9.

Spunem că o faptă prevăzută de legea penală este săvârșită din culpă:

a. atunci când fapta constând într-o acțiune sau inacțiune intenționată produce un rezultat mai
grav, care se datorează culpei făptuitorului;
b. atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă;
c. atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale si, deși nu-l urmărește, acceptă
posibilitatea producerii lui.
10. Spunem că o faptă prevăzută de legea penală este săvârșită cu intenție depășită:
a. atunci când fapta constând într-o acțiune sau inacțiune produce un rezultat mai grav decât cel
dorit, care se datorează culpei făptuitorului;
b. atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă;
c. atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă
posibilitatea producerii lui.
11. Spunem că o faptă prevăzută de legea penală este săvârșită din culpă:
a. atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă,
b. atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, dar nici nu putea să îl prevadă:
c. atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei ca el
nu se va produce.
12. Prin conținutul legal al unei infracțiuni înțelegem:
a. totalitatea condițiilor cerute de lege în textul incriminator pentru ca o faptă să constituie o
anumită infracțiune;
b. totalitatea condițiilor cerute de lege în textul incriminator cu privire la latura obiectivă și latura
subiectivă a infracțiunii;
c. totalitatea condițiilor cerute de lege în textul incriminator cu privire la obiectul și subiectul
infracțiunii ca factori preexistenți.
13. Prin conținutul constitutiv al unei infracțiuni înțelegem:
a. totalitatea condițiilor cerute de lege în textul incriminator cu privire la latura obiectivă și latura
subiectivă a infracțiunii;
b. numai totalitatea condițiilor cerute de lege în textul incriminator cu privire la locul și timpul
săvârșirii infracțiunii;
c. totalitatea condițiilor cerute de lege în textul incriminator cu privire la latura subiectivă a unei
infracțiunii.
14. Spunem că o infracțiune are un conținut simplu atunci când:
a. infracțiunea poate fi săvârșită de orice persoană;
b. norma de incriminare prevede doar condițiile necesare pentru existența infracțiunii într-o
singură variantă;
c. infracțiunea poate fi săvârșită numai de un subiect care are anumită calitate.
15. O infracțiune are un conținut integral sau tipic atunci când:
a. legea penală nu sancționează tentativa acelei infracțiuni;
b. legea penală prevede toate condițiile ce alcătuiesc conținutul juridic al acelei infracțiuni;
c. legea penală sancționează și actele pregătitoare la acea infracțiune, asimilându-le cu tentativa.
(atipic)
16. O infracțiune are un conținut agravat sau calificat atunci când:
a. legea penală sancționează la acea infracțiune și actele pregătitoare, pe care le asimilează cu
tentativa;
b. pe lângă condițiile necesare existenței acelei infracțiuni în configurația tipică sau de bază,
legea prevede și unele circumstanțe de agravare sau calificare;
c. este săvârșită de un infractor recidivist.
17. O infracțiune are un conținut atenuat atunci când:
a. este pedepsită cu amendă penală;
b. este pedepsită cu închisoare de până la un an;
c. datorită existenței, în norma de incriminare, a unor condiții de ordin obiectiv sau subiectiv,
infracțiunea prezintă un pericol social mai redus în raport cu o altă normă care disciplinează
aceleași relații sociale.
18. O infracțiune are un conținut complex atunci când:
a. în conținutul său intră, ca element constitutiv, o acțiune sau inacțiune care constituie, prin ea
însăși, o faptă prevăzută de legea penală;
b. în conținutul său intră, ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care
constituie, prin ea însăși, o faptă prevăzută de legea penală;
c. cuprinde în conținutul său o variantă simplă și o variantă sau mai multe agravate.
19. Obiectul juridic al unei infracțiuni îl constituie:
a. numai relațiile sociale vătămate sau periclitate prin săvârșirea acțiunii/inacțiunii ilicite;
b. bunul sustras sau distrus de infractor:
c. instrumentele folosite de infractor la comiterea unui furt prin efracție.
31. Principiul activității legii penale presupune:
a. faptul că legea penală nu poate pedepsi decât acțiunile sau inacțiunile pe care le-a prevăzut
mai înainte de a fi săvârșite, ca infracțiuni;
b. faptul că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii penale;
c. faptul că legea penală este activă (adică se aplică) între momentul intrării în vigoare și
momentul ieșirii din vigoare.
32. Intrarea în vigoare a legii penale are loc:
a. în momentul adoptării ei de către Parlament;
b. în momentul promulgării de către președintele țării;
c. la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară,
prevăzută în textul ei.
33. Intrarea în vigoare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului care conține norme
penale pentru reglementarea unor relații de apărare socială are loc:
a. la data depunerii ei la camera competentă a Parlamentului spre aprobare;
b. la data publicării în Monitorul Oficial al României, sub condiția cumulativă a depunerii
prealabile la camera competentă a Parlamentului spre aprobare;
c. la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
34. Care din modalitățile mai jos menționate reprezintă un procedeu legislativ prin care o
lege penală este scoasă din vigoare printr-o altă lege penală:
a. abrogarea;
b. modificarea legii penale;
c. desuetudinea.
35. Principiul neretroactivității legii penale presupune:
a. că o lege penală se aplică faptelor săvârșite cât timp este în vigoare;
b. că, deși o lege penală a ieșit din vigoare. ea continuă să fie aplicată faptelor săvârșite în timpul
cât a fost în vigoare,
c. că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de
legea nouă.
36. În scopul succesiunii legilor penale in timp, principiul aplicării legii mai favorabile se
aplică:
a. până la judecarea definitivă a cauzei;
b. după judecarea definitivă a cauzei;
c. și în cazul pedepselor rămase definitive și executate.
37. Principiul ultraactivității legii penale este incident:
a. în cazul aplicării legii penale active;
b. în cazul aplicării legii penale temporare:
c. în cazul aplicării legii penale excepționale.
41. În baza principiului teritorialității, legea penală română aplică:
a. infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României;
b. infracțiunilor săvârșite de cetățenii români în străinătate;
c. infracțiunilor comise pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în
România.
42. O infracțiune se consideră săvârșită pe teritoriul României:
a. atunci când un cetățean străin săvârșește în străinătate o infracțiune contra statului român;
b. atunci când un cetățean străin săvârșește o infracțiune în străinătate, dar se află de bunăvoie pe
teritoriul României;
c. atunci când pe o navă sub pavilion românesc s-a efectuat un act de executare, de instigare sau
de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracțiunii.
43. În care dintre situațiile de mai jos se consideră că o faptă infracțională a fost comisă pe
teritoriul României:
a. o faptă infracțională începută în țară, dar finalizată în străinătate;
b. o faptă infracțională începută în străinătate, dar finalizată în România;
c. o faptă infracțională comisă de o persoană juridică cu sediul în România, în străinătate.
44. În reglementarea aplicării legii penale în spațiu, legiuitorul noului Cod penal și-a
însușit:
a. teoria actului celui mai important;
b. teoria rezultatului;
c. criteriul ubicuității.
45. În cazul în care un cetățean român comite acte de executare ale unei tentative
pedepsibile atât pe teritoriul țării noastre cât și pe cel al unui stat vecin unde este prins,
acesta:
a. va putea fi tras la răspundere penală pentru tentativă potrivit legii penale române în baza
principiului teritorialității legii penale;
b. va putea fi tras la răspundere penală, dar nu în baza principiului teritorialității, ci a principiului
personalității, deoarece a fost prins pe un teritoriu străin;
c. nu va putea fi tras la răspundere penală de autoritățile române. deoarece a fost prins pe
teritoriul altui stat.
46. In care dintre situațiile de mai jos, legea penală română se aplică infracțiunilor
săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român, în baza principiului
personalității legii penale, chiar dacă infracțiunea săvârșită este prevăzută numai în legea
penală română:
a. când fapta săvârșită de cetățeanul român în străinătate este prevăzută și pedepsită de legea
noastră penală cu pedeapsa detențiunii pe viață;
b. când fapta săvârșită de cetățeanul român în străinătate este prevăzută și pedepsită de legea
noastră penală cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 10 ani;
c. când fapta săvârșită de cetățeanul român în străinătate este prevăzută și pedepsită de legea
noastră penală cu o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.
47. Pentru ca legea penală română să se aplice infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului
țării noastre, de către un cetățean român sau o persoană juridică română, în baza
personalității legii penale, este suficient:
a. ca legea penală română, pentru infracțiunea săvârșită în străinătate, să prevadă pedeapsa
închisorii mai mare de 10 ani;
b. ca legea penală română, pentru infracțiunea săvârșită, să prevadă pedeapsa detențiunii pe
viață;
c. să existe și dubla incriminare.
48. Pentru infracțiunile săvârșite și sancționate în baza principiului personalității legii
penale, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale:
a. nu este necesară nicio autorizare din partea vreunui organ de stat;
b. este necesară autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă curtea de
apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat;
c. după caz, autorizarea poate fi dată și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
I.C.C.J.
47. Legitima apărare constituie:
a. o cauză justificativă;
b. o cauză de neimputabilitate;
c. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
48. Pentru ca o persoană să se afle în legitimă apărare, ea trebuie să săvârșească o faptă
prevăzută de legea penală pentru a înlătura:
a. un atac material, direct, imediat, injust și grav;
b. un atac material, direct, imediat și injust;
c. un atac material, direct și injust.
49. În cazul legitimei apărări, potrivit legii, atacul:
a. trebuie să pună în pericol persoana celui atacat;
b. trebuie să pună în pericol drepturile persoanei atacate sau un interes general;
c. trebuie să pună în pericol grav persoana atacată, o altă persoană, drepturile acestora sau un
interes general.
50. În care dintre situațiile mai jos enumerate poate exista legitimă apărare, fiind
îndeplinită condiția atacului:
a. atacul constă într-o amenințare verbală;
b. atacul este legitim;
c. atacul este îndreptat împotriva unui bun aparținând celui care săvârșește, în apărare, fapta
prevăzută de legea penală.
51. Riposta prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în cazul legitimei apărări:
a. constituie întotdeauna unica modalitate de înlăturare a atacului;
b. trebuie să fie anterioară atacului;
c. trebuie să fie necesară.
52. În cazul legitimei apărări, pericolul care se naște cu privire la valorile ocrotite de
legiuitor derivă:
a. numai dintr-un act conștient al atacatorului;
b. dintr-o întâmplare premergătoare atacului;
c. ca urmare a unor fapte săvârșite de persoane iresponsabile sau din partea unor animale.
53. Atunci când un atac vine din partea unei persoane despre care cel care se apără știe că
este iresponsabilă, iar pentru apărare săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, fapta
va fi considerată ca fiind săvârșită:
a. în legitimă apărare;
b. în stare de necesitate;
c. caz fortuit.
54. Atunci când împotriva unui atac periculos ripostează în apărare o altă persoană decât
victima agresiunii, aflată în preajmă, pentru a fi incidente dispozițiile instituției legitimei
apărări este necesar ca intre terțul intervenient și victima vizată prin atac:
a. să existe un grad de rudenie;
b. să existe o înțelegere prealabilă;
c. legea nu cere nicio condiție.
55. Riposta în cazul legitimei apărări, conform legii, trebuie să fie îndreptată:
a. împotriva bunurilor agresorului;
b. împotriva vieții, sănătății sau libertății agresorului;
c. împotriva membrilor de familie ai agresorului.
56. Dacă cel atacat în condițiile legitimei apărări ripostează in apărare, dar lovește din
eroare, ce nu-i poate fi imputabilă, o altă persoană căreia îi vatămă grav integritatea
corporală, acesta va beneficia:
a. de dispozițiile privind legitima apărare;
b. de dispozițiile privind eroarea de fapt;
c. numai de circumstanța atenuantă a provocării, urmând să răspundă pentru fapta de vătămare
corporală gravă. ?
57. Starea de necesitate constituie:
a. o cauză justificativă;
b. o cauză de neimputabilitate;
c. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
58. Spre deosebire de legitima apărare, o acțiune de salvare in cazul stării de necesitate
trebuie să se declanșeze ca urmare a unui pericol:
a. grav și iminent;
b. imediat;
c. iminent.
59. În cazul stării de necesitate, pericolul imediat este generat de:
a. o simplă întâmplare;
b. un atac al unei persoane fizice conștiente;
c. o răzbunare.
60. Pentru existența stării de necesitate, pericolul ce trebuie înlăturat trebuie să fie:
a. direct și injust;
b. iminent;
c. imediat.
61. Nu se află în stare de necesitate:
a. persoana care, în momentul când a săvârșit fapta prevăzută de legea penală ca unică modalitate
de salvare. și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut
produce dacă pericolul nu era înlăturat;
b. persoana care, în momentul când a săvârșit fapta prevăzută de legea penală ca unică
modalitate de salvare, nu și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-
ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat;
c. persoana care, în momentul când a săvârșit fapta prevăzută de legea penală ca unică modalitate
de salvare, și-a dat seama că va produce o pagubă mai mică.
62. Când pericolul imediat a fost declanșat de fenomene ale naturii, repararea prejudiciului
cauzat prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală în cazul stării de necesitate revine:
a. persoanei care a acționat în stare de necesitate;
b. persoanei în favoarea căreia s-a acționat;
c. statului.
63. Fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate nu constituie
infracțiune deoarece:
a. este justificată;
b. este socialmente utilă;
c. este morală.
64. În care dintre situațiile de mai jos sunt îndeplinite condițiile stării de necesitate:
a. fapta prevăzută de legea penală săvârșită în acțiunea de salvare nu era singurul mijloc de a
înlătura pericolul;
b. fapta prevăzută de legea penală este săvârșită de o persoană care nu avea obligația de a
înfrunta pericolul;
c. fapta prevăzută de legea penală este săvârșită de o persoană care avea obligația să înfrunte
pericolul.
65. În cazul stării de necesitate, pericolul trebuie să amenințe:
a. viața celui care acționează în acțiunea de salvare;
b. integritatea corporală sau sănătatea celui care acționează în acțiunea de salvare;
c. un bun al persoanei în favoarea căreia se desfășoară acțiunea de salvare.
66. În care dintre situațiile mai jos menționate sunt îndeplinite condițiile stării de
necesitate:
a. atunci când acțiunea de salvare prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală nu constituia
unicul mijloc de înlăturare a pericolului imediat;
b. atunci când persoana care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală ca unic mijloc de salvare
nu a pricinuit urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat;
c. atunci când persoana care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală avea obligația de a
înfrunta pericolul.