O permanență bizară ce acaparează până si ultima speranță a unui cuvânt posibil armonios, poate delicat, abstract de a se înfățișa lumii cotidiene, ce funcționează oricum prin nimic in esență al ei, ci prin automatisme si dorință constantă si sfâșietoare de a fi pur si simplu altceva. Ne dorim profunzime și totuși suntem întruchiparea banalității. Este si va fi mereu “ok”, iar noi ne vom pierde constant in pseudo- unucitatea orgoliului nostru infinit. Adina TOMA, clasa a XI-a D