Lp 6: DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECŢIEI

Obiective:
1. însuşirea regulilor generale de prelevare a produselor patologice;
2. însuşirea metodelor microbiologiei clinice; avantaje şi dezavantaje.

Metodele microbiologiei clinice

a. metode directe – evidenţiază prezenţa agentului etiologic

Calitatea prelevatelor pentru examenul microbiologic

prelevate de bună calitate – rezultate utile posibile;
prelevate de calitate proastă – rezultate proste, periculoase pentru bolnavi,
bani risipiţi
a. alegerea prelevatelor şi momentul prelevării;
b. prelevarea probelor înainte de instituirea tratamentului antimicrobian;
c. prelevatele patologice trebuie să fie în cantitate suficientă;
d. prelevările trebuie făcute aseptic;
e. recipientele şi instrumentele indicate pentru prelevări;
f. transportul şi conservarea probelor;
g. buletinul de analiză – cererea de analiză.

 tehnici rapide:
I. examen microscopic direct:
1. controlul microscopic al calităţii prelevatelor contaminate (calcularea
scorului de calitate);
2. tipul reacţiei inflamatorii (frotiu din produs patologic colorat cu albastru
de metilen);
3. bacterioscopia (informaţii cantitative şi calitative).
II. reacţii Ag-Ac pentru depistarea antigenelor microbiene în produsul patologic;
III. metode ale biologiei moleculare pentru detecţia acizilor nucleici.

 izolarea microorganismului infectant: semnificaţia clinică a izolatelor:

1. în cazul prelevatelor necontaminate, microorganismul izolat este cel care
a determinat boala;
2. în cazul prelevatelor contaminate pe traiectul de eliminare:
- microorganismul izolat nu aparţine microbiotei indigene a
traiectului de eliminare, atunci are semnificaţie clinică;
- microorganismul izolat aparţine microbiotei indigene a
traiectului de eliminare, atunci va avea semnificaţie clinică în
funcţie de 2 criterii : cantitate semnificativă şi asocierea
semnificativă a prezenţei microorganismului cu prezenţa
celulelor inflamatorii;
3. în cazul prelevatelor din zone normal colonizate:
- se urmăresc numai microorganismele strict patogene care au
întotdeauna semnificatie clinică;
- pentru microorganismele condiţionat patogene implicarea etiologică se
stabieşte prin: - evidenţierea fenotipurilor patogene ale unor bacterii;
-autoserodiagnostic.

1
 b. metode indirecte – evidenţiază prezenţa răspunsului imun
 nespecifice: leucograma, formula leucocitară, VSH, CRP;
 specifice:
Indicaţii: - agent etiologic în situs inaccesibil prelevării;
- agent etiologic necultivabil;
- izolare imposibilă prin lacune ale anchetei epidemiologice;
- îndoieli privind semnificaţia clinică a izolatelor.
Dezavantaje: - rezultatele sunt dependente de capacitatea pacientului de a
dezvolta răspuns imun;
-necesită un anumit timp pentru apariţia Ac;
A. in vitro - diagnostic serologic - criterii de semnificaţie clinică a
anticorpilor izolaţi;
B. in vivo - intradermoreacţii.

A. Diagnosticul serologic  urmărirea răspunsului imun al pacienţilor la antigene

ale microorganismului infectant prin teste in vitro.
Criteriile de diagnostic serologic al unei infecţii acute:
a. pe două probe de ser prelevate în dinamică (serul I / acut şi serul II / de
convalescent, recoltate la interval de 10-14 zile)
 seroconversia  absenţa anticorpilor în prima probă şi apariţia lor în
cea de a doua
 dinamica semnificativă  creşterea de cel puţin patru ori a titrului
anticorpilor în a doua probă de ser faţă de prima
b. pe o singură probă de ser
 titrul semnificativ
 dozarea anticorpilor IgM (anticorpii răspunsului imun primar)
- diagnosticul unei infecţii acute/ recente
- diagnosticul precoce al unor infecţii congenitale
-
Testul de detectarea a producției de interferon gamma (IGRA) pentru
diagnosticul tuberculozei latente.
Principiu: evidențiază producerea de gamma interferon de către limfocitele T
efectorii, ca răspuns la stimularea de către proteinele micobacteriene specifice pentru
complexul Mycobaterium tuberculosis (ESAT-6, CFP-10, TB 7.7*).
Indicaţiile testului: poate fi folosit în toate situaţiile în care este utilizat în mod
obişnuit testul la tuberculină:
● suspiciune clinică şi radiologică de tuberculoză activă;
● contacţii pacienţilor cu forme contagioase de TBC;
● screening-ul persoanelor cu risc crescut: personalul din unităţi sanitare și
instituţii de îngrijire, persoane provenite din medii cu igienă deficitară.

B. Intradermoreacţiile:
i. reacţii de sensibilizare - sensibilitatea de tip întârzâiat apare în
infecții cu microorganisme facultativ intracelulare.
Sensibilitatea de tip întârzâiat apare după cca 4 săptămâni de la
debutul infecției și persistă pe toată durata evoluției infecției
latente sau cronice.

2
ii. reacții de neutralizare – intradermoreacția Schick prin care se
urmărește receptivitatea la difterie.