2.1.

FABRICAŢIE ŞI SIMBOLIZAREA OŢELURI

2.1.1. Introducere în metalurgia fabricării oţelului

Oţelul este unul din cele mai importante materiale ale epocii noastre. În prezent, oţelurile se
elaborează aproape exclusiv prin topire cu ponderile în 1990 în România a procedeelor moderne
Siemens-Martin (SM) de 28,9%, electric cu arc şi cu inducţie (E), de 26,7% în convertizoare cu oxigen
(LD) de 44,4%.
Materiile prime care compun încărcătura metalică a agregatelor de elaborat oţel sunt deşeurile
feroase, fierul vechi şi fonta de afinare (albă); adaosurile sunt materiale pentru completarea necesarului de
oxigen (materiale oxidante) şi pentru formarea zgurii.
Oţelăriile consumă 70-90% din totalul mondial de deşeuri feroase şi fier vechi care sunt în mare
parte necorespunzătoare pentru o utilizare directă, necesitând o pregătire prealabilă. Aplicarea lor se face
pe baza compoziţiei chimice (condiţii de puritate) şi a stării fizice.
Cauzele impurificării sunt în principal următoarele:
 depozitarea în condiţii necorespunzătoare şi de lungă durată (impurificare cu beton, zidărie,
materiale neferoase, etc.)
 dezmembrarea incompletă a mijloacelor fixe casate (impurificare cu rugină, zgură etc.)
 sortarea neatentă (impurificare cu deşeuri din oţel aliat sau cu acoperiri metalice şi nemetalice)
Respectarea condiţiilor de puritate contribuie la obţinerea în limite definite a cantităţii de zgură şi
a compoziţiei chimice a acesteia şi a oţelului, cel mai bine corespund deşeurile de recirculare şi în special
şutajele din sectoarele de laminare.
Deşeurile feroase provenite din industria prelucrătoare s-ar putea prezenta şi ele în condiţii
favorabile din punct de vedere al purităţii, prin colectarea îngrijită în momentul formării lor şi
gospodărirea atentă pană la expediere, în special deşeurile aliate.

2.1.2. Procedee de fabricaţie a oţelurilor

Principalele procedee de fabricaţie a oţelurilor sunt:

a) procedeul de elaborare în cuptorul Siemens - Martin (S.M.);
b) procedeul de elaborare în cuptorul electric cu arc;
c) procedeul de elaborare în cuptorul electric bazic;
d) procedeul de elaborare în cuptorul electric cu inducţie;
e) procedeul de elaborare în convertizoare cu oxigen.
În continuare se va prezenta succint procedeul de elaborare în cuptorul electric cu inducţie. Acest
cuptor s-a răspândit rapid în lume tinzând să atingă capacităţi cuprinse între 20 şi 50 t. Instalaţia este
schiţată în figura 2.1.1.

Figura 2.1.1. Schema instalaţiei

2.1.3. Procedee speciale de fabricaţie a oţelurilor

Procedeele clasice se caracterizează prin viteze de afinare relativ scăzute şi mers discontinuu,
deci eficienţa tehnico-economică nu concordă cu cunoştinţele tehnico ştiinţifice actuale. Procedeele

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
 speciale urmăresc să asigure procese continue şi viteze mari ale reacţiilor (suprafeţe de reacţie mari,
distanţe de difuzie mici).
a) Afinarea fontei prin pulverizare cu oxigen.

Figura 2.1.3. Procedeu special de afinare

b) Topirea buretelui de fler în cuptor electric. (figura 2.1.4.).

Figura 2.1.4. Topirea buretelui de fier

c) Cuptor cu plasmă (figura 2.1.5).

Figura 2.1.5. Schema cuptorului cu plasmă

2.1.4. Metode de turnare şi dezoxidare ale oţelurilor (figura 2.1.6)

2.1.4.1. Metoda clasică se face în cutii speciale în care se modelează profilul piesei (figura 2.1.6.a).

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
 Figura 2.1.6. Metode de turnare ale oţelurilor

Răcirea se realizează lent datorită învelirii modelului în nisip de formare.

2.1.4.2. Metoda de turnare în bloc (figura 2.1.6.b) se realizează în sens crescător pe baza sifonului şi în
sens scăzător prin răcirea în formă.
2.1.4.3. Turnarea continuă (în special pentru profile) reduce neomogenitatea chimică şi structurală, ea este
amorsată de o bară trasă apărând o zonă cu cristale neorientate (figura 2.1.6.c). După uniformizarea
temperaturii în secţiune produsul se taie în bucăţi de dimensiuni dorite. Turnarea continuă este indicată la
procedeul electric pentru o gamă largă de oţeluri (în general nealiate, mai ales noi, calmate dar şi
inoxidabile pentru produse cu suprafaţa prelucrată, neindicându-se la oţelurile sensibile la fisurare şi la
oxidare secundară.
2.1.4.4. Dezoxidarea oţelurilor
Elaborarea oţelurilor cuprinde două perioade importante şi anume: oxidarea şi dezoxidarea.
În timpul topirii în baia lichidă are loc oxidarea indirectă a elementelor însoţitoare datorită oxidului de
fier.
Incluziunile nemetalice influenţează proprietăţile oţelurilor prin compoziţia lor chimică, cantitatea, forma,
mărime şi repartiţie, acestea depinzând de originea şi schimbările incluziunilor.
2.1.5. Defecte rezultate la turnarea oţelurilor

2.1.5.1. Sulfurile. În timpul fierberii oţelului necalmat, după formarea zonei solidificate, bulele de CO
urcă prin oţelul mai fluid din faţa frontului de solidificare şi curentul ascendent împiedică înglobarea
bulelor între dendritele în creştere. Pe măsură ce frontul de solidificare înaintează, creşte vâscozitatea
oţelului (se răceşte), degajarea de CO este îngreunată şi rămân bule prinse în proeminenţele care cresc
odată cu înaintarea frontului formând coloana exterioară cu sufluri alungite.
2.1.5.2. Segregaţiile se datorează scăderii solubilităţii elementelor însoţitoare (în ordine S, P, O, C, Cu),
depunerii selective de cristale şi viteze mici de difuziune a elementelor în cristalele depuse

Pe măsura derulării solidificării la temperaturi ridicate (punctul a) scad procentual elementele de

aliere până la atingerea curbei de sfârşit de solidificare, la atingerea temperaturii (puntul b) scăderea
elementelor de aliere este mai mare apărând segregaţii în structură (figura 2.1.9.).

Figura 2.1.9. Segregaţii determinate macroscopic

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
2.1.6. Simbolizarea oţelurilor
A. În România:
2.1.6.1. Oţeluri carbon de construcţii
Aceste oţeluri se clasifică în:
 oţeluri de uz general STAS 500/1-89, STAS 500/2-80*
 oţeluri carbon de calitate STAS 880-88
 oţeluri cu destinaţie (pentru automate STAS 1350-88, oţeluri carbon rezistente la coroziune
STAS 500/2-80, oţeluri carbon de scule STAS 1700-90).
Simbolizare: OL X1, X2, X3 (oţel de uz general) în care:
 X1 cifră ce indică rezistenţa la rupere minimă, Rm [daN/mm2] X2 cifră ce indică clasa de precizie
 X3 literă ce indică gradul de dezoxidare
Ex: OL37. 2n; OL52.3K; OL4.4.1n
OLC X1, X2, X3 (oţel carbon de calitate) în care:
 X1 cifra ce reprezintă în sutimi de procent conţinutul în carbon
 X2 litera S cu sulful controlat
 X3 litera X elaborat special
Ex: OLC45SX; OLC60SX; OLC60
AUT X1 (oţel de automate) în care X1 cifră ce indică în sutimi de procente conţinutul în carbon.
Ex: AUT8; AUT10; AUT12
RCA X1; RCB X1 (oţel carbon de coroziune) în care X1 este rezistenţa la rupere, Rm (min) în (daN/mm2).
Ex: RCB37; RCB47; RCA52
OSC X1 (oţel carbon de scule) în care X1 este conţinutul de carbon în zecimi de procente.
Ex: OSC8,OSC10,OSC12

2.1.6.2. Oteluri turnate în piese - STAS 600-88

Ele conţin 0,6% C, max. 0,04% S şi 0,04% P, Si şi Mn în limitele normale.
Ex: OT400, OT450, OT600, OT700, în care cifrele 400, 450, 700 reprezintă valoarea minimă a
Rm [N/mm2].
2.1.6.3. Oţeluri aliate de construcţii
După conţinutul în elemente de aliere (E) ele se împart în:
 nealiate ∑ E  5%;
 aliate ∑ E > 5 %.
Simbolizările sunt următoarele: X1 E1 E2 E3 X3 în care:
 X1 este conţinutul în carbon în sutimi de procent (X1/100% C)
 X2 este conţinutul în elemente de aliere în zecimi de procent (X 2/10 E1) Exp. 15Cr6; 16CrNi20;
40BCr10; 35MnSi13
La construcţiile sudate se folosesc oţeluri simbolizate OCS X 1 în care X1 este rezistenţa la rupere
minimă în daN/mm2 (exp. OCS55, OCS60, etc.):

B. Oţeluri de provenienţă străină (europene)

Simbolul EU - euronorm (standard naţional)
EN - normă europeană pentru comunitate
În tabelul 2.1.4 s-au trecut o serie de simbolizări ale oţelurilor aliate, cu % de fosfor şi sulf sub
0.035 cu garantarea calităţii.

Tabelul 2.1.4
Simbol oţel
vechi nou
0 1
X5CrNi18.9 X5CrNi18-10
X7Cr13 X6Cr13
13CrMo4.4 13CrMo4-5
EStE460 P460NL

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
 Ck15 Ck15
Ck35 2C35

În Uniunea Europeană s-au adoptat noi standarde referitoare la simbolizarea oţelurilor aliate şi
nealiate.
Acestea sunt:
1. SR EN 10020 „Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel”
1.a. Definirea oţelului: un material care conţine în procente mai mult fier decât orice alt element şi care
are un conţinut de carbon mai mic decât 2%.
1.b. Clasificarea în clase (nealiat, aliat), (tabelul 2.1.5)
Tabelul 2.1.5.
Nealiat Elementul chimic Aliat
< 0,0008 B ≥ 0,0008
< 0,05 Ti, Zr, La, altele cu excepţia C, S, P, N ≥ 0,05
< 0,06 Nb ≥ 0,06
< 0,05 Mo ≥ 0,05
< 0,10 Al, Bi, Co, Se, Te, V, W ≥ 0,10
< 0,30 Cr, Ni ≥ 0,30
< 0,40 Cn, Pb ≥ 0,40
< 0,50 Si ≥ 0,50
< 1,65 Mn ≥ 1,65

1.c. Clase principale de oţeluri nealiate

1.c.1.Oţeluri aliate de uz general (BS)
Oţelurile de uz general sunt oţeluri produse prin procedee de elaborare obişnuite şi care nu
necesită o tehnologie de fabricaţie specială.
Aceste oţeluri îndeplinesc patru condiţii şi anume:
 nu necesită tratament termic;
 caracteristicile mecanice corespund cu specificaţia de produs;
 nu se specifică nici o altă condiţie de calitate (de ex: Capacitatea de tragere la rece, trefilare,
formare la rece, etc);
 nu sunt impuse condiţii particulare pentru nici un alt element de aliere cu excepţia manganului şi
siliciului.
1.c.2. Oţeluri nealiate de calitate (QS)
Oţelurile nealiate de calitate sunt mărci de oţel care nu au impuse condiţii pentru o comportare
precizată la tratament termic sau pentru puritate în ceea ce priveşte incluziunile nemetalice. Condiţiile de
calitate sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general, se impune o atenţie specială în timpul
fabricaţiei.
1.c.3. Oţelurile nealiate speciale (SS)
Aceste oţeluri au o puritate superioară oţelurilor nealiate de calitate, în special în privinţa
incluziunilor nemetalice. Ele sunt destinate tratamentului termic de călire-revenire sau durificări
superficiale şi se caracterizează printr-o comportare precizată la aceste tratamente. Caracteristicile
structurale şi mecanice satisfac cu exactitate prescripţiile tehnice şi sunt asigurate prin verificarea
riguroasă a compoziţiei chimice şi a controlului procesului de fabricaţie.
Oţelurile SS sunt mărci ce satisfac una sau mai multe condiţii:
 energia de rupere prescrisă în stare călită şi revenită;
 adâncimea de călire sau duritatea superficială prescrisă în stare călită, călită şi revenită superficial;
 conţinutul scăzut de incluziuni nemetalice;
 conţinutul maxim de sulf şi fosfor (pe oţel lichid de max. 0,020% şi pe produs de max. 0,025%);
 energia de rupere prescrisă mai mare de 27J la -50ºC pe epruvete ISO-V;
 oţelurile pentru reactivi nucleari cu restricţii pentru elementele chimice determinate pe produs
(max. 0,10%Cu, max. 0,05% Co, max. 0,05%V).
1.d. Clase principale de oţeluri aliate
1.d.1. Oţeluri aliate de calitate

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
 Aceste oţeluri sunt destinate tratamentului termic de călire – revenire sau călire superficială, ele
au elementele de aliere.
Clasele de oţeluri aliate de calitate sunt:
1.d.1.1. Oţeluri de construcţie cu granulaţie fină sudabile ce satisfac condiţiile:
 limită de curgere, Rp0,2 mai mică decât 380 N/cm2 pentru grosimi de max. 16 mm;
 contracţii ale elementelor de aliere mai mici decât cele impuse în tabelul 2.1.6.
 valorile prescrise ale energiei de rupere cu max. 27J la –50ºC pe epruvete ISO-V prelevate
longitudinal.
Tabelul 2.1.6.
Element prescris Valoarea limită %
Crom (Cr) 0,50
Cupru (Cu) 0,50
Lantan (La) 0,06
Mangan (Mn) 1,80
Molibden (Mo) 0,10
Niobiu (Nb) 0,08
Nichel (Ni) 0,50
Titan (Ti) 0,12
Vanadiu (V) 0,12
Zirconiu (Zr) 0,12

1.d.1.2. Oţelurile pentru electrotehnică cu elemente de aliere numai pentru siliciu sau siliciu şi aluminiu
ce satisfac prescripţiile referitoare la pierderile magnetice sau la valorile minime pentru inducţie
magnetică.
1.d.1.3. Oţelurile aliate pentru şine pal planşe şi pentru armături de mină.
1.d.1.4. Oţelurile aliate pentru produse plate laminate la rece sau la cald cu elemente de finisare a
granulaţiei (B, Nb, Ti, V sau Zr, oţeluri bifazice ferită + 10...35% martensită fine dispersate în masa
feritică).
1.d.1.5. Oţelurile aliate la care singurul element de aliere prescris este cuprul (Cu).
1.d.2. Oţeluri aliate de calitate
Aceste oţeluri sunt caracterizate prin verificarea riguroasă a compoziţiei chimice, prin condiţii
speciale de fabricaţie şi control care asigură caracteristici superioare în limite înguste de control. Această
clasă include oţelurile inoxidabile, oţelurile refractare oţelurile pentru rulmenţi sau scule, oţelurile pentru
construcţii de maşini, oţelurile speciale de construcţie şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.
Principalele categorii sunt:
1.d.2.1. Oţeluri inoxidabile care conţin 1,20% carbon şi min. 10,5% crom şi se împart în două
subcategorii în funcţie de conţinutul de nichel.
a) Ni < 2,5%
b) Ni ≥ 2,5%
1.d.2.2. Oţeluri rapide care conţin pe lângă alte elemente cel puţin două dintre următoarele trei elemente:
molibden, wolfram, vanadiu în conţinut însumat de min. 7%, min 0,6% carbon şi 3...6% crom.
1.d.2.3. Alte oţeluri aliate
2. SR EN 10027 „Sisteme de simbolizare pentru oţeluri”
În norma SR EN 10027 partea 1 clasificarea oţelurilor se face printr-o simbolizare alfanumerică.
Simbolizările alfanumerice se clasifică în două grupe principale:
- grupa 1 - oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice;
- grupa 2 - oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia lor chimică.
2.1. Grupa 1 cuprinde următoarele simboluri principale:
a. S = oţeluri de construcţii (inclusiv oţeluri de granulaţie fină)
P = oţeluri pentru recipiente sub presiune
L = oţeluri pentru ţevi de conducte
E = oţeluri pentru construcţii mecanice
Aceste simboluri sunt urmate de un număr care reprezintă valoarea minimă specifică a limitei de
curgere (Rp0,2) în N/mm2 pentru intervalul celor mai mici grosimi (exemplu: S255, S355)
b. B = oţeluri beton armat de un număr care reprezintă valoarea minimă specifică a rezistenţei la

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
 tracţiune, Rm în N/mm2 (exemplu: B560, B640)
c. R = oţeluri pentru/sau fără formă de şine urmat de un număr care reprezintă valoarea minimă
specifică a lui Rm în N/mm2 (exemplu: R1100, R900)
d. D = produse plate pentru formare la rece (cu excepţia oţelurilor pentru produse plate laminate la
rece cu rezistenţa ridicată, simbolizate cu H) urmată de una din următoarele litere:
1. C pentru produse laminate la rece (ecruisate)
2. D pentru produse laminate la cald pentru formare la rece
3. X pentru produse a căror stare laminată nu este indicată. Urmează de două simboluri,
care caracterizează oţelul şi sunt atribuite de producător (responsabil calitate)
e. M = oţeluri pentru electrotehnică, urmate de un număr ce reprezintă de 100 ori pierderile totale
specifice, exprimate în W/kJ, pentru o inducţie magnetică la 50Hz, de 1,5 Tesla pentru oţeluri
semiprocesate de 1,7 Tesla pentru oţeluri electrotehnică.
2.2. Grupa 2 cuprinde următoarele simboluri:
a. oţeluri nealiate cu un conţinut mediu de mangan mai mic de 1,00% Mn
 simbolul C urmat de o cifră, care reprezintă de 100 ori conţinutul mediu de carbon în procente
(subgrupa 2.1) (exemplu: C35, C45, C100)
b. oţeluri nealiate cu un conţinut de mangan mai mare de 1,5% pentru oţeluri automate şi oţeluri
aliate la care, conţinutul fiecărui element de aliere este mai mic de 5% (subgrupa 2.1),
simbolizarea cuprinde următoarele simboluri:
 un număr care reprezintă de 100 ori conţinutul mediu de carbon în procente;
 simbolizările chimice pentru elementele de aliere, care caracterizează oţelul succesiunea
simbolurilor trebuie să fie în ordinea descrescătoare a conţinuturilor; dacă conţinuturile sunt
identice, pentru două sau mai multe elemente, simbolurile se indică în ordinea alfabetică;
 numerele care indică valorile conţinuturilor de elemente de aliere; fiecare număr reprezintă
conţinutul mediu al fiecărui element indicat, exprimat în procente multiplicat cu factorul
corespunzător prezentat în tabelul 2.1.7 şi rotunjit la numărul întreg cel mai apropiat, iar
numerele pentru diferite elemente se separă prin liniuţe de despărţire.

Tabelul 2.1.7.
Elemente chimice Factor
Cr, Co, Mn, Ni, Si, W 4
Al, Be, Mo, Nb, Pb, Ta, Ti, V, Zr 10
Ce, N, P, S 100
B 1000

Exemple:
 Oţel 22CrMo4-4 (0,22%C, 1%Cr, 0,4% Mo)
 Oţel 17CrMo9-10 (0,17%C, 2,25% Cr, 1%Mo)
 Oţel 22NiMoCr9-10-1 (0,22%C, 2,25% Ni, 0,9%Mo, 0,25%Cr)
 Oţel 40CrB10-10 (0,40%C, 2,25%Cr, 0,001%B)
c. Oţeluri aliate (cu excepţia oţelurilor rapide) la care conţinutul unui element de aliere este ≥ 5%
(subgrupa 2.3)
Simbolizarea cuprinde succesiv următoarele simboluri:
 litera X
 un număr care reprezintă de 100 de ori conţinutul mediu de carbon
 simbolurile chimice pentru elementele de aliere care caracterizează oţelul. Succesiunea
simbolurilor trebuie să fie în ordine descrescătoare a conţinuturilor de elemente de aliere două sau
mai multe elemente, simbolurile corespunzătoare se indică în ordine alfanumerică.
 Numerele care indică valorile conţinuturilor de elemente de aliere. Fiecare număr reprezintă
conţinutul mediu al fiecărui element indicat exprimat în procente rotunjit la numărul întreg cel
mai apropiat, iar numerele pentru diferitele elemente de aliere se separă prin liniuţe de despărţire.

Exemple:

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8
  X5CrNi18-8 (0,05%C, 18%Cr, 8%Ni)
 X5NiNb18-10-01 (0,05%C, 18%Cr, 10%Ni, 0,1%Nb)
d. Oţeluri rapide (subgrupa 2.4)
Simbolizarea cuprinde:
 literele HS
 numerele care indică valorile conţinuturilor de elemente de aliere prezentate în ordinea următoare
 wolfram (W)
 molibden (Mo)
 vanadiu (V)
 cobalt (Co)
 fiecare număr trebuie să reprezinte conţinutul mediu al elementului rotunjit la numărul întreg cel
mai apropiat iar numerele pentru diferitele elemente se separă prin liniuţe de despărţire
Exemple:
 HS7-2-2-1 (7%W, 2%Mo, 2%V, 1%Co)
 HS3-1-1-2 (3%W, 1%Mo, 1%V, 2%Co)
(simbolizare greşită deoarece 3% + 1% + 1% = 5% ce este sub 7% impus de SR EN 10020 la grupa
oţelurilor rapide , punctul 1.d.2.2.)
În norma SR EN10027 – partea 2 se prezintă simbolizarea numerică a oţelurilor nealiate şi aliate
astfel încât fiecărei mărci de oţel trebuie să-i corespundă o singură simbolizare numerică.
Structura simbolizărilor numerice este:
1 – oţel
X X – număr de ordine
X X (XX) – număr de ordine cu cifrele din paranteză ce sunt rezervate pentru o eventuală
extensie.
 Oţeluri nealiate de uz general (BS) 00...90
 Oţeluri nealiate de calitate (QS) 01...91, 07...97
 Oţeluri nealiate speciale (SS) 10...19
 Oţeluri aliate de calitate 08...98, 09...99
 Oţeluri speciale aliate 20...89 cu caracteristici chimice pe grupe.

Curs Lector Cap. Pag.

Fabricaţie şi denumire oţeluri
IWI-C D.R.P. 2.1 5
Timişoara 8