Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr.

Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

CURSUL NR.1
Noţiuni introductive

1.1. Noţiunea de drept civil

Dreptul civil reprezintă o ramură a dreptului privat care reglementează raporturile

patrimoniale şi personale nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi/sau juridice aflate pe
poziţie de egalitate juridică1.
Din definiţie reţinem următoarele elemente esenţiale:
– dreptul civil este o ramură de drept privat. O primă mare diviziune a dreptului este aceea
în drept public şi drept privat2. Dreptul public este alcă­tuit din ramurile de drept public
cum ar fi: drept constituţional3, drept administrativ, drept penal, drept financiar, drept
fiscal, drept internaţio­nal public ş.a. Dreptul privat este format din ramurile de drept
privat cum ar fi: drept civil, drept comercial, dreptul muncii, drept internaţional privat,
dreptul familiei ş.a. Distincţia între cele două mari diviziuni ale drep­tului se exprimă în
criteriile de delimitare a ramurilor de drept (calitatea subiectelor, caracterul normelor,
obiectul de reglementare, metoda de reglementare, specificul sancţiunilor şi principiile
care le guvernează). Astfel, unul dintre subiectele raportului juridic de drept public este
întot­deauna statul sau organisme aparţinând acestuia, în timp ce, în raportu­rile juridice
de drept privat pot avea calitate de subiect, persoanele fizice şi/sau persoanele
juridice. Majoritare pentru ramurile de drept public sunt normele juridice imperative
(norme juridice care pot fi onerative sau prohibitive şi care se caracterizează prin aceea că
nu permit derogarea de la acestea), spre deosebire de ramurile de drept privat unde
majoritare sunt normele juridice dispozitive (norme juridice care se împart în norme
juridice supletive şi norme juridice permisive, caracterizându-se prin aceea că permit
derogarea). Majoritare în ramurile de drept public sunt raporturile personale
nepatrimoniale, în timp ce, pentru ramurile de drept privat majoritare sunt raporturile
patrimoniale. Sancţiunile sunt de natură diferită, în funcţie de ramura de drept căreia îi
aparţine raportul juridic concret, astfel că, în dreptul civil, prin sancţiune se urmăreşte
re­stabilirea dreptului subiectiv încălcat care presupune încetarea acţiunilor ce aduc
atingere unui drept subiectiv civil. În măsura în care, astfel de acţiuni provoacă prejudicii,
obligaţia de a le repara, în dreptul penal sanc­ţiunea poate consta în amendă penală,

1 Pentru alte definiţii, a se vedea I.R. URS, Drept civil român. Teoria generală, Ed. Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2008,
p. 32.
2 Pentru dezvoltări, a se vedea M. NIEMESCH, Teoria generală a dreptului, Ed. Hamangiu, 2014, p. 28-29.
3 Pentru definiţia conceptului de drept constituţional, a se vedea M. SAFTA, Drept constituţional şi instituţii
politice. Vol. I. Teoria generală a dreptului constituţional. Drepturi şi libertăţi, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, 2016, p. 28-29.

1
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

pedeapsă privativă de libertate sau detenţie pe viaţă şi exemplele pot continua. În ceea ce
priveşte prin­cipiile, precizăm că toate ramurile de drept sunt guvernate de principiile
fundamentale ale dreptului românesc, de principiile fundamentale ale fie­cărei ramuri de
drept şi de principiile specifice instituţiilor proprii fiecărei ramuri de drept.

– obiectul de reglementare al dreptului civil îl reprezintă raporturile patrimo­niale şi

raporturile personale nepatrimoniale.

Raporturile patrimoniale sunt raporturile ce pot fi exprimate pecuniar. Ele se clasifică în

două categorii:

a) raporturile reale, care se caracterizează prin aceea că au în conţinutul lor dreptul de

proprietate sau un alt drept real (dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie,
dreptul de superficie, dreptul de servitute4 ş.a.);

b) raporturile obligaţionale care se caracterizează prin aceea că au în conţinutul lor un

drept de creanţă5.

Raporturile personale nepatrimoniale reprezintă acele raporturi care nu pot fi exprimate

pecuniar. Ele se clasifică în trei categorii:

a) raporturi privind existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei fizice, care se

caracterizează prin faptul că au în conţinutul lor drepturi nepatrimoniale cum ar fi:
dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică ş.a.;

b) raporturi privind identificarea persanei fizice6 şi/sau persoanei juridice7 care se

caracterizează prin aceea că au în conţinutul lor drepturi nepatrimoniale cum ar fi:
dreptul la nume, dreptul la domiciliu etc. (pentru persoana fizică) dreptul la denumire,
dreptul la sediu etc. (pentru persoana juridică);

c) raporturi ce decurg din creaţia intelectuală, adică acele raporturi juridice care au în
conţinutul lor drepturi personale nepatrimoniale asupra creaţiei intelectuale cum ar fi:

4 Pentru definiţiile dezmembrămintelor dreptului de proprietate a se vedea I.R. URS, P.E. ISPAS, Drept civil. Drepturile reale
principale, Ed. Hamangiu, 2013, p. 209-234.
5 Prin prisma noilor reglementări raportul juridic obligaţional se identifică cu însăşi obligaţia civilă, astfel, „obligaţia civilă
reprezintă acel raport juridic în baza căruia debitorul este ţinut să procure o prestaţie care, în caz de neîndeplinire, poate face
apel la forţa de constrângere a statului”, a se vedea I.R. URS, P. E. ISPAS, Drept civil. Teoria obligaţiilor, Ed. Hamangiu, 2015, p. 3.
6 Pentru dezvoltări, a se vedea D. CIOCHINĂ, Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, 2014, p. 28 şi urm.
7 Pentru dezvoltări, a se vedea D. CIOCHINĂ, op. cit., p. 117-119.

2
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

dreptul la calitatea de autor al unei opere literare, artistice sau ştiinţifice8, dreptul la
calitatea de inventator9 ş.a.

– calitatea subiectelor. Pot fi subiecte de drept civil persoana fizică – subiect individual,
adică omul privit în individualitatea sa şi persoana juridică – subiect colectiv de drept, care
se caracterizează prin organizarea de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat
realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general;

– metoda de reglementare a dreptului civil o reprezintă egalitatea juridică a subiectelor

raporturilor juridice civile, în sensul că voinţa niciuneia dintre părţile raportului juridic civil
nu se subordonează voinţei celeilalte părţi.

Termenul de „drept civil” este susceptibil şi de alte înţelesuri după cum urmează:

– dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor juridice adoptate de organele statului în

scopul reglementării relaţiilor dintre oameni10. Ansamblul acestor norme desemnează
dreptul civil ca ramură de drept. Dreptul obiectiv se distinge de dreptul pozitiv în sensul că
acesta din urmă este format din totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment
dat. Aşadar distincţia între cele două noţiuni este dată de dinamica dreptului;

– dreptul subiectiv reprezintă prerogativa (posibilitatea) unei persoane de a avea o anumită

conduită (în sensul de a-şi exercita drepturile prevăzute şi ocrotite de dreptul obiectiv) şi
de a pretinde unei alte persoane (persoana obligată) să aibă un comportament
corespunzător dreptului său. În acest caz, dreptul este definit în raport cu subiectul său11;

– dreptul civil ca ramură a ştiinţei juridice12 care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca
ramură de drept (adică dreptul obiectiv);

8 I. MACOVEI, Tratat de drept al proprietăţii intelectuale, Ed. C.H. Beck, 2010, p. 419.
9 Potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în M. Of. nr. 613 din 19 august 2014,
inventatorul este persoana care a creat invenţia.
10 Pentru dezvoltări, a se vedea I.R. URS, op. cit., p. 23-24;
11 I.R. URS, op. cit., p. 24.
12 „Ştiinţele juridice alcătuiesc un subsistem în cadrul ştiinţelor sociale, având ca obiect de studiu statul şi dreptul, legităţile
obiective ale existenţei şi evoluţiei statului şi dreptului, formele concret-istorice ale statului şi dreptului, corelaţiile cu diferite
componente ale realităţii sociale, instituţiile juridice, domeniile relaţiilor sociale supuse reglementării juridice, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, participarea oamenilor la circuitul juridic, ca titulari de drepturi şi obligaţii juridice”,
I.R. URS, C. TODICĂ, Drept civil. Teoria generală, Ed. Hamangiu, 2015, p. 3-4.

3
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

– ramură de drept civil, parte a sistemului de drept unitar din România. Noul Cod civil13
consacră ideea unificării dreptului civil cu dreptul comercial şi conceperea unui drept
privat unitar14.

1.2. Rolul şi principiile dreptului civil

În sistemul de drept românesc, dreptul civil îndeplineşte un rol important ce poate fi dedus cu
uşurinţă din contribuţia pe care normele juridice de drept civil o au cu privire la ocrotirea valorilor
sociale reflectate în drepturile patrimoniale şi drepturile personale nepatrimoniale ale
persoanelor fizice şi juridice pe de o parte, iar pe de altă parte din aportul său substanţial la
formarea unei conştiinţe juridice corecte pe fondul asigurării respectării şi întăririi moralei, fiind
un adevărat garant al acestor valori.

Ca ramură de drept, rolul dreptului civil în sistemul de drept românesc, dobândeşte

importanţă şi prin prisma funcţiei sale de drept comun, exprimată în posibilitatea acestuia,
recunoscută de lege, de a împrumuta normele sale juridice şi altor ramuri de drept dacă acestea
nu au norme proprii. În acest sens, art. 2 alin. (2) C. civ. dispune: „Prezentul cod este alcătuit
dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se
referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale” (s.n.).

Dreptul civil, ca şi în cazul altor ramuri de drept, aşa cum deja am arătat, este guvernat de trei
categorii de principii (idei de bază):

– principiile fundamentale ale dreptului românesc;

– principiile fundamentale ale dreptului civil;

– principiile specifice instituţiilor de drept civil.

Ceea ce deosebeşte cele trei categorii de principii este sfera lor de aplicare.

Astfel, principiile din prima categorie au sfera de aplicare cea mai întinsă, deoarece se regăsesc
la baza întregului drept românesc. Dreptul civil este parte din dreptul românesc astfel încât, în
mod firesc, aceste principii se regăsesc şi la baza dreptului civil. Din această categorie fac parte:
principiul egalităţii în faţa legii, principiul legalităţii, principiul separaţiei puterilor în stat,
principiul democraţiei ş.a.

13 Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009, publicată în M. Of nr. 409 din 10 iunie 2011.
14 M. ULIESCU (coord.), Noul Cod civil. Studii şi comentarii. Vol. I, Cartea I şi Cartea a II-a (art. 1-534), Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, p. 31 şi urm.

4
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

Principiile fundamentale ale dreptului civil au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că
ele guvernează doar ramura dreptului civil. Totuşi, prin prisma funcţiei dreptului civil de drept
comun, aceste principii îşi pot extinde aplicarea şi în alte ramuri de drept. Fac parte din această
categorie: principiul proprietăţii, principiul egalităţii în faţa legii civile, principiul bunei credinţe,
principiul îmbinării intereselor personale cu interesele generale, principiul garantării şi ocrotirii
drepturilor subiective civile.

Principiul proprietăţii se desprinde atât din dispoziţiile art. 44 alin. (2)15 din Constituţie16 cât şi
din dispoziţiile Codului civil care consacră întreg Titlul II din Cartea a III-a, proprietăţii private
(art. 555-692). Prin dispoziţiile mai sus evocate, Codul civil reglementează conţinutul, întinderea,
stingerea dreptului de proprietate privată, apărarea dreptului de proprietate privată precum şi
formele proprietăţii private.

Principiul egalităţii în faţa legii civile este o consecinţă a principiului fundamental al dreptului
românesc – egalitatea în faţa legii astfel cum este reglementat în dispoziţiile art. 16 din
Constituţiei17. Principiul egalităţii în faţa legii civile se desprinde din întreaga materie
reglementată de Codul civil, în acest spirit. Cu titlu de exemplu, invocăm art. 30 C. civ. care, în
materia capacităţii civile a persoanei fizice stabileşte regula potrivit căreia capacitatea civilă a
persoanei fizice nu poate fi influenţată de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, vârstă, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică,
sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de

15 Art. 44 alin. (2) din Constituţie dispune: „(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent
de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate
din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală”. În prezent, străinii, apatrizii şi
persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în temeiul art. 6 din Legea nr. 312/2005 privind
dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele
juridice străine, publicată în M. Of. nr. 1008 din 14 noiembrie 2005. Articolul 6 dispune: „(1) Cetăţeanul străin, apatridul şi
persoana juridică aparţinând statelor terţe pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile reglementate prin
tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate. (2) Cetăţeanul străin, apatridul şi persoana juridică aparţinând statelor terţe nu
pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţii mai favorabile decât cele aplicabile cetăţeanului unui stat
membru şi persoanei juridice constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru”.
16 Constituţia României a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată
în M. Of. nr. 767 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea
denumirilor şi dându-se o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156). Legea de revizuire a Constituţiei
României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 -19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29
octombrie 2003, data publicării în M. Of. nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie
2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18 -19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei
României. În forma iniţială, Constituţia României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a
intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
17 Art. 16 din Constituţie dispune: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii. (2) Nimeni nu
este mai presus de lege. (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele
care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea
acestor funcţii şi demnităţi. (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele
legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale”.

5
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

cultură, precum şi orice altă situaţie similară. Aşadar, principiul egalităţii în faţa legii civile exprimă
regula de bază în conformitate cu care, legea civilă se aplică în mod egal tuturor subiectelor de
drept civil, fără nicio deosebire.

Principiul bunei-credinţe este consacrat prin dispoziţiile art. 14 alin. (1)18 C. civ. atât în privinţa
persoanei fizice cât şi a persoanei juridice.

Mai mult decât atât, în alin. (2)19 al aceluiaşi articol se instituie şi o prezumţie20 legală relativă
a bunei-credinţe, prezumţie care datorită caracterului său relativ, poate fi înlăturată prin proba
contrară.

Principiul îmbinării intereselor personale cu interesele generale, reprezintă acea regulă de bază
în conformitate cu care subiectele de drept civil îşi pot exercita drepturile subiective civile în
limitele legii, fără să afecteze exerciţiul drepturilor subiective civile aparţinând altor persoane
fizice şi/sau juridice. În acest sens, în privinţa persoanelor fizice ca subiecte de drept civil, pot fi
invocate dispoziţiile art. 11 C. civ. care interzic în mod expres, orice derogare prin convenţie sau
act juridic unilateral de la ordinea publică sau bunele moravuri, art. 15 C. civ.21 care
reglementează abuzul de drept, iar în privinţa persoanelor juridice ca subiecte de drept civil,
art. 187 C. civ.22 care enumerând elementele constitutive ale persoanei juridice, stabileşte că
scopul acesteia trebuie să fie licit şi moral, în acord cu interesul general.

Principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile este consacrat expres în:

– Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice23 care în art. 26 stabileşte că „Toate
persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la ocrotire din partea
legii. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze
tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de

18 Art. 14 alin. (1) C. civ. dispune: „Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute
obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri”.
19 Art. 14 alin. (2) C. civ. dispune: „Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară”.
20 „Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt
necunoscut” (s.n.) (art. 327 C. proc. civ.). Prezumţiile pot fi legale sau judiciare. În funcţie de modul în care pot fi sau nu răsturnate
prin proba contrarie, prezumţiile legale se împart în prezumţii legale absolute şi prezumţii legale relative şi judiciare. Astfel, în
timp ce prezumţiile legale sunt instituite prin lege, prezumţiile judiciare sunt lăsate la lumina şi înţelepciunea judecătorului, şi pot
fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori (art. 329 C. proc. civ.).
21 Art. 15 C. civ. dispune: „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv
şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”.
22 Art. 187 C. civ. dispune: „Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu,
afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general”.
23 Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice a fost adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a
Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. A intrat în vigoare la 23 martie 1976, conform art. 49, pentru toate dispoziţiile cu excepţia
celor de la art. 41, acestea din urmă intrând în vigoare la data de 28 martie 1974. România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974
prin Decretul nr. 212 publicat în B. Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

6
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau
socială, avere, naştere sau întemeiate pe orice altă împrejurare.”;

– Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale 24 care prin

dispoziţiile sale cuprinse în art. 14 stabileşte că drepturile şi libertăţile recunoscute prin
această Convenţie trebuie să fie asigurate fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex,
rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau
socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie;

– Constituţia României prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) care dispune: „România este un stat
de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”, art. 18 care dispune: „(1)
Cetăţeni străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a
persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. (2) Dreptul de azil se
acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor
internaţionale la care România este parte”, art. 2125 care reglementează accesul liber la
justiţie, reprezentând pentru principiul pe care îl analizăm, un veritabil mijloc de garanţie
a drepturilor subiective;
– Codul civil care prin dispoziţiile art. 26 dispune: „Drepturile şi libertăţile civile ale
persoanelor fizice, precum şi drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt
ocrotite şi garantate de lege”.

24 Convenţia pentru apărare drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului a fost semnată la data de 4 noiembrie 1950 la Roma şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. În
timp, Convenţia a fost completată prin Protocoale succesive, ultimul fiind Protocolul nr. 14 din 13 mai 2004, semnat la
Strasbourg. România a ratificat Convenţia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994 (ratifică
Primul protocol adiţional la convenţie, încheiat la Paris la data de 20 martie 1952, Protocolul atribuind Curţii Europene a
Drepturilor Omului competenţa de a da avize consultative, încheiat la Strasbourg la 6 mai 1963, Protocolul recunoscând anumite
drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în convenţie şi în primul Protocol adiţional la convenţie, încheiat la Strasbourg
la 16 septembrie 1963, Protocolul privind abolirea pedepsei cu moartea, încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, Protocolul la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984,
Protocolul la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiat la Roma la 6 noiembrie 1990)
şi a fost modificată succesiv prin: Legea nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului nr. 11 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la restructurarea mecanismului de control stabilit prin convenţie,
încheiat la Strasbourg la 11 mai 1994, publicată în M. Of. nr. 147 din 13 iulie 1995, Legea nr. 33/1999 referitor la ratificarea
Acordului european privind persoanele participante la proceduri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, adoptat la
Strasbourg, la data de 5 martie 1996, publicată în M. Of. nr. 88 din 2 martie 1999, Legea nr. 345/2004 pentru aprobarea retragerii
rezervei formulate de România la art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată
la Roma la 4 decembrie 1950, publicată în M. Of. nr. 668 din 26 iulie 2004, Legea nr. 39/2005 privind ratificarea Protocolului
nr. 14 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, cu
privire la modificarea sistemului de control al Convenţiei, adoptat la Strasbourg la 13 mai 2004, publicată în M. Of. nr. 238 din 22
martie 2005.
25 Art. 21 din Constituţie dispune: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi
la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.

7
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

Principiile specifice diferitelor instituţii de drept civil au o sferă de aplicare şi mai restrânsă
decât în cazul principiilor fundamentale ale dreptului civil, în sensul că acestea stau la baza doar
a unei instituţii a dreptului civil.

Dreptul civil ca ramură de drept este alcătuit din mai multe instituţii juridice. Aşadar, corelaţia
dintre dreptul civil ca ramură de drept şi oricare dintre instituţiile sale juridice, este de genul
întreg-parte. Instituţiile juridice reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează
anumite categorii de relaţii sociale, ceea ce generează categorii distincte de raporturi
juridice. Sunt instituţii de drept civil, de exemplu: raportul juridic civil, aplicarea legii civile în timp,
aplicarea legii civile în spaţiu, actul juridic civil, obligaţiile, dreptul de proprietate, succesiunea
ş.a.

Dintre principiile specifice instituţiilor de drept civil amintim:

– principiul consensualismului care guvernează instituţia privind forma actului juridic civil;

– principiul neretroactivităţii legi şi principiul aplicării imediate întâlnite în materia aplicării

legii civile în timp;

– principiul forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii care

guvernează efectele actului juridic civil;

– principiul retroactivităţii, principiul repunerii în situaţia anterioară şi principiul anulării

actului subsecvent ca efect al anulării actului iniţial, principii care guvernează efectele
nulităţii;

– principiul proximităţii gradului de rudenie care este specific devoluţiunii (moştenirii) legale
ş.a.

În concluzie, cele trei categorii de principii ce stau la baza dreptului civil se deosebesc doar
prin întinderea sferei lor de aplicare astfel încât orice instituţie de drept civil se supune nu doar
principiilor specifice acelei instituţii juridice ci şi principiilor fundamentale ale dreptului civil
precum şi principiilor fundamentale ale dreptului românesc. Concluzia este relevantă în materia
aplicării legii atunci când bunăoară să presupunem că pentru o anumită situaţie de fapt nu există
reglementare, nici principii speciale, iar principiile fundamentale ale dreptului civil nu rezolvă
problema astfel încât se poate apela la principiile fundamentale ale dreptului românesc.

8
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

Aplicaţii

Întrebări de verificare a cunoştinţelor

1 Care sunt criteriile de delimitare a ramurilor de drept public de ramurile de drept privat?

2. Definiţi dreptul civil. Analizaţi obiectul, metoda de reglementare şi subiectele dreptului

civil.

3. Definiţi şi clasificaţi raporturile juridice patrimoniale.

4. Definiţi şi clasificaţi raporturile juridice nepatrimoniale.

5. Analizaţi comparativ dreptul obiectiv şi dreptul pozitiv.

6. Ce se înţelege prin sintagma dreptul civil este drept comun?

7. Definiţi noţiunea de principiu. Care sunt categoriile de principii care stau la baza
dreptului civil? Prin ce se deosebesc aceste categorii?

8. Analizaţi principiile fundamentale ale dreptului civil.

Teste grilă

1. Dreptul civil este:

a. o ramură de drept privat;
b. o ramură de drept public;
c. o ramură de drept.
2. Reprezintă criterii de delimitare a ramurilor de drept public de ramurile de drept privat:
a. numai calitatea subiectelor şi metoda de reglementare;
b. numai obiectul de reglementare;
c. şi specificul sancţiunilor.
3. Majoritare pentru ramurile de drept public sunt:
a. raporturile personale nepatrimoniale;
b. raporturile patrimoniale;
c. normele juridice dispozitive.
4. Dreptul obiectiv reprezintă:
a. totalitatea actelor şi faptelor juridice;
b. totalitatea normelor juridice;
c. totalitatea normelor juridice în vigoare.
5. Dreptul pozitiv reprezintă:
a. totalitatea normelor juridice;
b. totalitatea actelor de aplicare;

9
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

c. totalitatea normelor juridice în vigoare.

6. Dreptul subiectiv civil reprezintă:
a. un principiu fundamental al dreptului civil;
b. posibilitatea unei persoane de a avea o anumită conduită şi de a pretinde persoanei
obligate să aibă o conduită corespunzătoare dreptului său;
c. posibilitatea unei persoane de a pretinde altei persoane o anumită conduită.
8. Obiectul dreptului civil este format din:
a. totalitatea raporturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale civile;
b. totalitatea drepturilor şi obligaţilor civile;
c. totalitatea actelor juridice civile.
9. Pot fi subiecte de drept civil:
a. numai persoanele fizice;
b. numai persoanele juridice;
c. atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice.
10. Poate fi subiect de drept civil:
a. şi o persoană fizică autorizată;
b. numai o persoană fizică;
c. şi o persoană juridică.
11. O societate profesională de avocaţi:
a. poate fi subiect de drept civil;
b. nu poate fi subiect de drept civil;
c. poate fi numai subiect de drept civil.
12. O societate comercială:
a. nu poate fi subiect de drept civil;
b. poate fi subiect de drept civil;
c. poate fi subiect de drept fiscal.
13. Domnul X este subiect de drept civil?
a. da, dacă cumpără un bun;
b. da în orice situaţie pentru că este persoană fizică;
c. nu în raportul născut cu privire la plata obligaţiilor fiscale.
14. Persoana fizică care achiziţionează un autoturism intrat în proprietatea statului ca urmare
a executării silite a proprietarului acestuia pentru neplata impozitelor datorate pe ultimii
5 ani:
a. este subiect de drept civil;
b. este subiect de drept fiscal;
c. nu este subiect de drept civil.
15. Persoana care plăteşte amenda penală la care a fost condamnat:
a. este subiect de drept civil;
b. nu este subiect de drept civil;
c. este subiect de drept penal.
16. Persoana condamnată penal care cumpără o casă:
a. este subiect de drept civil;
b. nu este subiect de drept civil;

10
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

c. este subiect de drept penal.

17. Egalitatea juridică a părţilor este:
a. un principiu fundamental al dreptului civil;
b. o metoda de reglementare specifică ramurilor de drept public;
c. o metodă de reglementare.
18. Metoda de reglementare pentru dreptul civil este:
a. egalitatea juridică a părţilor;
b. subordonarea juridică a uneia dintre părţi;
c. autoritatea legii.
19. Metoda de reglementare pentru dreptul civil constă în:
a. nesubordonarea subiectelor de drept civil faţă de organele statului cu care se află în
raport juridic;
b. respectarea legii de către subiectele de drept civil;
c. nesubordonarea voinţei unuia dintre subiectele raportului juridic civil, voinţei
celuilalt subiect.
20. Metoda de reglementare pentru ramurile de drept public constă în:
a. subordonarea voinţei uneia dintre părţile raportului juridic voinţei celeilalte părţi;
b. egalitatea în faţa legii penale;
c. respectarea Constituţiei.
21. Egalitatea juridică reprezintă:
a. o metodă de reglementare specifică dreptului civil;
b. egalitatea subiectelor de drept civil în faţa legii civile;
c. o metodă de reglementare specifică ramurilor de drept public.
22. Egalitatea juridică reprezintă o metodă de reglementare:
a. specifică dreptului civil nu şi dreptului familiei;
b. specifică dreptului muncii şi dreptului constituţional;
c. specific tuturor ramurilor de drept privat.
23. Raporturile patrimoniale:
a. sunt raporturi care pot fi exprimate pecuniar;
b. nu pot fi evaluate pecuniar;
c. sunt formate din raporturile reale şi raporturile obligaţionale.
24. Sunt raporturi civile nepatrimoniale:
a. raporturile reale;
b. raporturile obligaţionale;
c. raporturile privind identificarea persoanei juridice.
25. Sunt raporturi civile patrimoniale:
a. raporturile reale;
b. raporturile obligaţionale;
c. numai raporturile care au în conţinutul lor un drept de creanţă.
26. Sunt raporturi civile personale nepatrimoniale, raporturile:
a. reale;
b. obligaţionale;
c. privind identificarea persoanei fizice.

11
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

27. Sunt raporturi civile personale nepatrimoniale cele care au în conţinutul lor:
a. dreptul la viaţă;
b. un drept de creanţă;
c. un drept de uz.
28. Fac parte din categoria raporturilor civile nepatrimoniale, cele ce au în conţinutul lor:
a. dreptul la nume;
b. dreptul la denumire;
c. dreptul de proprietate.
29. Raporturile civile personal nepatrimoniale se împart în:
a. două categorii;
b. trei categorii;
c. cinci categorii.
30. Raporturile civile patrimoniale se împart în:
a. două categorii;
b. trei categorii;
c. cinci categorii.
31. Sunt raporturi civile patrimoniale cele care au în conţinutul lor:
a. un drept de uzufruct;
b. dreptul la calitatea de autor al unei opere literare;
c. un drept de creanţă.
32. Sunt raporturi civile patrimoniale cele care au în conţinutul lor:
a. numai un drept de creanţă;
b. un drept de superficie;
c. dreptul la calitatea de inventator.
33. Nu sunt raporturi civile nepatrimoniale, acelea care au în conţinutul lor:
a. dreptul la nume;
b. drepturi de creanţă;
c. dreptul de proprietate.
34. Dreptul civil ca ramură a ştiinţei juridice:
a. are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept;
b. este parte a sistemului de drept unitar din România;
c. este posibilitatea unei persoane de a avea o anumită conduită şi de a pretinde unei
alte persoane (persoana obligată) să aibă un comportament corespunzător dreptului
său.
35. Dreptul civil este drept comun deoarece:
a. poate împrumuta normele sale juridice şi altor ramuri de drept;
b. poate apela oricând şi în orice situaţii la normele juridice ce aparţin altor ramuri de
drept;
c. alte ramuri de drept pot apela la normele de drept civil.
36. Dreptul civil este guvernat:
a. şi de principiile fundamentale ale dreptului românesc;
b. numai de principiile fundamentale ale dreptului civil;
c. şi de principiile fundamentale ale dreptului civil.

12
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

37. Principiul proprietăţii este un principiu:

a. fundamental al dreptului românesc;
b. fundamental al dreptului civil;
c. specific materiei actelor juridice civile.
38. Egalitatea în faţa legii civile este:
a. un principiu specific deoarece guvernează materia efectelor actelor juridice civile;
b. un principiu fundamental al dreptului civil;
c. un principiu fundamental al dreptului românesc.
39. Reprezintă un principiu fundamental al dreptului românesc, principiul:
a. îmbinării interesului personal cu interesul general;
b. bunei-credinţe;
c. separaţiei puterilor în stat.
40. Sunt principii fundamentale ale dreptului civil:
a. principiul egalităţii în faţa legii civile şi principiul proprietăţii;
b. principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul legalităţii;
c. principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul democraţiei.
41. Sunt principii fundamentale ale dreptului românesc:
a. principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul legalităţii;
b. principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul democraţiei;
c. principiul îmbinării interesului personal cu interesele generale şi principiul legalităţii.
42. Sunt principii specifice unor instituţii de drept civil:
a. principiul egalităţii în faţa legii civile şi principiul consensualismului;
b. principiul neretroactivităţii legii şi principiul aplicării imediate a legii noi;
c. principiul relativităţii şi principiul bunei-credinţe.
43. Principiile fundamentale ale dreptului civil guvernează:
a. numai dreptul civil, nu şi instituţiile acestuia;
b. şi instituţiile dreptului civil;
c. şi dreptul românesc.
44. Principiile fundamentale ale dreptului românesc guvernează:
a. numai dreptul românesc nu şi instituţiile de drept civil;
b. numai dreptul civil nu şi instituţiile de drept civil;
c. atât dreptul civil cât şi instituţiile de drept civil.
45. Principiile specifice unei instituţii de drept civil:
a. stau la baza tuturor instituţiilor de drept civil;
b. guvernează doar acea instituţie de drept civil;
c. stau la baza întregului drept civil.
46. Între principiile fundamentale ale dreptului civil şi principiile specifice instituţiilor de drept
civil există o corelaţie de tip:
a. întreg – parte;
b. parte – întreg;
c. întreg – întreg.

13
Drept civil. Teoria general Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept, UTM

47. Principiul egalităţii în faţa legii civile este o regulă de:

a. drept potrivit căreia voinţa niciuneia dintre părţile raportului juridic civil nu se
subordonează voinţei celeilalte părţi;
b. drept potrivit căreia subiectele de drept civil sunt egale în faţa legii civile, fără
deosebire de sex, rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură sau origine socială;
c. conduită specifică dreptului civil.

14