Eseu 11.10.

2021
Material support: L.Blaga- Trilogia culturii ( Despre dor, Despre mituri)

Introducere
După metafizica eminesciană, duhul „filosofiei româneşti” este preluat şi ridicat la rang de
sistem în gândirea lui Lucian Blaga. Acesta si-a format viziunea filosofica la Viena, acolo unde a
urmat studii doctorale in domeniu. Lucrarile care l-au facut celebru sunt trilogiile ( Trilogia
cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia cosmologica), complexitatea acestora aducandu-i
comparatia cu Hegel, prin prisma vastitatii ariei filosofice analizate. In textele suport, “Despre
dor”, “Despre mituri” ce fac parte din trilogia culturii, se resimt puternic influentele filosofice
despre existentialism.
Despre mit
Pe parcursul acestui articol, se doreste a se restitui termenul de mit, ducandu-se o paralela la trei
alte idei fundamentale confundate in filosofia si eseistica moderna : ipoteza stiintifica, analogia si
alegoria.
Acest articol incepe prin a prezenta de ce Nietzsche are o perspectiva eronata asupra mitului ca si
concept : „Daca ne-am orienta dupa existenta zilnica, „mit” ar fi orice idee acuzat ireala,
imbibata de o credinta mistica.”,”In acest trist si decazut inteles, cuvantul mit circula zdrentuit si
subtiat si apare la toate colturile si in toate santurile publicisticii, ca un betivan suferind de delir
periodic.” El defineste mitul ca pe o finalitate biologica, rationalizandu-l, fapt ce conduce la o
degradare absoluta si banalizare masiva a termenului „mit”. Desi se poate afirma ca orice fapt
concret reprezinta o fictiune in definitiv, acest lucru se disipeaza cand vorbim de spatiul literar.
De asemenea, din punct de vedere al cititorului, se impune a ne intoarce la un sens limitat al
mitului. Astfel este nevoie de o separare transata a domeniilor: cel biologic si cel mitic
(filosofic).
Mitul ne este mai departe definit ca o dezambiguizare a misterului, fiind clasificate in functie de
echivalentul logic, in MITURI SEMNIFICATIVE si MITURI TRANS-SEMNIFICATIVE.
Cand vine vorba de prima categorie, miturile semnificative, se impune o clara diferentiere intre
implicatiile unui mit si cele ale unei ipoteze stiintifice. Din punct de vedere structural, mitul se
foloseste de figuri de stil, de exprimari ce tind catre maximuri analogice totalitare, pe cand o
ipoteza stiintifica foloseste o metoda metaforica a analogiei, fiind rezervata in afirmatii.” Spiritul
mitologic e robul orgiastic al analogiei, spiritul stiintific e suveranul plin de tact al analogiei”.
Din punct de vedere al raportului dintre „cunoscut” si „revelatie”, spritul mitic abordeaza
aparente concrete, avand tendinta de a le maximiza spre o viziune complexa, si totusi naiva
( vom detalia in despre dor), pe cand spiritul stiintific ameninta cu desfiintarea: „ Aparentele sunt
degradate in insasi existenta lor”.
Din perspectiva originii elementelor din care se constituie viziunile, mitul si ipoteza stiintifica
reprezinta structuri antagonice. In prim plan, mitul este constituit din elemente lirice, epice,
dramatice, o perspectiva circumstantiala, involuntara prin emotii: „Aceasta lume e in anume sens
o prelungire a trupului nostru”. Pe cand mitul tinde spre infinit, „spiritul stiintific izoleaza voit
lumea de om”, „substantele care se amesteca se si desfac fara ura si fara elan”, sugerand o
perspectiva nihilista.
Referitor la a doua categorie, miturile trans-semnificative, acestea sunt caracterizate de catre
autor ca fiind „ impunator dezvoltate” si ca „ ceea ce ele ne releveaza nu poate fi convertit in
termenii precisi ai unei semnificatii.” O trans-semnificatie reprezinta in fond o multitudine de
conceptii culturale colective. „ A incerca sa dezvelesti taina inseamna a introduce viermele
mortii sub coaja”.
„Miturile sunt plasmuiri de intentie revelatorie, si intaile mari manifestari ale unei culturi. In
aceasta calitate a lor, ele vor purta intotdeauna pecetea unor determinante stilistice: ele vor fi
modelate, interior, de categoriile abisale ale unui popor.” Aceasta secventa se refera la influenta
iminenta a unui popor asupra miturilor sale, cultura si manifestarile acestuia avand repercusiuni
evidente asupra miturilor.
Facand analogie la fenomenele optice, mitologia indica se afla intr-o relatie de reflexie-refractie
cu cea germana, prima ingloband o infinitate de simboluri intr-un spatiu infim, pe cand a doua isi
concentreaza esenta asupra unui concept vast, o divinitate.
In definitiv, mitologia este independenta de constiinta colectiva, avand o proprie existenta. Poate
fi considerata ADN-ul culturii. „Mitologia este in ordinea cronologica intaia mare intuchipare a
categoriilor abisale care alcatuiesc matricea stilistica a unui popor sau grup de popoare”.
Paragraf de legatura
Cat despre mitologia romana, esenta mitologiei trans-semnificativa poate fi reprezentata de
conceptele de dor, jale si urat, specifice culturii noastre. „Starea de dor e asa de particulara si asa
de mult impletita din nuante, incat de ea tin pana si vocala si consoanele insele ale cuvantului
dor. Asemenea cuvinte nu inseamna numai ceva, ci ele fac parte din ceea ce inseamna”, fiind o
paradigma a cuvantului insusi.
Despre dor
Intre dor si elementele lirice ale poporului romanesc se afla o relatie de interdependenta:„ In
cantecul nostru popular romanesc, in doina, in cantecul de dans, in bocete, substanta sonora e
alcatuita in mare parte din tonuri intermediare,imprecise, de staruitoare nuantare a starilor
sufletesti”. Inclinarea spre nuanta se face datorita substantei lirice a poeziilor traditionale
romanesti, dorul cantandu-se pentru el insusi, astfel capatand un sens multivalent.
Din punct de vedere al exprimarii poetice, procedeul de ipostazare al dorului facut de catre
spatiul romanesc, este realizat primar si subtil in acelasi timp si fereste poezia de doua grave
neajunsuri: de efuziunile sentimentalismului si de ariditatea alegorismului. Naivitatea colectiva si
specifica aduc puritate, apropiandu-se de viata si de trairile reale. Fiind indepartata de excesele
sentimentalismului, dar si de „desfraul sec si fara ecou al alegorismului , ca poezia bizantina de
pilda.”, poezia se diferentiaza de oricare alta.
Mai mult, dorul poate fi privit din perspectiva filosofiei existentiale. In acest articol, Blaga pune
la indoiala perspectiva lui Heidegger asupra esentei existentei umane. Acesta a ajuns sa o
defineasca prin termenul de „ingrijorare”, nefiindu-i accesibil cuvantul „dor”. „Dorul s-ar revela,
deci, ca ipostaza romaneasca a existentei umane”.
Antologic opiniei alterate de evenimentele istorice (razboi) circumstantiale ale lui Heidegger,
care are tendinta de a asocia existenta omului cu influente macabre, tinzand spre „nimic”, Lucian
Blaga exprima ideea de existenta ca „dor”, o aspiratie trans-orizontica care in intregime se scurge
spre „ceva”.
In concluzie, prin cele doua articole scrise de Lucian Blaga se explica concepte fundamentale ale
culturii romane si se diferentiaza aspecte aparent identice.