan 11.04.2011 11.04.2016
(terapie, chirurgie de ambulator) Nr. 1206
25.04.2016 25.04.2021
Nr. 2808
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 26.12.2018 26.12.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), Hristo Botev, 6
consultația medicului dermatocosmetolog Nr.0227

167 ÎI „Acva–Roşca” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, str. M. 29.04.2011 29.04.2016
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Eminescu, 36 Nr. 1220
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase 26.07.2016 26.01.2017
condiţionat
30.01.2017 26.07.2021
Nr. 3090
168 Cooperativa de Producţie Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ştefan Vodă, str. 19.05.2011 19.05.2016
„Zîmbetul” (terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia 31 August, 11, nr.19 Nr. 1230
folosirii metalelor preţioase 23.05.2016 23.11.2016
condiţionat
17.10.2016 23.05.2021
Nr. 2947
169 ÎI „Bulimar Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cantemir, 31.05.2011 31.05.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Testemiţanu, 1 Nr. 1240
excepţia folosirii metalelor preţioase or. Cahul, str. 26.09.2017 26.09.2022
Stroescu, 38, nr. 50 Nr. 3275
170 Centrul Curativ-Diagnostic Asistenţă medicală stomatologică (terapie, mun. Chişinău, 31.05.2011 31.05.2016
“Podiac” SRL ortopedie, chirurgie de ambulator, cu excepţia str. Columna, 111 Nr. 1242
folosirii metalelor preţioase), ginecologie
conservativă 19.09.2016 19.09.2021
Nr. 2920
171 SRL “Ştefănescu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 02.06.2011 02.06.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor str. A. Hâjdeu, 58 Nr. 1249
preţioase 23.06.2016 23.06.2021
Nr. 2879
172 SRL „Vistadent-Exim” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, 14.06.2011 14.06.2016
terapeutice bd. Ştefan cel Mare, Nr. 1256 Sistat
21/17 activitatea

173 ÎI „Bajureanu Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Făleşti, 14.06.2011 14.06.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) , cu str. Moldovei, 12 Nr. 1261
excepţia folosirii metalelor preţioase 17.06.2016 17.06.2021
Nr.2868
174 ÎI „Valentin Babara” Acordarea asistentei medicale stomatologice r-l Ocniţa, 09.03.2011 09.09.2011
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase or. Otaci, str. Condiţionat
Prieteniei, 44, nr. 3 30.06.2011 09.03.2016
Nr. 1275
24.10.2016 24.10.2021
Nr. 2951
175 ÎI „Martîniuc Gheorghe” Acrodarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 30.06.2011 30.06.2016
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Vadul lui Vodă, Nr. 1276
excepţia folosirii metalelor preţioase 5 27.07.2016 -
neacreditat
02.08.2018 02.08.2023
Nr.0083
176 ÎI „Bondari Tatiana” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, 08.07.2011 08.07.2016
schimbat denumirea (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Toma Ciorbă, 4, Nr. 1278
SRL “Echibonprim” excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 1 03.04.2012 08.07.2016
Nr. 1523
14.12.2016 14.12.2021
Nr. 3018
177 ÎI ,,Timofei Vasluian” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice or. Căuşeni, str. Ana 12.07.2011 12.07.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor şi Alexandru, 12, nr. Nr. 1293
preţioase 1 14.07.2016 14.07.2021
Nr. 2897
178 SC,,Raţă Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 15.07.2011 15.07.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor or. Durleşti, Nr. 1305
preţioase str. Cartuşa, 56
mun. Chişinău, str. 27.07.2016 27.07.2021
Bucureşti, 71/1. Nr. 2917
mun. Chişinău,
or. Durleşti,
str. Cartuşa, 56
179 Firma „Dentis” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Edineţ, str. 15.07.2011 15.07.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Independenţei, 39 Nr. 1308
laborator tehnico-dentar) cu excepţia folosirii 22.07.2016 22.07.2021
metalelor preţioase Nr. 2899
schimbat
28.11.2016 22.07.2021
Nr. 2990
180 ÎI „Covalciuc Dumitru” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 05.09.2011 05.09.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor A. Doga, 23 Nr. 1309
preţioase 28.10.2016 28.04.2017
condiţionat
17.05.2017 28.10.2021
Nr. 3171
181 ÎI „Iurco Luan” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 20.09.2011 20.09.2016
(terapie, ortopedie) cu excepţia folosirii metalelor Zelinschi, 33/2 Nr. 1319
preţioase 26.09.2016 26.09.2021
Nr. 2930
182 ÎI „Cervatiuc I. N.” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice or. Edineţ, str. 20.09.2011 20.09.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 81, Nr. 1321
preţioase cab. 14 12.04.2018 12.04.2023
Nr. 3490
183 SRL “Ludmila-Dent” Acrodarea asistenţei medicale stomatologice r-l Drochia, 13.10.2011 13.10.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, s. Chetrosu Nr. 1334
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase. 14.12.2016 14.12.2021
Nr. 3016
184 ÎI „Turlac Feodor” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Taraclia, 22.04.2011 22.10.2011
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase s. Tvardiţa Condiţionat
24.10.2011 22.04.2016
Nr. 1341
10.05.2016 10.05.2021
Nr. 2824
185 ÎI „O. Munteanu”, Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Străşeni, str. 31.10.2011 31.10.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Pirogov, 5 Nr. 1355
reorganizată la 21.12.18 în excepţia folosirii metalelor preţioase schimbat
SRL ,,Dr Olga” 18.10.2013 31.10.2016
Nr. 1960
14.11.2016 14.11.2021
Nr. 2974
reperfectat
Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Străşeni, str. M. 21.12.2018 14.11.2021
SRL ,,Dr Olga” (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Sadoveanu,18 Nr.0217
excepţia folosirii metalelor preţioase
186 ÎI ,,S. I. Tupicica” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 31.10.2011 31.10.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) , cu Tiraspolului, 1 Nr. 1356
excepţia folosirii metalelor preţioase 05.12.2016 05.12.2021
Nr. 3001
187 ÎI „Boeştean Victor” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Cantemir, 22.04.2011 22.10.2011
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu s. Cociulia condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 31.10.2011 22.04.2016
Nr. 1353
30.05.2016 30.05.2021
Nr. 2849
188 SC „Dentmed-Prim” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căuşeni, str. 07.11.2011 07.11.2016
(terapie, otropedie), cu excepţia folosirii metalelor Ştefan cel Mare, 2, Nr. 1363
preţioase nr. 1 14.06.2017 14.12.2017
condiţionat
12.12.2017 14.06.2022
Nr. 3352
20.12.2019 20.12.2024
Nr.0601
189 ÎI „Bodrug” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ialoveni, str. 16.11.2011 16.11.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Alexandru cel Bun, Nr. 1369
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 27
metalelor preţioase 14.11.2016 14.11.2021
Nr. 2972
190 SC „C. A. Cimdent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cimişlia, str. 02.12.2011 02.12.2016
(terapie, otropedie), cu excepţia folosirii metalelor Alexandru cel Bun, Nr. 1393
preţioase 134, nr. 8 08.02.2017 08.02.2022
Nr. 3092
191 SC „Fildeş Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 08.12.2011 08.12.2016
(terapie ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Negruzzi, 2, of. 417 Nr. 1399
preţioase 03.06.2016 03.06.2021
Nr. 2853
192 ÎI „Sănătatea-Laşcu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Orhei, str.V. 16.12.2011 16.12.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Mahu, 131, nr. 2 Nr. 1410
excepţia folosirii metalelor preţioase 30.11.2016 30.11.2021
Nr. 2992
193 ÎI „Dental-Cociaş” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. Fiodor 19.12.2011 19.12.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) , cu Seliviostrov, 18/a, Nr. 1419
excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 2
26.12.2016 26.12.2021
Nr. 3044
194 ÎI „Lilia Gudumac” Acordarea asistentei medicale stomatologice or. Edineţ, str. 19.12.2011 19.12.2016
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Şoseaua Bucovinei, Nr. 1421
54, nr. 1 26.12.2016 26.12.2021
Nr. 3045
SRL ,,Lilident lux” 22.01.2019 26.12.2021
Nr. 0259
195 SC „Vef-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 29.12.2011 29.12.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Ion Creangă, 11A, Nr. 1421
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii nr. 2.
metalelor preţioase mun. Chişinău,
str.Mitr.Varlaam, 63
mun. Chişinău, str. 18.12.2017 18.12.2022
Ion Creangă, 11A, Nr. 3357
nr. 2.
196 SC ”Oromed-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, str. 04.01.2012 04.01.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Alexandru cel Bun, Nr. 1450
excepţia folosirii metalelor preţioase 60 05.12.2016 05.12.2021
Nr. 3003
197 SC ”Terra-Med” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, 04.01.2012 04.01.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Bojole, 2 Nr. 1451
excepţia folosirii metalelor preţioase 23.12.2016 23.12.2021
Nr. 3042
198 SRL “Creativ Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 09.01.2012 09.01.2017
(terapie, ortopedie, chirurugie de ambulator), cu N. Dimo, 24 Nr. 1460
excepţia folosirii metalelor preţioase 27.02.2017 27.02.2022
Nr. 3102
199 SRL “Art-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 09.01.2012 09.01.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulatora), cu Bogdan Voievod, 2 Nr. 1460
excepţia folosirii metalelor preţioase 10.04.2017 10.04.2022
Nr. 3144
200 FPC „Galodent-M” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 01.02.2012 01.02.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Maria Cibotaru, 11/1 Nr. 1478
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase 22.02.2017 22.02.2022
Nr. 3098
201 ÎI „Pleşca Alexandru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice 1. or. Rîşcani, str. 06.02.2012 06.02.2017
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 18 Nr. 1479
preţioase 2. Mun. Balţi, str.
Ştefan cel Mare, 6/1
3. or. Edineţ, str.
Independenţei, 99/3
1. or. Rîşcani, str. 27.02.2017 27.02.2022
Independenţei, 18 Nr. 3101
2. or. Edineţ, str.
Independenţei, 99/3
202 ÎI „Mogîldan Valerian” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Rîşcani, str. 06.02.2012 06.02.2017
schimbat denumirea (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 13/62 Nr. 1479
preţioase schimbat
SRL „Dentaplus M” 03.02.2014 06.02.2017
Nr. 2076
27.02.2017 27.02.2022
Nr. 3100
203 SRL „Prodadent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 13.02.2012 13.02.2017
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Alba Iulia, 184/2 Nr. 1484
preţioase 27.01.2017 27.07.2017
condiţionat
02.03.2017 27.01.2022
Nr. 3114
204 SC „Orto-Dental” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 13.02.2012 13.02.2017
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Lev Tolstoi, 24/1 Nr. 1486
ambulatory, imagistică dentară), cu excepţia 27.02.2017 27.02.2022
folosirii metalelor preţioase Nr. 3104
205 ÎI „Vladimir Amortitu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Soroca, str. Ştefan 23.02.2012 23.02.2017
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu cel Mare, 24A Nr. 1488
excepţia folosirii metalelor preţioase 23.06.2017 23.06.2022
Nr. 3217
206 SRL “Palii-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Orhei, str. M. 23.02.2012 23.02.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Eminescu, 1, nr. 1 Nr. 1489
excepţia folosirii metalelor preţioase schimbat
30.03.2012 23.02.2017
Nr. 1517
30.01.2017 30.01.2022
Nr. 3088
207 SC “Neo-Stomatologie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 27.02.2012 27.02.2017
SRL (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Vasile Lupu, 23 Nr. 1491
excepţia folosirii metalelor preţioase
208 ÎI “Nicolau Gheorghe” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 07.03.2012 07.03.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu M. Kogălniceanu, 71 Nr. 1500
excepţia folosirii metalelor preţioase 06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3337
209 ÎI “Dimmi-Dîră” Acordarea asistenţei medicale stomatologie r-nul Ştefan Vodă, s. 12.03.2012 12.03.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Crocmaz Nr. 1502
excepţia folosirii metalelor preţioase 02.03.2017 02.03.2022
Nr. 3111
210 ÎI „Anna-Rusanovskaia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Comrat, str. 15.03.2012 15.03.2017
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Biruinţei, 40 Nr. 1511
excepţia folosirii metalelor preţioase or. Comrat, str. 20.03.2017 20.03.2022
Pobedî, 40 Nr. 3131
211 Firma „Actigen” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 19.03.2012 19.03.2017
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Independenţei, 28, Nr. 1511
lit. A 22.02.2017 22.02.2022
Nr. 3097
212 SC „Şalin-Dental” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 19.03.2012 19.03.2017
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Grigore Vieru, 9, of. Nr. 1512
preţioase 414, 416 20.03.2017 20.03.2022
Nr. 3030
213 ÎI „Briceag Larisa” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 19.03.2012 19.03.2017
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Renaşterii Naţionale, Nr. 1513
preţioase 14 22.02.2017 22.02.2022
Nr. 3096
214 ÎI „Untila Svetlana” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 30.03.2012 30.03.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Hristo Botev, 29 Nr. 1518
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar),
cu excepţia folosirii metalelor preţioase 1. mun. Chişinău, 28.12.2016 28.12.2021
str. Hristo Botev, 29. Nr. 3055
2. mun. Chişinău,
str. C. Vîrnav, 21
215 ÎI „Vlad Cojuhari” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căuşeni, str. 12.04.2012 12.04.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Mihai Eminescu, 1, Nr.1530
excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 10 14.06.2017 14.12.2017
condiţionat
12.12.2017 14.06.2022
Nr. 3351
216 ÎI „Larisa Uzun” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Comrat, str. 07.05.2012 07.05.2017
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Odesei 4 Nr. 1542
preţioase 25.04.2017 25.04.2022
Nr. 3153
217 ÎI „Caraman Vera” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 28.05.2012 28.05.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Negruzzi 2, bir. 318, Nr. 1564
excepţia folosirii metalelor preţioase 320, 324, 326 schimbat
SRL “Caraman Vera” 23.09.2013 28.05.2017
Nr. 1937
06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3344
218 SC "CM-Dental"SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 02.12.2011 02.06.2012
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Teilor, 9/4 condiţionat
preţioase 04.06.2012 02.12.2016
Nr. 1569
219 ÎI „A. Cojocaru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun Bălţi, str. Ştefan 14.06.2012 14.06.2017
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar, cel Mare, 35/15 Nr. 1577
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun Bălţi, str. Calea 01.07.2013 01.07.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, radioviziografie Ieşilor, 107
dentară, chirurgie de ambulator), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun Bălţi, str. Ştefan 02.06.2017 02.06.2022
(terapie, ortopedie, ortodonţie, radioviziografie cel Mare, 35/15 Nr. 3181
dentară, chirurgie de ambulatory, laborator mun Bălţi, str. Calea
tehnico-dentar), cu excepţia folosirii metalelor Ieşilor, 107
preţioase
220 ÎI „Andreev Nicolai” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Basarabeasca, str. 14.06.2012 14.06.2017
(terapie, ortopedie) Karl Marx, 85 Nr. 1580
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 21.11.2014 21.11.2019
(chirurgie de ambulator)
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 09.06.2017 09.06.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Nr. 3192
221 SC „Compodent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 22.06.2012 22.06.2017
(terapie, ortopedie) Dumitriu, 37 Nr. 1586
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 23.06.2017 23.06.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Nr. 3206
radioviziografie dentară)
222 SRL "Cudalb-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 19.12.2011 19.06.2012
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Trandafirilor, 29/4, condiţionat
ambulator, laborator tehnico-dentar), cu excepţia nr. 1
folosirii metalelor preţioase 22.06.2012 19.12.2016
Nr. 1588
26.12.2016 26.06.2017
condiţionat
23.06.2017 26.12.2021
Nr. 3211
223 ÎI „Vladco Natalia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 20.02.2012 20.08.2012
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Zelinski, 7 condiţionat
preţioase 22.06.2012 20.02.2017
Nr. 1605
20.03.2017 20.03.2022
Nr. 3127
224 SC „Megaluxdent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 25.06.2012 25.06.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Bucureşti, 13 Nr. 1593
excepţia folosirii metalelor preţioase 27.07.2016 27.07.2021
Nr. 2914
225 ÎI „Rotarciuc Igor” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, com. 03.07.2012 03.07.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Băcioi, str. Nr. 1598
radioviziografie dentară), laborator tehnico-dentar, Independenţei, 83/1. 28.06.2017 28.06.2022
cu excepţia folosirii metalelor preţioase mun. Chișinău, str. Nr. 3219
Grenoble, 21
226 SC „Dr. Ungureanu” SRL acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 11.07.2012 11.07.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Decebal, 91, nr. 29 Nr. 1612
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase 17.07.2017 17.07.2022
Nr. 3241
227 SC „Djavelea Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 16.07.2012 16.07.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Maria Dragan, 16 Nr. 1614
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 30.06.2017 30.06.2022
metalelor preţioase Nr. 3232
228 ÎI „Ortodont-Rusanovschi” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Otaci, str. 19.12.2011 19.06.2012
schimbat denumirea (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Prieteniei, 91 condiţionat
SRL „Premier-Dent” preţioase 23.07.2012 19.12.2016
Nr. 1625
12.12.2014 19.12.2016
Nr. 2359
26.12.2016 26.12.2021
Nr. 3046
229 ÎI „Cemîrtan Valentina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ialoveni, 17.09.2012 17.09.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu s. Răzeni Nr. 1636
excepţia folosirii metalelor preţioase 24.07.2017 24.07.2022
Nr. 3254
230 SC „Bagrin Dent” SRL Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, bd. 28.05.2012 28.11.2012
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Cuza-Vodă, 1/1, of. condiţionat
preţioase 94 24.09.2012 28.05.2017
Nr. 1642
30.06.2017 30.06.2022
Nr. 3229
231 SC „Astralis” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 24.09.2012 24.09.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. P. Rareş, 36, nr.
Schimbat denumirea radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 131
metalelor preţioase
SC „AstralisDENT” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice 26.07.2017 26.01.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de condiţionat
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase 06.10.2017 26.07.2022
Nr. 3285
232 ÎI „Denta-Ceban” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Donduşeni, 01.10.2012 01.10.2017
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu s. Corbu Nr. 1650
excepţia folosirii metalelor preţioase 09.10.2017 09.10.2022
Nr. 3295
Reorganizată în filiala
SRL ,,Gumeniuc Dinastia-Dent”
233 SC „Adam-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, 15.10.2012 15.10.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Mitrop. G. Nr. 1656
excepţia folosirii metalelor preţioase Bănulescu-Bodoni,
19, nr. 1 24.07.2017 24.07.2022
Nr. 3255
234 SC „Alemica” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 09.04.2012 09.10.2012
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Gagarin, 14 Condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 12.11.2012 09.04.2017
Nr. 1681
17.07.2017 17.01.2018
condiţionat
19.01.2018 17.07.2022
Nr. 3385
235 SC „Ecodent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 16.11.2012 16.11.2017
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Decebal, 23/2, of. Nr. 1684
excepţia folosirii metalelor preţioase 221 02.02.2018 02.02.2023
Nr. 3396
236 SC „Optimdent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. A. 16.11.2012 16.11.2017
(terapie, protetică dentară), cu excepţia folosirii Mateevici, 33. „D” Nr. 1685
metalelor preţioase 30.03.2018 30.09.2018
condiţionat
29.09.2018 30.03.2023
Nr.0111
237 SC „Vitodent-Prim” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 03.12.2012 03.12.2017
(terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia Vasile Lupu, 31, nr. Nr. 1699
folosirii metalelor preţioase 17 06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3338
238 SRL „Dalmio-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 10.12.2012 10.12.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulatory, Grigore Vieru, 15 Nr. 1709
radiofiziografie dentară), cu excepţia folosirii 18.12.2017 18.12.2022
metalelor preţioase Nr. 3356
239 ÎI „Raisa Nastas” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Orhei, 17.12.2012 17.12.2017
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase s. Peresecina, Nr. 1713
str. Mihai Eminescu,
15 06.12.2017 06.12.2022
Nr. 3339
240 ÎI „Bîcos Valeriu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Basarabeasca, str. 17.12.2012 17.12.2017
(terapie, ortopedie) Karl Marx, 22, nr. 1 Nr. 1716
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 12.06.2015 12.06.2020
(chirurgie de ambulator)
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 03.11.2017 03.11.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Nr. 3314
241 SRL „Valitar-Plus” Acordarea asistenţei medicale stomatologice 1. mun. Chişinău, 17.12.2012 17.12.2017
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu bd.Ştefan cel Mare şi Nr. 1717
excepţia folosirii metalelor preţioase Sfînt, 184.
06.12.2017 06.12.2022
2. mun. Chişinău,
Nr. 3335
bd.Dacia, 1/2, of. 71.
242 SC „Stomdesign” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 17.12.2012 17.12.2017
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Fîntînilor, 30 Nr. 1723
excepţia folosirii metalelor preţioase schimbat
mun. Chişinău, str. 13.01.2017 17.12.2017
Hristo Botev, 27 Nr. 3082
27.11.2017 27.11.2022
Nr. 3329
mun. Chişinău, str. 30.11.2018 27.11.2022
Fîntînilor, 30 Nr.0180
243 SC „Aveolas-Com” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chşinău, str. 18.01.2013 18.01.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Mitropolitul Nr. 1742
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii Varlaam, 63/6
metalelor preţioase
244 ÎI „Malanciuc Valeriu” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice or. Ungheni, str. 28.01.2013 28.01.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mihai Viteazul, 22 Nr. 1744
preţioase
245 SRL „Sanadent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 20.07.2012 20.01.2013
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară, Kiev. 4/2 condiţionat
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 04.02.2013 20.07.2017
metalelor preţioase Nr. 1746
26.12.2017 26.12.2022
Nr. 3369
246 SC „Elit-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 18.02.2013 18.02.2018
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Titu Maiorescu, 10 Nr. 1751
excepţia folosirii metalelor preţioase 27.04.2018 27.04.2023
Nr. 3502
247 SRL „M.S.M.-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Comrat, str. 05.03.2013 05.03.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Fedco, 15/A/1 Nr. 1758
preţioase 26.02.2018 26.02.2023
Nr. 3429
248 SC „Dentadmira” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. 05.03.2013 05.03.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Naţională, 33A, nr. 3 Nr. 1759
preţioase 26.02.2018 26.02.2023
Nr. 3431
249 SRL „Unident-Art” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 15.03.2013 15.03.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Ştefan cel Mare, Nr. 1766
ambulator, ortopantomografie şi radioviziografie 167/1
dentară, laborator tehnic-dentar), cu excepţia 28.02.2018 28.02.2023
folosirii metalelor preţioase Nr. 3438
250 ÎI „Mărgărint Dorin- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 22.03.2013 22.03.2018
Estetdent” (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Alexandru cel Bun, Nr. 1768
preţioase 12, nr. 30 schimbat
Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 09.12.2013 22.03.2018
(terapie, ortopedie) Conev, 42 Nr. 2016
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 15.03.2018 15.03.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de embulator) Nr. 3442
251 SC „Albodent-Med” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 10.04.2013 10.04.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Independenţei, 15, Nr. 1784
laborator tehnico-dentar, radioviziografie dentară), nr. 3
cu excepţia folosirii metalelor preţioase 08.02.2018 08.02.2023
Nr. 3407
252 SC „Timox-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 24.04.2013 24.04.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor A. Puşkin, 9, nr. 5 Nr. 1789
preţioase 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3482
253 SRL “Aramă-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 29.04.2013 29.04.2018
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Matei Basarab, 2 Nr. 1793
excepţia folosirii metalelor preţioase 30.06.2017 30.06.2022
Nr. 3221
254 AO ,,Juvlia Romani’’ Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 11.01.2013 11.07.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Ismail, 98 condiţionat
preţioase 29.04.2013 11.01.2018
Nr. 1794
12.01.2018 12.07.2018
condiţionat
13.02.2018 12.01.2023
Nr. 3415
255 ÎI „Mihail Radu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Rezina, str. 1 07.05.2013 07.05.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mai, 7, nr. 4 Nr. 1805
preţioase 11.07.2018 11.07.2023
Nr. 0020
256 SRL „Dent-Estet” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.05.2013 14.05.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Gh. Madan, 46/5, nr. Nr. 1810
preţioase 100 02.06.2017 02.06.2022
Nr. 3180
257 SC „Doctor-Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.05.2013 14.05.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Gh Asachi, 23 „A” Nr. 1812
preţioase 26.02.2018 26.02.2023
Nr. 3427
258 SC „Mialisdent” SRL Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. I. 24.05.2013 24.05.2018
(terapie, ortopedie). Pelivan, 30/2 Nr. 1813
Acordarea asistenţei mediclae stomatologice str. Ion Creangă, 09.07.2018 09.07.2023
(terapie, ortopedie). 24/1 Nr. 0003
259 SRL „Omni Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 29.05.2013 29.05.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Mircea cel Bătrîn, Nr. 1817
ambulator, implantologie, radioviziografie 13/2, of. 13
dentară) cu excepţia folosirii metalelor preţioase 13.02.2018 13.02.2023
Nr. 3414
260 SRL „Apostol Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, or. 29.05.2013 29.05.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Codru, str-la 2 Nr. 1818
preţioase Sergiu Rădăuţan, 5 05.02.2018 05.02.2023
Nr. 3397
261 SC „L.V.-Lux” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 07.06.2013 07.06.2018
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară) cu 31 August 1989, 41, Nr. 1825
excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 13 09.07.2018 09.07.2023
Nr. 0006
262 ÎI „Scutelnic-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 07.06.2013 07.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor A. Puşkin, 22, bir. Nr. 1826
preţioase 228, 230, 232
mun. Chişinău, str. 29.12.2017 07.06.2018
Alexandru Donici, Nr. 3370
nr. 1 09.07.2018 09.07.2023
Nr. 0002
263 FCP „Edmartis” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 10.06.2013 10.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Albişoara, 80/6, nr. Nr. 1832
preţiose 37A 16.07.2018 16.07.2023
Nr. 0041
264 SRL “Tonus Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 12.06.2013 12.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 10/1, nr. 1835
preţiose of. 2 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3487
265 SRL „Auradent CC” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, s. 14.06.2013 14.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Băcioi, str. Nr. 1838
preţioase Chişinăului, 2/1
Sistat activitatea
266 ÎI „Ion Balica” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Edineţ, str. 17.06.2013 17.06.2018
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Hotinului, 212 Nr. 1843
excepţia folosirii metalelor preţioase 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3477
267 ÎI „Vitalie Ene” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 17.06.2013 17.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Spicului, 6 Nr. 1848
preţioase 19.02.2018 19.02.2023
Nr. 3421
268 SRL „Vixan-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 19.06.2013 19.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Cuza Vodă, 18/5 Nr. 1853
preţioase 27.04.2018 27.04.2023
Nr. 3516
269 SRL „B.S.-Dent” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, or. 24.06.2013 24.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Cricova, str. Nr. 1856
preţioase Chişinăului, 77
270 SRL „Cristi-Dent” Acrodarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 24.06.2013 24.06.2018
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Andrei Doga, 28/4 Nr. 1856
excepţia folosirii metalelor preţioase 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3475
271 SRL „Ronadental” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 26.06.2013 26.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bucureşti, 16, nr. 10 nr. 1861
preţioase 09.07.2018 09.07.2023
Nr.0012
272 SRL „Dentavita” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.06.2013 26.06.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de A. Şciusev, 62 Nr. 1862
ambulator), cu excepţia folosirii 11.10.20218 11.10.2023
metalelorpreţioase. Nr.0122
273 SRL „Marident-C” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Ismail, 18, nr. 1 Nr. 1864
preţioase 10.08.2018 10.08.2023
Nr.0088
274 SRL „Stoma-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Bojole, 2b Nr. 1865
excepţia folosirii metalelor preţioase 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3480
275 ÎI „Strîmbanu Liudvig” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Edineţ, or. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Cupcini, str. Nr. 1866
excepţia folosirii metalelor preţioase Chişinăului, 21, nr. 3
06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3488
276 ÎI „Grapin Vitalie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bulgară, 120/A Nr. 1867
preţioase 11.07.2018 11.07.2023
Nr.0013
277 FPC "Rotex-Vital" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Dostoevski, 12. Nr. 1868
preţioase 16.07.2018 16.07.2023
Nr.0047
278 SRL „Paulescu-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de L. Tolstoi, 24/1 Nr. 1869
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia 09.07.2018 09.07.2023
folosirii metalelor preţioase Nr.0008
279 ÎI "Mitachi A." Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, protetică dentară, chirurgie de Meşterul Manole,8 Nr. 1872
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase 19.04.2018 19.04.2023
Nr. 3494
280 SRL "Predeus-Fam" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, N. Zelinski, 34/1, nr. Nr. 1873
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 2
metalelor preţioase 06.04.2018 06.04.2023
Nr. 3479
281 SC „Dentavad” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mircea cel Bătrîn, Nr. 1880
preţioase 20/3 19.02.2018 19.02.2023
Nr. 3420
282 ÎI „Miron Alexandru” Acordarea asistenţei medicale stomatologie or. Orhei, str. Vasile 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Lupu, 119, nr. 2 Nr. 1881
excepţia folosirii metalelor preţioase 09.07.2018 09.07.2023
Nr.0010
283 SRL „Mardari-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ialoveni, s. 28.06.2013 28.06.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Bardar Nr. 1882
excepţia folosirii metalelor preţioase 16.07.2018 16.07.2023
Nr.0040
284 SRL „Vladident” Acordarea asistenţei mediclale stomatologice mun. Chişinău, str. 10.07.2013 10.07.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia Tighina, 39, of. 8 Nr. 1889
folosirii metalelor preţioase 30.07.2018 30.07.2023
Nr.0079
285 Întreprinzătorul Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Rezina, str. 27 10.07.2013 10.07.2018
Individual ,,Ştefârţa Dina” (terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor August, 58, nr. 9 Nr. 1890
preţioase 25.07.2018 25.07.2023
Nr.0072
286 ÎI „Munteanu Elena” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Hînceşti, s. 06.02.2013 06.08.2013
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Bobeica condiţionat
15.07.2013 06.02.2018
Nr. 1893
08.02.2018 08.08.2018
condiţionat
25.07.2018 08.02.2023
Nr.0065
287 SRL „Vanis-Prim” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 22.07.2013 22.07.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Tighina, 49 A Nr. 1905
preţioase 23.07.2018 23.07.2023
Nr.0060
288 ÎI „Ortoped”–Busmachiu I. Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ialoveni, s. 22.07.2013 22.07.2018
A. (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Răzeni Nr. 1909
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia 30.07.2018 30.07.2023
folosirii metalelor preţioase Nr.0078
01.08.2019 Reperfectare
Nr. 0469 30.07.2023
289 SNC "Polimed-Dent-Staver" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ialoveni, str. 22.07.2013 22.07.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Alexandru cel Bun, Nr. 1911 Sistat
preţioase 31 activitatea 2018
290 ÎI "Popovici-Denta" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Cantemir, s. 22.07.2013 22.07.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Goteşti Nr. 1912
preţioase 23.07.2018 23.07.2023
Nr.0057
291 SRL "Cviadent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 25.07.2013 25.07.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Tighina, 49/3, of. 33 Nr. 1920
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 16.07.2018 16.07.2023
metalelor preţioase Nr.0042
292 SC "Dentis Lucio" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Călăraşi, str. 25.07.2013 25.07.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bojole, 37, nr. 1 Nr. 1922
preţioase 25.07.2018 25.07.2023
Nr.0066
293 SC „Studiodent” SRL Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, bd 28.06.2013 28.12.2013
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Decebal, 72/2 condiţionat
preţioase 13.09.2013 28.06.2018
Nr. 1924
07.12.2018 07.12.2023
Nr.0193
294 SRL "Topdent&Co" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cimişlia, str. M. 13.09.2013 13.09.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Eminescu, 28 Nr. 1926
excepţia folosirii metalelor preţioase 17.09.2018 17.09.2023
Nr. 0103
295 SRL "Dentex-Nord" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 23.09.2013 23.09.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Bulgară, 120 A Nr. 1934
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 24.09.2018 24.09.2023
metalelor preţioase Nr.0106
296 SRL "Călin Vit Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 27.09.2013 27.09.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Natalia Gheorghiu, Nr. 1939
excepţia folosirii metalelor preţioase 30, of. 249 04.09.2018 04.09.2023
Nr.0099
297 Întreprinzătorul Individual Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, or. 07.10.2013 07.10.2018
Rotaru Mihail (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Sîngera, str. Vasile Nr. 1946
excepţia folosirii metalelor preţioase Lupu, 4/1 02.10.2018 02.10.2023
Nr.0114
298 Întreprinzătorul Individual Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, Prospectul 07.10.2013 07.10.2018
Iaconi Ilie (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Republicii, 15b Nr. 1947 SISTAT
excepţia folosirii metalelor preţioase
299 Întreprinzător Individual Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 24.06.2013 24.12.2013
Punga Alexei (terapie, ortopedie, radioviziografie dentară) cu Decebal, 68/2 condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 10.10.2013 24.06.2018
Nr. 1949
30.07.2018 30.07.2023
Nr.0077
300 Firma "Super-Dent" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 15.10.2013 15.10.2018
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Columna, 171 Nr. 1956
excepţia folosirii metalelor preţioase 15.10.2018 15.10.2023
Nr 0127
301 SRL "Oprea & Co" Acordarea asistentei medicale stomatologice or. Ialoveni, str. 18.10.2013 18.10.2018
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Alexandru cel Bun, Nr. 1958
excepţia folosirii metalelor preţioase 31 28.02.2018 28.02.2023
Nr. 3436
302 SRL "Ceramic Dent" Acrodarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 18.10.2013 18.10.2018
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Iu. Gagarin, 9 Nr. 1962
excepţia folosirii metalelor preţioase 04.10.2018 04.10.2023
Nr.0115
303 ÎI ,,Erşova Tatiana” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Orhei, str. Mihai 21.10.2013 21.10.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Eminescu, 10 Nr. 1967
preţiose
Acordarea asistenţei medicale stomatologice 29.10.2018 29.10.2023
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Nr.0140
excepţia folosirii metalelor preţioase
304 SRL "Rotari-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Făleşti, str. Ştefan 25.07.2013 25.01.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulatory, cel Mare, 71, nr. 16 condiţionat
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 30.10.2013 25.07.2018
metalelor preţioase Nr. 1976
11.10.2018 11.10.2023
Nr.0121
305 SRL "Cristalex Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 30.10.2013 30.10.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Calea Ieşilor, 6, of. Nr. 1977
preţioase 22, 36
mun. Chișinău, str. 22.04.2019 22.04.2024
Alba Iulia, 23, nr.88 Nr. 0370
306 SRL "Nicadent-Plus" Acordarea asistenţei medicale stomatologie mun. Bălţi, str. 30.10.2013 30.10.2018
(terapie, ortopedie, chirurie de ambulator), cu Mihai Viteazul, 71, Nr. 1978
excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 17 27.04.2018 27.04.2023
Nr. 3504
307 ÎI ,,Pşenicinîi Ion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Briceni, str. 30.10.2013 30.10.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Farmaciei, 18 Nr. 1978
excepţia folosirii metalelor preţioase 02.11.2018 02.11.2023
Nr.0142
308 ÎI „Vita-Dent-Lîsîi” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice or. Ocniţa, str. 30.10.2013 30.10.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 70 Nr. 1981
preţioase 21.12.2018 21.06.2019
Acred. cond.
24.05.2019 24.05.2024
Nr.0395
309 SRL "Lavi-M-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 04.11.2013 04.11.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Decebal, 91, nr. 62a Nr. 1988
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 26.12.2018 26.12.2023
metalelor preţioase Nr.0224
310 SRL "NC Dental Clinica" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 08.11.2013 08.11.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Mircea cel Bătrîn, Nr. 1989
excepţia folosirii metalelor preţioase 13/2, of. 14
311 SRL "Vogdent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 14.11.2013 14.11.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Gr. Vieru, 20, of. 37 Nr. 1994
ambulator, ortopantomografie, radioviziografie 22.01.2019 22.01.2024
dentară), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Nr.0260
312 ÎI ,,Carpov Larisa” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Orhei, str. Doina 18.11.2013 18.11.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor şi Ion, 19 Nr. 1998
preţioase 11.12.2018 11.12.2023
Nr.0198
313 ÎI “Vacarciuc Vasili” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 02.12.2013 02.12.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Conev, 34, nr. 38 Nr. 2011
preţioase 03.12.2018 03.12.2023
Nr.0183
314 SRL “Bident Lux” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, str. 04.12.2013 04.12.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Gh. Asachi, 49a, nr. Nr. 2014
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 1 14.08.2019 14.08.2024
metalelor preţioase Nr.0484
315 SRL „Lucent Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 13.12.2013 13.12.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bucureşti, 18, of. 1 Nr. 2022
preţioase 05.12.2019 05.12.2024
Nr. 0586
316 ÎI "Tighinean Dumitru" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Drochia, str. 18.07.2013 18.01.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Cecal, 24, nr. 77 condiţionat
preţioase 13.12.2013 18.07.2018
Nr. 2026
28.02.2018 28.02.2023
Nr. 3433
317 ÎI ,,Culinca Pavel” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 13.12.2013 13.12.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Renaşterii, 14, of. 5 Nr. 2029
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 28.12.2018 28.12.2023
metalelor preţioase Nr.0234
318 SC "Poli-Dent" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 16.12.2013 16.12.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Vasile Alecsandri, Nr. 2031
preţioase 121, nr. 15 17.12.2018 17.12.2023
Nr.0204
319 SRL "Kel A. N." Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ceadîr-Lunga, 16.12.2013 16.12.2018
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu str. Lenin, 105/3 Nr. 2035
excepţia folosirii metalelor preţioase 21.12.2018 21.12.2023
Nr.0212
320 ÎI "Coşleţ Dinu" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 17.12.2013 17.12.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Dacia, 47 Nr. 2038
preţioase 05.01.2018 05.01.2023
Nr.3378
321 ÎI "Cambur Nicolae" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 23.12.2013 23.12.2018
(terapie, ortopedie) , cu excepţia folosirii Albişoara, 4 Nr. 2043
metalelor preţioase
322 SRL "Brumaru-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.12.2013 26.12.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Alba-Iulia, 89, nr. Nr. 2048
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 152 17.12.2018 17.12.2023
metalelor preţioase Nr.0205
323 SRL „Dr. Vladimir Grossu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.12.2013 26.12.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Piaţa Unirii Nr. 2048
excepţia folosirii metalelor preţioase Principatelor, 3
324 SRL “Gumeniuc-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 27.12.2013 27.12.2018
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Traian, 22 Nr. 2055
ambulator, radioviziografie dentară), cu excepţia 21.12.2018 21.12.2023
folosirii metalelor preţioase Nr.0213
325 SRL „Pavalex-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Comrat, str. 30.12.2013 30.12.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Biruinţei, 77 Nr. 2058
preţiose 21.01.2019 21.01.2024
Nr.0258
326 SRL "Novodent-Lux" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.06.2013 28.12.2013
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu M. Costin, 20 Condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 31.12.2013 28.06.2018
Nr. 2065
11.07.2018 11.07.2023
Nr.0036
327 SC "Familia-Dent" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 17.02.2014 17.02.2019
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Grenoble, 257 Nr. 2085
excepţia folosirii metalelor preţioase 24.01.2019 24.01.2024
Nr.0264(anulat)
mun. Chişinău, str. 24.01.2019 24.01.2024
Valea Crucii,22, Nr.0279
ap.186
328 SRL "L.C. - Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 20.02.2014 20.02.2019
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară, Decebal, 136 A Nr. 2088
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 20.02.2019 20.02.2024
metalelor preţioase Nr.0298
329 SRL "Expodent Prim" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 23.09.2013 23.03.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mircea cel Bătrîn,4/6 condiţionat
preţioase mun. Chişinău, bd 07.03.2014 23.09.2018
Mircea cel Bătrîn,4/6 Nr. 2094
mun. Chişinău, str. 23.06.2017 23.09.2018
M. Costin, 6/1, nr. 3 nr. 3209
mun. Chişinău, str. 10.08.2018 10.08.2023
M. Costin, 6/1, nr. 3 Nr.0089
330 ÎI "C. Chiper" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Anenii Noi, s. 19.09.2013 19.03.2014
(terapie, chirurgie de ambulator), cu excepţia Puhăceni condiţionat
folosirii metalelor preţioase 13.03.2014 19.09.2018
Nr. 2102
02.08.2018 02.08.2023
Nr.0082
331 ÎI ,,Zamă Valeriu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. M. 24.03.2014 24.03.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Eminescu, 65/2 Nr. 2107
preţioase 11.04.2019 11.04.2024
Nr.0364
332 ÎI "Pavel Botnaru" Acordarea asistenţei medicale stomatologice 1. or.Căinari, str. 14.06.2013 -
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Trandafirilor, 57a. neacreditat
excepţia folosirii metalelor preţioase 2. mun. Chişinău,
str. Maria Drăgan, 02.04.2014 02.04.2019
38/1, or. 109A Nr. 2115

03.04.2019 03.04.2024
Nr.0352
333 SRL “Delia-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 02.04.2014 02.04.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Decebal, 23, nr. 1 Nr. 2116
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 25.09.2019 25.09.2024
metalelor preţiose Nr.0517
334 SRL „Dentastan” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cimişlia, str. 07.04.2014 07.04.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Ştefan cel Mare, 8 Nr. 2121
preţioase schimbat
or. Cimişlia, str. 31.03.2015 07.04.2019
Ştefan cel Mare, 21 Nr. 2460
335 SC "Romedica" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 11.04.2014 11.04.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mircea cel Bătrîn, Nr. 2125
preţioase 20/3 08.04.2019 08.04.2024
Nr.0360
336 CS "Dr. Sandu" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologie mun. Chişinău, str. 29.04.2014 29.04.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Romană, 1 Nr. 2136
excepţia folosirii metalelor preţioase 02.05.2019 02.05.2024
Nr.0376
337 ÎI "Dentist-Mustea N." Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Străşeni, s. 29.11.2013 29.05.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Cojuşna, str. Mihai condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase, Viteazul, 135 29.04.2014 29.11.2018
Nr. 2138
Sistat activitatea
338 ÎI Dragoi Olga Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 14.05.2014 14.05.2019
(terapie, ortopedie, ortodonţie,chirurgie de Ştefan cel Mare, 8/3 Nr. 2152
ambulator)
339 ÎI Cocier Natalia Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 02.06.2014 02.06.2019
(terapie, ortopedie) Negruzzi, 2, of. 506 Nr. 2171 SISTAT
340 SRL "Helga-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 30.12.2013 30.06.2014
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Mircea cel Bătrîn, condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 22/5 25.06.2014 30.12.2018
Nr. 2209
mun. Chişinău, str. 04.06.2019 04.06.2024
Alba Iulia, 97/2, Nr.0404
ap.20
341 SRL "Salenta-Stom" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. Vasile 30.06.2014 30.06.2019
(terapie, ortopedie) Stroiescu, 38, nr. 2 Nr. 2212
342 SRL "Dentalit-Lux" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. B. 14.07.2014 14.07.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Glavan, 28 A Nr. 2223
preţioase 05.08.2019 05.08.2024
Nr.0474
343 SC "Paladi Dent" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.07.2014 14.07.2019
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară, N. Testemiţanu, 37 Nr. 2227
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii Mun. Chişinău, bd. 04.07.2019 04.07.2024
metalelor preţioase Decebal, 78/1, ap.42 Nr. 0450
344 ÎI ,,Udov Victor” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.07.2014 14.07.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Otovasca, 1 Nr. 2232
preţioase mun. Chişinău, str. 06.12.2017 14.07.2019
Andrei Doga, 32/7, Nr. 3346
of. 1 24.06.2019 24.06.2024
Nr.0427
345 SRL "Parodent Prim" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, str. 21.07.2014 21.07.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Ion Pelivan 17/1 Nr. 2233
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 10.07.2019 10.07.2024
metalelor preţioase Nr.0455
346 SRL "D. R. Spătaru" Acordarea asistenţei medicale stomatologie mun. Chişinău, str. 21.07.2014 21.07.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu N. Zelinski, 33/1, of. Nr. 2239
excepţia folosirii metalelor preţioase 134
347 SRL "White Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Orhei, s. 15.09.2014 15.09.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Peresecina Nr. 2257
preţioase r-l Criuleni, s. 29.12.2017 29.12.2022
Măgdăceşti
348 SRL „Frontoza” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 29.09.2014 29.09.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Bucureşti, 77 Nr. 2268
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 23.09.2019 23.09.2024
metalelor preţioase Nr.0511
349 SC "Bonident" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cimişlia, str. 29.09.2014 29.09.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Alexandru cel Bun, Nr. 2270
excepţia folosirii metalelor preţioase 136/15
350 ÎI „Cernei Lidia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ocnița, str. 08.10.2014 08.10.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Sindicatelor, 5 Nr. 2272 SISTAT
radioviziografie dentară)
351 SRL „Loridenta” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 08.10.2014 08.10.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Independenței, 2/1, Nr. 2273
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii of.2 30.09.2019 30.09.2024
metalelor preţioase Nr. 0521
352 SRL "Analogdent" Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 22.10.2014 22.10.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor A. Şciusev, 58, nr. 2 Nr. 2283
preţioase mun. Chişinău, str. 31.12.2019 31.12.2024
V. Pîrcălab, 24 Nr. 0630

353 ÎI „Antonovici Oleg” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Bălţi, str. 27.02.2014 27.08.2014
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Ştefan cel Mare, 31, condiţionat
preţioase nr. 4 27.10.2014 27.02.2019
Nr. 2295
25.02.2019 25.02.2024
Nr.0305
354 FPC "Adens" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 27.10.2014 27.10.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mitr. Petru Movilă, Nr. 2297
preţiose 41 05.12.2019 05.06.2020
condiţionat
355 ÎI ,,Pleşca Victor” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Sângerei, s. 05.11.2014 05.11.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Bilicenii Vechi Nr. 2305
excepţia folosirii metalelor preţioase 04.11.2019 04.11.2024
Nr. 0550
356 SRL "Iuliano-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Orhei, str. V. 17.11.2014 17.11.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Lupu, 18, nr. 1 Nr. 2327
preţiose 25.11.2019 25.11.2024
Nr. 0572
357 SRL "Covtoniuc-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Hînceşti, str. 27.11.2014 27.11.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulatory, Chişinăului, 17A, nr. Nr. 2341
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 1 25.11.2019 25.11.2024
metalelor preţioase Nr. 0568
358 SRL “Moruz-Dental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 13.03.2014 13.03.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Gh. Asachi, 62/2 Nr. 2100
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii 14.08.2019 14.08.2023
metalelor preţioase Nr.0483
359 SRL "Alfa Dental" Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str-la 18.12.2014 18.12.2019
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Teatrului, 2/1 Nr. 2361
preţioase
360 SRL "Evodent-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 22.12.2014 22.12.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Gh. Asachi, 66/1, nr. Nr. 2365
27.12.2019 27.12.2024
Nr. 0623
361 SRL "Dr. Victoria Style Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 31.12.2014 31.12.2019
Dent" (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Zelinschi, 38/1, nr. Nr. 2393
excepţia folosirii metalelor preţioase 22 31.12.2019 31.12.2024
Nr. 0628
r-l Leova, s. Sărăteni 30.12.2016 30.12.2021

362 Centrul Stomatologic "Vl Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 31.12.2014 31.12.2019
Buta" SRL (terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Studenţilor, 1/1 Nr. 2396
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase
363 ÎI „V. T. Groza” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Floreşti, str. V. 12.07.2010 12.07.2015
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Lupu, 27 Nr. 1059
excepţia folosirii metalelor preţioase 30.06.2015 30.06.2020
Nr. 2559
364 SRL "Dental Art-Studio" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 16.01.2015 16.01.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Conev, 40, nr. 59, nr. Nr. 2399
radioviziografie dentară) 60
365 SRL "Codrean-Prim" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Soroca, s. Visoca 30.01.2015 30.01.2020
(terapie, ortopedie) Nr. 2406
366 SRL "Diamant-Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, şos. 17.04.2015 17.04.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Hînceşti, 40/V, nr. 2 Nr. 2476
laborator tehnico-dentar)
367 SRL "Andramedmax" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Hînceşti, s. 24.10.2014 24.04.2015
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Crasnoarmeiscoie condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 07.05.2015 24.10.2019
Nr. 2485
23.12.2019
Neacreditat
368 SRL "Lux-Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Edineţ, str. 11.05.2015 11.05.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Independenţei, 99 Nr. 2492
radioviziografie dentară).
369 SRL "Specific-Denta" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 11.05.2015 11.05.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu Mihai Viteazul, 36, Nr. 2493
excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 2
370 SRL "Imperial Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 15.05.2015 15.05.2020
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Bernardazzi, 26 - Nr. 2495
ambulator, implantologie, radioviziografie schimbat adresa
dentară), cu excepţia folosirii metalelor preţioase mun. Chişinău, str. 08.06.2016 15.05.2020
N. Zelinski, 15/4 Nr. 2859
371 SRL "Dent-Vi" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Rezina, str. 27 18.05.2015 18.05.2020
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor August, 62A Nr. 2502
preţioase
372 SRL "House Of Smile" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 29.05.2015 29.05.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Miron Costin, 16 Nr. 2513
radioviziografie dentară)
373 SRL "Dentalife" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 29.05.2015 29.05.2020
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Dacia, 5, nr. 37 Nr. 2514
ambulator, radioviziografie dentară)
374 SRL "Salvadent Smile" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd C. 12.06.2015 12.06.2020
(terapie, ortopedie) Negruzzi, 2, of. 315 Nr. 2532
375 ÎI „Efros Eugenia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, com. 17.06.2015 17.06.2020
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Stăuceni, str. Nr. 2534
preţioase Livezilor, 3
376 SRL "Miragos-Prim" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. 24.06.2015 24.06.2020
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Barbu Lăutaru, 23 Nr. 2544
excepţia folosirii metalelor preţioase
377 ÎI Cernomorcenco Diana Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Anenii Noi, s. 29.06.2015 29.06.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Varniţa, str. Tighina, Nr. 2548
excepţia folosirii metalelor preţioase 66
378 SC "Media Activ" SRL Acordarea asistentei medicale stomatologice r-l Căuşeni, s. 29.06.2015 29.06.2020
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Pervomaisc Nr. 2551
379 ÎI Coţur Nicolai Acrodarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ungheni, com. 29.06.2015 29.06.2020
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar), cu Pîrliţa Nr. 2552
excepţia folosirii metalelor preţioase
380 SRL "Dr. Jucov S&P Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ialoveni, s. 13.07.2015 13.07.2020
(terapie, ortopedie) Horeşti
381 SC „Gradia Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 12.10.2015 12.10.2020
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar) Tiraspol, 2/1 Nr. 2637
382 SRL "Bodorin Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 11.11.2015 11.11.2020
(terapie, ortopedie) Mircea cel Bătrîn, 33 Nr. 2664
383 SRL "Prodental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Teleneşti, str. D. 20.11.2015 20.11.2020
(terapie, ortopedie,chirurgie de ambulator, Cantemir, 92 Nr. 2674
radioviziografie dentară)
384 SRL "Ursu Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologie mun. Chişinău, str. 09.12.2015 09.12.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Mitropolit Nr. 2687
excepţia folosirii metalelor preţioase Varlaam,73/75,of.1
385 SRL "Dentpark Estetix" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 21.12.2015 21.12.2020
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de V. Alecsandri, 90 Nr. 2703
ambulator, laborator tehnico-dentar,
radioviziografie dentară).
386 ÎI "Nicolae Godina" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ştefan Vodă, s. 31.12.2015 31.12.2020
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Copceac Nr. 2737
excepţia folosirii metalelor preţioase
387 ÎI Popuşoi Veronica Acordarea asistentei medicale stomatologice r-l Căuşeni, s. Zaim 31.12.2015 31.12.2020
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Nr. 2738
388 ÎI „Florea Alexandru” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Fălești, s. Bocșa 20.01.2016 20.01.2021
(terapie, chirurgie de ambulator), cu excepţia Nr. 2749
folosirii metalelor preţioase
389 ÎI Zmuncilă Olga Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Criuleni, s. 20.01.2016 20.01.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). Hruşova Nr. 2750
Sistat activitatea 2018
390 SRL "Doctor Dreglea" Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 20.01.2016 20.01.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Calea Orheiului, Nr. 2751
preţioase 89/1
391 SRL "Exodent Plus" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, str. 01.02.2016 01.02.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Prof. Ion Dumeniuc, Nr. 2759
radioviziografie dentară). 12
392 ÎI ,,Poserebneac Irina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 19.02.2016 19.02.2021
(terapie, ortopedie). Dacia, 36, nr. 4 Nr. 2771
393 SRL "Demias Dent" Acordarea asistenței medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 21.09.2015 21.03.2016
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Trandafirilor, 39, nr. condiţionat
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 43
metalelor preţioase 25.03.2016 21.09.2020
Nr. 2786
394 SRL "Stomprim" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 31.03.2016 31.03.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Alexandru cel Bun, Nr. 2794
preţioase 44, nr. 38
395 SRL "Redent Evo" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 31.03.2016 31.03.2021
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară), cu Alecu Russo, 61/6 Nr. 2796
excepţia folosirii metalelor preţioase
396 SRL "Every-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 25.04.2016 25.04.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, A. Bernardazzi, 83 Nr. 2811
radioviziografie dentară)
397 SRL "N. L. Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căuşeni, str. A. 03.05.2016 03.05.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Mateevici, 24, nr. 1 Nr. 2816
398 ÎI ,,Macovei Liudmila” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Leova, 06.05.2016 06.05.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu str. Mitropolit nr.2819
excepţia folosirii metalelor preţioase Varlaam, 14, nr. 102
399 SRL "Slavaservice-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Comrat, str. 10.05.2016 10.05.2021
(terapie, ortopedie, ortodonţie) Lenin, 185/2 Nr. 2825
400 SRL "Sanelen Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Anenii Noi, str. 10.05.2016 10.05.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Concilierii Nr. 2826
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar) Naţionale,10
401 ÎI ,,Tîltu Vasile” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Floreşti, or. 16.05.2016 16.05.2021
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Ghindeşti, str. Nr. 2831
ambulator) Fabricii, 3
402 ÎI „Puşcaş Veronica” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Făleşti, str. 11.01.2013 -
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor A.Mateevici, nr. 26 neacreditat
Shimbat denumirea în preţioase 23.05.2016 23.05.2021
SRL „Veronica Dent” Nr. 2834
06.12.2017 23.05.2021
Nr. 3345
403 ÎI ,,Grigoraş Iulia” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 03.06.2016 03.06.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Bogdan Voievod, Nr. 2850
preţioase 8/2
404 SRL "Dentosan" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 03.06.2016 03.06.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor C. Negruzzi, 2, of. Nr. 2852
preţioase 324
405 SRL "Di&Ma Dental'' Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 08.06.2016 08.06.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 40 Nr. 2858
preţioase
406 SRL "Şevcenco Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 10.06.2016 10.06.2021
(terapie, ortopedie, ortodonţie), cu excepţia Dacia, 60/5, nr. 90 Nr.2861
folosirii metalelor preţioase
407 ÎI "Burlacu Ghenadie" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. 17.06.2016 17.06.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Romană, 83 Nr. 2871
preţioase
408 SRL ”Perfect Dent SB” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 04.07.2016 04.07.2021
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Cuza-Vodă, 39/2, nr. Nr. 2888
ambulator). 1
409 ÎI ,,Zosim Iurie” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Floreşti, or. 11.07.2016 11.07.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Ghindești, str. Ştefan Nr. 2891
excepţia folosirii metalelor preţioase cel Mare, 5A
410 SRL „Meladent S” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, bd 10.05.2016 10.11.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Grigore Vieru, 22/8 condiţionat
preţioase 14.07.2016 10.05.2021
Nr. 2898
411 SRL ”Vicadent-Estet” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Balţi, str. 22.07.2016 22.07.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Decebal, 67 Nr. 2900
preţioase
412 SC „MC Dent” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 22.07.2016 22.07.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, S. Lazo, 10, of. 5 Nr. 2908
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar),
cu excepţia folosirii metalelor preţioase
413 SRL "Dr. Samson Dental Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. I. 27.07.2016 27.07.2021
Studio" (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Vasilenco, 38, of. 1 Nr. 2915
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar),
cu excepţia folosirii metalelor preţioase
414 SRL ”Life Dental Clinic” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, str. 26.09.2016 26.09.2021
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de N. Zelinschi, 35, of. Nr. 2925
ambulator) 20
415 SRL "Rusu-Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, bd 28.10.2016 28.10.2021
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Dacia, 28, nr. 40 Nr. 2955
ambulator)
416 SRL Farmacia "Nadejda" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Soroca, str. M. 28.10.2016 28.10.2021
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar) Eminescu, 11 Nr. 2959
417 SRL "Zirconium Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, str. 08.11.2016 08.11.2021
(terapie, ortopedie, radioviziografie dentară) N. Dimo, 17/4 Nr. 2966
418 SRL "Novo Dent Art" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căuşeni, str. 08.11.2016 08.11.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Unirii, 1, of. 51 Nr. 2968
419 SRL "Selexteh-SV" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Glodeni, str. 18.11.2016 18.11.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Tricolorului, 19 Nr. 2978
420 SRL "Galadent Prim" Acordarea asistenţei mediclae stomatologice or. Cahul, str. Ion 21.11.2016 21.11.2021
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Vodă cel Cumplit 72 Nr. 2986
preţioase B/2, nr. 50
421 SRL "Peoan-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice UTA Găgăuzia, s. 24.11.2016 24.11.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Congaz, str. Kalinin, Nr. 2987
laborator tehnico-dentar, radioviziografie dentară) 3/A
422 SRL ,,Asident Co” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.12.2016 05.12.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Vasile Lupu, 25, nr. Nr. 2999
excepţia folosirii metalelor preţioase 27
423 SRL "Escodentex" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Rîşcani, or. 05.12.2016 05.12.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Costeşti, str. Nr. 3000
excepţia folosirii metalelor preţioase Prieteniei,6, nr. 41
424 SRL "Dico Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.12.2016 05.12.2021
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Calea Ieşilor, 10 Nr. 3002
ambulator).
425 SRL "Royal Dentalit" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 14.12.2016 14.12.2021
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Vasile Lupu, 33/3, Nr. 3019
ambulator, radioviziografie dentară). of. 2
426 SRL "Dr. Mitachi" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 16.12.2016 16.12.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Acad. Sergiu Nr. 3021
radioviziografie dentară). Rădăuţanu, 9
427 SRL "Onident-Com" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Criuleni, s. Ratuş 28.12.2016 28.12.2021
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). Nr. 3060
428 SRL "Ultradent- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 25.01.2017 25.01.2022
Implantodent" (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Ismail, 106/2, nr. 1 Nr. 3085
radioviziografie dentară).
429 SRL "Alevas Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 27.01.2017 27.01.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 28A Nr. 3087
preţioase
430 SRL "M. V. Dentlux" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Hînceşti, s. 03.02.2017 03.02.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Cărpineni Nr. 3091
preţioase
431 SRL "Smile-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 08.02.2017 08.02.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Ismail, 88, of. 2 Nr. 3094
432 SRL "Sofia Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 02.03.2017 02.03.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Albişoara, 84/5, of. 4 Nr. 3109
433 SRL "Nicorinal Prim" Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, bd 02.03.2017 02.03.2022
neurologiei, medicinii interne stomatologiei Mircea cel Bătrîn, 42 Nr. 3115
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator).
434 SRL "Lumi-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Hînceşti, str. 09.03.2017 09.03.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). Mihalcea Hîncu, 234 Nr. 3122
435 ÎI "Andrieş Andrei" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 20.03.2017 20.03.2022
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Şmidt, 10 Nr. 3128
ambulator, laborator tehnico-dentar).
436 SRL "Via Art Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 23.03.2017 23.03.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Valea 3136
radioviziografie dentară, laborator tehnico-dentar) Trandafirilor,18/1
437 SRL "Draguţ Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 14.04.2017 14.04.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Dacia, 2, nr. 4 Nr. 3146
excepţia folosirii metalelor preţioase
438 SRL "Dicri-Med" Acordarea asistenţei mediclae stomatologice mun. Chişinău, str. 14.04.2017 14.04.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Hristo Botev, 21, nr. Nr. 3147
preţioase 2
439 SRL "Excelent-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 18.04.2017 18.04.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Mircea cel Bătrîn, 39 Nr. 3151
laborator tehnic-dentar).
440 ÎI ,,Lupaşcu Liviu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Rîşcani, str. 25.04.2017 25.04.2022
(terapie, ortopedie) cu excepţia folosirii metalelor Independenţei, 13/4 Nr. 3155
441 SRL "Dental Practic" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 25.04.2017 25.04.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Smolean, 19 Nr. 3156
laborator tehnico-dentar).
442 SRL "Dental Premium" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd. 15.05.2017 15.05.2022
terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Decebal 80/1, of. Nr. 3164
ambulator, radiografie panoramică şi 302 
radioviziografie dentară).
443 ÎI "Hibuha Iurie" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 02.06.2017 02.06.2022
(terapie, ortopedie) Decebal, 23 Nr. 3179
444 SRL "Prodent-Com" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.06.2017 05.06.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) N. Zelinski, 15/4 Nr. 3184
445 ÎI „Staşoc G. I.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 05.06.2017 05.06.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de smbulator, Tudor Vladimirescu, Nr. 3188
radiodiagnostic cu prelucrare digitală). 3, nr. 1
446 SRL "Laxi Meddental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 05.06.2017 05.06.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Gagarin, 10 Nr. 3190
preţioase
447 CS "Dent A Dent" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 23.06.2017 23.06.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Alba Iulia, 97/1 Nr. 3207
excepţia folosirii metalelor preţioase
448 ÎI ”Guranda Tamara” Acordarea de asistenţă medicală stomatologică r-l Strășeni, s. 30.12.2016 30.06.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) cu Romaneşti condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 23.06.2017 30.12.2021
Nr. 3112
449 SRL "Estetică Dentară Balan Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 23.06.2017 23.06.2022
Victor” (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Sf. Andrei, 37 Nr. 3215
excepţia folosirii metalelor preţioase
450 SRL ”Natural Smile & Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.06.2017 28.06.2022
Design” (terapie şi ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Valea Trandafirilor, Nr. 3218
ambulator). 16, nr. 155
451 SRL "Familie Sănătoasă" Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Ştefan Vodă, s. 30.06.2017 30.06.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Carahasani Nr. 3231
excepţia folosirii metalelor preţioase
452 SRL "Dental Care" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 03.07.2017 03.07.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu V. Alecsandri, 99, Nr. 3234
excepţia folosirii metalelor preţioase nr. 17
453 SRL "Asterix-Com" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 12.07.2017 12.07.2022
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Albişoara, 72/5 Nr. 3237
ambulator).
454 SRL "Uvi Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ceadîr-Lunga, 24.07.2017 24.07.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str. Lenin, 40/A Nr. 3253
ortopantomografie, radioviziografie dentară)
455 SRL "Doctor Munjiu" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău,str. 26.07.2017 26.07.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Acad. Natalia Nr. 3259
laborator tehnico-dentar), cu excepţia folosirii Gheorghiu,30, of.
metalelor preţioase 269
456 SRL ”Medsintez” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.07.2017 26.07.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). Constitutiei 8 Nr. 3265
457 SRL "Antofitismed" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. C. 13.09.2017 13.09.2022
(terapie, ortopedie) Negruzzi, 121, nr. 51 Nr. 3270
458 SRL “Ţapeş Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău,str-la 20.10.2017 20.10.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu 1 Lvov,66, nr.1 Nr. 3296
excepţia folosirii metalelor preţioase
459 SRL "Victoria Dental" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Comrat,str. A. 20.10.2017 20.10.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Puşkin,40,of.17 Nr. 3301
excepţia folosirii metalelor preţioase
460 ÎI ,,Roşca Vladimir” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căuşeni, str. 27.10.2017 27.10.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Tighina, 7/1 Nr. 3305
preţioase
461 SRL "Dental House” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 31.10.2017 31.10.2022
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de M. Sadoveanu, 10/1, Nr. 3313
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor nr. 59
preţioase
462 SRL "Prime-Med" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Nisporeni, str. 06.11.2017 06.11.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Chişinăului, 6, of. 34 Nr. 3316
preţioase
463 SRL "Grand Med Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun.Chişinău, bd. 04.12.2017 04.12.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Dacia, 26, nr. 4 Nr. 3333
excepţia folosirii metalelor preţioase
464 SRL "Unic Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 15.12.2017 15.12.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Ismail, 58/1 Nr. 3353
radioviziografie dentară)
465 SRL „Magia Zîmbetului” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 11.10.2017 11.02.2018
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Mitr. Varlaam, 63/11 condiţionat
preţioase 18.12.2017 11.10.2022
Nr. 3358
466 SC "Design Prim" SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 21.12.2017 21.12.2022
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Habad-Libavici, 5, Nr. 3363
preţioase nr. 10
467 SRL "Stomatologia Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.12.2017 26.12.2022
Familiei" (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Alecu Russo, 15 Nr. 3368
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase
468 SRL "Grosmih" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. Gh. 29.12.2017 29.12.2022
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Cristiuc, 6A Nr. 3371
radioviziografie dentară)
469 SRL “P. A. Gherasimenco” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 29.12.2017 29.12.2022
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Mircea cel Bătrîn, Nr. 3376
ambulator, radioviziografie dentară) 32/10
470 ÎCS "Saroj International" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 19.01.2018 19.01.2023
SRL (terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de V. Alecsandri, 47, Nr. 3383
ambulator) nr. 2
471 SRL “Seriodent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 03.07.2017 03.01.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Academiei, 1, of. condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 133, 134 19.01.2018 03.07.2022
Nr. 3386
472 SRL ”Punto Bianco” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.01.2018 26.01.2023
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de 31 August 1989, Nr. 3389
ambulator, radioviziografie dentară) 37/1
473 SRL "Dentus Plus" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.01.2018 26.01.2023
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de V. Alecsandri, 39 Nr. 3391
ambulator, implantologie)
474 SRL “Lerikdental” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ştefan Vodă, str. 26.07.2017 26.01.2018
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator ), cu N. Testemiţanu, 2 condiţionat
excepţia folosirii metalelor preţioase 02.02.2018 26.07.2022
Nr. 3394
475 SRL "Cosmetic-Dent- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 02.02.2018 02.02.2023
Estetic" (terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar) Independenţei, 28A Nr. 3395
476 ÎI „Ghenciu-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.02.2018 26.02.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Sarmisegetusa, 18 Nr. 3425
preţioase (Reperfectare)
04.03.2019 26.02.2023
Nr.0315
477 ÎI ”Burac E. D.” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-l Edineţ, s. Feteşti 26.02.2018 26.02.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator ), cu Nr. 3426
excepţia folosirii metalelor preţioase
478 SRL "Tcacişin Sergiu" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. 26.02.2018 26.02.2023
(terapie) Prospectul Nr. 3428
Republicii, 12, nr. 4
479 SRL "Solodent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.02.2018 26.02.2023
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Albişoara, 82/8, nr. 1 Nr. 3430
ambulator), cu excepţia folosirii metalelor
preţioase
480 SRL "Avlie-Com" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.02.2018 28.02.2023
(terapie, ortopedie) Columna, 77 Nr. 3440
481 ÎI „Dinţişor-Cebotarescu” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, şos. 15.03.2018 15.03.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Munceşti, 261 Nr. 3441
excepţia folosirii metalelor preţioase
482 ÎI ,,Mazuryan Yevgen” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălţi, s. 19.03.2018 19.03.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Sadovoe, str. Nr. 3445
preţioase Independenţei, 35
483 SRL "Valery Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 26.03.2018 26.03.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, M. Sadoveanu, 9/1 Nr. 3447
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii
metalelor preţioase
484 SRL ”R-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or.Cahul, str. 30.03.2018 30.03.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Prospectul Nr. 3465
preţioase Republicii, 15b
485 SRL ”Smile Dent Plus” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 02.04.2018 02.04.2023
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Ismail, 88 Nr. 3466
ambulator, laborator tehnico-dentar), cu excepţia
folosirii metalelor preţioase
486 ÎI ,,Godoroja Vasile” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căinari, str. 02.04.2018 02.04.2023
(terapie, chirurgie de ambulator), cu excepţia Trandafirilor, 57A Nr. 3469
folosirii metalelor preţioase
487 SRL "Mega Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 06.04.2018 06.04.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Cuza-Vodă, 23 Nr. 3478
excepţia folosirii metalelor preţioase
488 SRL "Lozdent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Nisporeni, str. 06.04.2018 06.04.2023
(terapie), cu excepţia folosirii metalelor preţioase Chişinăului, 6, of. Nr. 3485
38, 40
489 ÎI ,,Martin Valerii” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Soroca, str. N. 27.04.2018 27.04.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Testemiţeanu, 17 Nr. 3499
preţioase
490 SRL "Expert Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd C. 27.04.2018 27.04.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Negruzzi, 2 Nr. 3501
excepţia folosirii metalelor preţioase
491 SRL ,,Diplomat-Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 09.07.18 09.01.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Gr. Alexandrescu, Condiționat
ortodonție), cu excepţia folosirii metalelor 19/2. 10.01.2019 09.07.2023
preţioase Nr.0251
492 SRL ,,Capital Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, bd 09.07.18 09.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Dacia, 22, nr.109 Nr.0004
excepţia folosirii metalelor preţioase
493 SRL ,,Stom Estet” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 11.07.18 11.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Armenească, 52, of.4 Nr 0024
excepţia folosirii metalelor preţioase
mun. Chișinău, str. 27.12.2019 11.07.2023
A. Russo, 24, ap.49 Nr.0621
reperfectat
494 SRL ,,Davadentis” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 11.07.18 11.07.2023
(terapie, ortopedie, ortodonție), cu excepţia Andrei Doga, 23, Nr 0027
folosirii metalelor preţioase of.1

495 SRL ,,Wis Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. M. 11.07.18 11.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu Eminescu, 37/16 Nr 0032
excepţia folosirii metalelor preţioase
496 SRL „Almamed Studio” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 11.07.18 11.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Vasile Lupu, 6 Nr 0037
ortodonție)
497 SRL „Cirimpei - Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 11.07.18 11.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Petru Movilă, 23/2, Nr 0038
ortodonție) of.22

498 SRL ,,Calfa Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, bd 16.07.18 16.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Dacia, 2 Nr 0044
ortodonție)
499 SRL ,,Beladent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Nisporeni, str. 23.07.2018 23.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Alexandru cel Bun, Nr.0053
ortodonție, laborator tehnico-dentar), cu excepţia 29, nr.12 și mun.
folosirii metalelor preţioase
Chișinău, str.
Melestiu, 16/2.

500 ÎI ,,Covrig Grigore” Acordarea asistenţei medicale stomatologice sat. Taraclia, r-nul 25.07.2018 25.07.2023
(terapie, ortopedie) Căușeni Nr.0069

501 ÎI ,,Ștefârța Dina” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Rezina, str. 27 25.07.2018 25.07.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor August, 58 Nr.0072
preţioase
502 ÎI ,,Sergiu Creciun” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Căușeni, str. 30.07.2018 30.07.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Ștefan cel Mare, 4 Nr.0080
preţioase
503 SRL ,,Vero Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 30.07.2018 30.07.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator), cu A. Marinescu, 19/1, Nr.0076
excepţia folosirii metalelor preţioase of.22
504 ÎI ,,Vlas Chiril” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cantemir, str. 02.08.2018 02.08.2023
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Gagarin, 3/4 Nr.0084
preţioase
505 SRL ,,Dental Med” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Comrat, str. 08.08.18 08.02.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Pobedî, 25 Condiționat
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 18.02.2019 08.08.2023
metalelor preţioase Nr 0291
506 ÎI „Stavila-2” Acordarea asistenţei mediclae stomatologice r-l Orhei, s. 09.12.2016
(terapie, ortopedie), cu excepţia folosirii metalelor Ciocîlteni Neacreditată
preţioase
507 SRL ,,Select Smile” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 02.11.2018 02.11.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Ion Creangă, 76,
ortodonție, implantologie) Nr.0143
ap.49

508 SRL ,,Alberdent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 13.11.2018 13.11.2023
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Ion Creangă, 9
ambulator, radioviziografie dentară) Nr.0160

509 ÎI ,,Golic Rodion” Acordarea asistenţei medicale stomatologice r-nul Sîngerei, sat. 26.11.2018 26.11.2023
(terapie, ortopedie) Rădoaia
Nr.0170

510 ÎCS ,,Sanufi-Med” SRL Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 26.11.2018 26.11.2023
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, S. Lazo, 50, of.2
radioviziografie dentară) Nr.0171

511 SRL ,,Rock-IT” Fabricarea dispozitivelor, aparatelor și mun. Chișinău, str. 17.12.2018 17.12.2023
instrumentelor medicale stomatologice, activitate Decebal, 80/1,
stomatologică, reparația dispozitivelor medicale Nr.0203
of.403
stomatologice
512 SRL ,,Prime-Dent Vi” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălți, str. 26.12.2018 26.12.2023
(terapie, ortopedie) Decebal, 144
Nr.0223

513 ÎI ,,Căpățînă Elena” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cahul, str. Ștefan 28.12.2018 28.12.2023
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de cel Mare, 42/17 Nr.0242
ambulator)
514 SRL ,,AD DENT” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, sat. 21.01.2019 21.01.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Băcioi, str. V. Nr.0257
Alecsandri, 1
515 SRL ,,TIRA-DENT” Activitatea în cadrul laboratorului tehnico-dentar mun. Chișinău, bd 22.01.2019 22.01.2024
(fabricarea, reparație protezelor dentare) Traian, 22 Nr 0261
516 SRL ,,ZUBMED” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Comrat, str. 24.01.2019 24.07.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Pobedî, 69 A Acred cond.
26.07.2019 26.07.2024
NR.0461
517 SRL "Jurja-Dent" Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, bd 17.05.2014
(terapie, ortopedie) Dacia, 44 Neacreditată
518 ÎI „Gudumac Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Criuleni, str. 20.10.2017
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Oraştie, 1 Neacreditată
laborator tehnico-dentar)
519 SRL ,,Style Dent White” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, str. 29.01.2019 29.01.2024
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Milano, 1B Nr 0271
ambulator, imagistică dentară)
520 SRL ,,Gumeniuc Dinastia- Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Bălți, str. 29.01.2019 29.07.2019
Dent” (terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Bulgară, 37/1, filiala Condiționat
ambulator, imagistică dentară) sat. Corbu, r-nul 05.08.2019 05.08.2024
Dondușeni Nr.0471
521 SRL ,,Fisa Prim Group” Acordarea asistenței medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 06.03.2019 06.09.2019
(terapie, ortopedie, ortodonție, radiologie dentară, Ginta Latină, 48, Condiţionat
chirurgie de ambulatoriu și dentoalveolară, of.105 02.09.2019 02.09.2024
implantologie, parodontologie, estetică facială) Nr. 0497
522 SRL ,,Level Dent” Acordarea asistenței medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 15.02.2019 15.08.2019
(chirurgie de ambulatoriu, terapie, ortodonție, I.Creangă, 5/5, of.3 Condiţionat
protetică dentară, radioviziografie dentară) 16.08.2019 16.08.2024
Nr. 0487
523 SRL ,,Microscop Dental Activitatea în domeniul asistenței stomatologice Or. Făleşti, str. 04.02.2019 04.08.2019
Clinic” (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) M.Eminescu,2F Condiţionat
07.08.2019 07.08.2024
Nr.0476
524 SRL ,,Aspect Dent” Activitatea în domeniul fabricării protezelor mun. Chişinău, or. 11.02.2019 11.08.2019
dentare mobile și scheletare din ceramică, Durleşti, str-la1, Condiţionat
metaloceramică, metaloacril, combinate și simple Plopilor, 2 12.08.2019 12.08.2024
Nr.0480
525 SRL ,,Pro New Dental” Activitatea laboratorului tehnico-dentar în mun. Chişinău, str. 15.02.2019 15.08.2019
prepararea protezelor dentare mobile și scheletare I.Creangă, 5/5, of.4 Condiţionat
din ceramică, metaloceramică, metaloacril, 16.08.2019 16.08.2024
combinate, simple Nr. 0486
526 SRL ,,Tudor Dent” Activitatea SRL ,,Tudor Dent” în domeniul mun. Chişinău, str. 07.02.2019 07.08.2019
asistenței stomatologice (terapie, ortopedie, A. Iancu, 33, ap.2 Condiţionat
chirurgie de ambulator) 21.08.2019 21.08.2024
Nr. 0488
527 SRL ,,Nik Art-Dent” Activitatea în domeniul asistenței stomatologice mun. Comrat, str. 18.02.2019 18.08.2019
Pobedî, 69/1 Condiţionat
23.08.2019 23.08.2024
Nr.0495
528 SRL ,,Med&Plus” Activitatea în domeniul asistenței stomatologice Mun. Chişinău, str. 22.04.2019 22.10.2019
Ion Creangă, 5/4, copndiţionat
of.77 02.05.2019 02.05.2024
Nr.0379
529 SRL ,,Auto-Iuga” Activitatea în acordarea asistenței medicale mun. Chişinău, str. 12.08.2019 12.02.2020
stomatologice (terapie, chirurgie, ortopedie, Şoimari, 8 Condiţionat
ortodonție)

530 SRL ,,Mirstom-Dent” Activitatea în acordarea asistenței medicale r-nul Sîngerei, sat. 16.08.2019 16.02.2020
stomatologice (terapie, ortopedie) Pepeni Condiţionat
531 SRL ,,SG-Dent” Activitatea în acordarea asistenței medicale Mun. Chişinău, str. 26.07.2019 26.01.2020
stomatologice (terapie, protetică dentară, chirurgie N. Testemiţeanu, Condiţionat
dento-alveolară (de ambulator), imagistică dentară 21/3
532 SRL ,,Implantofix” Activitatea în acordarea asistenței medicale Mun. Bălţi, str. 29.07.2019 29.01.2020
stomatologice (terapie, chirurgie, ortopedie, Ştefan cel Mare, 8/3 Condiţionat
ortodonție)
533 ÎI ,,Denta Ilaşciuc” Activitatea în acordarea asistenței medicale r-nul Cahul, sat. 29.07.2019 29.01.2020
stomatologice (terapie, ortopedie, chirurgie de Zîrneşti Condiţionat
ambulator), laborator tehnico-dentar
534 SRL ,,Aesthetic Dental Activitatea în acordarea asistenței medicale Mun. Chişinău, str. 27.06.2019 27.12.2019
Clinic” stomatologice (terapie, protetică dentară, chirurgie Ginta Latină, 12/12 Condiţionat
dento-alveolară de ambulatory, implantologie, 27.12.2019 27.12.2024
Nr.0615
ortodonție), imagistică dentară
535 SRL ,,Ele-Gant-Dent” Activitate în acordarea asistenței medicale Mun. Chişinău, str. 27.06.2019 27.12.2019
stomatologice (terapie, protetică dentară, Gh. Asachi, 44, Condiţionat
ortodonție, implantologie, chirurgie dento- of.155 27.12.2019 27.12.2024
alveolară de ambulator),imagistică dentară Nr. 0622
536 SRL ,,Nicodent Estetic” Activitatea în domeniul asistenței stomatologice Or. Orhei, str. 22.04.2019 24.10.2019
Sadoveanu, 32A Condiţionat
23.09.23019 23.09.2024
Nr. 0513
537 SRL ,,Dentland” Activitatea în domeniul asistenței stomatologice Mun. Chişinău, str. 18.05.2019 18.11.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) Dr.Tudor Strişca, 8/5 Condiţionat
22.11.2019 22.11.2024
Nr.0566
538 SRL ,,Favorit Dental” Activitatea în acordarea asistenţei medicale mun. Chişinău, str. 08.04.2019 08.10.2019
stomatologice (terapie, ortopedie), cu excepţia Onisifor Ghibu, 7/3, Condiţionat
folosirii metalelor preţioase of.88 09.10.2019 09.10.2024
Nr. 0525
539 SRL ,,Arta Zîmbetului” Activitatea în prepararea protezelor dentare Or. Drochia, str. 31 15.04.2019 15.10.2019
mobile și scheletare din ceramică, August, 33/50 condiţionat
metaloceramică, metaloacril, flexibile, combinate, 15.10.2019 15.10.2024
simple Nr. 0526
540 SRL ,,Dental-Laboratory” Activitatea în prepararea protezelor dentare Mun. Chişinău, str. 06.03.2019 06.09.2019
mobile și scheletare din ceramică, Ginta Latină, 48, condiţionat
metaloceramică, metaloacril, flexibile, combinate, of.105 02.09.2019 02.09.2024
simple Nr. 0498
541 SRL ,,Ortodontica” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Chişinău, str-la 12.03.2019 12.03.2024
(ortodonție). Teatrului, 2/1 Nr. 0329
542 SRL ,,Rodent” Activitatea în acordarea asistenţei medicale r-nul Drochia, sat. 03.04.2019 03.04.2024
stomatologice (terapie, ortopedie, chirurgie de Zguriţa Nr. 0354
ambulator)
543 ÎI ,,Capsamun Serghei” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Chişinău, str. 01.04.2019 01.04.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). Sarmisegetusa,18 Nr.0350

544 ÎI ,,Duca Veronica” Activitatea în acordarea asistenței medicale or. Cimişlia, str. 18.06.2019 18.06.2024
stomatologice (terapie, ortopedie, chirurgie de Mioriţa, 3 Nr.0418
ambulator).
545 ÎI ,,Donciu Maxim” Activitatea în acordarea asistenţei medicale or. Ialoveni, str. 18.06.2019 18.06.2024
stomatologice (terapie, ortopedie, chirurgie de Coşbuc, 2A Nr. 0419
ambulator)
546 SRL ,,Dent Med BDM” Activitatea în domeniul acordării asistenței mun. Chişinău, str. 17.06.2019 17.12.2019
stomatologice (terapie, ortopedie) Alba Iulia,200,of.38 Condiţionat
20.12.2019 20.12.2024
Nr.0601
547 SRL ,, Lecos Dent” Activitatea în prepararea protezelor dentare mun. Chişinău, 15.02.2019 15.02.2024
mobilizabile, scheletate, din ceramică, str.Valea Nr. 0289
metaloceramică, metaloacril, combinate, simple Trandafirilor,16,of.
156
548 ÎI ,,Donica Mariana” Activitatea în prepararea protezelor dentare mun. Chişinău, str. 28.02.2019 28.02.2024
mobilizabile, scheletate, din ceramică, Alecu Russo, 55, Nr.0314
metaloceramică, metaloacril, combinate, simple ap.218
549 SRL ,,Dentslav-Prim” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Bălţi, str. 20.02.2019 20.02.2024
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Dostoevschi, 2 Nr. 0300
ambulator)
550 SRL ,,Doctor Porosencov” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Chişinău, str. 05.09.2019 05.03.2020
Bănulescu-Bodoni, Condiţionat
41,of.3
551 SRL ,,Genesis Dental” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice or. Durleşti, 24.06.2019 24.06.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, str.Cartuşa,54,ap.37 Nr. 0428
radioviziografie dentară).

552 SRL ,,Sole-Dental” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Chişinău, str-la 04.06.2019 04.06.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). 31 August 1989, Nr. 0403
nr.61,of.53
553 SRL ,,Dr. Natalia Russu” Activitatea în acordarea asistenței medicale Mun. Chişinău, str. 08.07.2019 08.01.2020
stomatologice (terapie, protetică dentară, Vlahuţă, nr.34, ap.3 Condiţionat
ortodonție chirurgie dento-alveolară de ambulator,
implantologie,), imagistică dentară
554 SRL ,,Onix AE” Activitatea în acordarea asistenței medicale mun. Chișinău, str. 08.07.2019 08.01.2020
stomatologice (terapie, protetică dentară, Așhabad, nr.127, Condiţionat
ortodonție chirurgie dento-alveolară de ambulator, of.7
implantologie,), imagistică dentară
555 SRL ,,Happy-Dent” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Hînceşti, str. 28.05.2019 28.05.2024
(terapie, ortopedie) Ion Creangă, 52/62A Nr.0397
556 SRL ,,Dentalchir” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Cantemir, str. 09.09.2019 09.03.2020
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Ştefan-Vodă, 2 Condiţionat
ambulator, radioviziografie dentară)
557 SRL ,,Orto-Class” Acordarea asistenței medicale de examinare Mun. Chişinău, str. 13.05.2019 13.05.2024
radiodiagnostică (laboratoare de radiologie și alte Albişoara, 82/5, Nr. 0381
tipuri de diagnostic similare) ap.12
558 SRL ,,Stomatologie-LUX” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ocnița, str. 17.06.2019 17.12.2019
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator, Sindicatelor, 5 Condiţionat
radioviziografie dentară), cu excepţia folosirii 23.12.2019 23.12.2024
metalelor preţioase Nr.0609
559 SRL ,,Gordimed-Service” Activitatea în prepararea protezelor dentare mun. Bălţi, str. 30.09.2019 30.09.2024
(laborator tehnico-dentar) Puşkin, 52/3 Nr.0520
560 SRL ,,Stafie Vadim” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chișinău, bd. 06.03.2019 06.03.2024
(terapie și ortopedie) Moscova, 15/2, Nr.0323
ap.78
561 SRL ,,Doctor Romaniuc” Acordarea asistenţei medicale stomatologice mun. Chişinău, str. 28.02.2019 28.02.2024
(terapie, ortopedie, ortodonţie, chirurgie de Ginta Latină,10 Nr.0308
ambulatoriu, protetică dentară, radiomagistică
(viziografie şi tomografie computerizată CBCT)
562 SRL ,,Almamed-Dent” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice or. Ceadîr-Lunga, 11.11.2019 11.11.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator). str. Miciurin, 11/2 Nr. 0557
563 SRL ,,Doctor Cerbuşca” Acordarea asistenței stomatologice (terapie, mun. Chişinău, bd 04.02.2019 04.02.2024
ortopedie, chirurgie de ambulator). Traian, 23/1 nr.0283

564 SRL ,,Artvital-Dent” Acordarea asistenței medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 21.10.2019 21.04.2020
(terapie, ortopedie) Feroviarilor, 23, condiţionat
nr.22 27.12.2019 27.12.2024
Nr. 0618
565 SRL ,,Danident” Acordarea asistenței medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 21.10.2019
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Decebal, 126/1 Neacreditat
ambulator, radioviziografie dentară) 23.12.2019 23.12.2024
Nr. 0612
566 SRL ,,Smartdent” Acordarea asistenței medicale stomatologice Mun. Chişinău, bd. 28.10.2019 28.04.2020
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie dento- Mircea cel Bătrîn,3 condiţionat
alveolară de ambulator, imagistică dentară)
567 ÎI ,,Flocosu Traian” Acordărea asistenței medicale stomatologice or. Drochia, str. 15.10.2019 15.10.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambualtor). Mircea cel Bătrîn, 4, Nr. 0608
ap.14

568 SRL ,,Complex Dent” Activitatea laboratorului tehnico-dentar în mun. Chişinău, str. 27.03.2019 27.03.2024
prepararea protezelor dentare mobile, schiletare Munceşti, 176, ap.95 Nr. 0343
din ceramică, zirconiu, metaloceramică,
metaloacril, flexibile, combinate, simple
569 SRL ,,Amaterra” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Chişinău, str. 02.05.2019 02.05.2024
(terapie, ortopedie, chirurgie de ambulatoriu, Vasile Lupu, 34/2 Nr.0377
implantologie, ortodonţie, ortopedie).
570 ÎI ,,Tofan Grigore” Acordarea asistenţei medicale stomatologice or. Ungheni, str. 27.06.2019 27.06.2024
Vasile Alexandri, 7 Nr. 0434
571 SRL ,,ORTHOX” Activitatea în acordarea asistenței stomatologice mun. Chişinău, str. 01.08.2019 30.07.2023
(ortodonție, terapie, ortopedie, chirurgie de Grenoble,257 Nr. 0470
ambulator)
572 SRL ,,Geodent G” Activitatea în acordarea asistenţei medicale mun. Chişinău, str. 07.08.2019 07.08.2024
stomatologice (terapie, chirurgie de ambulatoriu, Şciusev, 55 Nr. 0478
implantologie, ortodonție, ortopedie cu
confecționarea protezelor dentare)
573 SRL ,,UDC-Universal Activitatea în domeniul asistenței stomatologice mun. Chişinău, str. 12.08.2019 12.02.2020
Dental Clinic” (terapie, ortopedie, chirurgie de ambulator) M.Varlaam,74 condiţionat
574 ÎI ,,Oboroc Oxana” Activitatea în domeniul asistenței stomatologice or. Edineţ, str. Alex. 12.08.2019 12.02.2020
(terapie, ortopedie) Cel Bun, 59/10 condiţionat
575 SRL ,,Palienco Dent” Acordarea în domeniul asistenței stomatologice or. Anenii Noi, str. 16.08.2019 16.08.2024
(terapie, ortopedie, ortodonție, chirurgie de Chişinăului,27, ap.1 Nr. 0485
ambualtor, radioviziografie dentară)
576 SRL ,,Dentina&Co” Activitatea în domeniul fabricării protezelor Mun. Chişinău, str. 28.08.2019 28.08.2024
dentare mobile și scheletare din metaloceramică, Armenească, 6, nr.5 Nr. 0496
metaloacril, combinate și simple (laboratorul
tehnico-dentar)
577 SRL ,,Beşelea Diana” Acordarea asistenței medicale stomatologice r-nul Anenii Noi, sat. 04.11.2019 04.05.2020
(terapie, protetică dentară, chirurgie dento- Varniţa, str. Tighina, Condiţionat
alveolară de ambulator)
578 SRL ,,Dolvit Company” acordarea asistenței medicale stomatologice mun. Bălţi, str. 04.11.2019 04.11.2024
(terapie, ortopedie, laborator tehnico-dentar) Decebal, 3 Nr. 0555
579 SRL ,,Dentinova Lux” Activitataea în domeniul asistenței stomatologice mun. Chişinău, str. 13.11.2019
Cuza Vodă, 13/8 Condiţionat
580 SRL ,,Eco-Scan” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice r-nul Ialoveni, sat. 22.11.2019 22.05.2020
Ruseştii Noi Condiţionat
581 SRL ,,NVC-Dent” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice r-nul Floreşti, str. 02.12.2019 02.06.2020
Dacia, 34/29 condiţionat
582 SRL ,,Dr. Carauş” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice Mun. Chişinău, str. 05.12.2019 05.12.2024
Minsk, 28, of.18 Nr. 0587
583 SRL ,,Clinica Dr. Eremciuc” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice mun. Chişinău, bd. 05.12.2019 05.06.2020
Traian, 23/1 Condiţionat
584 SRL ,,Existdent” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice mun. Chișinău, str. 09.12.2019 09.06.2020
Ciuflea, 4 Condiţionat

585 SRL ,,Odontema” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice mun. Chișinău, str. 16.12.2019 16.06.2020
Vasile Lupu, 61/3, Condiţionat
ap.8

586 SRL ,,Iraida-Dent” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice or. Ialoveni, str. 23.12.2019 23.06.2020
Alexandru cel Bun, condiționat
53
587 SRL ,,Miroslava Smile” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice mun. Chişinău, str. 27.12.2019 27.06.2020
C. Vodă, 18/5, ap.50 Condiţionat
588 SRL ,,IN Dent-Plus” Activitatea în domeniul asistenţei stomatologice or. Căușeni, str. Ana 31.12.2019 31.06.2020
și Alexandru, 20/84 Condiţionat
LABORATOARE MEDICALE
1 SRL „Micromed” Activitatea în domeniul microbiologiei  mun. Chişinău, str. 10.11.2005 10.11.2010
Testemiţanu, 27 Nr. 0334
mun. Chişinău, str. 07.02.2011 07.02.2016
Testemiţanu, 27 Nr. 1179
Schimbat
mun. Chişinău, str. 15.04.2011 07.02.2016
N. Testemiţanu, 37, Nr. 1212
nr. 171 05.02.2016 05.02.2021
Nr. 2765
2 SC „Paramedconsult” SRL Acordarea asistenţei medicale: medicină de mun. Chişinău, str. 25.12.2006 25.12.2011
laborator clinic-biochimic, serologic, Costiujeni, 8/3A Nr. 0438
schimbat denumirea parazitologic, microbiologic
SRL „Biomed Diagnostic” Acordarea asistenţei medicale: medicină de Schimbat 25.12.2011
laborator clinic-biochimic, serologic, 13.12.2010
parazitologic, microbiologic Nr. 1138
Acordarea asistenţei medicale: medicină de 29.12.2014 29.12.2019
laborator clinic-biochimic, serologic, Nr. 2379
parazitologic, microbiologic
Acordarea asistenţei medicale în domeniul 20.11.2017 20.11.2022
medicinii interne, medicinii internistice, ORL,
ginecologie, pediatrie, dermatologie, imagisticii 23.12.2019 23.12.2024
(sonografie), urologiei, fizioterapiei, kinetoterapiei Nr.0605
3 ÎI „Pădure S.R.” Acordarea asistenţei medicale de diagnosticare mun. Chişinău, str. 14.12.2005 14.12.2010
investigaţii imunologice Izmail, 47-11 Nr. 0347
09.11.2010 09.11.2015
Nr.1104
21.12.2015 21.12.2020
Nr. 2700
4 SRL “Medlabteh” Acordarea asistenţei medicale de diagnostic de mun. Chişinău, str. 24.02.2010 24.02.2015
laborator linic-biochimic şi imunologic N. Testemiţanu, 37 Nr. 0945
23.02.2015 23.02.2020
Nr. 2428
5 Firma de Cercetări şi Activitatea în domeniul microbiologiei mun. Bălţi, str. 29.12.2008 29.12.2013
Producţie „Analiticmed” Decebal, 101 Nr. 0697
SRL 02.01.2014 02.01.2019
Nr. 2068
28.12.2018 28.12.2023
Nr. 0233
6 SC „Unilab-Diagnostic” Activitatea în domeniul microbiologiei (laborator mun. Chişinău, 28.05.2009 28.05.2014
SRL parazitologic) bd. Dacia, ¾, et.2 Nr. 0771
30.05.2014 30.05.2019
Nr. 2163
12.06.2019
Condiţionat
23.12.2019 12.06.2024
Nr. 0613
7 SC „Imunotehnomed” SRL Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 07.12.2010 07.12.2015
laborator linic-biochimic şi imunologic Gh. Asachi, 42 Nr. 1133
Acordarea asistenţei medicale consultative în mun. Chişinău, str. 11.11.2015 11.11.2020
domeniul medicinii interne, imunizării populaţiei, Gh. Asachi, 42 Nr. 2666
laborator clinico-biochimic, imunologic şi
citologic, ginecologiei
Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Bălţi, str. 09.12.2015 09.12.2020
laborator clinic-biochimic, linicogic şi citologic Decebal, 101 (în
incinta IMSP SCM
Bălţi, et. II)
1. mun. Bălţi, str. 17.06.2016 09.12.2020
Decebal, 101A (în
incintă CCD şi
Unităţii de primire
Urgentă a IMSP
SCM Bălţi)
2. mun. Bălţi, str.
Decebal, 101B (în
incinta
Departamentului
Pediatrie al IMSP
SCM Băţi)
mun. Bălţi, str. 17.12.2016
Ştefan cel Mare, 29 neacreditat
(în incinta Centrului
Perinatologic)
8 ÎCS “Laboratorul Medical– Acordarea asistenţei medicale: medicină de mun. Chişinău, str. 21.05.2012 21.05.2017
Synevo” SRL laborator clinic-biochimic, immunologic, Testemiţanu, 37 Nr. 1551
microbiologic, biologie moleculară
1. mun. Chişinău, 17.05.2017 17.05.2022
str. N. Testemiţanu, Nr. 3166
37
2. Mun. Chişinău,
str. Zelinski, 31
3. Mun. Chişinău, bd
Ştefan cel Mare şi
Sfînt, 163
4. Mun. Chişinău,
str. Kiev, 8/1
5. Mun. Chişinău,
str. Trandafirilor,
15/4
6. Mun. Bălţi, str.
Ştefan cel Mare, 13
7. Mun. Chişinău, bd
Grigore Vieru, 13,
of. 27
7. Mun. Chişinău,
str. Alba Iulia, 5/1
8. mun. Chişinău,
str. Alba Iulia, 83
9. mun. Bălţi, str.
Hotin, 37
10. Or.Comrat, str.
Lenin, 192, nr. 2
11. Mun. Balţi, str.
Bulgară, 120/A
12. Mun. Chişinău,
bd Mircea cel Bătrîn,
3
13. Mun. Bălţi, str.
Decebal, 101
14. Or.Cahul, str.
Ştefan cel Mare, 29b

15. Or.Cahul, , str.


V.Stroescu 37, nr.
16.
Acordarea asistenţei medicale consultative și Departamentul ,,Serv 23.07.2018 23.07.2023
diagnostic de laborator icii medicale Nr.3166
consultative”
amplasat pe adresele:
mun. Chișinău, str.
Testemițanu, 37, bd
Moscova,15/7 și or.
Cahul, str. Ștefan cel
Mare, 29B. Punctele
de recoltare analize
medicale din mun.
Chișinău: bd Mircea
cel Bătrân, 7; str.
Calea Ieșilor, 9; str.
Gr. Vieru, 24; str.
Cuza Vodă, 44A (în
incinta spitalului
privat ,,Terramed”);
orașele Orhei, str.
Vasile Lupu, 13;
Hîncești, str.
Chișinăului, 9;
Ceadîr Lunga, str.
Miciurin 11/2 și
laboratorul din or.
Căușeni, str. Ana și
Alexandru, 18A (în
incinta Centrului
medical ,,Academia
sănătății”.

9 ÎM „Emigmed” SRL Acordarea asistenţei medicale: medicină de or. Călăraşi, str. 19.07.2012 19.07.2017
laborator clinico-biochimic şi imunologic Mihai Eminescu,41 Nr. 1617
14.11.2017 14.11.2022
Nr. 3319
10 ÎCS “Clinica Sante” SRL Acordarea asistenţei medicale: medicină de 1. mun. Chişinău, 10.10.2013 10.10.2018
laborator clinico-biochimic, сlinico-diagnostic, str. Ismail, 84 Nr.1952
citologic, microbiologic 2. Or. Ialoveni, str. 25.10.2018 25.10.2023
Alexandru cel Bun, Nr. 0132
31
3. Mun. Bălţi, str.
Acordarea asistenței medicale consultativ-curative or. Briceni, str. M. 04.11.2019 04.11.2024
în domeniile ginecologiei, urologiei, pediatriei, Eminescu, 48B, Anexă la cert.nr.
neurologiei, gastrohepatologiei, endocrinologiei, Centru de recoltare; 0132
cardiologiei, alergologiei, reumatologiei, or. Edineț, str. Inde-
medicinii interne, oncologiei, imagisticii pendenței, 93A,
(imagistică-sonografie), endoscopiei (endoscopie Centru medical;
diagnostică), diagnosticului clinic de laborator în mun. Bălți, str. Inde-
domeniile hematologiei, hemostazei, biochimiei, pendenței, 37, Cent-
imunologiei, citologiei, microbiologiei, biologiei ru medical și str. De-
molecularare cebal, 124, Centru
medical; or. Soroca,
str. Independenței,
75, Centru de recol-
tare; or. Orhei, str.
Vasile Lupu, 122,
Centru medical; or.
Strășeni, str. M.
Eminescu, 54, of.61,
Centru medical; or.
Ungheni, str. Roma-
nă, 44, Centru medi-
cal și str. Romană,
44A, Centru de
recoltare; or. Ialove-
ni, str. Alexandru cel
Bun, 31, Centru me-
dical; or. Hîncești,
str. Mihalcea Hîncu,
145, Centru de re-
coltare; mun. Chiși-
nău: str. Ismail, 84,
Centru medical; str.
N. Testemițanu,
Centru de recoltare;
bd Mircea cel Bătrîn,
Centru de recoltare;
str. Nicolae Costin,
diagnostic de
laborator și Centru
medical.

11 SRL “Prosanfam” Acordarea asistenţei medicale: medicină de or. Orhei, str. 26.12.2013 26.12.2018
laborator linic-biochimic şi imunologic Scrisului Latin, 8B Nr. 2046
Acordarea asistenţiei medicale în domeniul 30.05.2016 30.05.2021
medicinii internistice, staţionar de zi
Acordarea asistenței medicale în domeniul 26.12.2018 26.12.2023
medicinii internistice (endocrinologiei), Nr.0221
dermatologiei, neurologiei, imajisticii
(sonografie), diagnosticului de laborator.

12 SC «Globimport Grup» SRL Acordarea asistenţei medicale: laborator linic- or. Ştefan Vodă, str. 09.06.2014 09.06.2019
biochimic şi imunologic Zona Industrială, f/n Nr. 2176
13 SRL „Invitro Diagnostics” Acordarea asistenţei medicale în domeniul mun. Chişinău, str. 06.03.2015 06.03.2020
urologiei, diagnostic de laborator N. Testemiţanu, 19/1 Nr. 2436
Centre de colectare, 1. mun. Chişinău, 15.05.2017 15.05.2022
str. Bogdan Voievod,
7.
2. mun. Chişinău, bd
Dacia, 47/2.
3. mun. Chişinău,
str. Alba-Iulia, 202.
4. mun. Chişinău, bd
Moscova, 15/4.
5. mun. Chişinău, bd
Mircea cel Bătrîn, 3.
1. mun. Chişinău, 04.12.2017 04.12.2022
str. Ion Creangă, 5/2.
2. mun. Chişinău,
str. N. Testemiţanu,
37.
3. or. Hînceşti, str.
Mihalcea Hîncu, 149
14 SRL „Triolab-Med” Acordarea asistenţei medicale de laborator mun. Chişinău, str. 10.06.2015 10.06.2020
diagnostic linic-biochimic şi imunologic Zelinski, 15 Nr. 2526
15 SRL “Quest” Acordarea asistenţei medicale: medicină de or. Floreşti, str. C. 31.12.2015 31.12.2020
laborator clinic-biochimic Porumbescu, 6/18 Nr. 2745
16 SRL ,,Medhematest” Acordarea asistenţei medicale de laborator or. Orhei, str. V. 04.10.2018 04.10.2023
Lupu, 115 Nr. 0116
17 SRL ,,MedFamiliy Lab” Acordarea asistenţei medicale de laborator mun. Chișinău, str. 02.11.2018 02.11.2023
Sadoveanu, 21 Nr. 0146

18 SRL ,,CSD LAB” mun. Chişinău, str. 18.11.2019 18.05.2020


Lach Kaczynschi, condiţionat
2/3

S-ar putea să vă placă și