Spre asfințit

Și, iată, soarta iar mă duce pe căi necunoscute,

Nu o să lupt cu-a ei voință, tot una nu m-aude.

Și drumul iarăși este greu, în jur numai primejdii.

Dar ce să fac? E drumul meu, nu am de unde-alege.

Încet mă-ndrept spre asfințit, spre veșnica tăcere,

Și poate-mi voi gasi găsi în ia puțină mângâiere.

Iar dacă nu, să fie-așa! De-acum nici nu-mi mai pasă!

Eu merg pe drum și asta-i tot, iar restul nu contează.

De unde vin și unde plec, nu are importanță...

De drumu-i bun, de e pustiu, sau poate e de gheață.

De este cald sau de e frig, de-i zi sau de e noapte,

Nu mă gândesc la ce va fi, căci drumul mi-e departe.

Aceasta-i tot ce vreau acum, s-ajung unde-am pornit.

Nu pot să lupt, mi-e foarte greu, sunt foarte obosit .