Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs NR 09
Curs NR 09
9 – suport de curs
Hipertensiunea renoparenchimatoasă
Rinichiul este cunoscut a fi implicat în cele mai multe forme de hipertensiune;
pacienţii cu suferinţă renală cronică de diverse etiologii dezvoltă hipertensiune într-un
procent de până la 85 %. Mecanismele prin care afectarea renală pot conduce la
HTA sunt:
retenţia de sodiu şi creşterea volumului plasmatic;
creşterea producerii de vasopresină (de renină–angiotensină, de
endotelină);
scăderea producerii de substanţe vasodepresoare (kinine, prostaglandine).
Hipertensiunea renovasculară
Pentru prima oară în condiţii experimentale (la câine) Goldblatt şi colab. induc
hipertensiune prin ocluzia parţială a arterei renale ce determină hipoperfuzie renală
cu retenţie de Na şi creşterea eliberării de renină. Alţi factori care pot fi implicaţi în
producerea hipertensiunii experimentale sunt:
activarea SNS (prin nervii renali);
vasopresina;
Nivelele crescute de factor natriuretic atrial, kalikreină, prostaglandine
vasodilatatoare şi oxid nitric, se pot opune efectelor de activare a sistemului renină –
angiotensină.
La pacienţii cu ischemie renală cronică eliberarea de renină este excesivă,
volumul extracelular crescut (VEC), iar rezistenţa periferică de asemenea.
Se recomandă în plus:
Fiziopatologie Generală (Ediţia II) – Magda Bădescu, Editura Cantes, 2000
Fiziopatologie Specială – Magda Bădescu, Manuela Ciocoiu, Editura Karro, 2003
Sau
Fiziopatologie Specială – sub coordonarea Magda Bădescu –
Autori: Magda Bădescu, Veronica Mocanu, Manuela Ciocoiu, Chicu Mihaela, Haliga
Raluca, Oana Bădulescu, Editura “Gr.T.Popa”, U.M.F.Iaşi, 2011