Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea, evaluarea,

cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor

obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea
cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția
financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora,
cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile
publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).

Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive, desenele din peșterile
rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și
mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc.

Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat și „arta ținerii socotelilor”, punctul de cotitură
reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Pacioli di Borgo acum mai bine de 500 de ani,
după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință și o artă în
urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității și plasării lor,
și totul de maniera ca afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc necesar.[1]

Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără sfârșit atât în ceea ce
privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate
și prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poți să pretinzi că știi totul.

Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din întreaga
lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații,
proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică - iar aceasta
este contabilitatea.

Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea "Contabilitate generală" din
1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:

a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea metodică și
ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și obligații, precum și modificările
determinate de rezultatele activității desfășurate;

b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a întreprinderii,
exercitarea permanentă a unui control;

c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de verificare, jurnale.

Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea,
evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a
rezultatelor obținute din activitatea presoanelor fizice și juridice […] trebuie să asigure înregistrarea
cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția
financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora,
cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile
publice și alți utilizatori.