Antibiotice folosite în terapia infecţiei

Antibiotice antibacteriene
Ia. Antibiotice care inhibă sinteza peptidoglicanului
 Antibiotice beta-lactamice
- structură chimică: conţin inelul beta-lactamic;
- mecanism de acţiune: se fixează pe enzime din membrana
citoplasmatică, proteine de legare a penicilinelor (PLP),
care inhibă sinteza peptidoglicanului în faza terminală;
- efect antibacterian: bactericide în perioada de multiplicare
exponenţială;
- mecanism de rezistenţă:
modificarea PLP prin mutaţie sau câştigarea de gene de
rezistenţă (ex la S.pneumoniae, respectiv S.aureus);
impermeabilitatea membranei externe sau eflux (ex la
P.aeruginosa);
sinteza de beta-lactamaze, cel mai frecvent întâlnită
(atât la bacterii gram-pozitive, cât şi gram-negative,
aerobe sau anaerobe).
 Antibiotice beta-lactamice (continuare)
1. Peniciline
 Biosinteză (produse de Penicilium notatum, P. chrysogenum)
- reprezentanţi: benzil-penicilina, fenoximetil-penicilina, procain-
penicilina, benzatin-penicilina;
- spectru antibacterian: coci şi bacili gram-pozitivi, coci gram-negativi,
spirochete, bacterii anaerobe cu excepţia Bacteroides fragilis.
 semisinteză
a. rezistente la penicilinaza stafilococică (grup M)
- reprezentanţi: meticilină, nafcilină, oxacilină, cloxacilină;
- spectru antibacterian: active în special pe stafilococi producători de
penicilinază.
b. aminopeniciline (grup A)
- reprezentanţi: ampicilină, amoxicilină, bacampicilină;
- spectru antibacterian: ~ cu peniciline de biosinteză, în plus active faţă de
unii bacili gram negativi (Haemophilus, Escherichia, Salmonella,
Shigella, Proteus mirabilis).
1. Peniciline (continuare)
semisinteză
c. peniciline cu spectru lărgit
- reprezentanţi:
• carboxipeniciline: carbenicilină, ticarcilină
• ureidopeniciline: azlocilină, mezlocilină, piperacilină
- spectru antibacterian: ~ cu aminopeniciline, în plus active faţă de Klebsiella,
Enterobacter, Serratia, Proteus indologeni, Pseudomonas.
d. peniciline asociate cu inhibitori de beta-lactamază
- reprezentanţi: ampicilină+sulbactam, amoxicilină+acid clavulanic,
ticarcilină+acid clavulanic, piperacilină+tazobactam
- Au apărut şi asocieri noi
- spectru antibacterian: specii din genurile Staphylococcus, Neisseria,
Moraxella, Haemophilus, Escherichia, Salmonella, Shigella, Klebsiella.
 Noi asocieri
• cefatazidim+ avibactam: utilă, pentru bacterii
gram negative, MDR;
• ceftolozane* + tazobactam: utilă, faţă de beta
lacatamazele cu spectru extins, produse de bacte-
rii gram negativ.

• * cefalosporină de generatia a 5-a, utilă faţă de bacterii gram negative,

care au devenit rezistente la alte antibiotice.
 Antibiotice beta-lactamice (continuare)
2. Cefalosporine
generaţia 1
- reprezentanţi: cefalotină, cefapirină, cefazolină (parenterale)
cefalexină, cefradin, cefadroxil (orale)
- spectru antibacterian: ~ aminopenicilinelor, în plus active faţă de
tulpinile de Staphylococcus producătoare de penicilinază și față de
Klebsiella , dar inactive pe Enterococcus, Haemophilus, anaerobi.
generaţia 2
- reprezentanţi
• cefalosporine propriu-zise: cefuroximă, cefamandol, ceforanid,
cefunocid (parenterale); cefaclor, cefuroximă-axetil, cefprozil
(orale);
• cefamicine: cefoxitină, cefotetan, cefmetazol (parenterale).
- Spectru antibacterian: ~ cu CG1, în plus active faţă de Haemophilus,
Enterobacter, Serratia, Proteus indologeni; cefamicinele sunt active
faţă de anaerobi şi sunt mai rezistente la beta-lactamaze.
2. Cefalosporine (continuare)
generaţia 3
- reprezentanţi: cefotaximă, ceftizoximă, ceftriaxonă, ceftazidimă,
cefoperazonă (parenterale); cefpodoximă-axetil, cefiximă,
ceftibutenă (orale);
- spectru antibacterian: ~ CG2, fiind mai active pe Enterobacteria-
ceae; ceftazidima şi cefoperazona au activitate şi pe P. aeruginosa;
lipsite de activitate faţă de Listeria monocytogenes.
generaţia 4
- reprezentanţi: cefepimă, cefpiromă (parenteral)
- spectru antibacterian: ~ cu CG3, active în egală măsură faţă de
bacterii gram-pozitive şi gram-negative, inclusiv P.aeruginosa.
Noi cefalosporine
• Ceftobiprole şi ceftaroline sunt noi cefalosporine anti -SARM
care inhibă PB2a în concentraţii terapeutice.
• Ceftobiprole – foarte util, faţă de tulpini SARM (cu
putere de legare mai mare asupra PB2a)

• Ceftaroline – util faţă de Gram pozitivi, inclusiv SARM

și S. pneumoniae, ca şi faţă de Gram negativi;

• Ceftolozane, util faţă de bacterii gram negative, care au

devenit rezistente la alte antibiotice.
27.02
3. Monobactam
-reprezentant: aztreonam
-structură chimică: antibiotic monociclic;
-spectru antibacterian: activ numai faţă de
Enterobacteriaceae şi P. aeruginosa;
-activ faţă de tulpini producătoare de beta-
lactamaze şi cefalosporinaze.
 Antibiotice beta-lactamice (continuare)
4. Carbapeneme
- reprezentanţi: imipenem+cilastatin ),
(susține nivelul seric si previne nefrotoxicitatea
meropenem, ertapenem, doripenem;
- spectru antibacterian: deosebit de larg, faţă de bacterii gram-pozitive şi
gram-negative, aerobe şi anaerobe, fiind mai rezistente la acţiunea beta-
lactamazelor; ertapenem este lipsit de activitate faţă de P.aeruginosa
(eficiente, meropenem si doripenem) și Enterococcus spp .
- nu au activitate împotriva Enterococcus faecium, Staphylococcus aureus
rezistent la meticilină și Stenotrophomonas maltophilia.
- Mecansime de resistență: SARM- rezistență prin PBP2a, în timp ce
pentru Enterococcus faecium, rezistență prin PBP5. Rezistența poate
apărea și prin pierderea activității porinice (P. aeruginosa).
5. Glicopeptide
- reprezentanţi: vancomicină, teicoplanină, dalbavancin,
oritavancin
- structură chimică: complex solubil glicopeptidic cu gr.mol.
mare;
- mecanism de acţiune diferit de beta-lactamine: ataşare la
porţiunea terminală a lanţului pentapeptidic (D-ala – D-ala),
blocând încorporarea de noi subunităţi în macromolecula de
peptidoglican, cu efect bactericid în faza exponenţială de
creştere;
- spectru de activitate: bacterii aerobe şi anaerobe gram-
pozitive;
- mecanism de rezistenţă: înlocuirea printr-o deviaţie metabolică
a D-ala – D-ala cu D-ala – D- ac. lac, cu afinitate scăzută pentru
glicopeptid.
 Noi gligcopepdite
• Dalbavancin (Dalvance©, Xydalba©) - aprobat de catre FDA în 2014.
– derivat de teicoplanină;
– nu este activ asupra SARM, rezistent la vancomicină.
• Oritavancin (Orbactive©) – aprobat în 2014 de către FDA.
• Derivat de vancomicină (se administrează în doză unică).

• Telavancin (Vibativ ©) (derivat semisintetic de vancomicină)

Ib. Antibiotice care inhibă sinteza acizilor
micolici sau arabinogalactanului
Izoniazida
- structura chimică: hidrazida acidului izonicotinic (HIN);
- mecanism de acţiune: inhibă sinteza acizilor micolici, cu efect
bactericid faţă de bacili extra- şi intra-celulari
- spectru de actiune: complexul Mycobacterium tuberculosis
- mecanism de rezistenţă: modificare, prin mutaţie, a enzimelor
implicate în sinteza acizilor micolici.
Pirazinamida
- structura chimică: analog structural al nicotinamidei;
- mecanism de acţiune: ~ izoniazidei, cu efect bactericid numai
intracelular, la pH acid; inactivă faţă de M.bovis;
- spectru de activitate şi mecanism de rezistenţă: ~ izoniazidei.
Ib. Antibiotice care inhibă sinteza acizilor micolici
sau arabinogalactanului (continuare)
Etambutol
-mecanism de acţiune: inhibă sinteza arabinogalactanului, cu
efect bacteriostatic numai faţă de micobacterii extracelulare;
-spectru de activitate: bacilii tuberculozei şi complexul
M.avium-intracellulare;
-mecanism de rezistenţă: modificarea prin mutaţie a
enzimelor implicate în sinteza arabinogalactanului.
II. Antibiotice care alterează funcţiile
membranei citoplasmatice
- reprezentanţi: polimixina B, polimixina E (colistin)
- structură chimică: polipeptide bazice cu greutate
moleculară mare;
- mecanism de acţiune: distorsionează structura mem-
branei citoplasmatice, cu perturbare funcţiilor acesteia;
efect bactericid în toate fazele de creştere;
- spectru antibacterian: bacili şi cocobacili gram-nega-
tivi aerobi-facultativ anaerobi;
- dobândirea rezistenţei este rar întâlnită.
IIIa. Antibiotice arte inhibă sinteza proteinelor -
antibiotice care interacţionează cu subunitatea
30S ribozomală
 Aminoglicozide
- reprezentanţi: streptomicină, neomicină, kanamicină,
tobramicină, spectinomicină, gentamicină, sisomicină,
amikacină, netilmicină;
- structură chimică: două sau mai multe aminozaharuri legate
prin legături glicozidice de inelul aminociclitol;
- mecanism de acţiune: transport transmembranar dependent
de oxigen; fixarea ireversibilă pe subunitatea 30S determină
inhibarea sintezei proteice prin citirea greşită a codului
genetic, cu efect bactericid;
- spectru antibacterian: bacili gram-negativi facultativ
anaerobi şi specii Staphylococcus;
- gentamicina, tobramicina, amikacina şi netilmicina sunt
active faţă de P.aeruginosa; au efect sinergic cu peniciline
sau glicopeptide, faţă de Enterococcus;
- streptomicina este activă faţă de Mycobacterium, Yersinia
pestis, Francisella tularensis;
- spectinomicina poate fi folosită în infecţii gonococice cu
tulpini penicilino-rezistente;
- mecanisme de rezistenţă: impermeabilitatea structurilor
de înveliş (rezistenţă de nivel jos);
- modificarea afinităţii ţintei ribozomle;
- inactivarea enzimatică (acetil-transferaze, adenil-trans-
feraze sau fosforilaze) este cel mai frecvent mecanism de
rezistenţă.
IIIa. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 30S ribozomală (continuare)
 Tetracicline
- reprezentanţi: tetraciclină, oxitetraciclină, clortetraciclină,
rolitetraciclină, doxiciclină, minociclină;
- structură chimică: conţin în formulă 4 inele benzen;
- mecnism de acţiune: efect bacteriostatic prin blocarea legării
ARNt, la complexul ARNm-ribozomi;
- spectru de activitate: antibiotice cu spectru larg, active pe bacterii
gram-pozitive şi gram-negative, aerobe (excepţie P.aeruginosa) şi
anaerobe, spirochete, micoplasme, chlamidii, rickettsii;
- mecanisme de rezistenţă: impermeabilitatea învelişurilor bacte-
riene, eflux, modificarea ţintei ribozomale.
IIIb. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 50S ribozomală
 Fenicoli
- reprezentanţi: clormfenicol, tiamfenicol;
- structura chimică: conţine în formulă inelul nitrobenzen;
- mecanism de acţiune: se fixează la subunitata 50S blocând ataşa-
rea unor noi amioacizi la ARNt, efectul find cel mai frecvent
bacteriostatic;
- spectru antibacterian: asemănător cu cel al tetraciclinelor, fiind
remarcată activitatea faţă de bacterii intracelulare şi anaerobi;
- mecanisme de rezistenţă: impermeabilitatea învelişurilor
bacteriene, inactivare enzimatică.
IIIb. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 50S ribozomală (continuare)

 Macrolide
- reprezentanţi
• cu 14 atomi C: eritromicină, roxitromicină, claritromicină,
diritromicină;
• cu 15 atomi C: azitromicină;
• cu 16 atomi C: spiramicină, josamicină, rokitamicină;
- structură chimică: conţin inelul lactonic macrociclic cu 14, 15 sau
16 atomi C, la care sunt ataşate zaharuri prin legături glicozidice;
- mecanism de acţiune: efect bacteriostatic prin mecanism ~ cu
fenicolii;
-.
- spectru antibacterian: efect variabil faţă de coci şi
bacili gram-pozitivi aerobi şi anaerobi, dar şi faţă de
Moraxella catarrhalis, Bordetella pertussis, Legio-
nella pneumophila, H.influenzae, specii Campylo-
bacter, Helicobacter, micoplasme, chlamidii;
- claritromicina este activă în plus faţă de complexul
M.avium-intracellulare;
- mecanisme de rezistenţă: modificarea ţintei ribozo-
male, cu scăderea afinităţii pentru antibiotic; eflux;
mai rar prin inactivare enzimatică
IIIb. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 50S ribozomală (continuare)

 Ketolide
- în prezent cu un singur reprezentant: telitromicina
- structura chimică: derivat de eritromicină;
- mecanism de acţiune: ~ cu eritromicina, dar cu acces la noi
situsuri de fixare, efectul fiind bacteriostatic;
- spectru de activitate: asemănător cu al claritromicinei, dar mai
active pe bacterii gram-pozitive;
- mecanism de rezistenţă: prin modificarea afinităţii ţintei
ribozomale.
 IIIb. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 50S ribozomală (continuare)

 Lincosamide
- reprezentanţi: lincomicina, clindamicina;
- mecanism de acţiune, efect antibacterian, mecanis-
me de rezistenţă: asemanatoare cu macrolide;
- spectru antibacterian: în special active pe bacterii
gram-pozitive, mai ales faţă de Staphylococcus şi
anaerobi;
- bună penetrabilitate în os.
IIIb. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 50S ribozomală (continuare)
 Sinergistine (streptogramine)
- reprezentanţi: pristinamicină, virginamicină,
quinupristină/dalfopristină;
- structură chimică: doi constituienţi, un polipeptid şi o
lactonă macrociclică;
- mecanism de acţiune şi spectru antibacterian: ~ cu
macrolidele;
- fiecare din cei doi compuşi au acţiune bacteriostatică, dar
asociaţia este bactericidă;
- includ în spectru şi tulpini multirezistente de S. pneumoniae,
Enterococcus faecium sau S.aureus.
IIIb. Antibiotice care interacţionează cu
subunitatea 50S ribozomală
(continuare)

 Oxazolidinone
- clasă nouă în dezvoltare, în prezent cu un singur reprezentant:
linezolid;
- mecanism de acţiune: inhibă sinteza proteică prin legare la
subunitatea 50S; efect bacteriostatic;
- spectru de activitate: bacterii gram-pozitive aerobe şi
anaerobe, inclusiv tulpini multirezistente la alte antibiotice;
- mecanism de rezistenţă: nu se cunoaşte.
IV.Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici
 Quinolone
- structură chimică: au în formulă inelul chinolon;
fluorochinolonele sunt derivaţi care conţin unul sau mai
mulţi atomi de fluor;
- mecanism de acţiune: interacţionează cu două enzime care
intervin în replicarea ADN: topoizomeraza II (ADN-giraza)
şi topoizomeraza IV;
- mecanisme de rezistenţă: diminuarea concentraţiei
intracitoplasmatice prin impermeabilitate sau eflux -
rezistenţă de nivel scăzut;
- modificarea afinităţii celor două enzime cu rezistenţă de
nivel variabil;
 IV. Inhibitori ai sintezei acizilor
nucleici
Quinolone

generaţia 1
- reprezentanţi:
cinoxacina;
acid nalidixic, acid pipemidic, acid oxolinic,

- spectru de activitate: bacili gram-negativi din familia

Enterobacteriaceae.
generaţia 2
- reprezentanţi:
pefloxacina;
norfloxacina, ciprofloxacina, ofloxacina,

- spectru antibacterian: bacili gram-negativi, inclusiv P. aeru-

ginosa, coci şi cocobacili gram-negativi, unele bacterii gram-
pozitive (stafilococi şi streptococi beta-hemolitici), specii
Mycoplasma şi Chlamydia.
IV. Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici
 Quinolone
generaţia 3
- reprezentanţi: levofloxacina, sparfloxacin, grepafloxacin
- spectru de activitate: ~ cu generaţia 2, în plus active faţă
de S. pneumoniae şi mai active faţă de Mycoplasma şi
Chlamydia.
generaţia 4
- reprezentanţi: trovafloxacina;
- spectru antibacterian: identic cu generaţia 3, în plus activă
pe bacterii anaerobe. Efect toxic hepatic (retras de pe piaţă)
- clinafloxacin, gatifloxacin, gemifloxacin, moxifloxacin,
prulifloxacin.


 In dezvoltare
• Delafloxacin – compus anionic, în curs de testare;
• JNJ-Q2 – trialuri de fază II, finalizate pentru tratarea
infecţiilor cu SARM;
• Nemonoxacin
• Zabofloxacin
Rifampicina
- mecanism de acţiune: inhibă sinteza ARN prin legare
la ARN-polimeraza ADN-dependentă;
- efect bactericid prin blocarea transcrierii mesajului
genetic;
- spectru antibacterian: specii Mycobacterium, coci
gram-pozitivi, coci şi cocobacili gram-negativi, Chlamy-
dia;
- mecanism de rezistenţă: modificarea afinităţii ARN-
polimerazei.
IV. Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici
Sulfamide
- reprezentanţi: numeroşi compuşi, dintre cei mai cunoscuţi
sulfadiazina, sulfizoxazol, sulfametoxazol, ftalil-sulfa-
tiazol, sulfone;
- structură chimică: derivaţi de sulfanilamidă, omolog
structural al acidului p-aminobenzoic;
- mecanism de acţiune: efect bacteriostatic prin inhibarea
acidului folic, interacţionând cu dihidropteruat-sintetaza;
- spectru antibacterian: coci şi bacili gram-pozitivi, coci şi
bacili gram-negativi (cu excepţia Pseudomonas aerugi-
nosa), Actinomyces israelii, dar nu şi faţă de alte bacterii
anaerobe, Chlamydia;
- dapsona (o sulfonă) este activă faţă de Mycobacterium
leprae;
 - mecanisme de rezistenţă: modificări de per-
meabilitate, modificarea afinităţii enzimei
pentru antibiotic, hiperproducţie de enzimă.
 Cotrimoxazol
- asociaţie sinergică între sulfametoxazol şi
trimetroprim, compus care blochează aceeaşi
cale metabolică, dar într-un stadiu mai tardiv
decât sulfamidele, interacţionând cu dihidro-
folat-reductaza; efectul asociaţiei este sinergic,
bactericid.
IV. Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici
Metronidazol
- structură chimică: derivat de nitroimidazol;
- mecanism de acţiune: produşii intermediari rezultaţi din acţiunea
nitrat-reductazei bacteriene, activaţi în condiţii anaerobe,
interacţionează cu ADN-ul bacterian; efect bactericid;
- spectru antibacterian: activ faţă de bacterii anaerobe şi microae-
rofile și unele infecții parazitare.
 Nitrofurani
- reprezentanţi: nitrofurantoin, furazolidon;
- structură chimică: derivaţi de furani;
- mecanism de acţiune: complex, perturbă sinteza acizilor nucleici
şi a proteinelor;
- spectru de activitate: bacili gram-negativi din familia Enterobac-
teriaceae, coci gram-pozitivi din genurile Staphylococcus,
Enterococcus.
Criterii în iniţierea şi conducerea antibioterapiei

1. Oportunitatea tratamentului antibacterian

 criterii clinice: pneumonii lobare, infecţii genito-urinare,
meningite purulente, endocardite acute sau subacute,
celulite necrozante, febră prelungită la cei cu valvuloptii
cardiace, stări febrile la neutropenici, cu proteze cardiace,
articulare, şunturi, catetere venoase;
 criterii de laborator:
- leucocitoză cu polinucleoză, valori crescute ale procalcito-
ninei, CRP, fibrinogen, V.S.H.;
- izolarea şi identificrea agentului etiologic.
Criterii în iniţierea şi conducerea antibioterapiei
2. Criterii în alegerea antibioticului adecvat
 sensibilitatea la antibiotice a agentului etiologic;
 sediul infecţiei;
 particularităţi individuale: vârstă, stări fiziologice, tare
organice, stări alergice, stări de imunodepresie;
 criterii ecologice;
 criteriu economic.
3. Aprecierea eficienţei terapiei cu antibiotice
 criterii clinice: scăderea febrei, ameliorarea stării generale;
 criterii de laborator:
- nespecifice: scăderea CRP, procalcitonină, fibrinogen;
- specifice: negativarea examenelor bacteriologice.
Explicaţii posibile ale eşecului tratamentului
cu antibiotice
testarea sensibilităţi faţă de o bacterie fără semnificaţie
clinică;
lipsa realizării în focarul de infecţie a unor concentraţii
active;
selectarea unor mutanţi rezistenţi;
pacient imunodepresat;
metoda de testare nu furnizează informaţii reale:
- condiţiile de testare in vitro nu se suprapun cu
cele in vivo;
- fenotipuri de rezistenţă nedepistate prin metode
uzuale.
Rezistența la antibiotice
• Rezistența microbiologică- resistență microbiană absolută,
care apare la testarea in vitro, antibioticul este ineficient în
a stopa multiplicarea bacteriei, sau aceasta are loc la
concentrații mari (toxice) de antibiotic.
• Rezistența clinică- fenomen mai complex, depinde de
reactivitatea gazdei, atingerea concetranției active de
antibiotic în focar, etc.
• Pseudorezistența – este temporară, reversibilă, apare doar
in vivo (terape incorectă, concentrație activă insuficientă,
bariere seroase, țesuturi nevascularizate, inactivarea
antibioticelor, pH nefavorabil etc.)
• Rezistență naturală- determinată
genetic
• Rezistență dobândită
• Rezistența naturală este proprietatea intrinsecă a speciei,
deci totală (fixă genetic)
• Exemple:
• Rezistența anaerobilor (Bacteroides, Clostridium) și a
Serratia, la aminoglicozide
• Salmonella – rezistență la penicilină G
• Proteus- natural rezistență la tetraciclină
• Pseudomonas aeruginosa – la cloramfeniciol
• M. bovis- la pirazinamidă
• Rezistența dobândită – caracter fenotipic
corelat cu o schimbare a materialului
genetic (rar, prin mecanisme non-genetice)
• Este caracter de tulpină
Rezistenţa la antibiotice
- După origine - genetică
- nongenetică
Rezistenţa nongenetică:
- Bacteriile în faza - logaritmică – cele mai sensibile;
- staţionară – mai puţin sensibile;
- stare latentă, devin”dormante” – total rezistente, până la
reactivarea infecţiei.
- Bacteriile care pierd ţinta antibioticului, devin la nivel populaţional
rezistente (e.g. forme L, rezistente la penicilină).
Rezistenţa genetică:
1. Cromosomală - mutaţie spontană a locus-ului care codifică ţinta
moleculară a antibioticului sau recombinare între catene ADN diferite;
- cauză rară
2. Extracromosomală – plasmidică;
- Factori R – clasă de plasmide care poartă genele de rezistenţă R- frecvent
rezistența este codficată pentru mai multe antibiotice.
- Genele plasmidice codifică enzime care inactivează antibioticele
- Transpoziţia – explică istoria naturală a plasmidelor de rezistenţă
- transpozonii inseră în scheletul unui plasmid criptic, noi şi noi gene de
rezistenţă la antibiotice;
- un transpozon se poate înscrie repetat pe un schelet plasmidic;
- sub presiunea selectivă absolută exercitată de unul dintre antibioticele
pentru care un plasmid poartă gena de rezistenţă, se amplifică fondul
plasmidic de rezis-tenţă al unei populaţii bacteriene (îşi manifestă rezistenţa şi
la alte antibiotice);
- o bacterie care poartă un plasmid de rezistenţă are timpul de generaţie
mai lung şi în absenţa presiunii selective poate să ajungă în dezavantaj
selectiv ;
(fenomen denumit, deamplificarea fondului de rezistenţă plasmidică) .
Transpozonii, posedă în regiunea centrală una sau
mai multe gene care codifică anumite caractere
(ex. rezistenţa la antibiotice), flancate de SI
(secvențele de inserție) (Sem I).
- Sub presiunea selectivă a antibioticelor ( agenţi
terapeutici, aditivi alimentari, poluanţi ai ambien-
tului) în populaţiile unor comensali ai microbiotei
indigene s-a constituit un fond de rezistenţă
plasmidică de care beneficiază şi unele bacterii
patogene.

- Primul fond plasmidic de rezistenţă identificat a

fost găzduit de enterobacteriaceele comensale ale
colonului
Rezistenţa încrucişată la antibiotice
- Rezistenţa la un antibiotic duce la rezistenţă şi la alte antibiotice care au acelaşi
mecanism de acţiune – fie:
- din cauza configuraţiei chimice asemănătoare –
ex. aminoglicozide
- au un nucleu activ comun – ex. tetracicline
- prezintă un receptor comun – ex. peniciline, macrolide.
Limitarea rezistenţei la antibiotice poate fi realizată prin:
- Menţinerea unei concentraţii de antibiotic în focarul de infecţie suficient de mare
pentru a inhiba populaţia infectantă originară, cât şi eventualele mutante L.
- Administrarea asociată a 2 antibiotice care nu dau rezistenţă – se protejează
reciproc.
- Nu se asociază două antibiotice care au acelaşi mecanism de acţiune!
Exemplu de protecţie reciprocă – Rif+HIN
- Evitarea expunerii unui microorganism la un antibiotic, prin limitarea utilizării
(în special în spitale sau pentru hrana animalelor).
Implicaţiile clinice ale rezistenţei la antibiotice
- De la spectrul natural de sensibilitate al microorganismelor s-a ajuns astăzi la
fenotipuri de rezistenţă (inclusiv rezistență multiplă sau extinsă).
- Rolul laboratorului în iniţierea, ghidarea şi monitorizarea terapiei antibacteriene
- antibioticoterapie de primointenţie în funcţie de examenul clinic:
- administrat înainte de a avea rezultatul antibiogramei;
- spectrul etiologic cel mai probabil al sindromului de care suferă pacientul
– boală infecţioasă clasică, de ex. scarlatina, erizipel, febra tifoidă;
- patologia infecţioasă actuală este dominată de sindroame plurietiologice
(ex. sepsis, meningite) – circumstanţele clinico-epidemiologice orientează antibiotico-
terapia;
- putem recurge la antibiotice de rezervă, dacă fenotipurile actuale de
rezistenţă o impun e.g. Infecţii nosocomiale (IAAM)/ domiciliare
Precauţii – înainte de administrarea antibioticului trebuie să prelevăm produsele
patologice necesare diagnosticului bacteriologic!
- antibioticoterapie de secundointenţie – în funcţie de antibiogramă
Utilizarea antibioticelor în asociaţie
Indicaţii - tratamentul de urgenţă al infecţiilor care ameninţă viaţa: ex. sepsis la gazda
imunocompromisă, meningite purulente;
- tratamentul unor infecţii mixte (traumatisme grave care interesează
structurile vasculare) ;
- obţinerea efectului -cid în bacteriemie sau sepsis;
- reducerea dozei unui antibiotic toxic;
- prevenirea selectării de mutante rezistente pe parcursul tratamentului
antibiotic de durată (ex. TB).
Mecanisme de acţiune:
- Efectul asocierii a 2 antibiotice asupra unei populaţii bacteriene omogene poate fi:
- indiferent – când efectul asocierii nu depăşeşte acţiunea celui mai eficient
antibiotic administrat singur;
- aditiv – acţiunea asociaţiei echivalentă cu suma activităţii fiecăruia în parte
dintre antibioticele administrate separat;
- sinergic – efectul asociaţiei depăşeşte suma efectelor fiecăruia
- blocarea secvenţială a metabolismului bacterian – e.g. Sulfametoxazol+TMP;
- blocarea sintezei peretelui bacterian facilitează penetrarea celui de al doilea
antibiotic – ex. beta-lactamine+aminoglicozide;
- un medicament este protejat de inactivarea enzimatică de către antibioticul
asociat ex. inhibarea beta-lactamazelor prin acid clavulanic, sulbactam, tazobactam
– protejează amoxicilina, ampicilina, ticarcilina sau piperacilina;
- antagonic – efectul asociaţiei este mai redus faţă de efectele celui mai activ
antibiotic din asociaţie, administrat separat;
- e.x. antibiotic -static care inhibă sinteza proteică (tetraciclina)+ cid (penicilina)
Dezavantejele asocierii:
- Creşte riscul sensibilizării la antibiotice
- Cost crescut
- Asocierea iraţională poate fi indiferentă sau antagonistă
Precauţii
NU – se asociază antibiotice toxice – toxicitatea se
sumează – e.g. 2 aminoglicozide (AG) sau
AG+polimixină
Efectul unei asocieri nu poate fi prezis corect numai pe
baza comportamentului microorganismului faţă de
fiecare antibiotic în parte – este necesară verificarea
eficienţei asocierii faţă de tulpina cu semnificaţie
clinică.