6.4.Profitul – tipologia, factorii, maximizarea.

Pragul de rentabilitate

Venitul reprezintă suma totală a încasărilor obținută de către proprietar de

la vânzarea mărfii într-o anumită perioadă de timp.
Deosebim următoarele forme ale venitului:

1. Venit total (TR-total revenue) – prețul bunurilor și serviciilor

vândute, înmulțite la cantitatea lor.
TR=P x Q
2. Venit mediu (AR-average revenue) – reprezintă raportul dintre
venitul total (TR) și cantitate producției (Q).
TR
AR = Q
3. Venitul marginal (MR- marginal revenue) – reflectă creșterea
veniturilor totale pe fiecare unitate de producție.
ΔTR
MR = ΔQ

Profitul reprezintă excedentul de venituri față de costuri.

Deosebim următoarele forme ale profitului:

 Profit total (Π) – venitul brut minus costurile de producție:

Π = TR – TC,
TR-venit total, TC – cost total
 Profit marginal (MΠ) – venitul marginal(MR) minus costul
marginal(MC) sau sporul de profit ca rezultat al creșterii catității vândute
cu o unitate:
ΔΠ
MΠ = MR – MC sau MΠ = ΔQ
 Profit net – profitul total fără impozite și plăți obligatorii;
 Profit normal – câștigul minimal pe care întreprinzătorul îl consideră
suficient pentru a-și continua activitatea.
Cuantificarea profitului se face cu ajutorul a doi indicatori: masa profitului si
rata profitului.
a) Masa profitului (Π) reprezintă suma totală pozitivă, ca rezultat al
diferenței între veniturile realizate și cheltuielile aferente efectuate de
o întreprindere - firma, agent economic, ramură sau economia unei
țări. Ea prezintă importanță deoarece arată nu numai marimea absolută
 a rezultatului net al activității firmei, ci și posibilitatea de
autofinanțare a acesteia, care rezultă din modul de utilizare a
profitului.
b) Rata profitului exprimă gradul de profitabilitate sau de rentabilitate
al firmei și se determină ca raport procentual între masa profitului și
costurile efectuate de o întreprindere, pentru obținerea acestuia.
Π
RΠ = TC x 100%

Masa și rata profitului sunt determinate de urmatorii factori: nivelul

prețului de vânzare; randamentul factorilor de producție; cantitatea, structura și
calitatea producției; durata dintre momentul expedierii marfurilor și pâna când
se încasează facturile etc.
Majoritatea economiștilor atribuie profitului urmatoarele funcții în cadrul
mecanismului economic:
a) stimularea inițiativei și acceptarea riscului din partea celor care-l
urmăresc drept scop al activității lor (profitul motivează activitatea firmelor);
b) cultivarea spiritului de economie (autofinanțarea din surse proprii este
totdeauna mai ieftină și de preferat celorlalte posibilități);
   c) incitarea pentru sporirea eforturilor productive (profitul poate fi considerat
un indicator al eficienței, al rentabilității putând fi sporit dacă cresc eforturile
productive);
d) sursă de venit pentru firma (autofinanțare) și pentru bugetul de stat (prin
intermediul impozitului pe profit). Profitul asigură astfel, direct sau indirect,
resurse necesare pentru activități social-culturale.
Dat fiind faptul că obiectivul oricărei firme îl constituie maximizarea
profitului, condițiile de bază care stau la baza acestui obiectiv sunt următoarele:
 Pentru a majora profitul, firma va spori volumul producției până
când creșterea venitului suplimentar (MR), va depăși creșterea
costurilor de producție pe unitate de produs (MC);
MR > MC

 Firma va obține profit maximal la orice structură a pieței, în

condițiile egalității costurilor marginale (MC) și veniturile
marginale (MR);
MC = MR
  Când costul total (TC) este egal cu venitul total (TR), atunci profitul
lipsește, iar prețul pieței (P) este egal cu costul mediu (ATC);
când TC = TR
P = ATC

 Când costul total (TC) este mai mare ca venitul total (TR), atunci
prețul pieței (P) este mai mic ca costul mediu (ATC);
când TC> TR,
P < ATC
Pentru ași minimiza pierderile, firma:
 Va continua activitatea, dacă costul fix (FC) depășește pierderile de
producție (TR-TC ), iar prețul (P) va depăși costul mediu variabil (AVC);
FC> (TR - TC), iar P > AVC
 Firma își va sista activitatea, dacă pirderile de producție (TR-TC)
depășesc costurile fixe (FC);
(TR - TC) > FC, adică P < AVC

 Dacă costul total (TC) este mai mic ca venitul total (TR), iar prețul
pieței (P) depășește costul mediu (ATC), atunci firma este rentabilă
TC <TRși P > ATC – firma este rentabilă

Pragul de rentabilitate
Pragul de rentabilitate reprezintă situația în care venitul total este egal
cu costul total și firma înregistrează profit zero.
Esenţa şi circumstanţele de aplicare: se stabileşte cantitatea de producţie
care, fiind fabricată cu un anumit nivel de cost şi realizată la un anumit nivel de
preţ, generează egalitatea dintre costurile totale şi încasările totale sau dintre
costurile medii şi preţ, profitul fiind nul. La fel, se stabileşte modul în care
schimbările în volumul vânzărilor influenţează asupra modificărilor în costuri şi
profit.
Pentru a determina punctul critic se utilizează trei metode:
1) Metoda ecuaţiei
TR=VC+FC+Pf
Deoarece profitul în punctul critic este egal cu zero, pentru acest punct
TR=VC+FC, sau
P*Q=(AVC*Q)+FC.
 Ţinând cont de această ecuaţie poate fi determinat punctul critic în unităţi
fizice:
QBEP în unităţi fizice = FC / ( P-AVC )
2) Metoda marjei de contribuţie
Marja de contribuţie unitară care se mai numeşte contribuţia pe unitate
(CPU) reprezintă rezultatul obţinut din vânzarea unei unităţi de produs după
restituirea costurilor variabile unitare şi include suma dintre profitul operaţional
şi costurile fixe unitare.
CPU = P – AVC sau CPU = AFC + Pf, respectiv
QBEP în unităţi fizice = FC / CPU

1) Metoda reprezentării grafice

Zona pierderilor Zona profitului
TR TR
TC TC

VC

FC

QBEP Q
Fig.6.5. Graficul dependenţei dintre parametrii cost-volum-profit

Punctul de intersecţie dintre venitul total (TR) şi costul total (TC) indică
cantitatea producţiei (QBEP) ce asigură obţinerea profitului nul. Dacă
întreprinderea va produce o cantitate mai mică ca QBEP, fiecare unitate va
genera pierderi. În cazul în care volumul producţiei va depăşi cantitatea QBEP,
fiecare unitate vândută în plus va genera obţinerea profitului.
O firmă cu costuri fixe mari și costuri variabile scăzute va avea un prag de
rentabilitate mai ridicat decât una cu costuri fixe mici și costuri variabile mari.
De regulă, firmele cu costuri fixe mari utilizează mai mult capital din
punctul de vedere al factorilor de producție (sunt mai capital - intesive), iar
firmele cu costuri variabile mai mari utilizează mai multă muncă (sunt mai
intensive în factorul muncă).