Banca Centrală Europeană

Ce este?
Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția de
administrare a politicii monetare în cele 19 țări care folosesc euro ca monedă. Își are sediul
în Frankfurt am Main. Banca a fost înființată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la
Amsterdam.
Ce face?
BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale(SEBC). BCE stabilește cadrul
cooperării dintre băncile centrale ale celor 19 state membre care au adoptat moneda unică și
alcătuiesc împreună zona euro. Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă
numele de „eurosistem”.
Ce rol are?
BCE are rolul de a gestiona moneda euro, menține stabilitatea prețurile și tratează politica
economică și monetară.

Tratatul de la Maastricht
Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice și Monetare în trei
etape. Conform tratatului moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la 1
ianuarie 1997 și cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o țară să participe la Uniunea
monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergență), prin
care trebuie asigurată stabilitatea monedei unice. Criteriile de convergență sunt următoarele:
politica financiară, nivelul prețurilor, al dobânzilor și al cursului de schimb. În timp ce criteriul
de politică financiară (deficit bugetar < 3% și gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un
criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai pentru anul de referință 1997.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mișcare un automatism, conform căruia țările
care îndeplinesc criteriile de convergență în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniștri
pot participa și la uniunea monetară. Numai Marea Britanie și Danemarca și-au rezervat dreptul
de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.
 Paul-Henri Spaak

Paul-Henri Spaak s-a născut la 25 ianuarie 1899 la Schaerbeek, Belgia. Provenea

dintr-o familie de burghezi belgieni. Își face studiile ăn drept la Universitatea Liberă din
Bruxelles.
În 1932 este ales deputat din regiunea Bruxelles. Iar din 1936 este numit Ministru de
Externe al Belgiei, ocupând acestă funcție de 4 ori. În 1955 a fost numit șef al grupului de
negocieri între cele șase state semnatare a Tratatului de la Paris.
Contribuția lui Spaak la crearea pieței comune este uriașă, datorită abilitățților sale de a
sesiza momentul istoric și de aconcilia interesele divergente ale participanților. Vedea Planul
Marshall ca un impuls privind cooperarea guvernelor europene, întrucât reconstrucția europeană
depășea interesul național egoist.Spaak nu agreează Consiliul Europei, întrucât acesta nu dispune
de nicio prevedere în domeniul apărării, iar toate deciziile trebuie luate-n unanimitate.Totodată,
Spaak va renunța la funcția de Președinte al Adunării Consultative a Consiliului Europei,
exclamând:
“Mă săturasem să fiu arbitru, îmi doream să redevin militant European”
Spaak a întrevăzut o oportunitate de a reface continentul european prin cooperare
economică şi politică. Războiul i-a demonstrat că este mult mai productiv ca țările să aibă un
obiectiv comun decât să se lupte între ele. Spaak este considerat astăzi unul dintre părinții
fondatori ai UE, deoarece a văzut potenţialul unei Europe postbelice unificate, fapt dovedit de
formarea uniunii Benelux în 1944.
 În 1955, în cadrul Conferinţei de la Messina a liderilor europeni, Spaak a fost ales
preşedinte al unui comitet (Comitetul Spaak) însărcinat cu pregătirea unui raport privind crearea
pieţei comune europene. În timpul Conferinţei de la Messina, cele trei state Benelux au propus o
relansare a integrării europene bazată pe o piață comună şi integrare în sectorul transporturilor şi
al energiei atomice. „Raportul Spaak” a stat la baza conferinţei interguvernamentale din
1956 privind piaţa comună şi Euratom şi a condus la elaborarea Tratatelor de la Roma, semnate
la 25 martie 1957, prin care se instituia o Comunitate Economică Europeană în 1958. Spaak a
fost semnatarul tratatului din partea Belgiei.
Paul Henri-Spaak a crezut în proiectul european chiar înainte de inițierea efectivă a
vreunei cooperări europene economice şi politice. A fost un european devotat şi a ştiut să
privească dincolo de graniţele propriei ţări.

Eugen Ionescu

Eugen Ionescu, dramaturg, eseist, critic literar, prozator si poet, s-a nascut pe 26
noiembrie 1909 la Slatina. Isi face studiile liceale la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti si cele
universitare la Facultatea de Litere si Filosofie, obtinand licenta pentru limba franceza. Eugen
Ionescu debuteaza ca poet in anul 1928 in revista "Bilete de papagal" a lui Tudor Arghezi. Un an
mai tarziu ii apare primul volum de versuri "Elegii pentru fiinte mici".
A colaborat si cu alte reviste: Viata literara, Fapta, Romania literara, Rampa, Vremea,
Universul literar, Viata Romaneasca, in care a publicat cronici literare, cronici plastice, pagini de
jurnal, eseuri, poezii si fragmente de roman. In anul 1934 publica volumul "Nu", un volum de
eseuri contestatare care provoaca un scandal in lumea literara.
 In 1938 pleaca la Paris ca bursier, cu intentia de a-si sustine doctoratul cu teza "Tema
mortii si a pacatului in poezia franceza" (Le Theme du peche et le theme de la mort dans la
poesie francaise depuis Baudelaire).
Incepand cu anul l950 Eugen Ionescu se afirma ca dramaturg, debutand cu piesa
"Cantareata cheala", piesa de teatru ce a fost reprezentata la Theatre de la Huchette in regia lui
Nicholas Bataille, pe 11 mai 1950. Urmeaza "Lectia" (1951), "Scaunele" (1952), "Victimele
datoriei" (1953). Dintre cele mai cunoscute piese ale lui Ionescu fac parte si: Ucigas fara simbrie,
Rinocerii, Setea si foamea, Regele moare.
Primul volum de teatru apare in anul 1954, publicat la Editura Gallimard, urmat de alte
sase volume ce vor cuprinde intreaga creatie dramaturgica a autorului. In paralel, publica volume
de eseuri, jurnale, volume memorialistice, precum si doua volume de proza (Fotografia
colonelului, 1962; Solitarul, 1973 ).
In anul 1970 Eugen Ionescu devine membru al Academiei Franceze. Scriitorul s-a stins
din viata pe 28 martie 1994 la Paris si este inmormantat la cimitirul Montparnasse.