Portret de adolescent

  Eu sunt o fata blanda cu parul intunecat ca o noapte fara stele, obrajii

pe care macii si-au revarsta risipa de culoare, ochii de smarald, pielea
de catifea si buzele de rubin.
   Viata mea este impodobita cu flori de veselie si cativa spini de
melancolie, dar ei nu ma intristeaza, ci ma fac sa trec de fiecare proba
destinului cu un zambet stralucitor si sa imi dau seama ca incercarile,
greutatile ma ajuta sa continui pe un drum lin ce va urma.
   In astfel de momente, mama, cu parul ei de aur si glasul cald ma
mangaie, parand o zana sau o floare din gradina vietii.
   Niciodata nu m-am gandit: "Cine sunt eu?", deoarece ma cunosc pe
mine insumi, stiu ce vreau, ce am nevoie si cum este sufletul meu: un
taram cu veselie, muzica si literatura, elemente care ma definesc. Desi
simt ca ocup un loc important in natura, ca sunt o parte din ea, nu ma
simt atat de mandra ca discul de aur incandescent, ce zambeste pe
bolta de azur sau ca blanda luna, mandra regina a noptii.
   Deseori, plang si bobite de margaritar cad din ochii mei, ce stralucesc
ca doua stele de fosfor. Cand tristetea ma copleseste, ma intreb: "De ce
veniti voi, lacrimilor? De ce existati? De ce oamenii nu pot trai fara voi?".
Raspunsul este simplu: atat pe mine, cat si pe fiecare fiinta, lacrimile ne
ajuta sa ne eliberam si sa fim in concordanta cu propriul suflet.
   Totusi, mai mult decat lacrimile, sunt mai frumoase rasetele si imi plac
mult. Ele dau muzicalitate fetei si exprima fericirea, rasunand ca
instrumente muzicale intr-o simfonie, o simfonie  a veseliei.
   Voi incerca sa raman mereu ceea ce sunt acum si sa fiu pentru
totdeauna o stea a bucuriei, alungand clipele de nostalgie cu magia unui
zambet senin ca o apa cristalina.