II.

Particularităţi de construcţie a personajului principal dintr-un roman realist-balzacian

Planul eseului

Context: Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfârşitul perioadei

interbelice, de puternică afirmare a speciei, şi este al doilea dintre cele patru romane scrise de
G. Călinescu.

1. Elemente de structură şi de compoziţie ale romanului, semnificative pentru

realizarea personajului din romanul studiat

- Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare
dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte „părinţi”. Autorul
schimbă titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la tema specific realistă
a paternităţii la misterul prin care se caracterizează comportamentul protagonistei.

- Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Frescă a burgheziei bucureştene de

la începutul secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub
determinare social-economică (istoria moştenirii lui moş Costache
Giurgiuveanu), imaginea societăţii constituie fundalul pe care se proiectează
formarea/maturizarea tânărului, Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră,
trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.

- Perspectiva narativă: Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a din
perspectiva unui narator omniscient care ştie mai mult decât personajele sale şi
omniprezent.

- Structura romanului: Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe

mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea
detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică etc.

- Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui

moş Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, în
momente diferite, ale existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ zece ani mai târziu:
„după război”). Simetria este susţinută şi de replica pe care moş Costache i-o
adresează lui Felix, în momentul în care tânărul apare în poarta casei sale şi pe care
doctorul Sima de mai târziu şi-o aminteşte în finalul romanului: „nu-nu stă nimeni aici,
nu cunosc...”

- Precizarea conflictelor: Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două

familii înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane realizate. Istoria
unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii
lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al
doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului).
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol
pentru iubirea Otiliei.

2. Statutul social, psihologic, moral etc. al personajului ales

Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia

reprezintă tipul cochetei, dar ea întruchipează în egală măsură misterul
 feminin. Portretul Otiliei, este, de asemenea, realizat prin tehnici moderne
comportamentismul şi reflectarea poliedrică (pluriperspectivismul).

3. Ilustrarea trăsăturilor personajului ales, prin secvenţe narative/situaţii

semnificative sau prin citate comentate

Portretul Otiliei se conturează mai ales prin caracterizare indirectă. Otilia reprezintă
întruchiparea misterului feminin, iar comportamentul derutant al fetei îl descumpăneşte pe Felix,
pentru că nu-şi poate explica schimbările de atitudine, trecerea ei bruscă de la o stare la alta.

Otilia însăşi recunoaşte cu sinceritate faţă de Felix că este o fiinţă dificilă.

4.Opinie: Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru
Pascalopol „o enigmă.”

Concluzie: În cele din urmă, Otilia se dovedeşte a fi un personaj realist, idealiizată însă
atât de tânărul Felix, cât şi de maturul Pascalopol, fiindcă ambii sunt îndrăgostiţi de ea.