Jean Monnet

Jean Omer Marie Gabriel

Monnet este considerat
arhitectul Unită ții Europene.
Jean Monnet s-a nă scut la data
de 9 noiembrie 1888 în Cognac,
Franța, într-o familie de
comercianți de coniac. La vâ rsta
de șaisprezece ani, după
trecerea numai primei pă rți a
universită ții, a abandonat
educația și s-a mutat la Londra.
Acolo, a petrecut doi ani învă țâ nd arta afacerilor și prima limbă a
comerțului, engleza. În 1906, tată l să u l-a trimis în stră ină tate să
lucreze pentru afacerile familiei. Acesta a fă cut multe că lă torii de
afaceri în întreaga lume, lucrâ nd în Scandinavia, Rusia, Egipt, Canada
și Statele Unite. În 1914, deși nu a participat la ră zboi din motive de
să nă tate, s-a fă cut folositor în alte feluri și anume atacâ nd problema
ivită în organizarea proviziilor. Mulțumită succesului eforturilor sale
în ră zboi, Monnet, la vâ rsta de 31 ani, a fost numit deputat secretar
general al Ligii Națiunilor. Câ nd a picat Guvernul Franței în iunie
1940, Monnet i-a influențat pe de Gaulle și Churchill să accepte un
plan pentru o uniune a Franței cu Marea Britanie pentru a da
posibilitatea celor două ță ri să țină piept nazismului. În august 1940,
acesta a fost trimis în Statele Unite de că tre guvernul britanic, în
calitate de membru al Consiliului Britanic de Provizii, pentru a
negocia cumpă rarea de provizii pentru ră zboi. Curâ nd după sosirea
sa în Washington, a devenit consilier al președintelui Roosevelt.
După ră zboi, economistul britanic John Maynard Keynes a spus că ,
prin implicarea sa, Monnet a scurtat probabil cel de-al Doilea Ră zboi
Mondial cu un an. Monnet și asociații să i au conceput ideea de
Comunitate Europeană . Jean Monnet a ajuns la concluzia că era
iluzoriu sa încerce crearea dintr-o dată a unui edificiu instituțional
complet supranațional fă ră a întâ mpina o rezistență puternică din
partea statelor recent ieșite din ră zboi. În opinia sa, pentru a reuși,
trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperă rii între statele
europene sa fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact
psihologic si să instituie un mecanism de decizie care să primească ,
apoi, în mod gradual noi competențe. Motivația acestei initiative a
fost urmă toarea: era puțin probabil să i se impună Germaniei un
control unilateral asupra industriei sale grele, însă , pe de altă parte,
a o lă sa complet independentă era considerată o amenințare
potențială la adresa pă cii; astfel, singura soluție era aceea a
integră rii Germaniei, din punct de vedere politic și economic, într-o
comunitate europeană puternic structurată . Practic, proiectul a fost
rodul unui complot. Jean Monnet și colaboratorii să i au redactat în
ultimele zile ale lui aprilie 1950 o notă de câ teva pagini ce continea
expunerea de motive și dispozitivul unei propuneri care avea să
bulverseze toate schemele diplomației clasice. Departe de a recurge
la tradiționalele consultă ri cu serviciile ministeriale competente,
Jean Monnet și-a înconjurat proiectul de cea mai mare discreție
pentru a evita posibilele obiecții sau contrapropuneri care ar fi
modificat esența ideii sale. Ideea lui Jean Monnet este acceptată fă ră
rezerve de Robert Schuman și, în timp ce acesta din urmă prezenta
planul în dimineața zilei de 9 mai colegilor să i de guvern, un emisar
secret îl înmâ na personal cancelarului german Konrad Adenauer, a
că rui reacție a fost, de asemenea, entuziastă . Astfel, la ora 4.00, în
după -amiaza aceleiași zile, proiectul este fă cut public sub numele de
Declarația sau Planul Schuman. Propunerea concretă viza plasarea
producției franco-germane de că rbune si oțel sub responsabilitatea
unei autorită ți supreme comune, independente, în cadrul unei
organizații deschise participă rii si altor state europene. Analizâ nd
Planul, observă m că el a abordat într-o manieră nouă , de un
pragmatism prudent, problema construcției europene și a impus
principiul supranaționalismului. Metoda propusă , și anume calea
comunitară de integrare, acorda prioritate integră rii sectoriale și
celei economice, în detrimentul celei globale și, respectiv, politice. A
fost, deci, abandonată schema tradițională a cooperă rii economice
între state, propunâ ndu-se o formulă nouă , numită „integrare”, în
care statele transferă unele competențe proprii în domenii bine
delimitate că tre o noua entitate supranațională , creată prin voința
lor suverană . Totodată , acest moment istoric al prezentă rii ideii unei
comunită ți de interese pașnice oferă premisele unei cooperă ri între
vechi inamici, trecâ nd peste resentimentele ră zboiului și poverile
trecutului. Originalitatea ideii lui Monnet constă în unirea oamenilor
si a națiunilor prin propunerea unui obiectiv comun în care să îsi
gă seasca și să vada interesele și să uite diferențele sau divergențele.
Se declanșează , astfel, un proces cu totul nou în relațiile
internaționale – de exercitare în comun a suveranită ții, în anumite
domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima
regiune economică a lumii – un edificiu ridicat treptat, a că rui
activitate a evoluat în timp.
În 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert
Schuman, a dat o declarație în numele Guvernului francez. Această
declarație, preparată de Monnet pentru Schuman, propunea unirea
industriilor franceze și germane de că rbune și oțel. Schuman
declara: „Prin controlul producției de bază și prin instituirea unei
Înalte Autorită ți, ale că rei decizii vor uni Franța, Germania și alte
state membre, aceasta propunere va conduce la crearea unei prime
baze concrete a federației europene, indispensabilă pentru
menținerea pă cii.” În urma acestei declarații, Germania de Vest,
Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg au ră spuns favorabil, și astfel s-a
format Comunitatea Europeană a Că rbunelui și Oțelului
(C.E.C.O.).Anglia a fost invitată să participe, dar a refuzat pe motive
de suveranitate națională . În 1952, Monnet a devenit primul
președinte al Înaltei Autorită ți. În 1955, Jean Monnet a fondat
Comitetul de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei cu scopul de a
relansa construcția europeană ca urmare a eșecului înregistrat de
Comunitatea Europeană de Apă rare. Acesta a unit partidele politice
și uniunile de schimb europene pentru a deveni o forță
conducă toare în spatele inițiativelor de fondare a Uniunii Europene,
cum i-a ră mas numele în cele din urmă . A evoluat de la Comunitatea
Economică Europeană (1958) (cunoscută și ca „piață comună ”),
denumire stabilită în Tratatul de la Roma în 1957; Comunitatea
Europeană în 1967. Jean Monnet a murit la 16 martie 1979 în
localitatea Houjarray şi a fost înhumat la Paris, în Pantheon.