Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- 2020 -
TEMA NR. 1
TEMA NR. 2
Răspunderea patrimonială în dreptul fiscal este definită pornind de la concepte consacrate în
Teoria generală a dreptului: 1) răspunderea – obligație legală; 2) răspunderea - forță de constrângere
a statului; 3) răspunderea – penalitate.
1
Autorul A. Trăilescu, argumentează faptul că pentru încălcarea obligațiilor fiscale se aplică
răspunderea patrimonială care are o natură specială, deosebindu-se clar de răspunderea disciplinară,
contravențională sau penală.
Analizând cercetările în domeniu, consider că răspunderea patrimonială în domeniul
obligațiilor fiscale, deși are anumite particularități, nu este independentă de răspunderea civilă
delictuală, existând o punte de legătură între dreptul civil și dreptul fiscal.
Răspunderea patrimonială în legătură cu plata obligațiilor fiscale se regăsește în Codului
fiscal nr. 1163/1997 (art. 8, art. 153), care stipulează răspunderea organelor vamale și fiscale pentru
cauzarea de daune contribuabililor drept urmare a actelor/faptelor lor ilicite sau în consecința
actelor/faptelor ilicite ale funcționarilor sau ale altor angajați ai acestor organe.
În aceeaşi ordine de idei, având în vedere caracterul patrimonial al sancţiunilor, răspunderea
băncilor şi a întreprinderilor pentru încălcarea ordinii stabilite pentru decontări este definită drept
răspundere patrimonială.
Răspunderea patrimonială pentru obligațiile fiscale, întâlnită în doctrină sub denumirea de
răspundere fiscală, presupune din perspectiva contribuabililor – obligarea acestora la despăgubiri
pentru repararea pagubelor cauzate bugetului public prin neplata la scadență și cu vinovăție a
obligațiilor fiscale, iar din perspectiva statului și unităților administrativ-patrimoniale – obligarea
acestor subiecte de drept fiscal la nedăunarea contribuabililor pentru prejudiciile cauzate prin
încasarea nelegală a sumelor la buget și nerestituirea acestora.
Răspunderea fiscală este patrimonială, la fel ca răspunderea civilă, întrucât „se îndreaptă
împotriva patrimoniului persoanei răspunzătoare”, dar se distinge de răspunderea civilă prin faptul
că îndeplinește, pe lângă funcția reparatorie, și o funcție sancționatorie, de pedepsire a
contribuabilului care nu se conformează obligației de a-și plăti impozitele, taxele și contribuțiile
sociale.
Concluzionând, pot spune că aceste definiții sunt incomplete, întrucât privește răspunderea
fiscală patrimonială doar a contribuabilului, nu și a statului, respectiv a unităților administrativ-
patrimoniale. Pornind de la cele menționate anterior și sintetizând definițiile existente în doctrină
propunem propria definiție prin care răspunderea fiscală, fiind o ipoteză a răspunderii patrimoniale,
poate fi prezentată ca un raport juridic de obligații fiscale în care o persoană, numită debitor fiscal,
este datoare să repare paguba cauzată cu reacredință altei persoane, numită creditor fiscal.
Răspunderea juridică de natură patrimonială a reprezentantului legal are ca izvor faptul ilicit,
respective acțiunea de a declara terțului poprit că nu deține alte disponibilități bănești care să
permită stingerea creanțelor fiscale ale celui pe care îl reprezintă.
Sancțiunea de natură patrimonială îl obligă pe făptuitor la plata prejudiciului cauzat
fondurilor publice și constând din creanța fiscală principală, la care se adaugă întotdeauna și
accesoriile acesteia, dată fiind natura lor juridică de despăgubire.
TEMA NR. 3
Consider că soluția pronunțată de Tribunalul Ilfov cu privire la recursul formulat de către
Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov este legală și întemeiată, deoarece numitului S.B.
trebuia să i se comunice titlul de creanță fiscal ca acest act administrativ să devină titlu executoriu.
2
Conform art. 44 alin. 1 din Codul de Procedură Fiscală, actul administrativ fiscal trebuie
comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, astfel încât să poată fundamenta declanșarea în
mod valabil a executării silite.
Potrivit art. 45 din Codul de Procedură Fiscală privind opozabililatea actului adiministrativ
fiscal, dacă acesta nu a fost comunicat nu este opozabil numitul S.B. și nu produce niciun efect
juridic, așa cum reiese din soluția pronunțată de către Tribunalul Ilfov, și anume că titlul de creanță
fiscală nu a fost comunicat intimatului contestator.
Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent, însă dacă actul
administrativ fiscal nu a fost comunicat anterior numitului S.B., nu putem aduce în discuție
denumirea de titlu executoriu. (art. 141 din CPF)
Concluzionând, pot spune că soluția pronunțată de Tribunalul Ilfov este legală, având în
vedere aspectele menționate mai sus.
Bibliografie:
1. www.administrare.info.ro
2. Răspunderea patrimonială în dreptul fiscal, tatiana stahi
3. www.revista.universuljuridic.ro
4. Codul Fiscal
5. Codul de Procedura Fiscală