Motive ale respingerii transplantului de organe în România

Donarea de organe din partea pacienților aflați în moarte cerebrală este o parte foarte
importantă a medicinei deoarece prin acest proces se oferă o șansa la viață pentru pacienții
care suferă boli terminale. Dar, din păcate acesta este cateodata dificil de realizat și nu
neapărat din punct de vedere tehnic ci mai ales din punctul de vedere al găsirii resursei umane.
Dacă în alte tari acest proces al donarii de organe este bine reglementat și facilitat, spre
exemplu Spania care înregistra în 2009 peste 20 de donatori la milionul de locuitori, în România
lucrurile stau diferit deoarece la momentul actual aceasta se situează în coada clasamentului
european cu doar 6,5 donatori la un milion de locuitori. Motivele care au dus la prezenta situație
sunt variate, două din ele fiind refuzul donarii și felul în care consimtamantul donorului este
reglementat prin lege în România.
În articolul “Abordarea familiei pentru obținerea consimțământului scris în vederea
donarii de organe” de Carmen Pantis este scos în evidenta ca în România rata refuzului donarii
a atins în 2009 cote de peste 60%. Tot în acest articol sunt enumerate și motivele cele mai
frecvențe ale refuzului românilor.
• Motive:
- 24% sunt presupuse obiecții ale donatorului
- 24% refuzul celei mai apropiate rude
- 12% necunoașterea gândurilor donatorului
- 11% neînțelegerea morții cerebrale
- 8% îngrijorări în legătură cu desfigurarea și integritatea corpului
- 7% probleme cu sistemul de sănătate
- 6% probleme sociale
- 2% probleme religioase
- 1% dorința de a duce pacientul acasă
- 1% refuz clar

Pe de alta parte procesul de donare de organe în România este îngreunat și de faptul ca

în lege nu este încă reglementat consimțământul prezumat. Consimțământul prezumat
presupune ca cetățenii unui stat sunt de acord cu donarea de organe implicit dacă nu își
exprima dorinta împotriva acesteia în timpul vieții. Prin urmare, cetăţenii au posibilitatea de a-şi
înregistra dorinţa de a nu-şi dona organele după deces. Dacă o astfel de solicitare nu există,
atunci se prezumă că donarea de organe este acceptată.
În România nu exista consimțământ prezumat, acest fapt este într-o mare masura din
cauza datorat opunerii cultelor religioase care sustin ca acest demers nu ar fi “ etic si umanitar”.
Astfel ca, in Romania, pentru a preleva organe este nevoie de consimtamantul apartinatorilor.
Acest consimțământ este deseori greu de obtinut oamenii fiind deseori reticenți și neobisnuiti cu
idee de donare.
Consider că subiecte precum donarea de organe ar trebui difuzate mai des la televizor
sau prin intermediul altor platforme de socializare pentru ca romanii sa fie mai deschiși inspre
acest subiect. Ar fi de asemenea ideal dacă reprezentanți ai cultelor religioase din România ar
susține donarea de organe sau ar fi dispuși sa participe la discuții pe acest subiect. România
ramane inca o tara in care oamenii sunt puternic influențați de religie și acesta ar putea fi
motivul deseori poate ascuns al refuzului donarii.
În aceeași masura consider ca rata de acceptare a donarii de organe poate fi
imbunatatita și printr-o implicare mai mare în pregătirea unui personal care sa fie foarte capabil
sa gestioneze situatia dificila in care sunt pusi apartinatorii pacientilor aflati in moarte cerebrală.
Aici este în România defapt punctul de cotitură fără de care procesul donarii nu se poate
realiza.

Bibliografie:
1. “Abordarea familiei pentru obținerea consimțământului scris în vederea donarii de
organe” , Carmen Pantis
2. https://adevarul.ro/news/societate/modelul-spaniol-vrea-romania-deblocheze-problema-
transplantului-organe-1_5b4cce9edf52022f754b13a1/index.html