7.

Ion
1. Context aparitie

Apărut în 1920, romanul „Ion” este considerat de către criticul Eugen Lovinescu „prima mare creație
obiectivă a literaturii românești”. El deschide seria capodoperelor din literature noastră interbelică.
Apariția lui marchează o schimbare de atitudine față de viața rurală, pe care o transfigurează în mod
obiectiv. În viziunea lui Liviu Rebreanu, literature este „creație de viață și de oameni”, scopul ei fiind de a
reda „pulasția vieții”.

2. Încadrare în specie+trăsături

Ca specie literară, „Ion” este un roman de tip realist – obiectiv, social, cu tematică rurală. Sursa de
inspirație, specific prozei realiste, o reprezintă câteva scene care l-au impresionat pe romancier: este
vorba despre un țăran sărac, harnic, dar fără pământ și despre o tânără alungată de acasă de tatăl ei. Deși
romancierul pornește de la date esențiale ale societății în care trăiește, opera aparține în întregime
ficțiunii, clădind un univers complex, cu personalitate proprie, după modelul celui real.

3. Titlul

Titlul romanului validează condiția de personaj eponim a eroului, tânăr țăran care are un nume
reprezentativ pentru comunitatea satului românesc.

4. Tema

Tematica romanului este compexă: prezentarea problematicii pământului, în condițiile satului

ardelean de la începutul secolului al XX-lea, romanul surprinzând lupta unui țăran sărac pentru a obține
pământ și consecințele faptelor sale. Temei centrale i se adauga teme secundare, precum iubirea, moartea,
destinul, caracterul monografic, prin descrierea unor aspect diverse ale lumii rurale: obiceiuri legate de
nuntă, de naștere, de înmormântare, relații de familie, stratificare socială. Prin aceste repere tematice,
romanul rămâne în actualitatea vieții sociale și ilustrează o lume complexă, în care țăranul, învățătorul și
preotul devin imagini memorabile. Viziunea despre lume se dezvoltă în jurul ideii că destinul individului
este unul prestabilit, protagonistul însuși fiind o victimă a fatalității.

5. Relație incipit-final

Opera are o compoziție sferică, bazată pe tehnica literară a simetriei, tipic realist. Incipitul romanului
se axează pe descrierea drumului, care face legătura dintre realitate și ficțiune, constituindu-se ca o
metaforă-simbol a romanului. El este surprins la vârsta naivității tinerești, debordând de veselie și de
entuziasm „înainteză vesel”, „neted”, iar finalul romanului prezintă același drum, care iese din universul
satului, remarcându-se o altă vârstă a acestuia „o panglică cenușie în amurgul răcoros”. Se sugerează
astfel trecerea timpului peste un univers particular, frământat de patimi, zguduit de conflicte puternice și
bântuit de moarte. Prin tehnica literară a anticipației, acțiunea capătă un caracer previzibil; toponimele
rău-prevestitoare de la începutul romanului: „Râpele Dracului”, „Cișmeaua Morții” aticipează finalul
tragic.
 6. Cadru spațio-temporal

Spațiul este unul real, determinat geographic: Valea Someșului, iar timpul este unul obiectiv:
începutul secolului al XX-lea.

7. Perspectiva narativă

Perspectiva narativă, caracteristică romanului realist, este una obiectivă prin naratorul omniscient,
omniprezent, neimplicat, detașat și prin marcile lexico-gramaticale specific: verbe și pronume la persoana
a III-a.

8. Elemente de structură și compoziție

Romanul este structurat în două părți intitulate: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”, metafore care
pun în evidență cele doua forțe ce stăpânesc pe rând sufletul eroului. Întreaga acțiune se desfășoară între
doua coordonate precizate prin titlurile capitolelor de graniță: „Începutul” și „Sfârșitul”. Construcția
subiectului are la bază tehnica narativă a planurilor paralele, prezentate prin alternanță. Un plan urmărește
existența satului cu micile drame și povestea lui Ion, iar cel de-al doilea plan narativ este planul
intelectualității satului, reprezentată de către învățătorul Zaharia Herdelea și preotul Belciug.

9. Conflictul

Conflictul se desfășoară pe două coordonate. Cel exterior este reprezentat de urcarea lui Ion pe scara
socială prin obținerea pământului și diverșii oameni care i se împotrivesc, iar cel interior este reprezentat
de conștiința lui Ion ce trebuie să aleagă între „glasul pământului” și „glasul iubirii”.

10. Rezumat

Identificând sărăcia cu lipsa de demnitate, Ion și-o dorește de soție pe Ana, fata lui Vasile Baciu, om
cu mult pământ, deși o iubește pe Florica, frumoasă dar, săracă. Îi face curte Anei, o seduce și îl forțează
pe tatăl ei să accepte căsătoria.

Punctul culminant este când cele două glasuri se confundă. Ion, copleșit de sentimente, confundă glia
cu femeia iubită, sărutând pământul.

Ana, deși îi naște un copil, nu obține de Ion afecțiunea dorită, acesta simțind numai milă și repulsie
pentru ea. Ea se sinucide găsind în moarte o salvare. Moare și copilul, iar după discuții îndelungite averea
îi rămâne lui Ion.

După ce îsi satisface dorința de pământ, își dă seama ca ea nu poate înlocui iubirea adevărată. Florica,
fata pe care încă o iubește, se căsătorise cu George Bulbuc. Cei doi se întâlnesc pe ascuns, pedeapsa
pentru acest lucru fiind capital pentru Ion: George îl omoară cu câteva lovituri de sapă.

11. Statutul personajului

Ion este personajul principal al romanului, personaj realist, tipic pentru o categorie social - țăranul
sărac care dorește pământ. Inițial dotat cu o serie de calități (isteț, harnic, priceput), în goanna sa pătimașă
după avere se dezumanizează treptat, iar moartea lui este expresia intenției moralizatoare a scriitorului
ardelean. Ana și Florica sunt personaje secundare, antitetice, construite pentru a ilustra obsesiile
protagonistului: pământul și iubirea. Ana este urâțică, dar bogată, iar Florica frumoasă, dar săracă.
Niciuna nu poate, singură, corespunde instinctului de posesiune al lui Ion.

Ion al Glanetașului este un erou puternic individualizat, dar totodată tipic pentru categoria țăranilor
săraci, după cum observă G. Călinescu „Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”.

Protagonistul este un personaj compex, eponim și rotund. Este construit prin tehnica bazoreliefului –
domină celelalte personaje implicate în conflict (Ana, Vasile, George, Florica), care-i pun în lumină
trăsăturile - și prin tehnica contrapunctului (Ion cel sărac și frumos o iubește pe Florica, dar se căsătorește
cu Ana și George cel bogat și mătăhălos o iubește pe Ana, dar se căsătorește cu Florica).

Din punct de vedere social este țăranul sărac care prin pământ și avere crede că își va obține
demnitatea. Din punct de vedere moral este tipul avaristului fără scrupule. Din punct de vedere psihologic
este ambițiosul dezumanizat de lăcomie.

12. Secvențe semnificative

Două scene relvante pentru relația lui Ion cu pământul sunt scena horei și scena sărutării pământului.
În prima scenă, Ion este viclean cu Ana. Deși nu o iubește, o joacă la horă, o seduce, apoi se înstrăinează,
iar căsătoria nu reprezintă decât mijlocul de a obține averea de la Baciu.

În a doua scenă, Ion, amețit de fericire, îngenunchează și-și sărută pământul ca pe o ibovnică,
ilustrând apoteoza iubirii sale pătimașe „Acum stăpân al tuturor pământurilor, râvnea să le vază, să le
mângâie ca pe niște ibovnice credincioase […] Apoi încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lăsă în
genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud”.

13. Modalități de caracterizare

Naratorul prezintă inițial, în mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elemente
de portret moral: „mândru și mulțumit ca orice învingător, Ion simțea totuși un gol ciudat în suflet”. E
caracterizat direct de către celelalte personaje: „E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț” – doamna
Herdelea, „ești un stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic” – preotul Belciug. Autocaracterizarea
evidențiează frământările sufletești prin monologul interior: „Mă moleșesc ca o babă năroadă”.

14. Concluzie

În concluzie, Ion este un personaj romanesc memorabil și monumental, ipostază a omului telluric, dar
supus destinului tragic de a fi strivit de forțe mai presus de voința lui neînfrântă: pământul-stihie și legile
nescrise ale satului tradițional.