REFERAT

ALIAJE CU MEMORIAFORMEI

PUNEREA ÎN EVIDENŢĂ A CARACTERISTICILOR DE MEMORIA A

FORMEI LA ALIAJUL NiTi

1. Principii teoretice

Termenul Aliaje cu memoria formei defineşte un grup de materiale metalice care au

abilitatea de a reveni la forme predefinite atunci când li se aplică o procedură termică
potrivită. Materialele care îşi schimbă forma doar la încălzire au efect de memorie într-un
singur sens (EMF). Unele materiale îşi pot schimba forma şi în timpul răcirii. Aceste
materiale au efect de memorie în dublu sens (EMFDS).
AMF au două faze stabile: o fază de temperatură înaltă numită austenită şi o fază de
temperatură joasă numită martensită.
Principalele caracteristici ale AMF
AMF sunt materiale tipic funcţionale. Caracteristicile care le deosebesc esenţial
de toate celelalte materiale sunt: modificarea spontană a formei, modificarea constrânsă a
formei, funcţia de activare, pseudoelasticitate, şi capacitatea de amortizare mecanică.
Modificarea spontană a formei. Materialele cu memorie reconstituie forma originală
când sunt încălzite peste o temperatură critică după o deformare plastică (fig.1).
Tensiune
Tensiune

Martensită Martensită
deformată deformată

Martensită Temperatura Martensită Temperatura Austenită

autoacomodată deformată

Fig.1. Efectul memoriei formei într-un sens

Această deformare aparent plastică poate surveni de asemenea spontan în timpul răcirii
sub o temperatură critică în urma unui proces de educare (fig.2.)
 Modificarea constrânsă a formei. Elementul de memorie este împiedicat să-şi
modifice forma la răcire generându-se un lucru mecanic.

Martensită
deformată

Tensiune

austenită Deformaţie

Fig.2. Efectul de memorie a formei în dublu sens

Funcţia de activare (tensiunile de redobândire a formei iniţiale). Redobândirea

formei iniţiale se poate produce şi în cazul unei forţe care se opune acestui fenomen. Se
obţine astfel un lucru mecanic la încălzire cu aplicaţii în cazul activatorilor şi
stimulatorilor
Pseudoelasticitate presupune tensionarea izotermă a formei calde care produce
deformaţii mari aproximativ 8 %. la tensiuni relativ scăzute. Forma iniţială se
redobândeşte în întregime la încetarea acţiunii (fig.3).

Martensită deformată

Fig.3. Pseudoelasticitatea
TENSIUNE

TEMPERATURĂ Austenită

Pseudoelasticitatea de maclare sau aşa numitul efect tip cauciuc se obţine prin tensionare
izotermă a formei reci, deformaţia macroscopică rămânând permanentă în cea mai mare
parte la încetarea forţei (fig. 4)
 Tensionarea se face cu o forţă inferioară limitei de elasticitate. Orice deformare
suplimentară generează deformaţii plastice nerecuperabile care produc o redobândire
incompletă a formei.

ÎNCĂLZIRE RĂCIRE

Fig.4 Comportarea tip cauciuc

Capacitatea de amortizare mecanică a şocurilor şi vibraţiilor. Este bună la

temperaturi scăzute, are un maxim în timpul transformării şi scade cu creşterea
temperaturii. Funcţie de amplitudinea vibraţiilor gradul de amortizare variază neliniar
între 25-60%.
2. Condiţii de lucru
Metoda de determinare
Metoda constă în deformarea în domeniu plastic prin îndoire şi răsucire a unei
epruvete din aliajul cu memoria formei NiTi echiatomic. Deformarea plastică este urmată
de încălzirea probei prin încălzire în aer şi apă caldă şi punerea în evidenţă a efectului de
memorie a formei.
Repetarea deformării plastice şi ciclarea termică pune în evidenţă efectul de
memorie a formei în dublu sens. Operaţia de ciclare termică în intervalul temperaturilor
critice se numeşte educare şi este utilizată pentru inducerea efectului de formei în dublu
sens.
Pseudoelasticitatea se evidenţiază pe probele aflate în stare austenitică, la
temperaturi peste 1000C. Se aplică o forţă în această stare, după care proba este lăsată în
aceleaşi condiţii de temperatură liberă. Aliajul îşi recapătă forma iniţială avută înainte de
deformare.

Epruveta
Epruvetele sunt de sârme subţiri de aliaj cu memoria formei din clasa nitinol.

3. Aparatură
Pentru lucru se utilizează un aparat de aer cald şi vase cu apă încălzită.