UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

DREPTUL MEDIULUI

-REFERAT-

CANDREA IONUȚ-MARCEL
ANUL IV
 Regimul juridic al deșeurilor și combaterea poluării prin metodele de
eliminare a deșeurilor

NOȚIUNEA DE “DEȘEURI” ȘI DE “DEȘEURI PERICULOASE”

Legislația în vigoare definește deșeul ca fiind “orice substanță,preparat sau orice

obiect din categoriile stabilite de legislația specifică privind regimul
deșeurilor ,pe care deținătorul îl aruncă, are intenția sau are obligația de a-l
arunca.”
În ceea ce privește deșeurile periculoase ,potrivit Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr.195/2005 , acestea sunt “deșeurile încadrate generic,conform
legislației specifice privind regimul deșeurilor, în aceste tipuri sau categorii de
deșeuri și care au cel puțin un constituent sau o proprietate care face ca acestea
să fie periculoase”.
Deșeurile periculoase provin din activități antropice și odată introduse sau
menținute în mediu, au un efect nociv asupra acestuia , asupra oamenilor,
plantelor și animalelor și a bunurilor materiale.
Convenția de la Basel ,deși nu definește deșeurile periculoase ,prevede
categoriile de deșeuri considerate periculoase ce urmează a fi supuse controlului
în cazul transportului internațional, cum sunt: cele de natură chimică,provenite
din spitale ,din producția farmaceutică,deșeuri petroliere, de natură explozivă
etc.
Ca un înțeles apropiat, cu referire la poluarea mării , Convenția de la București
privind protecția Mării Negre împotriva poluării, 1992 ,definește noțiunea de
substanță nocivă ca fiind “orice substanță periculoasă,otrăvitoare sau un alt tip
de substanță care introdusă în mediul marin ,din cauza toxicității ei și/sau
caracteristicilor bioacumulatoare , ar cauza poluarea sau ar afecta negativ
procesele biologice”.
Substanța periculoasă sau nocivă este și deșeul considerat periculos din cauza
compoziției și/sau efectului nociv asupra unui component al mediului sau a
mediului înconjurător în general.
 MENAGEMENTUL ECOLOGIC AL DEȘEURILOR

Constând în totalitatea lucrărilor,măsurilor și activităților de gospodărire a

deșeurilor,destinate să asigure protecția sănătății umane și a mediului
înconjurător ,managementul ecologic al deșeurilor se asigură, în primul
rând ,prin elaborarea și aplicarea unor norme juridice adecvate
privind:producerea,colectarea,transportul,prelucrarea,neutralizarea,reciclarea,co
mercializarea,depozitarea,incinerarea și alte activități care au ca obiect deșeurile.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului
cuprinde o serie de norme cu caracter general cu privire la substanțele și
preparatele chimice periculoase,precum și la deșeuri/deșeuri periculoase care se
referă , pe de-o parte , la obligațiile ce revin autorităților pentru protecția
mediului și altor autorități abilitate prin lege, după caz, de a supraveghea și
controla respectarea reglementărilor în domeniu și de a lua măsuri de prevenire
și limitare a impactului substanțelor și preparatelor chimice periculoase și a
deșeurilor asupra sănătății populației și a mediului și,pe de altă parte .la
obligațiile persoanelor fizice și juridice care gestionează substanțe și preparate
chimice periculoase sau efectuează import,export,tranzit,transport intern și
internațional de deșeuri și norme specifice cu privire la calitatea apelor,a solului
și a aerului ,protecția ecosistemelor terestre și acvatice, protecția așezărilor
umane , desfășurarea activităților nucleare etc.
Autoritățile competente stabilesc norme standard și reguli și adoptă măsuri
stimulative economice și financiare corespunzătoare pentru :
1.Prevenirea generării deșeurilor și a efectelor nocive ale acestora prin:
- dezvoltarea de tehnologii curate și economice în utilizarea resurselor naturale.
- dezvoltarea tehnologiei în vederea obținerii de produse astfel proiectate încât
prin caracteristicile lor de fabricație, prin comercializarea acestora pentru
utilizare și prin eliminarea lor după utilizare să nu contribuie sau să contribuie în
măsură cât mai mică la creșterea riscului de poluare și a gradului de nocivitate a
deșeurilor.
- dezvoltarea de tehnici adecvate pentru eliminarea sau neutralizarea
substanțelor periculoase conținute în deșeurile destinate valorificării.
2.Valorificarea deșeurilor prin reciclare,reutilizare sau prin orice alt proces care
vizează obținerea de materii prime secundare sau utilizarea unor categorii de
deșeuri ca surse de energie.
Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului colaborează cu celelalte
autorități publice centrale și locale cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor
și cu autoritățile competente din statele membre pentru crearea unei rețele
integrate adecvate de instalații de eliminare a deșeurilor ,ținând seama de cele
mai bune tehnici disponibile , care nu implică costuri excesive,cu respectarea
cerințelor prevăzute de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Această rețea trebuie să asigure Comunității Europene în ansamblu eliminarea
integrală a deșeurilor sale,iar România ,îndeplinirea aceluiași obiectiv în mod
individual, ținând seama de condițiile geografice sau de necesitatea de instalații
specializate pentru anumite tipuri de deșeuri.
În vederea asigurării unui nivel corespunzător de protecție a mediului și a
sănătății populației prin desfășurarea activităților de deșeuri, autoritatea publică
centrală pentru protecția mediului coordonează
elaborarea,promovarea,implementarea și monitorizarea implementării Strategiei
Naționale și a Planului Național de gestiune a deșeurilor.
Strategia Națională de gestionare a deșeurilor constituie cadrul legislativ
național prin care se asigură implementarea în România a politicii Uniunii
Europene în domeniul deșeurilor și cuprinde principiile și obiectivele strategice
în vederea susținerii cadrului necesar pentru dezvoltarea unui sistem integrat de
gestionare a deșeurilor ,eficient din punct de vedere ecologic și economic ,pentru
perioada 2003-2013, urmând a fi revizuită periodic în conformitate cu procesul
tehnic și cerințele de protecție a mediului.
Prevederile Strategiei Naționale de gestionare a deșeurilor se aplică pentru
deșeurile municipale și asimilabile ,deșeurile de producție,deșeurile generate de
activități medicale,astfel cum sunt definite în Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.78/2000 privind regimul deșeurilor , cu modificările și
completările ulterioare.
Obiectivele Strategiei sunt împărțite astfel :
1. Obiective strategice generale pentru gestionarea deșeurilor
2. Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deșeuri nepericuloase
3. Obiective strategice generale pentru gestionarea deșeurilor periculoase
4. Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deșeuri periculoase
Pe baza Strategiei Naționale și pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor
prevăzute, se elaborează planuri de gestionare a deșeurilor la nivel național,
regional,județean, inclusiv al Municipiului București.
Aceste planuri trebuie să conțină informații referitoare la :
a.tipurile,cantitățile ,originea deșeurilor care urmează să fie valorificate sau
eliminate.
b.cerințele tehnice generale.
c.prevederi speciale pentru anumite categorii de deșeuri.
d.amplasamente și instalații adecvate pentru valorificarea ,eliminarea sau
depozitarea finală a deșeurilor.
Dacă elementele cheie ale Strategiei Naționale sunt principiile care stau la baza
gestiunii deșeurilor ,precum și obiectivele strategice generale și cele specifice
anumitor fluxuri de deșeuri,Planul Național elaborat pentru perioada 2003-2008
atașează ținte cuantificabile ,acolo unde este cazul,și,în plus, prezintă diverse
alternative de atingere a obiectivelor și respectiv a țintelor aferente.
Dintre obiectivele generale ale Planului Național , menționăm:
1.Dezvoltarea cadrului instituțional și organizatoric
2.Conștientizarea factorilor implicați
3.Intensificarea preocupărilor privind reducerea cantitățilorde deșeuri generate
4.Exploatarea tuturor posibilităților tehnice și economice privind recuperarea și
reciclarea deșeurilor în vederea reducerii cantității de deșeuri eliminate.

TIPURI DE DEȘEURI

După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:

 Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în
mediul urban și rural. Ele sunt grupate în:

 A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea

casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții publice.
 A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase
plastice, frunze, praf).
 A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de
construcții și modernizarea și întreținerea străzilor.
 A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și
menajere.
B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și
cabinete medicale.
C. Deșeuri de producție, rezultate din
procesele tehnologice industriale sau agricole.

 C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le

clasifică în:
o Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu
azbest.
o Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
o Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
o Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
o Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de
exemplu cenușile produse de termocentralele care funcționează
pe cărbune.
 C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special,
din zootehnie.
 C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și
substanțele radioactive.

COLECTAREA ȘI TRANSPORTUL DEȘEURILOR

Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite
recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere)
și containere (pentru deșeurile stradale și cele produse de agenții
economici) Pentru a permite reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin
materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite.
Culorile recipientelor disponibile sunt: galbenă, roșie, verde, albastră,
maro și negru antracit. Culorile recomandate pentru recipientele
destinate diferitelor tipuri de deșeuri sunt: roșu (portocaliu) - materiale
plastice, galben - metale, verde - biodegradabile, albastru
- hârtie, carton și sticlă, maro - electrice și electronice, negru -
nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipente
există etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se pot pune în
recipientul respectiv.

METODE DE TRATARE ALE DEȘEURILOR

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de
tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca deșeurile în sine și locul lor de
proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic
(eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).
METODE DE ELIMINARE
Eliminarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează
sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot
fi dăunătoare pentru mediu.
1.Depozite
În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite
pentru deșeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deșeuri
nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale inerte (clasa c) și
depozite pentru un singur fel de deșeuri (monodeponie). Depozitele
trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire,
laboratoare de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de
tratare a levigatului, de utilaje
(buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare) și de
servicii de întreținere a acestor utilaje.
Eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo
măsură ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată.
Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE  aceste depozite trebuiau
închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest
termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziție, care
este până la sfârșitul anului 2009 pentru deșeurile periculoase
industriale, până la sfârșitul anului 2011 pentru deșeurile provenite
din industria minieră, până la sfârșitul anului 2013 pentru deșeurile
provenite din industria energetică, chimică și metalurgică și până în 16
iulie 2017 pentru deșeurile municipale. Eșalonarea închiderii depozitelor
neconforme este reglementată prin HG 349/2005.
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea
depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) și este o practică
curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care
exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi
realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină și care
satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor. Vechile rampe,
necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi
împrăștierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) și
poluarea aerului, a apelor și a solului. Poluarea aerului se produce prin
miasme și prin degajarea unor gaze rezultate în urma fermentării, cum ar
fi dioxidul de carbon și metanul, care produc efect de seră și contribuie
la încălzirea globală. Poluarea apei și a solului se face
prin levigat (lichidul scurs în urma proceselor biochimice), care, în lipsa
unui strat izolator se infiltrează în sol și poluează apele pânzelor freatice.
Aceste poluări pot fi așa de puternice că împiedică creșterea plantelor
deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă deșeurile sunt
compactate pentru a le mări densitatea și stabilitatea, și acoperite cu folii
și cu pământ.
Rampele pentru deșeuri organice au instalații de recuperare a gazului de
depozit. Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) și
dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantități de hidrogen
sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri și alți compuși
organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de
valorificare locală, se recomandă să fie totuși ars la instalația de faclă
deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect
de seră mai mic decât al metanului inițial.
Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt
prevăzute cu straturi izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii
groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile).
Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru
deșeuri inerte sau nepericuloase și mai mare de 5 m pentru deșeuri
periculoase.
Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente
pentru noi depozite de deșeuri este dificilă deoarece rezidenții din
apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză Not In My
BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”.
2.Incinerare
Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor.
Este una din metodele de tratare termică a deșeurilor. În urma incinerării
se obțin căldură, gaze, abur și cenușă.
Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la scară
industrială. Pot fi incinerate atât deșeurile solide, cât și cele lichide sau
gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren
pentru rampe, de exemplu în Japonia, și la eliminarea anumitor deșeuri
periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activități medicale,
însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluanților gazoși, în
special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani
policlorinați — PCDF) produși prin ardere.
Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu
împingere directă sau răsturnată, cuptoare rotative, cuptoare
verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau cu ardere în
suspensie Ele pot trata (arde) deșeuri cu putere calorifică mică, de doar
10 MJ/kg.
În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deșeurilor. În acest
caz deșeurile sunt arse în focarele marilor cazane energetice sau în
cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul uzual al acestora.
Ponderea deșeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %.
Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea
amestecului combustibil care conține și deșeuri nu deturnează instalația
de ardere de la utilizarea sa obișnuită. Dacă într-o asemenea instalație
scopul principal devine incinerarea deșeurilor, procesul va fi considerat
incinerare, nu coincinerare, iar condițiile de autorizare a funcționării în
acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare.

METODE DE RECUPERARE

Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor care pot

fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută prin reciclare, reutilizare,
regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare.
Poate fi recuperată atât partea materială, cât și cea energetică.
Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate
fi convertită în energie electrică. Ca și în cazul eliminării, recuperarea
trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor
procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
1.Recuperarea materialelor
Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea
materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele
mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.
Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele
de bere, oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri, polietilena de înaltă
densitate (engleză High-density polyethylene - HDPE) și ambalajele
de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -
PET), sticlele și borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din
ambalaje.[15] Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de
vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate
(engleză Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP)
și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt colectate în mod curent.
Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene,
conținând câte o singură componentă, ceea ce ușurează reciclarea. Prin
comparație, reciclarea echipamentelor electrice și electronice este mai
dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care
le compun.
În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru
deșeurile amestecate prima operație este mărunțirea, care este operată
în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, rașpeluri. Urmează sortarea
dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice,
sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a
materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și, eventual, sortarea
manuală. Urmează operații de purificare prin spălare. Deșeurile sortate și
purificate sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.
Dacă deșeurile amestecate conțin componente biologice, acestea pot fi
prelucrate biologic, însă trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte
materiale recuperabile.
În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăți
specializate în tratarea deșeurilor în vederea reciclării.
2.Prelucrarea biologică
Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și
hârtia, pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de
descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un
excelent îngrășământ agricol. în timpul compostării se produce biogaz cu
un mare conținut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu
la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin
compostare în instalații amenajate procesul natural de descompunere a
materiilor organice este accelerat.
Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalații individuale din
gospodării, cât și în mari instalații industriale (ex. stații de epurare). Ea
poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât și anaerobă.
O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din stațiile
de epurare a apelor uzate orășenești sau din stațiile de epurare
industriale.
Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și
prin procese de piroliză și gazeificare la presiune înaltă
în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc
de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziție și
mai bună, format din monoxid de carbon și hidrogen.
3.Recuperarea energetică
Deșeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deșeuri
lemnoase din culturi, deșeuri de prelucrare din industria lemnului și din
demolări), gazul de depozit și biogazul. Lemnul are o putere calorifică de
14–17 MJ/kg iar gazul de depozit și biogazul au compoziții
asemănătoare și puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N, Ca urmare ele pot fi
arse în instalații menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau,
cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

RECICLAREA DEȘEURILOR ÎN ROMÂNIA

Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane de
tone într-un an.
În anul 2003 s-au folosit:

 210,5 mii tone de sticlă

 235,2 mii tone de hârtie și carton
 236,5 mii tone de plastic
 104,7 mii tone de metal

În România, în anul 2007, deșeurile de ambalaje proveneau în proporție

de aproximativ 60% de la populație, regăsindu-se în deșeurile menajere,
și 40 % de la agenții economici. În anul 2005, cantitatea de ambalaje
pusă pe piață a fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate
305.000 tone de deșeuri de ambalaje, cu un procent total de valorificare
de 26,6%, și reciclate 265.000 tone deșeuri de ambalaje, cu un procent
de reciclare de 23%. Cantitatea de ambalaje valorificată a crescut în
anul 2006 la 525.000 de tone.
În anul 2009, legislația europeană obligă agenții economici să
recupereze și să valorifice 45% din totalul ambalajelor puse pe piață,
urmând ca procentul să crească până la 60% în 2013. Compania Eco-
Rom Ambalaje a fost înființată la sfârșitul lui 2003 de un grup de
companii care activează în România. Membrii fondatori sunt Argus, Ball
Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania,
Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group
Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan .Eco-Rom este liderul pieței de preluare
de la agenții economici a obligației de reciclare și valorificare a deșeurilor
de ambalaje . Modelul este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe
ambalajele produselor de bază este imprimată o bulină verde - simbolul
firmei care se ocupă de reciclare . În România, Eco-Rom are grijă ca
firmele pe care le reprezintă să-și îndeplineasca obligațiile de colectare și
reciclare. Lunar, societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani
aferentă cantității de deșeuri pe care aceasta o lansează pe piață .
Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport și
valorificare a deșeurilor de ambalaje.
În ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale, un raport al Agenției
Europene de Mediu din anul 2015 relevă faptul că în România rata de
reciclare a acestui tip de deșeuri este de doar 4,5 % (în anul 2012) față
de Germania (care este în fruntea clasamentului) cu o rată de reciclare
de peste 60%. Situația nu este foarte mulțumitoare pentru România în
condițiile în care trebuie să atingă până în anul 2020 o rată reciclare de
50 % pentru deșeurile municipale. Mai multe obiective setate pentru
România vizavi de reciclare pot fi studiate și în Hotărârea 870/2013
privind aprobarea strategiei naționale de gestionare a deșeurilor 2014-
2020.
În anul 2016, orașul Seini din Maramureș a devenit primul din țară care
își produce energia electrică pentru iluminatul public în regie proprie,
folosind dejecții animaliere.
 BIBLIOGRAFIE

 OUG nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului

 Legea nr. 211/2011 din 15 noiembrie 2011 *** Republicată privind
regimul deşeurilor
 OUG nr. 5 din 2 aprilie 2015 privind deşeurile de echipamente electrice
şi electronice
 Legea nr. 132 / 2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile
publice