Academia de Studii Economice a Moldovei

Referat
Disciplina: Economia Unitaților Economice
Tema: Activitatea investiționala a unitații economice

A elaborat: Bîrcă Doina, gr.Bar-193

Chișinău 2019
 Activitatea investiționala a unitaților economice
1. Concepţia de investiţie
Performanţa socio-economică dorită de toate statele, indiferent de amplasament spaţio geografic,
dimensiune, stadiu de dezvoltare sau apartenenţă, necesită eforturi semnificative pe interval de timp
scurt, în baza unor obiective şi strategii permanent armonizate la nivel regional şi mondial. Atingerea
unor nivele superioare de performanţă şi creştere economică nu mai depinde strict doar de eforturile
individuale, ci de sistemul de relaţii internaţionale, de parteneriatele concretizate pe diferite domenii, de
capacitatea de integrare în anumite structuri la nivel macroeconomic. Fenomenele precum globalizarea
şi integrarea economică au determinat manifestarea a două tendinţe complexe şi contrare precum:
intensificarea supremaţiei pentru accesul şi consumul de resurse la costuri mici şi în acelaşi timp apariţia
unor noi oportunităţilor de piaţă valorificabile pe termen scurt prin acţiuni corente la nivel strategic şi
operaţional.

Indiferent de nivelul de dezvoltare economică, gradul de implicare în tehnologii complexe sau

dimensiunea statului, teoria şi practica de specialitate, recunosc rolul fundamental al proceselor
investiţionale pentru asigurarea unei poziţii favorizante în competiţia macroeconomică.
În ansamblu, Republica Moldova ar putea fi examinată ca o ţară atractivă din punct de vedere
economic. Însă, volumul real de investiţii atrase în economia ţării nu corespund nici potenţialului ţării,
nici cerinţelor dezvoltării economiei naţionale. În ţara noastră investiţiile sunt îndreptate astăzi asupra
capitalului străin, el fiind considerat un panaceu economic. Ameliorarea situaţiei e posibilă doar în cazul
desfăşurării unei politici raţionale de stimulare a activităţii investiţionale.
Experienţa demonstrează că, crearea regimului favorabil pentru activitatea investiţională nu
numai stimulează fluxul de investiţii în ţară, dar şi contribuie considerabil la creşterea exporturilor.
Astfel, se impune necesitatea asigurării unei creşteri calitative a investiţiilor. Un „salt investiţional”
calitativ va contribui la dezvoltarea sectorului de producere a mărfurilor şi prestare a serviciilor şi, drept
rezultat, creşterea exporturilor din Republica Moldova.

Indiferent de domeniul de activitate, investiţiile ocupă un loc central, cu rol dinamizator, atât
pentru sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi mai ales, pentru sfera consumului. Evoluţia din punct
de vedere economico-social, diferenţierea semnificativă şi impactul major al acestui fenomen, au
determinat mutaţii relevante în modul de abordare, de la un concept restrâns cu implicaţii pe termen
scurt la nivel operaţional, acesta a devenit, practic, un ansamblu coerent de acţiuni complexe,
coordonate strategic cu obiective pe termen lung mediu şi lung. Actualmente, investiţiile reprezintă un
adevărat stimul, generînd noi activităţi şi avînd ca finalitate obţinerea de bunuri şi servicii indispensabile
unei economii sănătoase. Nu se exagerează nici atunci cînd se afirmă că, pentru economie investiţiile
reprezintă ceea ce reprezintă motorul pentru un sistem activ. Şi deşi a devenit un termen destul de des
utilizat în vorbirea curentă, esenţa investiţiei are un conţinut mult mai complex decît pare dintr-o analiză
succintă, iar problemele de ordin practic ale economiei de piaţă impun sarcini noi şi dificile teoriei
economice. Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a oricărui stat este
indicată analiza abordărilor teoretice cu privire la rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii
macroeconomice. Activitatea de investiţii are un conţinut complex, întrucât stă la baza dezvoltării
economicosociale în general, a creşterii capitalului agenţilor economici în special.
Noţiunea de investiţie poate fi definită din punct de vedere lingvistic ca fiind o alocare, plasare,
dotare. Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în
limbajul economic cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-
ar părea că însăşi etimologia cuvântului „investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen.
Economiştii clasici şi mai tîrziu cei neoclasici au constatat că “oferta îşi creează propria cerere”.
Astfel s-a creat şi dezvoltat suportul teoretic al rolului statului în economie.
Aceştia susţin că:
- procesele şi fenomenele economice se autoreglează. Pe termen lung, economia îşi găseşte
mereu poziţia de echilibru. În poziţia de echilibru, oferta îşi găseşte întotdeauna propria ei cerere şi, în
consecinţă, folosirea deplină a forţei de muncă este asigurată;
- investiţiile au forme contrarii la scara întregii economii. Economisirea înseamnă retragerea din
circulaţie a unei puteri de cumpărare egală cu sumele economisite. Efectul este resimţit de cererea
agregată care se diminuează. Are loc astfel contracţia activităţii la scara întregii economii, fenomen
denumit în mod uzual recesiune;
- investiţiile joacă un rol economic expansionist. A investi înseamnă a cumpăra bunuri şi servicii,
întreţinînd şi extinzînd activitatea altor agenţi economici, efect reflectat în creşterea outputului economic
total, adică a PIB-lui;
- deoarece între momentul efectuării investiţiei şi momentul în care se fac simţite efectele sale
există un interval mai scurt sau mai lung, are loc apariţia unei cereri suplimentare care nu are încă
corespondent în bunuri şi servicii;
- deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele economisite vor
fi perfect compensate de către sumele investite. Pe termen scurt, pot exista neconcordanţe. Sumele
economisite pot depăşi uneori sumele investite şi invers. Tratarea investiţiilor ca fenomen opus
economiilor explică înţelegerea îngustă a factorilor ce condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti
economişti se limitează la concluzia că rata dobânzii este determinantul principal al investiţiilor.
La rîndul său, teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea
activităţii investiţionale:
Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat . Prin aceasta se explică faptul că orice
investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese predecesoare de
economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice,
aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte. Investiţiilor le este caracteristică relaţia
investiţie-timp .
 Investiţiile se angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli
pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte
investiţia ca fiind cheltuieli de sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în
timp.
Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă cheltuială
bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent:
 sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o
resursă financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
 sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice,
oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.
Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii
investiţionale şi trăsăturile ei.
Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat . Prin aceasta se explică faptul că orice
investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese predecesoare de
economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice,
aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp . Investiţiile se angajează în
efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de
regulă, mai mare decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de
sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.
Investiţiile au caracter dual . Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă cheltuială
bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent:
sensul valoric , când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o resursă
financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
sensul fizic , când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice,
oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.
În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi trăsături
moderne ale activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:
Trăsăturile clasice:
diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii efectelor şi
momentul care indică sfârşitul efectelor investiţionale;
sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat ;
efectele riscurilor şi incertitudinii , care influenţează eforturile şi efectele unui proiect de
investiţii.
 Trăsăturile moderne:
investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acţionarea unor active fizice sau
financiare, impunând necesitatea creării şi gestionării portofoliului de investiţii;
reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi exploatarea unei investiţii,
durata de funcţionare scăzând din cauza mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic,
economic etc.
Investiţiilor le este propriu caracterul novator,  căci sunt promotoare de ceva nou, de progres,
aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior,
adică investiţiile angajează de fiece dată viitorul.
Atributele principale ale investiţiilor sunt:
timpul : Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul
investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp;
riscul : Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă
vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil,
efectele presupun numai speranţe;
conţinutul material concret al efortului investiţional : Investiţiile reprezintă un flux al
valorilor care au ca punct iniţial de pornire o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum (fonduri
financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.);
eficienţa : O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele - suma totală
absolută a încasărilor viitoare - sunt superioare cheltuielilor iniţiale.
 De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de vedere: economic,
contabil, financiar, juridic şi psihologic.
În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să
fie superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.
În abordarea contabilă , investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul
că toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă.
Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen
lung.
Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială
directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi performanţele
întreprinderii.
Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor
avantaje viitoare.
Principalul subiect al investiţiei este investitorul.
În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică încadrată
în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”.
Obiectele în care se investeşte se deosebesc după mai multe criterii.
Astfel, în funcţie de ramurile beneficiare, putem vorbi despre investiţii industriale, agrare, de
transport etc.
Reieşind din faptul că, conform structurii sale organice, capitalul este divizat în capital fix şi
capital circulant, investiţiile în fonduri fixe  şi în fonduri circulante diferă după termenii de recuperare,
ce reies din caracteristicile specifice acestor tipuri de capital.
 Clasificarea investiţiilor
Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite caracteristici
specifice, adică de efectuat clasificarea lor.
Investiţiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, condiţionate de o serie
de factori (criterii) ca:
destinaţia investiţiilor;
modul de execuţie a lucrărilor;
stadiul de realizare a lucrărilor;
caracterul lucrărilor etc.
În funcţie de factorii enumeraţi mai sus, vom prezenta o clasificare adoptată, în principiu, de un
număr apreciabil de specialişti:
Conform destinaţiei se disting:
-investiţii productive ;
-investiţii neproductive .
Cele productive asigură realizarea de bunuri materiale, iar cele neproductive sînt efectuate în
scopuri social culturale, sau pentru perfecţionarea elementului uman etc.
Criteriul acesta de clasificare permite clasificarea investiţiilor şi pe sectoare de activităţi
economice, după cum urmează:
  investiţii în sectorul primar, cuprinzînd toate acele lucrări efectuate în ramurile extractive,
unde se efectuează activităţi de desprindere din mediul biologic a unor substanţe (cărbuni,
minereuri feroase şi neferoase, petrol, gaze naturale etc.);
 investiţii în sectorul secundar, înglobînd lucrările prevăzute în toate ramurile tehnologice unde,
prin supunerea materiilor prime şi a materialelor auxiliare anumitor transformări tehnologice se
obţine întreaga gamă de produse materiale din toate ramurile industriale;
 investiţii în sectorul terţiar, cuprinzînd toate investiţiile destinate sferei prestărilor de servicii
(comerţ, asistenţă socială, proiectare etc.)
După modul în care se execută lucrările, se disting:
 investiţii executate în antrepriză (cu posibilitatea extinderii executării lucrărilor şi sub formă
de subantrepriză), atunci cînd lucrarea este încredinţată de beneficiar (investitor) spre execuţie
unei întreprinderi specializate, ce poartă denumirea de antreprenor (subantreprenor); asemenea
lucrări se efectuează pe bază de contracte ferme, prin care antreprenorul se angajează să execute
lucrarea în parametrii proiectaţi, cu anumite termene intermediare de execuţie şi cu termen final,
iar beneficiarul se obligă să achite costul execuţiei;
 investiţii executate în regie, cele pe care investitorul (beneficiarul) şi le execută prin forţe
proprii, fără a apela la o unitate specializată;
 investiţii mixte (în sistem mixt), atunci cînd o parte a investiţiei o execută investitorul, iar o altă
parte, antreprenorul.
După stadiul de executare investiţiile pot fi:
o investiţii în curs de realizare (neterminate);
o investiţii terminate (cele la care lucrările au fost încheiate);
o investiţii restante (cele care la termenele finale prevăzute n-au fost realizate, ci sunt realizate
ulterior, la alte date);
După caracterul lucrărilor, investiţiile se pot clasifica în:
-investiţii pentru construirea unor obiective noi;
-investiţii pentru refacerea (reconstituirea) acestora, dezvoltarea sau transformarea lor;
-investiţii pentru înnoirea unităţilor existente, atunci când progresul tehnic impune
retehnologizarea.
Conform aceluiaşi criteriu, investiţiile se pot clasifica în:
 investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea măririi
capacităţilor de producţie;
 investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente;
 investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor tehnice,
îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;
  investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
 După gradul de risc pe care îl implică:
 investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de
menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte;
 investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de
inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi
efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie,
implementarea noilor produse şi servicii.
După locul în care se fac:
-investiţii interne;
-investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru
diversificarea activităţii).
După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
-investiţii finanţate din surse proprii;
-investiţii finanţate din surse atrase.
Din punctul de vedere al obiectului de investiţii, se disting:
-investiţii reale ;
-investiţii financiare .
Cele din urmă, la rîndul său, la fel pot fi divizate în baza unor criterii distincte. Spre ex., în
dependenţă de scopul investirii, investiţiile financiare se pot diviza în:
-investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua
controlul proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);
-investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul
diversificării riscurilor etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).
Investiţiile mai pot fi clasificate în funcţie de:
-importanţa acestora (proprie, de ramură, naţională, mondială);
-modul de constituire (nete şi brute) etc.
Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice
Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a oricărui stat este indicată
analiza abordărilor teoretice cu privire la rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii
macroeconomice.
Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene economice, inclusiv
investiţiile, şi procesul dezvoltării economice.
Investiţiile, în teoriile acestor economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol
expansionist, deoarece prin investire se provoacă extinderea activităţilor agenţilor economici. Iar
aceasta, la rândul său, se reflectă în creşterea produsului intern brut. Rata dobânzii este elementul
principal care determină activitatea investiţională într-o economie. De aceea, în teoriile clasicilor,
investiţiile şi economiile sunt tratate ca două fenomene opuse.
Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea îngustă a factorilor ce
condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se limitează la concluzia că rata dobânzii este
determinantul principal al investiţiilor.