Curs nr.

28.02.2017

Femeia Renașterii

Două tipuri de femei:

a. Femeia ideală – livrescă, al cărui prototip este Dulcineea, prototip ce stă sub semnul a trei
exigențe: frumusețe desăvârșită, virtute absolută și de neam nobil, educată
b. Femeia reală:
Marcela – amazoană instinctivă, fără a fi o misandră, nu simte chemare spre o viață care i-ar
oferi statutul de soție, mamă, bunică, etc , preferând să trăiască singură. Este expresia voinței
femeii de a-și urma liberul arbitru și conformitatea cu propria natură, nu vocația speciei.
Camila – istoria Camilei ne spune că mai tare decât virtutea e dragostea. Ea este femeia ideală și
demonstrează că idealul în Renaștere este o mărime variabilă în funcție de contextele realității.
Doroteea – idealul Doamnei inimii se democratizează, sufletele nobile se află ascunse și în
făpturile fără statut social
Maritornes – o slujnică.

Concluzie:
Femeia Renașterii nu mai reprezintă un ideal de perfecțiune. Principala ei miză este dorința
fericirii individuale. Numeroasele cupluri ale romanului sunt cuprinse într-o intrigă a adulterului
sau a nestatorniciei din dragoste, pentru că Cervantes dorește să înfățișeze tribulațiile în căutarea
perechii potrivite. Fără a avea sociologic un statut diferențiat față de cel al femeii din Evul
Mediu, femia Renașterii ilustrează o mare diferență de ideologie: este femeia care luptă pentru a
se exprima pe sine și a trăi în conformitate cu normele propriei naturi. Ea nu mai este o ficțiune,
ci o imanență, minte și trup deopotrivă. Este o femeie care trăiește sub semnul simțirii și care își
câștigă singură dreptul la fericire în cadrele acestei vieți. Apare pentru prima dată și în acest plan
al tipologiei feminine, intuiția personalității.
Personalitate: om integral, cu conștiință și viață, om care se prețuiește pe sine și această persoană
nu mai este asimilată neaparat cu ființele de neam nobil, ca și în vechile epopei –romane
cavalerești, ci poate fi întâlnită și în omul de rând.