MODUL 3

SOLICITARI SIMPLE

1.INTINDERE / COMPRESIUNE

Solicitari axiale, de tractiune (intindere) sau de compresiune, produse e efortul axial N,

care actioneaza pe directia normalei exterioare a sectiunii transversale a barei producand
lungire, respectiv, pe directia normalei interioare a sectiunii, cauzand scurtarea;

O piesa supusa la tractiune(intindere) sau compresiune trebuie dimensionata astfel incat sa

satisfaca relatiile:

a. pentru tractiune(intindere): b. pentru compresiune:

F = forta in kg

A = sectiunea piesei in mm2

σa= rezistenta admisibila la tractiune in kg/mm2

σac= rezistenta admisibila la compresiune in kg/mm2

2. Compresiunea pura are loc numai la piesele scurte, la care lungimea este de cel mult 6 - 8 ori
mai mare decat dimensiunea transversala, deoarece altfel s-ar produce fenomenul de flambaj

3. Deformatia elastica a unei piese supuse la tractiune este data de relatia:

in care:

F = forta de tractiune, in kg
l = lungimea piesei in cm

E = modulul de elasticitate, in kg/cm2

4. Strivirea este o solicitare de aceeasi natura cu cea de compresiune, luandu-se in consideratie

partile corpului cele mai apropiate de suprafata incarcata pe care se executa solicitarea.

La piesele metalice solicitate, materialul din locurile strivite se afla in conditii de solicitare
marita; lemnul rezista slab la strivire.

Rezistenta la strivire σstr se calculeaza cu relatia:

in care:

F= efortul normal (axial), in kg;

A= sectiunea piesei, in mm2

Rezistenta admisibila la strivire σstra, fata de rezistenta admisibila la compresiune σac are
aproximativ urmatoarele valori:

σstra ≅ 2 x σac pentru otel

σstra ≅ 0,3 x σac pentru lemn cand forta lucreaza perpendicular pe fibre

σstra ≅ 0,7 x σac pentru lemn cand forta lucreaza in lungul fibrelor.

2. FORFECAREA
Forfecarea este solicitarea produsă de două forţe, de mărimi egale şi de sensuri opuse
(numite forţe tăietoare), care acţionează de o parte şi de alta a unei bare, într-o aceeaşi secţiune
transversală, pe direcţie perpendiculară pe axa ei longitudinală.

Forfecarea (taierea) – produsa de actiunea fortei taietoare T sau a uneia dintre

componentele sale Ty, Tz; Efectul produs în bară este dislocarea părţilor de corp separate de
respectiva secţiune transversală, care devine aria de forfecare a barei.
 Forfecarea

1. Rezistenta la forfecare (rezistenta tangentiala - sau efortul unitar tangential), ia nastere intr-o
sectiune a unei bare supusa la o forta taietoare T, care actioneaza pe axa longitudinala. Ea este
data de relatia:

T = forta taietoare (daN)

A = sectiunea barei (cm2)

2. Rezistenta admisibila la forfecare tfa trebuie sa satisfaca relatia:

In cazul materialelor omogene si in special la metale:

tfa= 0,6 - 0,8 σa, σa = rezistenta admisibila la tractiune.

3. Dimensionarea la forfecare trebuie facuta astfel incat:

Anec= sectiunea necesara (cm2)

T = forta taietoare care actioneaza in sectiunea A

tfa= rezistenta admisibila la forfecare (daN/cm2)

4. Deformatia elastica ( deplasarea) unei piese supuse la forfecare este data de relatia:

Δs= deplasare (cm)

T = forta taietoare care actioneaza in sectiunea A (daN)

l = lungimea piesei (cm)

G = modulul de elasticitate transversala (daN/cm2)

3.INCOVOIEREA

Incovoierea – produsa de actiunea momentului incovoietor Mi, prin una dintre

componentele sale My sau Mz;
 Incovoierea

1. Rezistenţa la încovoiere.

Încovoierea unei grinzi (piese) se produce prin efectul unui moment încovoietor Mi.

Într-o anumită secţiune de-a lungul grinzii, momentul încovoietor corespunzător acestei secţiuni
este dat de relaţia:

σai = rezistenţa admisibilă la încovoiere a fibrei celei mai obosite (deci fibra cea mai depărtată de
axa neutra), care se găseste la distanţa “y” de axa neutră a secţiunii (kg/cm2);

y = distaţa fibrei celei mai indepărtete faţă de axa neutră a secţiunii (cm);

I = momentul de inerţie al secţiunii considerate, în raport cu axa neutră (cm4);

W = modulul de rezistenţă al secţiunii considerate, în raport cu axa neutră (cm3)

2. Rezistenţa admisibila la încovoiere sai

Pentru ca o piesa să reziste la efortul de încovoiere este necesar ca:

y1 şi y2 = distanţele la axa neutră ale fibrelor celor mai indepărtate, în care rezistenţele
admisibile la tracţiune sa respectiv la compresiune sac sunt maxime (cm)

σa = rezistenţa admisibilă la tracţiune (kg/cm2)

σac = rezistenţa admisibilă la compresiune (kg/cm2)

3. Dimensionarea la încovoiere trebuie făcuta astfel încat:

Wnec = modulul de rezistenţă necesar pentru ca piesa să reziste la efortul de încovoiere produs
de momentul încovoietor Mi (cm3)

Mi = momentul încovoietor care solicită piesa în secţiunea considerată (kg cm)

σai = rezistenţa admisibilă la încovoiere pentru materialul din care este confecţionată piesa
care se dimensionează (kg/cm2)

4. Verificarea unei piese la încovoiere se execută cu formula:

σ = solicitarea efectivă a piesei sub acţiunea momentului încovoietor Mi (kg/cm2)

Mi = momentul încovoietor care acţionează asupra piesei verificate (kg cm)

W = modulul de rezistenţă real al piesei verificate, în secţiunea considerată (cm3)

σai = rezistenţa admisibila la încovoiere pentru materialul din care este confecţionată piesa
verificată (kg/cm2).

5. Sageata (cm)

Este valoarea maximă a deformaţiei (y) a curbei fibrei medii deformate

6. Unghiul fibrei medii deformate (a), în radiani (1 radian = 180/p =57,2950 )

Este unghiul pe care îl face fibra medie deformată cu axa (0-X) ce trece prin centrul de greutate
al secţiunilor de-a lungul grinzii in cauză.

4. RASUCIREA

Torsiunea (rasucirea) – produsa de actiunea momentului de torsiune Mt.

Solicitarea la torsiune.

Daca o piesa este supusa unui moment de torsiune Mt, in piesa se va produce un efort de
torsiune:

τ = rezistenţa la torsiune (daN/cm2)

Wp = modulul de rezistenţă polar al sectiunii (cm3)

2. Rezistenţa admisibila la torsiune τa

Pentru ca o piesa să reziste la efortul de torsiune produs de momentul de torsiune Mt este necesar

τa = rezistenţa admisibilă la torsiune (daN/cm2)

3. Dimensionarea la torsiune trebuie făcuta astfel încat:

Wpnec = modulul de rezistenţă polar necesar pentru ca piesa să reziste la efortul de torsiune
produs de momentul de torsiune Mt . (cm3)

Mt = momentul de torsiune care solicită piesa în secţiunea considerată (daN cm)

τa = rezistenţa admisibilă la torsiune pentru materialul din care este confecţionată piesa care
se dimensionează (daN/cm2)

4. Verificarea unei piese la torsiune se execută cu formula:

τ = solicitarea efectivă a piesei sub acţiunea momentului de torsiune Mt (daN/cm2)

Mt = momentul de torsiune care acţionează asupra piesei verificate (daN cm)

Wp = modulul de rezistenţă polar real al piesei verificate,

în secţiunea considerată (cm3) Legea lui Hooke:

τa = rezistenţa admisibila la torsiune pentru materialul din N

care este confecţionată piesa verificată (daN/cm2). σ A N
¿ = =
E E EA
E. LEGEA LUI HOOKE
În anul 1678 Robert Hooke (1635-1703), astronom EA – rigiditate la întindere
şi matematician englez, pasionat de studiul corpului solid
supus tracţiunii unor forţe, a fost probabil în măsură să
afirme: „Ut tension, sic vis!”, adică într-o traducere
aproximativă „Cât este întinderea atât este şi forţa”

Masina de incercat
Tensiunile sunt o masura pentru solicitarea materialului, alungirile sunt o masura pentru
deformatii. Relatia intre tensiuni si deformatii se numeste lege de material. Legea de material
este dependenta de material; determinarea ei se face numai experimental (SR-EN ISO 6892-
1:2010). In timpul incercarii se masoara continuu forfa F si alungirea ΔL.
Ca rezultat al incercarii se obtine o diagrama σ-ε (σ=F/A, ε=Δl/l) .
 In cazul deformatiilor specifice mici acestea se pot considera ca fiind elastice si
corespunzand legii lui Hook, σ=εE. Panta curbei in zona liniara va determina modulul de
elasticitate. Daca tensiunea depaseste asa numita limita de elasticitate, deformatiile nu mai sunt
reversibile si se ajunge in zona deformatiilor permanente (plastice).
Încercarea la tracţiune se executăpe epruveteconfecţionate din materialul metalic care se
cercetează, având forma şi dimensiunile prescrise în SR EN 10002.

Epruvete

Diagrama σ-ε

S-a stabilit pe cale experimentală că, în cazul în care solicitările mecanice aplicate
asupra unei piese crează stări de tensiuni capabile să producă numai deformaţii elastice ale
materialului acesteia, este valabilălegea lui Hooke, adică dependenţa dintre tensiunile generate
de solicitările mecanice şi deformaţiile specifice de natură elastic produse este liniară
Astfel, în cazul unei piese metalice care suferă deformaţii elastice sub acţiunea
unei solicitări de întindere sau compresiune monoaxială, starea de tensiuni generată în
piesă este caracterizată numai printr-o tensiune normal σ (orientată după direcţia forţelor
exterioare care produc întinderea sau comprimarea monoaxială a piesei) şi legea lui Hooke
are următoarea formulare analitică:
σ=Eε, ε fiind deformaţia specifică liniară (de natură elastică) a
materialului piesei, măsurata pe direcţia tensiunii σ.

De asemenea, în cazul unei piese metalice care suferă deformaţii elastice sub acţiunea unei
solicitări de forfecare pură, starea de tensiuni generatăîn piesă este caracterizată numai print-o
tensiune tangenţială τ şi legea lui Hooke are următoarea exprimare analitică:

τ=Gγ, γ fiind lunecarea specifică(de natură elastică) a

materialui piesei, produsă pe direcţia tensiunii τ

. Factorii de proporţionalitate Eşi G, care intervin în formulările particulare

(expuse anterior) ale legii lui Hooke, sunt caracteristici (constante) proprii materialului
piesei solicitate, ce exprimă capacitatea materialului de a se opune acţiunii de deformare
elastică exercitate de solicitările mecanice exterioare; caracteristica E este denumitămodul
de elasticitate longitudinală, iar caracteristica G – modul de elasticitate transversal