Sunteți pe pagina 1din 1

Călătoria mea

Mă numesc Mănăilă Mihai și în vacanța de vară, mi-am făcut planuri să plec în


străinătate,continentul Asia,
ca să fiu mai precis . Am decis ca prima mea destinație să fie orașul Tokyo din
Japonia. Prin urmare, in luna ianuarie am luat legătura cu o agenție de turism și
am achizitionat un sejur de 3 zile la hotelul Vintange Shinjuku Tokyo, in perioada
9-11 iulie. Pretul sejurului a fost de 822 euro, iar ca servicii aveam inclusă doar
cazarea și transportul cu avionul.

Cu emoție am așteptat ziua începerii sejurului. M-am îmbarcat în avion, mi-am


găsit locul și am început să mă relaxez știind că este începutul acestei călătorii
frumoase.
După un zbor lung, am aterizat, în sfârșit în jurul orei 5.00 a.m. De la
aeroport m-am indreptat către hotel, m-am cazat si dupa un repaos de 1 ora, am luat
la pas strazile, stradutele si bulevardele din jurul hotelului. Am servit masa la
un restaurant micut din apropierea hotelului, prilej cu care am intalnit un grup de
10 persoane, tot români cu care am decis sa vizităm cele mai importante obiective
turistice.
Zis și făcut! În prima zi, am reușit să vizităm Mitsui Memorial Museum, un
muzeu de artă din districtul Nihonbashi din Tokyo. Colecția muzeului include
obiecte folosite în ceremonia ceaiului japoneză, precum și antichități orientale.
Peste 4.000 de articole colectate de familia Mitsui din perioada Edo din Japonia
sunt expuse în muzeu. A fost o călătorie în timp fascinantă, care mi-a permis să
cunosc o farâmă din cultura acestui popor. Vizita la acest muzeu s-a prelungit mult
mai mult decât
îmi propusesem, înrucât incântarea mea față de obiectele expuse era atat de mare,
încât am pierdut noțiunea timpului.
În cea de-a II a zi a sejurului, împreună cu noii mei prieteni am decis să
vizităm Imperial Palace Garden sau Grădinile de Est ale Palatului Imperial. Acestea
fac parte din zona interioară a palatului și sunt deschise publicului. Ele sunt
fostul loc al celor mai intime cercuri de apărare ale Castelului Edo, honmaru
("cercul principal") și ninomaru ("cercul secundar"). Nici una dintre clădirile
principale nu mai există astăzi, dar șanțurile, zidurile, porțile de intrare și
câteva case de pază mai există.

Castelul Edo a fost reședința shogunului Tokugawa care a condus Japonia între
1603 și 1867. Împăratul Meiji a locuit acolo din 1868 până în 1888 înainte de a se
muta la nou construit Palatul Imperial .

O peluză largă și fundația rămasă a fostului turn al castelului se găsesc în


vârful dealului, unde se aflau cândva clădirile cele mai interioare ale castelului.
Turnul castelului a fost finalizat în 1638 , fiind cel mai înalt turn al castelului
din istoria Japoniei. Dar numai câțiva ani mai târziu, în 1657, a fost distrusă de
incendiile la nivelul întregului oraș și nu a mai fost reconstruită de atunci.

În locul fostelor clădiri palate ale castelului în cercul secundar de apărare


(ninomaru) de la poalele dealului, a fost creată o frumoasă grădină în stil
japonez.

Fiind foarte scurt sejurul nu am reusit sa vizitez prea multe obiective


turistice, dar ceea ce am vazut, mi-a ramas adanc intiparit in memorie. Imi doresc
sa ma reîntorc pentru o perioadă mai lugă de timp, care să-mi permiă să vizitez
mult mai multe atracții turistice.

S-ar putea să vă placă și