2.5.

ALIAJE FIER-CARBON

2.5.1. Transformările la echilibru şi în afară de echilibru

Stările menţionate în diagramele de echilibru se obţin după o viteză de răcire foarte mică, astfel
încât în fiecare moment sistemul să se găsească în echilibru termodinamic, iar transformările sunt numite
„la echilibru"; factorii fizici ca: presiunea, temperatura, etc. nu sunt modificaţi, stările sunt stabile timp
nelimitat (stări de echilibru stabil).
Dacă aliajele sunt răcite cu o viteză relativ mare astfel încât nu se atinge în fiecare moment al
răcirii echilibrul termodinamic, se obţin stări care nu mai corespund diagramelor de echilibru. Aceste stări
au o stabilitate mai scăzută sunt stări înafara echilibrului sau stări metastabile şi tind să treacă spontan în
starea care corespunde echilibrului stabil.
Transformările la echilibru se analizează pe diagramele de echilibru care exprimă reprezentarea
grafică a legăturii dintre presiune, temperatură şi concentraţie în condiţiile echilibrului termodinamic.
La un sistem monocomponent diagrama de echilibru este o diagramă P-T , unde P este presiunea,
iar T temperatura.
La un sistem binar diagrama de echilibru este o diagramă P-T-X B, unde XB este fracţia molară a
componentului B (când XA+XB = 1).
La un sistem ternar diagrama de echilibru este o diagramă P-T-X B-Xc, unde Xc reprezintă fracţia
molară a componentului C (când XA+XB+XC = 1).
Transformările la echilibru s-au analizat odată cu studiul tipurilor de diagrame de echilibru în
cap. 2.4.
Se consideră un aliaj binar tip soluţie solidă cu diagrama din figura 2.5.1.

Figura 2.5.1. Diagrama de echilibru

La răcire cu viteză mare, nu se mai produce o transformare de omogenizare cu difuzie rezultând

grăunţi de soluţie solidă neomogenă, caracterizaţi printr-o puternică segregaţie la nivelul fiecărei dendrite
(segregaţie dendritică). O astfel de structură în afară de echilibru, este uşor de pus în evidenţă
microscopic, după aspectul dendritic al grăunţilor. În al doilea rând din cauza vitezei mari de răcire se
produc fenomene de histerezis termic, curbele solidus şi lichidus deplasându-se la temperaturi mai
scăzute. În urma fenomenelor de histerezis termic se modifică concentraţiile dintre fazele lichidă şi solidă
aflate la o anumită temperatură de echilibru, obţinându-se grăunţi de soluţie solidă cu o altă concentraţie
decât cea care corespunde echilibrului pentru temperatura considerată.
Transformările în afară de echilibru sunt obţinute deseori intenţionat deoarece în urma lor se pot
realiza proprietăţi deosebit de interesante pentru scopuri practice. Operaţia prin care se obţin stări în afară
de echilibru prin transformări structurale este cunoscută sub numele de călire. Acest tratament se poate
aplica numai aliajelor care posedă la temperaturi ridicate altă structură decât cea de la temperatura
camerei. Importanţa transformărilor în afară de echilibru constă m faptul că ele constituie baza
tratamentelor termice.

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
 2.5.2. Diagrame de transformare timp-temperatură (TTT)

Procesele care au loc la răcirea austenitei, prezintă o mare importanţă teoretică şi practică,
deoarece mecanismul şi cinetica acestor procese influenţează natura, forma, mărimea şi distribuţia fazelor
în structura oţelului, determinând astfel caracteristici şi proprietăţi corespunzătoare după tratamentul
termic. Studiul transformării la răcire a austenitei, pune în evidenţă curba de descompunere izotermă a
austenitei, când sistemul este menţinut la o anumită temperatură (figura 2.5.2).

Figura 2.5.2. Curba de descompunere izotermă a austenitei

Cu ajutorul diagramei de răcire se pot delimita trei zone care diferă una de alta prin valoarea
vitezei de răcire şi anume:
 zona de călire situată în stânga curbei V cr, care este caracterizată prin viteză maximă de răcire şi
de formare a structurii martensitice;
 zona călirii parţiale situată între curbele V cr şi Vmin , caracterizată prin viteze medii de răcire şi
prin formarea unor structuri martensitice (bainită, ferită cu faze secundare, etc. );
 zona vitezelor mici de răcire situată în dreapta curbei V min , caracterizată prin prezenţa structurilor
stabile ferito-perlitice cu diferite grade de dispersie.
Vitezele de răcire corespunzătoare condiţiilor specifice ale diferitelor regimuri termice se
determină experimental sau analitic cu ajutorul ecuaţiilor proceselor de propagare a căldurii în masa
metalului.
Aspectul diagramelor de transformare - timp - temperatură (TTT) pentru câteva mărci de oţeluri
este arătat în figurile 2.5.3., 2.5.4., răcită în regim izotermic, iar aspectul curbelor (TTTC) la răcire
continuă, care au trecute şi curbele vitezelor de răcire este prezent în figurile 2.5.5. şi 2.5.6.

Figura 2.5.3. Oţel sudabil C-Mn-Cu-Ni

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
 Figura 2.5.4. Oţel sudabil X210Cr12

Figura 2.5.5. Oţel sudabil 15CrNi6

Figura 2.5.6. Oţel sudabil C100W1

Pe baza relaţiei lui Rykalin pentru sudurile unor oţeluri s-au calculat vitezele de răcire din zona
influenţată termic (ZIT) şi s-au trasat cu lunii întrerupte curbele de răcire pentru aceste zone, care apoi au
fost suprapuse peste curbele din diagramele transformării izoterme a austenitei (figurile 2.5.7., 2.5.8. şi
2.5.9.)

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
 Figura 2.5.7. Oţel OL37.2k (S275J2)

Figura 2.5.8. Oţel 35CrNi25

Figura 2.5.7. Oţel OL52.2k (S355J2k2)

Se observă că la oţelul sudabil 35CrNi25 în ZIT apar structuri dure de tip martensitic cu duritatea
maximă de 634 HV5 şi astfel se pot dezvolta amorse de iniţiere a fisurilor, ceea ce ne arată că oţelurile
respective au o sudabilitate limitată.
Este necesar să fie cunoscut faptul, că metoda de comparare a curbei de răcire pentru ZIT cu
curbele TTT ale oţelului sudabil, nu are o răspândire prea mare în industrie ca metodă practică, dar
permite aprecierea şi determinarea indirectă a comportării metalurgice la sudare a oţelurilor.

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
 2.5.3. Influenţa elementelor de aliere
2.5.3.1. Fenomenul de dezoxidare la oţeluri

Oţel turnat necalmat (FU  anterior U)

Acest oţel nu conţine elemente care să lege oxigenul difuzat în procesul de obţinere. Prin ieşirea
acestui gaz oţelul va „fierbe" la solidificarea sa, în special la turnările în cochilă apar în mijloc şi în partea
superioară a blocului turnat îmbogăţiri în P şi în S ce se numesc segregaţii în bloc.
Oţel turnat calmat (FN  anterior R)
Oxigenul este legat, conform normelor germane, cu siliciu (Si). Se mai utilizează şi alte elemente
cum ar fi manganul (Mn) şi cromul (Cr) pentru a lega oxigenul existent. Oţelul calmat nu are segregaţii.
Oţelurile cu mai mult de 0,1% Si sunt considerate ca fiind calmate.
Între oţelurile FU şi FN există şi domenii intermediare. Astfel de oţeluri se numesc semicalmate.
Oţelurile nealiate cu un conţinut de C > 0,3% ca şi oţelurile aliate sunt întotdeauna cel puţin
calmate
Oţel turnat dublu calmat (FF  anterior RR)
La acest oţel este legat atât oxigenul ca şi azotul. În mod tradiţional aceasta se realizează cu Al (>
0,02%), elemente ca Ti, Nb, V au o influenţă asemănătoare. Aceste oţeluri nu prezintă segregaţii şi nu pot
fragiliza. Nitrurile şi carbonitrurile existente determină formarea unei granulaţii fine, care se măreşte doar
la temperaturi peste 1000ºC. Granulaţia fină duce la mărirea limitei de curgere.
Segregaţii
Într-o structură segregată metalul este îmbogăţit cu anumite elemente. Se cunosc:
 segregaţii în bloc - se întâlnesc doar la oţelurile necalmate; la solidificare în mijloc şi în partea
superioară oţelul turnat în cochilă se va îmbogăţi în P şi S;
 segregaţii în mijloc - se întâlnesc preponderent la oţelurile turnate în profile unde apare în
mijlocul tablei ca o zonă de 0,5-2 mm îmbogăţită în carbon.
Prin calmare conţinuturile de P şi S nu sunt eliminate din oţel ci sunt distribuite uniform pe
întreaga secţiune a materialului. Oţelurile cu granulaţie fină sunt întotdeauna FF.
Stări de livrare/posibilităţi de prelucrare ulterioară
 Oţel (U) - neprelucrat, deformabil la cald şi la rece, poate fi îndreptat cu flacăra, prin normalizare
îşi îmbunătăţeşte structura; i se poate aplica recoacere de detensionare;
 Oţel (N) - corespunde unui tratament de normalizare sau unei laminări normalizate, fiind
deformabil la cald şi la rece; acesta poate fi îndreptat cu flacăra şi i se poate aplica un tratament
de detensionare;
 Oţel (K) nou (+CR) - bandă, tablă sau bară laminată la rece, în general în ultimă fază; se obţin:
- creşterea caracteristicilor mecanice corelată cu scăderea deformabilităţilor şi a alungirii;
- dimensiuni minime în condiţie de precizie maximă;
- la încălziri peste 500°C caracteristicile mecanice scad şi creşte deformabilitatea şi
alungirea;
 Oţel (M) - tratament termomecanic la elaborare acesta fiind microaliat şi are o granulaţie fină
preponderent la suprafaţa materialului, este deformabil la rece şi nedeformabil la cald, iar
îndreptarea cu flacără este permisă doar cu o limitarea temperaturii şi a timpului de menţinere; i
se poate aplica o recoacere de detensionare de max. 580°C.
Oţelurile M au caracteristici mecanice mai ridicate decât oţelurile similare U şi N, dar la o
menţinere la o temperatură ridicată, timp îndelungat, acestea pot scădea.

2.5.3.2. Influenţa elementelor însoţitoare la oţeluri

Principalele elemente însoţitoare ale oţelului sunt m general nedorite. Acestea sunt:
 Fosfor P şi sulf S
Rezistenţa la tracţiune creşte cu 65 N/mm 2 cu fiecare mărire de 0,1 %P, iar deformabilitatea
scade. Pericolul de fisurare la rece la P> 0,05% se datorează scăderii foarte puternice a valorilor de
rezilienţă, iar intervalul de solidificare mare duce la apariţia segregaţiilor de fosfor. Valoarea recomandată
a P în oţel este pe cât posibil < 0,05%, iar S < 0,05%. Împreună cu fierul sulful formează sulfuri de fier
(FeS) la marginea grăunţilor (sulfurile au punctul de topire cca. 980°C), rezultând o tendinţă foarte

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
pronunţată câtre fisurare la cald a oţelurilor cu conţinut ridicat de sulf.
 Azot N
Determină îmbătrânirea în special a oţelurilor deformate la rece şi prin aceasta conducând la
fragilizare şi scăderea rezilienţei. Se recomandă ca în formă liberă N < 0,01%, dar dacă este legat cu alte
elemente (ex. Al) nu prezintă pericole.
 Hidrogen H
Chiar la temperaturi mici fierul are o difuzibilitate ridicată faţă de hidrogen. iar datorită
dimensiunilor atomice mici H pătrunde uşor în reţeaua altor materiale metalice. Se recomandă încălzirea
la 200 — 300°C timp de până la 16 ore, pentru a-l elimina, în caz contrar poate apărea fragilizarea
datorită hidrogenului difuzat (în general după 2-3 ore).
Principalele mărci de oţeluri europene cristalizează după diagrama Fe-C şi caracteristicile
mecanice ale acestora sunt prezentate în tabelul 2.5.1.

Tabelul 2.5.1
Marca de oţel Rp0,2 după Rm după A5 după
Tip KV
Conform Conform Simbolizare anterioară grosime grosime grosime
oxidare
EN 10027 EU 25-72 Prescurtare Nr. material [N/mm2] [N/mm2] [%] J ºC
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
stare
S 185 Fe 310-0 St 33 W.1.0035 175 290 18 - -
naturală
stare
S235JR Fe 360 B St 37-2 W.1.0037 + 20
naturală
S235JG1 Fe 360 B UST 37-2 W.1.0036 FU U + 20
S235JG2 Fe 360 B RST 37-2 W.1.0038 FN R 235-175 320-360 26-21 27 + 20
S235JO Fe 360 C ST 37-3 U W.1.0114 FN R 0
S235J2G3 Fe 360 D1 St 37-3N W.1.0116 FF RR - 20
S235J2G4 Fe 360 D2 - W.1.0117 FF RR - 20
S275J Fe 430 B St 44-2 W.1.0044 FN R + 20
S275JO Fe 430 C St 44-3 U W.1.0143 FN R 0
275-205 430-380 22-17 27
S275J2G3 Fe 430 D1 St 44-3 N W.1.0144 FF RR - 20
S275J2G4 Fe 430 D2 - W.1.0145 FF RR - 20
S355JR Fe 510 B - W.1.0045 FN R + 20
S355JO Fe 510 C St 52-3 U W.1.0553 FN R 0
27
S355J2G3 Fe 510 D1 St 52-3 N W.1.0570 FF RR - 20
355-275 510-450 22-17
S355J2G4 Fe 510 D2 - W.1.0577 FF RR - 20
S355K2G3 Fe 510 DD1 - W.1.0595 FF RR - 20
40
S355K2G4 Fe 510 DD2 - W.1.0596 FF RR - 20
E295 Fe 490-2 St 50-2 W.1.0050 FN R 295-225 490-440 20-15 -
E335 Fe 590-2 St 60-2 W.1.0060 FN R 335-255 590-540 16-11 -

Simbolizarea oţelurilor conform EN 10027 este prezentată în tabelul 2.5.2.

Tabelul 2.5.2
Caracteristica Anexă cu simboluri explicitate
Simbol de bază
definitorie (stare de tratament)
0 1 2
+ A(+TA) – recopt
S – oţeluri pentru
Rp0,2 + AC – recopt pentru obţinerea carburilor globulare
construcţii metalice
+ Cnnn – ecruisat la rece la Rm = nnn N/mm2
+ CR – laminat la rece
P – oţeluri pentru
Rp0,2 + HC – format cald-rece
recipiente sub presiune
+ Q – călit respectiv durificat
+ S – tratament pentru forfecare la rece
L – oţeluri pentru
Rp0,2 + ST – ecruisat în soluţie
construcţii tubulare
+ U – netratat
QT – îmbunătăţit (călit+revenit)
E – oţeluri pentru
Rp0,2 QA – îmbunătăţit în aer
construcţia de maşini
QL – îmbunătăţit în mediu lichid

continuarea tabelului 2.5.2

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
 0 1 2
K – pentru temperaturi joase (tabelul 2.5.3)
B – fier beton Rp0,2
H – pentru temperaturi înalte (rezistenţă garantată)
R – oţeluri pentru şine Rm J – pentru temperaturi ale mediului ambiant şi temperaturi
joase (tabelul 2.5.3)
L - pentru temperaturi ale mediului ambiant şi temperaturi
H – plăci şi table
Rp0,2 joase (cu excepţia oţelurilor cu granulaţie fină)
laminate la rece
G – alte calităţi (pentru deosebirea unui acelaşi material în
interiorul unei norme (tabelul 2.5.4)
G – fonte turnate Rp0,2

Tabelul 2.5.3
Energia de rupere KV Temperatura de
27 J 40 J 60 J încercare ºC
0 1 2 3
JR KR LR + 20
J0 K0 L0 0
J2 K2 L2 - 20
J3 K3 L3 - 30
J4 K4 L4 - 40
J5 K5 L5 - 50
J6 K6 L6 - 60

Tabelul 2.5.4
Simbolul oţelului Denumire stare
0 1
S…JRG1 turnat necalmat
S…JRG2 turnat calmat
S…JRG3 turnat calmat + normalizat
S…JRG4 livrare conform executantului

2.5.4. Elementele care formează carburi

Elementele de aliere se pot găsi în oţeluri sub diferite forme:

 dizolvate în ferită cu care formează soluţii solide;
 în combinaţii cu carbonul cu care formează carburi sau dizolvate în cementită şi în alte carburi
formând soluţii solide pe bază de carburi;
 în combinaţii cu fierul sau unele cu altele formând compuşi intermetalici;
 în combinaţii cu unele impurităţi (sulf, oxigen, etc.) cu care formează incluziuni nemetalice ca
sulfuri, oxizi, silicaţi, nitruri;
 în stare liberă sub formă de particule dispersate în masa metalică.
În prezenţa carbonului care se dizolvă total în ferită formând soluţii solide, o parte din elementele
situate în tabloul lui Mendeleev la dreapta fierului cum sunt nichelul (Ni), cobaltul (Co), siliciul (Si),
cuprul (Cu) şi altele nu formează de regulă carburi sau formează carburi instabile (NTi, Co, Al). Cele
situate în stânga fîerului, titanul (Ti), vanadiul (V), cromul (Cr), manganul (Mn), zirconiul (Zr), niobiul
(Nb), molibdenul (Mo), wolframul (W), etc. în prezenţa carbonului formează carburi stabile, dar ele se
pot dizolva şi în ferită. Carburile se împart după numărul elementelor conţinute în :
 carburi simple : Fe3C; Mo2C; Cr4C; W6C5; W2C; Cr7C4, etc.;
 carburi complexe; Fe3Mo2C, Fe2W2C, etc.;
 soluţii solide de carburi: (FeCr)4C; (FeW)6C, etc.
Toate carburile se caracterizează prin duritate mare şi fragilitate ridicată. Carburile elementelor de
aliere sunt mai dure şi mai fragile ca cementita. Ele influenţează rezistenţa şi duritatea oţelului mărind
aceste caracteristici nu atât prin compoziţia lor chimică cât mai ales prin gradul lor de dispersie.
Carburile se împart şi după raportul dintre raza atomului de carbon (r c) şi raza atomului de metal

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
(rM) în:

 faze interstiţiale ce se formează pentru ; excepţii de la această regulă o constituie

carburile: WC şi MoC, care deşi satisfac condiţia nu sunt faze interstiţiale; din

categoria fazelor interstiţiale se menţionează Mo 2C, W2C, VC, TiC, NbC, TaC, Ta2C şi ZrC;
 carburi cu reţele complexe: Fe3C, Mn2C, Cr23C6, Cr7C3, Fe3Mo3C, Fe3W3C, Fe3Mo2C, Fe2W2C.
În mod obişnuit în oţeluri nu există carburi sub formă pură ci soluţii solide pe bază de carburi.
Astfel în locul carburii Cr23C6 se formează soluţia solidă (Cr,Mn,Fe) 23C6 pe baza carburii Cr23C6. Pentru
acelaşi motiv în cazurile în care carbura a două elemente are aceeaşi formulă chimică, de exemplu TiC şi
NbC, dacă în oţel există simultan titan şi niobiu nu se formează cele două carburi TiC şi NbC ci o singură
carbură (Ti,Nb)C. Acest lucru este valabil şi pentru alte carburi, de exemplu pentru mangan şi fier, în care
caz, se formează (Mn,Fe)2C şi nu Mn2C, Fe3C. Ca urmare în oţeluri se întâlnesc numai patru tipuri
principale cu reţele complexe: M 3C, M23C6, M7C3 şi M4C (carburile M4C de exemplu, Fe2Mo2 şi Fe2W2C
cristalizează în mod obişnuit cu carbon mai puţin, compoziţia chimică corespunzătoare fiind M6C,
respectiv Fe3Mo3C şi Fe3W3C) două tipuri de faze interstiţiale (M 3C şi M2C) în care M reprezintă
elementele metalice (Mn, Fe, Cr, etc.) care formează carbura.

2.5.5. Controlul tenacităţii

Controlul tenacităţii aliajelor Fe-C se realizează prin încercări specifice de regulă încercarea de
încovoiere prin şoc pentru stabilirea:
 temperaturii de tranziţie de la comportarea ductilă la comportarea fragilă;
 sensibilităţii la îmbătrânire tensotermică;
 tendinţei de fragilizare la detensionarea termică.
Principalele caracteristici ce se determină prin încovoierea prin şoc sunt:
 energia de rupere KV, respectiv energia specifică de rupere (rezilienţa) KCU sau KCV;
 cristalinitatea sau fibrozitatea, Cr;
 expansiunea laterală, EL;
 contracţia transversală, CT sau contracţia la baza crestăturii (CBC).
În continuare se va analiza metoda pentru determinarea tendinţei la fragilizare la detensionare
termică. Tendinţa de fragilizare la detensionare se pune în evidenţă prin încercarea la încovoiere prin şoc,
asupra epruvetelor prelevate direct din produs sau care au suportat un tratament de fragilizare simulată.
Accelerarea simulării efectului de îmbătrânire se realizează prin metoda răcirii în trepte (step cooling)
ceea ce are ca efect reducerea până la un ordin de mărime a duratei necesare influenţei termice. Răcirea se
efectuează în circa 5 trepte de câte 20-30°C plasate în intervalul 600 ... 450°C (figura 2.5.10) specific
oţelului.

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
 Figura 2.5.10 Ciclograma de tratament termic

Timpul de menţinere pe fiecare treaptă variază de la 1 oră la 100 ore, iar viteza de răcire între
trepte trebuie să fie cuprinsă între 3 ... 6 °C/h, iar cea de răcire finală de la treapta cu temperatură minimă
de circa 30°C/h (răcire controlată în cuptor).
Estimatorul susceptibilităţii la fragilizare la detensionare FTD este dat de relaţia:

[%] (2.5.1)

în care:
- KVo - este energia de rupere în J a epruvetelor la materialul neafectat;
- KVTD - este energia de rupere în J a epruvetelor din materialul supus tratamentului termic
de detensionare.
Când FTD  50% se consideră că oţelul este susceptibil la fragilizare prin detensionare.

2.5.6. Conceptul t8/5

Conceptul t8/5 se referă la analizarea fenomenelor de răcire a unei structuri sudate şi reprezintă
timpul de răcire determinat între temperaturile 800°C şi 500°C a unei structuri sudate lăsată liber să se
răcească (în condiţii tehnice normale).
Acest timp critic stă la baza definirii unor parametrii tehnologici ai procesului de sudare, acesta
fiind în funcţie de:
 parametrii fizico-chimici ai materialului (oţel);
 parametrii de sudare;
 grosimea maximă a componentelor de sudat.
Formula pentru t8/5 derivă din legea fluxului de căldură a lui Rykalin, aceasta fiind:
 pentru suduri groase (flux tridimensional)

[s] (2.5.2)

 pentru suduri subţiri (flux bidimensional)

[s] (2.5.3)

unde:
- El - este energia liniară de sudare în J/cm;
-  este conductibilitatea termică a materialului între 800°C şi 500°C în W/cm;
- To - este temperatura iniţială sau de preîncălzire a materialului în °C;
- c - este căldura specifică pe unitate de volum în Ws/cm 3 ºC a materialului;
- h - este grosimea maximă a componentelor în cm.
O analiză atentă a acestor parametrii ne arată că la valori mici ale lui t 8/5, în intervalul de răcire
800°C ... 500°C, apar viteze de răcire ridicate ce duc la apariţia şi dezvoltarea structurilor dure în zonele
influenţate termic ale construcţiilor sudate.
Structurile dure decelate au o tenacitate scăzută, mult sub valorile impuse pentru mărcile de oţel
ce se analizează. Prin modificarea condiţiilor termice şi de sudare şi implicit prin schimbarea valorilor lui

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9
t8/5 se pot obţine structuri apropiate de echilibru ce prezintă creşteri importante ale valorilor de tenacitate
(KV) pe fondul scăderii la valori acceptate ale caracteristicilor mecanice de rezistenţă (R p0,2, Rm).

Curs Lector Cap. Pag.

ALIAJE FIER - CARBON
IWI-C D.R.P. 2.5 2
Timişoara 9