TEMA 3.

TEORIA CONSTITUŢIEI

Noțiunea și esența constituționalismului

Istoria primilor ani de independenţă a Republicii Moldova este supraîncărcată de procese contradictorii
în cadru! cărora s-a produs transformarea radicală a tuturor aspectelor de bază ale vieţii sociale,
economice, politice şi ideologice.

Reforma societăţii sovietice în ansamblu, iniţiată de M. Gorbaciov, cunoscută în istorie drept

„perestroica", s-a încheiat cu prăbuşirea definitivă a sistemului sovietic, cu apariţia noilor state
independente şi cu efectuarea de transformări de sistem, orientate spre crearea unei societăţi
democratice cu economie de piaţă. Republica Moldova a început mişcarea spre economia de piaţă încă
până la declararea oficială a independenţei sale. Premisa juridică pentru elaborarea propriei legislaţii a
constituit adoptarea, la 23 iunie 1990, a Declaraţiei Suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova.
Ea prevedea supremaţia Constituţiei şi altor legi ale RSS Moldova pe întreg teritoriul ţării. Acest fapt a
dat posibilitate să se adopte legi proprii, fără a ţine cont de puterea centrală. La 25 iulie 1990
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea cu privire la concepţia trecerii la economia de piaţă
în RSS Moldova. Ea califică „trecerea la economia de piaţă drept model de gospodărire şi principală
măsură pentru redresarea economiei republicii".

Din acest moment începe un proces intensiv de adoptare a unor legi principial noi, care au pus bazele
economiei de piaţă. În perioada anilor 1990-1994 Parlamentul a adoptat legile cu privire la proprietate,
la privatizare, la antreprenoriat şi întreprinderi, la investiţiile străine, la societăţile pe acţiuni, Codul
funciar ş.a. Tot în această perioadă a început privatizarea în masă a locuinţelor şi a întreprinderilor de
producţie de stat contra bonuri patrimoniale, precum şi transformarea colhozurilor şi sovhozurilor în
forme noi organizatorico-juridice. Prin urmare a fost pregătită baza juridică şi economică pentru
consolidarea constituţională a caracterului de piaţă al economiei moldoveneşti.

Reforma constituţională a demarat odată cu adoptarea unor hotărâri de mare importanţă istorică
pentru republica noastră - despre suveranitate, despre independenţă, despre putere, care în mod
radical au influenţat forma de stat. Drept consecinţă a acestor transformări Constituţia RSSM din 1978 a
suportat o serie de revizuiri ce au dus la anularea dispoziţiilor referitor la rolul "conducător şi
îndrumător" al partidului comunist, creând condiţii pentru instituirea sistemului politic pluripartitist; la
consacrarea principiilor economiei de' piaţă, la schimbarea formelor şi statutului proprietăţii; la
modificarea esenţială a structurii mecanismului de stat; este întemeiată instituiţii serului de stal în
persoana Preşedintelui republicii; are loc reorganizarea Sovietului Suprem şi Sovietului Miniştrilor,
inclusiv a autoadministrării locale.

Elaborarea proiectului noii Constituţii a Republicii Moldova a fost condiţionată şi de necesitatea realizării
cadrului juridic al evoluţiei spre „statul de drept şi democratic, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil".

De la acel eveniment istoric care s-a încununat cu adoptarea Constituţiei în vigoare a trecut aproape un
deceniu, însă această durată redusă de timp s-a soldat cu o serie de tentative de revizuire a legii
fundamentale.

Momentul de cotitură generat de Legea de revizuire a Constituţiei din 5 iulie 2000 a fost transformarea
Republicii Moldova dintr-o republică prezidenţială în una
parlamentară.

Constituţia în vigoare a suportat şi alte modificări dictate de voinţa partidului de guvernământ care au
ţinut de reformarea sistemului instanţelor judecătoreşti şi fortificarea statului juridic al unităţii
teritoriale Găgăuzia. Cea mai radicală intervenţie asupra Constituţiei în vigoare este, însă, iniţiativa
actualului şef de stat privitor la elaborarea unei noi Constituţii şi abrogarea, în perspectivă, a actualei
legi fundamentale.

Noţiunea și esența constituţiei

Cuvântul „constituţie" provine de la latinescul „constitutio”, care înseamnă aşezare cu temei sau starea
unui lucru. In sistemul de drept roman, Constituţia înseamnă edictul semnat de împărat a cărui foră
juridică este superioară celorlalte acte juridice adoptate de organeleautorităilor publice ale imperiului.
Unele state feudale au înscris în documente scrise anumite reguli fundamentale privind raporturile intre
guvernani şi guvernaţi care urmau să prevaleze, cu valoare de principiu de conduită politică şi juridică,
faţă de cutumele existente.

Constituţia este o lege supremă din punct de vedere juridic în raport cu toate celelalte legi. Caracterul
de lege fundamentală rezultă din conţinutul şi calitatea reglementărilor.

Definitorie pentru Constituţie este forţa sa juridicâ. Ea are o forţă juridică supremă, ceea ce o plasează in
vârful ierarhiei izvoarelor de drept şi impune regula conformităţiiîntregului drept cu dispoziţiile acesteia.
Astfel Constituţia este un act politico-juridic fundamental cu forţă juridică supremă faţă detoate actele
normative, adoptat şi modificai după o procedură specială şi care reglementeazăconstituirea,
competenţa şi funcionarea instituţiilor politice şi bazele instituţiilor administrative jurisdicţionale în
conformitate cu principiul separaţiei puterilor stat, fiind un act ce consfinţeşte şi garantează principiile
fundamentale ale vieţii sociale şi de stat, precum şi drepturile, libertăţile şiîndatoririle fundamentale ale
omului şi cetăţeanului.

Concepţia juridică asupra constituţiei se poate exprima în două sensuri diferite: în sens

material şi în sens formal.

În sens material, Constituţia reprezintă ansamblul regulilor de drept, indiferent de natura şi forma lor, ce
au ca obiect constituirea, competenţa, funcţionarea şi raporturile principalelor organe de stat între ele
sau dintre ele şi cetăţeni.

În sens formal (organic), constituţia este ansamblul regulilor de drept, indiferent de obiectul lor,
elaborate în scris şi sistematic (într-o formă distinctă), de către un organ da stat, anume constituit în
acest scop (adunarea constituantă) şi urmînd o procedură specifică de elaborare şi modificare.

În sens formal, constitutia este ansamblul reglementarilor, indiferent de obiect: a) elaborate în scris;

b) de un organ anume constituit (adunarea constituanta);

c) potrivit unei proceduri specifice, de o exigenta deosebita.
Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei stabilitatea si forta juridica suprema.

Definitorie pentru constituţie este forţa sa juridică. Ea are o forţă juridică supremă, ceea ce plasează
constituţia în vârful ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii întregului drept cu
dispoziţiile constituţiei

Apariţia Constituţiei

Este dificil de apreciat momentul exact apariţiei Constituţiei in lume. Ceice iau în considerare numai
constituţiile scrise, pornesc de la Constituţia SUA din 1787 şi ceafranceză 1791 sau de la declaraţiile de
drepturi din cele două state, considerări le ca acteconstituţionale. Cei ce au in vedere şi constituţiile
cutumiare sau semi-cutumiare, pornesc îngenerat de la Constituţia Marii Britanii.

Primele constituţii scrise au fost precedate de „Declaraţii de drepturi", aşa cum aufost,.Declaratta de
independenţă a statelor nord-americane" din 4 iulie 1776 şi «Declaraţia francezăa drepturilor omului şi
ale cetăţenilor" de Ia 1789. Aceste acte, care în concepţia unor autori suntadevărate constituţii, au
constituit baza viitoarelor 1egi fundamentale. In Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanul adoptată
de revoluţionarii francezi, se prevede: „Toate societăţile în care garaniadrepturilor nu este asigurată, nici
separaţia puterilor stabilită, nu au o Constituţie".Primele constituţii scrise apar în unele state din
America de Nord (Virginia 1776, New-Jersey 1777etc.) în cursul războiului pentru independenă, acte
care consacrau ca formă de guvernământ republica.

La 17 septembrie 1787 este adoptatâ, la Philadelphia, Constituţia Statelor Unite aleAmericii, care este în
vigoare şi azi, dar amendată.În Europa, prima constituţie scrisă este cea din 3 septembrie 1791 (Frana)
care păstrează formamonarhică. Se afirmă principiul suveranităii naionale i cel al caracterului
reprezentativ al instituiilor,stabilindu-se doi reprezentanţi, in sensul juridic al termenului: corpul
legislativ şi regele. Separaţia puterilor, legislativă şi executivă, este absolută. Monarhul fiind şeful puterii
executive. El este rege nudatorită dreptului la succesiune, ci prin voina naţiunii devenită suverană.
Regele domnete nu cu titlu personal, ci ca reprezentant al naţiunii. Sub regimul acestei Constituţii, în
virtutea separării puterilor,regele nu mai deţine decît puterea de executare a legilor.

Mişcarea constituţionala modernă, care a debutat la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, s-a realizat prin cinci
valuri succesive, care au urmat fie unor mişcări constituţionale fie unor mari războaie mondiale:

- Declanşarea mişcării constituţionale a fost determinată de evenimentele din America de Nord,

de Declaraţia de Independenţă de la 4 iulie 1776 şi de Constituţia SUA de la 1787, precum şi de revoluţia
franceză, de Declaraţia franceză a drepturilor omului şi ale cetăţeanului de la 1789 şi de prima
constituţie din Franţa din 1791.

- Revoluţiile franceze din 1830 şi din 1848. Ele Revoluţiile date au dat imbold pentru elaborarea
constituţiei belgiene din 7 februarie 1830 (în vigoare, cu unele modificări, pînă în 1993), care a creat un
tip clar şi echilibrat de monarhie constituţională. Constituţia belgiană a constituit un model pentru multe
state din Europa secolului XIX.

- Primul război mondial şi căderea Imperiului Austro-Ungar, a Imperiului rus şi de formarea

primului stat socialist din lume. În cadrul acestui val se disting două mişcări constituţionale, total
deosebite: a) cea determinată de formarea unor state naţionale, în urma dezmembrării imperiului
Austro-Ungar, precum şi de întregirea unor state precum România şi b) cea determinata de Revoluţia
din octombrie şi apariţia primului stat socialist.

- Al doilea război mondial. A avut loc trecerea altor state din Europa pe calea socialismului şi de
adoptarea de constituţii socialiste, după modelul celei sovietice. Totodată începe mişcarea de
decolonizare urmată de crearea unor state naţionale în Africa, Asia etc. ce îşi adoptă constituţii după
modelul fostelor metropole.

- Căderea regimurilor dictatoriale din centrul şi răsăritul Europei. Se revine la principiile

pluralismului politic, a separaţiei puterilor în stat, a egalităţii tuturor formelor de proprietate, garanţiei
proprietăţii.

Clasificarea constituţiilor

- Forma şi structura Constituţiei

- Adoptarea şi abrogarea

- Constituţiei Revizuirea Constituţiei

Supremaţia constituţiei determină o procedură specială de adoptare.

Adoptarea Constituţiei este un proces complex în cadrul căruia sînt diferenţiate trei elemente:

o Iniţiativa adoptării constituţiei; o Organul competent să adopte constituţia; o Modurile de adoptare a

constituţiei.

Unele constituţii prevăd în mod expres organul care poate iniţia procesul de elaborare şi adoptare a
constituţiei. Alte constituţii nu conţin asemenea reglementări, această prerogativă rezultînd din sistemul
normativ care reglementează tehnica de elaborare a legilor.

Organul competent să adopte constituţia este desemnat prin noţiunea de putere constituţională sau
putere constituantă

. Puterea constituantă poate fi de două tipuri:

- putere constituantă originară;

- putere constituantă derivată.1

Din punct de vedere a modului de adoptare a constituţiilor, le clasifică în:

o Constituţie acordată; o Statutul(Constituţie plebiscitară); o Pactul; o

Constituţie convenţie;

o Constituţie parlamentară

a) După forma de exprimare:

-scrise

- cutumiare

b)După modul de revizuire:

o -rigide - acele constituţii care stabilesc prin normele sale constituţionale

o procedură complicată de modificare sau prevăd o perioadă în care o parte
sau întreaga constituţie nu poate fi modificată.

o -flexibile - se mai numesc şi constituţii suple pot fi modificate de către

legiuitor printr-o procedură similară cu cea de modificare a unei legi ordinare

c)În dependenţă de regimul politic:

o democratice; o autoritare.

Constituţiile democratice prevăd drepturile şi libertăţile cetăţenilor, principiul

pluripartidismului, separaţia puterilor în stat şi dreptul cetăţenilor de a participa şi a alege organele
statale.

Constituţiile autoritare limitează drepturile cetăţenilor, promovează politica şi ideologia

unui singur partid.

c) În dependenţă de durata în timp avem constituţii:

o permanente – sînt majoritatea constituţiilor; o temporare – se adoptă pe
o anumită perioadă de timp, prealabil stabilit.

Revizuirea Constituției implică 3 aspecte:

1 Guceac I., op.cit. p. 157.

- cine poate avea initiativa revizuirii constitutiei; - cine are dreptul sa o modifice; - care este procedura
de revizuire.

O constitutie rigida este cea care se modifica printr-o procedura mai exigenta decât procedura prin care
se modifica legile obisnuite dintr-un sistem de drept dat - si nu o constitutie care se modifica mai greu.

O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul
sistem de drept.

o Procedura de revizuire a constituţiei cuprinde trei etape:

o Iniţiativa de revizuire a constituţiei;

o Dezbaterea iniţiativei de revizuire de către

autoritatea publică competentă;

o Adoptarea legii de revizuire a constituţiei.

În ceea ce priveste abrogarea constitutiei, aceasta semnifica încetarea definitiva a

efectelor unei constitutii si se produce prin aparitia unei noi constitutii.

În marea majoritate a cazurilor, constituţiile sînt abrogate în rezultatul unor revoluţii sau

lovituri de stat.

Suspendarea constitutiei semnifica încetarea, pe o perioada de timp determinata, a efectelor tuturor

sau doar a unora dintre prevederile constitutionale.

Conţinutul normativ al Constituţiei

Conţinutul constituţiei este un conţinut complex, el cuprinzând principiile fundamentale pentru toate
domeniile vieţii politice, economice, sociale, culturale, juridice etc. Este motivul pentru care adeseori
constituţia este caracterizată ca fiind legea fundamentală care stă la temelia organizării statale şi este
baza juridică a întregii legislaţiei.

Conţinutul reglementărilor constituţionale dă constituţiei caracterul de lege fundamentală pentru că

relaţiile sociale ce formează obiectul acestor reglementări sînt relaţii fundamentale şi sînt esenţiale
pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii de stat.

Conţinutul normativ al constituţiei din majoritatea statelor cuprind norme ce se referă la: forma de
guvernământ, structura de stat, regimul politic a statului, la fundamentele politice, economice, sociale
şi religioase ale statului, statutul juridic al persoanei, separaţia puterilor în stat, controlul
constituţionalităţii legilor, drepturile şi îndatoririle cetăţenilor etc.

Supremaţia Constituţiei

Supremaţia Constituţiei este o calitate a Constituţiei care o situează în vârful instituţiilor politico-juridice
dintr-o societate într-un stat, fiind sursa reglementărilor în domeniile economic, politic, social şi juridic.

Supremaţia constituţională se fundamentează pe conţinutul şi forma ei: supremaţie materială şi

formală. Supremaţia materială se bazează pe faptul că întreaga ordine juridică se bazează pe Constituţie.
În ceea ce priveşte supremaţia formală, ea se explică prin divizarea constituţiilor în rigide şi suple
(flexibile). Această clasificare ţine de formele de elaborare a constituţiei.

Garanţiile juridice a supremaţiei constituţiei:

o controlul general al aplicării constituţiei;

 o controlul constituţionalităţii legilor; o îndatorirea fundamentala de a
respecta constituţia.

Constituţia Republicii Moldova este legea ei supremă. Nici o lege nici un alt act juridic care contravine
prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Noţiunea şi formele de control al constituţionalităţii legilor

Controlul constituţional înseamnă verificarea actelor emise de organele de stat, proces prin care
organul ce verifică poate anula actele organului controlat.

Controlul constituţionalităţii legilor este sancţiunea juridică, garanţie a respectării constituţiei, adică a
supremaţiei ei, prin declararea fără efect a legilor sau dispoziţiilor de legi prin care s-a încălcat
constituţia.

Prin esenţa sa, controlul de constituţionalitate reprezintă şi unul din mijloacele privilegiate de apărare a
societăţii civile împotriva dominaţiei nepotenţiale a executivului şi legislativului, în pofida regulilor
existente.

Formele de control ale constituţionalităţii legilor:

Doctrina dreptului constituţional cunoaşte mai multe forme ale

controlului

constituţionalităţii legii.

a) În dependenţă de timpul în care se efectuează controlului constituţionalităţii legilor:

o Controlul anterior adoptării legilor (prealabil, preventiv) se exercită în faza de proiect al legii. o
Controlul posterior adoptării legilor se exercită asupra legilor deja adoptate sau asupra actelor cu forţă
juridică egală legii.

b) În dependenţă de formă controlul constituţionalităţii legilor este:

o Controlul abstract presupune verificarea unui act normativ în afara
cazului concret.

o Controlul concret are loc numai în urma unui proces judiciar unde
trebuie să se aplice un act normativ a cărui constituţionalitate este suspectă.

c) În dependenţă de modul înscrierii în Constituţie controlul constituţionalităţii

legilor:

o Controlul explicit este prevăzut de însăşi Constituţia.

o Controlul implicit nu-i prevăzut de constituţie dar el reiese din principiul

legalităţii.

d) În dependenţă de spaţiul de realizare a controlului constituţionalităţii legilor:

o Controlul intern se realizează de organul care a emis actul normativ.

o Controlul extern se realizează de o altă autoritate statală.

e) În dependenţă de conţinut controlul constituţionalităţii legilor:

o Controlul formal atrage atenţia asupra condiţiilor şi cerinţelor ce ţin de elaborarea şi adoptarea unui
act normativ. o Control material verifică conformitatea conţinutului actului cu prevederile
constituţionale.

f) După volum:
o Controlul general se referă la toate relaţiile sociale reglementate de constituţie.
o Controlul particular se referă la anumite relaţii concrete (ex.: drepturile
fundamentale ale omului).

Pentru a se verifica conformitatea unei legi cu dispoziţiile constituţionale, au fost propuse,

următoarele feluri de control:

o Controlul prin opinia publică ; o Controlul prin referendum; o Controlul politic; o

Controlul jurisdicţional;

o 5) Controlul printr-un organ unic, special şi specializat