Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Comisia Europeana A Dunarii, CED
Comisia Europeana A Dunarii, CED
l.p.
M.D. Samargiu
1.SITUAȚIA DUNĂRII DUPĂ TRATATUL DE LA
ADRIANOPOL
După al VI-lea război ruso-turc, 1828-1829, se încheie pacea de la Adrianopol (azi Edirne,
Turcia) la 14 septembrie 1829. Prin această pace se diminua considerabil influența Turciei pe
Dunăre. Țările Române au primit cetățile Turnu Măgurele, Giurgiu și Brăila, precum și o serie
de facilități obținute conjunctural:
-autonomia administrativă;
-domni pamanteni aleși pe viață;
-libertatea comerțului pentru toate produsele;
-dreptul de navigație pe Dunăre cu vase proprii românești și libera folosire a porturilor românești;
-scutirea de obligația de aprovizionare a Portii;
-limitarea dreptului de interventie a Imperiului Otoman in Principate
-interdicția pentru musulmani de a stăpâni pământuri în Principate.
• Rusia a primit dreptul de a-si mentine protectoratul asupra Moldovei si Tarii Romanesti,
devenind pentru urmatoarele trei decenii principala putere care va decide in Principate.
Tot in urma acestei paci, Rusia obtine toate cele trei guri ale Dunarii, granita cu Turcia
fixandu-se pe bratul Sfantul Gheorghe cu mentiunea ca, desi stapana a malului drept nu
va putea sa se apropie decat pana la distanta de doua ore de mers de mal si nu va putea
ridica nici un fel de fortificatii sau cladiri, decat cele necesare pentru carantine. Vasele
de comert turcesti vor putea circula pe Chilia si Sulina, iar cele militare doar pe Sfantul
Gheorghe.
• Odata cu ocuparea canalului Sulina de catre rusi au incetat si lucrarile de intretinere care
erau facute de catre turci. Astfel, adancimea pe canal devenise foarte mica, multe vase
nereusind sa treaca de bancurile de nisip de la bara Sulina, mai ales in perioadele apelor
scazute.
• ”Pe langa acestea, Rusia instalase carantine in permanenta la Sulina si nu numai
care impiedicau circulatia vaselor, adeseori fara cauze binecuvantate, dar nici nu
dezinfecta marfurile, pe loc, la Sulina ci le trimitea la Odesa pentru
dezinfectare”[1].
• Astfel, între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis
scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și
mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-
a construit un nou far la Sulina, în 1839, care să înlocuiască vechiul far turcesc din 1802 și s-a
administrat traficul naval.
• “Sulina s-a transformat, prin instalarea aici a Comisiei Europene a Dunării, dintr-un sat cu
aproximativ 1.000 de locuitori, terorizați de răufăcătorii adăpostiți în smârcurile Deltei, într-un
oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, cu o populație stabilă, internațională, cu venituri
importante și cu necesități economice pe măsură.” CED a asigurat asanarea platformei
orașului, construcția de străzi, cheiuri portuare și diguri de protecție.
• S-au pus în funcțiune serviciul telegrafic și de telefonie, uzina de apă și rețeaua de distribuție
de apă potabilă, uzina electrică care a asigurat iluminatul portului și străzilor orașului, Sulina
fiind astfel printre primele orașe din România care a beneficiat de noul sistem de iluminare
publică. A fost înființat un spital, care acorda asistență medicală gratuită tuturor locuitorilor
orașului. CED a participat la construirea mai multor lăcașuri de cult.
• Pentru buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca
puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea administrativă de
reprezentantul francez. În toată perioada ei de existență, CED a beneficiat de
numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a arbora propriul drapel (cinci
benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare albă și una albastră, cu
inițialele C. E. D. în alb).
• În cele opt decenii de existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al
Dunării, dar și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor
conflictelor regionale sau europene, (războaiele balcanice, Primul Război Mondial),
Comisia a reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv.
Printre premierele sociale realizate de CED în România trebuie amintite:
indemnizațiile acordate funcționarilor internaționali (de instalare, pentru chirie și
întreținere, de concediu), asistență medicală gratuită, avansuri salariale rambursabile
sau dreptul de pensionare.
După numeroase campanii de presă, care reflectau interesele politice și economice ale
autorităților de la București și prin care se cereau recuperarea „suveranității naționale”
și, implicit, accesul la taxele strânse de Comisie, în 18 august 1938 s-a ajuns la
„Aranjamentul de la Sinaia”, prin care s-a desființat organismul internațional al CED
și s-a înființat, în schimb, „Administrația Dunării de Jos”, organism aflat sub controlul
guvernului României
• La 28 decembrie 1854 reprezentantii Tarilor Romane, Austriei, Angliei si Frantei
propun Rusiei ca rezolvarea problemei colmatarii Dunarii sa se faca sub controlul
unei autoritati sindicale permanente. La 23 martie 1855 ei stabilesc un protocol de
colaborare in 6 articole dintre care cel mai important este articolul patru care
hotaraste ”infiintarea unei Comisiuni Europene, compusa din delegatii fiecareia
dintre ele, care va determina lucrarile care trebuiesc facute pentru a face sa dispara
obstacolele dintre Galati si mare.
• Aceasta Comisiune Europeana, care nu va putea fi dizolvata, decat prin
consimtamantul comun, va asterne bazele unui regulament pentru navigatiunea
maritima si fluviala, precum si proiectul instructiunilor ce vor trebui sa serveasca
de calauza, si regula unei Comisiuni tarmurene formata din delegatii a trei state
tarmurene Austria, Rusia si Turcia”. Intre timp, Rusia este obligata sa cedeze
Moldovei trei judete nemaifiind riverana Dunarii, iar Austria nu mai avea aceleasi
interese ca in urma cu doi ani, fapt care a impus ca la 30 martie 1856 la Conferinta
de la Paris sa se reevalueze problema Dunarii.
• Initial Comisia Europeana trebuia sa-si termine AN ADANCIME AN ADANCIME