4.3.

Tensiuni şi deformaţii la sudare

4.3.1. Introducere
Procesele de sudare se desfăşoară utilizând, în general arcul electric ca sursă de căldură,
iar procesele de încălzire-răcire se desfăşoară într-un timp scurt. Temperatura variază în
intervalul -40ºC (zona arctică) - 3000ºC (temperatura de vaporizare pentru oţel). În acest interval
de temperatură se topesc materialele (de bază şi de adaos), au loc reacţii metalurgice în metalul
topit, are loc cristalizarea metalului topit şi apar modificări (transformări) structurale şi de
volum.
Este important să se cunoască efectele variabilelor enumerate mai sus şi în special efectul
sursei termice.

4.3.2. Surse termice

La sudare metalul se încălzeşte cu ajutorul sursei de căldură în mod diferit. Astfel
trebuiesc topite muchiile rostului şi se formează o baie de metal topit în care este indusă o
anumită cantitate din metalul de adaos (în cazul sudării prin topire). La sudarea prin presiune
este necesară doar încălzirea suprafeţelor ce se îmbină la o temperatură inferioară temperaturii de
topire.
În general, la toate procedeele de sudare este necesară încălzirea pieselor în timpul
proceselor de sudare.
Aportul termic q este dat de relaţia:

[J/cm]
unde,
I – intensitatea curentului de sudare [A]
U – tensiunea arcului [V]
vs – viteza de sudare [cm/min]
η – randamentul procedeului de sudare

4.3.3. Contracţia
Contracţia – modificarea formei piesei datorate procesului de sudare, de obicei sub forma
unei scurtări în lungime (figura 1).
Explicaţie: la o bară încălzită uniform în tot volumul ei – figura 1.a – bara este liberă. La
încălzire se dilată cu o lungime Δl, iar după răcire revine la lungimea iniţială.
- figura 1.b – bară încastrată la un capăt şi simplu rerezemată la celălalt capăt. În acest
caz bara nu se dilată la încălzire, apărând tensiuni de compresiune. Dacă se depăşeşte limita de
curgere, bara se va îngroşa, iar deformarea va fi permanentă. La răcire bara va fi mai scurtă.
- figura 1.c – bară încastrată la ambele capete. La încălzire bara nu se dilată, apar tensiuni
de compresiune. La răcire, neputându-se realiza contracţia, în bară apar tensiuni de întindere.
Dacă aceste tensiuni depăşesc limita de curgere, apare o gâtuire a barei care se va termina cu
ruperea ei dacă tensiunile depăşesc rezistenţa la rupere a barei. În cazul în care apare ruperea
barei, capetele se vor îndepărta cu o lungime Δl.
Modificarea lungimii Δl se calculează cu relaţia:
[m]
unde,
l – lungimea iniţială [m]
Δt = T1 – To [ºC] – diferenţa de temperatură
αt – coeficientul de dilatare termică [mm/m]

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Figura 1 – Mecanismul de generare a tensiunilor şi deformaţiilor explicat cu ajutorul
unei bare încălzite uniform: a. Bara liberă; b. Bara incastrată la un capăt;
c. Bara încastrată la ambele capete.

În cazul structurilor sudate componentele sunt mai mult sau mai puţin libere să se dilate
şi să se contracte. Din aceste motive, în ele vor apare atât tensiuni cât şi deformaţii. La acestea se
suprapun tensiunile şi deformaţiile determinate de încălzirea locală şi neuniformă specifică
procedeului de sudare: în secţiune încălzirea este mai puternică pe faţa unde se sudează şi mai
slabă pe faţa opusă ei; în lungimea cusăturii, încălzirea este maximă în dreptul arcului electric. În
faţa arcului componentele sunt reci şi în spatele său, ele sunt în curs de răcire (figura 2).

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 a) b)
Figura 2 – Încălzirea componentelor la sudarea cu arcul electric: a. Variaţia temperaturii în
secţiunea sudată; b. Variaţia temperaturii în lungul cusăturii.

4.3.4. Examinări
Tensiunile şi deformaţiile ce apar la îmbinările sudate se examinează pe tipuri de
îmbinări – cap la cap şi de colţ.
Însumându-le geometric se obţine imaginea deformaţiei globale şi a tensiunilor totale ce
apar în aceste îmbinări.

4.3.4.1. Tensiuni şi deformaţii la îmbinări sudate cap la cap

Figura 3 – Tensiunile şi deformaţiile în sudurile cap la cap

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 a) Contracţia transversală datorită faptului că cele două componente nu sunt libere să se
dilate şi să se contracte. De aceea, piesa sudată va avea o lăţime mai mică; reducerea lăţimii după
sudare este contracţia transversală ΔT. În cazul în care contracţia este împiedicată, apar tensiuni
transversale de întindere σT; dacă aestea depăşesc rezistenţa materialului, atunci apar fisuri
longitudinale în cusătură sau în ZIT.
Pentru oţeluri nealiate există o relaţie după care se poate estima contracţia transversală.
Această relaţie ţine cont de factorii ce ţin de procesul de sudare şi nu de rigiditatea construcţiei,
valorile obţinute fiind valabile doar pentru contracţii libere.

[mm]

unde:
λ1, λ2 – factori determinaţi empiric ce ţin cont de proprietăţile termice ale oţelului
(λ1 = 0,0044; λ2 = 0,0093 pentru oţeluri nealiate)
As – aria sudurii, inclusiv supraînălţarea [mm2]
s – grosimea tablei [mm]
b – lăţimea medie a rostului [mm]
k – coeficient de proporţionalitate referitor la aportul termic specific fiecărui procedeu de
sudare
k = 37 pentru sudarea manuală cu electrozi înveliţi cu grosime medie a învelişului
k = 50 pentru sudarea manuală cu electrozi înveliţi cu grosime mare a învelişului
k = 30 pentru sudarea MIG/MAG
k = 44 pentru sudarea sub strat de flux
k = 75 pentru sudarea cu gaze
O altă relaţie după care se poate determina contracţia transversală a îmbinărilor cap la cap
este următoarea:
[mm]
unde,
A – secţiunea cusăturii [mm2]
δ – grosimea componentelor [mm]
r – deschiderea rostului [mm]

Această relaţie se aplică la componente cu grosimea cuprinsă între 6 şi 25 mm.

b) Contracţia rostului în timpul sudării se datorează contracţiei transversale ce
progresează pe măsură ce se realizează sudura. Rostul între componente are tendinţa să se
închidă. Dacă această contracţie este împiedicată, atunci în secţiunea cusăturii apar tensiuni
transversale de întindere σT şi, în cazul când se depăşeşte rezistenţa materialului, apar fisuri
longitudinale în cusătură sau în ZIT.
c) Rotaţia componentelor în jurul axei cusăturii se produce din cauza încălzirii diferite a
feţei pe care se sudează faţă de faţa opusă. Componentele se rotesc fiecare cu un unghi σ T. Dacă
rotaţia este împiedicată vor apare tensiuni de întindere transversale σT, care, la depăşirea valorilor
de rezistenţă a matarialului provoacă fisuri longitudinale în cusătură sau ZIT.
d) Îndoirea componentelor în jurul unei axe perpendiculare pe axa cusăturii şi aflată în
planul tablelor se produce din cauza contracţiei mai mari pe faţa pe care s-au sudat în comparaţie
cu forţa opusă ei. Componentele se îndoaie fiecare cu un unghi αL. Dacă îndoirea este
împiedicată vor apare tensiuni de întindere σL pe faţa pe care s-a sudat şi, la depăşirea valorilor
de rezistenţă a materialului, aceste tensiuni conduc la apariţia fisurilor transversale în ZIT sau
cusătură.
e) Contracţia longitudinală are aceleaşi cauze ca şi cea transversală. Ca urmare, după
sudare, piesa realizată va avea o lungime mai mică. Reducerea ΔL a lungimii este contracţia
longitudinală. În cazul în care contracţia longitudinală este împiedicată, apar tensiuni de

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
întindere σL şi acestea, la depăşirea rezistenţei materialului, provoacă fisuri transversale în
cusătură sau în ZIT.

Relaţii pentru calculul contracţiei longitudinale ΔL:

unde,
A – secţiunea cusăturii [mm2]
Ap – secţiunea transversală a componentelor în care sunt solicitări de compresiune [mm2]
Is – curentul de sudare [A]
δ – grosimea componentelor [mm]
L – lungimea cusăturii [mm]

4.3.4.2. Tensiuni şi deformaţii la suduri de colţ

a1 a2

Figura 4 – Tensiunile şi deformaţiile în sudurile de colţ

a) Contracţii transversale ce provoacă fie rotirea componentei verticale (a1), fie îndoirea
componentei orizontale (a2).

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 În cazul în care contracţiile acestora sunt împiedicate apar tensiuni transversale de
întindere σT şi acestea, când depăşesc valorile critice ale materialului, cauzează fisuri
longitudinale.

Contracţia transversală ΔT a sudurilor de colţ se calculează cu relaţia:

unde,
L – lungimea catetei cusăturii [mm]
δ – grosimea componentei de bază [mm]
Relaţia este valabilă pentru grosimi sub 10 mm.
Pentru îmbinările de colţ de la table suprapuse, contracţia transversală se calculează cu
relaţia:

unde L şi δ au aceeaşi semnificaţie ca şi la relaţia anterioară.

b) Îndoirea componentelor în jurul axei perpendiculare pe axa cusăturii şi aflată în planul

componentei orizontale. Fenomenul este similar cu cel de la punctul 4.3.4.1.d.

Îndoirea componentelor la sudurile de colţ se calculează pentru două situaţii distincte:

b1) Unghiul de îndoire în cazul în care componentele sunt libere (figura 5.a.). În acest caz
unghiul de îndoire se alege funcţie de grosimea componentelor δ şi de greutatea cusăturii pe
un centimetru lungime cusătură sudată W [g/cm] din graficul din figura 6.

a) b)

Figura 5 – Unghiul la care se îndoaie componentele cu suduri de colţ atunci când nu sunt
fixate rigid (a) şi unghiul αT la care se îndoaie componentele cu suduri de colţ fixate rigid (b).

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Figura 6 – Unghiul în funcţie de grosimea componentelor δ în mm şi masa pe unitatea de
cusătură a metalului de adaos W în g/cm.

b2) Unghiul de îndoire αT în cazul în care componentele sunt fixate rigid (figura 5.b). În acest
caz unghiul de îndoire αT se calculează cu relaţia:

unde,
l – lungimea unui centimetru de sudură [g/cm]
W – greutatea unui centimetru de sudură [g/cm]
δ – grosimea componentelor [mm]

c) Contracţia longitudinală se produce similar ca la sudurile cap la cap (punctul

4.3.4.1.e). Calculul contracţiei longitudinale la îmbinările de colţ se face utilizând relaţia

unde,
A – secţiunea cusăturii [mm2]
Ap – secţiunea transversală a componentelor în care sunt solicitări de compresiune [mm2]
Relaţia este valabilă pentru , iar ΔL este dat în mm/m cusătură sudată.
La executarea sudurilor longitudinale de la grinzi, dimensiunea contracţiei longitudinale
este dependentă de raportul dintre secţiunea transversală a grinzii A şi secţiunea transversală a
sudurii As. Astfel, dacă raportul atunci mm pentru fiecare metru.

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Cunoscând forţa de contracţie F se poate calcula contracţia cu relaţia:

unde,
F – forţa de contracţie [N]
l – lungimea grinzii [cm]
E – modulul de elasticitate [N/mm2]
A – suprafaţa transversală a grinzii [cm2]
Forţa de contracţie F se determină cu relaţia:

unde,
p – forţa de contracţie [N/mm2]
AS – aria transversală a sudurii [cm2]
În figura 7 se prezintă distribuţia tensiunilor în cazul unei cusături transversale, iar în
figura 8 distribuţia tensiunilor în cazul unei cusături longitudinale.

Figura 7 – Distribuţia tensiunilor remanente în cazul unei cusături transversale

Figura 8 – Distribuţia tensiunilor remanente în cazul unei cusături longitudinale

4.3.5. Deformaţii la sudare

Deformaţiile componentelor sunt cauzate de dilatările şi contracţiile neuniforme generate

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
de câmpul termic al sudării. Aceste dilatări şi contracţii sunt direct proporţionale cu volumul
încălzit şi cu temperaturile la care are loc încălzirea. Neuniformitatea câmpului atât în secţiunea
sudată cât şi în lungul cusăturii face ca deformaţiile să crească. În acelaşi timp, deformaţiile sunt
cu atât mai mari, cu cât componentele ce se sudează sunt mai voluminoase.
La deformaţii se opun: rigiditatea structurii, greutatea componentelor şi modul de fixare
în timpul sudării.
Deformaţiile structurilor sudate vor fi cu atât mai mici cu cât:
- volumul de metal încălzit este mai redus,
- temperaturile de încălzire sunt mai scăzute,
- rosturile dintre componente sunt simetrice în raport cu axa perpendiculară pe axa
cusăturii,
- viteza de sudare este mai mare (la viteze de sudare mari câmpul termic este mai
restrâns şi mai uniform),
- se face preîncălzirea componentelor (uniformizează câmpul termic),
- structura este mai rigidă, componentele mai groase şi fixarea lor în vederea sudării mai
puternică.
Practic rezultă că:
- rosturile în X şi dublu U sunt de preferat celor în V sau U,
- rostul în U este de preferat celui în V,
- sudarea cu preîncălzire şi cu viteză mare este de preferat celei fără preîncălzire şi cu
viteză mică,
- la structuri mari – segmentarea pe subansamble.

4.3.6. Tehnici de asamblare

În general, sudorul are o înfluenţă mică la alegerea tehnicii de sudare. Modul în care sunt
poziţionate reperele unele faţă de altele poate fi de mare importanţă pentru limitarea
deformaţiilor. Principalele tehnici de asamblare sunt: prinderea în puncte, segmentarea pe
subansamble simetrice şi utilizarea de rigidizări.

4.3.6.1. Prinderea în puncte

Sudurile de prindere se utilizează atât la poziţionarea reperelor, cât şi la menţinerea
deschiderii rostului, dar pot fi utilizate şi pentru contracararea contracţiei transversale.
Trebuie stabilite numărul acestor puncte, lungimea lor şi distanţa dintre ele. Dacă distanţa
dintre ele este mai mare apare riscul ca rostul să se închidă în timpul sudării. La sudurile lungi,
dacă se sudează manual cu electrod învelit sau MIG/MAG, poate apărea şi un efect de forfecare
a punctelor de sudură datorită glisării muchiilor rostului.
Secvenţa de realizare a prinderilor provizorii în puncte este importantă pentru a avea, pe
toată lungimea sudurii, un strat de rădăcină uniform. În figura 9 se prezintă trei secvenţe
alternative de realizare a prinderilor în puncte.

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Figura 9 - Metode pentru prinderea în puncte
9.a. – Suduri de prindere de la un capăt la celălat al îmbinării
9.b. – Suduri de prindere în pas de pelerin
9.c. – Suduri de prindere realizate în pas de pelerin începând de la mijlocul îmbinării spre capete

Observaţie: Este necesară ridigizarea componentelor sau utilizarea de distanţiere pentru a se

menţine deschiderea constantă a rostului în timpul realizării punctelor de prindere.

Prinderea în puncte executată într-o anumită ordine ajută la reglarea deschiderii rostului
şi la executarea eventualelor corecţii (dacă este necesar).
Prinderea în puncte se execută cu proceduri aprobate, ele se realizează de către sudori
calificaţi. Procedura de sudare prevede condiţiile de sudare (cu preîncălzire sau fără, tipul
materialului pentru sudare, parametrii de sudare etc). Eliminarea punctelor de sudură, în timpul
procesului de sudare, dacă acest lucru este prevăzut în procedura de sudare, se va face cu atenţie
pentru a nu produce defecte ale suprafeţelor.

4.3.6.2. Asamblare cap la cap

În cazul a două piese identice se poate executa asamblarea şi prinderea în puncte astfel
încât sudura să se execute în jurul axei construcţiei (figura 10).

Figura 10 – Asamblarea a două piese simetrice

10.a. – Prinderea în puncte înainte de sudare
10.b. – Utilizarea de distanţiere pentru piesele ce se deformează în timpul sudării

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Înainte de separarea pieselor se recomandă un tratament de detensionare. În cazul în care
nu se execută acest tratament, se recomandă utilizarea de distanţiere.

4.3.6.3. Rigidizări
Contracţia longitudinală, în special la table subţiri, se datorează, în special, curbării
acestora.
Pentru prevenirea acestui fenomen se recomandă utilizarea de rigidizări longitudinale sub
formă de plăci sau profile sudate de ambele părţi ale îmbinării (figura 11).

Figura 11 – Rigidizări longitudinale la table subţiri

Este foarte important locul în care se amplasează rigidizările. De obicei ele se vor plasa la
o distanţă, faţă de rost, astfel încât să nu constituie un obstacol pentru procesul de sudare.

4.3.6.4. Procedura de sudare

Alegerea procedeului de sudare ce se va utiliza se va face pe baza condiţiilor de
productivitate şi de calitate şi mai puţin în funcţie de stăpânirea deformaţiilor. Cu toate acestea,
procedeul de sudare, procedura de sudare şi secvenţa de sudare au o influenţă semnificativă
asupra deformării.

4.3.6.4.a. Procedeul de sudare

Reguli generale pentru alegerea de procedee de sudare care să dea deformaţii unghiulare
minime:
- alegerea de procedee de sudare ce asigură rate de depunere ridicate
- straturile de umplere să fie cât mai puţine (ca număr).
Din păcate, un procedeu de sudare ales conform criteriilor de mai sus, va conduce la
contracţii longitudinale mari, care vor produce o curbare şi o deformare locală.
Între sudarea manuală cu electrod învelit şi cea semimecanizată MIG/MAG, se preferă
procedeul MIG/MAG care asigură rate de depunere ridicate.
Se vor utiliza materiale pentru sudare cu diametre mai mari la sudarea manuală cu
electrod învelit, respectiv curenţi mai mari la MIG/MAG. În cazul sudării cu flacără
oxiacetilenică încălzirea pieselor se face mai lent, iar căldura este mai dispersată, ceea ce va
conduce la contracţii unghiulare mult mai mari decât la procedeele cu arc electric.
Sudarea sub strat de flux (rate de depunere mari, viteze de sudare ridicate) este mai
indicată pentru a preveni deformarea.
Dacă deformaţiile sunt cât de cât uniforme, atunci, prin predeformarea pieselor înainte de

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
sudare se pot stăpâni deformaţiile.

4.3.6.4.b. Sudarea
Reguli pentru prevenirea deformaţiilor:
- executarea unei suduri de o anumită grosime la o grosime sub cea minimă
prevăzută.
- să se execute sudarea simetric faţă de axa de simetrie;
- între două treceri succesive să se facă pauze căt mai scurte.
Contracţia unghiulară este funcţie de:
- tipul îmbinării;
- grosimea sudurii;
- numărul de treceri.

În figura 12 este prezentată contracţia unghiulară la o sudură în colţ.

Figura 12 – Contracţia unghiulară la o sudură în colţ

4.3.6.4.c. Secvenţa de sudare

Ordinea de sudare are o importanţă deosebită. Astfel:
- trebuie asigurată o libertate cât mai mare de deplasare a elementelor ansamblului
sudat,
- sudurile care închid un contur, făcându-l rigid, să se execute ultimele,
- direcţia în care se execută sudura să fie de la partea rigidă a piesei către partea liberă
pentru a se permite contracţia sudurii;
- în primul rând se vor executa sudurile care dau o contracţie mai mare (cap la cap) şi
apoi cele de colţ.
- aşezarea şi sudarea nervurilor care măresc rigidizarea construcţiei să se facă la
urmă,

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 - să se evite concentrarea mai multor suduri într-un singur punct.
- pentru piesele simetrice faţă de o axă de simetrie, sudurile să se depună alternativ,
de o parte şi de alta a axei de simetrie, pentru echilibrarea deformaţiilor.
- piesele asimetrice să se asambleze între ele, două câte dpuă, astfel încât în final să
rezulte piese simetrice, la care să se depună alternativ de o parte şi de alta a axei de
simetrie.
- la îmbinările la care rostul este simetric pe ambele feţe, sudarea se execută alternativ
pe ambele feţe pentru echilibrarea deformaţiilor.
- în primul rând se execută sudurile care, în condiţii de rigiditate a elementului, sunt
mai sensibile la fisurare, după care se execută restul sudurilor (în special la suduri
în cruce).
- pentru piese asimetrice se poate aplica metoda deformării inverse (predeformarea).

În figura 13 se indică direcţia de sudare pentru stăpânirea deformaţiilor

Figura 13 – Sensul de sudare

13.a – Sudare în pas de pelerin
13.b – Sudare discontinuă

4.3.6.5. Metode mecanice

De cele mai multe ori este aproape imposibil de a contracara deformaţiile şi de aceea se
impun măsuri corective.
Încă din faza de proiectare trebuie luate toate măsurile pentru evitarea deformaţiilor. În
acest sens, s-au dezvoltat diverse metode de contracarare a deformaţiilor, dar de cele mai multe
ori acestea nu pot fi aplicate în totalitate datorită costurilor care le implică. De asemenea, este
necesară o experienţă bogată pentru a se obţine rezultatele dorite şi pentru a se evita degradarea
pieselor.
Dintre metodele mecanice cele mai utilizate sunt ciocănirea şi presarea. Ciocănirea poate
produce degradări ale suprafeţelor şi fenomene de ecruisare.
Pentru a preveni efectele ciocănirii, piesele se vor presa, metoda utilizându-se pentru
corectarea curbărilor şi a contracţiilor unghiulare. În figura 14 se prezintă o astfel de metodă.

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Figura 14 – Îndreptare mecanică

4.3.6.6. Metode termice

Principiul de bază al tehnicilor termice constă în crearea de tensiuni locale suficient de
mari pentru ca, după răcire, piesa să ajungă la forma dorită. Aceasta se face încălzind local
materialul de o temperatură la care apare o deformare plastică datorită faptului că materialul
încălzit având o alungire scăzută tinde să se dilate faţă de materialul învecinat rece care are o
rezistenţă mai mare. În timpul răcirii până la temperatura învecinată, partea încălzită va avea
tendinţa de a se contracta până la dimensiuni mai mici decât la încălzire. Tensiunile de tracţiune
care apar vor menţine piesa la forma dorită (figura 15).

Figura 15 – Încălzire locală pentru evitarea deformaţiilor

Încălzirea locală este o metodă simplă şi eficace de corectare a deformaţiilor apărute după
sudare.
Determinarea numărului zonelor încălzite şi a lăţimii acestora este în principal, o
chestiune de experienţă.

4.3.6.6.a. Încălziri circulare

Încălzirile circulare (figura 16) sunt aplicate pentru redresarea părţilor îndoite.
Deformaţia se corectează prin încălzirea părţii concave. Dacă curbura este regulată, zonele
încălzite vor fi repartizate simetric pornind din zona centrală.

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Figura 16 – Încălzire circulară pentru redresarea părţii curbate

4.3.6.6.b. Încălziri liniare

Piese se încălzeşte pe lungimea sudurii, dar pe partea opusă, astfel încât deformaţia
dispare datorită tensiunilor de contracţie.

Figura 17 – Încălzire longitudinală la o îmbinare în colţ

4.3.6.6.c. Încălziri de forma triunghiulară

Pentru corectarea deformaţiilor la structuri mai complexe este necesară încălzirea unor
porţiuni mai mari de formă triunghiulară în combinaţie cu încălziri liniare.
Acest mod de lucru are ca obiectiv reducerea contracţiei. Se utilizează încălziri de formă
triunghiulară pentru a se asigura o temperatură uniformă pe toată grosimea (figura 18).

Figura 18 – Încălziri de formă triunghiulară pentru îndreptarea construcţiei

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 Pentru grosimi mari este necesară utilizarea a două flăcări, de o parte şi de alte (figura
18).
Triunghiul încălzit este caracterizat de:
- înălţimea triunghiului: 2/3 din lăţimea tablei,
- baza triunghiului: 1/6 din înălţime

Încălzirile de formă triunghiulară se pot aplica în diverse situaţii (figura 19):

- la profile laminate la rece ce trebuie corectate în două planuri (figura 19a),
- la muchiile curbate la table (figura 19b),
- la cadre deformate plan (figura 19c).

19.a – la profile laminate 19.b – la muchia unei table

19.c – la un cadru deformat

Figura 19 – Încălziri de formă triunghiulară

Principiul de bază al încălzirilor locale este de a crea tensiuni locale, suficient de ridicate
pentru ca în cursul răcirii piesa să revină la forma iniţială.

4.3.6.6.d. Măsuri preventive

Riscurile în cazul îndreptărilor prin metoda încălzirilor locale constă într-o modificare
mare a formei şi într-o încălzire la temperatură suficient de ridicată care conduc la transformări
metalurgice.
Regulă generală: pentru corectarea deformaţiilor la oţeluri nealiate şi slab aliate
temperatura trebuie limitată la 600-650ºC (roşu mat).

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1
 În cazul în care încălzirea se întrerupe sau dacă temperatura scade, metalul trebuie lăsat
să se răcească şi apoi se reîncepe încălzirea.
La aplicarea încălzirilor locale se vor avea în vedere următoarele:
- se vor utiliza încălziri circulare pentru corectarea deformaţiilor locale la table
subţiri, sau se pot aplica încălziri de formă triunghiulară,
- deformaţiile unghiulare ale tablelor se corectează prin încălziri liniare,
- când se utilizează încălziri de formă triunghiulară, încălzirea se face de la baza
triunghiului spre vârf.
La redresarea mecanică se vor avea în vedere următoarele reguli:
- să se utilizeze elementele de compresiune pentru a compensa deformaţia astfel ca în
final piesa să ajungă la forma dorită,
- elementele de compresiune să fie fixate cu şuruburi.

Curs Lector Tensiuni şi deformaţii la sudare Cap. Pag.

Timişoara IWE C.F. 4.3 17
1