SCULE ASCHIETOARE. CURSUL NR. 11.

11.1. CUŢITUL-PIEPTENE PENTRU MORTEZAT DANTURI CILINDRICE

Cuţitul pieptene este folosit la danturarea prin rulare a roţilor dinţate cilindrice cu dinţi
drepţi, înclinaţi sau în V. Corespunzător celor două tipuri de danturi, drepte şi înclinate, cuţitele
pieptene sunt construite cu dinţi drepţi şi cu dinţi înclinaţi.
Se pot prelucra danturi înclinate şi cu cuţite-pieptene cu dinţi drepţi, dar generarea are
loc în secţiunea normală pe elicea dinţilor roţii. În acest caz, cuţitul-pieptene împreună cu sania
portcuţit se înclină cu unghiul de înclinare a elicei dinţilor roţii pe cercul de divizare.
Profilul cuţitului pieptene este, de fapt, profilul cremalierei de referinţă a roţii dinţate de
prelucrat, iar cuţitul în sine reprezintă o cremalieră de referinţă transformată în sculă prin
practicarea unghiurilor de aşezare şi de degajare. Ca urmare a acestui fapt, cuţitele pieptene sunt
cele mat precise scule pentru danturare datorită muchiilor active riguros rectilinii în orice
secţiune, muchii obţinute ca intersecţii ale unor suprafeţe plane.
Cuţitele se construiesc monobloc în marea lor majoritate şi numai pentru module mari,
cu dinţi aplicaţi. Chiar şi în primul caz, partea activă monobloc este sudată pe un corp din oţel
de construcţie (OLC sau oţel slab aliat).
Trebuie menţionat faptul că, alături de cuţitul roată pentru mortezat, cuţitul pieptene
permite danturarea în zone inaccesibile prelucrării cu alte scule, de exemplu, permite danturarea
roţii de diametru mai mic a unui bloc balador, la care alte scule (freze disc-modul, freze melc-
modul) ar strica la ieşire roata de diametru mai mare.
Cuţitele-pieptene se construiesc în două variante: cuţite de tipul I, cunoscute şi sub
numele de cuţite Maag (prezentate în Fig. 11.l,a) şi cuţite de tipul II, cunoscute şi sub numele de
cuţite Parkinson (fig. 11.1,b).
În cazul cuţitelor de tipul I - Maag (Fig. 11.1,a) unghiul de degajare constructiv γcv este
nul, iar unghiul de degajare funcţional de la vârful cuţitului γfv se obţine prin poziţionarea în
dispozitivul portcuţit, iar unghiul de aşezare constructiv cv este suma unghiurilor funcţionale de
degajare γfv şi de aşezare fv, (cv = fv + γfv ).
În cazul cuţitelor de tipul II - Parkinson (Fig. 11.1,b), unghiurile funcţionale de degajare
γfv şi de aşezare fv sunt egale cu unghiurile constructive, adică cv = fv şi γcv = γfv .

11.1.1. ELEMENTE GEOMETRICE ŞI CONSTRUCTIVE ALE CUŢITELOR PIEPTENE

Determinarea profilului cuţitului-pieptene cu dinţi drepţi constă, de fapt, în stabilirea

celor trei profiluri caracteristice tuturor sculelor profilate: profilul funcţional (care stabileşte
corectitudinea utilizării sale), profilul tehnologic (identic cu profilul sculei de ordinul 2 cu care
se prelucrează cuţitul-pieptene) şi profilul de măsurare (profilul care se controlează cu diverse
aparate de măsură şi control).
La proiectarea profilului cuţitului-pieptene se porneşte de la cremaliera de referinţă a
roţii ce se danturează şi care este determinată de unghiul de angrenare 0*, de grosimea dintelui
pe linia de divizare sd, de înălţimea capului dintelui a, de înălţimea piciorului dintelui b şi de
înălţimea totală h = a + b (Fig. 11.2). Cele trei linii de profil ale cuţitului-pieptene rezultă din
intersecţia suprafeţei profilate a cremalierei cu planele de profilare (Fig. 11.2).
Profilul funcţional se găseşte în planul F - F şi este determinat de unghiul de profil F şi
de înălţimea profilului hF=aF + bF.
Profilul tehnologic rezultă în planul T - T (normal pe directoarele feţei de aşezare,
N - N) şi este determinat de unghiul de profil N şi înălţimea profilului hN = aN + bN.
 Profilul de măsurare, în cazul în care controlul se face în planul feţei de degajare, apare
în planul M-M(sau -) şi este determinat de unghiul de profil M şi înălţimea profilului hM =
aM + bM.

Fig. 11.1. Cuţite pieptene pentru mortezat

Fig. 11.2. Determinarea profilului cuţitului pieptene

 Profilul cuţitului-pieptene este determinat prin următoarele relaţii:
- profilul funcţional:

(11.1)

- profilul tehnologic:

(11.2)

- profilul de măsurare:

(11.3)

Elementele constructive ale ambelor tipuri de cuţit-pieptene cu dinţi drepţi sunt

prezentate în figura 11.1.
Unghiul de profil s este egal cu unghiul de profil M al liniei profilului de măsurare:

. (11.4)

Înălţimea dintelui h1 = as + bs, este suma dintre înălţimea profilului din planul de
măsurare M - M şi jocul la fundul cuţitului-pieptene, astfel ca dintele roţii de prelucrat să nu fie
aşchiat de către cuţitul pieptene şi pe cilindrul exterior:

. (11.5)

în care: a = f  m reprezintă înălţimea capului dintelui roţii; jfd = c1  m - jocul la fundul dintelui
cuţitului-pieptene; b = (f + c)  m - înălţimea piciorului dintelui roţii.
În cazul danturii standardizate f = 1 şi c = 0,25, iar dacă se acceptă c1 = 0,25, rezultă:

(11 -6)

În cazul cuţitului-pieptene pentru degroşare, mărimea capului dintelui se suplimentează

cu cota as (fig. 11.1,c), as = (0,1…0,2) m0,5, în care 0,1 se alege pentru module cuprinse în
limitele l…2 mm şi 0,2 pentru m > 2 mm. Scopul acestei suplimentări este reducerea solicitării
dinţilor sculei de finisare care urmează, aceştia nemaiaşchiind şi fundul golului roţii, deci
nemaiaşchiind şi cu vârful.
Grosimea dintelui s depinde de felul operaţiei de danturare pentru care se proiectează
cuţitul-pieptene.
Dacă danturarea cu cuţitul-pieptene este o prelucrare finală (după ea nu mai urmează o
altă prelucrare a danturii), grosimea s a dintelui cuţitului se ia egală cu grosimea gr a golului
roţii care se execută, ambele măsurate pe cercul de divizare (fig. 11.1,b):

, (11.7)

în care j reprezintă jocul pe un flanc al dinţilor angrenajului din care roata dinţată face parte.
 În cazul în care danturarea este o degroşare, grosimea dintelui cuţitului-pieptene este
mai mică, pentru a lăsa pe roata prelucrata şi adaosul de prelucrare pe un flanc s pentru
operaţia de finisare (fig. 11.l,c):

. (11-8)

Mărimea adaosului pe un flanc s este:

- s = 0,2 m0,5 , dacă finisarea se face cu cuţitul-pieptene;
- s = 0,l m0,5 , dacă finisarea se face cu discul abraziv.
Pentru prelucrarea danturilor flancate (cu cremalieră modificată), în figura 11.1,d este
reprezentat profilul dintelui cuţitului-pieptene în cazul prelucrării danturii flancate la vârf.
Pasul danturii cuţitului este egal cu pasul danturii de prelucrat p = m.
Golul dintre doi dinţi g se calculează cu relaţia simplă g = p - s, respectiv, în cazul
degroşării gdegr = p – sdegr.
Razele de racordare r1 şi r2 se aleg constructiv şi egale cu (0,2…0,4)m.
Numărul de dinţi zcp ai cuţitului-roată se alege în funcţie de modulul danturii prelucrate,
recomandându-se zcp = (20…5) dinţi pentru m = (1...20) mm (descrescător cu modulul).
La alegerea numărului de dinţi se ţine seama de gabaritul dispozitivului de prindere al
maşinii de danturat, deoarece de numărul de dinţi depinde şi lungimea cuţitului roată.
Lungimea cuţitului L (fig. 11.1,a) se determină cu relaţia:

, (11.9)

unde lungimea l se alege constructiv l = (0,5...5) mm.

Lăţimea cuţitului B se alege constructiv B = (20…40) mm, în funcţie de modulul şi
lungimea cuţitului.
Înălţimea H a cuţitului pieptene se alege constructiv după mărimea modulului, în
limitele 50…100 mm, luând în considerare şi posibilităţile de prindere ale dispozitivului maşinii
de danturat pe care se foloseşte cuţitul.
Geometria constructivă a cuţitului pieptene diferă pentru cele două construcţii. Pentru
geometria funcţională se recomandă la ambele tipuri următoarele valori: γ fv = 4…8 ; fv =
5…12. Ca urmare, rezultă următoarele geometrii constructive:
- pentru cuţitul de tip I:

; (11.10)

- pentru cuţitul de tip II:

. (11.11)

Firmele constructoare recomandă următoarele valori: pentru cuţitul de tip I (Maag) γcv =
0; cv = 12; γfv = 6°30’ şi fv = 5°30’, iar pentru cuţitele de tip II (Parkinson) două variante:
una cu valorile γfv = 4° şi fv = 8° şi o a doua variantă cu valorile γfv = 4° şi fv = 6°52’.
Datorită formei specifice a tăişurilor cuţitelor pieptene, unghiurile laterale au valori
foarte mici: 1°…2°. Pentru a se mări unghiul de degajare lateral până la valori acceptabile
pentru aşchiere, dintele cuţitului-pieptene se ascute suplimentar pe faţa de degajare. Ascuţirea
trebuie să menţină rectilinitatea flancului, păstrându-se o faţetă de 0,05...0,1 mm în jurul
muchiei, faţetă necesară controlului şi menţinerii capacităţii de aşchiere.
Profilul cuţitului-pieptene cu dinţi înclinaţi determinat în planul feţei de degajare este
identic cu profilul cremalierei de referinţă a roţii de danturat, în secţiune frontală. Acest profil
este şi profilul funcţional şi cel de măsurare.
 Geometria constructivă a cuţitului pieptene cu dinţi înclinaţi este caracterizată de
valorile cv = 9…12 şi γcv = 0.
Unghiurile funcţionale la vârf au valorile fv = arctan (tan cv cos d ) şi γfv = 0.
Unghiurile de aşezare laterale , într-o secţiune normală pe muchie, se calculează cu
relaţiile:

(11.12)
în care unghiul de înclinare ds = arctan (tan d cos sa).
În cazul cuţitelor cu dinţi înclinaţi pe stânga semnul (-) este pentru flancul stâng, iar
semnul (+) pentru flancul drept, iar în cazul cuţitelor cu dinţi înclinaţi pe dreapta semnele se
schimbă între ele.
Datorită feţei de degajare plane aflată în planul frontal al cuţitului geometria funcţională
pe cele două tăişuri laterale este diferită rezultând, deci, condiţii de aşchiere diferite.
Spre exemplu, pentru un cuţit cu dinţii înclinaţi pe dreapta, într-o secţiune pe cercul de
divizare desfăşurată normal N - N pe dinţii cuţitului pieptene (fig. 11.3,a), unghiurile de
degajare laterale pe cele două flancuri γ’l şi γ”l se calculează cu relaţiile:

. (11.13)

Ele sunt egale în valoare absolută, dar de semne contrare (pentru cuţitul cu dinţii
înclinaţi pe stânga este la fel, doar cu schimbarea semnului pentru cele două flancuri) şi aproape
egale în valoare absolută cu unghiul de înclinare a elicei pe cercul de divizare din secţiunea
frontală.

Fig. 11.3. Geometria funcţională a cuţitului pieptene cu dinţi înclinaţi

Pentru uniformizarea condiţiilor de aşchiere pe cele două flancuri, se practică ascuţiri

suplimentare pe faţa de degajare.
În figura 11.3,b se prezintă o metodă de ascuţire suplimentară aplicabilă modulelor
m > 4 mm, care constă în modificarea pe un flanc a unghiului negativ într-unul pozitiv, iar pe
flancul celălalt în micşorarea unghiului pozitiv de valoare prea mare prin aplicarea unei teşituri
de lăţime f = (0,4...0,8) mm, astfel încât în final γ’l = γ”l = 8°.
În figura 11.3,c se prezintă o a doua metodă, aplicabilă modulelor m < 4 mm, la care faţa
de degajare este ascuţită complet sub unghiul d faţă de suprafaţa frontală a cuţitului, astfel încât
unghiurile de degajare laterale devin nule.
Ascuţirea suplimentară pentru realizarea unghiurilor de degajare laterale convenabile
influenţează asupra grosimii dintelui, mai ales în cazul teşirii complete a feţei de degajare.
11.2. FREZE MELC
 Frezele melc sunt scule aşchietoare folosite pentru danturarea prin rulare a roţilor
cilindrice cu dinţi drepţi sau înclinaţi, cu dantură exterioară corijată sau necorijată, a roţilor
melcate, a axelor canelate etc., în orice fel de producţie.
În procesul de aşchiere freza melc generează cremaliera de referinţă a roţii dinţate care
se prelucrează (fig. 11.4). Mişcarea de rotaţie este mişcarea principală de aşchiere, iar mişcarea
de avans se produce în lungul dintelui piesei de prelucrat. Avansul de reglare în adâncime se
imprimă la începutul prelucrării.
Frezarea cu freza melc este un proces continuu, asigurând productivităţi mai mari decât
alte scule. De asemenea, precizia de pas este maximă, deoarece toţi dinţii sunt prelucraţi, pe
rând, cu aceleaşi porţiuni ale frezei.
Din punct de vedere geometric, freza melc este un şurub melc căruia i s-au imprimat
calităţi aşchietoare prin practicarea canalelor pentru aşchii în vederea generării feţelor de
degajare şi, prin detalonare, în vederea realizării unor unghiuri de aşezare pozitive de-a lungul
întregului tăiş.
Frezele melc pot fi clasificate după mai multe criterii, clasificarea reflectând varietatea
lor tipodimensională.
Astfel, din punctul de vedere al construcţiei, frezele-melc pot fi monobloc sau cu dinţi
aplicaţi (demontabil sau nedemontabil).
În funcţie de felul danturii roţii de prelucrat frezele melc pot fi:
- freze melc pentru roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi sau înclinaţi cu profil evolventic
(denumite şi freze melc-modul) sau neevolventic;
- freze melc pentru danturarea roţilor melcate;
- freze melc pentru profile neevolventice;
- freze melc pentru roţi dinţate conice cu dinţi curbi.
După destinaţie, frezele-melc se împart în:
- freze melc pentru degroşare;
- freze melc pentru semifinisare, pentru prelucrări urmate de şeveruire sau rectificare;
- freze melc pentru finisare.

Fig. 11.4. Generarea danturii cu freza melc

Din punct de vedere al execuţiei, frezele melc se împart în:
- freze melc cu flancuri nerectificate (simplu detalonate);
- freze melc cu flancuri rectificate (dublu detalonate).
 Un criteriu important de clasificare este acela al naturii melcului teoretic (întotdeauna un
melc riglat, adică flancurile sale sunt rectilinii într-un anumit plan) din care fac parte tăişurile
frezei. Astfel, frezele melc pot fi:
- arhimedice (melcul primitiv este melcul arhimedic);
- convolute (melcul primitiv este melcul convolut normal pe elicea dintelui sau a golului);
- evolventoidale (melcul primitiv este melcul evolventic).
Conform teoriei angrenării, o roată dinţată cu profil evolventic angrenează corect numai
cu un melc evolventic şi, ca urmare, profilul frezei melc pentru danturat ar trebui să fie de acest
tip. Melcul evolventic (simbolizat E) prezintă profil rectiliniu numai în secţiunea tangentă la
cilindrul de bază, ceea ce provoacă neajunsuri de ordin tehnologic, respectiv cuţitul de detalonat
ar trebui să fie cu profil curbiliniu sau ar trebui să fie adus în planul tangent la cilindrul de bază
prin ridicarea sau coborârea vârfului său faţă de axa piesei. În plus, chiar la folosirea unui profil
curbiliniu corect, datorită detalonării radiale, acesta nu rămâne corect după reascuţirile de pe
faţa de degajare. Pentru aceste motive, la prelucrarea frezelor melc se folosesc celelalte două
profile de melci primitivi.
Melcul arhimedic (simbolizat A) are profilul rectiliniu în secţiune axială, prin urmare
cuţitul profilat (Fig. 11.5, reper 1) are faţa de degajare amplasată în planul axial al melcului.
Melcul convolut are profil rectiliniu într-o secţiune normală pe gol (se simbolizează NG)
sau într-o secţiune normală pe dinte (ND). Profilarea se poate face cu un cuţit, rezultând profilul
normal al golului (Fig. 11.5, reper 2), sau se poate face cu două cuţite (Fig. 11.5, reperele 3, 4),
fiecare pentru câte un flanc, dispuse separat în planul normal pe dinte, caz în care profilul
melcului este riguros rectiliniu în plan normal pe dinte.
Prin urmare, în construcţia frezelor melc se utilizează ca melci primitivi (din care
provine freza melc) melcul arhimedic sau melcul convolut. Profilul roţilor dinţate cilindrice
prelucrate cu aceste freze rezultă cu abateri faţă de evolventa teoretică necesară pentru
angrenarea ideală. Pentru micşorarea abaterilor, la melcii de tip arhimedic se desimetrizează
cele două flancuri.

Fig. 11.5. Dispunerea cuţitului de detalonat

pentru realizarea melcilor arhimedic şi convolut

11.2.1. ELEMENTELE CONSTRUCTIVE ALE FREZELOR MELC MODUL

Freza melc modul, prezentată în figura 11.6, este o freză profilată, păstrând toate
caracteristicile dimensionale şi constructive ale frezelor detalonate.
Diametrul exterior al frezei-melc modul D trebuie să fie cât mai mare pentru asigurarea
erorilor de danturare cât mai mici şi a unei durabilităţi cât mai mari, dar creşterea diametrului
produce creşterea costului acesteia.
 Diametrul exterior D se calculează cu relaţia (Fig. 11.6):

, (11.14)

în care H reprezintă înălţimea totală a dintelui, d diametrul alezajului şi cf corpul frezei.

Ca şi la alte freze detalonate, diametrul D se poate predimensiona cu relaţia:
(11.15)
sau, ţinând seama de înălţimea utilă a dintelui , se poate scrie:
. (11.16)
Valoarea determinată se rotunjeşte la valoarea întreagă superioară celei calculate.
În practică, diametrul exterior D (ca şi numărul de dinţi zs) se aleg conform
recomandărilor date de STAS 3092/81.
Diametrul dornului d se alege iniţial, eventual prin predimensionare la solicitarea de
încovoiere a dornului, iar în final la rezistenţă şi la deformaţie sub acţiunea eforturilor de
aşchiere. De asemenea, se recomandă ca frezele de finisare să aibă diametre mai mari decât cele
de degroşare. În literatura de specialitate se dau recomandări privind alegerea valorilor D şi d.
Lungimea frezei melc-modul L se determină în următoarele condiţii:
- să fie mai mare decât proiecţia liniei de angrenare pe linia de rulare a cremalierei frezei melc;
- să fie permisă deplasarea axială a frezei în ambele sensuri, în vederea uzării uniforme a
dinţilor frezei.
Lungimea proiecţiei liniei de angrenare pe linia de rulare este l1f = h cotan 0* , iar
distanţele de deplasare axială sunt l2f = r pax = 2  max.
Lungimea utilă a frezei L' rezultă:

. (11.17)

Pentru 0* = 20° şi h = 2,5 m, lungimea utilă rezultă L'  13 mN, în care mN reprezintă
modulul în secţiunea normală.
La această lungime utilă L' a frezei se mai adaugă şi lungimile lg ale umerilor de
centrare, astfel că lungimea totală a frezei melc devine: L = L' +2 lg, în care lungimea gulerelor
de centrare se alege constructiv lg = 4...6 mm.
Diametrul D1 al gulerelor este mai mic cu (3…6) mm decât diametrul fundului dinţilor
frezei melc sau se calculează cu relaţia: D1 = (1,5... 1,7) d.
Numărul de începuturi i ale melcului se alege având în vedere că erorile de danturare şi
productivitatea frezării cresc cu mărirea numărului de începuturi. Ca urmare, se recomandă i = 2
(mai rar 1 sau 4) pentru degroşare şi i = 1 pentru finisare.
Pasul danturii melcului în secţiunea normală pN (secţiune normală pe elicea melcului) se
determină cu relaţia (Fig. 11.6); pN =  mN i.
Elementele geometrice ale dintelui pieptenului frezei în secţiunea normală pe elicea
melcului, se determină cu relaţiile (Fig. 11.6):
- înălţimea capului dintelui af = b = (f+c) mN ;
- înălţimea piciorului dintelui bf = a + j = (f + c1) mN ;
- înălţimea utilă a dintelui hf = af + bf = (2 f+ c +c1) mN,
în care f = 1 şi c = 0,2 sunt elemente ale roţii de prelucrat, iar c1 este coeficientul de joc la
fundul dintelui frezei (pentru ca freza melc să nu prelucreze cu dintele pe cercul exterior), având
valoarea curentă medie c1 = 0,25.
 Fig. 11.6. Elemente geometrice şi constructive ale frezei melc-modul

Grosimea dintelui sn (Fig. 11.6) este determinată cu relaţiile:

- sn =  mN / 2 + 2 j pentru finisare,
- sn =  mN / 2 + 2 j – 2 a pentru degroşare sau semifinisare,
în care j reprezintă jocul de flanc ce revine roţii prelucrate, iar a este adaosul de prelucrare pe un
flanc pentru operaţia ulterioară de finisare a danturii. Adaosul de prelucrare 2 a = 0,2...0,8 mm
pentru valori ale modulului normal mN = 1...25 mm.
Geometria constructivă a părţii active este specifică frezelor cu dinţi detalonaţi. Astfel,
unghiul de degajare la vârf se alege egal cu zero γ cv = 0. În cazul frezelor melc-modul folosite
pentru degroşare se poate alege γcv = 5…10, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de aşchiere şi a
măririi productivităţii.
În cazurile în care γcv ≠ 0 se face corectarea (modificarea) profilul dintelui.
Pentru frezele de degroşare de modul mare, cu dinţi armaţi cu plăcuţe din amestecuri de
carburi metalice, unghiul de degajare se alege negativ γcv =-3°...5°.
Unghiul de aşezare se alege în limitele cv = 8°…12° verificându-se dacă unghiul de
aşezare lateral rămâne în limitele l = 2°…4°.
Unghiul de aşezare lateral se calculează cu relaţia:

. (11.18)
 Fig. 11.7. Detalonarea dinţilor frezelor melc-modul pentru finisare

Mărimea detalonării K pentru frezele de degroşare se calculează cu relaţia:

. (11.19)

Frezele pentru finisare se construiesc cu dinţi rectificaţi, fiind necesară o dublă

detalonare (Fig. 11.7,a). Pentru detalonarea prin strunjire cu mărimea K1 se pleacă de la
diametrul D' > D (pe linia V'GA), urmând o detalonare cu discul abraziv de mărime K la
diametrul final D (pe linia V1CB). Detalonarea abrazivă se realizează pe aproximativ 2/3 din
lungimea C a dintelui.
Mărimea detalonării K1 este K1 = (1,2...1,5) K, iar unghiul de aşezare cv se calculează cu
mărimea detalonării K realizată prin rectificare. Se recomandă ca segmentul V' V1 = V"V2 să fie
egal cu 0,5 (K1 - K) astfel ca diametrul fictiv D' de la care se începe detalonarea prin strunjire să
fie:

. (11.20)

Diametrul de calcul al cilindrului de divizare Dds reprezintă valoarea diametrului

cilindrului pe care elicea canalului este normală pe elicea dintelui, la alte diametre această
condiţie nefiind îndeplinită.
Condiţia de egalitate nu se mai păstrează la alte diametre, deoarece pasul elicoidului
canalelor şi pasul elicoidului dinţilor rămân constanţi, în timp ce diametrul scade. Scăderea
diametrului odată cu reascuţirile frezei face ca unghiurile de înclinare a celor două elici pe un
cerc oarecare să se depărteze ca valoare. Cu cât diferenţa între cele două unghiuri este mai mare,
cu atât cresc abaterile de danturare (abaterile profilului).
Pentru a se micşora pe cât posibil abaterile ce apar la variaţia diametrului frezei, s-a
stabilit arbitrar că secţiunea în care elicea canalului sa fie normală pe elicea melcului, să
corespundă secţiunii mediane a zonei de ascuţire a dintelui frezei melc. Din acest motiv,
diametrul teoretic al cilindrului de divizare nu se găseşte în planul feţei de degajare a frezei
neascuţite, ci în planul feţei de degajare a frezei ascuţite la jumătatea domeniului de reascuţire a
dintelui.
Dacă din toată grosimea dintelui (Fig. 11.7,b) se reascute în medie 2/3 din ea, secţiunea
teoretică în care apare cilindrul de divizare de diametru Dds se găseşte la 1/3 din grosimea
dintelui faţă de secţiunea iniţială neascuţită. Mărimea detalonării fiind K, iar înălţimea capului
dintelui frezei af = (f + c) m, rezultă diametrul teoretic al cilindrului de divizare Dds (Fig.
11.7,b):

, (11.21)

în care f şi c reprezintă coeficienţii de înălţime a piciorului dintelui roţii de prelucrat: f+ c = 1,25

pentru degroşări şi f + c = 1,2 pentru finisări.
Pentru controlul frezei melc noi, neascuţite, se determină unghiul de înclinare a elicei pe
faţa de degajare γm , determinat pe cilindrul de divizare de pe această faţă de degajare
neascuţită şi diametrul Ddγ a cărei valoare diferită de Dds este:

. (11.22)

Unghiul de înclinare a elicei melcului ds se calculează cu relaţia:

, (11.23)

el determinându-se pe diametrul cilindrului de divizare teoretic.

Unghiul de înclinare a canalului de evacuare a aşchiei ms se determină din condiţia ca
pe cilindrul de divizare teoretic de diametru Dds elicea melcului să fie normală pe elicea
canalului, rezultând ms = ds.
Din motive tehnologice privind simplificarea execuţiei, în cazul unor unghiuri de
înclinare mici (ms < 4°…5°), canalele de evacuare a aşchiilor se pot face paralele cu axa frezei,
cu dezavantajele că unghiurile de degajare pe flancuri sunt diferite γ s ≠ γd şi de semne contrare
(spre deosebire de frezele melc cu canale înclinate, la care γ s = γd ) şi că cele două flancuri devin
asimetrice, ceea ce complică foarte mult calculele de proiectare şi pe cele de reglare a frezei pe
maşina de danturat, în vederea prelucrării.
Pasul elicoidului canalelor de evacuare a aşchiilor p E corespunzător unghiului de
înclinare ms rezultă:

. (11.24)

Unghiul de înclinare a canalului mγ pe cilindrul de divizare de pe faţa de degajare

neascuţită se determină cu relaţia

. (11.25)

Unghiul mγ este un element de control al frezei melc neascuţite şi trebuie trecut pe
desenul de execuţie, în timp ce unghiul ms este un element de reglare a maşinii de danturat şi
trebuie inscripţionat pe freza melc-modul.
Pasul axial al danturii melcului pA, ca element de control şi tehnologic, se determină cu
relaţia:

. (11.26)

Înălţimea totală a dintelui H se calculează cu relaţiile:

- H = hf + K + r pentru cazul simplei detalonări şi
- H = hf + K + 0,5 K1 + r pentru cazul dublei detalonări.
Raza de racordare r de ia fundul dintelui frezei melc se alege r = 1…3 mm.
 11.2.2. CONSTRUCŢII DE FREZE MELC MODUL

Elementele constructive şi dimensionale ale frezelor melc-modul sunt date în STAS

3092/81. Frezele melc tipice sunt cele din figura 11.6.
Freza melc-modul pentru danturi înclinate nu se deosebeşte de freza melc pentru danturi
drepte, dar pentru calculele de proiectare se folosesc elementele danturii roţii din secţiunea
normală pe elicea dinţilor: mN, *0N, sN, ş.a. Dacă unghiul de înclinare al dinţilor este mare
(d > 20°), se foloseşte o freză melc cu con de atac (fig. 11.9), care are rolul de a reduce uzura
dinţilor frezei melc prin uniformizarea încărcării lor.
Unghiul de atac  se alege între 20° şi 30°. Poziţia conului de atac este determinată de
sensul înclinării dinţilor roţii şi de metoda de frezare (în sensul sau în contra avansului). El
trebuie să se găsească în poziţia în care scula intră în angrenare, respectiv în aşchiere cu roata de
prelucrat.
La module mari, în scopul economisirii de material de scule, deficitar şi scump, se
construiesc freze melc cu dinţi aplicaţi.
Frezele melc cu dinţi aplicaţi au dinţii sau chiar pieptenii în întregime aplicaţi
demontabil sau nedemontabil, executaţi din oţel rapid (fig. 11.8) sau carburi metalice (fig. 11.9).

Fig. 11.8. Freze melc-modul cu piepteni din oţel rapid asamblaţi

Fig. 11.9. Freze melc-modul cu dinţi din carburi metalice

Aceste freze prezintă şi alte avantaje în afara economiei de material de scule:

- rectificarea pieptenilor frezei se poate face separat în dispozitive speciale pentru a elimina
operaţia de detalonare, cu care ocazie se măresc unghiurile de aşezare;
- operaţia de detalonare se elimină, putând fi înlocuită printr-o rectificare cilindrică continuă,
ceea ce duce la îmbunătăţirea calităţii suprafeţelor de aşezare;
- grosimea dintelui poate fi mărită în comparaţie cu frezele monobloc, ceea ce permite un număr
mare de reascuţiri.
 11.3. SCULE PENTRU DANTURAREA ROŢILOR MELCATE

Angrenajele melcate se împart, după rolul funcţional, în două categorii: angrenaje

melcate cinematice cu calităţi şi precizie superioară şi angrenaje melcate pentru transmiterea
puterii, caracterizate de robusteţe.
Sculele folosite pentru danturarea roţilor melcate sunt freze în diferite construcţii şi, mai
rar, cuţite rotative, iar finisarea acestui tip de angrenaje se face cu şevere.
Toate sculele pentru danturarea roţilor melcate realizează generarea flancurilor prin
rulare.
Deosebit de important este faptul că roţile melcate se caracterizează prin forma
curbilinie a axelor longitudinale ale dinţilor şi, prin urmare, fundurile canalelor şi vârfurile
dinţilor sunt înscrise în suprafeţe toroidale. Pentru acest motiv, melcul sculă trebuie să
corespundă melcului care angrenează cu roata melcată, atât ca tip (arhimedic, evolventic sau
convolut), cât şi ca dimensiuni.

11.3.1. METODE DE DANTURARE CU FREZA MELC PENTRU ROŢI

MELCATE

Danturarea roţilor melcate cu freze melc se realizează prin metoda cu avans radial (fig.
11.10,a), prin metoda cu avans tangenţial (fig. 11.10,b) şi prin metoda cu avans radial combinat
cu avans tangenţial (de fapt, o combinaţie a primelor două).

Fig. 11.10. Metode de prelucrare a roţilor melcate Fig. 11.11. Freza melc cu con de atac

Frezarea cu avans radial (fig. 11.10,a) prezintă avantajul unei productivităţi ridicate, dar
dă precizie şi calitate a suprafeţelor relativ scăzute, utitizând neraţional freza (aceiaşi dinţi fac şi
degroşarea şi finisarea). De asemenea, freza melc trebuie să aibă lungimea relativ mare, precum
şi un număr mare de canale (de piepteni) pentru a micşora rugozitatea suprafeţei, deoarece
aceasta este influenţată de numărul de dinţi ai frezei.
Frezarea cu avans radial se utilizează, în general, pentru danturarea roţilor melcate cu
unghiul de înclinare a dinţilor sub 8°, căci la valori mai mari de 8° dă erori mari de profil. Prin
această metodă se obţin roţi melcate în clasele de precizie 6…9 după ISO, cu rugozitatea
flancurilor Ra = 6,3…l,6 m.
Frezarea cu avans radial se foloseşte pentru operaţia de degroşare datorită productivităţii
ridicate pe care o realizează, iar finisarea se face prin metoda cu avans tangenţial.
Frezarea cu avans tangenţial (fig. 11.10,b) prezintă productivitate mai scăzută, dar
elimină dezavantajele primei metode. Rugozitatea suprafeţei prelucrate depinde de mărimea
avansului tangenţial şi nu depinde de numărul de dinţi ai frezei, ca în cazul precedent. Metoda
necesită o maşină de danturat cu freză-melc care are diferenţial (necesar pentru corelarea
mişcărilor de rulare şi de avans tangenţial).
Metoda cu avans tangenţial realizează frezarea în contra avansului.
Pentru uniformizarea încărcării dinţilor pieptenilor frezei, se recomandă folosirea
frezelor-melc cu con de atac (fig. 11.10,b), dar prelucrarea se poate realiza şi cu freza cilindrică.
Prin această metodă se obţin roţi melcate în clasele 5...7 ISO, cu rugozitatea până la
Ra = 0,8 m, iar în condiţii speciale se pot obţine roţi în clasele de precizie 2...4 şi rugozitatea Ra
= 1,6 ... 0,4 m.
Frezarea radial-tangenţială realizează productivităţi mari şi calităţi superioare ale
prelucrării (precizii dimensionale şi de formă mari şi rugozităţi scăzute). Freza este relativ mai
scurtă decât cea folosită la danturarea cu avans radial.
Degroşarea se execută cu avans radial şi fimsarea cu avans tangenţial. Freza-melc este
cilindrică fără con de atac, având o lungime medie.

11.3.2. FREZA MELC PENTRU ROŢI MELCATE

Frezele melc pentru roţi melcate sunt asemănătoare frezelor melc-modul pentru roţi
dinţate cilindrice, având majoritatea elementelor geometrice şi constructive identice, dar au şi
unele caracteristici specifice, impuse de caracteristicile angrenajului melcat: diametrul de
divizare, profilul cremalierei, unghiul de înclinare, distanţa dintre axe ş.a.
Frezele melc pentru roţi melcate pot fi construite cu con de atac (fig. 11.11 şi fig. 11.12)
sau fără con de atac, corespunzător procedeului de prelucrare stabilit şi pot fi cu alezaj (fig.
11.11, fig. 11.12) sau cu dornul dintr-o bucată În funcţie de precizia cerută şi operaţia efectuată
(degroşare sau finisare) frezele melc pot fi simplu detalonate sau dublu detalonate (fig. 11.12).

Fig. 11.12. Freza melc cu con de atac pentru roţi melcate

Frezele melc pentru roţi melcate prezintă unele particularităţi care vor fi prezentate în
continuare. Astfel, modulul axial al melcului ma este egal cu modulul frontal al roţii din planul
median al acesteia. De asemenea, jocul în angrenarea melcului cu roata melcată se realizează
numai pe seama grosimii dintelui melcului, neintervenindu-se asupra elementelor roţii melcate.
Deplasarea de profil (corijarea) se face numai la roata melcată, melcul având profil
trapezoidal.
Pentru o bună funcţionare freza-melc trebuie să aibă la bază acelaşi melc de referinţă ca
şi melcul angrenajului melcat (A, E, ND, NG).