HANUL ANCUTEI

Povestirea este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni asemănătoare cu cele

ale nuvelei (mai mari decât ale schiței și mai mici decât ale romanului), IN CARE
naratorul este și personaj, participant sau, cel puțin, martor la acțiunea relatată.
Hanul Ancutei a aparut in 1928 si are forma povestirii in rama deoarece noua
naratiuni de sine statatoare sunt incadrate intr-o alta naratiune, prin procedeul insertiei,
care utilizeaza formule spcifice si in care frumusetea deosebita a limbii si vraja stilului
in dezvaluirea sentimentelor, tainelor sufletesti, cadrul de legenda sunt elemente care
dau viata povestii.

Sadoveanu este un povestitor liric, reflectiv care imbina oralitatea stilului popular
cu eruditia livresca. Povestirea este la persoana I "am umblat"; "ne-am despartit";
"am pierdut"; "am venit"; "m-am imbracat"; "o asteptam" etc.

Tot limbajul din nuvela este protocolar, ceremonios, chiar ritualic:"stimate fete,
domnilor", "cinstiti prieteni". Toate personajele imprumuta acest limbaj (inclusiv
Sadoveanu). Intre limbajul personajului si cel al autorului nu este nici o diferenta
adancirea ideii de arhetip.

Titlul: Hanul – motivul central al povestirilor, situat la rascruce de drumuri, facand

astfel posibila intalnirea unor oameni foarte diferiti, dar si la rascruce de vremuri,
hangita Ancuta pastrand legatura cu timpul trecut prin asemanarea cu mama ei.
Prin cele doua elemente de continuitate, hanul si hangita, se face trecerea din universul
real in cel fictional, facilitandu-se astfel povestirea celor noua intamplari.
Hanul este vazut ca o cetate ”Asa ziduri ca de cetate , asa zabrele , asa pivnita~, este
umanizat, personificat si reactioneaza la miezul noptii,cand da tarcoale Satana. Hanul
este mitic, fabulos; el apartine legendei.
Este situat pe malul Moldovei, la o rascruce de drumuri si de destine, in afara
orasului.

Actiunea se petrece pe la jumatatea secolului XIX, intr-un timp mitic, atunci cand tara
era de un belsug nesfarsit, cu toamne extrem de bogate:
"rod in podgoriile din Tara �de jos,de nu mai aveau vierii unde sa puie mustul"...
Pe aici treceau mai multi calatori, cu carutele,si poposeau la hanul Ancutei pentru a se
odihni, pentru a manca si mai ales pentru a-si povesti viata plina de peripetii,in jurul
focului. Dorinta arzatoare de comunicare este un element unificator.
Povestirile se situează într-un plan al trecutului, principala lor caracteristică
fiind evocarea unei lumi apuse, a „celeilalte Ancuţe".

Personajele pot fi impartite in doua clase distincte:

naratorii:
a) Naratorul auctorial, acel „eu” care a auzit povestirile de la han si le repovesteste
pentru noi
b) Naratorii celor 9 povestiri, calatorii ce innopteaza la han fiindca „asa le sunt
sortii”: comisul Ionita, calugarul Gherman, Leonte zodierul, capitanul de mazili
Neculai Isac, Ienache corobcarul, ciobanul, negustorul Damian Cristisor, orbul/
rapsod si calic orb, matusa Salomia si Zaharia fantanarul
personajele propriu-zise ale celor noua povestiri: haiduci, domni, tigani…
Dincolo de acestea se remarca doua personaje deosebit de importante:
Comisul Ionita, cel care porneste sirul celor noua povestiri si se transforma intr-un
adevarat maestru de ceremonii, amintind mereu o povestire mult mai minunata pe care
vrea sa o spuna, dar care nu va fi auzita niciodata. Aceasta povestire constituie liantul
celor noua, naratorul ei intervenind la sfarsitul fiecareia pentru a capta atentia
auditoriului si a distribui rolul fiecarui povestitor
Ancuta, legatura cu traditia, cu timpul de odinioara, intretine buna dispozitie, mareste
suspansul amintind fapte auzite de la mama ei si accentueaza poezia universului evocat

Incipit fixează coordonatele spaţio-temporale, cadrul întâlnirii povestitorilor, „într-o

toamnă aurie", la Hanu Ancuţei. Interesul ascultătorilor este susţinut între povestiri de
promisiunea comisului Ioniţă de a spune „o poveste cum n-am mai auzit"
Inaintea inceperii povestirii propriu-zise se desfasoara un ritual complicat cu adanci
semnificatii simbolice: se creeaza o atmosfera propice povestirii prin descrierea
timpului, misterios, deschis povestirii – inserarea/ noaptea, si a spatiului, securizant,
ocrotitor, astfel incat nici o amenintare nu opreste sirul povestirilor, naratorii si
ascultatorii se aduna in jurul focului, element purificator, ciocnesc o ulcica de vin,
licoare bahica ce dezleaga limbile, in cinstea celor prezenti captandu-le astfel
bunavointa, este creat suspansul, asigurandu-si atentia auditoriului si abia apoi incepe
povestirea propriu-zisa sfarsita odata cu stingerea focului, cu disparitia luminii, de parca
o perdea este trasa peste cele povestite, pentru ca decorul sa fie schimbat si o alta piesa
sa prinda viata
Final: „Povestitorul lasa sa se inteleaga ca intreruperea povestilor si a petrecerii este
fortata de ceasul necurat si de semnele noptii. Iesirea din poveste si reintrarea in timpul
real se face prin poarta misterelor.” (Stefan Badea)

Hanu – Ancutei
Volum compus din 9 povestiri diferite, cu teme, motive si structuri autonome, apare in
1928.
Are structura mozaicata datorita celor noua povestiri cu tematica diversa:
Iapa lui Voda (relatia omului simplu cu stapanirea): Comisul Ionita povesteste o
intamplare din vremea lui Mihai Voda Sturza cand, aflat la han, intalneste un boier
caruia ii povesteste pricina pentru care merge sa-l vada pe Voda. Necajit ii spune ca, in
cazul in care nici Voda nu ii va face dreptate, il pofteste sa-i pupe iapa „nu departe de
coada”. Cand ajunge la domn, are surpriza de a descoperi ca boierul necunoscut este
tocmai Voda, care insa ii face dreptate
Haralambie (haiducia): Calugarul Gherman povesteste istoria haiducului
Haralambie, tatal sau, ucis de Gheorghie Leonardi, fratele sau, trimis de Voda Ipsilant.
Mai tarziu, macinat de remuscari, Gheorghie construieste in Iasi o biserica in cinstea
acestuia
Balaurul (dragostea): Leonte Zodierul povesteste cum, in copilaria sa, a vazut un
balaur rasarit din negurile unei furtuni. Boierul Nastasa Bolomir, casatorit pentru a treia
oara, dupa ce ucisese doua sotii, este invins de aceasta ultima tanara. Convins ca fata il
inseala, boierul vrea sa o ucida Leonte si tatal sau vor sa o avertizeze si o asteapta la
han, dar boierul, viclean, ii pandeste si cand cuconita Irina apare cu Alixandrel ii prinde.
Sunt salvati de un balaur de furtuna pe care toti banuiesc ca l-ar fi chemat tanara
dracusor.
Fantana dintre plopi (dragostea): Capitanul de mazili Neculai Isac se indragosteste
de o tigancusa, Marga, care insa fusese pusa de satra ei sa il atraga la fantana dintre
plopi pentru a-l jefui. Tanara isi da seama ca baiatul este sincer si il avertizeaza la timp
asupra capcanei, salvandu-i viata, desi ea stie ca va fi ucisa pentru tradare
Cealalta Ancuta (dragostea)
Judet al sarmanilor (haiducia)
Negustor lipscan (relatia cu alte culturi materiale si spirituale)
Orb sarac (relatia omului simplu cu stapanirea)
Istorisirea Zahariei Fantanarul (dragostea)

In povestirea " Fantana dintre plopi " care face parte din Hanul Ancutei, naratiunea
debuteaza cu evocarea reintalnirii dupa aproape un sfert de veac, la hanul Ancutei
(tinere), dintre comisul Ionita din Draganesti si capitanul Neculai Isac ( "un om ajuns
laarunteala dar care se tinea drept si sprinten pe cal" ). Cu mult mestesug scriitorul
prelungeste trecutul in prezent, stabilind o legatura dintre timpul real si cel legendar "iar
calaretul de pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departatele taramuri" .

Scriitorul ii pune fata in fata pe cei doi prieteni de o viata care se bucura de aceasta
intalnire, iar Ionita nu ezita al intreba pe Isac in ce imprejurari "a pierdut o lumina
oculara" ? Capitanul le povesteste cu tristete tot prin aceste locuri dar cu un sfert de
veac in urma a avut loc o intamplare naprasnica iar Dumnezeu l-a intors iar prin aceste
locuri care ii trezesc un sentiment de durere. Isac isi incpe povestirea ca pe o terapie
imporiva suferintei, dar constata uimit ca amintirile dureroase din tinerete ramasera la
fel de vii. Isac recunoaste ca in tinerete "era buiac si ticalos", iar Ionita ii confirma
numele de Don Juan moldov, evocandu-i viata aventuroasa si disponibilitatea erotica.
Fiind indragostit de o tanara tiganca, pe nume Marga capitanul va fi atacat intr-o noapte
de complici fetei cu scopul de a-l jefui. Deoarece Marga ii tradeaza pe tigani aceasta o
ucid si o arunca in fantana.

MOMENTELE SUBIECTULUI fantana dintre plopi

EXPOZIŢIUNEA
Într-o toamnă, Neculai Isac duce vinuri în ţinu¬tul Sucevei şi face popas la Hanu
Ancuţei. Plimbându-se călare pe malul râului Moldova, întâlneşte un grup de ţigani care
se scaldă. E întâmpinat de Hasanache, un bătrân cerşetor, care o alungă fără succes din
calea boierului pe Marga, o ţigăncuşă de optsprezece ani.

INTRIGA
Frumuseţea fetei îl tulbură şi le dă celor doi câte un ban de argint.

DESFĂŞURAREA ACŢIUNII
Fata îl caută la han a doua zi pentru a-i arăta ciuboţelele cumpărate cu banul primit.
Apoi tinerii petrec o noapte la fântâna dintre plopi şi îşi promit o nouă întâlnire de
dragoste la întoarcerea lui de la Paşcani, unde trebuia să-şi vândă marfa. A doua
întâlnire la fântână are un final tragic. îndrăgostită, fata îi mărturiseşte că Hasanache o
trimisese la han ca să-1 seducă, iar planul era ca ţiganii să-1 omoare şi sa-i ia banii de pe
marfă.

PUNCTUL CULMINANT
Deşi este conştientă că o vor omorî pentru că i-a trădat, fata îl avertizează asupra
pericolului. Tânărul fuge călare, scapă cu viaţă, dar o prăjină aruncată de urmăritori îi
scoate un ochi.

DEZNODĂMÂNTUL
Însoţit cu făclii de cărăuşii de la han care auziseră strigătele sale, revine la fântâna dintre
plopi, unde sângele proaspăt de pe colacul de piatră este semnul că fata fusese ucisă cu
cruzime şi aruncată în fântână.